Vi S-a născut un

Mântuitor!
 1
 „Căci un Copil
ni S-a născut,
un Fiu ni s-a dat
şi domnia va fi
pe umărul Lui;
Îl vor numi: Minunat,
Sfetnic, Dumnezeu tare,
Părintele veşniciilor,
Domn al păcii.”
Isaia 9:6

 2
 Căderea omului în păcat a umplut tot cerul
cu tristețe. Dumnezeu nu a rămas nepăsător
la nevoile omenirii înșelate, ci a pus în apli-
care un plan pe care-l făcuse în cazul în care
omul avea să fie amăgit de Satan.

Un plan de salvare
Întregul Univers se bazează pe legi fixe, bine stabilite de Însuși
Creatorul, Cel care a creat totul și susține totul prin puterea Sa. În-
gerii slujesc lui Dumnezeu cu bucurie și I Se închină cu reverență.
Atunci când unul dintre îngeri, Lucifer, și-a permis să pună sub
semnul întrebării dragostea lui Dumnezeu, el a înșelat o parte din-
tre colegii și tovarășii săi, inoculându-le propria idee că Dumnezeu
este arbitrar, că are legi ce nu pot fi respectate și că respectarea
legilor Sale le-ar restrânge libertatea. Cei care au ascultat de su-
gestiile lui au fost alungați din Cer și li s-a permis să-și propage
ideile printre locuitorii Universului. Oamenii, locuitorii planetei
Pământ au fost singurii care au căzut în plasa amăgirii lui Satan și
a îngerilor săi.
Adam și Eva au fost avertizați cu privire la existența unui vrăj-
maș, și, ca test al sincerității lor, li s-a prezentat pomul cunoștinței
binelui și răului din care nu li se permitea să mănânce. Primii noș-
tri părinți au fost amăgiți însă și de atunci păcatul continuă să se
dezvolte în lumea noastră, omenirea mergând din rău în mai rău.
Și în timp ce oamenii păcătuiesc, ei continuă să-L acuze pe Dum-
nezeu, așa cum le dictează diavolul, cel căruia alegem să slujim
atunci când nu ascultăm de Dumnezeu.
 3
 Conform legii care guvernează Universul, atunci când cineva
comite un păcat (neascultare de lege), el trebuie să moară. „Căci în
ziua în care veți mânca din el, veți muri negreșit”, spunea Dumne-
zeu perechii nevinovate din Eden. (Geneza 2:17).
De ce totuși nu a murit Adam, exact în acea zi? Tocmai dato-
rită existenței unui plan de salvare, pus la cale de Însuși Creatorul.
Planul acesta avea menirea să vină în întâmpinarea omului amă-
git. Legea cerea moartea păcătosului și în cazul acesta Fiul lui
Dumnezeu S-a oferit să moară în locul omului pentru ca omul
să mai primească o șansă. În ce constă șansa? I se permitea să
mai trăiască pentru a avea timp să-și regrete păcatul și să ceară
ajutor pentru a nu mai păcătui.
Adam a trăit aproape 1000 de ani, timp în care și-a mărturi-
sit păcatul, i-a părut rău pentru el, a cerut iertare și ajutor de la
Dumnezeu. El a povestit urmașilor săi istoria vieții sale triste și i-a
îndemnat să-și pună încrederea în meritele unui Salvator care-i
poate ajuta să trăiască o viață curată.
Prin planul de mântuire fiecare ființă umană primește un cre-
dit de viață. „Trăiește”, i se spune fiecărui locuitor al planetei. „S-a
găsit un preț de răscumpărate pentru tine”. (Iov 33:24).
Să ne imaginăm un proces în care cineva este condamnat la
moarte. Judecătorul nu poate fi nedrept. Legea este Lege. Dar sta-
bilește ca fiul său să moară în locul condamnatului (în deplin acord
cu binefăcătorul, cu fiul său). (Este o imagine
incitantă, revoltătoare chiar, care ni se pare
incredibilă. Veți spune că doar în basme-
le cu „A fost odată...” poți auzi așa ceva.
Și totuși lucrul acesta s-a întâmplat în
Universul nostru și noi trăim datorită
acestei oferte de har.)

 4
A doua șansă
Continuând „tabloul”, se pune întrebarea: cum credeți că a ales
să trăiască cel eliberat? Depinde. Uneori cei ce scapă de la moarte
prețuiesc prețul salvării și nu mai cad în greșeală comisă anteri-
or, care le atrăsese condamnarea la moarte. Alții însă, continuă să
facă aceleași rele până când o altă condamnare este pronunțată
asupra lor.

