Gorovei-Datorii Si Drepturi-1912

DESPRE
DATORII 51 DREPTURI
I SCRISĂ DE
AIRTUR QOROYEI
BUCUREȘTI
INSTITUTÜL DE ARTE QRHFKE C. SPETEA

«2-«4, CALEA MOȘILOR, 62-64
1912
DESPRE DATORII ȘI DREPTURI
într’o vreme foarte îndepărtată,
pe când nici nu erâ atâta lume ca a-
cuma, oamenii trăiau fără nici o rân-
duială. Nu erau târguri și sate, ca
astăzi; care cum apucâ, se așeză
unde-i veniă la socoteală: prin pă
duri, pe dealuri, pe câmpii. Fiecare
trăiă din furtișaguri, și uneori se în-
tovărășau mai mulți, și porneau asu
pra așezărilor altora, alungau pe lo
cuitori, ori îi ucideau, le prădau tot
avutul și se așezau ei în locul lor.
Dar nici ei nu ședeau mult acolo^
, pentru că veneau alții peste dânșii,
îi alungau, îi jăfuiau, și tot așâ îna
inte. Pe vremea aceea omul, dacă
aveâ o vacă, nu putea să spuie că-i
a lui, pentrucă dacă i-o fură cine
va, nu avea cui să se jăluiască, nu
4 DESPRE DATORII ST DREPTURI
aveâ cine să-1 prindă pe hoț, și da

că păgubașul s’ar fi luat după hoț,
și dacă hoțul eră mai tare decât
păgubașul, îl ucidea ca pe un câine.
Pe atunci oamenii erau un fel de
sălbatici.
Dacă au văzut ei că nu-i chip de
trăit așâ, fără nici o rânduială, și-
au schimbat năravurile; au început
cei buni a se întovărăși, pentru a se
apără în potriva celor răi. Și pentru
că în orice fel de tovărășie, dacă
fiecare ar face după capul lui, nu
s’ar mai alege nimic, au pus pe u-
nul dintre dânșii, care eră mai pri
ceput, l-au pus un fel de cap peste
toți. Și au făcut legi cari să-i câr
muiască și cărora cu toții să se su-
puie. Și în legile acelea se hotărâ ca
nimeni să nu se atingă de lucrul al
tuia, să nu supere pe altul, nici cu
vorba, nici cu fapta. Și pentrucă
omul greșește uneori, și greșelile se
pedepsesc, pentrucă cel greșit să
se îndrepte, oamenii au văzut că au
nevoe de judecători, cari să știe le-
DESPRE DATORII ȘI DREPTURI 6
gile și să hotărască ce fel de pe

deapsă i se cuvine fiecăruia pentru
greșala sa. Și pentru că în legi se
arată și ce dreptuîi are fiecare om,
tot judecătorul trebuiâ să hotărască
cine are dreptate, când doi oameni
se sfădesc de la un lucru, și unul
zice că-i al lui, iar celălalt că-i tot
al lui.
Și dacă au văzut și oamenii din
alte părți, că cei cari s’au întovără
șit așâ, au nimerit-o; dacă au văzut
că în tovărășiile acestea fiecare este
stăpân pe averea lui, și este sigur
de vieața lui, apoi s’au întovărășit și
alții la fel cu cei dintâi, și a urmat
tot așa înainte, până ce toți oame
nii de pe pământ s’au întovărășit.
Dar pentrucă pe pământ sunt
mai multe soiuri de neamuri, cari
nu se pot înțelege unele cu altele,
pentrucă vorbesc alte limbi, precum
noi Românii nu vorbim tot o limbă
ca Rușii, ori ca Turcii, apoi oame
nii aceia cari vorbiau aceeaș limbă
au făcut o tovărășie, și așâ s’au sta-
6 DESPRE DATORn SI DREPTURI
0
tornicit, cu vremea, țara românea
scă, țara rusască, țara turcească, și
altele multe.
După firea fiecărui neam, s’au fă
cut tot alte orândueli, în fiecare ța
ră, sau alte legi. Dar sunt și legi la
fel peste tot pământul. Așa, de pildă,
ori și unde ar fi, nu-i este îngăduit
nimănui să omoare pe altul, ori să
deâ foc la lucrul altuia, pentrucă
aceste nelegiuiri, nu numai că-s pă
cate de moarte, dar dacă fiecare ar
fi slobod să le facă, ne-am întoarce
iar la vremurile de_sălbăticîe.
Și așâ, prin legi s’a statornicit ce
anume drepturi are fiecare om, dar
și ce anume datorii are fiecare.
Și nici n’ar fi cu putință ca un
om să aibă numai drepturi și să n’ai-
bă nici-o datorie. Mă rog, dacă am
eu o bucată de pământ, trebuie să
mi-o stăpânesc nesupărat de nimeni,
fără ca megieșul să mă stingherea
scă; vrea să zică acesta este un drept
al meu. Tot așâ are și megieșul meu
dreptul să-și stăpânească pământul
lui fără să-1 stingheresc eu. Vrea să

zică, după cum inegieșul meu are
dreptul de a-și stăpâni pământul și
are datoria de a nu mă stingheri pe
mine, tot așâ am și eu îndatorirea
de a nu stingheri pe megieșul meu.
Cum s’ar zice, asta vine tot la
vorba sfintei Scripturi: „Ce ție nu-ți
place, altuia nu face^^.
La început, legile n’au fost toate
așâ cum sunt acuma alcătuite, pen
trucă și legile trebuie să se schimbe
după nevoile omului. Până acuma
și la noi în țară s’au schimbat
multe legi, și s’or mai schimbă, când *
va veni vremea aceea; dar fiecare
dintre noi are datoria să se supuie
legilor, așâ cum sunt făcute, pentru
că în legi se cuprind și drepturile pe
cari le avem, și dacă noi am călcâ
legile, ar aveâ și alții îndreptările
lor să nesocotească drepturile noas
tre. Și omul numai atunci poate să-
și ceară drepturile lui, când își în
deplinește și datoriile.
Drepturile și îndatoririle fiecărui
s DESPRE DATORII 81 DREPTURI
om sunt foarte multe, și mulți oa

meni, cari n’au prea umblat prin
lume, nu prea știu nici ce drepturi
au și nici ce datorii. Din pricina asta
mulți fac greșeli, pe cari poate nu
le-ar fi făcut, dacă ar cunoaște le
gile; și tot din pricină că nu cunosc
legile, multora dintre noi li se calcă
drepturile de către alții; și asta iar
nu-i bine.
De aceea vom arăta, în această
carte, ce drepturi și ce datorii are
fiecare om. Cu alte cuvinte, vrem să
tălmăcim legile țării, în așa fel ca
fiecare să le priceapă.
Și când fiecare sătean va cunoaște
legile, noi socotim că va fi un mare
bine pentru dânșii.
* * *
Unii dintre oameni, și drept vor
bind toți sătenii, cred că legile sunt
făcute de gut/ern, adică de stăpâ
nire. Ei cred că orice ministru are
drept să facă orice lege i-ar veni în
minte, să puie biruri, să împartă pă
mânturi, și câte altele.
Asta nu-i adevărat. Miniștrii n’au

nici o putere ca să facă legi; ei sunt
niște funcționari, ca oricare alt sluj
baș al Statului. Sunt numiți cu de
cret regal, primesc leafă, și Regele
poate oricând să-i înlocuiască. Dar.,
miniștrii sunt slujbașii cei mai mari
din țară. După cum primarul este mai
mare decât notarul, administratorul
de plasă mai mare decât primarul,
și prefectul mai mare decât admi
nistratorul de plasă, tot asemenea
și ministrul este mai mare decât toți
aceștia; și după cum un prefect nu
poate să numească și să scoată din
slujbă, fără învoirea ministrului, pe
un funcționar mai mic decât dân
sul, tot asemenea nici ministrul nu
poate numi și îndepărtă pe un pre
fect fără de învoirea Regelui.
Fiecare ministru are amestec nu
mai între slujbașii lui. Așâ, minis
trul de finanțe nu se poate ameste
că în treburile celui de răsboiu; și
fiecare ministru, când vrea să facă
vreo schimbare, trebuie să se sfătu-
10 DESPRE DATORII SI DREPTURI
iască și cu ceialalți, ca nu cumva

prin schimbarea lui să stingherea
scă treburile țării.
Fiecare ministru își conduce tre
burile din ministerul lui, și pregăte
ște legile cari crede el că s’ar potrivi
cu nevoile țării. Asta, însă, nu în
semnează că el face legile, pentru
că o lege are ființă numai când a
fost votată de Cameră și de Senat
și aprobată de Rege.
Prin urmare. Camera și Senatul fac
legile, și fiindcă deputății și senatorii
sunt aleși de popor, și se presupune
că fiecare alege pe cine vrea el, fără
să fie asuprit de nimeni, apoi asta
însemnează că legile sunt făcute de
popor. Asta vine ca și cum un gos
podar ar aveă încredere în argatul
său și l-ar trimite în târg ca să-i
cumpere cevâ: de va fi om cinstit,
argatul va urma întocmai poruncile
stăpânului, iar de nu va fi cinstit,
argatul se va înțelege cu negustorul
și vor fură amândoi pe stăpân.
Dacă poporul știe pe cine trebuie
DESPRE DATORII ȘI DREPTURI J1
să aleagă deputat, adică pe un om

cinstit, cu dragoste de binele altuia,
care nu se va lăsă ademenit nici de
slavă, nici de vorbe și nici de bani;
și dacă poporul se arată vrednic de
dreptul ce-1 are de a alege deputați,
și alege pe cine crede el că trebuie
să fie ales, și nu ascultă de porun
cile nimănui, pentrucă nimeni n’are
drept să-i poruncească cum să vo
teze, atunci și deputății pe cari-i va
alege poporul s’ar chemă că-s în
locul poporului, și ar vota legi bu
ne, prielnice pentru popor.
Pentru aceea, când vine vremea
să se facă o alegere de deputat la
colegiul al treilea, sătenii să nu se
lase ademeniți de vorbele unora și
ale altora, cari li făgăduesc câte în
cer și pe pământ, numai să-i vote
ze pe dânșii.
Sătenii să se sfătuiască și să
chibzuiască pe cine să trimită în
Cameră, ca să le apere interesele.
Să se ferească de oameni străini,
despre cari nu au încredințare că-s
cinstiți și cu tragere de inimă pen-
12 DBSPRB DATORII ȘI DRBPTCJBI
tru popor. Străin poate să fie, nu

numai un om din alt județ, ci chiar
un om din satul tău, care se gân-
deiște numai la dânsul, își caută nu
mai de interesele lui, și nici nu vrea
să știe de durerile și de nevoile altora.
Mulți au înșelat pe săteni, și au
fost aleși deputați. Și cum au ajuns
în București, și-au uitat făgăduințele,
au uitat pe cei cari i-au ridicat un
de nu meritau, și ori s’au arătat pe
față împotriva legilor făcute pentru
folosul poporului, ori le-au vorbit de
rău pe din dos, și au căutat numai
să-și facă interesele lor și ale nea
murilor lor.
Deputați de aceștia să nu aleagă
țăranii.
DESPRE CONSTITUȚIE
A fost o vreme când, în țara noas
tră, nu aveau toți oamenii tot un fel
de drepturi, și nici tot un fel de da
torii. Ba, au fost și vremuri de a-
celea, când unii dintre locuitorii țării
noastre aveau numai datorii, iar al
ții aveau numai drepturi. In anul 1866
DBSPKB DATORII ȘI DREPTURI 13
poporul românesc a făcut, prin ale

șii săi, o lege care se chiamă Cons
tituție, și prin care s’a hotărît că toți
Românii sunt de o potrivă în fața
legilor, adică toți au tot un fel de
datorii și tot un fel de drepturi. De
pildă, până atunci unii dintre Români
nu plăteau dări, nu făceau beilic, pe
când alții plăteau și dări, făceau și
beilic; prin Constituțies'a. statornicit
ca toți locuitori țării acesteea să plă
tească dări, să facă miliție, într’un
cuvânt să aibă toate îndatoririle pe
cari mai înainte le aveau numai o
samă de oameni, și pe de altă par
te, acei cari mai înainte aveau numai
datorii de împlinit, de acuma înainte
să aibă și ei aceleași drepturi ca cei
cari avusese numai drepturi..
Constituția este cea mai însem
nată dintre toate legile; este, cum am
zice, mama legilor, pentru că este o-
prit a se face orice lege care nu s’ar
potrivi cu cele hotărîte prin Con
stituție. De pildă, nu s’ar puieâ face
la noi în țară, o lege prin care să
se pedepsească, cei vino vați, cu spân-

zurătoarea, pentrucă Constituția nu
îngădue să se facă o asemenea lege.
Constituția cuprinde mai multe
articole, sau cum am zice, mai multe
porunci, în cari se lămuresc toate
drepturile noastre. Articolul 5 glă-
suește așâ: „Româniise bucură de li
bertatea conștiinței, de libertatea
învățământului, de libertatea pre
sei, de libertatea întrunirilor.
Să lămurim toate acestea.
Românii se bucură de libertatea
conștiinței.—Asta însemnează că
fiecare are dreptul să se închine în le
gea lui, să meargă la biserica lui, să
cinstească pe preoții lui, după cum
îi este datina. Român poate să fie și
cineva care nu-i de legea noastră
creștinească, precum sunt Români
Turcii din Dobrogea, ori precum sunt
și unii dintre străinii împământeniți
a noi, bunăoară dintre Evrei, Nemți
și alții. Aceștia au și ei dreptul să-și
ție legea lor, fără să-i poată silici
neva să se boteze.
DESPRE DATOR n SI DREPTURI 15
X Românii se bucură de libertatea

învățământului, adică oricine are
dreptul să învețe carte în orice școală
ar vrea. Clasele primare este dator
să le învețe oricare Român, pentru-
că asta este și spre folosul fiecărui
om, și în folosul neamului nostru ro
mânesc. Cine poate să învețe și mai
multă carte, este liber să învețe.
presei. Asta însemnează că ori și cine
are dreptul să scoată o gazetă, ori să
tipărească o carte, în care să spue
ce gândește el că-i bine ori că-i rău,
fără să poată fi oprit de nimeni, după
cum nimeni nu poate fi oprit de a
ceti orice gazetă sau orice carte i-ar
plăceâ.
Cei cari scot gazete, ori tipăresc
cărți, au datoria să nu să abată de
la anumite régulé statornicite prin
legi, care pedepsesc aceste abateri.
De pildă, dacă ar îndemnă cineva
lumea, prin scrierile sale, ca să facă
fapte rele, ori dacă ar spune despre
vreun om lucruri neadăvărate, cari
16 DESPRE DATORII 81 DREPTURI
i-ar aduce acestuia vreo vătămare,

poate fi dat în judecată și pedepsit.
Fiecare răspunde de fapta lui.
După cum fiecare Român are drep
tul să scrie la gazetă și să tipă
rească cărți, are și dreptul să spue
prin graiu, ceeace gândește, dar tot
cu îngrădirile de mai sus.
întrunirilor. Articolul 26 din Con
stituție deslușește acest drept, glă-
suind așă: „Românii au dreptul de
a se adună pașnici și fără arme,
conformându-se legilor cari regu
lează exercitarea acestui drept,
pentru a trată tot felul de chesti
uni; întru acesta nu este trebuință
de autorizațiune prealabilă. Acea
stă dispozițiune ny, se va aplică și
întrunirilor în loc deschis, cari sunt
cu totul supuse legilor polițienești.
Arme nu însemnează numai puș
tile ori pistoalele, ci și furca și cio
magul și orice lucru cu care poți
aduce o vătămare cuiva. Ca să se
adune oamenii într’o casă, și să sfă

tuiască, nu au a cere învoire de la
nimeni, și nu pot fi supărați, dacă
vor fi pașnici; iar dacă vor face ne-
orândueli, pot fi pedepsiți. In locuri
deschise, adică în ogrăzi, ori pe dru
muri, dacă se adună mai mulți oa
meni și fac neorândueli, pot să fie
împrăștiați de către autorități.
Tot prin Constituție, Românii au
dreptul să dea jalbe la autorități,
adică să se plângă de nedreptățile
ce li se fac. Mai au dreptul să nu
le oprească și să nu le deschidă ni
meni scrisorile ce li s’ar trămite. Dacă
vreun sătean ar vrea să cetească
o gazetă, care i se trimite cu posta,
primarul care ar opri gazeta la pri
mărie, ar face o faptă împotriva le
gii, și ar puteâ fi pedepsit.
Prin art. 13 din Constituție se ga
rantează fiecărui cetățean român
libertatea individuală, glăsuind așâ:
„Nimeni nu poate fi urmărit de
cât în cazurile prevăzute de legi și •
după formele prevăzute de ea. Ni-
2
18 DESPRE DATORII ȘI DREPTURI
meni nu poate fi oprit sau arestat,

afară de cazul de vină veghiată,
decât în puterea unui mandat jude
cătoresc motivat, și care trebue să-i
fie comunicat la momentul arestă-
rei sau cel mult în 24 ore după
arestațiune“.
Asta însemnează că nimeni nu
poate fi dat în judecată pentru o
faptă care nu-î anume prevăzută și
pedepsită de o lege. De pildă, nu ar
puteâ să fie cineva dat în judecată
ca să facă închisoare pentru o da
torie bănească.
Se întâmplă o faptă rea într’un
sat; de pildă, se găsește un om mort
în drum, și se cunoaște că a fost
ucis de cineva. Dacă sunt dovezi te
meinice că l-a ucis cutare locuitor,
dacă l-a văzut cineva săvârșind fap
ta, ori s’au găsit la casa acelui bă
nuit lucruri de ale mortului, adică
dacă este caz de vină oegluată,
atunci omorâtorul poate fi arestat în
dată de către jandarm, ori de către
primar, ori de către alt slujbaș, fără
DESPRE DATORn ȘI DREPTURI 19
4
să mai aștepte ordin de la judecă

tori. Dar dacă astfel de dovezi nu
sunt, dacă nu se știe anume’ cine-i
l vinovat, și sunt numai bănueli, a-
tunci nimeni nu poate fi arestat de
cât numai dacă se dă în contra lui
un mandat de arestare de către ju
decătorul de instrucție, după regu-
lele anume statornicite în legi. Când
vine un slujbaș să aresteze pe cine
va, trebue să-i arate mandatul chiar
atuncea, sau cel mai târziu după 24
ceasuri de la arestare. .
Art. 15 din Constituție glăsuiește
așă. Domiciliul este tieviolabil.—
Nici o vizitare a domiciliului nu se
face decât în cazurile anume prevă
zute de lege și potrivit formelor
de ea prescrise.
Domiciliu însemnează locul un-
de-și are cinevă așezarea lui; cu alte
cuvinte, este locuința omului. Domi
ciliul este neviolabilj adică nimeni
nu are voie să intre în casa mea, fără
învoirea mea» nici chiar oamenii stă
pânirii, dacă nu sunt bănuit ori do-
20 DESPRE DATORIt ȘI DEEPTORI
veditcă am săvârșit o faptă pedep

sită de lege. Când cade asupra mea o
bănuială, de pildă, că s’ar află la mine
lucruri furate, or s’ar află găzduit vre
un răufăcător, atunci autoritățile au
dreptul să facă cercetări în locuința
mea, potrivit cu formele anume ară
tate în lege.
Art. 19 din Constituție hotărăște
că proprietatea este sacră și ne-
'violabilă, adică fiecare este stăpân
peste averea lui, orice fel de avere
ar aveâ: pământ, casă, vite, etc. Fie
care este slobod să facă orice ar vrea
cu lucrul lui, numai să nu vatăme pe
altul. De pildă, dacă mi-ar veni pof
tă să dau foc casei mele, nu pot
face asta, pentrucă ar puteâ să ar
dă și casa vecinului.
Nimeni nu se poate atinge de a-
verea mea, dacă n’are o hotărâre,
și nu-mi poate luâ cu sila nici o
palmă din pământul meu. Dar, dacă
trebue să treacă un drum pe ogo
rul meu, atunci chiar dacă nu aș
vrea să vând locul cât trebue, mi-1
poate luâ cu de-a sila, despăgubin-
DESPRE DATORII gl DREPTURI 21
du-mă, adică mă poate expropria.

De aceia art. 19 zice: , Nimeni nu
poate fi expropriat decât pentru ca
uză de utilitate publică, legalmente
constatată și după o dreaptă și pre
alabilă despăgubire“.
Utilitatea publică însemnează fo-
losința Tuturora, precum ar fi de pil
dă, un drum. Pentru ori și ce tre
buință ar fi expropiat cineva, trebue
să fie mai întâi despăgubit, adică
să i se plătească lucrul care i se ia.
Prin o anumită lege se arată cum
se fac formele pentru expropriere.
Tot în acest articol se zice: „Li
bera și neîmpedicata întrebuințare
a râurilor navigabile și flotabile,
a șoselelor și altor căi de comu
nicație este de domeniul public.
Râuri navigabile și flotabile în
semnează apele pe care pot umblă
vapoare și acele pe care plutește lem
năria. Așâ, Dunărea este râu navi
gabil, iar Bistrița este un râu fiotabil,
adică plutitor. întrebuințarea aces-
22 DESPRE DATORII ȘI DREPTDRI
tor râuri este de domeniul public,

adică oricine are dreptul să se fo
losească de apa râurilor, fără nici o
plată; are dreptul să-și facă moară,
dacă malul apei este în stăpânirea
lui și dacă i se dă învoire să facă
moară ;.are dreptul să-și coboare lem
năria pe asemenea râuri; îijtr’un cu
vânt, fiecare om este în dreptul lui,
este liber și neîmpiedicat să se folo
sească de râurile plutitoare, dacă nu
se abate de la anume legi. Așâ, oricine
are voie să pescuiască în Moldova
ori în Bistrița, când este vremea
pescuitului, și dacă nu întrebuințea
ză instrumente sau mijloace cu care
nu-i îngăduit să se prindă pește.
Celelalte râuri mai mici, precum
sunt toate din țara Moldovei, afară
de Șiretul, Bistrița și apa Moldovei,
nu sunt de domeniu public, ci sunt
proprietatea acelora pe al cărora pă
mânt curg, și nu se poate folosi ni
meni de ele fără de învoirea pro
prietarului.
Cam aceste sunt articolele din
Constituție în care se vorbește des-
pre drepturile tuturor locuitorilor a-

cestei țări, și pe care am crezut că-i
bine să le tălmăcim, ca să le poată
înțelege orișicine.
DESPRE ALEGERI
Foarte mare însemnătate are, în-
tr’o comună, consiliul comunal. Acest
consiliu alege pe primar, care ad
ministrează comuna și îngrijește de
interesele tuturor locuitorilor. Pri
marul trebue să fie fruntea tuturora,
precum smântână este fruntea lap
telui; și pentrucă dintr’un lapte co-
răslit nu poți alege smântână, ar în
semnă că într’o comună unde este
un primar ticălos, nici locuitorii nu
preâ sunt cu crucea în sân. Căci să
fie știut că primarul nu-i un slujbaș
ca toți slujbașii de rând; pe primar
nu-1 numește subp’refectul, ci el este
alesul comunei, după cum deputății
sunt aleșii județelor; și un consiliu
comunal are tot așă de mare însem
nătate ca și Camera deputaților ori
Senatul.
Ca să fie cineva alegător comu-
24 DRSPRB DATORII SI DREPTCRI
nai, trebue să îndeplinească mai

multe condițiulii, și anume: să fie Ro
mân de naștere sau împământenit;
să aibă 2i de ani împliniți; să aibă
domiciliu sau să locuiască cel puțin
de 5 luni în comună, și să plătească
o dare cât de mică către Stat^
dacă nu-i scutit de plata acestei dări.
Locuitorii cari știu ceti și scrie, adică
acei cari au făcut măcar școala
primară, chiar dacă nu plătesc nici
o dare către Stat, pot fi alegători.
Nu pot fi alegători comunali, chiar
dacă îndeplinesc aceste condițiuni,
acei cari au fost condamnați pentru
crime, hoții, înșelăciune, faL, furt, mi
tuire, mărturie mincinoasă, precum
și acei cari au fost condamnați pen
tru corupțiune în alegeri. Aceștia sunt
nedemni, adică nu sunt vrednici să
fie alegători, niciodată în vieața lor.
Incapabili, adică nu pot fi alegă
tori vremelnic, sunt cerșetorii^ faliții
cari nu au fost reabilitați, cei puși sub
interdicție judecătorească și cei lip
siți de drepturi civile și politice, pre
cum și servitorii cu simbrie. — Am
DESPRE DATORII 51 DREPTURI 25
zis că aceștia nu pot ‘vremelnic să fie

alegători, pentrucă un cerșetor de
astăzi, poate să fie mâine om cu stare;
un falit poate să fie reabilitat (avem
să lămurim noi ce însemnează asta);
un smintit care a fost pus sub con
siliu judiciar, adică a fost pus alt
cineva să-i îngrijească de avere, se
poate îndreptă și rămâne iar stăpân
pe dânsul; drepturile civile și poli
tice se pot ridică cuiva, numai pen
tru o bucată de vreme, nu numai
decât pe toată vieața, iar servitorul
cu simbrie, azi poate să fie servitor,
și mâine să să nu mai fie.
Servitorii cu simbrie sunt argații,
ciobanii și toți acei cari primesc sim
brie delà alții, pentru slujbele lor;
dar îngrijitorii de moșii, calfele, gră
măticii, nu sunt socotiți ca servitori
cu simbrie, și eî pot fi alegători
comunali.
Sătenii ar face bine să se intere
seze de listele comunale, și dacă vor
vedeă că sunt trecuți printre ale
gători, oameni dintre acei arătați
mai sus, să ceară ștergerea lor.
Dacă nu poate orișicine să fie a-

legător comunal, cu atât mai vâr
tos nu poate orișicine să fie ales
consilier comunal. Ca să fii ales, se
cer aceleași condiții ca pentru a fi
alegător; cu deosebire că pentru a
fi alegător trebue să ai 2i de ani,
iar pentru a fi ales, trebue să ai 25
de ani împliniți. Afară de aceasta, nu
pot fi consilieri comunali toți func
ționarii cari primesc leafă delà Stat,
delà județ, ori delà comună; toți
acei cari au contracte de orice fel
de întreprinderi ale comunei, atât
când aceste contracte sunt pe numefe
lor de-adreptul, cât și atunci când
contractele ar fi făcute pe numele
altuia, pe sub mână; nu pot fi consi
lieri comunali, nici arendașii, nici în
grijitorii de moșii și nici cârciumarii.
In acelaș consiliu comunal nu pot
fi aleși tatăl și fiul, ori doi frați, ori
unchiul și nepotul. Un consilier ju-
dețan nu pote fi și consilier comunal.
Consiliul comunal se alege pe patru
ani, socotiți din ziua în care alege
rea a rămas bună. In cea dintâi Du-
DESPRE DATORII SI DREPTURI 27
minică, după împlinirea celor patru

ani, trebue să se facă alegerea pen
tru un nou consiliu comunal.
In comunele rurale, în satele în
care este judecătorie, alegerea se
face sub președinția judecătorului de
ocol, sau sub a ajutorului de jude
cător, dacă judecătorul lipsește; iar
în celelalte comune, adică unde nu
este judecătorie de ocol, alegerea se
face sub privegherea unui membru
al consiliului județean, tras la sorți
de către președintele tribunalului,
după anumite forme. Un cosilier ju
dețean nu poate prezidâ o alegere
într’o comună unde el sau o rudă a
lui, până la al doilea grad, are mo
șie de veci, ori ține moșie în arendă,
ori are cârciumă, ori taie păduri, ori
are fabrică, ori face negoț.
Pe lângă președintele biroului e-
lectoral, adică pe lângă consilierul
județean, trebue să mai fie doi ale
gători asistenți și un secretar. Ale
gătorii asistenți se trag la sorți de
către președinte, dintre alegătorii cu
28 DBSPRB DATORir $1 DREPTCKT
știință de carte, cari sunt de față la

