BC

UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 Y
COLECȚIA

AR
ANALELOR
ROMÂNE

R
Nr. 10

LIB
ITY
I. PETROVIOI I

PUTERILE S
ER
C U L T U R I I
NIV

CONFERINȚĂ ȚINUTĂ LA
LU

CERCUL ANALELOR ROMÂNE

RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

EDITURA „CULTURA ROMÂNEASCĂ*-, S, A, R. — BUCUREȘTI

BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 Y
I. PETROVICI

AR
R
LIB
ITY
PUTERILE CULTURII

S
CU UN CUVÂNT ROSTIT DE I. GRIGORESCU
ER
NIV

CONFERINȚĂ ȚINUTĂ LA
CERCUL ANALELOR ROMÂNE
LU
RA
NT

EDIȚIA I
CE
I/
AS

MCMXXXIII
UI

EDITURA „CULTURA ROMÂNEASCĂ-, S. A. R. - BUCUREȘTI

BC
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 Y
RAR
LIB
ITY
• Domnule Profesor,

S
Cercul Analelor Române cu bucurie profită
ER
de prilejul împlinirii celor cincizeci de ani ai
dv. ca să v’aducă un triplu omagiu: profe­
NIV

sorului, filosofului și omului politic.

D-voastră sunteți ultimul și cel mai de sea­
mă maiorescian. Eleganța, olimpianismul, so­
brietatea ținutei d-voastră profesorale, conti­
LU

nuă, — în prezent este unică., — un maiore-

scianism în atitudine, în ținută, căci există și
acesta. Nu este însă prima oară când elevul
RA

și-a egalat maestrul. Sigur este, domnule pro­

fesor că sunteți, astăzi, unul din rarele mo­
NT

dele după care se îndrumă cultura românească.

Desigur că un profesor care utilizează un
ton, familior”, — după propria d-voastre ex­
CE

presie, — șî al cărui mod de exprimare îl

constitue o eloquență dinamică și romantică,—
poate împrumuta cursului său, altminteri prea
I/

sever și arid, o viață agreabilă și incitantă.

Dar, cu voia d-voastre, noi îndrăznim să
AS

o găsim, într’un fel, diletantă. Preferăm mult

atitudinea superioară, de cea mai nobilă tra­
UI

diție de cultură și prestanța cu adevărat aca­

demică.
BC

3
 Y
Tradiția aceasta, vă are astăzi pe d-voastră

AR
poate singurul continuator reprezentant,
Falsa d-voastre ariditate și falsa d-voastre
glacialitate, nu este, de fapt, decât conden­

R
sarea unor lave și a unor efervescențe, impla­

LIB
cabil îndiguite în severul formalism al disci­
plinei d-voastre intelectuale. De acest lucru,
se poate convinge orice lector sau audient al
d-voastre: clar va vedea cum tumultul, cum

ITY
frământarea interioară se cristalizează după
canoanele unei impresionante arhitectonice.
Iată unul din argumentele pentru care d-v.,

S
ca și odinioară Titu Maiorescu, sunteți repre­
ER
zentantul unei limpezi atitudini clasice.
Am spus că glacialitatea d-v. este falșă,
adică numai formală: ea este numai reținere,
NIV

discreție, sobrietate și nu desminte, dar dim­

potrivă, presupune, ca o condiție necesară, o
fervoare, cu atâta stăpânire de sine conținută.
LU

Sobrietatea și aristocrația, de înaltă altitu­

dine, a ținutei d-voastre nu se rezumă, prin
urmare, câtuș de puțin, la un doctoralism ri­
RA

gid, ci este expresia clară a unui clasicism de

cea mai pură esență și a unui miraculos echi­
libru intelectual și spiritual.
NT

Dealtfel, înaltele d-voastre preocupări, se

concentrează la limita, voim să zicem la con­
CE

fruntarea, la liesiunea planurilor de culturali-

tate și de spiritualitate.
înalta d-voastre autoritate morală, Dom­
I/

nule Profesor, este întemeiată pe această alti­

tudine intelectuală și spirituală. Filosofia, —
AS

sau mai precis metafizica, — încoronează, do­

mină și dirijează toate științele și cuprinde
toate moralele și iată de ce, — dacă ne-am
UI

bizui pe logica simplă și evidentă a acestor

BC

4
 Y
raporturi de cuprindere, — d-voastră sunteți

AR
perfectul îndrumător spiritual al culturii noa­
stre.
Iar cultura românească, astăzi aproape tot

R
atât ca și pe vremea lui Titu Maiorescu, ilu­

LIB
strul d-voastre profesor, are nevoie maximă
de îndrumător, de pedagog, de dascăl.
Și, cum d-voastră mai bine decât ori și cine

ITY
vă puteți da seama, cultura românească nu
pare a fi încă, nici astăzi, perfect autonomă
și îi sunt încă necesare sacrificiile, misionarii,

S
pedagogii.
Mi se pare că d-voastră sunteți singurul
ER
care ați înțeles tâlcul sacrificiului săvârșit, —
în favoarea culturii românești, — de Titu Ma­
NIV

iorescu, a cărui superioritate intelectuală nu a

putut fi egalată decât de marele său caracter.
Nu v’a spus el însuș că „i-ați ghicit su­
LU

fletul?”
Dacă nu îndrăznim să afirmăm că s’a re­
petat cu d-voastră cazul Titu Maiorescu, — în
schimb rămâne foarte clar pentru mințile cât
RA

de puțin logice sau de bun simț ale tuturora,

că într’o altă țară filosofică, o țară cu veche
NT

tradiție, o țară diln occidentul Europei, figura

d-voastră ar fi luat, — fără nici o îndoială,—
proporții universale.
CE

Poate că d-voastră aveți norocul, sau, mai

degrabă calitatea rară de a cuprinde cele două
caractere și de-a avea puterile necesare de a
I/

îndeplini un dublu rol: credem, desigur, că

sunteți în primul rând, un misionar, un mare
AS

dascăl al culturii românești, dar mai credem

că nici un inițiat nu poate să nu recunoască
UI

cert, că: „Problemele de logică” sau „Teoria

noțiunilor” depășesc, atât de limpede, atât de
BC

5
 Y
evident, granițele filosofice ale Țării Româ­

AR
nești.
Toate aceste gânduri, — care au voit să fie
un omagiu și nu au izbutit să fie decât expre-