Prin gestul Domnului Hristos de a muri în locul omului, întrea-

ga omenire a primit creditul de a trăi. Omenirea a fost conside-
rată neprihănită (adică fără vină), demnă de a trăi. Această nepri-
hănire se numește neprihănirea atribuită, orice locuitor al planetei
putând beneficia de ea. Acest dar este oferit omului, fără să i se
ceară acordul, așa cum cetățenii unei țări au anumite drepturi,
chiar dacă ei nu le accesează. De exemplu: pensionarii au dreptul
la a călători cu trenul, gratuit, de șase ori pe an. Nu toți se folosesc
însă de acest drept al lor.
Dacă oamenii nu prețuiesc sacrificiul pe care cerul l-a făcut în
favoarea lor și continuă să calce legea lui Dumnezeu, ei cad din
nou sub incidența legii. Ce se întâmplă atunci?
Dacă omul păcătos merge la binefăcătorul său (care în realitate
este Domnul Hristos) și-I spune: „Iartă-mă, am păcătuit din nou.
Îmi pare rău! Te rog, salvează-mă!”, va primi un nou credit. Dar el
trebuie să ceară și puterea de a nu mai păcătui. Pentru că, ori de
câte ori ar fi iertat, el va cădea din nou și din nou până când i se va
toci conștiința, și păcatul nu i se va mai părea că este păcat.
Există oameni condamnați, vinovați de crimă, jaf, viol, sau alte
lucruri îngrozitoare, care nu-și reproșează nimic, ci stau cu frun-
tea senină spunând: „Așa mi-a plăcut mie să fac. Cu ce am greșit?”
Ce mai poate face Dumnezeu pentru astfel de oameni? Dacă
li s-ar mai acorda credite, ei ar continua să păcătuiască, punând
 5
în pericol liniștea, pacea și siguranța semenilor lor. Nu vi se pare
normal ca Judecătorul să pună capăt vieții unor astfel de oameni?
(Mă refer, nu la o condamnare în această lume, ci la măsura finală
pe care o va lua Dumnezeu cu privire la lumea păcătoasă.)
Două clase de beneficiari
Trăim într-o lume vinovată, păcătoasă, condamnată la moarte,
dar pentru care s-a plătit un preț de răscumpărare. În mod egal
omenirea a primit dreptul să trăiască. În continuare, în funcție
de alegerea făcută, oamenii se împart în două clase: păcătoși căiți
și păcătoși sfidători, care nu consideră că au greșit cu ceva și se
simt liberi să păcătuiască din nou.
Se obișnuiește să se considere că lumea se împarte în oameni
buni și oameni răi. Această constatare nu este adevărată. Nu există
oameni buni în sensul de neprihăniți, fără păcat. „Căci toți au păcă-
tuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23). Păcat nu
înseamnă doar crimă sau adulter. Potrivit Bibliei, păcat înseamnă
călcare de lege: „oricine face păcat face și fărădelege și păcatul este
fărădelege” (1 Ioan 3:4). Potrivit acestui text, orice călcare a legii
lui Dumnezeu este păcat.
Când Domnul Hristos a fost întrebat care este cea mai mare
poruncă din lege, El a răspuns: „‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’ Aceas-
ta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei,
este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ În aceste două
porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:37-40).
Potrivit acestora orice atitudine care arată că iubim altceva
decât pe Dumnezeu, este călcare de lege. Egoismul, preocuparea
prioritară pentru lucrurile pământești, vorbirea fără rost, vorbi-
rea ușuratică, mândria, folosirea pentru noi a timpului pe care
Dumnezeu ni l-a alocat a fi folosit pentru închinare etc. sunt doar
câteva exemple ale modului în care putem călca primele patru po-
 6
runci din lege, cele referitoare la relația noastră cu Dumnezeu. De
asemenea, dacă mințim, dacă păgubim, dacă urâm pe aproapele
nostru, dacă suntem nemulțumiți cu ce avem, dacă ignorăm nevo-
ile semenilor, dacă ne desconsiderăm corpul, tratându-l neglijent,
alimentându-ne nesănătos, odihnindu-ne nepotrivit etc., toate
acestea sunt călcări de lege, referindu-se la ultimele șase porunci,
cele referitoare la relația cu aproapele.
Copilul din iesle
În anul I al istoriei acestui pământ, într-o iesle din Betleemul
din Iudeea Se năștea un copilaș. Era desigur un copil al unei familii
sărace, neînsemnate, care, neavând bani, relații, pentru a ajunge
la un loc de cinste, a venit pe lume în condiții cu totul nepotrivite.
Am înțeles că Dumnezeu a trimis în lume pe fiul Său, pentru
a salva omenirea. Privind la copilul neajutorat din iesle, ne vin în
minte o serie de întrebări: De ce în iesle? De ce așa umil? De ce?...
Răspunsul este simplu. Fiul lui Dumnezeu
putea lua chip de om în orice loc din lu-
mea aceasta. El Se putea întrupa în
pântecele unei prințese și se putea
naște într-un palat impozant. Cu
uimire, oamenii L-ar fi primit ca
pe un Rege adevărat. Oamenii?
Care oameni? Ce ar fi zis săra-
cii, nevoiașii, oamenii simpli ai
acestei lumi, cei care, din neferi-
cire, formează un procent mar-
cant din populația globului. Ce
spune un sărac, atunci când vede
un convoi regesc? Îl privește cu ad-
mirație, și totuși cu răceală, poate cu
invidie, ca pe ceva care nu-l privește,
 7
care este departe de gândurile și de viața sa. Nimic din ceea ce se în-
tâmplă acolo nu face parte din condiția sa. Se simte mai abandonat,
mai neînțeles, mai neînsemnat, mai trist. Atunci când un nevoiaș
asemenea lui îi apare în față, când un semen de-al său, îmbrăcat la
fel de sărăcăcios ca el și cu aceleași lipsuri, se simte ceva mai puter-
nic. Simte că nu este singur, că și alții sunt ca el. Poate apreciază că
el are ceva în plus față de ființa neajutorată din fața sa.
Alegând să Se nască în condiții umile, Fiul lui Dumnezeu S-a
identificat cu fiecare copil al său de la planeta noastră, indiferent
de condiția sa socială. El le-a spus săracilor că pentru ei a venit.
Le-a spus și bogaților că Și-a părăsit bogăția pentru a le arăta că nu
aceasta contează. Le-a spus tuturor că a ales să vină, renunțând la
tot, ținta Sa supremă fiind de a-i salva pe toți, fără deosebire.

