DE CE SUFER COPIII?

Despre pcatele prinilor i bolile copiilor

Publicat pe Sep 2011

Dac este rspunztor fiul pentru tat

Sfnta Scriptur si Sfnta Tradiie susin c faptele prinilor se rsfrng n mod tainic asupra sntii copiilor. Ca sa intelegem
aceasta legatura, vom recurge pentru explicatii la Vechiul Testament. Dreptul Noe si-a blestemat nepotul Hanaan pentru purtarea necugetata
a tatalui lui, Ham (vezi Fac. 9, 20-27). De aici a si provenit cuvantul hamstvo [Bdran", necioplit in limba rusa (n.trad.)].
Apare intrebarea: de ce din cauza pacatului a avut de suferit fiul, si nu tatal? In cazul dat, aceasta este lesne de inteles. Imediat
dupa potop, Dumnezeu i-a binecuvantat pe Noe si pe cei trei fii ai sai, printre care se numara si Ham (vezi Fac. 9,1). Noe nu a indraznit sa
blesteme ceea ce a fost binecuvantat de Dumnezeu. Blestemul lui a cazut pe unul din nepoti. Dar vom sublinia ca aceasta a fost o
exceptie. Legile lui Moise explica in ce situatii copiii raspund pentru pacatele parintilor. De exemplu, imediat dupa a doua porunca (sa
nu-ti faci chip cioplit) urmatorul verset spune: Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru
vina parintilor c e Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc
si pazesc poruncile Mele (Ies. 20, 5-6).
Aceste randuri nu pot fi scoase din context, caci in caz contrar se denatureaza sensul lor. Prin cuvantul copil se au in vedere urmasii
directi din prima generatie, precum si nepotii, stranepotii si ceilalti urmasi. Atottiitorul nu-i pedepseste pe toti copiii, ci numai pe cei care Il
urasc si nu pentru orice fel de fapte ale parintilor, ci numai pentru incalcarea celei de a doua porunci. Mila lui Dumnezeu este promisa
fiecarei generatii ca rasplata pentru implinirea tuturor poruncilor.
In celelalte noua porunci, pedeapsa pana la a treia si pana la a patra generatie nu este mentionata , ceea ce se explica in a patra
carte a lui Moise: Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina
parintilor; ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau (Deut. 24, 16).
Totodata se mentioneaza greselile pentru care sunt pedepsiti ei. Este interesant de mentionat ca, urcand pe tronul Iudeii, regele
Amasia i-a omorat pe toti ucigasii tatalui sau, dar pe copiii ucigasilor nu i-a ucis (IV Regi 14, 1-6).
Dupa randuiala pamanteasca, nu intotdeauna pedeapsa urmeaza imediat dupa ce pacatul a fost savarsit. Uneori e nevoie de
trecerea multor ani si a catorva generatii. Departarea pacatului de pedeapsa permite celui care a gresit sa realizeze gravitatea pacatului si
sa se caiasca. Iar pe cei credinciosi rabdarea lui Dumnezeu ii invata sa cerceteze amanuntit si sa implineasca exact poruncile vietii
duhovnicesti. Dumnezeu distruge lucrul celor care nu iau aminte la faptele Lui (vezi Ps. 27, 5).
Dreptatea rasplatii se pastreaza mereu: Iar daca nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau si nu te vei sili sa implinesti
toate poruncile si hotararile Lui Blestemat sa fii tu Blestemat sa fie rodul pantecelui tau si rodul pamantului tau Atunci Dumnezeu te va
bate pe tine si pe urmasii tai cu plagi nemaiauzite, cu plagi mari si nesfarsite si cu boli rele si necurmate pana vei fi starpit (Deut. 28, 15-
18; 59-61).
Cu alte cuvinte, ce ai meritat aceea ai primit. Dumnezeu nu ameninta, ci doar avertizeaza. El descrie acea situatie la care poate sa
ajunga omul, impreuna cu copiii lui, cand foloseste in mod gresit libertatea. Principiul pedepsirii pentru pacate este acelasi in Vechiul si in
Noul Testament. Daca omul stia voia lui Dumnezeu, dar nu a implinit-o, va fi batut mult. Iar daca n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice
de bataie, va fi batut mai putin. Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere(Lc. 12, 47-48).
Aici nu e vorba doar de viata pamanteasca. Judecata lui Dumnezeu are puteri asupra sufletului si dupa moartea trupului. Scriptura
ne invata: Ca lesne este inaintea Domnului in ziua sfarsitului sa dea omului dupa caile lui (Sirah 1,28). Iata un exemplu din istoria biblica.
Dumnezeu i-a spus dinainte necredinciosului rege Ieroboam ca ii va nimici casa. Insa in fiul regelui s-a gasit ceva bun inaintea Domnului
Dumnezeului lui Israel si de aceea el va fi singurul care va fi ingropat in mormantulstramosilor lui si va primi speranta vietii vesnice (III Regi
14, 13). Asa se proceda in timpurile vechi-testamentare. Inainte de venirea Mantuitorului Hristos, Dumnezeu isi pregateste poporul pentru a
primi o noua invatatura. Pentru ce spuneti voi in tara lui Israel pilda aceasta si ziceti: Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit
dintii? Precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot asa este de adevarat ca pe viitor nu se va mai grai pilda aceasta lui
Israel (Iezechiel 18, 2-3). Via si agurida inseamna responsabilitatea omului fata de propriile lui pacate si fata de cele straine.
La intrebarea de ce fiul sa nu poarte nedreptatea tatalui sau?, Dumnezeu raspunde: Pentru ca fiul a facut ceea ce era drept si
legiuit si toate legile Mele le-a tinut si le-a implinit; de aceea va trai.
Dupa Dumnezeu, sufletul pacatosului moare daca acesta nu se caieste. Dar Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului, ci ca sa se
intoarca de la caile sale si sa fie viu.Dumnezeu promite ca fiul nu va purta nedreptatea tatalui si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui
drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau, rautatea sa (Iez. 18, 18-23).
Aceeasi idee o gasim si in Cartea prorocului Ieremia: Fiecare va muri pentru faradelegea sa; cine va manca agurida aceluia i se
vor strepezi dintii (Ier. 31, 30).
De remarcat ca acest verset este urmat de altul care vorbeste despre Legea Noua a Domnului nostru Iisus Hristos.
Morala crestina a asimilat cuvintele prorocilor vechi-testamentari si le-a dat un sens aparte. Este vorba de Jertfa de pe Cruce a
Mantuitorului.Dupa Cuviosul Isaac Sirul, nu Il putem numi pe Dumnezeu drept, deoarece, pentru pacatele lumii, El nu L-a crutat pe Fiul Sau
Unul-Nascut. Cel drept a patimit fara sa aiba vreo vina pentru pacatosi. Apostolul Pavel afirma: Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi
prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca pacatosi (Rom. 5, 8). Suferintele Fiului lui Dumnezeu sunt mai presus de orice
imagine omeneasca despre dreptate. El Si-a dat viata de bunavoie nu ca plata pentru pacatele personale, ci pentru rascumpararea neamului
omenesc. Caci ati fost cumparati cu pret, spune Apostolul Pavel (I Cor. 6, 20). Cugetand la unele texte biblice si patristice, gasim cheia
pentru intelegerea multor probleme vitale, mai ales pentru intrebarea: In ce masura suferintele copiilor depind de pacatele parintilor?
Intre pacatele parintilor si bolile copiilor observam legaturi evidente. Sa analizam cateva exemple concrete. Dumnezeu condamna cu
asprime inchinarea la idoli, pentru ca ea vatama sufletele si este insotita de ritualuri imorale, chiar si de jertfe sangeroase. Astfel,
indepartandu-se de credinta adevarata, evreii au slujit idolilor, au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor idolilor; au varsat sange nevinovat (Ps.
105,36-38).
Iata si cateva fapte din viata noastra cotidiana. Sa presupunem ca parintii nu-l invata pe copil lucrurile elementare care tin de igiena
si curatenie. Astfel, apare riscul imbolnavirii de dizenterie (boala mainilor nespalate) si a altor boli infectioase.
Daca intr-o familie toate problemele se rezolva numai cu strigate, copilul va fi cu greu dezvatat sa nu strige si el din orice motiv. El nu
este obisnuit sa-si controleze emotiile si sentimentele. Cu timpul, enervarea capata un caracter nevrotic. Copilul devine de necontrolat, agitat
si nervos. Psihicul dezechilibrat, aproape sfasiat de neplacerile din familie, provoaca crize si-l impinge la gesturi neadecvate. Printre cauzele
duhovnicesti ale imbolnavirii copiilor din pricina parintilor exista si unele mai putin evidente.
Pe parcursul practicii sale, pediatrul ortodox T. Kostenko s-a confruntat cu una dintre cele mai mari dureri ale timpurilor noastre
copiii abandonati. Fapta unei singure mame provoaca un soc moral-duhovnicesc. Cat timp fetita nou-nascuta i-a fost adusa mamei
sprealaptare, micuta zambea, se comporta bine, adauga in kilograme. Dar, cum s-a intamplat tragedia, fetita s-a schimbat. A inceput sa arate
jalnic. Pe chipul ei s-au intiparit urmarile tragediei interioare si singuratatea. A inceput sa manance tot mai putin, parea trista si fara viata. In
general, copiii simt acut tradarea mamei, singuratatea care se napusteste brusc asupra lor, instrainarea si deznadejdea. Medicii pediatri au
ajuns la concluzia ca micuta s-a imbolnavit. Dar cateva zile mai tarziu, dupa ce s-a adaptat noii situatii, fetita a inceput sa se indrepte. Cu
toate acestea, privirea ei continua sa-i uimeasca pe cei din jur. In ochii ei se citea cand o intrebare, cand o rugaminte . Ochii fetitei
abandonate se deosebeau mult de cei ai copiilor care aveau parte de iubirea si de mangaierea mamei.
Din punct de vedere teologic, aici totul e de inteles. Abandonarea constienta a copilului pentru placerile personale (dorinta de
pastrare a modului obisnuit de viata, a libertatii etc.) se numeste nepasare fata de copil. Este un pacat sa refuzi alaptarea unui copil din orice
alt motiv afara de boala. Aceasta denatureaza instinctul matern, contravine principiului despre familie si casatorie.
Pe plan psihologic, trecerea brusca la alimentarea artificiala provoaca un stres puternic. Pruncul este lipsit de ceea ce este cei mai
important convorbirea cu mama, de grija si caldura ei, de ceea ce in popor se numeste vitamina M(dragoste amaterna). Contactul real cu
mama ii ofera copilului o dezvoltare psihofizica normala, relatii bazate pe incredere, legatura duhovniceasca intre ei. Instrainarea de la sanul
mamei si obisnuinta cu biberonul ii impune copilului sa comunice nu cu o persoana vie, ci cu un obiect. Si, in sfarsit, din punct de vedere
medical, laptele mamei este hrana cea mai pretioasa si de neinlocuit pentru un bebelus. El contine albumina, grasimi, microelemente,
vitamine, hormoni, fermenti si anticorpi. El ii mareste imunitatea si il apara de infectii. De obicei, copiii care au fost alaptati de mame sunt
mai linistiti si se imbolnavesc mai rar in comparatie cu cei care au fost lipsiti de aceasta posibilitate. Laptele strain (mai ales, cel de animale
sau artificial) este mai putin potrivit pentru copil din punct de vedere imunologic decat cel al mamei lui.
In concluzie, vom spune ca renuntarea la copil sau refuzul neintemeiat de a-l alapta se rasfrang negativ asupra pruncului. Acest lucru
trebuie stiut mai ales acum, cand procentul copiilor abandonati si al celor hraniti artificial a crescut considerabil, iar alaptarea fireasca nu
mai este la moda.
Pacatele parintilor le provoaca copiilor dereglari psihosomatice, de exemplu astmul bronsic, la care se adauga si factorii alergici si
infectiosi. Inceputurile astmului bronsic pot fi gasite in dorintele blocate si nerealizate, in pornirile sexuale inabusite neindemanatic, in
contradictia dintre dorinta de a castiga increderea si frica fata de aceasta. In copilarie, acestui bolnav mama ii refuza grija si mangaie rea
(lipsirea foarte timpurie de mediul matern). Copilul, care are inca nevoie de ocrotirea parinteasca, reactioneaza la atentia insuficienta cu un
sentiment acut de neajutorare. Pe cand mama, care se straduie sa-l faca pe copil independent, de fapt, obtine contrariul. Ea ii accentueaza si
mai mult sentimentul de neajutorare si de iubire fata de ea. Acest conflict este numit plansul retinut (fara voce) al copilului. Plansul o
instraineaza de obicei si mai mult pe mama care nu-l accepta pe copil. Iar pruncul nedreptatit, ca sa nu planga si ca sa provoace cei putin mila
mamei fara inima, isi incordeaza muschii abdomenului, ai gatului si ai diafragmei. El isi retine astfel plansul si din aceasta cauza incepe sa se
sufoce.
Lipsa lacrimilor nu-i da posibilitatea sa-si descarce necazul si emotiile. Savantii considera ca intre plans si iesirea din starile extreme
exista o stransa legatura. Pe langa transpiratie si aerul expirat, lacrimile curata organismul de toxine. Analiza lacrimilor permite diagnosticarea
unor boli si reglarea administrarii medicamentelor. Cercetarea componentelor chimice a lacrimilor provocate de o puternica stare
emotionala, arata ca ele contin combinatii biologic active. Lacrimile provocate de alte pricini (de exemplu, de taierea cepei) nu contin aceste
substante. Plansul este o reactie normala si a-l retine este foarte daunator pentru sanatate. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa-l mangaiem si
sa-l linistim pe cel care plange, mai ales daca sufera de astm.
Vom sublinia ca anume pacatul mamei (educatia gresita din punct de vedere psihologic si pedagogic) se face vinovat de aceasta
boala la un copil. Boala ar fi putut fi evitata, daca s-ar fi urmat sfatul Apostolului Pavel:
nu atatati la manie pe copiii vostri, ca sa nu se deznadajduiasca (Col. 3, 21),ci cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului (Efes. 6,
4). Cu timpul, la bolnavii astmatici apar schimbari evidentiate in sfera emotionala (predispozitie spre neliniste si deprimare, oboseala, panica
inainte de accese). La randul lor, emotiile negative agraveaza boala. Afara de aceasta, simptomele astmului sunt provocate si de factori
neastmatici (cosmarurile, nelinistea, tristetea mare, frica etc). Ei nu constituie cauzele bolii, dar o pot potenta. Treptat, accesele se agraveaza
tot mai mult, ceea ce joaca un rol considerabil in cazurile de moarte neasteptata de astm (sufocatie in timpul spasmului bronhiilor).
