Testul iubirii numărul doi: Promite și nu amâna

Continuăm cu cel de-al doilea test al iubirii adevărate, probate prin felul nostru de vorbire. Data trecută
ne-am uitat la primul test. Vă mai aduceți aminte care a fost? Ascultă și nu întrerupe. Ne-am uitat atunci la
importanța ascultării în comunicare și v-am chemat în finalul mesajului la un test: să începem să ne ascultăm
copiii, părinții, soțul sau soția și să vorbim mai puțin. În acest mesaj ne vom uita la valoarea promisiunilor
onorate.
Întoarcem în Proverbe 13:12 pentru cel de-al doilea test: O nădejde amânată îmbolnăvește inima dar o
dorință împlinită este un pom de viață. Iar puțin mai jos în versetul 19 citim: Împlinirea unei dorințe este dulce
sufletului, dar celor nebuni le este urât să se lase de rău.
Fiecare sfârșit de an este pentru om un bilanț de promisiuni neonorate, neîmplinite. Fiecare început de an
înseamnă o nouă listă de promisiuni. Multe dintre ele însă sunt din nou uitate odată cu scurgerea timpului.
Se spune despre un candidat la primărie că în timpul campaniei a venit înaintea oamenilor și le-a spus:
„Dacă mă alegeți pe mine primar, am să fac cutare și cutare lucru…”. Și lista de promisiuni a fost lungă.
Oamenii foarte naivi l-au votat, sperând că astfel li se vor rezolva toate lucrurile. Dar, pe toată perioada
mandatului, nu s-a întâmplat nimic. La următoarele alegeri, omul a venit din nou înaintea oamenilor
promițându-le aceleași lucruri. De data aceasta însă oamenii i-au spus imediat: „Dar n-ai făcut nimic din ce-
ai promis.” Replica lui a fost promptă: „Păi, dacă le făceam, acum ce vă mai promiteam?” Este o formă hazlie
de a ilustra un adevăr trist: oamenii promit foarte multe lucruri, iar cele mai multe din promisiunile lor nu vor fi
onorate niciodată.
Știți că am avut în conducerea Cultului, în perioada regimului comunist, un secretar general poreclit de
cei care-l cunoșteau „Fratele mâine”? Când cineva mergea cu o problemă la el pentru a primi rezolvare,
fratele se uita în ochii persoanei și-i spunea: „Uită-te în ochii mei. Mâine mă duc să-ți rezolv problema”. Din
păcate, pentru mulți frați acel „mâine” nu mai venea vreodată.
Cum stăm la capitolul promisiuni în viața de familie? Câte promisiuni neonorate sunt în dreptul meu în
relația cu soția sau soțul meu, cu copiii sau cu părinții mei? Dar, oare, câte promisiuni neonorate sunt, mai ales,
în relația mea cu Dumnezeu?
De ce promitem și apoi amânăm împlinirea promisiunilor făcute sine die? Am să vă dau trei motive.
În primul rând, amânăm împlinirea promisiunilor din comoditate.
Adevărul este că suntem niște ființe comode. Nu ne plac lucrurile care ne scot din aria noastră relaxată
de existență. „Promit că de mâine am să-mi fac curățenie în cameră”, „Promit că de mâine mă apuc de învățat”,
îi spune copilul părintelui său. „Promit că de mâine mă voi schimba și voi fi mai atent cu tine”, îi spune soțul
soției sale pe care tocmai o jignise din nou. „Promitem că de mâine ne vom face timp mai mult pentru voi”, le
spun părinții copiilor săi atunci când ajung în probleme. Dar acel „mâine” de multe ori nu mai vine niciodată.
Comoditatea, care este ruda mai îndepărtată a lenei, este o stare anormală a omului. Lenea este deja un
păcat. Comoditatea poate deveni păcat, atunci când se transformă în lene. Sunt două extreme, ambele
periculoase: într-o parte supra-efortul (caracteristica oamenilor obsedați de muncă, dependenți de muncă, ceea
ce psihologii numesc workaholic), în cealaltă parte, lenea, starea omului care nu face nimic. Cartea Proverbelor
vorbește mult împotriva lenei. Ascultați câteva din învățăturile ei: Leneșul zice: „Afară este un leu, pe ulițe este
un leu!” Cum se învârtește ușa pe țâțânile ei, așa se învârtește leneșul în patul lui. Leneșul își vâră mâna în
blid, şi-i vine greu s-o ducă iarăși la gură. Leneșul se crede mai înțelept decât șapte oameni care răspund cu
judecată (Proverbe 26:13-16).