Ieslea din inima mea

În perioada imediat anterioară trecerii într-un nou an creștinii
comemorează nașterea Domnului. Într-un mod mai tangențial sau
mai profund, prin ceremonii somptuoase sau simple reuniuni de
familie, creștinii își aduc aminte că Isus S-a născut în ieslea din
Betleem. Unii privesc cu admirație gestul cerului, alții sunt indi-
ferenți, neînțelegând de ce era necesar acest lucru, alții sunt igno-
ranți, alegând să nu reflecte la acest subiect, ci doar să se bucure
de sărbătoare cu darurile și părtășia de care au parte, alții...

Tu ce simți, reamintindu-ți că Isus S-a născut în Betleem

cu mai bine de 2000 de ani înainte?
Te simți parte din acest eveniment?
Te privește cumva darul cerului prin copilașul umil
din ieslea animalelor?

 8
 Isus a venit în lume pentru a-L reprezenta corect pe Tatăl Său.
El a venit să ne reamintească faptul că Dumnezeu ne iubește; ne
iubește atât de mult încât a trimis pe Fiul Său să moară în locul
nostru „pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața
veșnică.” (Ioan 3:16). Dar Isus vrea să Se nască și în inima ta. El
vrea să ia loc de drept în cămările sufletului tău, făcându-te să te
simți parte din ființa Sa și, implicit, parte din familia cerească.
Pregătește-i ieslea inimii! Fă curat în viața și gândurile tale, și
permite-I să Se nască acolo și să continue să trăiască permanent
pentru ca tu să fii un alt om. Nu trebuie să-ți pierzi identitatea, fe-
lul personal de a fi, ci doar să-ți reorientezi prioritățile. Lăsându-L
să domnească în inima ta vei simți că nu poți trăi singur, ci și pen-
tru cei din jur. Vei simți aceeași compasiune pentru semeni, ace-
eași implicare în salvarea altora, aceeași dorință de a face oa-
menilor cunoscut caracterul Tatălui, care acum este și Tatăl tău.
Dumnezeu vrea să ne numească fii ai Săi. „Vedeți ce dragoste ne-a
arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem...”
(1 Ioan 3:1).
Salvarea – un dar gratuit
Există două „concepte” majore în lu-
mea noastră cu privire la gratuități.
Unii oameni, cei care se consideră ca
făcând parte din clasa înaltă a societă-
ții, privesc cu reticență gratuitățile. Ei
chiar le resping. Nu au nevoie de ges-
turi caritabile. Ei vor să plătească orice
serviciu care li se face.
Pe de altă parte cei umili, cei nevoiași,
se bucură de orice li se oferă, considerând
chiar normal ca cei avuți să le acopere nevoile și lipsurile. O haină,
o bucată de pâine, un serviciu oferit, sunt primite cu bucurie.
 9
 Dar omenirea nu se împarte strict în două, în privința aceasta,
existând și situații intermediare, unele apropiindu-se de prima ca-
tegorie, altele de cea de a doua. Sunt oamenii din clasa de mijloc,
oamenii care se bucură când primesc gratuități, în timp ce nu pre-
țuiesc chiar orice „nimic” ce li se oferă. Unii sunt foarte selectivi, iar
alții, în mod ciudat, acceptă orice, fără a avea nevoie, doar pentru
faptul că le place să acumuleze, simțind că este cazul să profite de
oferte „dacă tot e gratis!”
Referindu-se la astfel de comportamente, Domnul Hristos a
rostit la un moment dat o „fericire” pentru cei „săraci în duh”, in-
cluzându-i aici nu pe oamenii fără minte, care nu pot pricepe prea
multe, ci pe cei care se simt neajutorați, care-și cunosc limitele, cei
care acceptă să fie ajutați și îndrumați.
Există oameni care și-au pierdut viața pentru simplu fapt că
nu au acceptat ca cineva să-i ajute. S-au considerat prea puternici
pentru a avea nevoie de sprijin, prea înțelepți pentru a avea nevoie
de îndrumare.