Un alt caz. Sa presupunem ca un adolescent nu doreste sa mearga la scoala. Deseori, aceasta este o reactie anormala. El,
intentionat, se impotriveste cerintelor corecte ale adultilor: gaseste scuze, chiuleste de la lectii, simuleaza o boala, uneori fuge de acasa de la
asa-numitii tirani si, demonstrativ, ameninta sa-si puna capat zilelor. Motivele acestor fapte sunt diverse: de la trandavie obisnuita si dorinta
de a atrage atentia pana la dorinta de a scapa de grija exagerata si de a intari propriul eu pe care il stirbesc ambitiile educatorilor. In orice
caz, tanarul nu este respectuos fata de parinti si respinge diferite norme sociale acceptate de toti in anumite conditii, reactiile anormale, in
particular reactiile anormale comportamentale (RAC), mai ales cele personale, se transforma in stari nevrotice sau psihopatice, provoaca
schimbari patologice in sistemele nervos, imun si endocrin. Pe baza RAC se formeaza diferite variante ale starilor de adaptare si de adaptare
psihica: astenica, psihovegetativa si dismnezica. Sindromul astenic se caracterizeaza prin labilitate emotionala, iritare marita, istovire,
micsorarea concentrarii atentiei; cel psihovegetativ, prin palpitatii, dereglari ale tranzitului intestinal, schimbarea culorii tesutului pielii etc;
sindromul dismnezic, prin dereglari ale memoriei. Cand evolutia este nefavorabila, aceste sindromuri trec in forme clinice evoluate nevroze,
psihopatii, stari nevrotice si psihopatice.
Si, in sfarsit, exista asemenea legaturi intre pacatele parintesti si bolile copiilor pe care le poate rezolva doar un preot duhovnic cu
experienta.
Una si aceeasi boala, spune episcopul Varnava (Beleaev), poate aparea la un om din cauza necinstirii parintilor, la altii pentru furt,
si chiar la unul si acelasi om, o data pentru un pacat si alta data pentru un alt pacat.
Stiinta traditionala nu se ocupa cu aceasta parte a vietii omenesti. De aceea, este mai logic sa apelam la izvoarele crestine, fara
trimiteri la practica si teoria stiintei. Avem dreptul sa meditam asupra factorilor concreti, mai ales, din Sfanta Scriptura si Traditie.
Veridicitatea exemplelor extrase din ele este sfintita de autoritatea traditiei Bisericii Ortodoxe.
Un exemplu biblic avem in viata regelui David. El s-a lasat ademenit de frumusetea Virsaviei, sotia comandantului ostirii sale,
Urie.David l-a trimis pe Urie la moarte sigura si, eliberandu-i locul, a induplecat-o pe Virsavia sa se casatoreasca cu el. Pentru omor
premeditat, pentru desfranare, pentru nepocaire de cele savarsite, Dumnezeu l-a pedepsit pe rege. Prorocul Natan i-a deschis ochii si, astfel,
regele si-a recunoscut vina. Natan i-a spus: Domnul a ridicat pacatul de deasupra ta si tu nu vei muri. Dar fiindca tu prin aceasta fapta ai
dat vrajmasilor Domnului pricina sa-L huleasca, de aceea va muri fiul ce ti se va naste Iar Domnul a lovit pe copilul pe care i-l nascuse
femeia lui Urie si acela s-a imbolnavit (II Regi 12, 13-15).
David s-a cait mult. La rugaciunea fierbinte, el a adaugat si post aspru. Regele credea ca Dumnezeu se va milostivi de el si copilul va
ramane in viata. Strigatul sufletului indurerat s-a personificat in minunatul Psalm 50. Insa copilul a murit S-a implinit cuvantul Scripturii:
Fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa. Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce
moarte (Iac. 1, 14-15). Cu toate acestea, iubirea dintre David si Virsavia nu s-a sfarsit pe aceasta nota tragica. Dupa ce ei s-au pocait, Dum -
nezeu a sfintit casnicia lor si le-a daruit un fiu, legendarul rege Solomon.Domnul l-a iubit pe acesta, precizeaza Sfanta Scriptura (II Regi 12,
24). Regele Solomon a intrecut pe toti regii pamantului prin bogatie, slava si intelepciune. Datorita credintei tatalui lui, el a trait multi ani si
fericit. Dar, cu toate acestea, spre sfarsitul vietii, sotiile lui i-au intors inima ca sa se inchine la idoli. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a pedepsit pe
Solomon: i s-a nascut un fiu,Roboam cel cu putina intelepciune, care prin nebunia lui a facut multe rele poporului (III Regi 11,43 51, Sirah
47, 28).
Sa cugetam putin: cel mai intelept dintre oameni a avut un copil slab la minte! Aceasta s-ar putea explica printr-o intamplare fatala
sau prin cunoscuta zicala: Natura se odihneste in copiii geniului. Insa aici este vorba de Pronia lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i este greu
sa binecuvanteze pe toti urmasii pentru credinta parintilor.
Un caz asemanator il descrie si Sfantul Ignatie (Briancianinov). Cand era inca un copil, viitorul Avva Elisei s-a imbolnavit si a fost la un
pas de moarte. Cu toate eforturile medicilor, ii mai ramasesera de trait mai putin de trei zile. Tatal sau, desi ii ura foarte mult pe calugari s-a
grabit sa ajunga la Biserica Sfantului Evanghelist Marcu. Acolo, l-a intampinat un sfant parinte si l-a intrebat: Ce ti s-a intamplat, domnule
Procopie? Ce necaz iti apasa sufletul? Tatal i-a raspuns:Cel Care ti-a descoperit numele meu iti va descoperi si pricina necazului
meu.Nevoitorul clarvazator, impreuna cu tatal, l-a vizitat pe muribund si a invitat-o in camera si pe mama copilului, care era o femeie
credincioasa. Dupa aceea, placutul lui Dumnezeu i-a spus tatalui: Dumnezeu cere de la tine implinirea a trei porunci si, daca le vei pazi, El va
lasa in viata pe fiul tau. Tatal a chemat ca martor pe Sfantul Evanghelist Marcu si a jurat ca va face intocmai. Batranul a continuat:
Sunt 15 ani de cand traiesti in desfranare, spurcand patul sotiei tale. De aceea, Dumnezeu a chemat la El pe cei cinci copii ai tai.
Aceasta este in primul rand. In al doilea rand, sa nu-i impui fiului tau sa se insoare, ci sa-l lasi sa primeasca calugaria. Si, in al treilea rand, sa
nu mai stai de vorba cu ereticii.
Tatal a ascultat cu atentie si a spus staretului: Voi implini cuvintele tale pana la sfarsitul vietii. Batranul calugar s-a rugat lui
Dumnezeu, iar a treia zi copilul s-a vindecat. Se pare capricina duhovniceasca a bolii copilului au fost pacatele grele ale tatalui desfranarea,
educatia gresita data fiului, in urma careia el putea sa cada si sa urmeze calea tatalui,precum si conceptiile anticrestine .
Intr-adevar, nerespectarea de catre parinti a poruncii sa nu desfranezi se rasfrange negativ asupra sanatatii urmasilor. Odata,
Cuviosul Leonid de la Optina a fost vizitat de doi soti care aveau un copil bolnav psihic. Sfantul le-a explicat ca prin aceasta boala Dumnezeu i-
a pedepsit pentru neinfranarea lor de la relatiile intime in ajunul marilor sarbatori bisericesti.
La fel, si Cuviosul Serafim de Sarov atentiona ca pentru nerespectarea curatiei dintre soti in timpul posturilor si in zilele de post, li se
nasc copii morti. Mai multe femei mor in timpul nasterii din cauza nerespectarii sarbatorilor bisericesti si a duminicilor.
Sa nu uitam ca Sfantul Serafim a spus aceste cuvinte la inceputul secolului al XIX-lea unui tanar care se pregatea sa se casatoreasca. Mirele a
venit la Cuviosul din Sarov pentru a primi binecuvantare si, de asemenea, si un sfat. Probabil ca sfantul a intrezarit frica de Dumnezeu si
credinta mare a tanarului si de aceea i-a dat o povata ascetica atat de grea.
*[Parerea celor doi mari Batrani este confirmata indirect de faptul ca Biserica Ortodoxa nu savarseste cununii in vremea posturilor, a
Saptamanii branzei si a Saptamanii luminate, de la Nasterea pana la Botezul Domnului, in zilele de dinaintea sarbatorilor mari (inclusiv a
hramului bisericii parohiei), precum si in ajunul zilelor de miercuri, vineri si duminica de peste an, n.ed.].
Fiind oameni slabi duhovniceste, sa ne amintim dialogul dintre Apostoli si Mantuitor care se refera la porunca Sa nu desfranezi:
Ucenicii I-au zis: Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se insoare. Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvantul acesta, ci
aceia carora le este dat Cine poate intelege sa inteleaga (Mt. 19, 10-12). Sensul acestui raspuns este explicat in Bazele conceptiei sociale
a Bisericii Ortodoxe Ruse: Perpetuarea neamului omenesc este unul din scopurile fundamentale ale intemeierii casatoriei Refuzul
intentionat de a naste copii din scopuri egoiste depreciaza casatoria si este un pacat. Pe langa aceasta, sotii sunt raspunzatori inaintea lui
Dumnezeu pentru cresterea copiilor. Una din caile de realizare a unei atitudini responsabile in ceea ce priveste nasterea de copii este
abtinerea de la relatii sexuale pentru o anumita perioada.
Trebuie amintite cuvintele Apostolului Pavel cand se adreseaza sotilor crestini: Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala
pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina
neinfranarii voastre (I Cor. 7, 5).
 La aceasta hotarare sotii trebuie sa ajunga de comun acord, apeland la sfatul duhovnicului. Cel din urma va lua in
considerare conditiile vietii lor, varsta, starea sanatatii, masura maturizarii lor duhovnicesti si altele, facand diferenta dintre cei care pot
pricepe cerintele infranarii si cei carora nu le este dat (Mt. 19, 11), ingrijindu-se, in primul rand, de pastrarea si intarirea familiei. Sfantul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prin decizia din 28 decembrie 1998, a indicat preotilor care poarta slujirea duhovniceasca inadmisibilitatea
impunerii sau indemnarii credinciosilor, impotriva voii lor, la refuzul implinirii obligatiilor sotilor si le-a amintit necesitatea respectarii
neintinarii si atentie mare in discutiile cu credinciosii, in legatura cu anumite aspecte ale vietii lor.
Din pacate, de cele mai multe ori, din cauza pacatelor parintilor, copiii devin bolnavi psihic si chiar indraciti. Vom da cateva exemple.
Intr-o zi, laAvva Amun, care locuia in pustia Nitriei, a fost adus un copil in lanturi. El a fost muscat de un caine turbat si, istovit de dureri
insuportabile, s-a muscat pe sine pana la sange. Vazandu-i pe parintii care au venit la el sa ceara ajutor pentru fiul lor, Avva le-a spus:
De ce ati venit la mine, cerand ceea ce este peste puterile mele? Chiar in mainile voastre veti gasi ajutorul necesar. Rasplatiti pe vaduva de la
care ati luat pe ascuns boul si astfel fiul vostru se va vindeca.
Demascati de fapta lor rusinoasa, parintii au implinit cuvintele sfantului parinte si, pentru rugaciunile lui, copilul s-a vindecat.
Desigur, cauza directa a bolii (manifestata si prin frica de apa) este un virus care ataca sistemul nervos pana in faza letala. Daca aceasta boala
nu se trateaza la timp, omul care a fost muscat de un caine turbat moare de paralizia inimii si a respiratiei. Judecand dupa descriere, copilul
avea forma avansata a turbarii si chiar daca ar fi fost internat intr-o clinica ultramoderna, oricum ar fi murit, cu toate tratamentele intensive.
Acestea sunt opiniile cu caracter medical. Insa in plan duhovnicesc, boala si vindecarea copilului nu sunt legate de turbare, ci de pacatul pa -
rintilor pentru furt si de dauna adusa unui sarac.
Al doilea exemplu este luat din viata Cuviosului Arsenie Capadocianul. Cand vedea un copil paralizat sau demonizat, el cauta mai
intai cauza acestei suferinte. Daca era vina parintilor, sfantul le dadea epitimie, si numai dupa aceea il vindeca pe cel bolnav . Intr-una din zile,
niste parinti si-au adus la el copilul, care era strans legat. Batranul le-a poruncit sa-l dezlege imediat, dar parintii s-au speriat: Baiatul este
nebun si cu greu l-am putut lega.Parintele Arsenie a insistat: Dezlegati-l si sa nu va fie frica. De indata ce copilul a fost eliberat, diavolul
care il chinuia l-a parasit si el s-a vindecat. Baiatul s-a apropiat de calugar si, bland ca un miel, s-a asezat la picioarele lui. Cuviosul a inteles ca
parintii purtau o vina dubla. In primul rand, copilul s-a nascut demonizat din cauza lor (amanuntele nu se mentioneaza). In al doilea rand,
parintii se purtau urat cu fiul lor suferind. Ei il tineau flamand ca sa-l slabeasca fizic si prin aceasta sa-l poata controla.
Si acum un alt exemplu. La Cuviosul Partenie al Lampsacului a fost adus un copil chinuit de diavol. De obicei, cu ajutorul harului
dumnezeiesc si fara sa astepte ca sa fie rugat, cuviosul ii ajuta pe ceilalti in suferinte. Insa de data aceasta, el si-a aratat nemultumirea.
Cazand la picioarele sfantului, parintii l-au rugat cu lacrimi sa le izbaveasca fiul de aceasta nenorocire. Dar calugarul le-a raspuns:
- Fiul vostru nu este vrednic de a fi tamaduit, caci duhul care il chinuie ii este dat ca pedeapsa pentru ca era cat pe ce sa savarseasca
o crima.
Parintii s-au ingrozit, iar cuviosul le-a explicat:
- El va necajea deseori?
- Da, a raspuns cu durere tatal.
- Cand erati necajiti, v-ati rugat lui Dumnezeu ca sa-l pedepseasca?
- Da, am pacatuit in fata lui Dumnezeu, au raspuns parintii.
Sfantul le-a spus:
- Atunci sa sufere, dupa cum si merita. Insa parintii iubitori nu incetau sa verse lacrimi si sa-l roage pe facatorul de minuni. Induplecat de
rugamintile lor fierbinti, el a cerut pentru tanar iertare de la Dumnezeu, l-a binecuvantat si, dupa ce s-a rugat, l-a vindecat.
