Navigatie fluviala si ape interioare

CURSUL 4
Dunărea arteră europeană de
navigaţie interioară
• DUNĂREA. CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE
BAZINULUI HIDROGRAFIC AL DUNĂRII

• DUNĂREA – ARTERĂ FLUVIALĂ A EUROPEI

Dunărea este cel mai important fluviu european care

se varsă în Marea Neagră. În antichitate, Dunărea a
fost cunoscută sub numele simbolic Mateus, râul
aducător de noroc, fluviul cel larg şi adânc, nume
folosit de fenicieni sau Istros de greci şi Danubius
de romanii, care i-au cunoscut cursul superior şi
mijlociu, denumire ce s-a întins cu timpul asupra
întregului fluviu şi care se con-sideră a fi de origine
tracică.
• Dunărea reprezinta nu numai calea de
legătură cea mai uşoară, ci bazinul său era şi
un inepuizabil rezervor de produse (grâu,
miere, animale, lemn, peşte) necesare
ţinuturilor mediteraneene. Grecii şi mai târziu,
romanii şi bizantinii au fost interesaţi de
aceste pământuri, au construit drumuri,
cetăţi, şi porturi pentru a-şi asigura o
exploatare puternică şi sigură a bogăţiilor.
• Ca arteră de intensă circulaţie în toate timpurile,
Dunărea a cunoscut peri-oade de avânt sau de
regres urmare a situaţiilor politice şi militare din
Europa. Geto-dacii navigau pe cursul mijlociu al
fluviului, iar corăbierii greci pe Dunărea maritimă.
Odată cu cucerirea Daciei de către romani, pe
Dunăre se dezvoltă o adevărată flotă comercială
romană.
• Primele cinci secole ale mileniului XX au
reprezentat o perioadă înfloritoare datorită
prezenţei corăbierilor veneţieni şi genovezi pe
apele marelui fluviu. Expansiunea otomană a
limitat navigaţia dar, după pacea de la Adrianopol
(1829) se redă libertatea navigaţiei pe Dunăre.
• Astăzi, regimul de navigaţie este reglementat de Comisia
Internaţională a Dunării, cu sediul la Budapesta, iar
pentru Dunărea de Jos de A.F.D.J. (Administraţia Fluvială
a Dunării de Jos).
• Dunărea, ca importantă cale de navigaţie uneşte statele
europene: Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria,
Serbia, România, Bulgaria, Ucraina, Moldova.
• Dunărea izvorăşte de pe versantul oriental al munţilor
Pădurea Neagră din Germania prin râurile Brigach şi
Breg, are o lungime de 2.857 km (în linie dreaptă 1.630
km), dintre care 2.588 km navigabili şi este al doilea
fluviu din Europa şi al 17-lea din lume ca lungime
Brigach este un curs de apă în landul Baden -
Württemberg, Germania; în orașul Donaueschingen, se
contopește cu râul Breg, dând naștere fluviului Dunărea
• Dunărea îşi culege afluenţii de pe un teritoriu de
817.000 km2, aproximativ 1/13 din suprafaţa
continentului, culege 120 de afluenţi, din care 34
navigabili. Distanţele de-a lungul firului apei sunt
marcate prin borne hidrometrice de la Galaţi,
kilometrul 150, în amonte şi prin borne miliare de la
Galaţi, Mila 180, în aval până la Sulina, Mila 0.
• Cumpăna de ape este linia care separă bazinele
hidrografice vecine, unind punctele cu cele mai ridicate
altitudini. În plan, aceasta reprezintă perimetrul bazi-
nului hidrografic, cu un rol foarte important în
calcularea coeficientului de formă a bazinului.
Delimitarea bazinului hidrografic prin cumpăna de ape
se face pe baza hărţilor topografice.
• Cumpăna apelor unui bazin hidrografic trecând prin
punctele cele mai înalte (culmi de munţi, coline,
dealuri) aparţine şi bazinelor învecinate.