începutul alegerii, iar secretar al biu-
roului electoral este secretarul co
munal. Dacă secretarul comunal ar
fi bolnav, ori din alte pricini n’ar pu-
teă să steă la alegere, președintele
poate însărcina să-i ție locul pe u-
nul dintre alegătorii cu știință de
carte.
Alegerea se face cu buletine al
bastre, pe care se scrie numele ace
lora pe care sătenii vor să-i aleagă
în consiliul comunal. Aceste buletine
trebue să fie de vânzare la toate
debitele de tutun.
Pe aceste buletine nu poate fie
care alegător să scrie tot alte nume.
Alegerea la comună se face cu listă.
Adică, dacă o seamă de oameni vor
să aleagă în consiliu pe Ion, pe Va-
sile și pe Toader, iar alții vor să a-
leagă pe Ilie, pe Florea și pe Ni-
culae, ei trebue să scrie numai decât
pe toți din aceeaș listă. Fiecare ale
gător trebuie să vie la vot cu bule
tinul gata scris și închis, de aceea ar
fî bine ca oamenii, înțelegându-se în

tre dânșii pe cine să aleagă, să-și
pregătească buletinele din timp, cum-
părându-le ei singuri, și să nu aș
tepte să le deă primarul, oricine
știe cine altul, care ar avea interes
protivnic intereselor obștei.
Ca să fie o alegere bună, trebue
să vie la vot cel puțin a treia parte
din toți alegătorii înscriși. De pildă,
dacă într’o comună sunt 300 de a-
legători, trebue să vie la vot măcar
loo. Dacă ar veni chiar 99, alege
rea nu-i bună. In multe locuri ale
gerile se fac numai de formă; din
câteva sute de alegători, vin la vot
numai 10 ori 20, și primarul gră
mădește buletine în urnă, câte vrea
el, și zice că alegerea s’a făcut. As-
ta-i o călcare de lege, dar și o
rușine peptru toată comuna. Săte
nii să nu sufere asemenea lucruri;
ei să puie mai mult interes pen
tru treburile comunei, și când e
vorba să se facă o alegere, să
vie la vot și să pri vegheze să

nu se facă nici o necuviință.
Alegerea trebue să fie liberă, a-
dică fiecare om să voteze pe cine
vrea el, nesilit și neînfricoșat de ni
meni. De aceea în sala de votare nu
are să steâ nici un slujbaș și nimeni
altul decât candidații, adică aceia pe
cari cincisprezece alegători îi vor a-
rătâ, printr’o cerere scrisă, dată pre
ședintelui, la începutul lucrărilor a-
legerii.
Fiecare alegător dă buletinul bine
lipit în mâna președintelui, care îl
pune într’o urnă, adică o cutie de
tinichea închisă cu lacăt. Unii săteni
cred că se poate cunoaște pe cine
au votat. Aceștia sunt amăgiți de
către primari, ori de către alți sluj
bași, pentru a-i îngrozi, ca să vo
teze după pofta lor. Dar cum s’ar
puteâ ști pe cine ai votat, dacă bu
letinele de vot sunt așâ de groase,
încât nimeni pe lume nu poate ceti
pe deasupra ce este scris înăuntru,
și când toate buletinele sunt la fel,
și nici nu se primesc la biurou bu-
letine care ar aveâ vre-un semn pe

ele? Omul are dreptul să-și scrie
buletinul acasă, dacă nu-i tipărit, și
să vie cu el la votare, fără ca pri
marul sau alt cineva să-1 silească
să pue în urnă un alt buletin dat de
alții. La alegerea de deputați, secre
tul e și mai mare; buletinele tuturor
candidaților se dau deschise, omul
intră într’o odaie cu ferestrele as
tupate și cu ușile închise, în care nu
poate pătrunde ochiul omenesc; a-
colo închide buletinele, dăpresedin-
tului pe acele care vreâ să le vo
teze, iar pe celelalte, președintele le
pune în urna neagră și le arde la
sfârșitul alegerii. Cum s’ar puteâ ști
pe cine ai votat!
Ar fi bine ca sătenii noștri să se
încredințeze odată că sunt cu totul
liberi să voteze pe cine vor ei, și să
nu se potrivească la înfricoșările și
minciunile tuturora.
După ce au votat toți alegătorii,
se deschide urna și se numără bu
letinele, pentru a se vedeâ 4acă nu
«
32 DB3PBE DATCItil §1 DREPTURI
cumva sunt în urnă mai multe, ori

mai puține buletine de câți alegători
au fost la vot. Se deschide fiecare
buletin și se face socoteala voturi
lor. Aleși sunt aceia cari întrunesc
majoritatea absolută a alegătorilor
votanți, chiar dacă ar fi buletine a-
nulate, adică acei cari au un vot mai
mult peste jumătatea tuturor votu
rilor. De pildă, dacă au fost la vot
200 de alegători, acei cari au loi
voturi sunt aleși. Să zicem că au fost
la vot 201 alegători; atunci soco
teala se face așă: se socotește că
ar ti fost la vot 202 alegători; ju
mătatea lui 202 este lol, prin ur
mare, ca să fii ales, trebue să ai io2
voturi, adică un vot mai mult peste
jumătate.
Dacă o alegere nu se face în re
gulă, alegătorii au dreptul să facă
contestație la delegația județiană,
care, constatând că s’a călcat legea,
poate anulă alegerea. Dacă delega
ția județiană nu face dreptate, se
poate face recurs la ministerul de
DBSPKB DATOMII țl DMfcPTUR) 33
interne, în timp de zece zile de la

afișarea hotărîrei delegației.
Hotărîrea ministerului trebue să
fie publicată prin „Monitorul oficial^.
Cel mai bun lucru pentrucă o a-
legere să fie bine făcută, este ca fie
care om să-și deâ socoteala ce face,
să nu voteze cu ochii închiși, și mai
cu seamă să fie încredințat că votul
este secret și că nimeni, nici odată,
nu poate să știe cum ai votat.
*
Sătenii mai aleg câte un număr
de membrii în consiliul județian, și
câte unul sau mai mulți deputați,
după cum este și județul de mare.
Membrii consiliului județian și depu
tății aleși de țărani, se zic că sunt aleși
de alegătorii colegiului al treilea.
In acest colegiu unii.țărani votea
ză direct, adică merg de votează în
oraș, unde se face alegerea; alți ță
rani votează, cum se zice: prin de
legație, adică cincizeci de țărani aleg
un delegat, care votează pentru
dânșii.
t
34 DESPKB DATOKJl Ș[ DKEPTUBI
Ca să fii alegător direct în cole

giul al treilea de Cameră, și în al
treilea pentru consiliul județian, pe
lângă celelalte condițiuni cari se cer
ca să fii alegător la comună, se cere
ca să știi carte, sau să ai un venit
pe an de la 300 lei în sus, pentru
pământ.
După legea electorală, la 15 Decem
vrie, toate consiliile comunale din
țară trebue să întocmească lista pen
tru alegerea consiliilor comunale și
a delegaților de la colegiul al treilea
de Cameră. Listele acestea trebue
să stea afișate pe ușa primăriei
până la i Februarie, pentrucă fie
care om să le poată ceti, și dacă
va vedea că el are drept să fie a-
legător și nu-i trecut în listă, să fa
că cerere ca să-1 înscrie, iar dacă
va vedeâ că sunt trecuți pe listă
oameni care nu au dreptul să fie a-
legători, să ceară ștergerea lor.
Lista alegătorilor cari votează di
rect în colegiul al treilea de Cameră
se face tot de către consiliul comu-
DESPRE DATORII ȘI DHEPWÎei 35
nai, iar cei nemulțumiți de înscrie

rile făcute au drept de apel la ju
decătorul de ocol, care trebue să
hotărască toate aceste apeluri de la
15 Februarie până la 15 Martie.
Dreptul de alegător este tot așâ . .
de însemnat ca și toate celelalte
drepturi pe cari le are un om, pen-
trucă prin voturile alegătorilor se a-
leg consilierii comunali, cari pun la
cale treburile comunei, și deputății
cari fac legile. De aceia fiecare să
tean trebue să se intereseze ca să
nu fie trecuți pe liste acei cari nu au
drept de alegător și să bage seamă
ca nu cumva să-1 șteargă pe el de
pe liste.
Noi îndemnăm pe toți acei cari
cred că au drept de vot direct, mai
cu seamă pe acei care știu carte, să
se ducă pe la primărie, să ceară să
li se arate listele electorale și dacă
nu se vor vedea trecuți pe liste, să
ceară prin jalbă scrisă, pe care nu -
se pune nici un timbru, ca să fie
înscriși. Dacă consiliul comunal nu-i
36 dbspbb datoru și dbeptubi
va înscrie, să facă apel la judecă

torul de ocol, și credem că judecă
torii, ținând seamă de hotărîrile pe
care le dau cei mai mari, vor ordo
nă ca toți cei care știu carte să fie
înscriși printre alegătorii direcți de
la colegiul al treilea de Cameră.
DREPTURI CETĂȚENEȘTI
Fiecare Român, după cum vedem,
are dreptul de a se amestecă, de
a-și spune cuvântul în treburile ță
rii. Acestea se numesc drepturi ce
tățenești.
Am vorbit despre aceste drepturi
când am lămurit Constituția și legea
electorală; dar ori cât de mult s’ar
vorbi despre aceste lucruri, nicioda
tă n’are să fie prea mult, și n’are să
strice.
Am zis că fiecare Român trebue
să-și spue cuvântul în treburile ță
rii, să se amestece, adică în condu
cerea comunei în care trăiește, în
conducerea județului din care face
DESPRE DATOKtl Șl DREPTCRl 37
parte comuna lui, și în conducerea

țării întregi.
Dar are să zică cineva: cum să
mă amestec eu în treburile acestea?
Pot să mă. vâr în consiliul comunal,
ori în consiliul județian, ori în Ca
mera deputaților, ca să văd ce fac
ei acolo, și să opresc o lege care
nu ar fi bună?
La asta avem să răspundem: Da,
poți face treaba asta.
Decât să ne înțelegem.—Mă rog,
ce este un consiliu comunal ? Cine
alege pe membrii din consiliul co
munal? Consiliul comunal este un sfat
alcătuit din câțiva oameni, aleși de
toți oamenii dintr’o comună. Cu alte
cuvinte, în loc ca toți oamenii din
tr’o comună să se adune la un loc, ca
să pue la cale interesele comunei,
ceeace nu s’ar puteâ, ei însărci
nează pe câțiva dintre dânși cu trea
ba aceasta. Vrea să zică, cei câțiva
consilieri comunali lucrează în locul
celor câteva sute de locuitori din
comună; consilierii aceștia sunt, cum
38 DESPRE DATORII ȘI DKEPl'DRI
am zice, vechilii locuitorilor, iar lo

cuitorii sunt stăpâni. Și precum un
vechil nu trebue să lucreze împotri
va intereselor stăpânului, tot aseme
nea consilierii comunali nu trebue să
lucreze împotriva intereselor comu
nei, adică a locuitorilor cari i-au a-
leș. Și iarăș, precum un stăpân are
dreptul să deâ afară pe un vechil
rău, tot așâ și locuitorii dintr’o co
mună au dreptul să alunge un con
siliu comunal rău.
Cum s’ar puteâ alungă un astfel
de consiliu? Se înțelege că n’are să
meargă nimeni cu ciomagul să-i ia
pe goană, și lucrul se poate face
foarte ușor: altădată locuitorii să nu
mai aleagă în consiliu pe acei cari
se poartă rău.
Dacă locuitorii aleg pe consilierii
comunali, și dacă pot să nu-i mai
aleagă atunci când dau dovezi că
nu merită cinstea asta, oare nu în
semnează că fiecare locuitor se poate
amestecă în treburile comunei?
Tot așâ vine treaba și cu consi-
DESPRE DATORII Șl DREPTURI 39
liul județian, și cu Camera deputa-

ților, că doar pe toți îi aleg locui
torii.
Dar pentru ca această privighere
a locuitorilor asupra treburilor co
munei, a județului și a țării, să poa
tă avea un rost, trebue ca fiecare
locuitor să-și deâ seamă de puterea
care o are el, și să se gândească
pe cine alege.
Astăzi lucrurile merg altfel. In con
siliul comunal oamenii aleg pe cine
le poruncește subprefectul, zis acu
ma administrator comunal, iar în
consiliul județian și în Cameră aleg
pe.cine le poruncește prefectul, care
și el primește poruncă delà miniștrii,
încât, drept vorbind, numai vorba
merge că avem o Cameră aleasă de
locuitorii țării, pe când deputății sunt
aleșii guvernului.
Și când fiecare deputat știe că a
fost ales din porunca guvernului, și
dacă va vreâ guvernul, mâine poate
să-1 scoată din deputăție, cu care
nu se va mai întâlni niciodată, ere-
40 DSSPRB DATORII SI DRBPTDBI
deți că are să iasă deputatul din po

runca guvernului, și n’are să voteze
ori ce lege i s’ar cere?
Dar ia schimbe-se lucrurile: iasă
știe fiecine că nu poate ti ales con
silier comunal ori deputat, decât
dacă va vreă poporul să-1 aleagă,
și atunci toți vor lucră spre binele
poporului, căci nu vor avea a se
teme nu de un ministru, dar nici de
un guvern întreg, și de nimeni al
tul afară de Dumnezeu.
Și schimbarea lucrurilor acestora
stă în mânile poporului. Toate legi
le câte ne cârmuiesc, poruncesc să
nu se amestece nici un slujbaș în a-
legeri, ba chiar legile pedepsesc pe
slujbașii cari s’ar amestecă. Apoi,
dacă poporul este liber să aleagă
pe cine vreă, nu stă oare în mâna
lui să aleagă numai pe aceia în cari
ar aveă el încredere că n’ar lucră
niciodată împotriva intereselor lui?
DBSPM DATORII ?! DMPTDKI 4]
DESPRE JUDECĂTORIILE
DE OCOL
După legea cea nouă pentru ju

decătoriile de ocol, judecătoriile co
munale s’au desființat ; primarul și
jurații nu mai au cădere de a ju-
deçà pe oameni, și s’au înființat ju
decători numiți de guvern, cari au
a face judecățile dintre săteni. Jude
cătoriile s’au înmulțit în fiecare județ,
și pentru anumite judecăți, oamenii
reședința judecăto
riei, ci vine judecătorul, în fiecare
comună, ca să facă dreptate. Căde
rile judecătorului de ocol s’au mărit.
El judecă orice fel de pricină pentru
pentru lucruri mișcătoare,
fără drept de apel, până la 300 de
lei, capital și dobândă la un loc, iar
de la 300 de lei până la 3000, ju
decă cu drept de apel. Judecă, până
la orice valoare, adică oricât ar re
clamă cineva, dar totdeauna cu drept
de apel, cererile pentru vătămări a-
duse de oameni sau dobitoace țari

nelor, holdelor, fructelor și recolte
lor; cererile pentru curățirea șanțu
rilor, iazurilor și altele, și cererile
pentru hrăpire sau stricăciuni de lo
curi, copaci, șanțuri sau îngrădiri.
Procesele pentru sfărâmarea con
tractelor de arendare sau de închiri
ere le judecă fără apel, când arenda
rea sau închirierea este de 150 lei
pe an, și cu apel când se urcă până
la 1500 lei tocmai. Tot asemenea ju
decă cu drept de apel, oricare ar fi
valoarea lucrului, plângerile pentru
strămutare de hotar, pentru lucrări
făcute pe ape curgătoare și pentru
exercițiul servituților, adică dreptul
ce are cineva de a se sluji de pro
prietatea altuia pentru trebuințele
sale, cum ar fi de pildă dreptul de
a trece prin curtea cuiva, ori de a
scoate apă din fântâna altuia^ Și al
tele. Judecă și ceeace se numește
acțiunile posesorii, pe care le vom
lămuri mai încolo ce sunt.—Judecă
torul de ocol judecă cu apel acțiu-
nile în revandicare, adică procesele

pentru pământuri, când este vorba
de un loc fără clădiri sau alte îm
bunătățiri în întindere de cel mult lo
hectare, sau dacă având clădiri sau
îmbunătățiri, n’au valoare mai mare
de 3000 lei. Judecă de asemenea
procesele pentru moșteniri și împăr
țeli. Dacă moștenirea este numai în
bani și alte lucruri mișcătoare până
la valoarea de 300 Iei, atunci jude
cata este fără apel, iar cu apel dacă
ajunge până la 3000 lei. Tot ei ju
decă toate pricinile izvorâte din le
gea tocmelilor agricole.
Toate pricinile pentru cari jude
cătorul de ocol dă hotărîri fără apel.
Ie judecă la primăria comunei unde’
stau împricinații; celelalte le judecă
la reședința judecătoriei.
Tot la primărie se fac, fără nici o
plata de timbru și de orice altă taxă,
toate actele de cari au nevoie ță
ranii, chiar actele pentru vânzări de
pământuri. Secretarii comunali și
S^êfierii judecătoriilor de ocoale sunt
44 DBSPEE DATORII 81 DREPTURI
datori să scrie aceste acte fără nici

o plată.
In privința proceselor pentru a-
bateri delà legi, judecătorii de o-
coale au o cădere mult mai mare de
cât până acuma. Despre acestea nu-i
nevoie să vorbim, pentrucă în cita
țiile pe care le primesc oamenii, se
arată unde trebue să se înfățișeze:
la judecătorie, ori la tribunal.
Pentru procesele de împărțeală de
pământuri sau de revandicare a pă
mânturilor clăcășești, precum și pen
tru procesele care se judecă la pri
mărie, nu se plătește nici un ban
pentru timbre, nici pentru citații, și
nici un fel de taxe, nici la judecă
torie, nici la primărie, unde se în
deplinește procedura.
Cererea în judecată se face în scris,
și trebue să fie însoțită de atâtea
exemplare câți pârîți sunt. De pildă,
dacă chem în judecată pe Vasile,
trebue să dau judecătorului 2 jal
be scrise la fel; o jalbă rămâne în
judecătorie, se face dosar, iar a doua
_ DESPRE DATORII SI DREPTURI
45
jalbă, care trebue să fie întocmai cu

cea care rămâne în judecătorie, și
care se chiamă exemplar copie, are
să se dea lui Vasile. Dacă însă chem
în judecată pe Vasile și pe Ion și pe
Ilie, adică trei pârîți, atunci pe lân
gă jalbă originală, am să mai adaug
încă trei exemplare copii. Aceste c6-
pii se dau numai când chemi pe ci
neva în judecată pentru bani ori pen
tru pământ; când îl reclami pentru
bătae, pentru furt și altele, adică în
afaceri penale^ se face numai o sin
gură jalbă.
Cererea, adică jalba, trebue să cu
prindă cât se poate mai deslușit nu
mele și domiciliul părților, adică să
arate cum îl chiamă pe reclamant și
pe pârît, și în ce sat locuiește. Tre
bue să arăți în jalbă ce anume ceri
de la pârît, pe ce drept îți înteme
iez! cererea, să iscălești jalba, iar
dacă ai să te servești în proces de
acte, trebue să dai pe lângă jalbă
și căpie de pe acte.
Cererea trebue să fie scrisă de
46 DESPRE DATORII DREPTURI
reclamant. Dacă nu știe carte, trebue

să i-o scrie grefierul judecătoriei sau
secretarul comunal, cari nu au voie
să ceară nici o plată pentru această
treabă. Jalbele făcute de țărani, pri
vitoare la pretențiuni bănești până
la 300 lei, sau pentru pricini de pă
mânturi până la 3000 lei, se fac pe
hârtie proastă, nu pe timbru. Aceas
tă scutire însă o capătă țăranii nu
mai când jalba este scrisă de ei sin
guri, ori de grefierul judecătoriei, ori
de secretarul comunal. Dacă jalba
i-ar scrie-o oricine altul, un jalbar,
sau chiar copilul Iui, atunci trebuie
să plătească timbru.
Cererea trebue s’o dai în mâna ju
decătorului ori a stagiarului, adică
un fel de ajutor al judecătorului, și
în lipsa acestora, grefierului, dacă
pricina are a se judecă la reședința
judecătoriei, sau o dai secretarului
comunal, dacă are a se judecă la
comună. Cel care o primește trebuie
să o cetească, și dacă are greșeli să
o îndrepteze; apoi îi pune termen,
DESPBE DATOKII Șî DBE1TÜR1 47
și-i dă reclamantului exemplarele

pentru pârît, ca să împlinească pro
cedura, adică să deă exemplarul în
mâna pârîtului, ca să știe și el pen
tru ce-i chemat în judecată, în ce
ZI Șl unde are să se facă judecata.
Exemplarele acestea, ca și citațiile
care se scot delà judecătorie, nu se
dau pârîtului de către reclamant
singur, ci de către un slujbaș care
are căderea aceasta, și care trebuie
să îndeplinească anumite forme. As
ta însemnează a se îndeplini pro
cedura. Procedura se îndeplinește în
sate de către secretarii comunali sau
de către jandarmi. Prin urmare, dacă
și trebuie să înmânezi
pârîtului un exemplar de reclamatie
sau o citație, o dai frumos în mâna
secretarului comunal, ori a jandar
mului, după cum îți vine la înde
mâna, și-i treaba lor să o deâ cui
se cuvine și să-ți deâ dovada, fără
sa poată primi nici un ban pentru
reaba asta. Iar dacă un slujbaș de
aceștia nu și-ar face datoria, și din
48 DHSPRB DATOBTI $£ DMPTOMI
pricina lui s’ar zădărnici judecarea

pricinii la termenul hotărît, cel pă
gubit să arate aceasta judecătorului
care trebuie să condamne pe vino
vat la o amendă până la 50 lei, o-
sebit despăgubirile cuvenite părții.
Legea-i cam aspră, dar așâ se
cuvine să fie. Dar pentru ca legea
să se ție, orice om care ar îndură
o asemenea nedreptate, trebuie să
facă tânguire judecătorului; și dacă
acesta ar țineâ poate cu jandarmul,
ori cu secretarul comunal, și nu i-ar
pune la amendă, atunci păgubitul să
reclame la ministerul de justiție, ca
să se știe acolb cine calcă legile.
Pentru unele pricini, adică pentru
acele cari se judecă la primării, che
marea în judecată poate să se facă
și din gură. Pentru aceasta, cine are
de chemat în judecată pe altul, pen
tru pricini mai mici de 300 lei, să
se ducă la primărie, în ziua când se
știe că vine judecătorul în comună,
și să-și spuie judecătorului pricina.
Judecătorul este dator să asculte
arătările reclamantului, să le scrie în

atâtea exemplare câte părți sunt, să
le iscălească și să le deă la mâna
reclamantului, care trebuie să urme
ze cu acea hârtie întocmai ca și cu
jalba scrisă, adică să îndeplinească
procedura, precum am arătat mai sus.
In lipsa judecătorului, treaba a-
ceasta trebuie să o facă stagiarul,
iar în lipsa și a acestuia, trebuie să
o facă grefierul sau secretarul co
munal.
Ori cine ar face această lucrare
nu are voie să ceară nici o răspla
tă pentru îndeplinirea acestei sar
cini. Funcționarul care ar luâ bani
sau altceva pentru a face astfel de
lucruri va fî dat afară din slujbă și
nu va mai puteă să fie numit nici
odată în vre-o funcțiune publică.
Am arătat prin cine se îndepli
nește procedura, acum să arătăm
cum se îndeplinește.
Cel ce are interes să se judece,
trebuie să-și îndeplinească proce
dura, adică să dea în mâna protivni-
4
•50 DESPRE DATORII $1 DREPTURI
cului reclamația, citația ori copia de

pe hotărâre. Pentru aceasta trebuie
să ducă acea hârtie la secția de jan
darmi sau la secretarul comunal,
cari sunt datori să libereze părții o
chitanță de primire, în care să se
arate ziua în care au primit actul.
Chitanța aceasta trebuie să o păs
treze partea, iar jandarmul ori se
cretarul comunal sunt datori să ur
meze mai departe cu îndeplinirea
procedurii, și să trămită deadrep-
tul la judecătorie dovezile de înmâ-
nare, după regulele arătate în lege.
La ziua judecății, partea înfăți
șează chitanța de primire care i s’a
dat, și dacă nu se vor găsi trimise
de jandarm ori de secretarul comu
nal dovezile de înmânare, aceștia pot
fi puși Ia o amendă până la 50 de lei.
Dar pentru ca acești funcționari
să poată fi astfel pedepsiți, se cere ’
o condiție: partea să fi dat din timp
spre înmânare reclamația sau citația.
După lege, acestea trebuiesc înmâ
nate cu cel puțin trei zile înainte de
ziua înfățișării.—Să presupunem că

la IO a lunei am dat o reclamație
la judecătorie și am căpătat termen
de înfățișare pe ziua de 25, tot a
lunei aceleia. Datoria mea este să
nu țin hârtia în buzunar și tocmai
la 20 să o dau jandarmului, făcân-
du-mi socoteală că are el vreme să
o înmâneze până la 25. Dacă vreau
să mă judec, să-i dau jandarmului
hârtia mea îndată, pentrucă dacă
i-o dau la 20, el poate să nu aibă
timp nici în ziua aceea, nici a doua
zi să meargă la pârît, căci poate e
chemat de datoria lui la altă trea
bă mai grabnică, și atunci eu mi-am
zădărnicit termenul, și nici jandar
mul nu poate fi chemat la răspun
dere, pentrucă nu-i vinovat. Și să
se mai știe că în cele trei zile de
care vorbește legea, nu trebuiește
socotită nici ziua în care se dă pâ-
rîtului citația, nici ziua de judecată.
De pildă, dacă termenul meu de în
fățișare ar fi la 25 Iunie, eu trebuie
să-i dau citația în ziua de 21, pen-
52 DESPRE DATORII ȘI DHEPTDIU
trucă ziua de 20 nu se socotește,

precum nu se socotește nici ziua de
25, ziua de înfățișare, și atunci ră
mân bune zilele de 22, 23 și 24 Iu
nie, adică tocmai trei zile; pe când
dacă aș da-o jandarmului în ziua
de 21, chiar dacă în acea zi el ar
dâ fuga la pârît să-i ducă citația
și ar lua delà el dovâda, mie tot
nu mi-ar sluji la nimic, pentrucă
nu ar mai fi trei zile până la jude
cată, întru cât nesocotindu-se zilele
de 22 și 25, ar rămânea bune numai
zilele de 23 și 24, adică două zile,
nu trei, cum cerea legea.
De multe ori procesele se amână
pentrucă funcționarii însărcinați cu
îndeplinirea procedurii, nu urmează
cu totul cerințele legii. Iar dacă ju
decătorul scapă din vedere că jan
darmul, de pildă, a greșit o formă,
și judecă pricina, cel care a câști
gat procesul se chiamă că nu a câș
tigat nimic, pentrucă făcându-se a-
pel, recurs, ori contestație la exe
cutare, cel care a câștigat la înce-
put, poate să piardă tocmai din pri

cina acelei greșeli. Și, pentru că în
procesele care se judecă la primă
rie, părțile nu au voie să aibă avo-
cați, cari cunosc treburile acestea,
este bine să știe fiecare cum trebuie
să urmeze.
Acela care este însărcinat să în
mâneze o reclamație ori o citație,
trebuie să se ducă la casa celui în
drept și să i-o dea în mână. Dacă
acela este acasă și știe carte, va
primi citația și va iscăli dovada de
primire, iar jandarmul, de pildă, va
adeveri, cu iscălitura lui, că în ade
văr pârîtul a iscălit dovada. Dacă
pârîtul nu știe să scrie, sau nu vreâ
să iscălească țidula de primire, jan
darmul va face proces-verbal cons
tatând aceasta. Dacă pârîtul nu este
acasă, atunci jandarmul este dator
să se încredințeze dacă se găsește
acolo vre-o persoană din familia pâ-
rîtului, care locuiește cu pârîtul în-
tr’o casă, de pildă nevasta, ori un
frate, ori o soră, ori un părinte, ori
un copil major, și atunci lasă cita