Sa fim atenti in cererile noastre: Binecuvantati pe cei ce va prigonesc si nu-i blestemati Nu va razbunati singuri, iubitilor, ne invata
Apostolul Pavel, ci lasati loc maniei lui Dumnezeu Daca vrajmasul tau este flamand, da-i de mancare; daca ii este sete da-i sa bea Nu te
lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele (Rom. 12, 14 si 19-21).
Ultimul exemplu care ilustreaza complexitatea legaturii dintre pacatele parintilor si bolile copiilor este luat din viata minunatului
nevoitor al timpurilor noastre, Cuviosul Paisie Aghioritul. Un barbat a venit la Cuviosul Paisie. Fiica lui avea cancer. El a adus cu el si cateva
hainute de-ale ei, ca parintele sa le binecuvanteze. Parintele i-a spus nefericitului tata:
- Eu ma voi ruga, dar si tu trebuie sa jertfesti cu ceva si Dumnezeu Se va milostivi.
Tatal fetitei a intrebat:
- Cu ce sa jertfesc, parinte?
- Jertfeste una din patimile tale.
Barbatul, care avea putine cunostinte despre viata duhovniceasca, a raspuns:
- Nu am nici o patima.
Atunci staretul a intrebat:
- Fumezi?
- Da.
- Din iubire pentru fiica ta, lasa-te de fumat si Dumnezeu o va vindeca, a cerut staretul.
Tatal s-a lasat de fumat si astfel fiica lui a inceput sa se vindece. Peste un timp, ea era complet sanatoasa, ceea ce au confirmat si
medicii. Dar in curand tatal a uitat si nu si-a tinut promisiunea. Ce s-a intamplat? Fetitei i s-a depistat din nou cancer si starea ei s-a
agravat. Tatal a cerut din nou ajutorul parintelui, insa a auzit raspunsul:
- Daca tu, fiind tata, nu ai avut evlavie si nu ai jertfit in numele vietii copilului patima care dauneaza trupului tau, eu nu te mai pot ajuta cu
nimic.
Ce lectie buna! Staretului Paisie i-a fost descoperita legatura nevazuta dintre procesul cancerigen al fetitei si patimile tatalui ei. Prin
rugaciunile placutului lui Dumnezeu, tatal a invins patima si boala s-a indepartat. Dar barbatul a avut un comportament usuratic. In pofida
juramantului, el nu s-a izbavit de obiceiul care dauna chiar si sanatatii lui. Cu adevarat, este mai bine sa nu fagaduim decat sa promitem si sa
nu implinim! Mai ales, cand este vorba de Dumnezeu si de viata copilului, aflat la un pas de moarte. Cum spune Sfanta Scriptura: Dragostea
acopera multime de pacate (I Petru 4,8 ) si Cui se iarta putin, putin iubeste (Mc. 7, 47). Practic, prin gestul sau tatal a demonstrat ca nu si-a
iubit indeajuns fiica. In acest caz, cererea lui a fost respinsa.
Sa rezumam cele spuse mai sus. Relatia dintre pacatele parintilor si bolile copiilor este mult mai complicata decat pare la prima
vedere. Pacatul poate duce la boala, iar boala la pacat. In aceasta ordine de idei, pacatul joaca rolul de factor duhovnicesc al stresului, al
conflictelor si al trasaturilor negative ale caracterului si ale persoanei, al traumelor psihice si ale obiceiurilor proaste si, prin urma re, al acelor
boli de care este legat.
Bineinteles ca in multe situatii putem observa mecanisme care tin de cele pamantesti, care sunt firesti si care ne duc la pacat, iar
prin el la boli somatice, psihice sau duhovnicesti. Insa de multe ori aceste legaturi sunt mascate, transmise prin intermediul unor imprejurari,
ascunse de privirea omeneasca. Varietatea legaturilor din interiorul pacatelor, precum si cea dintre bolile somatice si psi hice nu permit
intotdeauna oamenilor sa clasifice clar bolile, sa faca o diferenta intre ele. Cu toate acestea, uneori se reuseste sa se explice concret cum un
anumit pacat poate duce la boala. Aceasta nu este o nascocire, ci se bazeaza pe date concrete. A ignora o asemenea realitate este o greseala,
iar atitudinea serioasa fata de ea ar fi de mare folos atat medicilor, cat si pacientilor.
Puterea de a rezista in fata bolilor depinde de ereditate, de imunitate, de educatie, de mediul inconjurator, de puterea influentelor
negative etc. Un rol major il au reactia noastra fata de anumite evenimente, stapanirea de sine, capacitatea noastra de a ne controla emotiile
si sentimentele. Slabiciunea caracterului, iritarea, neincrederea, tinerea de minte a raului, supararea, iubirea de sine si alte patimi ale
adultilor sunt aliatii puternici ai bolilor. De aceea, in multe situatii, suferintele copiilor nostri apar chiar din cauza noastra. Mantuitorul Hristos
explica ucenicilor Sai: Caci dinauntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile,
inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea (Mc. 7, 21-22).
Vom preciza inca o data urmatorul fapt: copiii nu platesc ,,pentru pacatele parintilor cu pretul sanatatii lor dar pot suferi in virtutea
urmarilor acestor pacate. Nefiind raspunzatori pentru faradelegile neamului lor, urmasii sunt legati de stramosii lor genetic, psihologic, social,
cultural si duhovniceste. Ambele generatii (atat cea tanara, cat si cea mai in varsta) se influenteaza reciproc, negativ si pozitiv . Aceasta nu
este karma, nu este razbunarea oarba a sortii pentru anumite fapte savarsite in timpul vietilor anterioare, ci este rezultatul unirii fizice,
sufletesti si duhovnicesti dintre parinti si copii. Pacatul parintesc ii duce pe urmasi in mod direct sau indirect la boala si moarte. El nu implica
deloc factorii genetici, biochimici, fiziologici, sociali etc. si alti factori ai aparitiei si dezvoltarii bolilor, dar toate cauzele actioneaza impreuna,
de parca ar transmite stafeta una alteia. De multe ori, pacatul devine prima treapta a imbolnavirii unei persoane. Medicina si psihologia
moderna demonstreaza aceasta in mod convingator. Asadar, am analizat pe scurt unele cauze duhovnicesti ale suferintelor copiilor. Cu
siguranta, exemplele aduse vor trezi unora obiectii, intrebari, nedumeriri. Altora, le vor parea neconvingatoare, incidentale si naive. Nu vom
impune cititorului punctele noastre de vedere, ci ne vom impartasi cu acele concluzii care, cum se spune, au iesit la suprafata.
A nega factorii duhovnicesti si procesele care duc la boli si la moarte este absurd. Desi se afla in afara sferei stiintei traditionale, ii
vom lua in considerare impreuna cu alti factori cercetati de oamenii de stiinta. Punctul de vedere crestin se prezinta ca fiind foarte actual. Cu
o mie de ani inainte de aceste cercetari, Biblia a aratat legatura dintre pacat si boala, dintre starea emotionala si sanatatea fizica: Barbatul
limbut nu se va indrepta pe pamant; pe omul nedrept rautatea il va duce la pieire (Ps. 139, 12); O inima fara patima este viata trupului, pe
cand pornirea patimasa este ca un cariu pentru oase (Pilde 14, 30); O inima vesela este un leac minunat, pe cand un duh fara curaj usuca
oasele(Pilde 17, 22); Cununa intelepciunii este temerea de Domnul, care odrasleste pace si sanatate nevatamata; dar si una si alta sunt
daruri de la Dumnezeu (Sirah 1, 17).
Dependenta duhovniceasca a bolii de pacat a existat dintotdeauna, dar nu dovedita si pe plan medical-psihologic. Pe de o parte, cu
cat parintii pacatuiesc mai mult si se pocaiesc mai putin, cu atat este mai mare probabilitatea imbolnavirii copilului lor. Pe de alta parte, cu
cat parintii pacatuiesc mai putin si se pocaiesc mai mult, cu atat este mai mare probabilitatea ca fii lor sa creasca sanatosi. Vom preciza ca
este vorba de starea sufletului. Insa in masura in care sanatatea trupeasca depinde mult de cea sufleteasca, concluzia data se refera si la
sanatatea trupului.
Fiecare om are ceva propriu, individual, este infrumusetat cu particularitati personale. Intr-o astfel de problema, cum ar fi cea a
inceputurilor duhovnicesti ale suferintelor copiilor, trebuie evitate generalizarile si concluziile. Trebuie sa fim atenti la opiniile care se refera la
demonizare si la alte boli sufletesti. Aici (ca de altfel peste tot) un rol considerabil il au Pronia dumnezeiasca, vicleniile demonilor, neputintele
omenesti si, nu in ultimul rand, educatia copilului. Mediul in care se formeaza personalitatea omului lasa o amprenta adanca in
particularitatile mostenite sau dobandite, in trasaturile de caracter si de temperamente in necesitati si in inclinari.
Informatiile despre factorii duhovnicesti ai bolilor sunt imbogatite de constatarile medicilor. Ele maresc eficienta sedintelor medicale
si ajuta la tratarea bolnavului si nu a bolii. Datorita acestor cunostinte, sunt mult mai usor de inteles necesitatea metodelor duhovnicesti de
vindecare, particularitatile bolii si ale vietii pacientului. Nu este un secret ca deseori una si aceeasi boala se manifesta in mod diferit. Exista
aceleasi forme de nevroze, dar nu exista pacienti care sufera de aceeasi boala. Se pare ca aceasta logica poate fi aplicata la toate bolile. Cum
sa procedeze cei care au constientizat ca pricina bolii copilului lor se gaseste, de fapt, chiar in ei? La aceasta intrebare nu se poate raspunde
simplu. In primul rand, nu vom deznadajdui, ci vom constientiza ca e nevoie de o pocainta sincera si de o rugaciune fierbinte catre
Dumnezeu. Pacatul il mutileaza pe om, iar pocainta il vindeca. Parintii care nu-si educa corect copiii savarsesc o crima atunci cand irosesc
timpul care le-a fost dat pentru pocaire si pentru rugaciune. Astazi se savarseste minunea despre care spunea si Sfantul Ioan Botezatorul:
Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam (Mt. 3, 9). Si atunci, pentru evlavia parintilor, Multmilostivul Dumnezeu va
spune copiilor acestor parinti cuvintele spuse odata vamesului Zaheu: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui
Avraam. Caci Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Lc. 19, 9-10).
Boala este un semnal de alarma pe care sufletul il trimite trupului. Sufletul este diferit de la om la om. Sa luam aminte ce ne spune
Pronia lui Dumnezeu prin boala copilului si sa nu fim banuitori si ingrijorati de sine. Si atunci, de exemplu, depresia va spune: Linisteste-te!
Esti prea nervos si ai pretentii prea mari; iar astmul bronsic va afirma: Tu nu-l intelegi pe copilul tau si ii acorzi prea putin timp. Un
asemenea dialog interior ne va ajuta sa intelegem corect si sa evitam boala care ne paste. El va fi un pas catre insanatosire. In cazul in care ne
vom grabi sa ne debarasam de semnalele trimise de organism, le vom inabusi cu medicamente si vom ajunge in mod negresit la medicina
primitiva de genul:Pentru dureri de cap sa luati analgetice, iar pentru cele de stomac, nospa.
Recunoasterea componentei duhovnicesti a bolii ne impune sa ne asumam responsabilitatea pentru comportamentul nostru si
pentru educatia copiilor. Cu adevarat, are deplina dreptate Apostolul Pavel: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos toate
imi sunt ingaduite dar nu toate zidesc (I Cor. 6, 12; 10, 23). Iar intelepciunea populara spune: Vei semana o fapta, vei culege o obisnuinta;
vei semana o obisnuinta, vei culege caracter; vei semana caracter, vei culege soarta.
Si inca o precizare: sanatatea duhovniceasca a parintilor preintampina greselile care apar in procesul educatiei copiilor. Un copil care
provine dintr-o familie sanatoasa din punct de vedere duhovnicesc are imunitate fata de bolile duhovnicesti. Aceasta este una din legitatile
principale. De aceea, in capitolul urmator, vom vorbi doar despre dereglarile duhovnicesti, care sunt caracteristice timpurilor noastre. Mai
intai de toate, aceasta ii va ajuta pe parinti sa aiba un comportament adecvat fata de Dumne zeu si de aproapele. In al doilea rand,bolile
duhovnicesti reprezinta pericolul real care pandeste generatia viitoare in cazul in care ea nu va primi o educatie corecta.

SUFERINTELE COPIILOR SI CAILE LUI DUMNEZEU.

De ce mor copiii nevinovati?
Publicat pe Jul 2011
O traditie bisericeasca spune cum intr-o zi Domnul Iisus Hristos trecea impreuna cu sfintii Sai Apostoli pe un drum si au vazut un
olog, care nu avea picioare inca din pantecele mamei lui. De ce nu poate sa mearga?, au intrebat Apostolii. Daca s-ar fi nascut cu picioare,
el ar fi trecut prin foc si sabie intreg pamantul, le-a raspuns Mantuitorul. Se vede ca lui Dumnezeu i s-a facut mila de oameni si, prevazand ca
micutul va deveni un tiran, l-a lipsit pentru totdeauna de aceasta posibilitate.
Dumnezeu Atotstiutorul cunoaste dinainte viitorul: Lui Dumnezeu ii sunt cunoscute din veac lucrurile Lui (Fapt. 15, 18). Pentru a
usura intelegerea acestei probleme teologice, ne vom folosi de doua analogii. Asa cum un maestru de sah cunoaste toate variantele posibile
de atac si de aparare, asa siDumnezeu cunoaste, dar nu predetermina viata omului. Chiar si sensul cuvantuluisoarta inseamna (n ruseste
n.r.) judecata lui Dumnezeusi nu sentinta definitiva, care nu poate fi anulata. A doua analogie este cu diagnosticul stabilit de medie. Noi
nu ne miram cand presupunerile medicului despre boala uneori se adeveresc. Un medic cu experienta va sti intotdeauna sa indice cu
aproximatie cand starea pacientului se va imbunatati sau se va inrautati, care va fi efectul tratamentului si care va fi finalul bolii . Capacitatea
de a prognoza si de a-i comunica cu tact bolnavului de ce sufera, caracterizeaza gandirea clinica si arata cultura duhovniceasca a medicului,
capacitatea lui de a actiona in diferite situatii si de a analiza si cele mai mici detalii. De obicei, oamenii ii sunt recunoscatori acelei persoane
care ii previne din timp de un pericol. Daca prognoza negativa s-a implinit, nimeni nu-l va invinui pe medic ca el a cobit sau a provocat in
mod intentionat o nenorocire. Ar fi o nebunie sa se afirme ca pacientul a murit pentru ca medicul a prevazut aceasta.