R
siunea inperfectă a unei admirații fără reti­

LIB
cențe, au încercat, — debil — să contureze ca­
racterul acesta, al d-voastre, de profesor, de în­
drumător necesar și ales al culturii. Dar și de
creator și deschizător de perspective filoso­

ITY
fice originale.
Poate că este neplăcut modestiei d-voastre

S
să afirmăm că personalitatea d-voastre nu a
ER
fost, totuși, apreciată suficient în această țară.
Credem, că nu s’a recunoscut suficient, — nu
s’a „etichetat”, — adevărul clar că ați dominat
NIV

în permanență, că ați fost unul din cei câțiva

conducători spirituali ai culturii românești pre­
zente, și că această cultură vă datorează mult.
LU

Un exemplu: soluțiile d-voastre pedago­

gice au păcătuit, probabil, printr’un exces
de exactă înțelegere a nevoilor noastre peda­
RA

gogice și culturale și atât de adevărate și a-

propiată era înțelegerea d-voastre încât — și
nu este deloc un paradox, — a putut să pară
NT

cândva inactuale și nepotrivite cu caracterul

necesităților noastre ideale.
CE

Acest neînsemnat omagiu, dacă nu este com­

plet, conține însă fervoare și onestitate. Este
I/

un simplu glas din public care însă, tocmai

pentrucă e din public, reprezintă, nădăjduim,
AS

o mentalitate colectivă. Considerați-1 că este

reprezentantul perfect al recunoștinței Româ­
UI

niei intelectuale adus marei D-voastre forțe

spirituale.
BC

6
 Y
R AR
LIB
S ITY
Doamnelor și Domnilor, 1
ER
I I să-mi îngăduie Domnul Președinte, ca să
NIV

reduc la o exteriorizare minimală mulțu­

mirile pe care i le datoresc și să trec cât se
poate mai repede, peste detaliile biografice
pe care d-sa le-a relevat. Nu doar că nfași
LU

speria de mireasma de toamnă pe care o a-

duce vârsta de 50 de ani sau că aș vrea să
mă gândesc la dânsa cât mai puțin și cât
RA

mai rar. Dar mi-a plăcut în totdeauna, Dom­

nule Președinte, ca în orice ocaziune și mai
NT

ales într’o ocaziune solemnă ca aceasta, când

se inaugurează un ciclu de conferințe, să nu
mă abat prea mult și mai ales cu o chestiune
CE

personală dela subiectul conferinții pentru

care se prezumă că tot publicul a venit. Dacă
D-voastră ați fi anunțat că într’adevăr aveați
I/

intenția să precedați conferința mea de cu­

vintele pe care le-ați spus, atunci poate că aș
AS

fi stăruit mai mult, având prezumția, că pu­

blicul a venit în parte și pentru aceasta. Dar
UI

așa, are aerul să fie prins într’o capcană, Dom­

nule Președinte! (ilaritate). Și pentru aceste
considerente, mulțumindu-vă din tot sufletul,
BC

7
 Y
AR
și în forma cea mai caldă cu putință, pentru
cuvintele inimoase pe care le-ați exprimat, da-
ți-mi voe ca, fără întârziere, să intru în trata­

R
rea conferinții căreia i-am dat ca titlu: „Pu­

LIB
terile Culturii”.
Doamnelor și Domnilor,

ITY
Cineva, care ar ține să facă o conferință pi­
torească, probabil că ar începe altfel de cum
voi începe eu. Cine vrea să facă o astfel de

S
conferință, va trebui să renunțe la acele me­
ER
tode care pot părea unora vetuste și chiar ca
efectul unor deformațiuni profesionale, ar
trebui să renunțe la formule scolastice și la
NIV

definițiuni. Insă pentrucă eu socotesc că una

din cele mai mari datorii ale omului e să se
arate așa cum este, preferând să se înfățișeze
LU

cu defecte învederate decât cu calități imagi­

nare, pentru aceasta nu voi căuta să mă desbar
câtuși de puțin de acele procedee, de acele
RA

metode cu care m’am deprins și pe cari țin

să le întrebuințez și în această ocaziune, având
râvna clarității împinsă până la pedantism.
NT

Și pentru aceste motive voi începe confe­

rința despre Puterile Culturii încercând în
CE

prealabil, a defini ce este cultura; încercare

anevoioasă, încercare care poate duce la re­
zultate foarte aproximative și foarte imper­
fecte, pentru motivul că noțiunea de cultură nu
I/

seamănă cu un obiect material, cu un lucru

AS

individual, căruia să-i poți fixa cu ușurință

caracterele și să-1 cuprinzi lesne într’o defi­
niție. Noțiunea de cultură este vastă și com­
UI

plexă și conținutul ei aproape incomensurabil

își înfige rădăcinile în adâncul sufletului o-
BC

8
 Y
menesc, în acel adânc c: iscular ale cărui um-

AR
bre nu poate să le risipească lumina nici unui
reflector. Filosofii mai tuturor vremurilor au
recunoscut că inteligență! menească a fost așa

R
organizată, încât ea î; “ ndreaptă mai mult

LIB
antenele către lumea din alară, pe care o poate
explora mai lesne, o poate înțelege mai lim­
pede și mai precis, pe când această inteligență
a noastră este mult mai puțin calificată să se

ITY
întoarne către viața din interior și să pătrundă
adâncurile ei obscure. Filosoful francez Male-
branche căuta chiar să aducă o scuză Creato­

S
rului, pentrucă ne-a organizat în acest fel,
ER
fiind mult mai puțin apți să cunoaștem lumea
sufletească, lumea vieții lăuntrice decât lumea
exterioară. Viața sufletească, zice dânsul, este
NIV

așa de interesantă, încât dacă am putea să avem

o viziune limpede despre ea, n’am face decât
ne-am uita toată vremea înăuntrul sufletului
LU

nostru, și am neglija să privim lumea din a-

fară, de unde ne vin toate amenințările, ceea
ce ar fi fost complect primejdios pentru con­
RA

servarea noastră individuală.