• Dunărea se împarte în trei sectoare:
• Dunărea de sus, de la izvoare, km 2.863 până la
Gonyu, km 1.791 (lungimea totală de 1.072
km);
• Dunărea de mijloc, de la Gonyu, km 1.791 până
la Drobeta-Turnu Severin km 931 (lungimea
totală de 830 km);
• Dunărea de jos, de la Drobeta-Turnu Severin,
km 931, până la Sulina, km 0 (lungimea totală
de 931 km).
Dunarea
de sus

Dunarea
de mijloc

Dunarea
de jos
• Dunărea se varsă în mare prin cele trei braţe
principale:
– Chilia, 117 km;
– Sulina, 63 km;
– Sfîntu Gheorghe, 109 km.
• Delta Dunării se află în partea de est a României, la
gura de vărsare a Dună-rii în Marea Neagră. A fost
inclusă în anul 1990 de UNESCO în circuitul rezer-
ţiilor mondiale ale biosferei. în cadrul programului
"Omul şi Biosfera" – MAB UNESCO şi, de
asemenea, a fost inclusă în Lista Patrimoniului
Universal Cultural şi Natural UNESCO. Delta Dunării
are o lungime şi o lăţime aproximativă de 100 km
şi o populaţie grupată în 15 localităţi şi două oraşe:
Tulcea şi Sulina şi o suprafaţă de 3.500 km2.
• Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este unica deltă
din lume, declarată rezer-vaţie a biosferei în 1990,
una dintre cele mai mari zone umede din lume - ca
habitat al păsărilor de apă.
• Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este delimitată
de următoarele puncte:
• 28º10’50’’ longitudine estică (Cotul Pisicii);
• 29º42’45’’ longitudine estică (Sulina);
• 45º27’ latitudine nordică (braţul Chilia, km 43);
• 44º20’40’’ latitudine nordică (Capul Midia).
• Rezervaţia Biosferei Delta Dunării are o suprafaţa
de 580.000 ha, 2,5 % din suprafaţa României (locul
22 între deltele lumii şi locul trei în Europa, după
Volga şi Kuban).
• Cele trei sectoare ale Dunării pot fi caracterizate
astfel:
• Dunărea de Sus:
– se întinde de la izvoare până la Gonyu, km 1791 și
cuprinde următoarele unități fizico-geografice: Alpii
Elvețieni și Austrieci, zona prealpina și ba-zinul Vienei;
– suprafața bazinului în acest sector este de 131.300 km2,
iar forma sa alun-gită, cu un pronunțat caracter de
asimetrie datorită numeroșilor afluenți al-pini de pe
partea dreaptă a Dunării;
– reţea hidrografică de tip alpin;
– afluenţii alpini transportă o mare cantitate de aluviuni în
albia Dunării, formând bancuri de nisip;
– creşterea apelor se produce în perioada iulie -
septembrie;
– nivelul minim în perioada ianuarie - aprilie;
• Principalele subdiviziuni ale acestui sector sunt,
din punct de vedere al condiţiilor de navigaţie
situaţia se prezintă astfel:
• Ulm-Regensburg 209 km
• Regensburg-Passan 153 km
• Passau-Linz 91 km
• Linz-Viena 206 km
• Viena-Devia 49 km
• Devia-Gonyu 89 km
• 797 km navigabili;
• 275 km nenavigabili.