În timp ce darul cerului – re-

spectiv o șansă de salvare pentru
noi – este gratuit, el implică o dă-
ruire totală din partea noastră.

Nu ne costă bani, averi,

penitențe, ci doar acceptarea
faptului că avem nevoie de el.

Este umilitor să spui că nu mai

poți. Dar tocmai această conști-
entizare te așază în poziția din
care Dumnezeu te poate salva.
 10
Partea omului
Ceea ce are de făcut omul este să se oprească din ritmul trepi-
dant al vieții și să admire pe Cel ce susține lumea, pe Cel ce a îm-
brăcat-o atât de frumos în mii de culori, pe Cel ce face să-i bată
în piept o inimă, pe Cel ce i-a pus în creier o inteligență cu care să
poată aprecia toate acestea.
Admirând imensitatea Universului, apreciind perfecțiunea cir-
cuitelor naturii, uimindu-ne de atâta frumusețe în ansamblu sau
în micile detalii, ne putem aprecia ca fiind atât de mici, atât de
neînsemnați! Și totuși aflăm că întreg universul este concentrat
asupra noastră. Cerul nu a rămas nepăsător asupra faptului că
suntem păcătoși, ci a găsit un preț pentru salvarea noastră.
Mulțumește binefăcătorului pentru toate acestea! Minu-
nează-te de bunătatea Sa! Apoi vei simți că vrei mai mult. Că
dorești să fii cu El pentru veșnicie.
Și Isus Se va naște zilnic în inima ta, trăind acolo și descoperin-
du-ți-Se mai mult și tot mai mult. Și pe măsură ce-L vei aprecia mai
mult, vei fi atras tot mai mult de caracterul Său și-L vei iubi, așa cum
un tânăr și o tânără se iubesc tot mai mult pe măsură ce se cunosc
și la un moment dat ajung la punctul în care simt că nu mai pot trăi
unui fără celălalt și aleg să trăiască restul vieții împreună.
Permite lui Isus să locuiască în inima ta! Primește sacrifi-
ciul Său de a veni în lume pentru a te salva. Atunci vei putea
beneficia de acest dar și vei fi salvat. Chiar dacă în lumea aceas-
ta nu ai avut parte de multe bucurii, Dumnezeu promite o lume
mai bună, o lume în care păcatul nu va mai exista, unde moartea
nu va mai fi, unde lacrimile se vor sfârși. Nimic din ce a întune-
cat viața pe acest pământ nu se va găsi acolo. Va fi doar armonie,
bucurii și fericire deplină. Și toată veșnicia vom admira mai mult
și mai mult sacrificiul prin care am fost salvați de Copilașul care a
ales să Se nască umil în ieslea din Betleem.
 11
 Când contemplăm întruparea lui Hristos pentru omenire,
rămânem uluiți în fața unui mister de neînțeles,
pe care mintea omenească nu îl poate pătrunde.
Cu cât cugetăm mai mult, cu atât ni se pare mai uimitor. ...
Divinitatea și umanitatea s-au îmbinat în mod tainic,
iar omul și Dumnezeu au devenit una.
În această unitate găsim speranță pentru neamul nostru decăzut.

 12