Lecții despre adevărata iubire

Marcu 12:28-34

În acest STUDIU vom trata unul dintre cele mai frumoase dar totodată și cele mai grele subiecte de pe
paginile Scripturii și anume, cel despre iubire.
În pasajul citit evanghelistul Marcu ni-l prezintă pe Domnul Isus înconjurat de saduchei, farisei și
cărturari care-L încolțeau cu diferite întrebări din dorința de a-L prinde în vreun fel în incapacitatea de a da
răspunsul corect sau de a găsi capete de acuzare din acele răspunsuri împotriva Lui.
Dacă v-aș întreba: „Ce este iubirea, cum o definiți?” cred că fiecare dintre noi am încerca să o explicăm
din propria noastră perspectivă. Unii am spune că este un sentiment, un fior pe care îl simți la un moment dat în
inima ta și nu este un răspuns greșit, pentru că iubirea implică sentimentele noastre. Alții mi-ați răspunde că
iubirea este mai mult decât un sentiment, este un act de voință, implică hotărârea, decizia mea de a iubi pe
cineva, și așa este, pentru că iubirea este și un act de voință.
Bineînțeles că nu am putea înțelege iubirea fără să facem apel la învățătura biblică. Ce ne spune
Cuvântul lui Dumnezeu? Iată învățătura primită de la Duhul Sfânt de către Ioan, apostolul iubirii: Cine nu
iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:7-11). Pasajul este mai amplu
dar am citat doar versetul 8. Ce ne spune apostolul Ioan? Că există o legătură strânsă între cunoașterea lui
Dumnezeu și dragoste, că atunci când Îl cunoști pe Cel care este dragoste, abia atunci ajungi cu adevărat să
iubești.
Bineînțeles că acest aspect are implicații mult mai adânci. El ne ajută să înțelegem faptul că există o
falsă iubire, cea despre care ne vorbesc cei mai mulți oameni, și una adevărată, pe care ajung să o
experimenteze foarte puțini. De unde știm lucrul acesta? Pentru că atunci când Îl cunoști cu adevărat pe
Dumnezeu și ajungi să trăiești în dragostea Lui, viața ta se schimbă radical. Oamenii care-L cunosc pe
Dumnezeu nu mai sunt niciodată la fel.
Fiecare dintre noi afirmăm fără doar și poate că iubim cu adevărat. Ajungem acum într-o dilemă. Cum
pot să știu dacă ceea ce spun este și adevărat? Cum pot să știu dacă iubirea mea este cea reală? Dar poate că
cineva se întreabă: De ce este atât de important să știu dacă iubesc cu adevărat? Nu e suficient faptul că simt că
iubesc? De ce este important să-mi verific calitatea iubirii?
Dacă ne întoarcem la textul citit, vedem cât de importantă este iubirea adevărată. În finalul dialogului cu
acel cărturar, după ce el dă răspunsul corect, Domnul Isus îi spune un lucru foarte important: Isus a văzut că a
răspuns cu pricepere și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu” (v. 34).
Am o întrebare: Din perspectiva veșnicei contează dacă sunt la un metru de Împărăția lui Dumnezeu sau
la 1000 de km? Răspunsul este nu. În ambele cazuri, ești tot în afara Împărăției lui Dumnezeu. Mulți oameni se
înșală căzând în capcana comparației cu alții, inclusiv în problema iubirii: „Eu iubesc mai mult ca alții”. Nu
acesta este raționamentul corect, ci, dacă iubirea mea este de o asemenea calitate spirituală încât Domnul Isus,
privind la viața mea, să poată spune: „Tu ești în Împărăția lui Dumnezeu”. Acesta este singurul lucru care
contează.
Vedeți, problema acestui cărturar nu a fost răspunsul, ci viața. Pot să am răspunsuri corecte la marile
întrebări ale vieții, dar trăirea mea zilnică să fie departe de acele răspunsuri. Sau, poate, să fie mai aproape, dar
eu să fiu tot în afara Împărăției lui Dumnezeu.
Aș vrea acum să pătrundem în acest univers al Împărăției de sus guvernată de adevărata iubire, acea
iubire care vine din Dumnezeu. Vom face lucrul acesta prin intermediul a zece teste spirituale, care ne vor ajuta
să ne verificăm propria noastră viață în raport cu Dumnezeu și în raport cu alții, zece teste spirituale care trebuie
să guverneze domeniul fizic (al vorbirii și al trăirii noastre) și cel spiritual (al relației noastre cu Dumnezeu). În
fiecare din următoarele mesaje ne vom ocupa de câte unul din aceste teste. Mai întâi ne vom ocupa de testele
iubirii în vorbirea noastră, apoi de testele iubirii în relația noastră cu alți oameni și în final de testele iubirii în
relația cu Dumnezeu.