Netăgăduit că noi, cu toții, posedăm un fel
de cunoștință intuitivă a ceea ce este cultura.
NT

O cunoștință cam vagă, dar totuși o cuno­

ștință efectivă, pentrucă altfel nici nu s’ar fi
CE

născocit cuvântul cultură și derivatele lui. To­

tuși, cum spuneam, noțiunea e greu de definit
și este de observat că, chiar îmbinările curente
I/

ale cuvântului cultură și ale adjectivelor ce de­

rivă sunt foarte șovăitoare și cu semnifi­
AS

cații variate. Au mai venit apoi și filosofii cari

au mărit babilonia, căutând să aducă preci­
zări care însă difereau dela cap la cap și nu
UI

se puteau împăca împreună. Așa bunăoară în

BC

9
 Y
limbajul zilnic când spui despre un om că e
cult, te gândești mai de grabă că e un om

AR
învățat, care știe foarte multe lucruri. Când
zici de o societate că este cultă, atunci pare că

R
se adaogă o nuanță în plus: par’că zici o so­
cietate cu maniere rafinate, cu nobleță, de ati­

LIB
tudini și cu eleganță de comportare. Când zici
de o țară că e cultă, atunci par’că înțelegi ceva
și mai mult: trebue să concepi că e și .crea­

ITY
toare de valori, întrucât cultura nu poate
să fie un proces de pură asimilație. Iar
când zici cultura unui popor, evident că te

S
gândești la totalitatea valorilor spirituale pro­
ER
prii acelui popor, adăugând și valorile mate­
riale, cel puțin acele cari sunt în directă le­
gătură cu puterile sufletești.
NIV

Dar și aci plutește iarăși o nesiguranță, care

se vădește când întâlnim controversa dintre
două noțiuni înrudite și totuși diferențiate,
LU

anume noțiunea de cultură și noțiunea de ci­

vilizație. Din punctul acesta de vedere există
o gamă foarte variată de interpretări: unii
RA

merg până la a confunda aceste două noțiuni,

alții le socot așa de opuse încât le așează în-
tr’un adevărat antagonism.
NT

Dintre toate aceste concepții variate una

pare a fi mai lămurită, anume că civi­
lizația privește oarecum fața exterioară a pro­
CE

gresului, desvoltarea mijloacelor tehnice, a

confortului, pe când cultura privește fața inte­
rioară a progresului, și anume desvoltarea pu­
I/

terilor sufletești. Această diferență care se

AS

face între cultură și civilizație pare a fi întru

câtva confirmată și de uzajul curent al cuvin­
telor. Se zice mai degrabă civilizația egip­
UI

teană, pentrucă această civilizație era mai mult

10
BC
 Y
AR
exterioară, și se vorbește de cultura greacă,
pentrucă aceasta privea mai mult spirituali­
tatea. De asemenea ar fi temerar să spună

R
cineva că Goethe era mai incult ca noi, deși

LIB
în unele privințe dânsul nu putea să cunoască
multe achiziții ulterioare ale științei. Dar la
urma urmei am putea spune că era mai puțin
civilizat. Ajunge să vizitezi casa lui dela Wei­

ITY
mar, camera de culcare cu un biet lighean de
tablă și cu un ibric, care înlocuiau odaia de
baie cu toate robinetele confortului modern.

S
Din acest punct de vedere, epoca lui și cu
ER
dânsul împreună, reprezintă o civilizație mai
înapoiată. De altminteri ca să vedem că în
vremea aceia pretențiile de civilizație erau cu
NIV

mult mai primitive, este suficient să ne amin­

tim că Napoleon I, adorat de unii dar foarte
hulit de alții, era batjocorit, printre altele, și
LU

pentru motivul că făcea bae în fiecare zi. Era

socotit un fel de monstru pentru această ma­
nie salutară! Iată dintr’o trăsătură, mentali­
RA

tatea epocii! De asemenea e de netăgăduit și

trebue spus fără înconjur că Germania și El­
veția, sub raportul tehnic, sunt mai la punct
NT

decât Franța. Dar cine ar putea să spună că

aceste două țări sunt mai culte decât sora
CE

noastră latină?! Evident, ar fi o imposibili­

tate. Cum vedeți, uzajul cuvintelor, oarecum
ar îndreptăți această diferențiere între civili­
I/

zație și cultură.
Este netăgăduit însă că civilizația și cultura
AS

nu pot să fie desbinate. Civilizația este un fel

de expansiune exterioară a culturei, un fel de
complectare și de încoronare a ei. Bineînțeles
UI

însă, numai cu o rezervă, ca civilizația aceasta,

— tehnică și de prosperitate exterioară, —
BC

11
 Y
să nu fie golită de orice conținut spiritual. In

AR
cazul când ea este deșertată de pulsația spiri­
tuală, atunci evident s’ar putea vorbi chiar
de o antiteză a civilizației cu cultura, teorie

R
pe care o găsim bunăoară la unii filosofi con­

LIB
temporani. Filosoful german Spengler și ceva
înainte de dânsul, dar într’o formă mai mode­
rată însă, gânditorul francez Cournot, au susți­
nut și unul și altul, că civilizația exterioară și

ITY
desvoltarea ei prodigioasă, reprezintă un fel de
declin al culturii, ar fi decadența ei. Și netă­
găduit că dacă această civilizație tehnică și-a

S
pierdut atașele sufletești, atunci poate fi vorba
ER
de așa ceva.
In ultima lucrare a filosofului francez Berg­
son, e vorba de opera sa de morală și religie,
NIV

— care a fost o surpriză încântătoare pentru

lumea filosofică ce nu se mai aștepta să mai
apară din pana lui Bergson nici o carte nouă,
LU

— vorbindu-se de criza contemporană, se a-

firmă că atunci când nu există paralelism per­
fect, desvoltare egală între prosperitatea ex­
RA

terioară și aceea a puterilor sufletești, atunci

se produce un desechilibru foarte periculos.
NT

Și, după cum afirmă Bergson, în epoca în

care trăim acum, desvoltarea tehnică și meca­
nică a luat o considerabilă extensiune, pe când
CE

viața sufletească a rămas mai departe îngră­

dită în vechile tipare sufletești, orizonturile
morale n’au crescut în aceeaș proporție în care
I/

a crescut desvoltarea materială.