ția unuia dintre aceștia. Dacă nu se
găsește la locuința pârîtului nici o
astfel de rudă, citația se lasă unui
servitor. Dacă ruda sau servitorul
căreia se lasă citația, știe carte și
voiește să iscălească în țidula de pri
mire, jandarmul face proces-verbal.
Dacă aceste persoane nu pot sau nu
vor să iscălească, sau dacă la casa
pârîtului nu se găsesc nici rude,
nici servitori, atunci jandarmul face
un proces-verbal despre toate aces
tea, iar citația o lipește pe ușa ca
sei pârîtului, spunând aceasta în
procesul-verbal.
Pentru ca acest proces-verbal să
aibă tărie, trebuie să fi fost față la
casa pârîtului doi martori, cari să
nu fie în slujba primăriei, și cari să
iscălească procesul-verbal împreună
cu jandarmul, și se mai cere un lu
cru, și anume să se urmeze cu în
deplinirea procedurii întocmai așâ
precum am arătat, căci dacă fiind
rude la casa pârîtului, se dă cita-
ția în primirea unui servitor, atunci

înmânarea nu-i bună, și termenul se
poate zădărnici. Prin urmare, în ori
ce proces-verbal de înmânare, să se
arate lămurit că, de pildă, negăsin-
du-se acasă pârîtul, și negăsindu-se
nici vre-o rudă care să locuiască
cu el, citația s’adatîn mânacutărui
servitor, care a iscălit în țidula de
primire. In sfârșit, trebuie să se urme
ze întocmai precum am spus, căci alt
fel procedura nu-i bine îndeplinită.
*
La judecarea pricinilor care se ju
decă la primărie, părțile trebuie să
se înfățișeze singure; șivocații și a-
părătorii nu sunt primiți. Dar pen-
trucă trebuie să se facă și înlesniri
împricinaților cari nu ar puteâ veni
la judecată, din cine știe ce pricină,
se îngăduie ca părinții, soții, fii, fra
ții, unchii, nepoții, și vecinii să se
înfățișeze, în locul părților. La ju
decarea pricinilor care se judecă la
'judecătorie, părțile pot să aibă avo-
cați sau apărători.
56 DB3PRB DATORII 31 DRIPÏOKI
Dacă la primărie reclamantul nu

se înfățișează, ca să-și arate drep
tățile, și nici nu face cunoscut ju
decătorului împrejurarea legiuită
care îl împiedică de a veni, pricina se
închide, și, dacă pârîtul cere, recla
mantul este condamnat la despăgu
biri pentru străgănire, iar dacă ju
decătorul are cumva cunoștință de
împrejurarea legiuită care împiedică
/pe reclamant să se înfățișeze, atunci
se amână judecata fa ziua cea mai
apropiată hotărîtă pentru judecarea
pricinilor în acea comună.
Dacă reclamantul, în judecarea
pricinii lui, ar aveă nevoie de mar
tori, poate să-i puie chiar în reclama-
ția delà început, și să și-i aducă la
termen, fără a ie mai scoate citații,
dacă judecata se face la primărie.
Dacă în cursul judecății se ad
mit martori unei părți, partea e da
toare ca în cele cinci zile care ur
mează după aceea în care s’a ad
mis dovada, să prezinte la judecă
torie lista martorilor, și să poarte
DBSPM DATOKII SI DMPIOSI 57
grija ca ei să fie chemați până Ia ter

menul de judecată. Dacă va depune
lista cu o zi măcar mai târziu, par
tea nu se mai poate folosi de martori.
Erâ până acuma obicei că mulți
împricinați, pentru a purtă pe dru
muri pe protivnic, nu aduceau mar
torii la termen și judecata se amâ
na. La termenul următor veneâ un
martor, și se amâna iar ca să vie
ceilalți martori. Și apoi iar veneâ un
alt martor, și ceilalți nu, și iar se
amână.
Acuma nu se mai pot întâmplă
asemenea lucruri. De nu vin marto
rii la termen, judecătorul va chibzui
dacă nu au venit pentrucă au fost
împedicați din vre-o pricină legiuită,
și atunci amână procesul și dă în
contra martorilor mandate de adu
cere; dacă se va încredință că n’au
venit fiind puși la cale de către par
tea care i-a propus, atunci hotărăște
că acea parte nu se mai poate
sluji de martori în pricina aceea.
Martorii au drept să ceară des-
58 DESPRE DATORII $I DREPTURI
păgubiri pentru cheltuielile făcute cu

drumul și pentru timpul pierdut. Ju
decătorul face o încheiere, martorul
își scoate o copie de pe dânsa, și în
puterea ei poate urmări pe cel con
damnat la despăgubiri.
Până acuma eram obișnuiți cu
dreptul de opoziție. O parte care eră
chemată în judecată nu se înfățișa,
și dacă eră condamnată în lipsă,
făceă opoziție. Eră și aceasta un
mijloc de a mai străgăni judecățile.
Acuma s’a schimbat și lucrul acesta.
In pricinile cari se judecă în ultima
instanță, adică fără drept de apel,
hotărîrea se dă cu drept de opo
ziție; toate celelalte pricini se jude
că fără drept de opoziție.
Sătenii să bage bine de seamă când
primesc vre-o copie de pe cărțile
de judecată, și să vadă dacă au sau
nu drept de opoziție, căci altfel pot
păți multe neajunsuri. Așă s’a în
tâmplat cu un om care fiind con
damnat în lipsă pentru un fapt ne
însemnat, la patru luni de închisoare.
DESPRE DATORII ȘI DREPT'ITRI 59
și crezând că are drept de opoziție,

n’a făcut apel la tribunal, ci opozi
ție la judecătorie..Opoziția i s’a res
pins, ca neputând să fie făcută, și
omul nu a mai fost în termen să
facă apel, încât a rămas bun con
damnat la patru luni de închisoare.
Termenul de opoziție este de cinci
zile, începând cu ziua următoare a-
celeia în care cartea de judecată a
fost dată în mâna părții, iar terme
nul de apel este de zece zile, care
se socotesc tot așâ, dacă partea
condamnată n’a fost față la judeca
tă. Dacă a fost față, cele zece zile
încep să curgă din ziua când s’a
pronunțat hotărîrea. Tot din ziua
pronunțării curge termenul de zece
zile, când s’a judecat o opoziție.
In contra hotărîrilor date în ulti
ma instanță, adică fără drept de apel,
cum sunt date în pricinile care se
judecă la primărie, se poate face
recurs la tribunal.
Recursul este lucru gingaș, și nu
mai un avocat mai iscusit poate ști
dacă se poate face recurs ori nu.

De aceea sfătuim pe săteni să nu se
deă pe mâna jălbarilor din sate, ori
a samsarilor cari mișună princârciu-
mele din târguri, și să nu facă re
cursuri nechibzuite. După legea de
astăzi, judecătorul poate să condam
ne cu amendă până la 500 lei pe
acela care ar face o reclamație, știind
bine că n’are dreptate; și cine ar
tace un recurs, numai pentru a zice
că l-a făcut, ar puteâ foarte bine
să fie pus la amendă.
DESPRE
învoielile agricole
După legea cea nouă pentru în
voielile agricole, proprietarii sau a-
rendașii nu se mai pot învoi cu oa
menii ori și cum ar vreâ ei, ci s’au
statornicit anume regule.
Pentru aducerea la îndeplinire a
acestei legi, au și țăranii cuvântul
lor. Și iată cum:
In fiecare județ se înființează o
comisiune alcătuită din cinci mem-
DESPRE DATORII ȘI DREPTURI gj
bri și anume; un inspector agricol,

doi delegați ai proprietarilor și doi
delegați ai țăranilor; și această co-
misiune hotărăște cu ce prețuri se vor
face felurite munci de către țărani^
cu ce preț este îngăduit proprietarilor
să închirieze pământ la țărani, ce preț
trebuie să ia comuna de cap de
vită la imaș (islaz) și câte vite pot
fi primite la pășunat pe un hectar.
Cum vedem, menirea acestei co-
misiuni este foarte gingașă; în mâna
ei stă să se împlinească legea cu
dreptate.
Pe inspectorul agricol îl numește
guvernul. Cei doi delegați ai proprie
tarilor sunt aleși de către proprie
tari, iar cei doi ai țăranilor sunt a-
leși de către țărani.
Alegerea acestor din urmă doi
delegați se face așâ: în fiecare co
mună, secretarul comunal întoc
mește o listă de toți țăranii știutori de
carte, cari sunt învoiți la proprie
tari sau la arendași, și trimite lista
aceasta la judecătorul de ocol. Ju-
f
decătorul scrie pe bucățele de hâr

tie numele tuturor de pe lista din
fiecare comună, pune biletele aces
tea în urnă, și trage la sorți câte
un singur bilet pentru fiecare co
mună. Judecătorul trebuie să facă lu
crul acesta în ședință publică, adică
față cu toată lumea, în odaia în care
se judecă procesele.
După ce a tras la sorți toate co
munele, judecătorul face o listă de
toți cei ieșiți la sorți, și trimite lista
președintelui Tribunalului, cari în-
tr’o zi anumită cheamă la Tribunal
pe toți cei ieșiți la sorți în toate co
munele din județ. La Tribunal, sub
preșidenția președintelui, se face o
alegere în toată regula, și ieșiții la
sorți aleg pe doi dintre dânșii, și
aceștia sunt delegații țăranilor în
comisiune, care se numește comisi-
une regională. Odată cu acești doi
delegați se aleg și doi supleanți, adi
că ajutori, cari să înlocuiască pe de
legați, când vreunul dintre ei nu ar
puteă veni la întrunire.
UESPKE DATORII SI DREPTURI fj3
Alegerea se face cu vot secret*

_________ -1_______J «... — ’
fiecare alegător—adică fiecare din
cei ieșiți la sorți—scrie numele ce
lor doi pe cari vrea să-i aleagă de
legați, și buletinul îl dă în mâna pre
ședintelui, care este om nepărtinitor.
Unii dintre sătenii noștri cred că
se poate ști pe cine au votat ei,
măcar că buletinele sunt așă de groa
se, și votarea se face într’o odaie
secretă. Asta nu-i adevărat; este
numai o scornitură din partea uno
ra cari au interes ca țăranii să nu
aleagă pe cine vor ei.—Să nu aveți
nici o frică, să nu ascultați pove-
țile nimănui, și să alegeți delegați
în comisia regională pe doi țărani
pe cari îi veți socoti mai vrednici.
Să fie gospodari buni, să fie oameni
cinstiți, pe vorba cărora să puteți
pune temei, și cari să nu fie în
stare să se lase ademeniți pentru *
cine știe ce fel de socoteli.
Alegerea aceasta se face pe cinci
ani, și cineva, odată ales, nu poate
fi înlocuit cu una cu două. De a-
64 DR8PRR datorii 61 DREPTURI
ceea sătenii să chibzuiască din timp

care dintre dânșii ar fi bun de ales
ca delegat în comisia regionala, și
să meargă la vot cu încredere, cu
cinste și cu mintea limpede.
despre muncile agricole

După legea nouă pentru înyoelile
agricole, sătenii cari se înyoiesc sa
lucreze la proprietari sau la aren
dași trebuie să aibă librete, adica
niște cărticele cari se dau delà pri
mărie, în care se scrie numele mun
citorului, comuna unde locuiește, nu
mărul și vârsta celor din familia lui,
întinderea de pământ care o are și
numărul vitelor. In acest libret se
scrie ce fel de angajament face o-
mul, câți bani primește, ce munca
face, cât rămâne dator la rafuiala.
Nici un sătean nu poate fi primit a
muncă pe o moșie, dacă nu va a-
veâ acest libret, care costa 2o bani.
Angajamentele pentru munci a-
gricole se fee numai pe bani. Daca
DESPEE DATOEII gi DEEPTUHI 65
un sătean ia delà proprietar pă

mânt de hrană, nu se pot amestecă
socotelile de pe chiria pământului
cu socotelile din munci. Munca se
plătește cu bani numărătoare, iar
pentru chiria pământului sunt alte
rânduieli.
Comisia regională, despre care am
vorbit, hotărăște cu ce prețuri trebue
să se facă feluritele munci, și un să
tean nu poate fi silit să lucreze cu
un preț mai scăzut decât acel ho-
comisie. Dar pentru asta
săteanul trebuie să facă angajamen
tul cu cel puțin 30 de zile înainte
de începerea muncii în partea locu
lui. De pildă, dacă într’un loc sece-
rea începe la i August, muncitorul
care se va fi angajat la i Iulie, tre
buie să primească prețul hotărît de
comișiune ; iar acela câre nu face
angajamentul în acest timp, va luă
plată cât se va învoi.
Nici un contract de munci nu poa
te fi întărit, dacă nu-i cu prețuri
hotărîte de comișiune.
5
66 DESPRE DATORII SI DREPTDRI
Muncile agricole nu pot fi făcute

decât pe moșia pentru care s’a fă
cut învoiala. Dacă s’a învoit un să
tean să lucreze pe o anumită moșie,
nu-i dator să facă munca pe altă
moșie.
Proprietarul sau arendașul care ia
asupra sa hrana muncitorului, tre
buie să înscrie în contract ce fel de
tain are să-i deă, și să socotească
în bani cât face acel tain.
Hrana trebuie să fie bună, sănă
toasă și îndestulătoare. Dacă pro
prietarul sau arendașul nu se ține
de învoială, primarul trebuie să facă
cercetare, și dacă plângerea mun
citorului este întemeiată, primarul
hotărăște ca hrana țăranului să fie
plătită în bani, după suma arătată
în contractul de învoială.
Dacă săteanul nu face munca pen
tru care s’a învoit, proprietarul sau
arendașul are dreptul să ceară banii
înapoi, ori să i se facă munca în
anul viitor.
DESPRE DATORII SI DREPTDRI
67
PREȚUL
MUNCILOR AGRICOLE
Sătenii pot găsi la fiecare pri
mărie „Monitorul oficial“ în care
s’a publicat, foarte amănunțit, pre
țul cu care au a se face muncile
/câmpului, cum și prețul cu care se va
arendă sătenilor pământul de hrană
de către proprietari și arendași. Ace
ste prețuri au fost hotărîte de către
Comisia din București, și nu sunt
tot una în toată țara. Unde pămân-^
tul este mai rodnic, se cuvine ca și
plata muncilor să fie mai mare de
cât prin locurile în care pământul e
mai sărac, măcar că munca pusă de
un muncitor este tot atâta la un pă
mânt bun ca și la unul mai slab; și
de asemenea, dacă un pământ este
mai rodnic, se cuvine ca stăpânul
lui să primească o arendă mai mare,
întru cât și acela care-1 va munci
va trage mai mult folos decât din-
tr’un pământ mai slab, pe care se
și cuvine să-1 plătească mai ieftin.
Deaceea, Comisia din București, a
statornicit mai multe prețuri, chiar

în acelaș județ, împărțind județele
pe regiuni: adică, dacă în cutare co
mună, pământul este bun, apoi acela
este din regiunea întâia, și dacă în
comuna vecină pământul este mai
slab, acela este din regiunea a doua,
ori a treia.
După cum am spus, în „Monitorul
Oficial“ suni publicate aceste prețuri
din toată țara, și primarii sunt datori
să arate locuitorilor Monitorul, și să
le cetească prețurile din comuna lor.
Trebuie să lămurim, însă, un lucru
de căpetenie.
Să zicem că în cutare comună.
Comisia a hotărît ca hectarul de se
cere la grâu să se plătească i6 lei,
și proprietarul sau arendașul să a-
rendeze locuitorilor pământul cu 50
de lei hectarul.
Ce însemnează aceasta?
Unii lămuresc aceasta zicând că
dacă în tabela din Monitor stau scri
se aceste prețuri, muncitorul nu poa
te cerc mai mult de 16 lei, pentru
un hectar de secere, și nici nu poate

să dea mai puțină arendă decât 50
lei pe hectar.
Asta nu-i adevărat.
Legea pentru tocmelile agricole nu
are țintă de a statornici niște pre
țuri din care nu putem ieși; ci ținta
acestei legi este ca muncitorul de
pământ să nu poată fi silit să facă
munci cu un preț mai jos decât a-
cel hotărît de comisiune, iar pro
prietarul să nu poată luâ o arendă
mai mare decât acea hotărîtă.
Prin urmare, dacă în cutare co
mună prețul secerei unui hectar de
grâu este fixat la 16 lei, asta în
semnează că dacă un sătean s’a în
voit să facă munca asta numai cu
12 lei, arendașul ori proprietarul tre
buie să-i plătească 16 lei, și nu poate
să-1 execute să facă munca dacă
nu-i plătește atâta cât scrie la Mo
nitor. Muncitorul poate să primeas
că mai mult de 16 lei, dacă se în-
voiește cu stăpânul moșiei, și poate
să primească oricât demult; pentru
70 DBSPKB DATOEII SI DEKPTUEI
muncă nu este nici un hotar la preț

în sus, este numai un hotar la preț
în jos: nu se poate plăti mai puțin
decât se scrie în Monitor.
Altfel stă cu arenda pământului.
Dacă prețul arendei unui hectar este
50 lei, proprietarul sau arendașul nu
poate luâ mai mult; mai puțin însă,
săteanul poate să dea, dacă se învo-
iește. Arendarea pământului are un
hotar la preț în jos: se poate coborî
atât de jos cât te învoiești.
Așâ este legea.
DESPRE ARENDAREA
DE PĂMÂNTURI
Arendarea de pământuri pentru
arătură și fânețe se poate face ori
numai în bani, ori numai în dijmă.
In dijmă, însemnează că săteanul
muncește o bucată de pământ a
proprietarului ori a arendașului, și
împarte folosul cu dânsul. Pe aceeaș
moșie un sătean poate să se învo-
iască și în bani și în dijmă, dar tre-
buie făcute două contracte, și nu se

pot amestecă socotelile. Pentru fie
care moșie este hotărît prin lege
cât să se dea arendă ; lista cu pre
țuri se găsește la primărie, și dacă
i se ia săteanului mai multă arendă
decât se cuvine, el are dreptul să
reclame la judecătorul de ocol, ori la
inspectorul agricol, și judecătorul ho
tărăște să plătească numai cât se
cuvine. Unde se lucrează în dijmă,
dijmuirea trebuie să înceapă cel mai
târziu după 15 zile delà isprăvi-
rea fiecărui fel de recoltă și să se
facă fără întrerupere. Dacă se pune
întârziere, se face plângere la ad
ministratorul de plasă, care face dij
muirea în 3 zile de la plângere. —
Recolta săteanului nu poate fi oprită
pentru datorii cari nu sunt din
contractul de arendare. Săteanul
nu-și poate ridică recolta până ce nu
s’a răfuitori dijmuit. Cel nemulțumit
reclamă la judecătorie. Orice abateri
delà lege se pedepsesc cu amendă și
cu închisoare.
DESPRE MĂSURĂTOARE
Măsurătoarea pământurilor se fa
ce numai cu măsurile cele nouă, ca
re trebuie să se găsească în fiecare
primărie, și pe cari le pot vinde nu
mai anume vânzători învoiți de Stat
și cu preț anume hotărît. Orice ță
ran nemulțumit cu măsurătoarea, va
reclamă primarului care, cu ajutorul
unui măsurător anumit, va verifică
măsurătoarea și va face un proces-
verbal, în puterea căruia judecăto
rul de ocol va condamnă pe cel ca
re a măsurat fals, la o amendă care
ar fi de zece ori mai mare decât
paguba ce va fi avut reclamantul.
Iată acuma cum se socotesc prăji-
nile
__2_ în măsurile
—11 j cele nouă:
I prăjină I ar, J^centarii
2prăjini au 3 arii,
3 5 55 37 jj
4 55 7 „ i6
5 55 55 8 95 ?>-
DESPEE DATORif ȘI DREPTURI 73
6 prăjini au lo izr/z; 74 centarii

7 n 12 53 îj
8 14 32 jî
9 iî 16 II ii
IO î? 17 90 ii
20 35 li 80 ii
40 5, 7i ii 60 ii
I falce are I hect ar, 43 arii.
I hectar 56 prăjini.
DESPRE RĂFUIALĂ
Proprietarii și arendașii sunt da
tori să ție niște condici cu matcă și
să dea muncitorilor chitanță de mun
ca ce au săvârșit. La răfuială se
urmează astfel, după lege: Dacă din
vina țăranului munca nu s’a făcut,
sau s’a făcut numai în parte, pro
prietarul sau arendașul poate cere
să-i dea banii înapoi, ori să i se
muncească în anul viitor. Dacă mun
ca nu s’a tăcut din pricina proprieta
rului ori a arendașului, țăranul poa
te să-i dea banii înapoi, ori să tacă
munca în anul viitor. Dacă munca
74 DESPEE DATOKII ȘI DEEPTUEI
nu s’a făcut din pricini în afară de

voința săteanului, acesta va da îna
poi banii primiți. Sumele datorite ță
ranilor pentru munci nu pot fi oprite
pentru alte datorii, de pildă pentru
pământ ori pentru vite în imaș. Se
pot opri, însă, pentru datoriile fă
cute de țărani ca să-și cumpere unelte
de agricultură și vite de mun6ă,
cum și pentru hrana familiei și a vi
telor. Până la 31 Decemvrie, proprie
tarii și arendașii sunt datori a socoti
pe săteni și a depune în primărie
lista rămășițelor de muncă sau de
bani după învoieli. Cei nemulțumiți
cu răfuiala, au dreptul să reclame
la judecătorul de ocol, în timp de
15 zile delà legalizarea listelor, și
judecătorul va hotărî după lege.
Dacă nu se va face răfuiala în
termenul hotărît, o face primarul.
Proprietarul sau arendașul care, cu
rea credință, a nedreptățit pe țăran
la facerea socotelilor, va fi pedepsit
cu amendă până la 500 lei și la plata
pagubelor pricinuite țăranului.
DESPRE ISLAZUL (IMAȘUL)

COMUNAL
Legea cea nouă pentru învoelile
agricole pune îndatorire comunelor
să cumpere pământ de imaș pentru
vitele sătenilor. Un sat de 25 fa
milii poate aveă imașul său, care să
nu fie mai departe de 3 kilometri
de vatra satului. Imașul se cum
pără din pioșiile mai mari de 300 hec
tare. Comuna plătește banii pentru
imaș, și sătenii care dau vite în imaș
plătesc comunei, pentru fiecare cap
de vită, atâta cât îl ajunge pe fie
care pentrucă să-și scoată comuna
cheltuielile. întinderea imașului se
socotește după numărul vitelor mari
{boi, cai, vaci) din sat, socotindu-se
patru vite mari de hectar. Parte din
imaș ce s’ar cuveni unui locuitor
poate ti semănată cu lucernă, trifoi
și alte plante de nutreț; pentru altă
semănătură nu poate fi întrebuințată.
Pentrucă un sătean să se poată
folosi de imașul comunal, trebuie

să cultive cel puțin lo arii (sau 6
prăjini) de plante de nutreț. Timp
de zece ani, cu începere delà i
Aprilie 1908, pentru pământul cul
tivat cu lucernă sau trifoi, se plă
tește fonciarul numai pe jumătate.
Ca să aibă dreptul să-și pască vi
tele în imașul comunal, săteanul
trebuie să aibă lângă locuință gră
dină de zarzavat pentru casa lui.
Cei ce au vite în imașul proprie
tății, pot să-și pască vitele pe mi
riștile moșiei până ce se pune la
arat.
DESPRE MOȘTENIRE
Multe supărări, multe procese au
și multe cheltuieli zadarnice fac să
tenii noștrii, numai din pricină că
nu cunosc legea în privința moște
nirilor. Unul cumpără un pământ de
la cineva care, după lege, nu aveâ
drept să-1 moștenească, și prin ur
mare nici să-1 vândă, și după cât-
DESPBB DATOKII 51 DEEPTDBl 77
va timp se pomenește cu un proces