A. Manifestarea iubirii în vorbirea noastră

Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină
în frâu tot trupul, ne scrie apostolul Iacov (3:2). Cu toții ar trebui să ne dorim să greșim cât mai puțin, dacă se
poate chiar deloc, prin felul nostru de vorbire. Pentru că aici este unul din cele mai sensibile și alunecoase
domenii din viața noastră, primele patru teste ale iubirii au de-a face cu controlul asupra vorbirii noastre.

Testul iubirii nr. 1: Ascultă și nu întrerupe

Deschideți la Proverbe 18:13 – Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie și își trage rușinea.
La câți din locul acesta ne place să vorbim? Nu vă pun să ridicați mâna. Dar să ascultați? Sunt aproape
sigur că majoritatea oamenilor ar prefera să vorbească mai mult decât să asculte.
Multe probleme de comunicare dintre două persoane se datorează acestui aspect aparent banal, dar deloc
de neglijat: incapacitatea noastră de a ne asculta (soția, soțul, copilul, părintele, un prieten etc.) fără a-l
întrerupe. Simțim imboldul nestăpânit de a interveni peste ceea ce ne spune o persoană, de a ne apăra imediat,
de a riposta imediat, în general de a nu tăcea.
Când se întâmplă lucrul acesta apar ceea ce psihologii numesc bariere de comunicare între mine şi
persoana cu care stau de vorbă. Vorbim, dar de fapt dialogul nostru este unul întrerupt, este așa numitul „dialog
al surzilor” în care fiecare vorbește, argumentează, contrazice, dar niciunul nu ascultă.
Am să menționez doar două motive pentru care ne comportăm de multe ori în felul acesta, iar apoi voi
prezenta şi câteva metode clasice de distrugere a comunicării. Mai întâi ne uităm la cauze.
De ce ridicăm bariere de comunicare între noi?
În primul rând, pentru că nu avem o dorință sinceră în a-l asculta pe celălalt, considerăm că
interlocutorul nostru este incompetent sau nu are nimic valoros de spus. Aceasta înseamnă a ne forma idei
preconcepute unii despre alții. Un tânăr cu idei preconcepute va considera că tot ce-i spun părinții este depășit şi
lipsit de valoare. Un părinte cu idei preconcepute va considera că tot ce-i spune copilul lui este o prostie şi un
rezultat al imaturității lui de gândire. Când stăm în biserică dar nu avem nicio dorință sinceră de a primi
mesajul, prin aceasta de fapt ne exprimăm plictisul şi nepăsarea noastră.
Deschideți la Faptele Apostolilor cap. 17, pentru a vedea un exemplu de ascultare alterată de
preconcepții. Citim un pasaj din cuvântarea apostolului Pavel în Areopagul din Atena (vs. 29-34). Comunicarea
dintre apostolul Pavel şi filozofii atenieni a ajuns în final în impas datorită faptului că aceștia l-au desconsiderat
şi au tras concluzia greșită, plecând de la raționamentul greșit că învierea morților este imposibilă, că nu merită
să-l mai asculte.
În al doilea rând, noi ridicăm bariere de comunicare între noi şi datorită clișeelor cu care suntem învățați
în societatea în care suntem.
Chiar dacă următoarele formulări sunt concepute ca o glumă, ele reflectă niște practici sociale foarte
bine întipărite în mentalitatea comună. Iată 10 reguli formulate sub o formă hazlie legate de noțiunea de „șef”:
1. Șeful este șef. 2. Șeful are dreptate. 3. Șeful are întotdeauna dreptate. 4. Când șeful nu are dreptate, se aplică
regulile 2 şi 3. 5. Șeful nu întârzie, el este reținut. 6. Șeful nu pierde timpul, el supraveghează. 7. Șeful nu minte,
el este dezinformat. 8. Șeful nu țipă şi nu se ceartă, el dă sfaturi. 9. Șeful nu doarme, el meditează. 10. La șef se
intră cu părerile personale şi se iese cu părerile lui.
Zâmbim când citim așa ceva, dar ce facem atunci când personajul numit „șeful” își ia rolul în serios în
persoana soțului în raport cu soția sau al tatălui în raport cu copilul său?! Nu de puține ori auzim despre soți
care susțin sus şi tare: La mine în casă eu sunt șef. La noi în casă cântă doar cocoșul. Şi pe plaiurile noastre
mioritice, replica aceasta e tare la modă.
Nimic nu distruge mai tare armonia şi comunicarea noastră cu soția sau copiii, decât o asemenea
atitudine de „șef”. V-ați gândit vreodată la faptul că Fiul lui Dumnezeu în nicio ocazie nu ne-a tratat de sus, n-a