• .Dunărea de mijloc:
unitate geografică unică în genul său și cuprinde vasta câmpie joasă a
Ungariei, înconjurată din toate părțile de munți și bazinele Panonic și
Transilvan;
suprafața bazinului crește cu 445.418 km2, însumând la Turnu Severin
576.718 km2. Forma bazinului este aproximativ ovală, simetrică cu o
dezvoltare maximă în dreptul zonei de confluența cu Tisă. În această
porțiune Dunărea primește afluenți mari de pe ambele maluri;
• reţea hidrografică de câmpie mai puţin ramificată, cu variaţii mari de
debit şi de nivel;
• albie relativ sinuoasă şi puţin ramificată;
• în aval de Moldova Veche se bifurcă în braţul Galubăţ şi braţul
Coronim, care se reunesc la stânca Babacaia;
• din punct de vedere al condiţiilor de navigaţie situaţia se prezintă
astfel:
• Gonyu-Budapesta 144 km
• Budapesta-Moldova Veche 599 km
• Moldova Veche-Drobeta Turnu-Severin 177 km
• 860 km navigabili
• existenţa complexului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier
care a creat condiţii bune pentru siguranţa navigaţiei;
Caracteristici ale Barajului Porţile de Fier:
• lăţimea fluviului 1.000 m;
• nivelul apei se ridică la 33 m faţă de nivelul mării;
• lac de acumulare cu lungimea de 150 km;
• caracteristici al ecomplexul Porţile de Fier:
• două hidrocentrale;
• două ecluze cu dublu sens;
• în amonte şi în aval porturi de aşteptare cu peste
2 km de diguri;
• ecluzele au următoarele caracteristici: lungime
310 m; lăţime 34 m; înălţime 4,5 m la prag.
• Dunărea de Jos:
• se întinde din aval de Porțile de Fier până la
vărsarea în Marea Neagră şi drenează Zona
Munților Balcani, a Carpaților Meridionali, a
Carpaților de Curbură, a Carpaților Orientali,
Podișul Moldovei, precum și Câmpia Dună-rii de
Jos;
• reţea hidrografică bogată formată din afluenţi
scurţi de pe partea stângă (Nera, Cerna, Jiul,
Oltul, Vedea, Teleormanul, Argeşul, Ialomiţa,
Siretul şi Prutul) şi afluenţii după partea
dreaptă (Timocul, Lomul, Ogastrul).
• Bazinul hidrografic al Dunării în acest sector este
asimetric, fiind mai mult dezvoltat pe partea
stângă. Această caracteristică se observă și în
aspectul morfologic al albiei fluviului, malul
drept fiind înalt, cu o înfățișare generală de
platou colinar, ce se înalță local cu 200 m. Malul
stâng este mai jos și se prezintă sub formă de
câmpie întinsă ce cuprinde în interiorul sau
numeroase brațe, lacuri și bălți.
• Afluenții de pe dreapta sunt Timok, Lom, Ogasur,
Vid, Ozna, Ianța, Lomul de Jos, ce își au izvoarele
în Balcani. Nivelul și debitul apelor crește
primăvara și la începutul verii, ca urmare a
topirii zăpezilor.
• Sectorul românesc al Dunării a fost divizat din
punct de vedere al caracteristicilor fizico-geografice
în patru sectoare astfel: Sectorul muntos (Baziaș –
Drobeta Turnu Severin), sectorul de Câmpie
(Drobeta Turnu Severin – Silistra), sectorul brațelor
(Silistra – Brăila) și sectorul marin (Brăila – Marea
Neagră).
• Din punct de vedere navigației, între Silistra și
Giurgeni, fluviul prezintă unele caracteristici
naturale defavorabile, cum sunt numeroasele
despletiri, ostroavele și întinsurile, dar mai ales
pragurile subacvatice cu adâncimi reduse ce
constituie puncte critice pentru navele cu pescaj
mai mare de 2 m.
• După numai 3,5 km de la confluența cu brațul
Borcea, Dunărea se bifurcă din nou. Către est
pornește brațul Măcin, având lungimea 97 km,
cuprinse între 150 m - 400 m și adâncimi de
peste 1,60 m pe care se navigă cu greutate, nu
atât din cauza adâncimilor mici, cât a coturilor
foarte strânse de la Turcoaia și Măcin. De la km
95 al acestuia se bifurcă în braţul Vâlciu (lung
de 40 km) ce se varsă în brațul principal al
fluviului la km 196 și care, având adâncimi mai
mari de 2,5 m și lățimi de 150 m, permite
navigația în tot timpul anului.