și pierde pământul.
Orice fel de avere are cineva, ori
pământ, ori vite, ori bani, ori lu
cruri de gospodărie, orișice ar fi, se
chiamă că este proprietatea aceluia.
Proprietatea unui lucru poate să o
capete cineva în mai multe feluri.
Un pământ, de pildă, pot să-1 cum
păr; pot sâ-1 capăt de la cineva în
dar, ori prin testament; poate să
mi-1 dea legea, cum ar fi, de pildă,
când se face o șosea nouă și mi se
lasă drumul cel vechiu care treceâ
pe pământul meu; mai pot dobândi
un pământ dacă l-am stăpânit de
30 de ani, în anumite condiții; în
sfârșit, pot dobândi un pământ prin
moștenire.
Toată averea câtă se găsește la
moartea unui părinte, se cuvine co
piilor săi. Nevasta mortului, dacă are
copii și dacă are averea ei deose
bită, n’are nici un drept la moște
nire. Dar dacă văduva n’are averea
ei, atunci i se cuvine partea unui
copil din venitul moștenirii. Avem

să lămurim aceste lucruri mai pe
larg; deocamdată să se știe că vă
duva care are copii, nu moștenește
nimic din pământul bărbatului; iar
când pe urma bărbatului nu rămân
copii sau nepoți de copii, și chiar
de-i rămân părinți sau frați, vădu
va ia o pătrime din averea mortu
lui, chiar din pământul lui.
La moartea lui, un om poate să
aibă testament, și poate să nu aibă.
Dacă are testament, și-i făcut după
lege, averea trebuie să se împartă
cum e scris în testament. Dacă nu
are testament, averea trebuie să se
împartă deopotrivă între toți copiii,
ete și băiep. Dacă o fată a fost în
zestrată, ori dacă unui copil i-a fă
cut tată-său o danie, și fata și co
pilul trebuie să aducă și zestrea și
dania înapoi, dacă partea lor ar fi
mai mare de cât părțile surorilor ori
a fraților rămași. Și atunci împăr
țeala se face așâ: se socotește cât,
ar tace în bani toată averea, pă-
DJSSPKE DATORII 91 DREPTÜM 79
mântui, vitele și ori și ce, și se fac

atâtea părți câți frați sunt. Să zi
cem așâ că un om lasă patru co
pii, și patru fălci de pământ. S’ar
cuveni fiecărui copil o falcé. Dar pă
mântul poate să nu fie peste tot la
fel; o falcé poate să fie de frunte,
una de mijloc, una poate să fie pă
mânt slab, iar una o tihăraie, ori
pe prundul unei ape. Atunci ori se
fac câte patru părți deopotrivă din
fiecare falcé, ca să aibă fiecare co
pil pământ egal în întindere și de
i
valoare egală, ori dacă un copil ia
mai mult pământ de mâna întâia,
celorlalți poate să li se împlinească
lipsa în bani, ori în vite, ori în lu
cruri de gospădărie. In sfârșit, ori
cum s’ar face împărțeala, dacă fie
care copil are o parte socotită în
bani, împărțeala este bună, și acela
care ar cumpără moștenirea unui
1
copil astfel împărțit, nu are a se
teme că ar puteă să piardă pămân
tul prin vreun proces.
Vreâ să zică să fie bine lămurit că
un copil nu poate să ia din moș

tenirea părintească mai mult decât
alt copil. Dar părintele poate, prin
testament, să lase unui copil, sau
unora dintre copii mai mult decât
altora. Nu poate, însă, nici el să fa
că orice fel de împărțeală ar vreâ, ci
iată cum: Dacă un părinte are un
copil și n’are nepoți de copii, jumă
tate din averea lui trebuie să o lase
copilului, și cu cealaltă jumătate
poate să facă orice ar vreâ, să o dea
unui frate, unui copil străin, unui
spital, ș. a. Dacă are doi copii, a
treia parte din averea lui poate s’o
lase unuia dintre copii, sau unui
străin. Dacă are trei sau mai mulți
copii, cu a patra parte din avere
poate să facă orice ar vreâ.
Până acum am vorbit în pilda
că un om lasă la moartea lui co
pii, și prin copii trebuie să în
țelegem și pe copiii copiilor mortu
lui, adică pe nepoții lui, cari se so
cotesc ca și cum ar fi copiii mor
tului. Acuma să ne închipuim că
moare un om care n’are copii (nici

nepoți de fii), și să vedem cui se
cuvine moștenirea. Dacă n’are nici
frați, nici surori, și nici copii de ai
acestora, îl moștenesc părinții. Dacă
n’are părinți și are buni, îl moște
nesc ei; iar dacă are buni și de pe
tată și de pe mamă, își împart moș
tenirea în părți egale. Dacă mortul
are și părinți și frați (sau surori) ori
chiar și nepoți de frați (sau de su
rori), atunci moștenirea se împarte
în două părți egale, din care una se
î
cuvine fraților ori nepoților, ca s’o
împartă între dânșii, iar ceealaltă ju
mătate se împarte deopotrivă între
părinți. Dacă are numai tată, sau
numai mamă, atunci frații ori nepoții
iau trei părți din moștenire, și tata
sau mama ia numai o parte.
Dacă un om are frați (sau surori)
ori nepoți de frați, și n’are părinți,
moștenirea se cuvine acestora; iar
bunii, dacă ar trăi, nu au drept la
moștenire.
Am spus că dacă o persoană lasă
6
și părinți și frați (sau nepoți), moș

tenirea se împarte între dânșii. Se
întâmplă, însă, ca persoana care
moare să aibă frați și de pe tată și de
pe mamă; atunci împărțeala moște
nirii se face așâ: dacă frații sunt
dintr’o căsătorie, adică dacă sunt
frați buni, și de pe tată și de pe
mamă, atunci împart între dânșii de
opotrivă; dacă sunt frați din mai
multe căsătorii, partea fraților se îm
parte în două părți egale; o parte
o iau frații de pe tată, și alta frații
de pe mamă.
Să zicem acuma așă că Ion fi
ind văduv și având un copil, Ilie,
delà nevasta întâia, s’a însurat cu
văduva Ioana, care aveă o fată
Ilinca delà bărbatul dintâi, și amân
doi au făcut doi copii. Petru și Pa-
vel. Pe urmă Ion și Ioana au murit.
Iacă patru frați: Ilie este frate de pe
tată cu Petru și cu Pavel, iar Ilinca
este cu dânșii soră de pe mamă.
Moare și Petru, fără să lase copii,
și moștenirea lui trebuie să se îm-
DESPSB DATO«U ȘI DKBPTUKI 83
partă între frați. Să zicem că lasă

§ease mii de Iei moștenire. Atunci
dacă moștenirea s’ar împărți în trei
părți, s’ar veni lui Ilie, Ilincăi și lui
Pavel câte două mii de lei; dar fi
indcă Pa vel este frate buri cu mor
tul Petre, el ia jumătate din moș
tenire, adică 3000 de lei, și 3000 iau
ceilalți- doi, adică Ilie 1500 și Ilinca
iar 1500.
Dacă un om nu are rude care
să-1 moștenească, adică nu are nici
copii, nici frați, nici părinți sau buni,
moștenirea lui trece la soțul în via
ță, dacă nu s’au despărțit.
Copiii din fiori moștenesc pe mama
lor, și pe neamurile mamei lor, ca
și copiii legitimi, iar mama unui co
pil din fiori și neamurile ei moște
nesc pe acest copil.
Aceasta este rânduiala moșteni
rilor.
Când cineva vrea să cumpere un
pământ, să cerceteze mai întâiu spița
neamului vânzătorului, să vadă de
unde și cum i-a venit pământul, și
84 DÜSPBB DATOEII SI DBEPTUKI
dacă se va încredințâ că i s’a cu

venit după lege, așa cum am ară
tat mai sus, să-l cumpere; altfel
să-și păstreze banii în pungă.
Acuma să arătăm ce mai are de
făcut un om căruia îi rămâne o
moștenire.
Trebuie să știm că înaintea ori
cărei judecăți trebuie să te duci cu
dovezi, și oricine cere delà altul
ceva, trebuie să facă dovadă că
lucrul pe care-1 cere are drept
să-1 ceară și că i se cuvine lui și
nu altuia.
Să zicem, de pildă, că Vasile a
murit; că o parte din pământul lui
îl stăpânește Toader, un străin, și
că Ion fiul lui Vasile, vreâ să scoa
tă pământul tată-său. Ion trebuie să
facă mai întâiu dovada că are drep
tul să ceară pământul delà Toader.
Acest drept îl are pentrucă este fiul
lui Vasile ; prin urmare trebuie să fa
că mai întâiu dovadă că el este fiul
lui Vasile.
Această dovadă se face numai cu
DBSPRB DATORII SI DREPTURI 85
actul de naștere, în care se scrie al

cui copil este Ion. Pentru asta se
țin, la fiecare primărie, niște con
dici care se zic registre de stare
civilă, în care se scriu toți născuții,
căsătoriții și morții din comună. Fără
asemenea condici s’ar face multă
încurcătură și mult zdruncin fiecărui
om. Va să zică, dacă Ion vreâ să
scoată pământul pe care-1 stăpânește
străinul Toader, mai întâi de toate
trebuie să aibă actul de naștere.
Actele de naștere se țin la pri
mării numai din Decemvrie 1864,
până atunci, prin unele locuri, se ți
neau la biserici condici în care se
treceau cei botezați. Dacă Ion s ar
fi născut înainte de Decemvrie 1864,
nu poate să aibă act de naștere, și
dacă s’ar găsi condica preotului care
l-a botezat, ar puteă să-și facă do
vada care-i trebue. Dacă nici acea
stă condică nu-i, atunci judecata îi dă
voie lui Ion să aducă martori care
să arate, sub jurământ, al cui fiu
este el.
86 DESPRE DATORIT ȘI DREPTURI
Se întâmplă ca unii părinți să

nu dea de știre, Ia primărie, când
Ii se naște câte un copil, și acesta
nu-i trecut în condică. Un asemp.
nea om născut delà Decemvrie 1864
încoace, nu are act de naștere și
are multe greutăți de întâmpinat, «
și mulți bani trebuie să cheltuiască
pentru a-și face acest act.
După ce a dovedit Ion că-i fiul
Iui Vasile, trebue să facă dovada
că tată-său a avut pământul pe
care-I cere. Dacă pământul este '
de cel delà împroprietărire, dovada
o tace cu un certificat delà Pri
mărie, în care se spune că Vasile
a fost împroprietărit, în anul cu
tare, cu atâta pământ. Dacă este
pământ cumpărat, trebuie să înfă
țișeze actul de cumpărătură.
Acuma ce poate să zică Toader?
Dacă zice că a cumpărat pămân
tul delà Vasile, atunci trebuie să
facă el dovada, înfățișând actul de
cumpărătură. Dacă actul acesta este
bun, făcut cu toate formele, Toader
rămâne cu pământul; dacă actul nu-i

bun, Ion ia pământul. Pentru ca un
asemenea act să fie bun, trebuie
să fie întărit de tribunal, ori de
judecătorul de ocol. Unii oameni
țin pământ cumpărat cu acte în
tărite prin primărie; acestea nu au
nici o tărie.
Toader mai poate zice că pă
mântul i-a fost dăruit de Vasile.
Pentru danie trebuie act întărit tot
prin tribunal.
Mai poate zice Toader că pă
mântul îl stăpânește de 30 de
împliniți. Pentru ca o asemenea stă
pânire să fie bună, se cer mai multe
condiții. Mai întâi se cere ca a-
ceastă stăpânire să o aibă ca pro
prietar; dacă Toader ar stăpâni de
50 de ani pământul pe care l-ar fi
luat în arendă delà Vasile, ori dacă
Vasile l-ar fi îngăduit să-1 stăpâ
nească, fără ca să le treacă prin
minte că Toader este stăpânul veș
nic al pământului, o asemenea stă
pânire nu-i folosește lui Toader. Se
88 DESPEB DATOBII ȘI DREPTURI
mai cere ca timp de 30 de ani 'Toa-

der să nu fi fost tulburat, în stă
pânirea Iui, nici măcar un ceas, de
către Vasile ori de urmașii lui, și că
vecinii să-l fi știut pe dânsul de stă
pânul adevărat al pământului. In
sfârșit, se mai cere încă o condiție.
Ca s’o putem lămuri, să facem mai
niulte presupuneri. Să zicem așâ
că Ia moartea Iui Vasile, Toader îm
plinise 30 de ani de stăpânire în con
dițiile arătate mai sus; atunci Ion nu
poate luă pământul înnapoi. Acuma
să ne închipuim că la moartea lui
Vasile, Toader avea o stăpânire bună
de 28 de ani, și că Ion la moar i
tea tată-său era de 18 ani, iar Toa )
der mai stăpânește pământul încă 5

ani. Până ce se scoală Ion ca să-I
ia înapoi, Toader ar avea 33 ani
de stăpânire, peste tot, dar nu i-ar
servi la nimic stăpânirea asta, pen-
trucă înainte de a se împlini cei
30 de ani. Ion erâ nevârstnic, adică
nu avea 21 de ani împliniți. Pentru
ca stăpânirea lui Toader să fie bună.
ar trebui să treacă alți 30 de

ani, din ziua în care Ion a împlinit
21 de ani. Dacă toate aceste con
diții nu le împlinește stăpânirea lui
Toader, Ion își câștigă moștenirea
delà tată-său.
DĂRILE PENTRU MOȘTENIRE

La fiecare tribunal, mai în fiecare
zi, se judecă procese în cari săte
nii sunt condamnați la amenzi grase
pentru că nu au urmat cerințele le
gii timbrului, n’au făcut anume for
me cerute de această lege când au
căpătat vre-o moștenire, și n’au plă
tit taxele cuvenite.
Pentru ca să știe cum au de ur
mat în asemenea împrejurări, să lă
murim sătenilor aceste lucruri.
Fiecare moștenitor precum și orice
persoană căreia i se lasă ceva priu
vreun testament, trebuie să plătea
scă taxa, adică darea pentru moș
tenire, în analoghie cu partea lui.
Pentru a se ști care este partea
fiecărui moștenitor, se scad mai în

tâi din averea mortului toate dato
riile acestuia, și apoi se face soco
teală pe ceeace rămâne. Nu se soco
tesc, ca avere a moștenirii, mobilele
din casa de locuință, hainele și albi
turile, precum și lucrurile de preț pe
cari le au unii oameni, ca icoane, ta
blouri și altele. Din averea mortului
se mai scad și cheltuielile de înmor
mântare, socotite după starea lui.
îndată ce cineva vreâ să primească
o moștenire care i se cuvine, cel
mai târziu până în șase luni delà
moartea aceluia pe care-1 moștene
ște, trebuie să facă o declarație la ju
decătorie sau la administrația finan
ciară, în care să arate ce avere a
rămas, cât prețuiește acea avere, și
cât este partea lui. Agenții Statului
fac cuvenitele lucrări, după cari moș
tenitorul plătește taxa cuvenită. Cine
este nemulțumit de socoteala făcută
de către agenții Statului, are drept
să facă apel la Tribunal.
Acei cari se vor folosi de moș-
tenire, fára să fi făcuț această de

clarație, și fără să fi plătit taxele, se
pedepsesc cu amendă. f-
Taxele pe cari trebuie să le plă
tească moștenitori^ ,jû ^șunt la fel
pentru toți. Ele se socotesc pe suta
de lei și sunt acestea:
Copiii mortului plătesc 2 lei pen
tru fiecare sută de lei cât face a-
verea mortului. De pildă, dacă ave-
i rea face patru mii de lei, moșteni
torul va plăti 8o de lei. Dacă moare
un sătean și averea lui este numai
i pământ până la cinci hectare, fiii lui
’ nu vor plăti nici o taxă pentru moș
tenire ; deasemenea nu vor plăti nici
o taxă dacă mortul lasă o avere
mișcătoare care nu trece peste două
I mii de lei.
Frații, surorile și copiii acestora
plătesc patru lei la sută.
Soțul și părinții mortului plătesc
trei la sută.
Celelalte neamuri (colateralii, cum
se zice la lege), până la al patrulea
grad, plătesc cinci la sută.
i
92 DKSPEB DATOBn ȘI DBEPTDEI
Acei cari nu sunt în nici un grad

de înrudi/e cu^mortul, plătesc doi
sprezece lei la’jsută.
Dacă în averea pe care o moș
tenește cineva sunt și bani sau în
scrisuri cari aduc procent, atunci pe
lângă taxele arătate mai sus, se mai
plătește încă patru lei la fiecare su
tă de lei.
Aceste taxe de care am vorbit
până acuma le plătesc nu numai acei
cari primesc vre-o moștenire, dar
și acei cărora li se face danie vre-o
bucată de pământ, bani sau orice
alt lucru.
In rândul daniilor intră și zestrele.
Pentru zestre, însă, când zestrea
se dă fiilor lor de către părinți, taxa
nu se plătește atunci când se face
foaia de zestre, ci atunci când moare
acel care a dat zestrea.
Dacă zestrea se face de altă per
soană afară de părinți, taxele cari
le-am arătat se plătesc numai pe
jumătate.
Pentru orice fel de act ce are
DISPRB DATORII ȘI DBEPTORI 93
cineva de făcut, să.Jntrebe pe jude

cătorul de ocolx ce taxe,are de plătit,
ca sa nu cada in vre-cr contraven
ție. Vorbele jălbarilor să nu le creadă
nimeni, pentrucă jălbarii sunt oa
meni primejdioși, cari nu știu nimic,
și încurcă orice treabă.
DESPRE TESTAMENT
De multe ori sătenii au mari în
curcături din pricină că nu știu cum
trebuie făcut un testament. Când se
crede omul cu act mai puternic la
mână, adică cu un testament prin
care i se lasă o bucată de pământ,
ori altă avere, și-1 chiamă altul în
judecată, se vede fără nimic de
seamă, pierde tot, pentrucă testa
mentul nu-i bun.
Am văzut, în zilele noastre, tes
tamente iscălite prin punere de
deget, și adeverite de martori; am
văzut testamente întărite prin Pri
mărie, în sfârșit testamente iscălite.
94 DESPEE DATOEII SI DEEPTUEI
dar așâ fel alcătuite că nu erau

bune de nimic.
Să arătăm cum trebuie să se facă
un testament, pentru ca sătenii să
nu mai întâmpine greutăți.
Orice om cu 21 de ani îm'pli-
niți, poate să-și facă testament.
Femeile, care nu pot să facă nici un
fel de învoială fără învoirea bărba
tului, pot să-și facă testamentul fără
știrea și învoirea lor; testamentul pe
care oamenii smintiți îl fac în vremea
bolii, nu are nici o tărie, iar dacă-1
fac când sunt cu mintea limpede,
testamentul acela este bun.
Omul care nu știe carte, n’are cum
să-și facă singur testamentul; de
aceea trebuie să i-1 facă altul și să-1
întărească prin Tribunal. La jude
cătorie nu se pot întări testamente.
Când cineva care nu știe carte vrea
să-și facă testamentul, să caute un a-
vocat cinstit, căruia să-i spuie tot, fă
ră ascunsuri; să-i spuie ce anume ave
re are, câți copii sau alți moștenitori,
și ce anume vrea să lase fiecăruia.
DESPRE DATORn SI DREPTURI 95
Să fîe omul cu băgare de seamă,

să nu încapă pe mâna unor șarla
tani, cari pândesc prin cârciumi și
pe uliți în târguri, se dau drept a-
vocați, ori spun că-s tovarăși cu
avocații și înșeală lumea.
Omul care știe carte, poate să-și
facă singur testamentul. Prin om cu
știință de carte înțelegem pe acela
care știe să scrie și să citească.
Cel ce știe să scrie, își face testa
mentul pe hârtie proastă; timbru se
cere numai când testamentul se în
tărește prin Tribunal, și atunci se
scrie pe coală de cinci lei.
Intr’un testament nu trebuie vorba
mîiltă. Cu cât e mai scurt, cu atâta-i
mai bun. Nu trebuie să se spue câte
în cer și pe pământ, precum făceau
bătrânii pentrucă așâ erâ obiceiul
pe atunci. Câteva rânduri ajung. De
pildă, un om nu are copii și vreâ
să-și lase toată averea lui nevestei,
i Cel mai bun lucru ar fi să facă un
testament în care să zică numai a-
tâta: „Las toată averea mea soției
i
I
mele^. Sunt șase cuvinte peste tot,,

și-i cel mai strașnic testament.
Pentru asta se mai cere să iscă
lească citeț, să puie data și locul
unde a făcut testamentul. — Dacă
am presupune că Vasile Blană din
Buciumeni nu are copii și vreâ să
facă un testament pentru nevasta '
lui, trebuie să scrie pe o bucată de
hârtie numai atâta:
Las toată averea mea soției mele.
Buciumeni, în 20 August 1910.
Vasile Blană.
Asta-i toată forma pentru testa

mentul scris și iscălit de mâna ace
luia care-1 face. Acest fel de testa
ment se numește testament olograf.
Se înțelege că omul poate să scrie
orice vreă în testament, și testa
mentul va fi bun, dacă nu va cu
prinde lucruri împotriva legii.
Se mai poate face testament se
cret, adică așâ ca să nu știe ori și
cine ce cuprinde. Asemenea testa
ment se poate scrie și iscăli de cel
care-1 face, ori poate să-1 scrie al-
tul, dar el să-1 iscălească. Pentru a-

cest fel de testamente sunt anumite
forme, care se fac tot prin Tribunal,,
și este nevoie tot de un avocat cins
tit, pentrucă dacă formele nu vor
fi bine îndeplinite, testamentul se
poate strică.
Am spus că testamentul este bun,
dacă nu cuprinde lucruri în contra
legei.
Cineva care n’are copii sau nepoți
de copii, poate să lase averea lui
oricui ar vrea, fără să fie îndato
rat să lase ceva la alte neamuri,
precum cred și acuma bătrânii cari
au apucat legea veche. Dar dacă
cineva are copii, nu poate să facă
un testament prin care unora să le
lase avere, iar altora nu, ci trebue
să lase la toți deopotrivă.
Dacă un părinte ar vrea să lase
unui copil mai mult decât la cei
lalți, sau ar vrea să lase o parte din
averea Iui nevestei, ori unui străin,
ori unei școale, poate să facă și asta,
dar cu anumită socoteală. Să pre-
7
9
supunem că un om are o avere de

douăsprezece mii de lei și numai un
singur copil legiuit; el este dator să
lase copilului jumătate din avere, iar
jumătate poate s’o lase oricui ar
vrea. Dacă ar avea doi copii, tre
buie să-și împartă averea în trei
părți decâte patru mii de lei, două
din aceste părți, adică opt mii, este
dator să le lase acelor doi copii,
fiecăruia câte patru mii, iar a treia
parte adică patru mii, poate să-i
lase cui ar vrea. Dacă ar aveâ trei
sau mai mulți copii, atunci cu a pa
tra parte din avere, adică cu trei
mii de lei, poate să facă ce ar vrea,
să-i lase ori unui copil, ori neves
tei, ori unei școli, în sfârșit este stă
pân să facă ce ar vrea cu această
parte.
Dacă cineva, în lipsă de copii, are
tată și mamă, sau numai pe unul
dintrînșii, este dator să le lase ju
mătate din avere.
Aceste sunt de spus, în puține
cuvinte, despre testamente.
DESPRE DATORII ȘI DREPTDRI 99
DESPRE EPITROPIE
In fiecare sat este câte o« familie
cu copii orfani; în unele case lip
sește tata, în altele mama, iar în
unele lipsește și tata și mama, și vai
de capul unor copii ai căror părinți
sunt morți.
Se găsesc și oameni miloși, cari
nu se gândesc numai la dânșii, ci
se interesează și de soarta altora;
oameni de aceștia iau să crească pe
orfani, unii chiar îi înfiează, și ne
norociți! nu simt așâ de greu po
vara vieții.
Se întâmplă, însă, ca prin unele
locuri să nu se găsească oameni
buni, și atunci niște orfani ar ajunge
de izbeliște, ar umblă pe la ușile
oamenilor, cerșind o bucată de mă-
maliga.
Uneori orfanii au avere lăsată de
părinții lor, și dacă-s minori, adică
nu au vârsta de 2i ani, ca să-și
poată chivernisi ei singur averea, și
dacă nu ar fi nici o regulă, toată

lumea s’ar îmbogăți pe spinarea or
fanilor, cari la Urmă ar rămânea
săraci.
Pentru a nu se întâmpla nici unul
din aceste lucruri, legea a hotărît
cine și cum să se îngrijească de or
fani și de averea lor.
Dacă moare femeia și rămâne băr
batul cu copii minori, el este de drept
epitropul lor. Are însă îndatorirea
să facă cunoscut judecătoriei că
i-a murit nevasta, pentru ca jude
cătorul să facă catagrafia averei
ce va fi avut mama copiilor, ca
nu cumva să se înstreineze, de
vreme ce copiii moștenesc pe ma
ma lor.
Dacă moare bărbatul, mama co
piilor este și ea de drept epitropa
lor, dar se cere să se mai îndepli
nească și alte îndatoriri, adică să
fie femee cinstită, căci altfel sfatul
de familie poate s’o scoată din
epitropie.
Orișicând moare unul din pă-
rinți, trebue să se facă de judecă

torie catagrafie de averea minorilor,
să se alcătuiască un sfat de familie
§i apoi să se dea în primirea epi-
tropului toată averea, care are a
răspunde de dânsa.
Epitropul are dreptul să adminis
treze averea minorilor cum va găsi
el că este mai bine pentru dânșii.
Dacă au avere mișcătoare, trebue
s’o vândă, și să puie banii ia casa
de economie a Statului; dacă au pă
mânt și epitropul vrea să-1 lucreze
el, poate face și asta, și atunci nu-i
nevoit să vândă vitele și uneltele
trebuitoare pentru plugărie.
Dacă și tata și mama unor minori
au mvrit, epitropul se alege de că
tre sfatul de familie, care se alcă-
tuește din cinci rude, iar în lipsă de
rude, din cinci prieteni de ai răpo-
saților.
Judecătorul de ocol priveghiază e-
pitropiile. La judecătorie se adună
sfatul de familie, ca să aleagă pe
epitrop. Dacă membrii sfatului nu
-A-
102 DESPRE datorii $1 DREPTUIit
vin, când îi cheamă judecătorul, a-

tunci judecătorul numește deadrep-
tul pe epitrop.
Oricare epitrop, chiar mama și tata
sunt datori să dea, în fiecare an,
socoteală despre veniturile și chel-
tuelile făcute.
Judecătorul de ocol, împreună cu
sfatul de familie, cercetează socote
lile, și le aprobă, dacă le găsește
drepte, iar dacă epitropul se poartă
rău, dă socoteli încărcate, într’un cu
vânt dacă trage folos din averea
minorilor, judecătorul îl poate scoate
din epitropie, și-1 poate da în jude
cată, ca să fie condamnat la închi
soare pentru abuz de încredere.
Epitropii au dreptul să porpească
judecată pentru lucruri mișcătoare,
în care intră și banii. Pot de pildă,
să cheme în judecată pe cineva ca
să plătească o datorie ce ar aveâ
către mort, ori să iea înapoi un lu
cru împrumutat. Pentru pământînsă,,
nu pot porni judecată fără învoirea
judecătorului.—Mai înainte se cerea
DESPRE Datorii și drepturi 103
învoirea sfatului de familie, iar după

legea nouă a judecătoriilor de ocoale,
se cere numai învoirea judecătorului.
Când cel din urmă minor a îm-
linit 21 de ani, epitropia se închide,
și epitropul dă socoteală pentru anii
cât a epitropisit el.
DESPRE înfiere
Omului e dat să aibă copii, pen
tru veselia casei și sprijin la bătrâ
nețe. Dacă vin lucrurile așâ că nu
are copii, el nu poate să fie lipsit
de mângâere, și de aceea, încă din
vechime, legile îngăduesc omului
să-și iea copil de suflet, adică să în
fieze pe cine ar găsi de cuviință.
înainte vreme înfierea se făcea
fără forme prin judecătorii; acuma
însă nu poate să fie înfiere dacă nu-i
făcută cu act prin judecătorie.
Orice om poate să înfieze, numai
să fie cu i8 ani mai bătrân decât
acela care are să fie înfiat, și să
nu aibă copii. Un om însurat și o
femee măritată pot să înfieze ori a-

mândoi împreună, ori numai unul
din ei: dar dacă înfiază numai fe-
meea, trebuie să se învoiască și băr
batul, precum dacă înfiază numai
bărbatul, trebuie să se învoiască și
femeia la această înfiere.
înfierea se face prin judecătorie.
Cel ce vrea să înfieze, trebuie
să-și scoată actul de naștere, al lui, și
al celui ce are să fie înfiat ; trebuie
să aibă un certificat delà Primărie,
că nu are copii, și alt certificat că
are purtări bune, pentrucă unui om
cu purtări rele nu-i este îngăduit să
înfieze.
Cu aceste acte se înfățișează îna
intea judecătorului, împreună cu a-
cela care are să fie înfiat. Dacă a-
cesta este minor, adică dacă nu are
21 de ani împliniți, trebuie să vie și
părinții lui sau epitropul, dacă nu
are părinți, și să declare că se în-
voesc la înfiere.
Judecătorul îi întreabă, și pe acei
cari înfiează, și pe acel care are să
fie înfiat, și pe acei cari trebuie să

se învoiască la înfiarea lui, și dacă
vede că actele sunt bune, judecă
torul încuviințează înfierea și face
o hotărîre prin care se arată aceasta.
Hotărîrea de înfiere o trimete ju
decătorul la Primărie, ca să fie tre
cută în condicile stărei civile, și să
se știe ori și când că cutare a fost
înfiat de cutare.
Cel înfiat poartă, pe lângă numele
lui de familie, și numele înfietorului.
Așâ, dacă Ion Gherasim a înfiat pe
Toader Blană, Toader va iscăli în
viitor: Toader Blană Gherasim.
Cel înfiat nu-și pierde drepturile
pe care le are în familia lui din care
se trage, dar se socotește că s’a în
rudit cu cel care l-a înfiat și care-i
este ca un adevărat părinte; de a-
ceea acel care ar fi înfiat o fată, nu
se poate căsători cu ea și nici cu
fata ei; copiii înfiați de aceeaș per
soană, nu se pot căsători între ei;
cel înfiat nu se pot căsători cu
copilul ce l-ar naște înfietorul, după
lOS DESPHE UATOEII ȘI DREPTURI
ce l-a înfiat pe el, precum nu se

poate căsători cu soțul înfietorului,
cum nici înfietorul nu se poate că
sători cu soțul înfiatului.
Cel înfiat moștenește pe înfietor
ca și un copil din sângele lui, dar
n’are nici un drept la moștenirea ru
delor aceluia care l-a înfiat.
Dacă moare cel înfiat înaintea în
fietorului, și dacă nu are urmași,
lucrurile date lui de către înfietor, și
cari se vor găsi lață la moartea în
fiatului, se vor întoarce înapoi la în
fietor, sau la urmașii acestuia, cu
îndatorire de a luă parte la datorii.
Prisosul averii înfiatului va fi al pă
rinților lui firești.
Actele de înfiere la judecătorie se
fac pe timbru. Timbrele cari trebuesc
la un asemenea act, afară de certi
ficatele de care am vorbit, sunt a-
cestea: o coală de 2 lei pentru act,
o coală de 50 bani pentru exempla
rul care rămâne în judecătorie, o
coală de un leu pentru autentificare
și o marcă de 30 bani, pentru ce-
rere, ceeace face, peste tot, 3 lei