De fapt, dupa acelasi principiu (dar cu o precizie absoluta) se conduce si Dumnezeu. Stiind totul dinainte, El nu impune sa se faca
voia Lui si nu ne ia libertatea de a alege raul sau binele, de a ne gasi locul in aceasta viata. Desi boala pune pe om un fel de ham, nu-l
impiedica sa-si realizeze visurile marete. N. V. Gogol spunea ca Dumnezeu il ispiteste pe om cu toate nenorocirile, insa nu-l paraseste pana la
sfarsitul vietii. ()
Fiul duhovnicesc al Cuviosului Siluan Athonitul, arhimandritul Sofronie (Saharov), mentioneaza capocainta si credinta noastra depind
intr-o anumita masura de libertatea noastra si constituie darul harului dumnezeiesc. Din nemarginita Sa iubire, Dumnezeu il cauta pe om
pentru a-i da viata vesnica, ba chiar mai mult, un fel de prisosinta a vietii (vezi Ioan 10, 10).Insa aceasta viata nu ni se da fara acordul nostru.
De libertatea alegerii si de efortul vointei omului depinde masura darurilor dumnezeiesti. Cand Dumnezeu cunoaste ca omul va primi darul
Lui asa cum trebuie, acest dar se revarsa din belsug .Asa s-a intamplat, de exemplu, cu Rebeca. Ea a zamislit de la sotul sau, patriarhul
Isaac, doi gemeni. Apostolul Pavel spune: Si nefiind ei inca nascuti si nefacand ei ceva bun sau rau, ca sa ramana voia lui Dumnezeu, cea
dupa alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheama, i s-a zis ei ca cel mai mare va sluji celui mai mic, precum este scris: pe Iacov l-am
iubit, iar pe Isav l-am urat Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? (Rom. 9, 11-14).
Nicidecum! Dumnezeu a prevazut ca Isav va vinde dreptul sau de intai nascut fratelui sau Iacov pentru o fiertura de linte (Fac. 25,
30-34). Aceasta fapta marturiseste despre degradarea idealurilor inalte ale unei persoane, despre caderea intr-o stare duhovniceasca
primitiva, asemanatoare cu cea a animalelor. De aceea, inca inainte de nasterea lor Dumnezeu facuse deja alegerea Sa.
Nu intamplatoare este si afirmatia Mantuitorului despre vanzatorul Sau: Vai, insa acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine
era de omul acela daca nu se nastea (Mt. 26, 24). La acestea vom adauga ca Hristos nu a dat niciodata vreun motiv de suparare lui Iuda
Iscarioteanul. Iuda s-a impartasit de aceleasi daruri binecuvantate ca si ceilalti. Mai mult de atat, el a fost ales in randul celor mai apropiati
ucenici ai Mantuitorului. El a fost chemat sa fie apostol, insa a ales sa fie tradator
Pentru un om care este departe de crestinism, discutiile despre prestiinta dumnezeiasca si despre menirea duhovniceasca a bolilor
din nastere pot parea crude. Nu putem nega ca uneori boala este mai folositoare pentru mantuirea sufletului decat sanatatea. Deseori, ea ne
face sa ne abtinem, sa ne limitam dorintele si cererile, sa fim grijulii si precauti. Eu nu fumez, vor spune cei care sufera de astm si care nici
nu suporta mirosul de fum de tigara. Eu nu intrebuintez bauturi alcoolice, va raspunde cel care sufera de gastrita. Vederea slaba nu pemite
folosirea excesiva a jocurilor de pe calculator si a televizorului. In aceste situatii, boala este o profilaxie a pacatului.
O boala psihica care intuneca mintea si vointa il elibereaza intr-o anumita masura pe om de raspunderea de pa cate. Pe cei care
sufera de sindromul Dawn, de oligofrenie, de autism, de schizofrenie si de alte boli ereditare, Dumnezeu nu-i judeca [la fel] ca pe oamenii
care au un psihic sanatos. Ce li se va ierta celor care fac parte din prima categorie nu se va ierta celor care fac parte din a doua. De aceea, una
din caile mantuirii pe care o alege Pronia lui Dumnezeu pentru oameni este patologia innascuta a creierului, care il ingradeste sau chiar il
lipseste de facultatea de a actiona.
Despre aceasta, staretul Paisie Aghioritul spune ca pruncii nedezvoltati psihic sunt mantuiti:
Ei ajung in rai fara greutate... Daca parintii se vor gandi la aceasta din punct de vedere duhovnicesc, vor avea mare folos si vor primi
rasplata in cer.
 Intr-una din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, gasim o fraza care se refera la oamenii debili mintali:
Idioti! Da, pentru noi ei sunt idioti, dar nu si pentru ei si pentru Dumnezeu.Duhul lor creste pe alta cale. Se poate intampla ca noi, cei
intelepti, sa fm mai rai decat idiotii. Copiii sunt toti ingerii lui Dumnezeu.
Desigur ca nu toti au o credinta puternica. Sa ne rugam ca si Apostolii lui Dumnezeu ca s-o inmulteasca (vezi Lc. 17, 5). Sa ne rugam
cu lacrimi ca si tatal copilului lunatic: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele! (Mc. 9, 24).
Din mila lui Dumnezeu, o mutilare trupeasca sau sufleteasca devine o cruce cu ajutorul careia omul intra in imparatia Cerurilor.
Mutilarea trupului poate intelepti sufletul, spune staretul Paisie Aghioritul. Cei care s-au nascut ologi sau care au devenit ologi din vina
altcuiva sau din propria neatentie, daca nu cartesc, ci il slavesc cu smerenie pe Dumnezeu si traiesc in Hristos, vor fi numarati de Dumnezeu in
randul marturisitorilor.
Suferinta in sine nu este lipsita de sens. Ea determina o incordare duhovniceasca, chiar radicala. Aceasta este opinia psihologului
austriac Victor Frankl, care a petrecut cativa ani intr-un lagar de concentrare fascist. Suferinta trupeasca (care este cel mai greu de
suportat)nimiceste in primul rand imaginile denaturate despre viata si moarte, despre cei apropiati si cei straini. O boala grava, apropierea
mortii constituie un examen moral.Ea poate sa ne impuna sa vedem altfel viata, sa ne dam seama de limitarea noastra, de tragismul
existentei si sa se termine cu o schimbare morala. Mai inainte de fi smerit, am gresit; pentru aceasta cuvantul Tau am pazit (Ps. 118, 67). In
acest sens, ortodoxia invata ca orice boala este un motiv de autocontrolare, de rugaciune intensa, de patrundere in sine, cand sufletul intra
intr-o noua stare duhovniceasca.
Boala caleste sufletul unui crestin, il curata, precum focul curata aurul. De exemplu, Cuviosul Pimen Multinduratorul s-a mantuit prin
faptul ca a suportat bolile fara sa carteasca si pentru ca multumea pentru ele. El se conducea dupa cuvintele Mantuitorului: Dar cel ce va
rabda pana la sfarsit, acela se va mantui (Mt. 24, 13).
Prin suportarea smerita a bolilor grave, placutii lui Dumnezeu s-au invrednicit de mari daruri: facerea de minuni, vindecari, inainte-
vederea etc. Astfel se implineau cuvintele apostolice: noi cei vii suntem dati spre moarte pentru Iisus, ca si viata lui Iisus sa se arate in
trupul nostru cel muritor si de aceea ma bucur in slabiciuni, in stramtorari pentru Hristos, caci, atunci cand sunt neputincios, atunci sunt
puternic (2 Cor. 4, 11 si 12, 10). N. V. Gogol scria:

Ah! Cat de mult avem noi nevoie de boli! Din multimea foloaselor pe care le-am putut trage, voi mentiona doar unul singur: azi
sunt asa cum sunt, insa totusi m-am schimbat in mai bine. Daca nu ar fi existat aceste suferinte, as fi crezut ca am devenit asa cum trebuia sa
fiu Sanatatea, care il impinge mereu pe rus la tot felul de salturi si dorinte de a-si evidentia calitatile in fata tuturor, m-ar fi obligat sa
savarsesc o multime de prostii. Daca nu ar fi existat suferintele provocate de boli, nici nu vreau sa-mi inchipui ce as fi devenit eu! Ce om
insemnat mi-as fi inchipuit ca sunt!.
Scriitorul ne impartaseste cateva momente din bogata sa experienta de viata: Ma smeresc in fiecare clipa si nu gasesc cuvinte
pentru a-i multumi Proniatorului Ceresc pentru boala mea. Sa primiti si voi cu supunere orice boala, avand ferma incredere ca este spre
folosul vostru. Rugati-va lui Dumnezeu ca sa va descopere insemnatatea ei minunata si adancul sensului ei. Iar Sfantul Teofan Zavoratul
spune: Pe patul de boala are loc treierisul: cu cat se va lovi mai mult, cu atat vor fi mai multe graunte si va fi mai mare cantitatea de cereale
treierate. Dupa aceea grauntele trebuie macinate la o piatra de moara, iar din faina obtinuta se va face aluat. Aluatul va fi lasat sa
dospeasca si, mai tarziu, va fi bagat in cuptor in forma de paine. Iar la urma, painea va fi pusa la masa lui Dumnezeu.
Boala este o scoala a smereniei, la sfarsitul careia vezi ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans, si sarac, si orb, si gol! (Apoc. 3,
17). Ea ne elibereaza de amagirea duhovniceasca si de multumirea de sine, ne invata sa cunoastem puterea lui Dumnezeu, care se
desavarseste in slabiciunea omeneasca (vezi II Cor. 12, 9). Uneori aceasta scoala incepe chiar din frageda copilarie. Copilul nu intelege sensul
suferintei, insa cu timpul cantitatea acestei suferinte poate trece in calitate. Cateodata apare o situatie paradoxala: daca judecam omeneste,
nu ne este clar cum poate un copil sa ajunga la mantuire cu ajutorul unei boli cronice. Aceasta nu inseamna insa ca el a suferit in zadar. Nu!
Oricat de dureros ar fi, boala este trimisa ca prin ea copilul sa creasca sanatos din punct de vedere duhovnicesc si cu o personalitate
puternica. Intr-adevar, omul se naste pentru a suferi; dupa cum scanteile se nasc pentru a merge in sus (Iov 5, 7). Analizand viata in lumina
poruncilor evanghelice, crestinul il binecuvanteaza pe Ziditorul sau pentru crucea care i-a fost data si care, desi grea, este in schimb,
mantuitoare. Uneori radacinile suferintei isi au inceputul in copilarie, iar roadele ei apar abia pe patul de moarte. Sa ne amintim de A. P.
Cehov: daca in primul act arma ramane sa atarne in cui fara nici un scop, trebuie sa fim siguri ca ea va impusca in ultimul act. Aceste cuvinte
sunt rostite de clasicul literaturii ruse in alt context. In orice caz, ele explica multe.
In cazuri exceptionale, Pronia dumnezeiasca il ia pe copil din aceasta lume inainte ca el sa fi avut timp sa savarseasca pacate grave.
Daca omul nu va putea suporta greutatile vietii, nu se va cai si va ceda moral, moartea lui, desi tragica, este totusi unica solutie de a
rezolva aceasta problema. Bineinteles ca Dumnezeu ia in considerare toate imprejurarile: trasaturile de caracter dobandite, conditia
educatiei, rugaciunile celor apropiati. Conform pedagogiei dumnezeiesti, este mai bine ca sufletul sa ajunga inca din copilarie in rai, decat
odata cu trecerea anilor sa ajunga in iad din cauza pacatelor.
Caci necazul nostru de acum, usor si trecator, ne aduce noua, mai presus de orice masura, slava vesnica covarsitoare , spune
Apostolul Pavel, ...findca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice (II Cor. 4, 17-18). Iata doar doua exemple. Un
pustnic il ruga fierbinte pe Dumnezeu ca sa-i descopere judecatile dumnezeiesti si a luat ca nevointa post aspru. Dar Dumnezeu nu-i
descoperea ceea ce dorea el sa afle. Calugarul nu inceta sa se roage si, in sfarsit, Dumnezeu s-a milostivit de el. Intr-o zi, pustnicul a pornit la
drum dorind sa ajunga la un calugar batran care locuia departe. Atunci i-a aparut in cale un inger in chip de calugar, care s-a oferit sa-i fie
insotitor. Pustnicul s-a bucurat mult si astfel amandoi au purces la drum.
A doua zi, calatorii s-au oprit pentru un popas in casa unui crestin. El i-a primit cu multa bucurie si cu mare cinste, le-a spalat
picioarele, le-a dat ceva sa manance si le-a pregatit patul pentru odihna. Dimineata, cand oaspetii sa pregateau sa purceada din nou la drum,
stapanul casei i-a rugat sa-i binecuvanteze copilul. Insa ingerul, atingandu-l pe copil, i-a luat sufletul. De durere, tatal nu a putut rosti nici un
cuvant, iar pustnicul, ingrozit, a iesit din casa. Dupa el a iesit si ingerul calugar.
Peste putin timp, pustnicul a intrebat: Cine esti? Diavol sau inger? De ce ai luat sufletul copilului?
insotitorul i-a raspuns: Daca acest copil ar fi ramas in viata, ar fi devenit un om foarte rau. Dar tatal lui este un barbat drept si placut lui
Dumnezeu, pentru ca face mult bine celor din jurul lui. De aceea am luat sufletul copilului, ca acesta sa se mantuiasca impreuna cu tatal
sau. Iata ce-ti spun, batrane! Intoarce-te in chilia ta si nu-ti mai framanta mintea, caci caile Domnului sunt necunoscute, de aceea sa nu ceri
ca sa le afli. Nu-ti va folosi la nimic. Ingerul s-a facut nevazut. Mirat, calugarul s-a cait de cererile sale nechibzuite si a povestit cele
intamplate si altor frati, ca sa le fie spre invatatura. Nadajduim ca toate cele spuse de pustnic vor fi ajuns pana la urechile tatalui copilului
mort si-i vor fi mangaiat inima indurerata.

In mod indirect, se confirma si povestirea mamei decembristului Kondratii Raleev. Dumnezeu i-a descoperit in vis viitorul fului ei.