făcut pe șeful cu noi, deși El a avut întotdeauna dreptate iar noi am fost întotdeauna în eroare? Dimpotrivă,
ascultați cuvintele Lui adresate ucenicilor Săi şi relatate de către evanghelistul Ioan:
Voi Mă numiți „Învățătorul” şi „Domnul”, şi bine faceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi
Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele şi voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu
v-am dat o pildă ca şi voi să faceți cum am făcut Eu (Ioan 13:13-15).
Mă cutremur când citesc aceste versete. De un asemenea Domn aveam nevoie! Nu de Unul care să ne
trateze ca pe niște cârpe, deși eram cu toții ca niște cârpe murdare înaintea Lui datorită păcatului, ci Unul care să
Se aplece spre noi, să ne asculte mai întâi necazurile şi păsurile, iar apoi să ne vorbească pe limba noastră şi noi
să înțelegem limba Lui, adică limba iubirii care se jertfește.
Haideți să ne uităm și la câteva metode des întâlnite de distrugere a dialogului, a comunicării.
 - întreruperea repetată şi nejustificată a interlocutorului (El spune un cuvânt, eu zece…);
- anticiparea mesajului interlocutorului „luându-i vorba din gură” (Nu reușește niciodată să-și ducă ideea
până la capăt că intervin tot timpul peste ce spune);
- privirea îndreptată în altă parte/alte preocupări (Mă uit pe pereți, în tavan);
- poziție necorespunzătoare (excesiv relaxată, așezare laterală etc.);
- preluarea cu ușurință a altor subiecte ce distrag atenția (El îmi vorbește despre necazul lui și eu îl întreb
unde merge în concediu etc.).
Aș vrea să citim un exemplu de comunicare întreruptă pe care-l găsim tot în Faptele Apostolilor, în cap.
24 (vs. 24-27). Observați? Un om care-l asculta pe apostolul Pavel dar nu din dorința de a înțelege, ci
urmărindu-și în paralele propriile lui planuri. Tot mesajul transmis n-a avut nici un efect asupra lui.
Iată ce spunea filozoful Zeno, întemeietorul stoicismului: Ne-au fost date două urechi şi doar o singură
gură, pentru ca să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puțin. O observație simplă dar foarte adevărată, care
subliniază importanța ascultării în detrimentul vorbirii.
Deschideți în Luca cap. 10, pentru a vedea ilustrat acest principiu important al ascultării (vs. 38-42).
Despre Maria citim că s-a așezat jos la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui. Sunt două verbe
menționate aici, care indică două atitudini, două poziții corelate între ele. Primul verb „s-a așezat jos” are de-a
face cu poziția trupului Mariei în raport cu Domnul Isus. Cel de-la doilea verb, „și asculta” ne indică poziția
inimii Mariei tot în raport cu Domnul. Ea era într- poziție corectă atât din punct de vedere al trupului cât și din
punct de vedere al inimii. Drept consecință, Domnul Isus a lăudat-o în final pentru decizia ei. Părerea mea este
că lauda avea de-a face mai degrabă cu poziția inimii. Domnul a văzut disponibilitatea Mariei în ascultare.
Decizia ei de a asculta fără a întrerupe a avut la bază iubirea față de Domnul Isus.
Aceasta este o imagine foarte potrivită pentru a ilustra prima formă de manifestare a iubirii noastre față
de ceilalți, atunci când suntem gata mai degrabă să ascultăm decât să vorbim, fie că este vorba de ascultarea
altor persoane sau ascultarea a ceea ce Dumnezeu vrea să ne spună. Adevărul este că nu e foarte ușor, dar atunci
când reușim, câștigăm o bătălie importantă cu noi înșine prin înfrânarea limbii și ne arătăm disponibilitatea și
deschiderea față de cel de lângă noi prin decizia ascultării.
Vă chem la un prim exercițiu spiritual în săptămâna care ne stă înainte. În toate discuțiile în care ne vom
angrena, fie cu cei din familia noastră fie cu persoane din afara familiei, să decidem să aplicăm regula ascultării
fără a întrerupe. Când simți că vrei să dai replica, vrei să te aperi și să te îndreptățești, vrei să-ți dovedești
superioritatea sau pur și simplu nu mai vrei să asculți, luptă-te pentru a câștiga bătălia asupra firii tale. Învață să
asculți, disciplinează-te să asculți, pentru că ascultarea îți poate aduce mari beneficii.
Dumnezeu să ne ajute să câștigăm această primă bătălie pentru iubirea adevărată.