So bani.
Asta este toată cheltuiala cu un
act de înfiere, și mai mult nu trebuie
să se cheltuească.
Scriitorilor delà judecătorie nu
trebue să li se dea nici un bacșiș ;
ei sunt plătiți ca să facă slujbă în
folosul sătenilor. Scriitorul care ar
cere sau ar lua bani pentru treaba
ce este dator să o facă, trebuie să
fie dat afară din slujbă.
DESPRE FOILE DE ZESTRE

De multe ori se ivesc pricini de
judecată, ori la moartea unuia din
tre soți, ori când se despărțesc doi
gospodari, și aceste pricini se ivesc
delà zestre.
Prin satele noastre a rămas obi
ceiul din străbuni de a se înzestră
și feciorii cari se însoară, și mulți
cred că acest obiceiu a rămas și în
legile noui care ne cârmuesc. Dar
după legile de astăzi se înzestrează
108 DE.-,rIÎE DATOBII Ș( DREUDEl
numai fetele, iar ceeace dau părinții

feciorilor la însurătoare, nu este zes
tre, ci un dar, despre care nu se vor
bește în lege după cum se vorbește
despre zestre.
De aceea să se știe că numai fetele
se pot înzestrâ după lege, iar flăcăi nu.
Prin zestrea de care vorbim noi
aici, înțelegem orice soiu de avere
pe care o aduce mireasa in casa
mirelui, pentru a-i da ajutor la gos
podărie. Vitele, pământul, îmbrăcă
mintea, mărunțișurile de gospodărie,
banii și în sfârșit orice lucru care
este a miresei și apoi va fi a amân
doi tinerii, este zestre.
Zestrea poate să o capete mireasa
delà părinți, ori delà alte neamuri
ale ei, ori chiar delà streini. Zestrea
poate să și-o faca mireasa singură,
adică dacă ceiace alcătuește zestrea
este a miresei de mai înainte de că
sătorie, ea poate să-și facă lucrurile
acelea zestre la căsătorie. Se poate
încă să-i facă și mirele zestre mire
sei ; de pildă, înainte de căsătorie,.
DESPRE DATORII §1 DREPTURI 109
mirele îi dă viitoarei lui neveste o bu

cată de pământ, ori vite, ori bani, și le
trece în foaia de zestre ca și cum a-
ceste lucruri ar fi fost ale miresei, ori
ca și cum i s’ar fi dăruit de părinți
ori de alte rude.
Zestrea se face numai înainte de
căsătorie. Orice avere ar căpătă
femeea după căsătorie, nu se mai
socotește zestre, și în privința ace
lei averi nu se mai urmează, în timpul
căsătoriei, regulele statornicite pen
tru zestre.
Mai înainte vreme fetele se înzes
trau prin o foaie de zestre, în care
iscăleau părinții înzestrători. Astăzi
nu se mai fac foi de zestre ca în
vechime, ci se fac anume contracte
prin judecătorie, cu anumite forme,
și dacă un asemenea contract de că
sătorie nu s’a făcut, mai înainte de
a se săvârși nunta, nu se chiamă
că fata ar fi înzestrată.
Pentru mai multă înțelegere, noi
să-i zicem acestui contract de căsă
torie, tot foaie de zestre, precum se
zicea odinioară.
F oile de zestre se întăresc prin ju

decătorie, și trebuie să fie numai de
cât întărite, chiar dacă și părinții și
mirii ar ști carte.
Când zestrea este mai mică de
1500^ lei, contractele de căsătorie,
sau foile de zestre, nu se fac pe tim
bru, ci pe hârtie proastă. Delà 1500
lei în sus, foile de zestre se scriu
pe o coală de timbru de 5 iei.
înaintea judecătorului trebuie săse
înfățișeze persoana aceea care dă
zestrea și amândoi tinerii, și să is
călească foaia de zestre în fața ju
cătorului.
Bărbatul are dreptul să se folo
sească de lucrurile de zestre, dar nu
le poate înstrăinâ niciodată.—Dacă
nevasta are pământ de zestre, băr
batul îl poate lucră singur, ori îl
poate arendă cuiva și să primească
prețul arendei, cu care bani trebuie
să-și ție casa și să-și îngrijească
copiii, dar acest pământ nu-1 poate
vinde și nici nu poate să împrumute
asupra lui bani cu ipotecă.
DESPftE DATORII $1 .DHEPTPKJ.
Dar nu numai bărbatul, ci nici fe

meia chiar nu-și poate vinde averea
de zestre și nici să împrumute bani
cu ipotecă asupra pământului ei de
zestre, chiar dacă ar avea învoirea
bărbatului. Cel ce dă zestrea, însă,
poate să hotărască și altfel ; de pildă,
s’ar putea încuviință să se vândă
pământul de zestre, pentru a se cum
pără ori alt pământ, ori o casă, care
vor fi tot zestre; se pot în sfârșit
statornici și alte chipuri cum are a
se urmă cu zestrea în timpul căsă
toriei.
După desfacerea căsătoriei, ceeace
a căpătat femeea ca zestre rămâne
avere a ei, de care se poate folosi
cum o vor păvățui interesele, și
pe care chiar o poate vinde. Că
sătoria se desface prin moartea so
țului sau prin despărțenie.
Dacă moare nevasta, averea ei
rămâne copiilor, iar dacă n’are co
pii, rămâne neamurilor ei, după cum
am arătat, când am vorbit despre
moștenire.
Dacă soții se despărțesc, bărbatul

trebuie să deâ înapoi fostei lui ne-
vestre zestrea ce a avut. De aceea,
pentru a se ști ce anume are a primi
fosta nevastă, trebuie să se facă foae
de zestre, pentru a nu se mai iscă
procese cu trăgănări care nu-s în
folosul nimănui.
SCHIMBURI DE PĂMÂNT
De multe ori un om este nevoit
să schimbe pământul lui cu altul. Și
schimbul acesta se face ori pentru
că doi gospodari, dacă ar schimbă
între ei un ogor, își măresc alte o-
goare, ori din alte pricini pe care
fiecare om le știe la vreme.
Schimburile de pământ dat după
legea de împroprietărire din 1864,
sunt îngăduite după lege; sunt însă
și tribunale cari nu primesc acte de
vânzare a unor asemenea pămân
turi, și prin urmare nu pot primi
nici actele de schimb. După legea
cea nouă a judecătoriilor de ocoale.
DESPRE DATORII §I DREPTURI 113
judecătorii aceștia sunt în drept a

întări actele acestea, și socotim că
toți judecătorii le primesc.
Când se schimbă un pământ cu
altul, trebuie act întărit prin jude
cătorie, și judecătorul întărește a-
semenea acte numai când pămân
turile care se schimbă au aceeași
valoare.
De pildă, Vasile are un ogor de
zece prăjini, și-i vine la socoteală
să-1 schimbe cu un alt ogor al lui
Ion. Pentru a puteă tace schimbul,
nu-i numai decât nevoie ca amân
două ogoarele să fie de aceeași în
tindere, adică și ogorul lui Ion să
fie tot de zece prăjini, ci trebue să
fie de aceeași valoare. Dacă cele zece
prăjini ale lui Vasile sunt mai proaste
și fac cât cinci prăjini ale lui Ion,
schimbul se primește, precum se pri
mește și când pământul lui Vasile
ar fi mai bun, și le-ar schimbă cu
douăzeci de prăjini ale lui Ion, cari
ar fi un pământ mai slab.
Vrea să zică trebuie să se facă do-
8
114 DESPJJE DATOEII DKEpTÇHI
vadă înaintea judecătorului, că a-

mândouă pământurile cari se schim
bă au âceeași valoare.
Dovada asta se face în mai multe
feluri.
Până a nu se face legea cea nouă
a judecătoriilor de ocoale, schimbu
rile de pământuri se întăreau de tri
bunal. Unele tribunale cereau să se
aducă un certificat din partea pri
marului, în care să se spuie dacă
pământurile care au a fi schimbate,
sunt sau nu de aceeași valoare, și
pe teméiul unui asemenea certificat
se întărea actul. Alte tribunale fă
ceau altfel: Se numea maiîntâiu un
expert, care se chemâ înaintea tri
bunalului cu citație prin portărei ;
făceâ jurământ înaintea judecători
lor că va fi nepărtinitor, și apoi scria
un raport pe timbru, în care spunea
dacă pământurile au aceeași va
loare, și în temeiul acestui raport,
se întăreâ actul de schimb.
Cum fac acuma judecătorii cei noi,
nu știm, pentru că n’am apucat a
»ESPRE DATORII 91 DREPTURI 115
află de pe la oameni, dar ne închi

puim că nu fac toți la fel. Măcar că
legea-i una peste toată țara, dar și
la judecăți este zicătoarea din ve
chime: câte bordeie, atâtea obiceie.
La urmă, facă judecătorii cum or cre
de ei mai bine, numai bine să iasă.
De aceea, când ar aveâ cinevâ de
făcut un asemenea act, ar fi bine
mai înainte de a începe cheltuelile,
să întrebe pe judecător cum și ce fel
să facă, pentru a nu cheltui bani
zadarnic.
Actele de schimb trebuie să se facă
în două exemplare, pentru ca fie
care din cei doi schimbași să aibă
câte unul.
Două exemplare nu însemnează
acele două pe care se scrie orice
act, din care unul pe timbru de 50
bani; ci, în afară de exemplarul pe
50 bani, cari rămâne în judecătorie,
și afară de alt exemplar pe 50 bani,
care se trimete la tribunal, trebuiesc
două acte pe timbru decâte cinci sau
zece lei, după valoarea actului.
116 DESPEE DATOEIJ Șl DEEITURI
Orice act trebuie păstrat, pen

tru că numai cu multă greutate și
cheltuială se poate înlocui un act
pierdut, iar unele dacă le pierzi, ră I
mân pierdute pe vecie.

Sătenii noștri nu-și prea păstrează
bine actele.
Unii le țin la fum, alții la ume
zeală, de iese cerneala de pe ele, și
mai totdeauna sunt boțite și rupte.
. J’âu. Fiecare om trebuie să
aibă un loc anumit, unde să-și păs
treze toate actele, ca, la o primej
die de foc. Doamne ferește, să știe
de unde să le iea și să le scape. Lu
cru cel mai bun arii să-și facă fie
caregospodarunbuciumde tinichea,
în care să-și păstreze actele de pă
mânturi, acte de naștere, de cu
nunie, atestate de școală ale co
piilor, certificatele de miliție, chi
tanțele de plata birului, scrisori mai
de seamă, și orice hârtie de interes,
iar buciumul acesta să-1 ție într’o
iadă, în care să nu umble copiii, și '
să-1 aibă totdeauna la îndemână.
DESPRE VÂNZARE
Mulți dintre oameni nu știu ce se
scrie la lege în privința vânzării;
de aceea avem să arătăm, pe scurt,
câteva regule îu această privință.
Ori și ce lucru aș vinde cuiva, fie
o vită, fie un lucru de îmbrăcăminte,
fie o bucată de pământ, se chiamă
că vânzarea este făcută din clipa în
care ne-am înțeles amândoi ca eu
să-i dau lucrul acela, el să-1 iea și
să-mi deâ pe el atâția bani. Dacă
am statornicit lucrurile aceasta și
am bătut palma, lucrul vândut nu
mai este al meu, ci al cumpărătorului.
Unii cred că dacă s’au învoit să
vândă un lucru și n’au făcut înscris,
ori n’au primit arvună, apoi ar pu-
teâ să întoarcă vânzarea.
Asta-i o credință greșită. Mai spu
nem încă odată : m’am înțeles cu
dumneata să-ți vând cutare lucru cu
atâția bani, lucrul acela este vândut.
Are să întrebe cineva : dar atunci
pentru ce se mai fac acte scrise?
ri s DESPRE DATORII ȘI DREPTURI
Dacă ar trăi oamenii câte o mie

de ani, n’ar mai fi nevoie să facem
act, când cumpărăm o moșie delà
un om cinstit, care nu ar fi în stare
să tăgăduească vânzarea. Dar vieața
omului e ca floarea câmpului, și da
că ar muri și vânzătorul și cumpă
rătorul, cum ar putea dovedi moș
tenitorii ceea ce s’a petrecut între
părinții lor, dacă n’ar fi acte scrise?
Apoi în lumea asta mai sunt și
oameni necinstiți. Par’că puțini de cei
fără suflet au vândut un pământ în
tâi unuia, și apoi altuia, chiar cu ac
te scrise, și au pus pe oameni în
zdruncin și cheltuială cu judecățile!
Oricine care nu este oprit de lege,
poate să vândă și să cumpere. Vânza
rea nu se poate face între soți ; de ase
menea epitropii nu pot să cumpere
averea epitropsiților lor; primarii și
ajutorii lor nu pot cumpără averea
comunei.
Vânzătorul este dator să dea lu
crul vândutînchipulși la timpuldupă
cum a fost înțelegerea. Cumpărăto
rul este dator să plătească prețul cum-

părărei, tot după cum a fost învoiala.
Dacă cineva vinde un lucru care
are cusur ascuns, din pricina cărui
cusur lucrul nu este bun de între
buințat, trebuie să răspundă despre
acel cusur. Dacă însă cusurul putea
să-1 vadă ori și cine, vânzătorul nu
mai este răspunzător. In asemenea
caz cumpărătorul poate să întoarcă
lucrul și să-și ia banii înapoi, sau
să oprească lucrul și să ceară înapoi
o parte din preț, după cum va chib-
zui expertul numit de judecată.
Dacă vânzătorul știa că lucrul
vândut are acel cusur, nu numai că
este ținut să întoarcă prețul, dar
mai este răspunzător și de daunele
ce va fi pricinuit cumpărătorului.
DESPRE SERVITUȚI
Averea pe care o are cinevâ: pă
mânt, vite, bani, ori alte lucruri, se
cheamă căeste proprietateaXxn, șifie-
care om are dreptul să facă orice
120 DESPRE DATORII ȘI DEEPTDEl
ar vrea el cu proprietatea lui, dar

are datoria să nu aducă nici o vă
tămare altuia.
Dacă ai un pământ, poți să-1 în
grădești, poți șă-l ari, să sădești
pomi pe el, poți face orice lucrare
de care ai nevoe, fără să te impe-
dice nimeni. Dar, dacă prin aceste
lucrări ai face vreun rău altuia, a-
cela te poate opri să le faci.
De pildă, pe pământul meu trece
un pârău care vine de pe pământu
rile altora, și când iese de la mine,
trece pe pământul altuia, care are
o moară. Eu nu pot face un stăvi-
lar ca să opresc apa de a veni pe
pământul mou, căci s’ar revărsă
pe locurile altora și le-ar pricinui
daune; de asemenea nu pot să abat
apa, ca să nu mai treacă la moara
vecinului, pentru că i-ași face pa
gubă. I
Dacă am un izvor pe pământul
meu, de apa cărui s’a slujit din
vremuri vechi și vecinul, nu pot să-1
astup ori să-i abat mersul, când iz-
DESPRE DATORII $I DREPTURI 121
vorul dă apa trebuincioasă locuito

rilor unei comune sau unui sat.
N’am voie să fac fântână, sau
privată; n’am voie, să zidesc o fe-
rărie, un cuptor, un ocol de vite,
lângă proprietatea vecinului meu, de
cât la o depărtare anumită delà
hotar. Depărtarea aceasta, în unele
comune, este hotărâtă prin regula
mente; unde nu-i regulament, se
păstrează depărtarea după cum este
obiceiul locului.
Dacă am o casă alăturea de ho
tar, legea nu mă îngăduie să fac
fereastră în peretele dinspre vecin,
adică nu mă îngăduie să am vedere
în cropietatea altuia, decât numai
dacă va fi zidul meu la o depăr
tare de un metru și nouăzeci de
centimetri delà linia de hotar.
Tot proprietarul este dator a-și face
streașină casei sale astfel încât apele
din ploi să se scurgă pe pământul
său, sau pe ulițe, iar nu pe locul
vecinului său.
Vedem dară că deși eu sunt pro-
122 DESPRE DATORIt ȘI DREMORl
prietar pe pământul meu, și am drept

să mă folosesc de el ori cum aș
găsi de cuvință, cu toate acestea
drepturile mele sunt uneori îngră
dite de drepturile pe care le au și
alții asupra proprietății mele, și care
drepturisuntanumearătateprinlege.
Aceste drepturi pe care le are un
vecin asupra proprietății mele, se
numesc în lege seruituți. Servițuțile
pe care le prevede legea, se numesc
servituți legale, și dacă vecinul ar
cere delà mine, în puterea legii, un
drept de servitute care nu-i pre
văzut de lege, eu nu pot fi silit să-i
recunosc acel drept.
Proprietarii, prin bună înțelegere,
pot să stabilească multe soiuri de
servituți, spre folosul lor. Servițuțile
stabilite prin fapta omului sunt felu
rite și nimeni nu poate să spuie că
sunt numai cutare sau cutare, pen
tru că azi pot fi servituți care nu
puteau să fie cu douăzeci sau cu o
o sută de ani în urmă. Așă, pot să
mă învoesc cu vecinul ca să-i dau
voie să aibă o portiță în gardul meu

și să treacă prin ograda mea: mă
pot învoi cu el să scoată apă din
fântâna mea, și învoiala asta o pu
tem facem ori ca să scoată apă câtă
i-ar trebui pentru toată gospodăria,
ori numai pentru băut, ori numai
pentru udat grădina; mă pot învoi
cu vecinul să-i dau voie să-și adape
vitele în iazul meu, ori să treacă cu
vitele peste ogorul meu, printr’un loc
anumit; mă pot învoi cu el să-și
facă ferestre spre pământul meu, ori
să-1 las să-și facă streașină casei așă
ca picătura să curgă pe pământul
meu. In sfârșit sunt nenumărate ser-
vituțile pe care le pot stabili oa
menii prin bună înțelegere, și legea
nu poate să le prevadă pe toate.
Cel care are un drept de servi
tute, bine câștigat, nu poate fi împe-
dicat să-1 întrebuințeze. Servituțile
se câștigă prin învoială, iar altele
prin îngăduință timp de treizeci de
ani, afară de cele legale, la care are
drept ori și cine.
124 DESPRE DATORII Ș[ DREPTURI
DESPRE HOTARE ȘI IMPREÎ-

MUIRI
In fiecare sat se întâmplă certuri
între oameni, din pricina hotarului
dintre ogoare. Din pricina asta se
iscă procese și uneori chiar se pri-
mejduesc vieți de oameni.
După lege, fiecare om are drept
să-și împrejmuiască proprietatea lui.
Am drept să fac gard în jurul casei
mele, și dacă-mi dă mâna, pot să-mi
îngrădesc un ogor oricât de mare
ar fi. Dar am și datoria ca nu cumva
să ating drepturile vecinului, adică
să prind cu gardul meu și vre-o bu
cățică din proprietatea lui.
Se întâmplă însă ca uneori cinevâ
să nu-și poată face un gard între
el și vecinul lui. De pildă, între
casa mea și a vecinului este o de
părtare numai de câțiva metri și ho
tarul este drept la mijloc, și pe
acolo este și intrarea în amândouă
ogrăzile, în care nu se poate intră
pe aiurea, și dacă aș face un gard
la mijloc, vecinul nu ar mai putea

să intre cu căruța pe locul rămas
în partea lui. In așâ împrejurare, le
gea mă îndatorește să-i dau veci
nului trecere pe locul meu, ca să se
poată folosi și el de proprietatea lui,
și dacă m’aș împotrivi, mă poate che
mă în judecată ca să fiu îndatorat
a nu face gardul, și a-i lăsă trecere.
Intre ogoare hotarul este, de o- ,
biceiu, un hat. Uneori la capetele ha
turilor sunt pietre de hotar, sau co
paci. Cine strică hatul sau taie co
paci, ori scoate pietrele de hotar, face
o faptă rea, și legea-1 pedepsește
chiar cu închisoare.
’ Prin sate, hotarul dintre proprie
tăți este de obiceiu gardul, și une
ori câte un șanț. Adeseori se iscă
ceartă între vecini în privința îngră
dirilor dintre proprietăți, pentrucă
cel ce a făcut gardul cere celuilalt să
mai ție cheltuielile întreținere! lui, și
acela nu vrea. Ca să știm dacă a-
mândoi vecinii sunt datori să facă
reparațiilagarduri, trebuie să vedem
126 DESPRE DATORII gl DREPTURI
dacă gardul este comun, adică dacă

amândoi vecinii sunt proprietari ai
gardului.
După lege, orice gard care des
parte două proprietăți, se socotește
comun; dar, dacă sunt alăturea două
locuri, unul ai lui Vasileși altul al lui
Gheorghe, și locul lui Vasile este în
grădit jur împrejur, iar al lui Gheor
ghe nu, atunci gardul nu este co
mun, și Gheorghe nu poate fi înda
torat a pune și el cheltuială la în
treținerea lui.
Gardul nu este comun și atunci
când vecinii au act din care să iasă
că numai unui dintre ei este pro
prietar al lui, și prin urmare celalt
nu ar contribui cu nimic la întreți
nerea gardului.
Ca și gardurile, se socotesc co
mune șanțurile dintre două proprie
tăți, dacă nu este un act sau un
semn care să arăte că șanțul este
proprietatea numai a unui dintre
vecini.
Când pământul scos dintr’un șanț
DESPRE DATORII SI DREFTORI 127
este aruncat pe de lături, ca să se

asemuiască, asta însemnează că șan
țul este comun, și amândoi vecinii
trebuie să-lîntreție. Iar dacă pămân
tul scos din șanț este aruncat numai
de o parte a șanțului, asta însem
nează că șanțul nu este comun, și
este proprietatea aceluia pe partea
căruia este aruncat pământul.
Când vecinul care are după lege
îndatorirea de a contribui la între
ținerea gardului sau șanțului comun,
se împotrivește, cel interesat poate
să-1 cheme în judecată, ca să fie
condamnat la aceasta.
Nu este îngăduit a sădi arbori
lângă linia care desparte două pro
prietăți, decât la o anumită îndepăr
tare. Dacă arborii sunt de cei cari
cresc înalți, precum nuci, cireși, ră-
chiți și altele, trebue sădiți la o depăr
tare de doi metri delà linia despărți
toare, iar arborii cari cresc mici sau
se pun pentru a face gard viu, pre
cum liliecii, agrișii, carpinii cari se
taie scurți, se sădesc la o jumătate
de metru.
Dacă arborii și gardurile vii sunt

la o depărtare mai mică decât cea
arătată mai sus, vecinul poate cere
să fie scoși. Dacă arborii ce cresc
înalți sunt sădiți la o depărtare cuve
nită, dar crăcile lor se întind pe
proprietatea vecinului, acesta poate
îndatora pe stăpânul arborilor să
taie crăcile. Dacă rădăcinile se întind
pe pământul său, vecinul are drept
să le taie singur, fără judecată.
Arborii ce să află în gardul co
mun, sunt comuni ca și gardul, și
fiecare din proprietari este în drept
a cere să-i taie celalt.
DESPRE DOVEZI
După lege, și după cum este și
firesc, cel care chiamă pe altul în
judecată și cere delà el cevă, tre
buie să dovedească ceeace pretinde.
Dacă pretind că ai să-mi dai o sută
de lei, ori că mi se cuvine mie pă
mântul dumitale, nimeni nu mă poate
crede pe cuvânt. Când eu oi zice
că pământul dumitale mi se cuvine

mie, dumneata ai să răspunzi că ți
se cuvine dumitale, atunci pe cine
are să crează judecătorul, care tre
bue să hotărască anume cui se cu
vine pământul?
De aceea oricine face o cerere în
l
i judecată, trebue să o dovedească.
Dovada cea mai temeinică este
înscrisul.
Dacă ți-am dat cu împrumut o
sumă de bani, ori dacă ți-am vân
dut un pământ, trebue să facem în
tre noi un înscris, adică să scriem pe
o bucată de hârtie, cu anumite for
me, ce fel de tocmeală am făcut noi.
Actele aceste nu știe să le facă,
cum se cade, orișicine, și de aceea
de multe ori o mulțime de acte se
strică prin judecată.
Cu câțiva ani mai înainte, ba încă
și astăzi prin unele locuri, oamenii
cumpărau și cumpără pământuri cu
înscrisuri iscălite prin punere de de
get ; ba încă iscălesc și martori, tot
prin punere de deget, iar uneori se
9
mai găsește și câte un primar isteț,

care întărește actul acesta și cu pe
cetea Primăriei.
Asemenea acte nu au nici o tărie.
După legea de acuma, actele de
vânzare de pământ se fac prin ju
decătoria de ocol. Cel ce vinde și
cel ce cumpără, să se înfățișeze îna
intea judecătorului și să spuie ce vor
să facă. Judecătorul este dator să
puie pe scriitorii judecătoriei să scrie
actul fără nici o plată, și el să-l
întărească. Scriitorul care ar cere și
ar primi plată, pentru slujba care
este dator să o facă, poate fi dat
afară din slujbă. Dacă s’ar întâmpla
aceasta, sfătuim pe oricine să se
plângăjudecătorului împotriva scrii
torului care i-ar luâ asemenea plată
și dacă nu-i va da banii înapoi, să
trimeatăojalbăprocuroruluigeneral.
Orice act de acesta, după ce s’a
întărit de judecător, trebue transcris
la Tribunal. Asta-i treaba judecăto
rului care întărește actul: el îl tri-
mete la Tribunal, de unde-i vine
DESPRE DATORII Șl DREPTURI 13)
înapoi, și-1 dă celui în drept.