Povestirea a fost publicata in Istoriceskii Vestnik din ianuarie 1894. Mama lui Raleev a povestit cunoscutilor ei urmatoarele: cand a implinit
varsta de trei ani, baiatul ei s-a imbolnavit grav. Probabil ca avea anghina difterica. Medicii ca re erau chemati la patul bolnavului dadeau
neputinciosi din cap si spuneau: Pana dimineata copilul va muri.Sufocandu-se, copilul se zvarcolea in pat, strangand manutele subtiri si
palide si nu-si mai recunostea mama. Bucuria mea, fericirea mea, comoara mea, oare chiar ma vei parasi? Nu, nu se poate!Nu voi putea
suporta aceasta! soptea mama, scaldand cu lacrimi manutele copilului. Oare nu exista nici o sansa? In disperare mare, a continuat
ea, am ingenuncheat in fata icoanei Mantuitorului si a icoanei Maicii Domnului, luminate de candele si m-am rugat fierbinte pentru
insanatosirea micutului meu. M-am rugat cum nu m-am mai rugat niciodata dupa aceea. Sufletul meu l-am pus in cuvinte si ma adresam lui
Dumnezeu...
Nu stiu cat a durat acest extaz, dar tin minte doar ca toata fiinta mea s-a umplut de o bucurie neinteleasa, lu minata de un sentiment
de liniste De parca cineva ma legana, imbiindu-ma la somn. Pleoapele mi s-au facut grele. M-am ridicat cu greu in picioare, m-am asezat
langa patutul bolnavului si sprijinindu-ma de el am adormit imediat.Nici acum nu pot pricepe daca a fost un vis sau daca am auzit cu
adevarat Oh! Cat de clar am auzit o voce necunoscuta, dar placuta, dulce, care mi-a spus:
- Revino-ti! Nu-L ruga pe Dumnezeu pentru insanatosirea fului tau El, Care este atotstiutor, stie de ce copilul trebuie sa moara acum Din
bunatatea si mila Sa, El vrea sa va fereasca de suferintele viitoare Ce ar fi daca ti le voi arata? Oare chiar si atunci vei cere insanatosirea
lui?
- Da, da, voi cere, voi da tot, voi accepta toate suferintele numai ca el, bucuria vietii mele, sa ramana in viata!, spuneam adresandu-
ma acelei voci si incercand in van sa deslusesc cui ii putea apartine.
- Atunci urmeaza-ma!
Si eu m-am supus acelei voci minunate, urmand-o, fara sa stiu in ce directie s-o iau. In fata mea vedeam doar un sir lung de camere.
Prima era la fel cu cea unde se afla acum copilul meu, care era la un pas de moarte. Dar, in acel moment, el nu murea. Nu i se mai auzea
respiratia grea ca inainte de agonie. Nu! El dormea linistit, obrajii ii erau usor imbujorati si zambea in somn. Micutul meu era complet
sanatos. Am vrut sa ma apropii de patul lui, dar vocea ma chema sa intru in alta camera.
Acolo era un baietel voinic si vioi. Invata. Pe biroul lui erau insirate carti si caiete. Dupa aceea l-am vazut adolescent si mai tarziu om
matur. Era militar. Dar iata si ultima camera. In ea se aflau multe persoane necunoscute mie. Toate vorbeau cu inflacarare, iar fiul meu,
agitat, incerca sa le explice ceva. Din nou am auzit acea voce, insa de data aceasta in inflexiunile ei intrezaream note amenintatoare, dure:
- Priveste! Poate te razgandesti, nebuno! Cand vei vedea ce se ascunde dupa perdeaua care desparte aceasta camera de celelalte, va fi prea
tarziu! Mai bine supune-te si nu mai cere nimic pentru copil, care este un inger si nu cunoaste inca rautatea. Dar eu am strigat : Nu, nu,
vreau ca el sa traiasca! si m-am grabit sa ajung la acea perdea. Ea s-a dat incet la o parte si am vazut o spanzuratoare.
In acel moment, mama a strigat si s-a trezit. Ea s-a aplecat deasupra copilului. O, minune! Acesta dormea linistit si fara griji.
Suieratul din gat s-a preschimbat in respiratie linistita, iar obrajorii i s-au imbujorat. Peste putin timp copilul s-a trezit si a intins manutele
spre mama. Ea nu putea pricepe: ce a fost asta? Vis sau realitatea mult dorita? S-a intamplat exact asa cum i s-a aratat in prima camera!
Nevenindu-i inca sa creada, mama a chemat-o si pe dadaca si impreuna s-au incredintat de vindecarea minunata a copilului care fusese la un
pas de moarte. Mama ii cersise viata! Timpul trecea, a continuat doamna Raleeva, iar visul meu se implinea cu exactitate, chiar si in cele mai
mici detalii: tineretea lui si, in sfarsit, adunarile clandestine Cand fiul imi prezenta pe unul din prietenii lui, eu recunosteam in el pe una din
persoanele din ultima camera.
Mai departe nu pot sa mai continui. Vreau sa ma intelegeti moartea lui spanzuratoarea o, Doamne! Vocea doamnei Raleeva
tremura, lacrimile o inabuseau. Jur, jur pe amintirea fiului meu ca nu este o aiureala a imaginatiei mele, ci adevarul pur!, a spus ea dupa
o clipa de tacere. Cu adevarat, o mama care isi plange fiul mort nu va indrazni, mai ales in cele mai grele momente, sa spuna vreun neadevar!
Iar cei care o cunosteau pe doamna Raleeva o stiau ca pe o femeie cinstita si corecta.
 Desigur, la inceputul secolului al XXI-lea este usor, dar totodata foarte greu sa judecam ceea ce s-a petrecut la sfarsitul secolului al
XVIII-lea (Raleev s-a nascut in anul 1795). Durerea parintilor la moartea copilului este nemarginita. A cunoaste si a masura aceasta
nemarginire este doar in puterea lui Dumnezeu: Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in
El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (In. 3, 16). Caci pe El, Care n-a cunoscut pacatul, L-a facut pentru noi pacat, ca sa dobandim, intru El,
dreptatea lui Dumnezeu (II Cor. 5,21). Nu avem dreptul sa judecam pe cineva. Cu toate acestea, cei care, dintr-o durere prea mare pentru
copiii decedati, ajung pana la descurajare, deznadejde, disperare si chiar la blasfemie, pacatuiesc. Sa intelegem si sa explicam aceste gesturi
din punct de vedere psihologic este posibil. Dar oare sunt ele indreptatite din punct de vedere crestin? Drept raspuns serveste povestirea de
mai sus. Dupa cum observam, in soarta omului nu exista o predeterminare. Intr-un cuvant, Dumnezeu inlatura ceea ce vechii greci
numeauinevitabilitate, soarta vitrega, fatalitate si de care se fereau.
Sa analizam aceasta situatie din perspectiva istorica. Conform Sfintei Evanghelii, dupa roade se cunosc. Scanteile aprinse de
decembristi (precum si de Raleev) s-au transformat treptat, cu ingaduinta lui Dumnezeu, in focul revolutiei mondiale. Acest foc distrugator
a nimicit si a ars milioane de vieti omenesti. Mersul crud al istoriei a aratat ca la baza regimului totalitar sovietic, fara ca ei insisi sa stie sau sa
doreasca, stau decembristii.
Bineinteles, nu vom spune ca orice copil care s-a imbolnavit sau a murit ar fi devenit neaparat un om rau sau un criminal. Aceasta nu
e obligatoriu. Suferintele copiilor au si un alt sens duhovnicesc. Apostolul Ioan povesteste cum Hristos, iesind din Templul de la Ierusalim, a
vazut un om orb din nastere. Si ucenicii Lui L-au intrebat, zicand: invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb? Iisus
a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu (In. 9, 1-3). Barbatul vindecat L-a slavit pe
Dumnezeu, L-a recunoscut pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu si L-a urmat.
In chip minunat, s-a implinit promisiunea lui Dumnezeu prin fericita maica Matrona din Moscova. Ea s-a nascut oarba.Insa in locul
vederii trupesti, Dumnezeu i-a deschis ochii duhovnicesti. Ea contempla viitorul ca pe ceva prezent si a intors pe multi oameni la
Dumnezeu. Darul inainte-vederii i-a permis sa implineasca o misiune aparte, iar neajunsul fizic i-a slujit pentru a-L slavi pe Dumnezeu.
Dupa parerea fericitului Nifon, episcopul Constantianei Ciprului,prin bolile grave ale copiilor, Dumnezeu vrea sa-i intelepteasca si sa-i intoarca
pe calea cea dreapta pe parintii lor. Copiii care sufera pentru indreptarea parintilor lor vor primi viata vesnica si vor fi izbaviti de iad. Pruncii
fara de vina sufera pentru ca prin moartea lor zadarnica (nevinovata K.Z.) sa primeasca viata nestricacioasa, iar parintii sa se
invredniceasca de pocainta adevarata.
Din pacate, omul este nerecunoscator. De obicei, numele lui Dumnezeu este chemat numai atunci cand este nevoie de El. Si este
pomenit mai ales la inmormantari decat la nunti. Este indreptatita zicala: Pana nu va lovi tunetul, omul nu isi va face cruce.Multi, care
inainte priveau cu dusmanie sau erau indiferenti fata de Biserica, incep sa se roage cu inflacarare cand vad nenorocirile care se abat asupra
copiilor lor. De aceea, Dumnezeu ia aceste atitudini dure, cand vede ca nu poate sa-i trezeasca din somnul duhovnicesc.
Staretul Paisie Aghioritul marturiseste: Daca vei implini in aceasta lume ceea ce trebuie, te vei mantui. Daca vei adauga ceva mai
mult, vei primi si mai mult. Daca cineva va primi lovituri pe nedrept, va primi o rasplata si mai mare. Oamenii care duc o viata cuvioasa sunt
supusi deseori unor incercari grele si patimesc mult. Altii care vad aceasta se intreaba de ce Dumnezeu a permis sa se intample asa ceva. Voi
aduce un exemplu. O familie model. Si barbatul e bun, si sotia, si copiii. Toti merg la Biserica, se impartasesc etc. Dar intr-o zi a venit la ei un
betiv sau un nebun, l-a batut pe barbat si l-a omorat, fara sa aiba vreun motiv. Oamenii, departe de Dumnezeu, si-au zis: Ia priviti-l! Si-a dus
crucea si a suferit din aceasta cauza. Trebuie sa stim ca Dumnezeu permite sa moara si oamenii nevinovati, pentru ca sa le dea posibilitatea
sa spuna ca si talharul de pe cruce cand se adresa celuilalt talhar: Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda? Si noi pe drept,
caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa nu a fcut nici un rau (Lc. 23, 40-41). Copiii primesc asupra lor nevointa
muceniciei pentru ca Dumnezeu sa miluiasca intreaga lume. Ei poarta o cruce de insemnatate universala. Dumnezeu nu se bucura de
suferintele lor, dar datorita lor adultii au timp sa se pocaiasca. Cu parere de rau, din cauza nepocaintei si a inteleptirii de sine, din obisnuinta
de a nu se gandi la propriile pacate, oamenii nu simt aceasta. Chiar si suferinta unui copil nevinovat nu reuseste intotdeauna sa mahneasca si
sa smereasca o inima egoista si impietrita.
Exista copiii trimisi. Ni se pare ca ei nu sunt din aceasta lume, ci sunt insemnati de sus. Prin viata lor scurta si moartea lor, ei il
marturisesc pe Dumnezeu. Prezenta lor ne invata rabdarea si credinta, ne apropie de Dumnezeu. Pe alesii Sai El ii inzestreaza cu darnicie, cu
har. Cand privim pozele acestor copii, vedem in privirea lor si in intreg chipul lor, o lumina launtrica si o pace sufleteasca. Despre acesti copii,
in popor se spune: Are o fata ca de inger. Nu va trai mult.
Pe langa cazurile de imbolnavire a copiilor, luand in considerare misiunea lor, crestinismul afirma si altceva: Uneori, moartea este
trimisa copilului pentru ca el si-a implinit pana la capat menirea sa pe pamant si este vrednic sa intre in imparatia Cerurilor.
In intelepciunea lui Solomon se spune: Cel drept, chiar cand apuca sa moara mai devreme, da de odihna. Batranetile cinstite nu
sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor
inseamna o viata neintinata. Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul i-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant. A fost rapit,
ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul Ajungand curand la desavarsire, dreptul a apucat ani
indelungati. Sufletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta s-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii. Neamurile vad, dar nu pricep
nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai (ntelepciunea lui
Solomon 4, 7-15).
Asa, necredinciosul rege Irod a poruncit sa fie omorati 14000 mii de prunci care erau in Betleem si in toate hotarele lui, de doi ani si
mai in jos (Mt 2, 16). Ei sunt mucenicii lui Hristos si Biserica ii numara in randul sfintilor. Iar pruncul Ioan Botezatorul, dupa o descoperire
dumnezeiasca, a fost ascuns de mama lui, dreapta Elisabeta. EI crestea si se intarea cu duhul. Si a fost in pustie pana in ziua aratarii lui catre
Israel (Lc. 1, 80). El a murit ca mucenic treizeci de ani mai tarziu, cand prin predicile sale a pregatit inimile oamenilor, ca sa-L primeasca pe
Iisus Hristos. Iata inca un exemplu, extras din viata fericitei Cleopatra. Aceasta vaduva credincioasa locuia in Palestina si il cinstea in mod
deosebit pe mucenicul Uar. Ea i-a inmormantat trupul pe mosia ei, iar mai tarziu a ridicat o biseri ca in cinstea lui, unde a pregatit loc
pentru sfintele moaste. In ziua stramutarii lor, ea s-a rugat mult mucenicului ca sa-l primeasca sub ocrotirea lui pe unicul ei fiu Ioan, care avea
varsta de 12 ani. Copilul trebuia trimis in armata, ca sa-l slujeasca pe imparat. Rugaciunea mamei a fost auzita si mucenicul a devenit cu
adevarat ocrotitorul fiului ei, insa nu in cariera militara. S-a intamplat ca tot in aceeasi zi, copilul sa se imbolnaveasca pe neasteptate, iar
noaptea sa moara. Nedorind sa accepte voia lui Dumnezeu, Cleopatra a cazut in deznadejde atat de mare, incat a ajuns sa-l invinovateasca pe
mucenic de moartea fiului si sa-i reproseze. Viata ei ne-o reda dialogul dintre Cleopatra si mucenic, in vers alb: Mama, indurerata a intrat in
biserica si cazand, cu lacrimi, a strigat: Iata-ti multumirea, sfnte, pentru truda mea / Oare asta-ti este ajutorul?Eu / Ce pentru tine am lasat
si sot si / Cu nadejde mare la tine am alergat! / Insa tu mi-ai luat fiul, mi-ai luat nadejdea! / Vai, cine imi va da paine / Cine ma va plange
cand voi fi-n mormant? / Ah, mai bine ma stingeam si eu decat sa-l prvesc / Ca pe o floare vestejita! / Si acum iti cer da-mi-l inapoi / Sau
ma ia pe mine! Ca in tristetea aceasta mare / Nu pot sa traiesc
Mult se tanguia inima indurerata a mamei. Groaza cauzata de moartea prematura a fiului ei ii intuneca mintea, invinuindu-l pe
mucenicul care nu i-a indreptatit sperantele. Obosita si apasata de suferinta, Cleopatra a adormit chiar in mijlocul bisericii. In vis i s-a aratat
mucenicul, care il tinea in brate pe fiul ei. Ambii straluceau ca soarele, capetele lor erau impodobite cu cununi minunate, iar hainele lor erau
mai albe ca zapada. Cleopatra s-a aruncat la picioarele lor, iar Sfantul Uar i-a spus: De ce esti suparata? /Credeai ca pot sa-ti uit eu
osteneala/ Pe care ai indurat-o in Egipt? / Si crezi ca am uitat eu grija ta / Atunci cand trupu-mi schingiuit / L-ai scos din mijlocul hoiturilor de
vite, / Apoi in camara tu l-ai ascuns?/ Cum ai crezut ca nu te-am auzit? / Cum pot sa nu ma rog eu pentru tine? / Intai L-am implorat pe
Dumnezeu / Sa ierte pacatele stramosilor tai / Pe langa care tu m-ai asezat; * / Iar dupa aceea l-am chemat pe fiul tau / In slujba Imparatului
Ceresc / Adu-ti aminte, oare nu-mi cereai / Sa primesti ce este placut lui Dumnezeu / Si ce ti-e de folos? / Eu am cerut si Domnul a
binecuvantat / Ca ful tau sa fie ostas ceresc. / Acum el stie unul din cei ce stau / In fata Tronului Dumnezeiesc. / Dar, daca vrei, ti-l dau sa fe
in slujba altui imparat / De vreme ce nu vrei sa fie in slujba / Vesnicului Dumnezeu. / Iar tanarul din bratele lui Uar / A cuvantat: Nu, nu, sa
n-o asculti / Nu ma intoarce pe pamantul plin de faradelegi / De unde m-ai luat chiar tu. / Nu ma lipsi de langa tine.