Cu toate acestea a face o opoziție între ci­
AS

vilizație și cultură ar fi evident o greșală.

Aceste două alcătuesc mai degrabă un tot, un
UI

întreg condiționându-și reciproc progresul.

Netăgăduit că orice civilizație presupune baze
BC

12
 Y
AR
culturale. Progresele tehnice n’ar fi fost cu
putință fără desvoltarea științei teoretice care
le-a stat drept temelie. Dar trebue să recu­

R
noaștem că și progresele tehnice pot la rândul

LIB
lor să ajute la promovarea desvoltării intelec­
tuale pe toate tărâmurile ei. Așa bunăoară
nimeni nu va contesta că știința teoretică n’a
făcut progrese evidente după instalarea la­

ITY
boratoarelor. Iar instituirea de laboratoare se
datorește progreselor tehnice. Recent, cu ex­
periența în stratosferă, știința teoretică va pu­

S
tea să facă progrese nebănuite, iar această
ER
urcare în stratosferă se datorește tot progre­
selor tehnice. De asemenea, posibilitatea de
locomoție rapidă a putut să creeze legături
NIV

ușoare între popoare, un fel de apropiere a

lor, și fără a confunda firește apropierea po­
poarelor cu înfrățirea, ceeace este o nuanță
LU

în plus, totuși această apropiere este o pregă­

tire și o condiționare. Să mai amintesc despre
tipar? Tiparul care este o creație de ordin
RA

tehnic, deci de domeniul materialității exteri­

oare și care a contribuit imens la difuzarea
cunoștințelor. In acelaș timp tiparul a mai
NT

contribuit și la crearea unor curente de opinie

publică de calitate mai înaltă, a unei conștiințe
CE

colective mult superioare. Când nu exista ti­

parul, cum se creea un curent de opinie și cum
se închega o conștiință colectivă? Numai prin
I/

ajutorul cuvântului rostit, care nu dispunea a-

tunci de asistența tehnică a radio-ului și
AS

presupunea un spațiu restrâns și cu lume

adunată la un Ioc. Or, curentele de opinii
UI

care se fac într’o adunare restrânsă și inco­

modă se pare că nu sunt de aceiaș calitate cu
acele care se fac cu ajutorul tiparului, ră-
BC

13
 Y
mânând fiecare la dânsul acasă. Nu vreau să

AR
vorbesc evident de publicul sălei de confe­
rințe, dar e vorba de un public care are în
fața lui un vorbitor care îl incită, îl agită.

R
Acest public, care constitue așa numita „mul­

LIB
țime”, se pare că nu este de o calitate tocmai
superioară, după cum au arătat cu explicații
Gustave Lebon, Tarde și alții. Mulțimile sunt

ITY
caracterizate prin dispariția însușirilor indi­
viduale, ale fiecărui component, și în timp ce
însușirile individuale reprezintă partea ome­

S
nească cea mai fină, rămâne în ființă numai
partea tipică, partea cea mai puțin înaltă; pe
ER
când cu ajutorul tiparului nu mai este nevoe,
ca să se poată creia curente de opinie, să se
NIV

strângă lumea grămadă, ci opinia se formează

rămânând fiecare la dânsul acasă. Prin ur­
mare, se încheagă conștiința socială fără a se
LU

pierde însă exponentul individual.

Așa dar din exemplele date putem lesne
vedea că progresele tehnice au repercusiuni
RA

imediate și evidente și în domeniul desvoltării

spirituale, prin urmare în domeniul cultural.
Vasăzică nu poate fi vorba de opoziție abso­
NT

lută între civilizație și cultură. Totuși, atunci

când zici cultură trebue să pui accentul pe
factorul spiritual, pe spiritualitate, și trebue
CE

să recunoști că sunt momente când între na­

tura materială și spiritualitate există oarecare
opoziție.
I/

Am putea, în mod eliptic, să definim cul­

tura: dobândirea unei conștiințe cât mai com­
AS

plectă de sine însuși. Cunoașterea de sine de

altminteri a fost un ideal frumos al multor
UI

din marii filosofi. Iar pentru a dobândi o con­

știință cât mai complectă de tine însuți e tre-
BC

14
 Y
AR
buință să te ridici pe un plan mai sus de legile
naturii și chiar să schițezi o mișcare inversă
funcționării acestor legi, prin așa numitul act

R
de reflecțiune. Legile naturii lucrează fără să

LIB
se cunoască; omul, în procesul de cunoaștere
trebue să-și suspende o clipă acțiunea și să
se întoarcă cu spiritul către izvoarele ei. Prin
urmare ar fi un proces de inversiune și oare­

ITY
care opoziție între aceste două manifes­
tări.
întrucât cultura este în primul loc spiri­

S
tualitate, fără îndoială că vom găsi în
ER
structura ei o însușire, fundamentală la ca­
racterizarea sufletului omenesc, o tendință care
NIV

se poate urmări în mod constant, deși poate

nu e realizată în totdeauna: această ten­
dință este unitatea. Spiritul nostru tinde spre
unitate. Cultura se va împărtăși din această
LU

caracteristică, va fi și dânsa unitate, sau mai

exact organizarea unitară a tuturor puterilor
sufletești.
RA

Făcând această caracterizare, evident că

n’am epuizat cu dânsa conținutul noțiunii de
NT

cultură, pentrucă nu este suficient să ai o per­

fectă organizare unitară, chiar a puterilor su­
fletești, ca să zici că avem cultură. Ce spec­
CE

tacol de organizare perfectă a tuturor puteri­

lor morale a oferit Germania în momentul in­
trării sale în război! Și cu toate acestea, vă
I/

aduceți aminte că li s’a zis — și nu fără în­

dreptățire — Germanilor, barbari, și după
AS

câte știu barbaria nu este o sinonimie a cul­

turii. De asemenea să citez și paradoxul de
UI

care se fac vinovați unii din istoricii noștri

cari văd fundamentul culturii în unitate și a-
firmă, între altele că bonjuriștii noștri, tinerii
BC