Să se știe că orice act de vân
zare de pământ trebue numai decât
transcris; altfel cumpărătorul este
în primejdie. Cei ce au acte vechi
întărite, să le cerceteze, și dacă nu
i vor fi transcrise, să se ducă ia Tri-
i bunal și să le transcrie măcar acu
ma, că tot e bine.
Pentru altfel de daraveri, precum
împrumuturi de bani, vânzări de
producte ori de vite, și altele, nu-i
nevoe numai decât de acte întă
rite prin judecătorie, dacă cei ce
fac asemenea afaceri știu carte. Iscă
litura unui om care știe carte, face
destulă dovadă în judecată.
Orice înscris ar face cineva, să
scrie pe dânsul locul unde s’a făcut,
anul, luna și ziua.
La judecată, când vei înfățișă un
act de vânzare întărit cum se cu
vine și transcris, ori un act iscălit
de parte, ți-ai făcut dovada, și pro-
tivnicul nu va mai avea nimic de
i zis, dacă actele acestea vor fi bune.
132 DKSPKE OATORU SI USEl’TÜRI
Dar oamenii nu pot orișicând, și

pentru orice lucru, să facă înscri
suri. De pildă, vine un negustor să
cumpere delà mine fasole; ne în
țelegem să-i vând o sută de kilo
grame, cu câte islÊîScilogramul,
și să-și ia marfa delà casa mea.
Pentru negustoria asta n’am tăcut
nici un înscris ; poate că nici nu știu
carte, ori n’am la îndemână timbru
să fac înscrisul, ori nu vreau să chel-
tuesc un leu pentru o negustorie de
I5êi. Negustorul meu, însă nu se
ține de învoiala făcută; el^ce că
i-am vândut fasolea cu 12 JBa^^ki-
logramul, și să i le aduc eu în târg.
Din pricina asta se face proces. Cum
voiu dovedi că tocmeala a fost după
cum zic eu și nu după cum zice ne
gustorul ? înscris n’am, dovada asta
pot să o fac cu martori, dacă a fost
cinevâ de față la negustoria noas
tră. Martorul jură și arată cum a
fost învoiala, și cu asta eu am făcut
dovada.
Dar martorii nu sunt primiți
DESPRE DATORII SI DREITOKJ 133
totdeauna și pentru orice fel de

dovadă.
Cu martori nu se poate dovedi
că am cumpărat un pământ, ori că
am cumpărat delà alt sătean o pe
reche de boi, cu care am să fac a-
rătură, în sfârșit cu martori nu se
poate dovedi pricini în valoare mai
mare de cinzeci de lei. Dar, când
este la mijloc un negustor, cu care
am avut o afacere de negustoria pe
care o face el, atunci se primesc
marturi, oricât de mare ar fi valoa
rea afacerii. De aceea am spus că
voiu putea dovedi cu marturi că
negustoml meu a cumpărat fasolea
cu 15 hnÊf kilogramul, pentru că el
este negustor, și când este proces
între un negustor și altcinevâ caie
nu-i negustor, se primesc martorii
pentru orice fel de dovadă. Pe lim
ba judecătorească se zice că dova
da cu martori este primită în afa
ceri comerciale, chiar când numai
unul dintre cei care au făcut afacerea
este comerciant, adică negustor.
134 DESPRE DATORII $1 DREPTURI
Martorii se mai primesc când este

vorba de dovedit niște lucruri care
nu se fac cu învoiala amânduror
părților. De pildă, am cumpărat un
pământ pe care se află și o casă,
și vânzătorul când îmi dă pămân
tul pe seamă, ridică toată casa, fără
învoirea mea. Pot dovedi cu mar
tori că a ridicat casa, dacă a făcut
asta fără învoirea mea, dar el nu
ar puteâ dovedi cu martori că ne
am învoit să rădice casa.
Tot ce am spus până acum des
pre martori, este numai cu privire
la învoelile dintre oameni pentru
pricini bănești, de oarece martorii
sunt primiți pentru a se dovedi orice
fel de fapte penale, adică abateri
delà legile care pedepsesc cu amendă
sau cu închisoare aceste abateri. Așâ
martorii sunt primiți în orice proces
de insultă, bătae, furtișaguri sau în
procese care se judecă la jurați.
In procesele pentru pricini bănești
rudele de aproape nu pot fi martori,
și anume: bunii, părinții și fiii uneia
DESPRE DATORII ȘI DREPTDKI 135
din părți; frații și surorile; unchii și

nepoții; cuscrii în acelaș grad; soțul,
chiar despărțit, și persoanele decla
rate de lege că nu pot măturisi,—
toți aceștia nu pot fi martori. •
In pricini penale, rude mai de
aproape ale celui dat în judecată,
nu sunt primite ca martori.
In procesele de despărțenie pot
face mărturie orice rude, chiar și
părinții.
Martorii care jură și spun min
ciuni, se pedepsesc cu închisoare, de
asemenea se pedepsesc și acei cari
cumpără martori, ca să spuie min
ciuni.
Se întâmplă însă că într’o pricină
un reclamant să nu poată aveânici
înscris, și să nu fie nici martori
cari să știe cum s’au petrecut lucru
rile, și atunci n’ar aveâ nici o dovadă
că să-și dovedească pretenția; de
aceea legea mai dă reclamantului
încă o dovadă, adică jurământul.
Jurământul se primește în orice
fel de pricină, și pentru orice su-
mádé bani; numai în judecățile pen

tru polițe, jurământul nu-i primit.
Dacă împrumuți delà cinevă niște
bani și-i dai poliță, și pe urmă îi plă
tești o parte din bani, sau chiar toată
datoria, și nu te îngrijești să-ți iei
polița din mână lui, acela, dacă ar
fi un om necinstit, poate să te che
me în judecată, arătând polița, care
este un înscris; tu ai să spui că ai
plătit-o, și el are să tăgăduiască;
atunci dacă aivreă să-i dai jurământ
să jure că nu a primit banii delà
tine, jurământul acesta nu este pri
mit, și trebue să fii condamnat să-i
plătești banii a doua oâră.
Cum am spus, jurământul se pri
mește în orice fel de pricini, și pen
tru orice sumă de bani, cât de mici
și cât de mari, dar are și jurămân
tul socotelile lui. Ca să fie primit,
trebue ca acela căruia îi dai un ju
rământ, să aibă el singur cunoștința
despre ceea ce-1 pui să jure. De pil
dă, chemi pe Ion jn judecată ca să-ți j
plătească 50 de lei, și-1 pui să jure
DESPRE DATORII 91 DRKPTTIBt 137
câ nu a primit delà tine acești

bani și dacă ți i-a dat înapoi. Jură
mântul acesta este primit, pentrucă
Ion știe el singur ceea ce-1 întrebi.
Dar dacă-1 chemi în judecată ca
să-ți plătească 50 de lei, pe care ți-i
datora tată-său, nu poți să-i dai lui
jurământ. Ion ar puteâ să știe că
tată-său a împrumutat delà tine 50
de lei, dar s’ar puteâ și să nu știe,
pe când nu se poate să nu știe da
că el singur n’a împrumutat și când
dai cuivâ un jurământ, trebue nu
mai decât să i-1 dai asupra unui
lucru pe care nu se poate ca el să
nu-1 știe.
Mulți oameni, când merg la ju
decată, nu-s bine lămuriți asupra ju
rământului. Așâ, dacă Vasile chea
mă în judecată pe Ion ca să-i dea
50 de lei, numai ce-1 auzi pe Vasile
zicând: „să-mi dea Ion jurământ
dacă mi-a dat banii înapoi^. Asta
nu se poate. Am spus că cel care
cere delà cinevà ceva, trebue să
facă dovada că lucrul acela i se cu-
138 DESPKE DATORII ȘI DKEETÜRI
- vine 5 dacă Vasile cheamă în jude

cată pe Ion ca să-i dea 50 de lei,
datoria lui Vasile este ca să facă
dovadă cum că i se cuvine ceeace
cere delà Ion. Dacă Ion ar tăgă
dui că a primit banii, Vasile, nea-
yând altă dovadă, trebue să-i dea
jurământul. Dar dacă Ion ar recu
noaște că a primit banii, dar ar
spune că i-a dat înapoi, el trebue
să dovedească aceasta, și dacăn’are
altă dovadă, atunci Ion trebue să
dea jurământ lui Vasile.
Să presupunem că Vasile a che
mat în judecată pe Ion și-i cere 50
de lei, și ca să-și dovedească rec-
lamația îi dă jurământ. Ce poate să
facă Ion? Dacă primește jurământul
și jură, Vasile pierde procesul; dacă
nu-1 primește, Vasile câștigă. Ion însă
poate să mai facă și altcevâ, adică
să întoarcă jurământul lui Vasile, a-
dică să jure Vasile dacă în adevăr
i-a împrumutat 50 de lei. Vasile nu
mai are voie să-1 întoarcă și el lui
Ion, și dacă nu jură. Ion nu poate
fi condamnat să-i plătească banii.
DESPRE DATORIT ȘI DREPTURI 139
DESPRE JURĂMÂNTUL
MINCIUNOS
Infiecarezisălile tribunalelor sunt
pline de săteni, veniți din depărtări
ca să arăte ca martori științele care
le au. Unii au văzut o bătaie, alții
au auzit o insultă; unii știu vre-o
pricină dintre vecini despre cutare
pământ, ori cunosc înrudirile cută-
rora împricinați. Și toți aceștia pun
mâna pe cruce, jură înaintea oame
nilor și iau chezășie pe Dumnezeu
că ceeace spun ei este adevărat.
Judecătorii pun temeiu pe arătă
rile făcute de martori sub jurământ,
pentru că părerea tuturora este că
un creștin bun, care crede în Dum
nezeu, și care are sufletul neprihănit
nu este în stare că spuie neadevă
ruri niciodată, dar mai cu seamă
când a jurat pe cruce, înaintea lui
Dumnezeu, carele este pretutindeni
și știe toate, și vede toate câte se
petrec pe pământ!
1
140 DESPRE DATORII DRBPTÜBI
Și pe temeiul unor asemenea a-

râtări, în fiecare zi zeci de oameni I
I
sunt trimiși la închisoare, ori sunt
condamnați să plătească amenzi bă
nești; zeci de oameni sunt condam
nați să lase în stăpânirea altora pă
mânturi pe cari ei le-au muncit o
viață întreagă și le-au stropit cu su
doarea frunții lor. Și judecătorii dau
asemenea hotărâri, după care copiii
celor trimiși la pușcărie, rămân de
izbeliște pe la ușile oamenilor: ne
voiași condamnați la amendă își
vând vitele, ca să plătească percep
torului, și le rămâne ocolul pustiit
și copiii plâng de dorul unui strop
de lapte; stăpânul de eri al unui
ogor, fruntaș al satului, rămâne calic
lipit pământului și pleacă să pri
begească prin lume, de rușine ori
de nevoie; și dau judecătorii ase
menea hotătâri, fiind încredințați că
au făcut dreptate și cred că au făcut
dreptate pentru că au pus temeiu pe
arătările martorilor.
DESPRE DATORII ȘI DBBPWbÎ 141
Și oare câți martori nu jură și

spun neadevăruri ? Decâteori nu
am văzut noi Români de ai noștri
jurând și spunând că cutare a bă
tut pe altul, ori i-a furat vita, ori
a făcut altă poznă, pe când nimic
nu-i adevărat din spusele lor?Și ei
spun minciuni, știind bine că spun
minciuni, și le spun ori din ură,
pentru a-și răzbună pe un dușman,
ori pentru că sunt plătiți de alții
care au interes să fie condamnat un
nevinovat. Decâteori nu am văzut
noi gospodari cari au perdut un o-
gor, pe care l-au stăpânit aproape
treizeci de ani, și l-au perdut pen-
trucă un om fără suflet a jurat și
a spus minciuni!
Minciuna este un păcat de moar
te. Dar când dintro minciună a cui-
vâ suferă cineva o nedreptate, ce
trebue să fie!
Nu știm cum am puteâ noi să în
demnăm pe oameni să nu-și mai
piardă sufletul jurând și spunând
lucruri neadevărate. Și când stai și
^'*2 BESPKE DATOUn DKEPTLRl
te gândești că numai un om care nu

are mustrare de cuget poate să facă
așâ nelegiuiri, te mâhnești peste sea
mă văzând cum s’a înrăutățit lumea.
Dar să se mai știe un lucru că pe
lângă pedeapsa lui Dumnezeu, care
lovește pe cei cari jură strâmb, mai
este și pedeapsa oamenilor și a iu-
decătorilor.
Orice om trebue să desprețu-
iască pe cel care jură strâmb, și
cel dintâiu care desprețuiește pe un
asemenea om, este tocmai acela în
folosul căruia a jurat. Ce dragoste
pot să am eu pentru un ticălos care
și-a pus sufletul pentru câțiva lei,
cât i-am dat, ca să jure strâmb și
să trag eu un folos pe nedrept, când
știu că dacă mâine altul i-ar fi plătit
mai bine, ar jura pe nedrept împo
triva mea ?
Asemenea oameni păcătoși nici
nu ar trebui să fie primiți între
gospodari, între oameni cinstiți și
cu credință în Dumnezeu. Cine are
prieteșug cu asemenea oameni fără
DESPRE DATORII SI DREPTPRI 143
de lege, se batjocorește pe sine, se

face una cu dânșii.
Legea de asemenea pedepsește
aspru pe martorii mincinoși. In* co
dul penal se arată o mulțime de pe
depse, după felurite împrejurări pen
tru martorii mincinoși. /„
Așâ, poate fi condamnat până lă
zece ani de închisoare un asemenea
martor, precum și acel care a amă
git ori a mituit pe martori să spuie
minciuni.
Are să întrebe cineva: d’apoi eu
știu pe cutare din satul meu care a
făcut mărturie mincinoasă, și n’a
fost pedepsit.
Așâ este; sunt mulți de aceștia,
prin satele noastre, dar pricina pen
tru care ei rămân nepedepsiți, este
că cei păgubiți nu se plâng împo
triva lor, nu fac nici o reclamație la
Tribunal; și dacă nimeni nu se plân
ge, judecătorii n’au de unde să știe
cum s’au întâmplat lucrurile și cred
că spusele martorilor sunt adevărate.
Un alt obiceiu rău au unii oameni
*44 DESPRE DATGRIi 8f DREPTURI
cari jură pe nedrept, când Ii se dă

un jurământ de altul cu care se ju
decă, pentru o pricină bănească.
Asemenea oameni cari nu se în-
fioară când pun mâna pe cruce și
jură strâmb, se încarcă de păcate,
dar pot fi și pedepsiți cu închisoare
până Ia doi ani.
Cel mai bun lucru ar fi să se lase
oamenii de astfel de obiceiuri rele,
ca să nu ajungă nimeni să se mai
plângă de nelegiuirile fraților săi, și
atunci iar se vor întoarce vremu
rile cele bune, când domnea pacea
și frăția între oameni pe pământ.
DESPRE POLIȚE
Am văzut, pe la judecătorii, o
mulțime de țărani, judecându-se cu
negustori pentru datorii pe polițe.
Unii dintre țărani spuneau judecă
torilor, ori că au plătit banii din po
liță, ori că nu datoresc atâta cât stă
scris în poliță, fiindcă ar fi plătit o
parte din datorie, și judecătorii nu
DBSPBE DATOKH SI DRBI’TVKl 145
puteau pune nici un temeiu pe spu

sele datornicilor, pentru că așă-i le
gea. Noi sfătuim pe țărani să nu
dea așâ cu ușurință polițe la mâna
orișicui, și avem să le lămurim pen
tru ce îi îndemnăm la asta.
Dacă ai făcut o negustorie cu ci-
nevă și i-ai rămas dator o parte
din bani, ori dacă ai împrumutat de
la cinevă niște bani, ar fi mai bine
să-i dai un înscris, și să te ferești
a da poliță. Să zicem așa, că ai ră
mas dator cuiva o sută de lei pe
poliță, și peste câteva săptămâni
i-ai plătit trei zeci de lei din dato
rie, iar el nu ți-a dat polița cea de
o sută de lei înapoi și să ia delà
tine una de 70, ca să aibă și el do
vadă că-i ești dator. Te duci pe ur
mă să-i plătești și restul de 70 de
lei, dar el te apucă pentru toată su
ta. Tu nu vrei să-i dai pe nedrep
tul 30 de lei, și atunci vine treaba
la judecată.
Dacă ai fi dat un înscris, în loc
de poliță, puteai să-1 pui pe credi-
10
u
14Ș DEftl’fiE DATORII SI DREfTDRl
tor să jure dacă nu a primit delà

tine cei 30 de lei; dar așâ, când are
el o poliță la mână jurământul nu-i
primit. Dacă ai fi dator cu un în
scris, și dacă judecătorul ar vedeâ
că deocamdată ești strâmtorat, ar
putea judecătorul să-ți dea un ter
men, adică să hotărască să-i plă
tești datoria peste două, trei luni;
dar, când ai dat poliță, judecătorul
nu-ți poate face înlesnirea asta.
Noi am văzut mulți omeni cari
au plătit de două ori o datorie, pen
tru că dăduse polițe. Polița este bu
nă pentru cei deprinși cu negusto
riile, dar un țăran să se ferească de
poliță ca de foc, pentru că polița e
foarte primejdioasă pentru acela ca-
renu-i umblat prin treburi de acestea.
DESPRE REGISTRELE
COMERCIANȚILOR
Mulți săteni fac negustorie. Unii
țin cârciumă alții țin dughene, prin
unele locuri unii fac negustorie de
grâne, adică cumpără ovăz, grâu,

păpușoi, depe la unii și alții, și le
vând altora cu câștig. Toți aceștia
3VLn.iComercianți, cum se zice în lege.
Comercianții au de îndeplinit mai
multe forme, pe care dacă le trec
cu vederea, pot să fie puși la a-
menzi mari.
Mai întâiu, oricine se apucă de
comerț, trebue să dea o petiție la
precepție, în care să arăte ce fel de
comerț are de gând să facă, pentru
ca să fie pus la plată de patentă.
După asta trebue să-și înscrie firma
la Tribunal, făcând anume forme pe
care le poate află orișicine chiar la
Tribunal,
După ce și-a înscris firma, comer
ciantul trebue să-și cumpere regis
tre, adică condici, pe care să le în
fățișeze la Administrația financiară,
ca să plătească taxa prevăzută de
lege, și apoi să le înfățișeze la ju
decătorul de ocol, ca să se facă și
acolo anumite forme.
Legea,adicăcoiZzzZfOW^Z'rZizZarată
i
DESPRE DATORII S( DREPTURI
ce anume registre trebue sa ție fie

care comerciant. Acestea sunt:
trulJiirnal^ în care fiecare comerci
ant este dator să scrie în fiecare zi ce
are să deâ și ce are să ia, trecând
la fiecare sfârșit de lună și sumele
întrebuințate pentru cheltuelile casei
sale; trebue să mai ție un registru in-
ventor, în care să treacă, la începu
tul comerciului său și în fiecare an,
o listă de averea sa mișcătoare și
nemișcătoare, de banii ce are a da
și a lua: în sfârșit trebue să mai ție
un registru copiar, în care să copi-
eze toate scrisorile ce trimite cu
privire Ia comerciul său.
La sfârșitul fiecărui an comerci
antul este dator să înfățișeze regis
trele sale judecătorului de ocol, caa-
cestasăîndeplineascăanumiteforme.
Câți dintre comercianții de prin
sate țin asemenea registre? Și dacă
nu Ie țin, să știe că prin aceasta fac
contravenție Ia lege, și dacă vre un
controlor i-a pune la amendă, nu
vor puteâ scăpă cu nici un chip.
1
DESPRE DATORII ȘI DBEPTDRI 149
De aici se vede că nu-i tocmai

ușor lucru să fii comerciant, și un
om care nu știe carte, nu ar trebui
să se apuce de comerț, pentru că
poate să aibă mai multă pagubă de
cât folos.
Dacă se întâmplă ca unui comer
ciant să-i mergă prost, și să nu-și
poate plăti datoriile, el poate fi de
clarat falit. Dacă nu a făcut nici o
înșelătorie, omul își pierde averea
și se alege cu atâta. Poate însă să
fie pus și la închisoare pe câțiva
ani, adică să fie condamnat pentru
bancrută simplă, dacă nu a ținut
registrele prescrise de lege, ori dacă
nu le-a ținut în mod regulat.
Ca să fie ținute regulat, trebue să
fie scrise în limba română, să se
treacă în registre fiecare fel de a-
facere îndată ce s’a făcut, fără a se
lăsa locuri albe, fără ștersături sau
adăugiri. . „ .
Comercianțiimai sunt datori sa-și
păstreze registrele timp de zece ani,
delà cea de pe urmă dată când
150 DESPRE DATOHU SI DREPTURI
le-au înfățișat la judecătorie, precum

și scrisorile ce ar fi primit. Mai
sunt datori să păstreze doi ani fac
turile mărfurilor cumpărate și in
troduse în stabilimentele lor.
Acei care vor urmă aceste régu
lé, vor fi siguri că nu au călcat nici
o lege, și vor merge bine în negus
toria lor.
DESPRE FALIMENT.
Am arătat ce fel de condici tre
bue să aibă și cum trebue să le ție
comercianții, și regulele acestea tre
bue să le urmeze și comerciantul
care învârtește afaceri de milioane
de lei, ca și acel a căruia marfă
nu face mai mult de zece lei.
Comerciantul trebue să aibă grijă
să-și plătească la timp datoriile fă
cute pentru negustoria lui, pentru că
astfel poate fi declarat falit, și asta
este o mare nenorocire.
Sătenii noștri nu prea țin în sea
mă acest lucru, adică nu se preâ în-
DESPRE DATORII §( DREPTUBl 151
grijesc să plătească la timp datori

ile. Cunoaștem o mulțime de cârciu-
mari cari cumpără spirt pe credit,
și dau polițe, dar nu se îngrijesc să
aibă bani gata în ziua când este de
plată polița, și atunci polițele lor se
protestează, și dacă scapă de fali
ment, apoi li se încarcă socoteala cu
cheltuelile protestului și desbăgubi-
rile acelora care umblă pe drumuri,
ca să încaseze banii delà dânșii.
Așâ s’a întâmplat cu un cârciumar
cunoscut de noi, care pentru că n’a
plătit la timp o poliță de una sută
lei, i s’a protestat polița, a fost che
mat în judecată și la urmă a plătit
două sute treizeci de lei ca să sca
pe de alte supărări.
Va să zică un comerciant care
nu-și plătește datoriile, poate să a-
jungă falit.
Cei ce au de luat bani delà un
comerciant, adică creditorii îl chea
mă în judecată la Tribunal, nu la
judecătorul de ocol, și Tribunalul
cercetândpricina, dacă vede că în a-
DEPSUB DATORII 31 DREPTURI
devăr are datorii neplătite, dă o ho-

tărâre prin care îl declară in stare
de faliment, și poate chiar să ordone
arestarea Iui.
Un asemenea comerciant este ne
norocit. Dugheana i se închide în
dată, marfa i se vinde la licitație, și
toată lumea știe că în asemenea îm
prejurări cei cari vin să cumpere
marfa se înțeleg între dânșii și dau
niște prețuri de râs.
Un falit nu mai poate să facă co
merț, nu poate fi alegător, nu poate
fi ales în consiliul comunal, sau în
altă asemenea cinste, și nu poate să
capete slujbă.
Pe lângă judecată bănească, co
merciantul declarat falit este trimes
și la judecătorul de instrucție, pen
tru ca acesta să facă cercetări de
nu cumvâ mai are și altă vină. Dacă
n’a ținut condici, sau nu le-a ținut
în regulă, sau dacă se dovedește că
a ascuns din marfă, ori a făcut alte
șmecherii, falitul este pus la închisoa
re în prevenție, până ce vine iar în
DESPRE DATORII Șl DREPTURI 153’
judecata Tribunalului pentru bari'

cruță, care-1 mai condamnă și la
câteva luni sau câțiva ani de închi
soare, după cum socotesc judecătorii
că merită vinovatul.
Iacă unde poate să ducă fapta ne
cugetată a unui negustor, care nu
se îngrijește să-și plătească la timp
datoriile.
Mulți nu fac aceasta din rea vo
ință, ci din nepricepere, ori din o-
biceiul Românului de a lăsă pe mâine
ceeace poate face azi. Alții iarăși
nu știu regulele acestea, pentru că
n’au avut de unde să le afle.
Răul cel mai mare însă este că
mulți dintre negustorii de prin sate
nu știu carte. întunericul din mintea
lor este pricina tururor nenorocirilor.
De aceea ar fi bine să se apuce de
negustorie numai oamenii cei mai lu
minați, pentru că numai aceștia pot
pricepe adâncurile negustoriei.
L
^^4 DESPRE DATORII ȘI DREPTURI
DESPRE CASA RURALA

După cum știu sătenii noștri, în
tre legile făcute spre folosul lor, este
și legea prin care se înființează Casa
rurală. Această casă, care este me
nită să înlesnească pe țărani să cum
pere pământ, face mai multe soiuri
de operații. Dacă un proprietar vrea
să-și vândă moșia, sau o parte din
ea, casa rurală intră în vorbă cu
proprietarul, în locul țăranilor, ca s’o
cumpere pentru dânșii, și hotărăște
prețul; casa cumpără ea singură
moșii și apoi le vinde în loturi ță
ranilor; împrumută pe săteni pentru
a cumpără loturile, și pe comunepen-
tru a plăti suhaturile: dă bani cu
împrumut pe polițe agricultorilor, și
face și altfel de operații, care nu ne
interesează prea mult.
îndată ce Casa rurală c umpără o
moșie, o parcelează, adică o împarte
în loturi de câte cinci hectare și ho
tărăște vânzarea acestor loturi către
săteni.
Nu sunt primiți să cumpere loturi

de acestea delà Casa rurală, acei
cari se vor dovedi că au atacat sau
au amenințat pe proprietari pentru
a-i sili să-și vândă moșiile, și dacă
într’o comună s’ar înâmplă aseme
nea neorândueli. Casa rurală nu va
cumpără nici o moșie în acele lo
curi, timp de zece ani.
Ca să potă cumpără un țăran
loturi de acestea, trebuie să aibă
plug și car bun, să aibă vite îndes
tulătoare, pentru că ținta Casei ru
rale nu este doar ca să facă poma
nă de pământ, ci ca să înlesnească
pe oamenii vrednici și gospodari să
se înstărească, să scape de nevoi.
Un țăran poate să cumpere până
la cinci loturi, dacă sunt atâtea pen
tru toți acei cari doresc să cumpre
pe acea moșie. Dacă se înscriu unii
pentru câte un lot și alții pentru câte
mai multe, și nu este atâta pământ
ca să mulțumească pe toți, atunci
acei cu câte un lot trec înaintea ce-
156 DRPEE DATORI SI DREPTURI
lorlalți și li să vinde lor moșia.