• Brațul principal al fluviului întâlnit în unele lucrări de
specialitate sub numele de Dunăre Nouă, face, după difluenţa
cu brațul Măcin un curs ușor curbat către vest revenind apoi
către nord. Are adâncimi de peste 5 m, permițând o navi-gație
normală și în perioadele cu ape scăzute. În acest sector se află
cele trei treceri permanente peste fluviu, ce leagă Dobrogea
de Câmpia Română: trecerea rutieră și de cale ferată
Cernavodă-Fetești și podul rutier Giurgeni - Vadul Oii.
• După unirea cu brațul Măcin (km 170), Dunărea curge din nou
printr-o albie unică, sinuoasă care își schimbă orientarea către
est după numai 20 km.
• Lățimea fluviului cuprinsă între 600 şi 1.200 m și adâncimea
șenalului navigabil de peste 8,5 metri (la Cotul Pisicii de 30 m)
permit o bună navigație a navelor maritime cu un tonaj la
65.000 tdw, chiar și în perioadele cu ape scăzute.
Caracteristica albiei pe această porțiune este reprezentată de
adâncimea sa treptată, ajungând în unele locuri la adâncimi
sub nivelul mării.
• Sectorul Brăila-Sulina (Dunărea maritimă) cu
lungimea de 170 km cuprinde albia principală
a Dunării până la Ceatal Izmail (km 80),
precum şi braţele Tulcea şi Sulina. De la Brăila
la Ceatal Izmail, Dunărea curge într-o albie
adâncă, cu o lăţime de 350...1.200 m. La
Ceatal Izmail începe Delta, în acest punct albia
se bifurcă în cele două braţe Chilia şi Tulcea.
Braţul Tulcea are lăţimea de la 200 m la M 43
la 500 m, la M 41, este sinuos şi formează
curbe pronunţate - la Tulcea).
• La Ceatal Sfântu Gheorghe - M 34 începe
braţul Sulina, malurile braţului sunt joase şi
acoperite cu dale de ciment pe o distanţă de
peste 75% din lungimea canalului, lăţimea
acestuia fiind de 120 m.
•
• La Sulina, pentru ieşirea la mare prin bara
Sulina, există un canal mărginit de două diguri
orientate spre est apoi uşor spre sud-est.
• La bara Sulina se execută dragaj permanent
pentru a se menţine adâncimea de 21
picioare. Pe Sulina între M 34 şi M zero pe
ambele maluri din loc în loc sunt construite
epiuri pentru concentrarea şi dirijarea
debitului de apă şi a curentului înspre axa
şenalului.
• Sectorul Brăila-Sfîntu Gheorghe nu prezintă
dificultăţi pentru navigaţie, lăţimea pe braţul
Sfîntu Gheorghe fiind de aproximativ 300 m.
• Viteza curentului între Baziaş şi Marea Neagră
variază între 2,3 - 4,5 km/h. Viteza medie în
sectorul Brăila-Sulina este de 3,4 km/h.
• Începând de la Ceatalul Ismail, fluviul se desparte
în brațele Chilia și Tulcea, ultimul bifurcându-se
după numai 17 km brațele Sulina și Sfântu Gheor-
ghe. Astfel înainte de vărsarea în mare, Dunărea
dă naștere cele mai impunătoare dintre realizările
sale, delta-mirificul spațiu creat ca o perlă la
despărțirea de continent.
• Brațul Sulina (63 km, cu o prelungire în mare prin
diguri laterale de încă aproximativ 8 km) se
ramifică din brațul Tulcea la mila 34, Ceatal Sf.
Gheorghe. Meandrele sale, cunoscute sub
denumirea de „marele M”, au fost tăiate printr-un
canal de navigație scurtându-se traseul Sulina-
Tulcea cu 15 km. Lățimile medii ale brațului sunt
cuprinse între 120 – 200 m, iar adâncimile pe
șenalul navigabil sunt întreținute prin dragaj la
minimum 7,3 m (24 pic.). Preluând 17% din apele
Dunării și având debit mediu de 500 m3/sec,
permite deplasarea navelor maritime cu un
pescaj de până la 6 m, asigurând legătura celor
două mari porturi fluviale Brăila și Galați, cu
mările și oceanele lumii.
•