15
 Y
cari se întorceau dela studii din străinătate cu

AR
o poleială de cultură ce-i desrădăcinase din me­
diul nostru autohton, erau în realitate mai in-
culți decât vechii noștri boieri cari citeau nu­

R
mai Cazania și Calendarul, dar cari trăiau

LIB
o viață armonioasă în cadrul tradițiilor pa­
triarhale. Evident, este un paradox acesta^Jn-
trucât cultura nu este numai tradiție, ci mai

ITY
este evoluție, inițiativă și creație, O fi fost
viața acelor boieri armonioasă, dar în defi­
nitiv cultura nu poate să implice și să cu­

S
prindă numai elemente de tradiție. Cultura
are și altă misiune, anume aceea de a proecta
ER
ideale și directive noui. La urma urmei când
societatea se găsește într’o perioadă de sta­
NIV

bilitate, ar mai putea să meargă ca, cultura

epocii să rămâie în cadrul tradiției. Dar în
momentul în care viața socială este în efer­
LU

vescență și fermentațiune, în momentul în care

se simt năzuinți puternice de înoire, în mo­
mentul acesta cultura are altă misiune decât
să rămână înglobată în cadrul tradițional. Ea
RA

are misiunea să pregătească forme mai largi și

mai comprehensive care să poată primi elanul
NT

creator al vieții, când acesta nu mai poate să în­

capă în tiparele și cadrele cele vechi. Aceasta
este una din obligațiile indispensabile ale cul­
CE

turii. Istoricii, au firește, slăbiciune de tradiție.

Nietszche, care era cam răutăcios,— dar adesea
vedea bine lucrurile,—vorbind despre istorici,
I/

spunea: ,,Istoricii, tot obișnuiți să caute care

sunt originile lucrurilor, ajung un fel de rac.
AS

Ei, privind tot înapoi, încep să creadă îna­

poi”. Deasemenea și artiștii au o slăbiciune
UI

specială pentru trecut și îmi amintesc cum în

veacul al XIX-lea era o dușmănie profundă
BC

16
 Y
AR
între poeții romantici, care aveau fața întoarsă
către trecut și burghezii, cari erau progresiști
și visau reforme viitoare. Vă aduceți a-

R
minte și de Eminescu, cum dorea să trăiască

LIB
în vremea lui Alexandru cel Bun. Incontesta­
bil sunt împrejurări în care trecutul înfăți­
șează unele superiorități față de prezent și
dorința de a te întoarce la trecut, se confundă

ITY
cu dorința de mai bine. Așa mi-aduc aminte
de timpul când, student al Facultății de Fi­
losofic din București, am fost delegat să merg

S
la Mănăstirea Putna, la împlinirea a 400 de
ER
ani dela moartea lui Ștefan cel Mare, și când
am văzut că pentru ’ a ajunge la mormântul
cuiva, care fusese strămoșul nostru al tuturor
NIV

și fusese îngropat în pământul țării sale, ne-a

tăiat drumul o absurdă linie de hotar, care
nu era însemnată prin niciun obstacol natural,
LU

purtând stigmatul vizibil al silniciei și al vio­

lenței, evident că mi-am zis atunci: Ce păcat
că nu trăesc în vremea lui Ștefan cel Mare sau
RA

a lui Alexandru cel Bun! A fost ceva natural

aceasta. Artiștii însă au în genere, ca și isto­
ricii, slăbiciune pentru trecut, dar pentru alte
NT

motive. Așa, de exemplu un motiv ar fi acesta:

trecutul este mai concret decât viitorul. Oricât
CE

ai avea imaginația de puternică, nu poți să

faci viitorul așa de plastic cum este trecutul și
artiștii iubesc imaginile concrete. In al doilea
I/

rând cu trecutul poți să-ți permiți toate liber­

tățile. Niciodată nu te desminte realitatea,
AS

pentrucă realitatea poate să desmintă numai

prevederile pe care le faci în viitor, și mai
greu ipotezele pe care le faci despre trecut.
UI

Va să zică trecutul oferă două libertăți: știi

că nu ai riscul să-1 verifici și niciodată o ve-
BC

17
 Y
rificare nu te va desminți brutal. Mai socotiți

AR
și faptul psihologic că trecutul este un recep-
tacol foarte comod în care omul proectează,
idealurile lui de viitor, socotindu-le întrupate

R
odinioară. Iată deci destule considerente. Insă,

LIB
fără îndoială, o cultură nu se poate întocmi
numai pe elemente tradiționaliste și înfigân-
du-se statornic în trecut.
Mai înainte de-a fi făcut aceste conside­

ITY
rații, ajunsesem să mai adaug încă o caracteri­
zare noțiunii de cultură, anume: unitatea. E-
vident cultura nu este o operă individuală,

S
ci una socială. Prin urmare nu este vorba
ER
numai de unitatea puterilor lăuntrice ale unui
singur om; e vorba de o unitate care depă­
șește marginile individuale. De aceia cultura
NIV

va cuprinde într’însa idei universal valabile,

idei care se impun la toate conștiințele, nu
numai la una singură. Ea cuprinde elemente
LU

filosofico-religioase, nu zic elemente mistice,

pentrucă și după mine, religia este una, misti­
cismul este alta. Misticismul e poate chiar mai
RA

aproape de regiunea instinctelor, și de obicei

își găsește ca manifestare magia și ocultis­
mul, care nu sunt nici religie nici știință, pen-
NT

trucă reprezintă idei cari nu au caracter uni­

versal valabil. Și tocmai pentrucă cultura are
CE

trebuință de principii universale, atunci când

se fărâmă aceste principii vom avea o criză,
o criză morală, cum este și în momentul de
I/

față. Criza de astăzi este caracterizată nu nu­

mai prin predominanța covârșitoare a civili­
AS

zației tehnice, ci și prin pulverizarea ideilor

universale, pentrucă în momentul în care ne
găsim, nu s’a reușit să se facă nici o sinteză
UI

armonioasă a massei enorme de cunoștințe,

BC

18
 Y
AR
după cum nu s’a putut făuri nici legătura, cu
diferitele noastre năzuinți sufletești.1).
Spusesem că unitatea este un caracter esen­