Dacă și între cei înscriși pentru a
cumpără un lot, sunt mai mulți de
cât câte loturi sunt, atunci se face
între dânșii o alegere astfel: se dau
întâi loturi la acei cari au mai pu
țin de trei hectare și locuesc pe mo
șia ce se vinde; ce rămâne se dă la
acei cari n’au de loc pământ și lo
cuesc pe moșie; apoi la acei cari au
mai puțin de trei hectare și locuesc
afară din moșie, la o depărtare mai
mică de 5 kilometri; dar între toți
aceștia se aleg mai întâi veteranii
răsboiului din 1877 — 78 și țăranii
absolvenți ai școalelor inferioare de
agricultură, și lise vinde lor pământ;
iar ceeace rămâne, se vinde celor
lalți, după rânduiala arătată mai sus.
Dacă pe o moșie ce se cumpără
de Casa rurală este pădure. Casa o
vinde Statului. Când va fi trebuință
de acea pădure pentru locuitori, o
poate cumpără comuna și atunci pă- i
durea e supusă regimului silvic, adi
că trebuie tăiată după regulele pen-
DESPRE DATORII ȘI DREPTURI lf>7
tru pădurile Statului.

Dacă vor fi pe moșie iazuri, mori,
herăstraie, și oamenii nu ar puteă
ajunge la înțelegere ca să le admi
nistreze, atunci acestea se vor căută
de cătră comună, pe socoteala ță
ranilor cari le-au cumpărat.
Cei cari cumpără loturi delà Casa
rurală, sunt datori ca în termen de
trei ani de când au fost puși în stă
pânire, să se așeze în satul în care
este moșiea din care au cumpărat lo
tul, și dacă nu se vor așeză, li se
ia pământul înapoi, fără nici o ju
decată.
Aceste loturi nu pot fi vândute
decât numai țăranilor, fără ca a-
ceștia să poată cumpără mai mult
de 5 loturi. Preoții și învățătorii pot
cumpără, delà Casa rurală, până la
două loturi, iar delà săteni mai pot
cumpără încă două. Aceste loturi,
însă, nu se pot vinde în bucăți, nici
nu se pot face danie, nici nu se pot
da prin testament, și nici nu se pot
moșteni în bucăți. Dacă un cumpă-
rător al loturilor acestora moare și-i

rămân mai mulți copii, lotul trebue
să-l ia în întregime unul dintre ei,
și să plătească celorlalți partea lor
în bani. Dacă nici unul dintre moș
tenitori nu vreâ ori nu poate să cum
pere tot lotul, atunci se scoate în
vânzare.
Plata loturilor se face în anuități,
cum s’a făcut până acuma pen
tru pământurile date la împroprie
tărire.
Un lucru, însă, să fie știut; pă
mânt se vinde numai oamenilor mun
citori și gospodari, cari au dat do-
vezi că știu să prețuiască munca
cinstită.
LEGEA CEA NOUĂ A

. CRÂȘMELOR
După legea cea nouă a crâșme
lor, s’a micșorat numărul crâșmelor
prin comune; așă ca să fie numai
câte una la loo capi de familie. Cârș-
mele se scot în licitație, și cine dă
DESPRE DATORII ȘI DREPTDBI 159
mai mult are drept să ție crâșmă,

dacă va îndeplini și alte condiții. Ba
nii prinși din arendarea crâșmelor
sunt ai comunelor, dar nu pot fi în
trebuințați pentru plăți de lefuri, ci
numaipentruîntreținerea bisericilor,
a școalelor și a infermeriilor comu
nale, pentru biblioteci, pentru săli de
cetire, pentru ateliere, pentru poduri
și podețe din comună, pentru sădit
pomi, pentru secat bălți, pentru cum
părare de tauri, armăsari, berbeci și
vieri de prăsilă.
Ca să poată fi cineva crâșmar,
trebue să fie de 25 de ani. Român,
să fie căsătorit și să nu fi fost con
damnat. Toți servitorii crâșmei
trebue să fie Români. Cine se abate
delà aceste regule, poate fi condam
nat până la un an de închisoare.
In fiecare crâșmă trebue să fie
vin de vânzare ; crâșmarul la care
nu s’ar găsi vin în orice timp, se
va pedepsi cu amendă până la 300 lei.
i Toate băuturile trebue să fie cu
rate și nefalșificate. Crâșmarul care
va vinde băuturi stricate se pedep

sește cu amendă până la zece mii
de Iei, și oricine va denunță falșifi-
cările, va primi jumătate din amen
da Ia care va fi condamnat crâș-
marul.
Nu este îngăduit crâșmarului să
dea băuturi pe datorie, sub pedeap
să aspră. Nici el, nici femeia lui și
nici pe ascuns nu pot luă în aren
dă pământuri țărănești. Dacă dă bă
utură pe datorie, ori bani în soco
teala muncilor agricole ori a aren
dării de pământuri țărănești, nu are
drept să ceară banii înapoi, nici
chiar prin judecată.
Nu se poate vinde băutură în
crâșmă copiilor mai tineri de i6 ani
nici oamenilor beți, ori acelor înscriși
pe lista bețivilor, și nu pot fi pri
mite în crâșmă femei cunoscute ca
rele. Crâșmarul care se va abate de
la această regulă, va fi condamnat
la amendă până Ia 6o|Wei, a doua
oară la o amendă înd(^ă, a treia
oară la o amendă întreită și i se va
lua dreptul de a țineâ crâșmă.

Oricine fiind beat se va sfădi, va
face necuviințe ori va cădea în drum,
se va pedepsi cu amendă până la
2êi; dacă în cursul anului va greși
din nou, pe lângă amendă, va stâ la
închisoare 24 de ceasuri; a treia oară
închisoarea va fi 48 ceasuri; iar a
patra oară, pe lângă amendă, va fi
pedepsit cu închisoare de 3 zile, și
numele lui va fi pus pe lista bețivi
lor, care listă se va afișă la toate
primăriile, și asemenea om nu va
mai avea dreptul să cumpere bău
tură în nici o crâșmă.
După cum vedem, legea aceasta
este aspră, dar e bună și credem că
va aduce liniște în multe case, în care
astăzi este gâlceavă și amar din pri
cina beției.
DESPRE BĂTĂI
Toți sătenii noștri au un obiceiu

foarte rău: pentru nimica toată sar
la bătaie. Părinții își bat copiii; băr-
li
bații își bat nevestele ; oamenii între

dânșii se bat, ca și cum o palmă
ori un pumn ar fi o bună dimineață.
La horă curg pumnii, în șagă, parcă
altfel nu s’ar putea șăgui. D’apoi la
crâșmă! Când iea Românul o ceașcă
de rachiu, parcă intră necuratul în
el: se leagă de toată lumea, dă în
toată părțile cu pumnul și chiar cu
ciomagul, și multe capete ies sparte
după o cinste cu băutura dracului.
Legea pedepsește bătăile acestea.
Pedeapsa nu-i la fel pentru tot
soiul de bătăi.
Așâ, bătăile din crâșmă se pedep
sesc mai ușor, adică cu închisoare
până la 15 zile și cu amendă de 25
lei. Această pedeapsă ușoară, însă,
o capătă acela care a bătut pe ci-
nevâ delà o sfadă în crâșmă, ori
în iarmaroc, și dacă cel bătut nu s’a
îmbolnăvit, așâ ca să nu poată munci
din pricina asta.
Dacă din pricina bătăei s’a prici
nuit o vătămare sănătății, sau s’a
scrintit o mână, un picior, ori s’a
vătămat o parte a trupului, ori cel

bătut nu a putut munci, atunci pe
deapsa este delà trei luni până la
doi ani, și amendă până la dou^j^^^
mii de lei.
Pedeapsa aceasta se dă numai
când bătaia nu a fost pusă la cale
de mai înainte. Se întâlnesc doi oa
meni, se iau la vorbă, pe urmă la
sfadă, și unul îl bate pe celălalt și-i
sparge capul, ori îi rupe o mână.
Bataia asta nu se cheamă că a fost
pusă la cale.
Dar dacă cinevâ își pune în gând
să bată pe un altul, îl pândește, îl
așteaptă într’un loc potrivit ca să
poată pune mâna pe el, și-l bate
zdravăn, asta însemnează că fapta
s’a urmat cu precugetare și cu pân-
dire,și atunci pedeapsa cea mai mică
este șase luni de închisoare.
Dacă în urma bătăilor, pătimașul
a rămas sluțit pe viață, ori nu va
mai puteâ lucră nici odată, ori a ră
mas mut, orb, surd, ori smintit de
minte, închisoarea este delà doi pâ-
nă Ja cinci ani, și amendă până la

cinci mii lei. Tot așa se pedepsește
acela care a bătut o femee însărci
nată care, din pricina asta, a lepădat.
Orice bătaie urmată asupra pă
rinților legitimi, naturali sau adop
tivi, ori asupra bunilor, se pedep
sește cu pedeapsa cea mai mare
prevăzută în lege, iar când aceste
persoane au rămas sluțite sau au
suferit cele ce le-am arătat mai sus,
pedeapsa se îndoește, adică vino
vatul se pedepsește cu zece ani de
închisoare.
Legea este foarte aspră în ase
menea cazuri, și trebue să fie așâ,
pentru că ce faptă mai cumplită
este decât să ridice un copil mâna
asupra născătorilor lui!
In toate cazurile de care am po
menit până acuma, este vorba de
bătăi cu voință, adică atunci când
cinevâ dă în altul cu gând ca să-i
facă un rău, nu din greșeală, ori din
nebăgare de seamă, precum ar fi bu
năoară când, vrând să lovesc un câne
I
DESPBE DATORII Șl DREPTURI 165
CU un băț, dau într’un om și-i sparg

capul.
De^ multe ori se întâmplă că un
om bătut astfel cu voință, moare din
pricina bătăilor, fie că moare atunci
îndată după ce a fost bătut, fie că
mai bolește o bucată de vreme, și
pe urmă moare. Dacă a murit din
pricina bătăei, vinovatul se pedep
sește cu recluziunea, adică este tri
mes înaintea Curții cu jurați, pen
tru a fi condamnat la închisoare
într’o casă de muncă, pe timp delà
cinci până la zece ani.
Dacă cinevă rănește ori lovește
pe altul nu cu voință, ci din nedi-
băcie, din nesocotință, din nebăgare
de seamă, din neîngrijire ori din ne-
păzirea regulamentelor, se pedep
sește cu închisoare delà 15 zile
până la 2 luni, și cu amendă delà 25^
până la 5ooC)lei,
Cel mai bun lucru pentru om ca
să nu intre în astfel de buclucuri,
este să fie cumpătat în toate, și îna-
inte de a face un lucru să se gân

dească ce urmări poate să aibă.
DESPRÉ FURT
Cine bagă bine de seamă cele ce
se spun la slujba bisericească, și cine
mai știe și câte o rugăciune, cunoaște
porunca Dumnezeească: să nufuri.
Furtul este un păcat și este și o
faptă rea, pe care legile o pedepsesc.
Dacă fiecare om ar putea să fure
de unde i-ar veni la îndemână, am
ajunge să nu mai fim siguri de ni
mic la casa noastră; și dacă nu am
aveâ siguranța că ceeace-i al nos
tru, nu ni-1 va luă nimeni pe nedrept,
am ajunge să trăim ca niște sălba
tici. De aceea legea a întărit învă
țătura creștinească: să nu furi, și a I
hotărît pedeapsa acelora cari ar căl
ca această învățătură.
Se chiamă furt oridecâteori cineva
ia pe nedrept și pe ascuns lucrul
altuia; și pe nedrept se zice că-1 ia
atunci când legea nu-1 îndreptă
țește la aceasta.
De pildă, dacă am găsit pe drum

un lucru al cuivă, aș putea să zic
că-i al meu, dar dacă vine păguba
șul și mi-1 cere și eu nu vreau să
i-1 dau, are dreptul să se tângue la
judecată, și când va veni jandarmul
să iea acel lucru delà mine și să-1
dea înapoi păgubașului, atunci nu
se chiamă că mi l-a. luat pe nedrept.
Pe când, dacă vine cinevâ pe furiș
în casă mea, și-mi ia un lucru, fără
ca eu să prind de veste, asta se
chamă că-i furt.
Vra să zică oridecâteori iai lu
crul altuia, fără nici un drept, și pe
furiș, ai săvârșit un furt.
Nu se caută dacă lucrul acela
este de preț sau nu, dacă este trebu
itor sau nu; se caută numai să fie
al altuia, și să i-1 iei pe furiș.
Este furt când intri în livada al
tuia și-i iei un măr, ba încă-i fapt
mare acesta, și pedeapsa-i mare ;
furt este când rupi un popușoi pen
tru copt din lanul altuia și acesta
iar este fapt mare și pedepsit aspru.
168 DESPBE DATOKIl Șl DEBPTDKl
Și când te gândești că fapte de a-

ceste săvârșesc oamenii noștri așa
de des!
Dar nu numai furtul se pedepseș
te, ci și încercarea de furt. Cine în
cearcă să fure un lucru, are tot a-
ceeași pedeapsă ca și cum l-ar fi fu
rat. Este destul să dovedești pe ci
neva că a încercat să fure un lucru,
și măcar că n’a izbutit în încercarea
lui, el pedeapsa tot își va primi-o.
Furtul precum și cercarea de furt
se pedepsește cu închisoare delà
15 zile până la doi ani, și judecă
torii, pe lângă închisoare, mai pot i
pune pe vinovat să plătească și o

amendă până la 500 de lei.
Alte furturi se pedepsesc mai greu.
Așă poate fi condamnat la închisoa
re delà trei luni până la doi ani,
acela care va fi furat sau va fi în
cercat să fure de pe câmpuri, cai și
alte vite mari ori mici, sau unelte de
agricultură, precum pluguri, grape
și altele, ori oile și mieii din țarcuri,
ori peștele din îngrăditură, stupii de
albine, ori pânzăturile întinse pentru

uscat sau pentru albire; ori lemne
din pădure, din magazii, ori delà
ferestraie, ori lemne cari plutesc pe
ape, sau sunt lăsate pe câmpuri, prin
livezi ori grădine, ori acela care va
fi furat sau va fi încercat să fure
pâne, bucate, fructe sau alte pro
ducte secerate, cosite sau nu;
După cum vedem, cel ce fură un
popușoiu pentru copt, poate fi con
damnat la închisoare pe timp de
doi ani.
Tot cu această pedeapsă poate
fi condamnat servitorul cu sâmbrie
care fură sau încearcă să fure din
casa stăpânului, sau din casa unde
va fi mers cu el, precum și lucrătorul,
calfa sau ucenicul care fură delà
stăpân, ori de acolo unde lucrează
stăpânul. Tot asemenea se pedep
sește birtașul, hangiul, cârciumarul,
cărăușul, căruțașul, luntrașul sau
vreunul din oamenii lor care va fi fu
rat sau va fi cercat să fure lucruri
încredințate lor, precum și călătorii
cari vor fi furat sau vor fi cercat

să fure lucruri din birtul, hanul, câr
ciuma sau otelul unde au fost pri
miți.
Cu aceeaș pedeapsă se pedepseș
te furtul săvârșit într’o casă locuită
și în timpul nopții; sau de către
două sau mai multe persoane.
Se va pedepsi cu închisoare de
la trei până la cinci ani, și cu inter
dicție, furtul săvârșit în biserică sau
într’o școală ovreiască, sau într’o
geamieturcească; furtul săvârșitprin
sărire peste un zid sau un gard în
tr’o ogradă, sau prin sărire peste o
fereastră într’o casă locuită. De aici
se înțelege că cine sare gardul în
livada altuia și-i fură un măr, poate
fi condamnat Ia închisoare chiar pe
timp de cinci ani.
Tot așă de aspru se pedepsește
acel care, pentru a fură, întrebuin
țează chei mincinoase, ori taie le
găturile, ori rupe pecețile, precum
și acela care fură lucruri delà un
nebun sau smintit, sau delà un co-
DESPRE DATORII St DEEîTDKI 171
pil mai mic de I2 ani, precum și a-

cela care fură în timpul unui foc sau
a unei revărsări de apă.
Aceste furturi se judecă, unele de
judecătorul de ocol și unele de tri
bunal. Iar dacă cel care fură, bate
sau schingiuește pe păgubaș, sau il
amenință cu moartea, atunci săvâr
șește o tâlhărie, este trimes înaintea
Curții cu jurați pentru a fi pedepsit
cu recluziunea, adică cu închisoarea
înfFo casă de muncă pe timp delà
cinci până la zece ani.
Mari sunt pedepsele pentru turt,
și dacă judecătorii sunt blânzi și le
micșorează, și uneori condamna pe
vinovați la amendă în loc de închi
soare, asta însemnează ca li-i mila
de copiii cari ar plânge acasa de
foame, când părinții lor ar mucegai
în temniță. Asta însă nu trebue sa
fie un îndemn pentru nimeni ca sa
fure, pentru că nu se ține în seama
asprimea pedepsei, ci fapta pentru
care a fost pedepsit cineyâ.
Așă, când legea spune că cel con-
172 DESPRE Datorii și drepturi
damnat pentru furt nu poate să fie

funcționar și nu poate să fi alegă- ?
tor, nu-i nevoie să fi stat pentru a-
semenea fapte ia închisoare, ci-i des
tul să fie plătit măcar o amendă de
cinci lei, dar condamnarea să fi fost
pentru furt.
DESPRE ABUZ DE ÎNCREDERE

Omul nu poate totdeauna să-și
îndeplinească singur toate nevoile
vieții lui, și-i nevoit să mai ceară și
ajutorul altora.
De pildă, mi s’au isprăvit și lem
nele și făina (mălaiul) și astăzi ar
trebui să mă duc și la pădure și la
moară ; în două locuri nu pot să mă
duc, și aflând că vecinul meu are
să meargă la moară, am încredere
în el, îi dau un sac cu grăunțe, cu
rugăminte ca să-mi macine și mie,
și să-mi aducă făina. Omul se prinde
să-mi facă binele acesta, și eu am
încredere în el.
Este mare lucru să ai încredere
DESPRE DATORII SI DREPT ORI 173
în cinevâ, și mare pagubă poate

să-ți aducă un om care nu ar țineă
seamă de încrederea ce ai pus în el.
Așa, dacă vecinul meu, în care
am avut încredere, și a primit să-mi
macine și mie un sac de grăunțe, în
loc de a face ca un om de treabă și
să-mi aducă făina, s’ar apucă să-jni
vândă grăunțele, ori să ducă făina
la casa lui, mi-ar face mare daună.
Acest om nu a ținut în seamă în
crederea ce am pus în el, sau, cum
se zice: doblizdt dcîncrcdetSd mea.
Fapta iui nu-i cinstită ; prin fapta
aceasta el s’a depărtat cu regulele
statornicite între oameni, și noi știm
că orice abatere delà aceste régu
lé, se pedepsește de lege.
Ce tel de faptă a săvârșit un a-
semenea om?
Furt nu-i pentrucă nu mi-a luat
pe furiș grăunțele sau făina, ci eu
i le-am dat Fapta aceasta prevă
zută și pedesită de codul penal se
numește dbuz ds încredcrd, și se pe
depsește cu închisoare delà doua
luni până Ia doi ani, și cu amendă,

osebit că se mai condamnă să plă
tească și despăgubiri păgubașului.
Săvârșește abuz de încredere ori
cine pune la o parte sau risipește,
spre paguba cuivâ, orice lucru i s’a
încredințat cu îndatorire de a-I da
înapoi, sau de a-1 duce undevâ sau
de a-1 întrebiaința într'un chip ho-
tărît.
Ți-am închiriat un cal ca să faci
un drum cu el, și tu îl vinzi ; ți-am
dat un înscris ca să mi-1 păstrezi
câteva zile, și tu îl pui pe foc; te
îndatoresc să mergi în târg și să
cumperi pentru mine vaca delà cu
tare om din satul cutare, și tu îmi
aduci altă vacă, mai ieftină ori chiar
îmicheltueștibanii; toate aceste fap
te se pedepsesc ca abuz de încre
dere.
Dacă abuzul de încredere, așâ
precum îl arătăm mai sus, se va să
vârși de vre-o slugă om cu sâmbrie,
ucenic, calfă, gramatic, lucrător, a-
jutor, spre paguba stăpânului său.
DESPRE DATORII SI DREPTURI '
pedeapsa va fi mai mare : delà șase

luni până la trei ani.
Cel ce găsind pe drumuri ori pe
uliță lucruri ce nu sunt ale sale, și
întrebându-se despre ele,^ le va tă
gădui, se socotește că a săvârșit un
abuz de încredere, și se va pedepsi
cu închisoare delà cinsprezece zile
până la trei luni.
Cel ce va găsi într’o curte, intr o
grădină, în grajduri ori în altă în
căpere, bani ori lucruri ce nu sun
ale sale, și nu le va arată stăpânu
lui locului ori chiriașului, se va pe
depsi tot cu închisoare delà cinci-
sperezece zile până la trei. Jy’“-
^De aici vedem că-i greșita cre
dința pe care o au mulți oameni, ca
lucrurile ce le găsesc sunt ale lor,
și un om cinstit, când găsește un
lucru se cuvine să dea de știre la
primărie și jandarmerie, pentru ca
păgubașul să-1 poata gasi mai cu
Se pedepsesc cu închisoare delà
o lună până la un an: epitropii, cu-
Î76 DESPRE DATORII ȘI DREPTURI
ratorii, esecutoriî testamentari, cei

însărcinați cu paza lucrurilor seches
trate, administratorii de spitale sau
de alte așezăminte, cari cu rea cre
dință, lucrează în vătămarea per
soanelor, sau a lucrurilor puse sub
privigherea lor.
In rândul acestora intră, precum
vedem, epitropii, cari risipesc averea
minorilor, ori nu dau socoteli drepte.
Cărăușii sau oamenii lor, cari fiind
însărcinați să care vin sau alte bău-
turnă în ele lucruri vătă
mătoare ori ar schimba vinul sau
celelalte băuturi, se vor pedepsi cu
închisoare delà două luni până la
doi ani, iar dacă ar pune în aceste
băuturi numai apă, sau lucruri care
nu ar fi vătămătoare, osânda va fi
închisoare până la șase luni.
Cea mai mare încredere o pun
oamenii în avocați, cărora le încre
dințează toate tainele vieții lor, ca
și unui duhovnic. Se găsesc, însă,
și printre avocați oameni necinstiți,
cari după ce se învoiesc să apere
DESPRE DATORII ȘI DREPTDRl 177
pe un client al lor, primesc daruri

delaprotivnic, ca 5 o lase mai moale,
și așa lucrează în dauna clientului.
Un asemenea avocat necinstit, pe
lângă alte pedepse cari i se dau de
tovărășia avocaților, mai este pe- .
depsit foarte aspru și de judecători,
căci poate fi condamnat până la doi
ani de închisoare, cu amendă până
la treimii de lei și cu interdicție
până fa cincisprezece ani. In unele
împrejurări, arătate în codul penal,
pedeapsa este și mai mare.
De multe ori se întâmplă lucruri
de acestea din partea unor avocați,
dar nu se aude să fi fost pedepsiți.
Asta-i numai din pricina oamenilor,
cari-s prea buni tocmai când nu
trebuie, și nu reclamă în potriva
unor asemeni oameni necinstiți
DESPRE INJURIE ȘI ULTRAJ.
Sătenii noștri sunt obișnuiți să
vorbească între dânșii, cam aspru.
Unii oameni au un nărav foarte
12
uricios : ocărăsc, suduie de toată ni

mica. Când se scoală dimineața, în
loc să-și facă cruce, suduie de cru
ce pe nevastă, pe copii, pe vite, ba
suduie și bolovanii pe care-i întâl
nesc în drum.
Urât obiceiul
Și din din pricina asta de multe ori
asemenea oameni o pățesc: multe
bătăi să stârnesc delà sudalme. Și
pe urmă îi vezi, oameni în toată fi
rea, perzându-și vremea pe drumuri,
ca să stea în judecăți, pentru o vor
bă de ocară.
Omul cu scaun la cap își cumpă
nește fiecare vorbă, și pe urmă-i
dă drumul.
Vorbele de ocară spuse cui vâ sunt
o faptă rea, și cel care face ase
menea fapte, se pedepsește după le
ge. Pedeapsa este și mai mare și
mai ușoară, după cum e și fapta.
Uneori, pentru o vorbă proastă,
cinevâ poate fi condamnat la amen
dă până la douăzeci și cinci lei și
închisoare până la cinsprezece zile;
•DESPRE DATORII ȘI DREPTURI 179
alteori pedeapsa poate fi două mii

de lei amendă și trei luni de închi
soare.
Judecătorii au ei rosturile lor, din
lege după care hotărăsc pedeapsa.
Aceste pedepse se dau când se
sfădesc oamenii între ei, și fapta
se numește injurie.
Dar dacă spui vorbe urâte unui
slujbaș, când acesta își face datoria
lui de slujbaș, fapta se numește ul
traj, și pedeapsa e mai mare.
Să presupunem că la o nunta
este adunată multă lume, între care
este și un jandarm la masa cea ma
re, și atunci, ori cu alt prilej, un să
tean ocărăște pe jandarm. Acesta nu
este un ultraj, pentru că fiind la nun
tă, jandarmul nu-i venit acolo ca
să-și facă datoria, ci-i venit ca sa .
petreacă și el ca toți ceilalți. Fapta
este o injurie, și când ar reclamă
jandarmul, ar puteâ să se împace
cu cel vinovat.
Dar dacă jandarmul trece pe
poarta unui sătean, și-i spune sa-și
măture gunoiul din ogradă, ori să

nu-și lase cânele deslegat, că sare
Ia oameni, și săteanul nostru începe
să-I suduie, ori să-i spuie vorbe u-
râte, atunci fapta asta este mare.
Jandarmul, când îți spune ca să faci i
după lege, își îndeplinește datoria,
și cine suduie atunci pe jandarm,
suduie legea, și cine suduie legea,
săvârșește una din faptele cele mai
grele.
Faptul acesta se cheamă ultraj,
se pedepsește cu închisoar
șase luni.
Se întâmplă ca unii oameni elu
dați, când stau la judecată și nu le
place cum hotărăște judecătorul, să
spuie vorbe necuviincioase. Atunci
osânda poate fi un an de închisoare.
* Și nu-i nevoe să rostești cuvinte
pentru a săvârși un ultraj. Un semn
făcut cu mâna, ca un fel de ame
nințare, ori o strâmbătură, este des
tul ca să făptuești un ultraj.
Este ultraj o asemenea faptă să
vârșită în contra oricărui funcționar,
DESPRE DATORII ȘI DREKTORf 181
oricât de mititel ar fi. Dar nu nu

mai în contra unui funcționar, ci și
în contra unui oricare om care face
o slujba publică. De pildă, străjerii
puși de pază prin sate nu sunt func
ționari, dar dacă ai ocărî un străjer
când se află întreabă lui, ori după
cum se zice la lege: când este în
exercițiul funcțiunii lui, săvârșești
un ultraj.
Uneori sare cinevâ la bătaie asu
pra unui funcționar în exercițiul fun
cțiunii lui, îi trage o palmă, ori un
băț. In asemenea cazuri, chiar dacă
acel funcționar nu a suferit nici o
rănire, vinovatul poate fi condamnat
până la doi ani de închisoare.
Dacă din asemenea bătaie, funcți
onarul va eși rănit, sau se va îm
bolnăvi, pedeapsa vinovatului este
cinci ani de închisoare, iar dacă din
acesta se va urmă și moarte în ter
men de 40 de zile, vinovatul se va
pedepsi cu munca silnică.
Bine ar fi dacă nici unul din ci-
titorii noștri nu ar ajunge să cu