Între supra-efort și lene există o stare de normalitate, în care înțelegem că munca și odihna trebuie ținute
în echilibru. Noi am fost creați de Dumnezeu ființe normale, adică persoane care sunt chemate să trăiască
echilibrat, să nu fim nici obsedați de muncă dar nici foarte comozi, știind să ne păzim de comoditate care foarte
ușor poate degenera spre lene.
Deschideți la Rut 1:8-18. Sunt două momente distincte în acest text: cel în care Orpa cedează și se
întoarce înapoi și cel în care Rut face o promisiune și este gata să se țină de ea indiferent de preț. Observați că
Naomi a folosit aceleași cuvinte pentru a le determina să se întoarcă înapoi pe nurorile ei rămase văduve. Mai
mult, presiunea psihică asupra lui Rut a fost mai mare, după ce cumnata ei Orpa a hotărât să renunțe.
 Ce a făcut diferența între cele două? Eu văd două promisiuni aici. Prima promisiune, cea a lui Orpa, este
promisiunea milei, a compasiunii (vs. 9b, 10). Cea de-a doua promisiune, cea a lui Rut, este promisiunea iubirii
care este gata de jertfă (vs. 16, 17). Compasiunea implică sentimente de iubire, atașament, sensibilitate, dar
adevărata iubire este mai mult decât un sentiment de compasiune sau de iubire, este o decizie de a sta alături de
cineva în nevoie, de a renunța la tine și la nevoile tale în favoarea altuia mai lipsit decât tine. În acele momente
Naomi nu avea nevoie doar de sentimente de iubire și compasiune, avea nevoie de iubirea profundă în acțiune,
acea iubire care trece peste orice piedică și este gata să se dăruiască cu tot ce are.
În al doilea rând, amânăm împlinirea promisiunilor din răutate.
Vă aduceți aminte de istoria lui Iacov și modul în care Laban l-a păcălit, dându-i-o mai întâi de soție pe
Lea (vezi Geneza 29:15-20)? Ce răi știm să fim cu alții atunci când trebuie să ducem la îndeplinire o promisiune
făcută! Pentru Laban n-a mai contat cuvântul dat lui Iacov, el și-a urmat propriul plan, și-a protejat propria-i
avere, dovedindu-se a fi la fel de viclean ca și Iacov. Este adevărat că și aceasta a făcut în cele din urmă parte
din planul lui Dumnezeu, dar răutatea lui Laban și cuvântul lui fără acoperire rămân oricum.
Cu toții avem doze de răutate în noi, în proporții variabile. E suficient să ne dăm seama cât suntem de răi
atunci când ne bucurăm nefiresc și uneori necontrolabil de necazul altuia sau când ne simțim satisfăcuți și
împliniți atunci când persoanele care ne-au rănit în trecut ajung la rândul lor să fie rănite de alții.
Ceea ce poate aduce răutatea naturală sub control este bunătatea ca roadă a Duhului. David a fost un om
care a reușit să-și țină în frâu răutatea printr-o bunătate onorată. Nu este greu să promitem să fim buni; cel mai
greu lucru este să onorăm bunătatea pe care o promitem.
Deschideți la 1 Samuel 20:12-17. Aici vedem promisiunea bunătății. David a încheiat un legământ al
bunătății cu Ionatan, pentru că îl iubea. Anii însă au trecut, Ionatan a murit în luptă alături de tatăl său și teoretic
David părea dezlegat de acest legământ. David însă nu este omul care să-și uite juruințele făcute.
Deschideți la 2 Samuel 9:1-7. Observați afirmația din versetul 7? Îți voi da înapoi toate pământurile
tatălui tău Saul. De fapt, Saul era bunicul lui. Din ce pricină îi reda pământurile celui mai mare dușman pe care-
l avusese vreodată? Din pricina tatălui tău Ionatan. Iată ce înseamnă să-ți onorezi promisiunile chiar și față de
urmașii dușmanilor tăi. Aceasta este lucrarea bunătății.
În al treilea rând, amânăm împlinirea unei promisiuni și din cauza iubirii și a cochetării cu păcatul.
Întoarceți la 2 Timotei 4:9-11. Epistola 2 Timotei este scrisă din închisoarea din Roma. Apostolul Pavel
scrie ultima sa carte chiar înainte de executarea sa, înțelegând că sfârșitul alergării lui este foarte aproape.