R
țial al culturii. Dar conținutul ei trebue să fie

LIB
ceva mai complex — și aci ajung la ultima
complectare. Cred că aș putea defini cultura:
promovarea omului spre umanitate. Iar uma­

ITY
nitatea solidară îmi apare ca o treaptă supe­
rioară de evoluție în ascendența neobosită a na­
turii. Evident că dacă ne lăsăm pe scara zoo­

S
logică vom vedea făpturi inferioare care ne
oferă totuși spectacolul sublim al unei vieți
ER
sociale, așa precum găsim la furnici și la al­
bine. Dar la aceste viețuitoare, solidaritatea
NIV

socială se naște odată cu individul și are un

caracter instinctiv. Noi oamenii suntem făcuți
altfel. Pentru noi ideea de umanitate este un
ideal care e lăsat în seama sforțărilor noastre,
LU

ajutate foarte puțin de un instinct primar și

de corelatul său care ar fi un sentiment spon­
tan de simpatie. Să nu pară cuiva bizar că
RA

consider realizarea umanității solidare ca o

treaptă superioară de evoluție. Dacă parcur­
NT

gem și privim toată scara zoologică, observăm

un fapt foarte caracteristic: cu cât coborâm la
treptele mai de jos ale scării, cu atât există
CE

o mai mare deosebire în ceeaoe privește forma

organică, biologică a ființelor. Când ne apro­
piem de treptele de sus, acolo diferențele or­
I/

ganice sunt mult mai puțin profunde. Intre

oameni și treapta imediat anterioară — cum
AS

1) Faptul acesta, pe care l-am semnalat de altfel și’n alte

UI

lucrări anterioare, se găsește descris cu desvoltări întinse în

capitolul „La crise contemporaine" din opera recentă a filo­
sofului Le Roy: Les origines humaines et VEvolution de
BC

I’ Intelligence.

19
 Y
evidențiază puternic Le Roy — sunt diferențe

AR
organice și biologice foarte mici, de și sunt
diferențe enorme subt raportul vieții spiri­
tuale. Âr fi o indicație că natura de aci înainte

R
nu-și mai continuă ascensiunea creând alte

LIB
forme organice, ci pe latura subiectivă, su­
fletească. De aceia am putea să credem că
speța omenească nu va mai fi biologicește de­

ITY
pășită, întrucât progrese nesfârșite pe latura
sufletească sunt posibile în cadrul elastic al
organismului ei. Constituirea umanității so­

S
lidare o putem astfel concepe ca o treaptă de
evoluție superioară, ca o nouă formă de viață,
ER
care nu reclamă totuș modificări organice ca
în trecut. Ceea ce cere însă, e sforțare din
NIV

partea noastră, căci progresele spirituale im­

plică libertate și aceasta exclude realizări me­
canice și automate. Numai în această măsură
se poate vorbi de-o coliziune între sforțările
LU

culturale și progresele tehnice, întrucât, con­

fortul cam încurcă efortul, și nu creiază dispo­
ziții pentru producerea lui. încurcături mai
RA

face de altfel și tendința unei pedagogii mo­

derne de-a instrui școlarul cu un minim de
NT

sforțare din partea lui, obligând profesorul

să-1 poarte de mână și să nu-1 obosească nici
odată. Evident, prin aceasta nu se pregătește
CE

nimeni pentru marile sforțări salutare, ce cad

în sarcina omului ca atare.
Ideia de umanitate unitară, unde am an­
I/

corat țelul suprem al culturii, este de altmin­

teri o idee pe care a urmărit-o de multă vreme
AS

omenirea — firește fără o clară conștiință —

și găsim adesea un fel de năzuință spre rea­
UI

lizarea ei. Așa bunăoară, toate marile imperii,

rezultate din cuceriri au fost încercări de a
BC

20
 Y
AR
strânge omenirea la o laltă și a o organiza
într’un tot. încercări cari n’au izbutit însă, în
orice caz care n’au putut să dăinuiască pentru

R
motivul că metodele întrebuințate erau sil­

LIB
nice și cucerirea idealului culturii nu șe poate
face urmărind altfel realizarea ideei de uma­
nitate, decât prin libera asociere, prin libera
cooperare a tuturora păstrându-și fiecine in­

ITY
dividualitatea.
Și acum, după ce am precizat care este după
noi țelul suprem al culturii, să vedem și care

S
sunt forțele, care sunt mijloacele de realizare,
ER
cărora le-am putea spune: Puterile culturii.
Una ar fi știința. Știința aduce mari servicii
NIV

și creiază însușiri nemerite pentru îndeplinirea

țelurilor culturale. Mai întâi de toate prin stu­
diul științei omul se obișnuește să aibă idei
clare, precise. Un bărbat de Stat francez, Jules
LU

Ferry, spunea într’un discurs: „Eu nu mă

tem nici de programele avansate nici de ideile
înaintate. Mă tem de capetele „brulion”. Și
RA

într’adevăr, grație științei, omul se deprinde

să deteste ideile confuze și încâlcite.
NT

In al doilea rând, grație științei se desvoltă

sentimentul de desinteresare. Ce poate să des-
volte mai mult acest simțământ nobil care
CE

sparge cadrele egoismului individual, decât

cercetarea științifică, eminamente desintere-
sată? Știința mai dărâmă prejudecățile. In
I/

sfârșit știința desvoltă gustul ideilor generale,

universal valabile, și acestea pregătesc apro­
AS

pierea dintre oameni.

O altă forță a culturii este arta. Arta lăr­
UI

gește și dânsa sensibilitatea individuală, prin

faptul că grație operilor de artă noi putem
încorpora în sufletul nostru diferite tempera-
BC

21
 Y
mente, foarte deosebite și le putem înțelege,—

AR
prin aceasta se sparge iarăși zidurile egois­
mului, iar sufletul nostru devine, după ex­
presia lui Brunswicg, „plurivalent”.