Iar mamei sale el a spus: De ce te intristezi si plangi, o, mama? / Eu sunt in slujba imparatului Hristos. / In fata lui eu stau alaturi de
ingeri / Iar tu din inaltimi ma chemi in jos! .
* Pe baza acestei relatari, Bserica Ortodoxa il cinsteste pe Sf. Mc. Uar ca pe un mare rugator pentru copiii care au murit nebotezati.
Auzind acestea si vazandu-si fiul incununat cu slava cereasca, mama a strigat: Daca e asa atunci ia-ma si pe mine! Ai rabdare, i-a raspuns
mucenicul. Mosia ta sa o inchini slavei lui Dumnezeu si numai dupa aceea vei veni si tu in locasurile ceresti. Vedenia s-a terminat, iar odata
cu ea a disparut si disperarea Cleopatrei. Dupa inmormantarea copilului, ea a impartit averea saracilor si s-a invrednicit ca in fecare duminica
sa-si vada fiul imbracat in haina ingereasca alaturi de mucenicul Uar. Sapte ani mai tarziu, in 327, sfanta a adormit intru Domnul. Mucenicul
Uar, fericita Cleopatra si fiul ei, Ioan, sunt pomeniti in ziua de 19 octombrie (stil vechi)/1 noiembrie (stil nou).
In romanul lui F. M. Dostoievski Fratii Karamazov intalnim un fragment asemanator. La staretul Zosima, al carui prototip este
Cuviosul Ambrozie de la Optina, a venit o femeie. Inima ii era indurerata de moartea fiului ei de trei ani. Uite ce e, maicuta, rosti staretul. A
fost odata, in vechime, un mare sfant, si sfantul asta a vazut intr-o zi in biserica o femeie ce-si jelea ca si tine pruncul avusese si ea un singur
odor si Dumnezeu, tot asa, il chemase la Dansul. Au nu stii tu, oare, a dojenit-o sfantul, cat de cutezatori sunt pruncii care se infatiseaza la
scaunul Atotputernicului? Nimeni in toata imparatia Cerurilor nu se incumeta ca ei: Tu, Doamne, graiesc ei, ne-ai daruit viata si nici n-am
apucat bine sa deschidem ochii, ca ne-ai si luat-o inapoi. Si atata se roaga si cuteaza sa ceara fara sfiala, ca Dumnezeu le da numaidecat
harul ingeresc. Asa ca, zice sfantul, bucura-te, femeie, nu mai plange in zadar, caci fatul tau se afla acum in gradina lui Dumnezeu, printre
ingerii din cer.
Dupa parerea staretului Paisie Aghioritul, copiii mici sunt asemenea sfintilor ingeri. Daca mor, ei ajung direct in rai si se roaga pentru
rude si apropiati. Parintii primesc o rasplata duhovniceasca pentru acesti ingerasi si, invers, daca, dupa ce creste copilul alege o cale gresita,
atunci si parintii patimesc. De chinurile de dupa moarte sunt scutiti si copiii nebotezati, morti intrauterin sau in frageda copilarie . Apostolul
Pavel spune ca femeia (barbatul) necredincioasa se sfinteste prin barbatul (femeia) credincios.Copiii lor nu sunt considerati necurati, ci
sfinti (vezi I Cor. 7, 14), adica ei nu sunt nelegitimi sau, in limbaj popular, copii din flori, bastarzi. Sa lasam pe seama teologilor sa stabileasca
corelatia dintre invatatura apostolica si cea despre pacatul stramosesc. Hristos spune: in casa Tatalui Meu multe locasuri sunt (In. 14, 2).
Unde anume va gasi alinare sufletul pruncului nebotezat nu putem sti.
Printre cauzele duhovnicesti ale bolii si mortii copilului vom mentiona inca trei.
Uneori, Cel de Sus cheama copilul la El ca sa mosteneasca Imparatia Cereasca si sa simta evlavia parintilor. O astfel de incercare se da numai
oamenilor care s-au maturizat duhovniceste. Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam sa-l aduca pe singurul sau fiu, pe Isaac, ca ardere de tot. In
ultima clipa, vazand credinta nestramutata si hotararea tatalui de a implini voia lui Dumnezeu, ingerul Domnului i-a spus:
Sa nu-ti ridici mana asupra copilului, nici sa-i faci vreun rau, caci acum cunosc ca te temi de Dumnezeu si pentru Mine nu ai crutat nici pe
singurul tau fiu (Fac. 22, 12). Dupa aceea, EI l-a strigat a doua oara pe Avraam si a facut un legamant: Te voi binecuvanta cu
binecuvantarea Mea si voi inmulti foarte neamul tau, ca sa fie ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii si va stapani neamul tau
cetatile dusmanilor sai. Si se vor binecuvanta prin neamul tau toate popoarele pamantului, pentru ca ai ascultat glasul Meu (Fac. 22, 17- 18).
Dupa cum vedem, Biblia relateaza nu despre cruzimea si despotismul lui Dumnezeu, ci despre un examen duhovnicesc. EI a fost trimis de sus
numai dupa ce Pronia a lucrat mult la sufletul lui. Rezistand incercarii, Avraam a primit fagaduinta ca va deveni tatal tuturor celor ce cred Intr-
Unul Dumnezeu si ca din urmasii lui se va naste Mantuitorul lumii, Hristos.
Pentru a incerca rabdarea dreptului Iov si ca sa-l invredniceasca de cununa muceniceasca, Dumnezeu a ingaduit satanei ca sa-i
omoare toti copiii (vezi Iov 1, 19). Nu este cu neputinta ca printre ei sa se aflat prunci si adolescenti. Vom mentiona ca Iov s-a rugat pentru
copiii lui inca din timpul vietii lor (vezi lov 1, 4-5). Nu exista nici o indoiala ca sufletele lor se odihnesc in locasurile ceresti. La sfarsitul
incercarii, Dumnezeu a binecuvantat sfarsitul vietii lui Iov mai bogat decat inceputul ei.Dupa multe suferinte, sfantul a trait in bogatie pana
la 140 de ani si a avut sapte fii si trei fiice. El i-a vazut pe fiii fiilor lui pana la al patrulea neam si a murit batran si incarcat de zile (Iov 42,
12-17).
De multe ori, moartea prematura a copilului se explica prin dorinta parintilor de a-l stapani intru totul. Acesti copii sunt conceputi si
crescuti doar pentru niste scopuri interesate, din motive egoiste, ceea ce mai mult dauneaza copilului decat ii aduce folos.
 Din pacate, astazi sunt foarte raspandite crima, traficul de copii pentru propria imbogatire, pentru donarea organelor sau pentru
distractiile pedofililor etc. Astfel, apare ispita de a transforma darul lui Dumnezeu (capacitatea de a naste copii) intr-o profesie aducatoare de
venit bun. Se denatureaza insasi esenta instinctului matern.Trupul si sufletul omului nu sunt o marfa. Insa, din pacate, devin asa, dupa cum s-
a si prezis in Apocalipsa (Apoc. 18, 11-13). Si atunci, Dumnezeu prevazand gandurile adultilor, ii lipseste din timp de posibilitatea de a-si duce
pana la capat planurile perfide. Copiii nevinovati mor de timpuriu pentru ca parintii lor nu sunt vrednici de ei. Masura acestei nevrednicii o
determina Judecatorul Ceresc, Care cunoaste tainele inimii.
Nu demult a avut loc o intamplare despre care s-a vorbit mult in presa, dar, mai ales, in cadrul emisiunii stirilor de dimineata Radio
Rusia, din 9 octombrie 2001. O femeie din Marea Britanie (numele ei nu era mentionat) a nascut un copil bolnav de leucemie. Pen tru a-l
vindeca, exista o singura solutie, si anume, transplantul unor anumite tesuturi. In plus, trebuia ales un donator biologic compatibil. In caz
contrar, se intampla respingerea tesuturilor transplantate si pacientul moare.
Nefericita mama a plecat in Chicago si cu ajutorul insamantarii artificiale a ramas insarcinata cu al doilea co pil, fratele mai mic al
fiului ei. Medicii au folosit tesuturile embrionului in calitate de piese de schimb pentru bolnavul de leucemie. In Marea Britanie acest
tratament este interzis. Rezultatul operatiei nu a fost mentionat. Motivele mamei sunt de inteles. Daca ar fi fost posibil, fara sa mai stea mult
pe ganduri, ar fi donat chiar ea propria maduva a oaselor, numai pentru a-si salva copilul. Este o jertfire nobila.Mama a dorit sa faca bine, dar
oare intr-adevar a facut bine? Este crestineste sa cumperi sanatatea copilului cu pretul vietii altui copil, sa-l transformi pe om, impotriva voii
lui, in material de constructie pentru un alt organism?
Deseori, copiii se trezesc prizonieri ai faradelegilor adultilor. Toti suntem legati prin relatiile social-economice si suntem membri ai
unui singur trup social. Imbolnavirea unui organ provoaca boala, iar uneori chiar si moartea intregului organism. Regele Solomon ne invata:
Prin binecuvantarea oamenilor drepti cetatea merge inainte, iar prin gura celor nelegiuiti ajunge rui na (Pilde 11, 11). Din cauza pacatului
desfranarii Dumnezeu a nimicit pe toti locuitorii Sodomei si Gomorei, afara de familia dreptului Lot (vezi Fac. 19, 1-30). Tot din aceasta cauza,
ar fi nimicit 120 000 de locuitori ai orasului Ninive, daca ei nu se caiau dupa ce prorocul Iona a predicat (Iona 1-4). Pentru ca faraonul se
incapatana si refuza sa-i elibereze pe iudei din robie, au murit toti intaii-nascuti ai Egiptului, de la om pana la dobitoc (Ies. 12, 29-30; Ps.
134, 8).
Povatuindu-i pe oamenii care sufereau de foame si de sete in Cezareea Capadociei, Sfantul Vasile cel Mare spunea: Din cauza unor
oameni sufera intreg poporul, si din rautatea unuia gusta din rodul lui multi. Iar Sfantul Ciprian al Moscovei era de parere ca toate
consecintele faptelor oamenilor se rasfrang asupra imparatului si a tarii, iar pacatele acestuia, asupra supusilor sai. Sa luam drept exemplu
dialogul dintre doi frati Karamazov, Ivan si Alexei: - Cum iti spuneam, pe atunci, la inceput de veac, era un general, om cu relatii inalte si
mare latifundiar, unul dintre aceia (ce-i drept, chiar la vremea aceea destul de putin numerosi) care, retragandu-se din activitate dupa o
cariera indelungata, erau convinsi ca dobandisera cumva dreptul de viata si de moarte asupra celor aflati la cheremul lor. Trebuie sa stii ca
asemenea oameni au existat in realitate. Asadar, generalul nostru se retrage la tara, statornicindu-se la el, la conac, pe o mosie dotata cu
doua mii de suflete si, plin de ifose, de nu-si mai incape in piele, se uita de sus la vecinii sai mai modesti, tratandu-i ca pe niste lingai sau
mascarici din suita lui. Printre altele, generalul intretine o rasa de caini de vanatoare, o haita intreaga de cateva sute de copoi, cu ingrijitorii
respectivi, si ei aproape o suta la numar, toti in uniforma, si toti calari. Intr-o buna zi, un copil din curte, un baietas de vreo opt ani, azvarlind
cu o piatra in joaca, nimereste in ogarul preferat al generalului, si nu stiu cum se face ca-l ologeste. Ce are cainele, de ce schiopateaza,
dragul de el?, intreaba zbirul. I se raporteaza ca baiatul aruncase in el cu o piatra si il lovise. Tu ai facut asta?, il ia la refec generalul. Ia
sa mi-l insfacati!,porunceste dumnealui. Slujitorii pun mana pe el, smulgandu-l din bratele maica-sii, si-l inchid in beci, unde ramane toata
noaptea. A doua zi dimineata, in zori, generalul se pregateste de plecare cu tot alaiul la vanat; se salta in sa, inconjurat de oamenii lui de casa,
de droaia de caini, de haitasi si de insotitori, toti calari. Toata slugarimea de la conac sta stransa buluc afara in curte, in frunte cu mama
vinovatului, ca sa-i fie invatatura de minte. Intemnitatul e scos din beci. Era o zi posomorata, cetoasa si rece, de toamna, cum nu se poate
mai potrivita pentru vanatoare. Generalul porunceste ca baietasul sa fie dezbracat in pielea goala; ii smulg hainele de pe el, lasandu-l
despuiat, in timp ce bietul copil, pierit de groaza, tremura ca varga, fara a indrazni macar sa cracneasca Goniti-l!, ordona
generalul. Fugi! Fugi!, se pornesc haitasii sa strige, si baiatul o rupe la fuga So pe el!, urla generalul, asmutind asupra lui droaia de
copoi. In cele din urma, dulaii il incoltesc si-l rup in bucati sub ochii maica-sii. Pare-mi-se ca dupa asta generalul a fost pus sub tutela. Ei, ia
spune, ce crezi ca ar merita sa-i faca? Sa-l puna la zid? Sa-l impuste pentru ca morala sa fie satisfacuta? Zi, Aliosa!