Menționează câteva nume aici în final. Amintim două dintre ele, care se leagă de subiectul nostru. Pe de o parte
este menționat Dima, ucenicul care-și abandonează învățătorul și-și trădează credința de dragul lumii. Dima nu
și-a putut onora promisiunea credinței, pentru că atracția lumii și a păcatului au fost mult mai puternice. La
polul opus este Marcu. Știți cine este el? Nu doar autorul celei de-a doua evanghelii, ci și cel care, cu mai mulți
ani în urmă, îl părăsise într-un mod rușinos și fără regrete pe apostolul Pavel pe câmpul de misiune (vezi Fapte
13:13; 15:36-39). Lucrurile însă s-au schimbat în timp. Acum apostolul Pavel îl numește o persoană care îi este
de folos pentru slujbă. Ce reabilitare frumoasă, ce schimbare de direcție în viață!
Mai este un amănunt interesant. Știți că amândoi au avut un parcurs comun până la un punct? Deschideți
la Filimon versetele 23, 24: Epafra, tovarășul meu de temniță în Cristos Isus, îți trimite sănătate. Tot așa și
Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarășii mei de lucru. Epistola către Filimon a fost scrisă în timpul primei
detenții la Roma, undeva prin anii 60-62 d.Cr. 2 Timotei a fost scrisă în timpul celei de-a doua detenții, cu puțin
timp înainte de moarte, undeva prin anul 67 d. Cr. Intervalul dintre ele este de 5-6 ani. În Filimon îi vedem atât
pe Ioan Marcu cât și pe Dima ca fiind de folos lucrării spirituale. În 2 Timotei, după doar câțiva ani, Dima era
deja pierdut pentru totdeauna. Între cele două momente inima lui Dima s-a răcit față de Domnul și credința lui s-
a frânt. În timp ce unul a fost recuperat și a devenit un om de nădejde, celălalt s-a pierdut în lume. Aceeași
iubire a condus la două destine diametral opuse. În timp ce pentru Ioan Marcu iubirea a însemnat părere de rău
și recuperare în vederea slujirii, pentru Dima ea a însemnat o alegere; din păcate, a ales greșit iar lucrul acesta l-
a costat veșnicia.

Ce trebuie să facem pentru a corecta această atitudine greșită din viața noastră și anume, neonorarea
unor promisiuni făcute? Revenim la partea a doua a versetului din Proverbe: o dorință împlinită este un pom de
viață. Sunt două aspecte pe care trebuie să le reținem. Dacă ai făcut o promisiune trebuie să o împlinești,
indiferent de cost. Pe de altă parte, trebuie să fii foarte atent cu promisiunile pe care le faci și să nu te grăbești să
promiți ceva dacă știi că nu te vei putea ține. Nu spune cuiva care are nevoie de rugăciuni: „Promit că am să mă
rog pentru tine în fiecare zi”, când știi că tu nu ești un om care să-ți respecți promisiunea. Dar, dacă totuși ai
făcut lucrul acesta, nu uita că te-ai legat înaintea lui Dumnezeu că te vei ruga în fiecare zi pentru persoana
respectivă. Apropo, vă mai rugați pentru fratele sau sora al cărei nume l-ați extras la sărbătoarea mulțumirii?
Deschideți la Numeri 30:1, 2 - Moise a vorbit căpeteniilor semințiilor copiilor lui Israel şi a zis: „Iată
ce poruncește Domnul: Când un om va face o juruință Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o
făgăduință, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieșit din gură”.
Porunca lui Dumnezeu din Vechiul Testament în legătură cu promisiunile făcute era aceasta: ca fiii lui
Israel să împlinească tot ce au promis. Probabil că porunca a avut efectul scontat în timp. Oamenii au început să
se gândească de două ori înainte de a promite ceva. Mă întreb dacă Dumnezeu Şi-a schimbat porunca în timp.
Eu cred că nu şi ea rămâne valabilă şi pentru noi.
Există însă şi beneficii în cazul promisiunilor onorate. Aș vrea să ne uităm la trei dintre ele.
Pentru că au un preț, o valoare, ele ne învață să fim oameni de cuvânt. John Haggai a spus: Integritatea
înseamnă să împlinești o promisiune, după ce împrejurările în care aceasta a fost făcută s-au modificat.
Adevărații oameni nu-şi iau cuvântul înapoi, nu-și calcă o promisiune făcută, chiar dacă lucrul acesta este în
dezavantajul lor în final.
În al doilea rând, valoarea lor ne învață să le cântărim bine înainte de a le face. Cântărirea atentă a
cuvintelor, promisiunilor, faptelor este marca înțelepciunii şi maturității. Un om înțelept ajunge în timp să-și
câștige respectul tocmai datorită faptului că promite mai puțin dar ceea ce promite împlinește. Oamenii ajung în
felul acesta să recunoască greutatea cuvântului lui. Nu este o mai mare cinste decât să ajungi să se spună despre
tine: „E un om de cuvânt. Te poți baza pe cuvântul lui. Își ține întotdeauna promisiunile făcute”.