R
In sfârșit, orice cultură a avut în totdeauna

LIB
și o coloare morală, cu idei de altruism și de
generozitate, care se ivesc de altfel și la po­
poare care nu sunt prea avansate. Așa bună­

ITY
oară, noi românii suntem un popor generos,
un popor ospitalier. Evident, întrecem, din
punctul acesta de vedere multe popoare mai

S
civilizate, care sunt mai rezervate și mai avare
decât noi. Cu toate acestea, s’ar putea spune
ER
că românul e incult, din cauza generozității
și ospitalității lui? Poate să fie din alte cauze,
NIV
dar desigur nu din cauza aceasta, afară
de o singură împrejurare: când ospitalitatea
și generozitatea noastră se transformă în ne­
LU

socotință. Bunăoară când ceri parale în străi-

mătate și când vin experții în țară, -îi.
îmbolnăvești cu mesele și recepțiile de
RA

tot felul, — asta poate fi semn de in­

cultură. In particular, mi s’a spus, — am
avut ocazia să stau de vorbă cu unul dințye
NT

ei: „Țara Românească nu pare să aibă-nevoe

de parale; toată lumea petrece și dăruește; e
o ospitalitate simpatică dar și semn de belșug”.
CE

Incontestabil că o astfel de generozitate care

în principiu nu este semn de incultură, devine
acuma prin nesocotința ei. Nici măcar atâta
I/

simțământ psihologic nu avem: mâna care cere

nu trebue s’o împodobești niciodată cu bri­
AS

liante, cu pietre strălucitoare, pentrucă oricine

e atunci în drept să o refuze.
UI

In sfârșit, o altă forță a culturii sunt filoso-

fia și religia care te ridică în regiunii eterne, în
BC

22
 Y
AR
regiuni de acelea unde dacă ai reușit să te sui
temeinic, vei disprețui și mai tare toate fră­
mântările egoiste.

R
Așa dar, știința, arta, morala, filosofia și

LIB
religia, toate acestea promovează cultura și,
promovând-o, dilată pe om în toate direcțiile,
îl face să trăiască într’un trecut în care nu a
fost, să zidească un viitor în care nu va fi și

ITY
ridicându-1 în sfera Creatorului însuși, îl a-
jută să privească toată scurgerea veacurilor
într’o viziune detașată și intemporală.

S
Iată mijloacele de realizare ale culturii.
ER
Evident însă că titlul conferinței ,,Puterile
Culturii’’, a putut să trezească și alte aștep­
tări, îndreptând gândurile în altă direcțiune,
NIV

spre binefacerile culturii către roadele ei.

De aceea voi folosi finalul conferinței pentru
a spune câteva cuvinte despre binefacerile cul­
LU

turii, puteri ale culturii și ele din alt punct

de vedere însă.
Mai înainte de toate cultura desvoltă con­
RA

cepția realistă a vieții, făcându-1 pe om mai rea­

list. Și nu e vorba de un realism care ar avea ca
antiteză idealismul, ci antagonismul acestui
NT

realism ar fi fantezismul. A avea o atitudine

realistă însemnează a judeca lucrurile la justa
CE

lor mărime și a le măsura după o exactă va­

lorificare. Când faimoasa societate a Junimii
dela Iași a deschis lupta în potriva inculturii
I/

de atunci, printre altele, a vorbit de beția de

cuvinte. Ce era beția de cuvinte? Amețeală de
AS

vorbe deșarte care nu aveau nimica la spatele

lor. Vasăzică era o preocupare realistă, dintre
cele mai salutare.
UI

Prin ce mijloace poate cultura și de ce poate

cultura să facă pe om mai realist? Tocmai
BC

23
 Y
din cauză că ea este unitară și numai atunci

AR
vezi lucrurile în adevărata lor mărime și le
prețuești la justa lor valoare, când fac parte
dintr’un ansamblu. îndată ce le degajezi din

R
context, atunci te poți foarte lesne înșela. Mi-a-

LIB
duc aminte, cu mulți ani în urmă, pe vremea
când îmi plăcea să scriu aforisme, că am scris
între altele: „Valoarea unei idei șe arată ca
și grația unei fecioare: când se prinde în horă

ITY
cu altele”. Las la o parte expresia cam fecio­
relnică a acestui aforism, dar am rostit atunci
aceiaș idee pe care o înfățișez și acum. Evi­

S
dent, cultura depășește realitatea actuală și
ER
proectează ideale pentru viitor. Dar și aceasta
este tot un fel de realism, pentrucă aceste
idealuri au tocmai scopul de a se creea o
NIV

punte între ceia ce este astăzi și ceea ce va

fi, o punte bine construită pe care omenirea
în ascensiune să poată să pășească cât mai lin
LU

și fără sguduiri. A proecta idealurile cele

mai conforme cu nevoile, aceasta este încă o
dovadă de realism.
RA

Acum un alt folos al culturii: dacă cultura

urmărește realmente realizarea umanității so­
NT

lidare, evident că va avea darul să îndulcească

fricțiunile dintre neamuri și dușmăniile dintre
popoare. Desigur însă că aceasta este o operă
CE

de lungă durată. Dar până atunci cultura poate

să aducă alte servicii: să apere pe fiecare po­
por de celelalte. Nu există alt mijloc mai e-
I/

ficace decât cultura pentru a spori puterea de

rezistență a popoarelor, în deosebi a celor
AS

mai mici. Cultura impune respect, impune con­

siderație. Am văzut eu însumi în decursul a-
UI

cestui an, aflându-mă cu o misiune în străină­

tate, de ce considerație specială se bucurau
BC

24
 Y
AR
țări mult mai mici decât a noastră, pentrucă
aveau reputația să fie mai culte. Cultura, și
reputația bine întemeiată de popor cult, con-

R
stitue o pavăză admirabilă față de primejdiile

LIB
care ne înconjoară. Și dovadă că este așa,
urmăriți gândurile dușmanilor noștri care sunt
nemulțumiți cu actuala configurație a 'Româ­

ITY
niei și pretind că noi stăpânim pe nedrept pă­
mânturile de care au fost ei deposedați. As­
tăzi aproape nu mai pun chestiunea în fața

S
forului European discutând dacă în aceste te­
ritorii noi suntem în majoritate, sau sunt ei
ER
în majoritate. Ei pun altfel chestiunea, con­
siderând că vor ajunge așa mai ușor la țintă,
NIV