noască legea care pedepsește ultrajul.
DESPRE PAZA SATELOR
Mulți săteni se tânguiesc că sunt
scoși să facă strajă prin sate, câte
o zi și o noapte, fără să li se în-
găduiască măcar a intră într’o casă
ca să beâ un pahar de apă, ori ca
să fumeze o țigare de tutun.
Așâ se petrec lucrurile, și nimeni
nu trebue să se supere, pentru că
așâ stă scris în lege, și legile trebue
să fie îndeplinite întocmai cum sunt
făcute, și trebue să ne bucurăm când
vedem că se țin în seamă legile, pen
tru că orice lege este făcută numai
spre binele și spre folosul nostru al
tuturora.
Cine nu știe că prin sate, pe lân
gă oameni cinstiți și buni, mai sunt
și oameni răi; de multe ori se fac
furtișaguri, se sparg porțile și se
fură paseri; se sparg hambarele, co
șarele și se fură pâne, ba se fură !
până și vite, și vezi că rămân să-
răciți niște oameni care n’ar fi su

ferit nici o pagubă, dacă ar fi fost
cât decât pază în sat.
De aceea s a făcut legea ca fie
care sătean pe rând să păzească
averea celorlalți, spre binele lor. As-
tăziface strajă Vasile și ceilalți dorm
liniștiți, mâne sară are să doarma
și Vasile liniștit, când va face altul
strajă. .
Legea asta nu-i noua, nu-i tăcu
tă acum de curând, ci-i făcuta de
vr-o 46 de ani, dar nici odata nu a
fost ținută în seamă. Dacă de atunci
s’ar fi aplicat legea, lumea s’ar fi
deprins cu dânsa și nimeni nu ar
mai fi strigat împotriva ei.
Se înțelege că-i vine mai greu
unui om să facă strajă, mai cu sea
mă în satele mici, unde fund ca sunt
puțini locuitori, îi vine unui om rân
dul la câte o săptămână. Și, in vre
me de iarnă, îi greu numai din pri
cina frigului, dar pr«»avara este și
mai greu când, în loc de a eși omu
la munca câmpului, stă pe ulița sa-
*184 DESPRE DATORII ȘI DREPTURI
tului, cu un hadarag în spate și se

uită cum trec alții la sămănat ori la
prășit, și ziua lui e pierdută.
Așâ este. Dar se găsește un leac
și pentru boala asta.
Legea pentru organizarea comu
nelor rurale zice că paza de zi și de
noapte cum și paza holdelor să se fa
că după rânduiala din legea poliției
rurale, iar dacă această pază nu se
va face regulat, consiliul comunal
poate hotărî ca această pază să se
tacă de cătră jandarmi plătiți anu
me pentru asta. Daca nu va aveâ
comuna destui bani ca să plătească
jandarmii, atunci primarul poate nu
mi păzitori, pe care să-i plătească
cum se va învoi cu dânșii. Acești
păzitori trebue să fie Români, să fi
fost militari, să fie voinici și să
n’aibă vârstă peste 50 ani.
Pentru a se putea plăti acești pă
zitori, în comunele care nu au bani,
ceeace se întâmplă mai în fiecare
comună, sătenii se poate înțelege în
tre ei, ca să dea fiecare câte o su-
despre datorii si drepturi
185
mă de bani pe fiecare an, cu care

să se facă această plată.
Câtă sumă ar trebui să dea fie-
care sătean, nu se poate spune ie
mai înainte; dacă este uns ’
cu mulți locuitori, partea fiecărui
are să fie mai mică ; de asemenea
are să fie mai mică ^rTl
mai puțini locuitori, daca pazitorul
se va mulțumi cu o leafa mai mica.
N’ar fi rău să se întrunească să
tenii și să încerce a ""
capăt? Să facă socoteala cați sunt,
câți păzitori trebuesc, cu ce leafa
s’ar mulțumi, și atunci, indata
de câți bani trebue pe flecar®
cât ar veni partea êcaruia.
Pe lângă banii ® se
trebue adăogate șl taxele care se
încasează de coinuna pentru s
in delà cei scutiți. 91
straiă sunt străinii stabiliți in cornu-
186 DESPRE DATORII ȘI DEEPTDKI
hotărîtă de consiliul comunal. Pe

lângă aceștia, mai pot fi puși să dea
partea lor de bani pentru păzitori,
proprietarii și arendașii.
Vra să zică fiecare comună tre
bue să aibă un fond pentru strajă
din toate sumele încasate delà cei
scutiți; la această sumă adăugându-
se și ceeace ar da fiecare sătean,
s’ar putea plăti niște păzitori, în
fiecare comună, care să facă pază
întru una, și atunci ar fi și o pază
mai temeinic făcută, și ar scăpâ și
oamenii de multe necazuri.
ALTE DATORII ȘI DREPTURI

Toată viața omului, de cum se
naște și până ce moare, este un lanț
de drepturi, pe care trebue să le
ceară delà alții, și de datorii, pe
care alții au a le cere delà el.
Pruncului îi datoresc părinții lui
toate îngrijirile ; pruncul, adică, are
drepturi. Cu cât crește copilul, începe
a avea și datorii, între care cea mai
despre Datomi 51 DREPTURI 187
de căpetenie este să asculte de pă

rinți și sâ-i respecteze. Când co
piii se fac oameni, sunt daton sa
îngrijască și ei de părinții lor ba-
trâni și neputincioși.
Aceste sunt datorii și dreptun pe
care le au, între dânșii, părinții și
copiii. Și apoi câte datorii și drep
turi nu are omul față cu ceilalți
Unele dintre aceste datorii și^drep

turi sunt scrise în legi, și cine nu
le îndeplinește de bună
fi silit să le îndeplinească. A Ițele
nu sunt scrise în legi,ș
voie să fie scrise, pentru ca nu
poate încbipu, că un om nu și-ar
înăToi: n”W ‘laturii,fără înde
plinirea cărora nu ar mai mentă sa
-ele fapte rele,
adkă își calcă datoriile de oamem
nu din răutate, ci pentru ca nu ș
dau seamă că cecace fac ei este o
faptă rea.
188 DESPEE DATOEII si deeptubi
Așâ o datorie a fiecărui om este

sa-și crească copiii. Prin creșterea
copiilor nu se înțelege numai să
le dai o bucată de mămăligă ca
sa-și umple pântecele, și un suman
rupt, ca să-și acopere goliciunea. A
crește copiii însemnează a-i deprin
de cum să trăiască între oameni, ca
sa nu-i fie cuivâ scârbă să stea la
un loc cu ei, să vorbească cu ei, să
mănânce la o masă cu ei;‘însem
nează a-i deprinde, din cea mai fra-
geta copilărie, să fie buni și miloși
cu oamenii și cu dobitoacele, să se
poarte cuviincios cu orișicine, să
fie cinstiți și drepți, să nu se atingă
de lucrul altuia.
Toate aceste lucruri nu se învață
numai din cărți, ci din pilde. Copiii
ac ceeace văd că fac și părinții lor.
Daca un părinte va avea apucături
ticăloase, dacă va fi plin de răutăți
cum ar putea copiii lui să fie oa
meni de ispravă?
Acuma să arătăm unele dintre a-
pucăturile rele pe care le au mulți
DESPRE DATORII DKEPTCRI 189
dintre sătenii noștri, și de care ar

trebui să se dezbere:
Când treci printr’un sat, și vezi
unii copii, ți-i greu să te uiți la dân
șii; cu capul buhos și nepieptănat,
cu’fața șimâinele nespălate, iar pi
cioarele murdare până mai sus de
genunchi. Trebue să fie, printre ei,
care nu se spală cu lunile, iar să
punul numai la Paști poate sa-1 ză
rească de departe.D’apoi îmbrăcă
mintea lor! niște țoale negre ca fun
dul ceaunului. Ba unii nici nu știu
ce-i aceea rușine; umblă goi printre
oameni, își arată întradins părțile ru-
șinoase, de-și fac de râs și părinții,
și satul, șineamul.D’apoi când vor
besc! Ți-i groază să-i asculți. Nu
pot spune o vorbă fără sa nu su
duie. Și ce sudalme uricioase! Nu se
pot scrie vorbele pe care le au ei
veșnic în gură, și le spun întruna,
fără pic de rușine. De se apropie de
tine să-i întrebi ceva, ți-i greața sa
te uiți la ei. Iși vâră degetele in nas,
își suflă nasul între degete, stupesc
190 DESPE DATORII ȘI DREPTURI
(scuipă) înaintea lor, tot lucruri gre

țoase, și put, parcă ar mâncâ hoi
turi. Copii aceștia fără creștere sunt
groaza satelor. Aruncă cu pietre în
călători, în vite, în copacii de pe
marginea drumului, pe acoperemin-
tele caselor; sfarmă ceștile de care
sunt prinse, pe stâlpi, sârmele tele
grafului; sfarmă îngrăditurile oame
nilor, intră prin livezi, fură fructele
din pomi, rup crăcile, ucid găinele
pe care nu le pot fura, dau foc la
gunoaie și la copaci, însfârșit nici
Tătarii, când năvăleau în țară, nu
făceau atâta rău și atâta pagubă,
cât fac cetele acestea de copii săl
batici, adică fără creștere.
Și pentru ce credeți că au așa
purtări rele unii copii de ai săteni
lor noștri?— Altă pricină nu-i de
cât că fac și ei ce văd pe părinții
lor făcând, și nimeni nu-i învață să ♦*
se poarte altfel.
Nu s’ar purtă așa un copil, dacă
ar vedeâ că părinții lui, când se tre I
zesc dimineața, se spală cu săpun

despre datorii si DREPTDRl
191
și-și șterg fața și mâinele cu un șter

gar curat, și-și piaptana paru ș
indreptându-se spre icoane, iși tac
măcar o cruce, și apoi cuviincios
spun bună dimineața celor din casa,
chiar și copiilor, cu cari părinții tre
bue să se poarte ca și cu oamenii
Xri. Ar /orbi și copiii cuvincios
dacă părinții n’ar sudul la filare
vorbă.Doamne,uriciosobiceiu.De-și
strigă nevasta, o sudue de cruci și
de Dumnezeu și de toate_cele «fi“»®-
de-și strigă copiii, ii suduie de i
mă’ si de bunică, și de neam de
neamul lor; de vorbește cu un ve
cin și nu se înțelege cu el, il su-
du”e%i așă s’au obișnuit unu oa
meni cu suduitul, că suduie și pe
“ i cari nu le-au »eut nici un rau
si lor li se pare ca-i cinstește cu
Ista; și suduie față cu oricme nu
se uită că sunt oameni batrani ca
sunt femei tinere, .„ga
nu s’ar cuveni sa nuda asemenea
vorbe nerușinate. Rau obiceiu,
foarte rău.
J92 DESPRE DATORII $1 DREPTURI
N’ar face așâ copiii, dacă și pă

rinții ar purtă o basma în buzunar,
ca să-și șteargă nasul, în loc să poar
te spurcăciunile printre degete, și
pe urmă în mâna aceea scârnavă
să apuce bucata de mămăligă, și
chiar bucățica de nafură, când se
întâmplă să nimerească și drumul
bisericii. Ce lucru grețos este acesta
și cum să nu priceapă unii că-i gre
țos ! D’apoi stupitul. Unii cred că tac
ispravă mare, dacă stupesc printre
dinți, în fața orișicui. Când îi vezi
făcând atâtea lucruri rușinoase și
grețoase, te miri că nu-și fac toate
treburile în fața oamenilor. Cum
Dumnezeu să nu fie unii copii groa
za satelor, dacă văd pe părinții lor
că zmulg parii din gardul vecinului,
că rup copăceii de pe marginea dru
murilor ca să-și facăbiciușcă, dacă-i
văd că se opresc lângă o căpiță de
fân al altuia și-și umplu căruța, că
întind mâna peste gard și iau fructe
din pomul altuia. Dacă părinții fac
așă, de ce n’ar face și copiii? șipă-
DESPRE DATORII SI DHEPTOEl 193
rinții știu bine că ceeace fac ei

nu-i îngăduit, că este călcarea unei
datorii care se pedepsește de lege.
Părinții știu bine că cel ce rupe parii
din grădina altuia, săvârșește o dis-
trugere^ pedepsită cu închisoare,
precum este pedepsit după lege faptul
de a rupe copacii de pe șosele; că
cine iea pe ascuns lucrul altuia, face
un furt, faptă uricibasă, pedepsită
aspru de lege. Toate aceste le știu
părinții, și le fac, știind că fac rău.
Ba au necuviința să le facă față cu
copiii lor, nedându-și seamă că fapta
lor este o adevărată crimă.
■' JCum am spus, datoria părinților
este să-și crească copiii bine. Să-i
deprindă curați, cuviincioși, cinstiți,
să respecteze pe toată lumea, să fie
buni și blânzi și să nu facă nici o
faptă rea. Iar ca să știe care sunt
fapte bune și care nu, să nu uite
vorba bătrânească: ce ție nu-ți pla
ce, altuia nu face.
*
Sunt o mulțime de datorii pe care
13
194 DESl'EE DATORII Șl DREPTURI
Ie au oamenii de îndeplinit, pentru

binele tuturora, dar mulți n’orfiștiind
că sunt legi anume care pun ase
menea îndatoriri, și că legea te pe
depsește dacă nu le îndeplinești.
Nu vor fi uitat oamenii pacostea
care a căzut peste livezile noastre,
anii trecuți, din pricina omizilor.
Dacă toată lumea și-ar fi făcut dato
ria scrisă în lege, n-ar fi avut țara
așa de mare pagubă. Legea pune
îndatorire fiecărui om care are pomi,
să și-i curățe de omizi. Autoritățile
noastre nu-i învață pe oameni lu
crul acesta, și nici nu-i dă în jude
cată când văd că spânzură cuibu
rile de omizi pe ramurile pomilor, și
oamenii nu se gândesc Ia cele ce se
pot întâmplă, și am văzut ce jale a
cuprins pe toată lumea din pricina
omizilor.
Legea pune îndatorire oamenilor

să dea ajutor la întâmplare de foc.
Datoria asta trebue să fie sădită în
cugetul fiecărui om, fără să mai fie
DESPRE DATORII SI DRBPTDRI 195
scrisă în lege, pentru că este faptă

creștinească să ajuți pe altul în ne
voie. Câți însă nu trec pe lângă o-
casă în flăcări, și nu se gândesc că
poate înăuntru arde un copil, ori
toată averea unui om nenorocit, și
că dacă ar da și el o mână de a-
jutor, poate ar scăpă ceva din avu
tul omului. Când cuiva nu-i pasă de
nenorocirea altuia, însemnează că
are suflet de păgân. Pe lângă asta,
acel care nu dă ajutor la întâmplare
de foc, poate să fie și pedepsit de
judecată.
Mulți oameni își chinuesc dobi
toacele, le bat, le încarcă peste mă
sură. Asta nu-i faptă creștinească;
unui creștin trebue să-i fie milă și
de dobitoace. Și pentru că se gă
sesc și oameni de aceștia, cari nu
înțeleg delà sine acest lucru, de a-
ceea s’a prevăzut în lege și înda
torirea aceasta de a nu împovorâ
animalele, de a nu le bate, și se pe
depsește acel care calcă îndatorirea
asta.
Șoselele se fac și se țin cu chel

tuială. Șoseaua este tăcută pentru
folosința tuturora și este de foarte
mare folos. Deaceea interesul fie
căruia ar trebui să fie să aibă grijă
să nu strice șoseaua, dacă nu poate
face nimic ca s’o îngrijească. Șo
selele se strică repede când umblăm
pe ele cu un car încărcat care are
obada roții îngustă. încărcătura din
car apasă pe roate, și o roată în
gustă se afundă, mai cu seamă pe
vreme de umezeală, desfundă pie
trișul, face făgașuri, și în scurtă vre
me șoseaua s’a stricat. Legea pune
îndatorire tuturor oamenilor, cari
fac cărături, să aibă obada roții
lată, fără care nu vom puteâ aveâ
șosele bune, oricât am cheltui cu
întreținerea lor.
Și mersul pe drumuri este regu
lat prin lege. Fiecare om care mer
ge cu trăsura, cu căruța, cu carul,
cu sania, este îndatorit să meargă
pe partea dreaptă a drumului. Dacă
drumu-i mai bun pe partea stângă,
poate să meargă și pe acolo, dar

este dator, când vine cineva în fața
lui, și el merge pe stânga, care este
dreapta celuilalt, să-i facă loc să
treacă. In toate cele trebue să fie
rânduială, ca să nu se întâmple ne
înțelegeri între oameni; de aceeas’a
rânduit și mersul oamenilor pe dru
muri. Și să nu uităm că pe drum tre
bue să ținem totdeauna pe dreapta.
Orice om are dreptul să oprească

pe altul de a vâna pe bucățica lui
de pământ, fără să-1 fi învoit el,
și de asemenea are datoria să nu
umble la vânat, pe moșia altuia, fără
învoire, care să dă cu anumite forme.
Unii cred că dacă plătesc statu
lui darea pentru vânat, apoi au voe
să cutreere moșiile, cum li-ar plă-
ceâ.Poți să plătești darea, dar dacă
n’ai învoire delà proprietar să um
bli la vânat pe moșia lui, faci o
contravenție, și poți fi condamnat
la amendă.
Nici pe moșia ta n’ai voe să vâ-
nezi oricând. De pildă, delà 15

Ianuarie înainte, nu mai este voe
de împușcat iepuri, și oprirea asta
nu-i făcută așâ, fără nici o soco
teală, ci pentru că pe vremea asta
se puiesc iepuroaicele, și dacă le-am
ucide, s’ar stinge sămânța iepurilor.
La fiecare primărie este câte un
tablou în care se arată când este
și când nu este voie de împușcat fie
care fel de vânat, și ar fi bine ca
, fiecare să se mai uite pe tabloul a-
cela, ca să nu cadă în vr’o ispită
și pe urmă să plătească amendă.
După cum nu-i voe de vânat ori
și când, de asemenea nu-i îngăduit
de prins pește în orice vreme de
peste an, și cine ar face altfel, plă
tește amendă.
Iar prinsul vânatului și al pește
lui cu măestrii ori cu otrăvuri, este
cu totul oprit, și pedepse aspre ca
pătă cel ce ar face asemenea lucru.
Fiarele sălbatice este îngăduit să
le ucizi oricând.
*
dEsEre Datorii și drepturi 199
Mulți dintre săteni n’or fi știind

că este o lege, care oprește pe ori
cine de a pune la topit, cânepa sau
inul, în iazuri și în pâraie, în care
se găsește pește ori se adapă vite
le. Legea asta-i făcută pentru că a-
creala care iese din cânepă și din
in, otrăvește apa, și apa asta otră
vită omoară peștele și vatămă vitele.
Cine are de topit cânepă ori in,
trebue să-și facă un anume iezuț, din
care să nu se scurgă apa într’un iaz
ori într’un pârâu.
iii
Mai este o lege pe care orice

creștin ar trebui s’o cunoască bine,
și cu sfințenie s’o păzească: asta-i
legea pentru fabricarea și vânzarea
lumânărilor de ceară pentru biserică.
După legea asta nu-i este ertat ni-
menui să între în biserică cu altfel
de lumânări, decât cu lumânări de
ceară curată de albine.
Cel ce vinde pentru slujbele bi
sericești altfel de lumânări, este pe
depsit cu amendă pănă la o mie de
200 DESPRE DATORII Si DREPTURI
lei și pierde și toată marfa câtă

ar avea-o în dughiană.
Sătenii au voie să-și facă ei sin
guri lumânările, din ceară curată de
albine, pentru trebuințele lor, dar a-
ceste lumânări nu trebue să fie mai
groase de un centimetru în diame-
tru.
întrebe sătenii pe învățător cât
este măsura asta, ca să nu greșească.
DESPRE MĂSURĂTOARE
Am arătat cum se prefac prăjinele
și fălcile din Moldova în măsura cea
nouă, adică în hectarii; acum să
arătăm cum se prefac și măsurile
din Muntenia, adică stânjenii pătrați
și pogoanele, în hectarii.
1 stânjen pătrat are 3 metri pa-
trați și 86 centimetri patrați.
2 stânjeni patrați au 7 m. p. 73 cm. p.
3 n II //M 60 n
4 n 15 y) 46
5 19 M 33 y>
6 23 - 20
7 stânjeni patrați au 27 m. p. 06 cm. p.

8 30 93
9 .r» 7) 34 „ 80
IO 38 77 57
După socoteala asta, putem^ face
socoteala și pentru orice număr de
stânjeni pătrați, ca să aflăm valoa
rea lor în metri patrați.
Iată acuma și prefacerea pogo
nului în măsurile cele nouă:
1 pogon are 5® arii ii centiarii.
2 pogoane au I hectar 23 centiarii
3 1 „ 50 arii 35 cent,
4 2 hectare 47 cen.
5 2 50 arii 58 cent.
6 3 70 cent.
7 3 50 arii 82 cent.
8 4 94 cent.
9 4 51 arii 6 cent.
IO 5 I ar 17 cent.
Cu ajutorul acestor numere, pu-
tem răfui și întinderi mai mari de
pământ. De pildă: ca să știm cât fac
14 pogoane, adunăm 10 pogoane cu
5 pogoane, și aflăm că fac 7 hec^-
tare i ar și 64 centiarii,
202 DESPRE DATORII Și DREPTURI
La fiecare primărie se găsesc ta

bele în care se cuprind toate soco
telile aceste, și pe care tabele poate
să le cerceteze orișicine la nevoe.
V
CUPRINSUL ACESTEI CĂRȚI
Pagina
Despre datorii și drepturi . . . 3

Despre Constituție.................... . 12
Despre alegeri ...... . 23
Drepturi cetățenești . . . . . 36
Despre judecătoriile de ocol . . 40
Despre învoielile agricole . . . 61
Despre muncile agricole. . . . 64
Prețul muncilor agricole. . . 67
Despre arendarea de pământuri . 70
Despre măsurătoare . . . . . 72
Despre răfuială........................ . 73
Despre islazul comunal . . . . 75
Despre moștenire.................... . 76
Dările pentru moștenire. . . . 89
Despre testament ... . . . 93
Despre epitropie........................ . 99
Despre înfiere........................ . 103
Despre foile de zestre . 107
Schimburi de pământ. . . . . 112
Despre vânzare . . . . . . 117
Despre servituți........................ . 119
Despre hotare și împrejmuiri . . 124
Despre dovezi ...... . 128
Pagina
Despre jurământ mincinos . . . 139

Despre polițe......................... . 144
Despre registrele comercianților . 146
Despre faliment........................ . 150
Despre casa rurală................... . 154
Legea cea nouă a crâșmelor . . 158
Despre bătăi....... . 161
Despre furt............................. . 166
Despre abuz de încredere . . .172
Despre injurie și ultraj . . . . 177
Despre paza satelor .... . 182
Alte datorii și drepturi . . . . 186
Despre măsurătoare .... . 200

Gorovei-Datorii Si Drepturi-1912

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Gorovei-Datorii Si Drepturi-1912

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DESPRE

INSTITUTÜL DE ARTE QRHFKE C. SPETEA

aveâ cine să-1 prindă pe hoț, și da­

gile și să hotărască ce fel de pe­

lui fără să-1 stingheresc eu. Vrea să

om sunt foarte multe, și mulți oa­

Asta nu-i adevărat. Miniștrii n’au

iască și cu ceialalți, ca nu cumva

să aleagă deputat, adică pe un om

tru popor. Străin poate să fie, nu

poporul românesc a făcut, prin ale­

se pedepsească, cei vino vați, cu spân-

X Românii se bucură de libertatea

i-ar aduce acestuia vreo vătămare,

adune oamenii într’o casă, și să sfă­

meni nu poate fi oprit sau arestat,

să mai aștepte ordin de la judecă­

veditcă am săvârșit o faptă pedep­

du-mă, adică mă poate expropria.

tor râuri este de domeniul public,

pre drepturile tuturor locuitorilor a-

nai, trebue să îndeplinească mai

zis că aceștia nu pot ‘vremelnic să fie

Dacă nu poate orișicine să fie a-

minică, după împlinirea celor patru

știință de carte, cari sunt de față la

fî bine ca oamenii, înțelegându-se în­

vie la vot și să pri vegheze să

letine care ar aveâ vre-un semn pe

cumva sunt în urnă mai multe, ori

interne, în timp de zece zile de la

Ca să fii alegător direct în cole­

nai, iar cei nemulțumiți de înscrie­

va înscrie, să facă apel la judecă­

parte comuna lui, și în conducerea

am zice, vechilii locuitorilor, iar lo­

liul județian, și cu Camera deputa-

deți că are să iasă deputatul din po­

După legea cea nouă pentru ju­

duse de oameni sau dobitoace țari­

nile în revandicare, adică procesele

datori să scrie aceste acte fără nici

jalbă, care trebue să fie întocmai cu

reclamant. Dacă nu știe carte, trebue

și-i dă reclamantului exemplarele

pricina lui s’ar zădărnici judecarea

arătările reclamantului, să le scrie în

cului reclamația, citația ori copia de

ziua înfățișării.—Să presupunem că

trucă ziua de 20 nu se socotește,

put, poate să piardă tocmai din pri­

un copil major, și atunci lasă cita­

ția în primirea unui servitor, atunci

Dacă la primărie reclamantul nu

grija ca ei să fie chemați până Ia ter­

păgubiri pentru cheltuielile făcute cu

și crezând că are drept de opoziție,

dacă se poate face recurs ori nu.

bri și anume; un inspector agricol,

decătorul scrie pe bucățele de hâr­

Alegerea se face cu vot secret*

ceea sătenii să chibzuiască din timp

despre muncile agricole

aveâ cine să-1 prindă pe hoț, și da

gile și să hotărască ce fel de pe

om sunt foarte multe, și mulți oa

poporul românesc a făcut, prin ale

adune oamenii într’o casă, și să sfă

să mai aștepte ordin de la judecă

veditcă am săvârșit o faptă pedep

fî bine ca oamenii, înțelegându-se în

Ca să fii alegător direct în cole

nai, iar cei nemulțumiți de înscrie

va înscrie, să facă apel la judecă

am zice, vechilii locuitorilor, iar lo

deți că are să iasă deputatul din po

După legea cea nouă pentru ju

duse de oameni sau dobitoace țari

put, poate să piardă tocmai din pri

un copil major, și atunci lasă cita

grija ca ei să fie chemați până Ia ter

decătorul scrie pe bucățele de hâr

un sătean ia delà proprietar pă

un copil nu poate să ia din moș

și părinți și frați (sau nepoți), moș

dacă se va încredințâ că i s’a cu

tea tată-său era de 18 ani, iar Toa )

fiecărui moștenitor, se scad mai în

tenire, fára să fi făcuț această de

cineva de făcut, să.Jntrebe pe jude

Asta-i toată forma pentru testa

rinți, trebue să se facă de judecă

mirele îi dă viitoarei lui neveste o bu

F oile de zestre se întăresc prin ju

Dar nu numai bărbatul, ci nici fe

află de pe la oameni, dar ne închi

Orice act trebuie păstrat, pen

vorul dă apa trebuincioasă locuito