- Da, sa-l impuste! murmura Aliosa cu un suras stins, crispat, ridicand ochii spre Ivan.
- Bravo! striga Ivan incantat. Daca pana si tu spui asta, inseamna ca Halal calugar! Va sa zica, si in sufletul tau e cuibarit un pui de drac,
Aliosa Karamazov!
- Poate ca-i absurd ce-am spus, dar
- Ei, uite asta e, vezi: exista un dar la mijloc! exclama Ivan. Afla de la mine, calugarasule, ca asemenea absurditati sunt mai mult decat
necesare pe lume. Universul se sprijina pe absurditati, si fara ele ma intreb daca s-ar mai putea intampla ceva pe fata pamantului. Stim noi ce
stim!
 Astazi, F. M. Dostoievski se citeste de parca ar fi unul din contemporanii nostri si avem impresia ca a scris anume despre timpurile in
care traim noi. Ca un talentat artist al cuvantului, el ridica o problema acuta. In zilele noastre, nebunia, egoismul, interesele celor puternici ai
acestei lumi ii condamna pe oameni la boli si la nimicire in masa. Si ne amintim de jertfele fascismului, ale rasismului, ale Genocidului, ale
terorismului etc.
Asadar, oricare ar fi caile lui Dumnezeu, dreptatea suprema a lui Dumnezeu depaseste cu mult mintea si intelegerea noastra despre
dreptate. Iar psalmistul David spune ca judecatile Domnului sunt adevarate, indreptatite toate(Ps. 18,10). Sa ne inchipuim un tablou mare
si frumos, plin de armonie si de lumina. El este minunat, culorile sunt vii, alese desavarsit. Sa ne imaginam ca nici un pictor nu ar fi in stare sa
picteze mai bine sau sa-i gaseasca vreo imperfectiune. Dar iata ca, dintr-odata, campul nostru vizual se ingusteaza si ochiul incepe sa
perceapa doar ce este nesemnificativ, o pata oarecare, intunecata si urata. Nimic altceva nu se vede. Dintr-odata incepem sa nu mai
intelegem de ce este nevoie, in genere, de pata. Ea strica tot. Iar acum sa ne gandim daca poate un mic fragment nesemnificativ sa ofere o
imagine deplina si obiectiva despre intreg. Raspunsul este evident. Asa se intampla si in cazul nostru, cand privim suferinta ca find separata
de planul lui Dumnezeu,atribuindu-I Creatorului un colorit sumbru, lipsa de talent si chiar despotism.
Nu intamplator prorocul vechi-testamentar spune in numele lui Dumnezeu: Caci gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si
caile Mele ca ale voastre Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt caile Mele de caile voastre si cugetele Mele de
cugetele voastre (Isaia 55, 8-9).
Noi nu suntem in putere de a cunoaste ceea ce nu a putut intelege nici chiar marele rege David (Ps. 138, 17-18), cu toate ca
Dumnezeu ii descoperea adevarurile si tainele cele mai ascunse. Numai la Infricosatoarea Judecata vom primi raspunsuri obiective la toate
intrebarile care se refera la viata si la moarte. Apostolul Pavel marturiseste: Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata
catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu(l Cor. 13,12).
Dreptul Iov a suferit fara sa aiba vreo vina. El se ruga lui Dumnezeu ca sa inteleaga de ce au venit pe capul lui atatea nenorociri. Dar,
cand L-a vazut pe Dumnezeu cu proprii lui ochi, a recunoscut ca nu intelege nimic din judecatile Lui. ma urgisesc eu pe mine insumi si ma
pocaiesc in praf si in cenusa (Iov 42, 6). Ecoul intelepciunii biblice il auzim si in replicile unei eroine a renumitului flosof si scriitor englez
Clave S. Lewis: Acum stiu, Doamne, de ce nu-mi raspunzi. Pentru ca Tu esti raspunsul. In fata Ta mor toate intrebarile.

Vom incheia cele spuse cu un fragment dintr-o scrisoare a Cuviosului Ambrozie de la Optina. Ea este adresata unei femei care
suferea mult din cauza bolii fiicei ei. Pentru ca toate cuvintele sfantului sunt de o mare importanta, vom cita scrisoarea in intregime:
Am auzit ca va intristati foarte mult vazand suferinta fiicei dvs.Intr-adevar, o mama nu poate sa nu sufere cand isi vede fetita in
necazuri mari. Cu toate acestea, sa nu uitati ca sunteti o crestina care crede in viata vesnica si in rasplata viitoare nu doar pentru nevointe, ci
si pentru suferintele facute cu voie sau fara de voie. De aceea nu trebuie sa va descurajati si sa va intristati asemenea paganilor sau
oamenilor necredinciosi, care nu recunosc nici fericirea vesnica, nici chinurile vesnice.Cat de mari ar fi suferintele micutei S., ele nu se pot
compara cu suferintele acceptate de buna-voie ale mucenicilor. Daca ele se aseamana, atunci ea va primi aceeasi stare de fericire in
locasurile raiului ca si ei. De fapt, nu trebuie sa uitati si timpurile in care traim, in care si copiii sunt atinsi de stricaciune de la ceea ce vad si
aud. De aceea e nevoie de curatire, care nu se face decat prin suferinta. In cea mai mare parte, curatirea sufletului se face prin suferinte
trupesti. Sa presupunem ca nu exista nici o vatamare sufleteasca. Insa trebuie sa stim ca nimeni nu dobandeste fericirea raiului fara ca mai
intai sa sufere.Oare si pruncii trec fara boli si suferinte in cealalta lume? Va scriu acestea nu pentru ca as dori moartea micutei S., ci pentru ca
sa va mangai si sa va conving sa nu va tanguiti.Oricat de mult v-ati iubi copila, sa stiti ca Dumnezeul nostru Multmilostiv o iubeste mai
mult. El se ingrijeste in orice clipa de mantuirea noastra. Din iubire pentru fiecare credincios, el marturiseste: Chiar si femeia de va uita de
copiii ei, Eu nu te voi uita. Siliti-va sa va micsorati durerea, lasand-o pe seama lui Dumnezeu: Cum va vrea si va binevoi, asa va face cu noi
dupa mila Sa.
(Din: K.V. Zorin, De ce sufera copiii, Editura Sophia, Bucuresti, 2006)
 DE CE SUFERINTA? DE CE BOALA? CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA?
Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (audio)
Duminica slabanogului de la Vitezda.
Publicat - May 2011

O conferinta duhovniceasca de exceptie a parintelui Arsenie, care a avut loc la Campina in martie 2010 si care merita ascultata, cu prisosinta.
Este impartita in 5 fragmente si o datoram fratelui Cristian Stavriu, dar o puteti si asculta si descarca integral de AICI.
Sursa: Catehetica

Desi tema intalnirii noatre din seara aceasta este, asa cum stiti, bolile si tamaduirea lor, m-am gandit totusi sa largim putin si sa
incercam sa vorbim si sa ajute Dumneze sa si intelegem macar cate ceva de folos pentru sufletele noastre,despre suferinta in general. Asadar
nu numai despre boli, ci despre suferinta in general.
Am putea sa spunem despre ea, de spre suferinta, ca este hrana noastra cea de toate zilele? Ar fi prea mult daca am spune asa, am
vedea lucrurile prea in negru daca le-am priv i asa? Poate ca fiecare om are raspunsurile lui la astfel de intrebari. Dar cred ca nu este om care
sa nu se fi intalnit cu suferinta, care sa nu fi trait, sa nu fi simtit in viata lui dureri, sau uneori chiar mai mult, adanci sfasieri ale sufletului sau
ale trupului. Fiecare stie cum a trecut prin ele si ce fel de urme au lasat acestea in fiinta lui. Si iarasi cred ca in fiecare om este inscrisa
chemarea catre viata, nu catre moarte, catre bucurie, nu catre apasatoarea intristare, catre fericire, nu catre o ucigatoare nefericire, catre
sanatate, nu catre boala. Si de aceea suferinta, atunci cand omul o intalneste, devine o provocare, poate cea mai mare provocare pentru
viata unui om.
Vreti sa aflati cum sta sufletul dreptslavitor, sufletul crestin dreptslavitor fata in fata cu suferinta? Vreti sa aflati ce fel de ganduri se
pot naste intr-un cuget dreptslavitor atunci cand acesta cerceteaza viata, pe a sa, si viata intregii lumi, framantata adanc de tot felul de
suferinte? Iata aceste ganduri, asa cum le descopera fericitul Parinte Sofronie Saharov de la Essex.
Descoperirea lui Dumnezeu spune: Dumnezeu dragoste este, Dumnezeu lumina este, si nici un intuneric intru El nu este. Cat ne este
de greu noua, oamenilor, a ne invoi cu aceasta! Greu, pentru ca si viata noastra personala precum si viata intregii lumi ce ne inconjoara
poarta marturie mai degraba impotriva. De fapt unde este acea lumina a dragostei Tatalui, daca noi toti, ajungand la sfarsitul vietii noastre,
ne vedem nevoiti, impreuna cu Iov, din amarul inimii a marturisi: zilele mele degrab au trecut, ruptu-s-au cele mai inalte doriri ale inimii
mele, iadul va fi casa mea, unde dar mai este in mine nadejde? Insusi Hristos poarta marturie ca Dumnezeu cu luare aminte randuieste cele
pentru intreaga faptura, ca nici cea mai mica pasare nu este uitata, ca El se ingrijeste pana si de podoaba ierbii campului, iar pentru oameni
purtarea Lui de grija este neasemuit mai mare, incat, voua, zice Domnul, si perii capului toti sunt numarati. Unde, dar, este aceasta Pronie
grijulie, pana si la cel mai mic amanunt? Toti suntem covarsiti de privelistea nesfarsitei dezlantuiri a raului in lume. Milioane de vieti, adesea
deabia incepute, inainte chiar de a ajunge la constientizarea vietii, sunt secerate cu o salbaticie de neinchipuit. Atunci la ce bun ne este data
aceasta viata fara de noima? Si, iata, insetat cauta sufletul a se intalni cu Dumnezeu spre a-I zice: la ce bun mi-ai dat viata? Uratu-mi-s-a de
suferinta. Intunericul ma impresoara, pentru ce Te ascunzi de mine? Stiu ca esti bun, dar cum de esti asa de nepasator la suferinta mea? Cum
de esti asa de crud si neinduplecat catre mine? Nu Te pot intelege.
Acestea sunt gandurile zamislite intr-un cuget dreptslavitor in fata suferintei. Vedeti aici ca nu este nici o cumintenie, iertati-ma ca
folosesc expresia aceasta, ocumintenie tampa in fata suferintei. Nu este nici resemnarea pe care o intalnim in spiritualitatea Extremului
Orient, o resemnare care ar vrea cumva sa se ridice deasupra lucrurilor, o resemnare care are in ea un fel de superioritate.
Dar, oprindu-ne la aceste ganduri, ne punem acum intrebarea: nu ne propunem un scop prea inalt, de neatins chiar, dorind sa
intelegem suferinta? Cum am putea sa cuprindem in sufletul nostru intelesul suferintei intregii lumi, cand pentru fiecare suflet in parte, sau
suferinta fiecarui suflet in parte este adesea pentru el insusi un adanc fara de fund.
Dar noi nu vrem sa intelegem suferinta, adica nu ne propunem sa o rationalizam, sa filozofam pe aceasta tema. Ceea ce am dori noi
insa este altceva: am dori sa ne impartasim cerand ajutor de la Dumnezeu, de intelegerea cea neinteleasa cu care au purtat suferinta
parintii nostri. Are Biserica o comoara a unei intelegeri neintelese din care ne putem impartasi.
Intelegerea cea neinteleasa Am luat aceasta expresie din Acatistul Bunei Vestiri. In Icosul al 2-lea al Acatistului Bunei Vestiri se
spune: Intelegerea cea neinteleasa cautand Fecioara s-o inteleaga a strigat catre cel ce slujea: Din pantece curat, cum este cu putinta sa se
nasca Fiu, spune-mi?.
Expresia a fost preluata si la Acatistul Mantuitorului, tot la Icosul al doilea:Intelegerea cea neinteleasa cautand Filip sa o inteleaga,
graia: Doamne, arata noua pe Tatal.
Cum adica intelegere, dar neinteleasa? Cred ca expresia aceasta vrea sa ne arate taina cea de necuprins cu mintea omeneasca. Taina
lui Dumnezeu este neinteleasa, ca una ce este de necuprins cu mintea omeneasca, dar nu este irationala, ci este cu inteles. Iar in acest
inteles patrunde omul prin credinta, prin credinta ca putere, prin credinta lucratoare, prin credinta ca dragoste, ca daruire de sine in mainile
lui Dumnezeu. In mainile lui Dumnezeu pe Care L-am cunoscut, nu pe care nu L-am cunoscut.
Da. Nu am avut o descoperire, cum a avut Sfantul Siluan Athonitul care a vazut pe Hristos Cel viu. Nu sunt nici pe departe la masura marelui
proroc Moisi care a vorbit cu Dumnezeu gura catre gura, fata catre fata, ca si cu un prieten . Dar as fi mincinos daca as spune ca nu L-am
cunoscut pe Dumnezeu, la masura mea si intr-un fel potrivit masurii mele. Nu am avut vedenii, vise, vederi, stravederi sau clarviziuni si nu le
am. Dar stiu ca L-am intalnit pe Dumnezeu si El a schimbat cursul vietii mele. Este limpede pentru mine, limpede ca lumina zilei, ca ceea ce s-
a facut, nu de la mine s-a facut. Un Altul a venit si mi-a deschis ochii sufletului, ochii cei launtrici, aratandu-mi ceea ce eu altfel n-as fi putut
vedea. Si tot ceea ce a urmat a fost o consecinta a acestei intalniri cu Dumnezeu. Faptul ca am plecat la manastire, ca sunt calugar, ca sunt
preot, ca sunt acum aici si vorbesc cu dumneavoastra.