și afirmă că prin această strămutare de teri­

torii, s’a produs o barbarizare a lor, întrucât,
de sub o stăpânire mai cultă au fost trecute
LU

la o alta mai incultă. Nu discut dacă în toate

privințele stăpânirea cea veche era mai cultă
decât cea de astăzi. Insă în tot cazul tema se
RA

pune astfel și aceasta evidențiază sentimentul

pe care îl are toată lumea că un popor cu re­
putație de cultură este mult mai bine apărat.1)
NT

Pe urmă să nu uităm că toți acești vecini duș­

mani, au avantgardă națională chiar pe teri­
toriul nostru, pe toate acele populații minori­
CE

tare cărora nu le vom putea impune altfel de­

cât prin prestigiul nostru cultural.
In sfârșit, mai citez și un al treilea avantaj,
I/

o a treia binefacere, pe care mi-o inspiră în

AS

1) Vechimea unei culturii constitue un supliment prețios

de apărare. Și n’aș putea să-mi exprim mai bine omagiul
UI

față de filosoful nostru Vasile Conta, decât amintind că grație

geniului și inițiativei sale izolate, posedăm un sistem filo­
sofic încă din secolul trecut, deși un început de mișcare fi­
BC

losofică avem abia de câțiva ani.

25
 Y
parte o operă a filosofului Lalande. i). Cul­

AR
tura poate să promoveze, să instaureze și o
adevărată democrație. Eu am în sufletul meu
sentimentul adânc al egalității drepturilor tu­

R
turor. Și în orice caz n’aș putea să nu mă

LIB
unesc cu părerea cugetătorului francez Pa-
rodi, care spune: „Egalitatea de drepturi este
cea mai bună pentru a putea descoperi și va­

ITY
lorifica inegalitatea de natură”. Inagalitatea
din natură este respectabilă, însă inegalitatea
artificială încurcă și prin urmare democra­

S
ția este bună. Insă, este cea mai mare eroare
ca cineva să-și închipue că instaurarea demo­
ER
crației se va face grație păturilor profunde
ale poporului care își câștigă drepturile prin
NIV

luptă. Așa zisele pături populare sunt cele

mai apropiate de regiunea instinctelor, cari
este prin natură cea mai tiranică și mai abu­
LU

zivă. Păturile populare până își câștigă drep­

turile, sunt foarte egalitare, dar dacă au reușit
să le câștige, apoi lasă instinctele de domi­
RA

nare, libere, în toată sălbăticia lor.

Din acest punct de vedere socotesc că numai
cultura e în stare să creeze condițiile cele mai
NT

prielnice pentru sincera democrație și pentru

adevărata egalitate. Omul cult cu elementele
raționale mai complete și mai largi, este mult
CE

mai sensibil la ideia egalității tuturor.

Am citat câteva din binefacerile pe care le
poate aduce cultura și se va recunoaște lesne
I/

că sunt absolut esențiale. De aceea evident că

se face o crimă când se întinde foarfecă eco­
AS

nomiilor bugetare ca să se taie din aripile plă­

pânde ale culturii noastre. Sunt încă în
UI

1) Las Illusions Gvolationnistes. Cap. XI.

BC

26
 Y
AR
țara aceasta multi cari socotesc cultura ca un
lux, ca o adevărată tichie de mărgăritar și că
pentru noi necesitatea de cultură nu se impune

R
cu aceiaș brutalitate organică, cu care se im­

LIB
pune nevoia de a mânca, sau de a respira.
Insă cultura pe treapta de evoluție la care se
găsește astăzi omenirea, este o condiție in­
dispensabilă de viață. Nevoia de a pompa lu-

ITY
rpina culturii este tot așa de adâncă cum
este nevoia de a pompa aerul în plămâni. Și
este o neertată greșeală a nu ne da socoteală

S
de aceasta. îmi vine în minte o imagine din o-
ER
pera lui Kant, pe care el o folosește de altfel în
altă ordine de idei. Dar imaginea e minunată și
pentru problema noastră: „O pasăre, care
NIV

sboară, spune Kant, simțind rezistența aerului

în calea ei, ar putea să-și închipue că dacă
n’ar fi deloc aer ar zbura mai bine și mai
LU

ușor, fără să-și dea seama că aerul este con­

diția zborului însuși”. Tot așa se întâmplă și
la noi: apăsarea cheltuelilor bugetare în ser­
RA

viciul culturii, a făcut pe unii, sau poate face pe

unii să creadă, că dacă am da povara cultu­
rii la o parte, poate calea noastră ar fi mai
NT

ușoară,, iar sborul nostru mai lin, fără să cu­

gete că înlăturând cultura, cum era dincolo
CE

înlăturarea aerului la zborul pasărei, nu numai

că nu vom avea o cale mai lină, ci ne vom
prăbuși ca țară la pământ.
I/

(Ovații. Aplauze prelungite îndelung repe­

tate).
AS
UI
BC

27
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 Y
AR
AU APĂRUT

IN COLECȚIA ANALELOR ROMÂNE:

R
LIB
Nr. L — /. G. Duca: Raporturile unui ministru tânăr
cu Regele Carol I, ediția I epuizată.
Nr. 2-3. — D. V. Barnoschi: Văicăreala otrăvește și

ITY
cu încetul, ucide.
Nr. 4. — C. Argetoianu: „Conferință fără subiect".
Nr. 5. — Grigore N. lunian: Restabilizarea

S
Nr. 6. — G. Tașcă: Devalorizare și inflație.
ER
Nr. 7. — L P. S. Miron, Patriarh al României'. Datoria
generației de azi.
NIV
Nr. 8. — Emil Ottulescu: Germania lui Hitler.
Nr. 9. — Horia Furtună: Contesa de Noailles.
LU

Nr. 10. — I. Petrouici: Puterile Culturii.

Nr. 11. — Mihail Manoilescu: Unitatea Spirituală a
Europei.
RA

Nr. 12. — Scarlat Demetrescu: Din domeniul meta-

phisic și spiritist.
NT

Sub tipar:
CE

Dr. N. Lupu: Conferință cu subiect

rUF*l lO'T'PC'A I
I/
AS
UI
BC

PREȚUL LEI 20.—

BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y