Imediat după revoluție, o româncă pe nume Adriana Henderson, stabilită de peste 30 de ani în America,
a auzit despre cazul unui copilaș bolnav de hemofilie din țara noastră, care avea nevoie disperată de un
medicament pentru a putea trăi. Fiind impresionată de istoria acelui copilaș și fără să aibă vreo legătură cu
acest caz, a promis că va face rost de acel medicament. Când s-a interesat cât costă medicamentul (peste
70.000 USD) și-a dat seama că nu-l poate cumpăra din resurse proprii. Dar, pentru că și-a dat cuvântul, a
început să dea telefoane la diferite fundații și în cele din urmă, după câteva luni de apel susținut a reușit să
adune întreaga sumă. Acesta a fost doar începutul activității ei de voluntariat în România. În 16 ani de
activitate în România, sub umbrela Asociației americane non profit STAR (care acționează în ajutorul copiilor
cu hemofilie, cancer și alte boli rare sau grave), această femeie cu inimă mare a reușit să aducă în țara noastră
medicamente în valoare de peste 30.000.000 USD.
În al treilea rând, promisiunile onorate fac diferența între oamenii de caracter și cei lipsiți de caracter.
Oamenii lipsiți de caracter promit dar nu-și țin promisiunile sau nu-şi respectă cuvântul dat. Răspunsul lor de
cele mai multe ori este: „La urma urmei este doar un cuvânt.” Oamenii de caracter se validează tocmai prin
cuvântul pe care și-l dau. În acest sens, Domnul Isus ne-a atras atenția asupra felului nostru de vorbire, care
trebuie să fie în concordanță cu caracterul nostru: Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”, Ce trece
peste aceste cuvinte, vine de la cel rău (Matei 5:37).
James Calvert a fost omul prin care Evanghelia a ajuns la un trib de canibali. Când s-a hotărât să
meargă ca misionar în mijlocul canibalilor din insulele Fiji, pe tot parcursul drumului care a durat câteva
săptămâni, căpitanul navei a căutat să îl descurajeze şi să-l determine să renunțe la promisiunea pe care o
făcuse Domnului de a merge în acel loc în care nu mai ajunsese niciun creștin înainte de el: „Îți vei pierde
viața ta şi a celor ce sunt cu tine, dacă mergi în mijlocul acelor sălbatici.” Calvert i-a răspuns scurt:
„Domnule căpitan, noi am murit înainte să venim aici.”
Onorarea promisiunilor pe care le facem este o altă dovadă de iubire. În unele cazuri este dovada iubirii
noastre față de cel de lângă noi sau față de o persoană pe care n-am văzut-o niciodată, iar în foarte multe cazuri,
este dovada iubirii noastre față de Dumnezeu.
Nu putem încheia acest test fără să ne gândim la promisiunile noastre neonorate în raport cu Dumnezeu.
Neîmplinirea promisiunilor este o formă de neascultare. Câte promisiuni neonorate nu zac în sertarele sufletelor
noastre! Promisiuni făcute pe un pat de spital, în singurătatea unei nopți, când ai rămas fără un loc de muncă sau
când copiii îți erau bolnavi. Promisiuni făcute în momente de disperare, de suferință, de lipsuri, de îngrijorare.
Multe din acele situații s-au rezolvat în final, dar promisiunile au rămas neonorate. I-ai promis Domnului că te
veri ruga mai mult, vei citi mai mult din Biblie, vei fi mai darnic, te vei implica în slujire, vei fi nelipsit de la
biserică, vei merge în misiune, dar atât de puțin ai făcut din tot ce-ai promis.
Aduceți-vă aminte de cuvintele lui Samuel adresate împăratului Saul în momentul anunțării publice a
lepădării lui: Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului?
Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.
Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât
închinarea la idoli şi terafimi (1 Samuel 15:22, 23a). Promisiunile neonorate sunt jertfe furate de la Stăpân. L-
am furat pe Domnul pentru că am fost leneși, răi, pentru că am iubit mai mult calea lumii decât calea slujirii. În
această dimineață vă chem să reintrăm fiecare într-un legământ al rededicării și slujirii.
Dumnezeu să ne ajute să fim întotdeauna oameni de cuvânt, care-și țin promisiunile făcute și care-Și
onorează în acest fel Stăpânul.