 Fara intalnirea cu Dumnezeu, fara intalnirea vie cu Dumnezeu Cel viu, cred ca totul ramane fara alta valoare mai mult decat
valoarea unei vorbe goale. Chiar vorbirea despre Dumnezeu, despre credinta, despre dragoste, despre suferinta, despre virtuti. Am spus
aceste cuvinte exprimandu-ma la persoana intaia singular, dar am facut-o incredintat fiind ca oricare dintre dumneavoastra ar putea sa spuna
aceste cuvinte, poate ca mai mult decat mine. Cu adaugirea, sigur, a intamplarilor si a imprejurarilor proprii vietii fiecaruia.
Am spus aceste cuvinte cautand o cale, sau un mod de a ne apropia de taina suferintei.Pentru ca suferinta are o taina ei, are o intelegere
neinteleasa. In ea se desfasoara o intalnire tainica intre om si Dumnezeu. Iar in timpurile noastre, pentru a ne apropia de taina suferintei, se
pare ca avem piedici mai mari decat in trecut. Sa spunem cumva ca suferinta a capatat o dimensiune noua, sau poate ca aceasta dimensiune
doar s-a accentuat. In timpurile noastre pentru ca intunericul sa fie mai intuneric, restristea mai mare si greul mai greu, omul a fost lovit
groaznic in ceea ce consta taria lui, punctul lui de sprijin in fata a toata suferinta, si anume, a fost lovit in credinta lui.
Si n-as vrea sa smintesc pe nimeni, nici sa tulbur constiinta nimanui, dar am sa ma exprim totusi asa: in timpurile noastre mintea a
inlocuit credinta. Sau, cel putin, a strecurat in apele limpezi ale credintei tulburarea si impartirea felurimii gandurilor.
Vreti sa aratam acest lucru printr-un mic exemplu? Iata! Expresia pe care am folosit-o mai inainte, intelegerea cea neinteleasa .
Aceasta expresie o gasiti in cartile bisericesti mai vechi si ea exprima starea evlavioasa, credincioasa, a sufletului omenesc care cinsteste taina
lui Dumnezeu. Dar in cartile bisericesti mai noi nu mai gasiti expresia aceasta, sau o gasiti, dar putin schimbata. In loc de intelegerea cea
neinteleasagasiti expresia intelesul cel greu de patruns. Simtiti diferenta? Inteles greu de patruns poate sa aiba, sa zicem, si o ghicitoare,
dar, ea, mintea se straduieste si straduindu-se dezleaga intelesul acela greu de patruns al ghicitorii. Expresia noua este o forma diluata a celei
vechi. Cea veche marturisea cu tarie taina, arata sfintenia si puterea tainei, de neajuns pentru mintea omeneasca, oricate stradanii ar depune
ea. Taina de neajuns pentru mintea omeneasca, dar cunoscuta de inima credincioasa. Pe cand expresia cea noua parca ar sugera ca un efort
al ratiunii, al mintii, ar putea sa ia in stapanire taina. De aceea aceasta transformare a acestei expresii mi se pare ca poate ilustra o schimbare
ce s-a petrecut, schimbare despre care v-am vorbit, ca mintea a tins sa inlocuiasca credinta.
Nu vreau sa spun ca cei care s-au ocupat cu reeditarea unor carti bisericesti, Ceaslovul, acatistiere, carti de rugaciuni, au tradat cu
buna stiinta textul cel vechi.Chiar mi se pare ca de multe ori prea mult ne indreptam atentia in directia aceasta, in afara, umplandu-ne de
banuieli, de osandiri, de tulburari, uitand de dusmanul cel dinauntru. Poate prea mult ne temem ca ne va fi furata credinta de niste tradatori
ai ei si in inima noastra ne despartim de cei pe care ii socotim asa, tradatori ai credintei si cumva ne impartim in doua tabere: noi si ei.
Dar eu as vrea sa ma refer la o stare a mintii, la o stare a lucrului omenesc pe care mi se pare ca o avem de plans impreuna .
Exemplul pe care vi l-am dat a fost totusi ales la intamplare, si el nu este esential, dar starea aceasta a lucrului omenesc cred ca ne priveste
pe toti, cred ca ea trebuie sa fie spre luarea-aminte a noastra, a tuturor. Si cu privire la aceasta sa stiti ca oamenii sfinti, oamenii duhovnicesti
ai veacului nostru au tras, ca sa spune asa, un semnal de alarma. Starea aceasta a fost diagnosticata de ei. Aceasta stare este boala cea mai
mare, este suferinta cea mai mare a sufletului omenesc in timpurile noastre. Sau, din cauza acestei stari ii este greu omului de astazi sa se
apropie de intelegerea cea neinteleasa a suferintei.
Dar sa vedem cum diagnosticheaza oamenii duhovnicesti, imbunatatiti, sfinti, ai timpului nostru aceasta stare. Cuviosul Paisie
Aghioritul spune:In epoca noastra, in care s-au inmultit cunostintele,increderea numai in ratiune a zguduit din nefericire credinta din temelii
si a umplut sufletele de semne de intrebare si de indoieli. De aceea suntem lipsiti de minuni, pentru ca minunea se traieste si nu se explica
prin logica.
Iar parintele Dionisie Ignat de la Colciu, marele duhovnic roman, care a trait 80 de ani in muntele Athos, spune si dansul: Din multa
iscodire a mintii si inaltare si parere, piere credinta. Se retrage din suflet. Un ucenic l-a intrebat pe Batranul sau cand va veni sfarsitul. Si
Batranul a araspuns: cand se va inmulti mintea. Si asta o vedem astazi, zice Parintele Dionisie. Sfantul Ignatie Briancianinov, cu mai bine de
100 de ani inainte de acesti doi cuviosi Parinti, catre jumatatea secolului al XIX-lea, a observat cu durere o prefacere primejdioasa a vietuirii
crestinesti si a scris pe larg despre faptul ca se vede cum crestinii tot mai mult pierd intelesul cel adevarat al vietuirii crestinesti. Se vede cum
tot mai mult valorile umanismului si rationalismului inlocuiesc in viata lor Descoperirea dumnezeiasca si Traditia. Sau spus mai de-a dreptul,
Sfantul observa cum vechiul mod de viata, in ascultare de dumnezeiestile porunci, ascultare din dragoste, in simplitatea inimii, acest mod de
viata incepe sa se stinga si apare un mod de viata nou, modul de viata al omului care-si cauta voia lui, se ghideaza numai dupa simtirea lui,
numai dupa intelegerea lui. Toate acestea Sfantul le vede, asa cum si sunt, toate le vede ca pe olepadare de credinta, ca pe o apostazie, ca pe
inceputul implinirii cuvintelor profetice ale Sfantului Apostol Pavel: Antihrist nu se va arata pana nu va veni mai intai lepadarea de credinta.
Deci Parintii duhovnicesti, oamenii sfinti ai timpului nostru, ne vorbesc despre aceasta slabire,sau despre aceasta pierdere a
credintei. Ea este mai greu de observat pentru ca imbraca forme mai subtile decat in trecut, uneori se deghizeaza chiar in hainele credintei.
Sfantul Teofan Zavoratul spune despre timpurile din urma: Desi numele de crestin va fi auzit pretutindenea si peste tot vor fi biserici si slujbe,
toate acestea nu vor fi decat parelnicie, caci intru acestea se va salaslui o adevarata apostazie.
Deci, slabirea sau pierderea credintei este suferinta cea mai mare, este boala cea mai mare a sufletului omenesc in timpurile
noastre. Sau, putem sa spunem si altfel: din pricina slabirii credintei este omul atat de neajutorat, uneori zdrobit, in timpurile noastre, in fata
suferintei. Pentru ca slabind credinta, el nu se mai poate mangaia, nu se mai poate impartasi din comoara intelegerii celei neintelese pe care
o ofera biserica si in care au aflat mangaiere parintii nostri. Cum am putea privi in sufletul nostru decat numai prin credinta? Cuvantul pe care
ni-l da Biserica, cuvantul Bisericii care spune ca in suferinta se afla ascunsa iubirea lui Dumnezeu.
Da, in suferinta este iubirea lui Dumnezeu care poarta negrait de grija mantuirii omului. Biserica ne spune ca omul n-a fost facut
pentru suferinta. Intru inceputul facerii sale, omul nu a cunoscut, nu a stiut ce inseamna moartea, nu a stiut ce inseamna boala, nu a stiut ce
inseamna suferinta. Dar atunci, ce s-a intamplat cu noi? Si Biserica zice: Ce taina este aceasta ce s-a facut cu noi? Cum ne-am injugat cu
moartea? Cum ne-am dat stricaciunii? Cu adevarat, precum este scris dupa porunca lui Dumnezeu, Care da celor adormiti odihna. Dupa
porunca lui Dumnezeu, asadar si ce este porunca lui Dumnezeu? Porunca lui Dumnezeu este viata vesnica. Vedeti minunea? Pe de o parte,
noi stim (si spun lucrul acesta pentru ca sunteti oameni care mergeti la Biserica si primiti invatatura Bisericii), noi stim ca boala, moartea,
suferinta sunt urmarea calcarii de porunca savarsite de catre Adam in Rai, toate acestea sunt facerea lui intr-un fel, urmarea de neocolit a
alegerii pe care a facut-o de a se desparti de Dumnezeu, neascultandu-L. Pe de alta parte, ni se spune ca ne-am injugat cu moartea dupa
porunca lui Dumnezeu. Darporunca lui Dumnezeu este viata vesnica! Nu este o contradictie aici, ci este o minune. Dumnezeu se pogoara, ia
in mainile Lui facerea mainilor noastre, o sfinteste si face in asa fel ca prin ceea ce ni se lucra pierzania sa ni lucreze de acum mantuirea.
Cu moartea pe moarte calcand, asa a lucrat Hristos. Ceea ce era spre pierzania noastra a facut Dumnezeu sa fie spre curatirea
noastra. Prin moarte s-a risipit duhul pacatului, firea omeneasca murdarita de pacat s-a risipit, s-a destramat prin porunca lui Dumnezeu,
pentru a se naste din nou, curata, innoita, prin harul lui Hristos, in Hristos . Si asa a facut Dumnezeu ca prin cele ce noi ne-am dus la pierzanie
sa dobandim mantuirea, insa ca sa ne impartasim de mantuirea aceasta se poate numai prin credinta, numai primind prin cerdinta harul
dumnezeiesc.
Nu as vrea sa mai lungesc cuvantul acum, am vrut numai sa creez un cadru pentru intrebarile dumneavoastra. Intalnirea noastra,
oricum, nu se numea conferinta, ci convorbire si asa a si trebuit sa fie. Dumneavoastra trebuie sa ma ajutati acum prin intrebarile
dumneavoastra, sa incercam sa scoatem intelesuri folositoare pentru noi, intelesuri crestinesti, folositoare pentru sufletele noastre, despre
boala, despre moarte, despre suferinta. Eu, atat cat am reusit, am incercat sa creez un cadru general pentru aceasta.
Pana cand dumneavoastra va veti formula intrebarile, am sa va mai vorbesc putin despre un caz de suferinta foarte cunoscut, despre
Iov.Vreau sa va vorbesc putin despre el pentru ca mi se pare ca de multe ori si cazul lui sau minunea lui, taina lui o privim intr-un mod
simplist: a fost incercat, a rabdat si ca rasplata rabdarii lui a primit indoit fata de cele ce avea.
E adevarat ca e nevoie de putina rabdare pentru a citi cartea lui Iov, traim intr-o mare viteza, nu avem rabdare sa ne adancim intr-o
lectura care cumva prin structura ei ne opreste din aceasta viteza a noastra, cere o aplecare asupra ei, cere o luare aminte. Daca ati avea
rabdare sa parcurgeti cartea lui Iov cu luarea aminte, ati descoperi in ea adancimi nebanuite. Nu este numai atat, ca a fost incercat si in
incercare i s-a aratat credinciosia fata de Dumnezeu. Este ceva mult mai adanc in ceea ce s-a petrecut cu Iov. A ingaduit Dumnezeu Satanei sa
loveasca, intai sa loveasca in ale lui, lucrurile, turmele, chiar copiii lui au murit. A ingaduit Dumnezeu ca Satana sa loveasca in trupul lui, sa il
imbolnaveasca, sa sufere de o boala cumplita.
Afland de nenorocirea lui, au venit sa il mangaie trei prieteni: Elifaz din Teman, Bildad din uah si ofar din Naamah. Gandul lor,
dupa cum arata Scriptura, se vede ca a fost sincer, pentru ca venind si vazandu-l pe Iov, au cazut cu fetele la pamant si sapte zile si sapte nopti
n-au fost in stare sa spuna niciun cuvant, cutremurati de nenorocirea care l-a lovit pe acest om drept al lui Dumnezeu . Dar daca luam aminte
la dialogul care incepe intre ei descoperim ca acesti prieteni ai lui Iov incercau sa Il indreptateasca pe Dumnezeu in fata lui Iov. Incercau,
cumva, sa il invinovateasca pe Iov pentru ca Iov isi apara nevinovatia lui, cum am zice noi, priveau dintr-o intelegere morala lucrurile, nu
puteau sa iasa din schema aceasta: faci asta, primesti asta, esti drept, primesti rasplata, esti pacatos, primesti pedeapsa. Si ziceau: daca ai
primit ce ai primit de la Dumnezeu, trebuie sa fi facut tu ceva! Ai gresit tu cu ceva inaintea lui Dumenzeu, Dumnezeu nu este nedrept.
Niciodata nu s-a vazut ca Dumnezeu sa pedepseasca pe cei drepti, nu s-a vazut niciodata ca cei drepti sa fie nefericiti.
Si aici am sa va citesc putin din cuvantul pe care Iov il spune acestor prieteni ai lui, care veniti sa il mangaie n-au reusit decat sa
rascoleasca mai adanc sufletul lui: Am auzit mereu astfel de lucruri; suntei toi nite jalnici mngietori. Cnd se vor sfri aceste vorbe
goale i ce te chinuiete ca s rspunzi? i eu a vorbi aa ca voi, dac sufletul vostru ar fi n locul sufletului meu; a putea s spun multe
cuvinte mpotriva voastr i s dau din cap n privina voastr. V-a mngia numai cu gura i cu micarea buzelor mele v-a aduce uurare.
Dar, dac vorbesc, durerea mea nu se linitete i dac tac din gur, durerea mea nu se deprteaz de la mine. n ceasul de fa, Dumnezeu
mi-a luat toat vlaga; toat ticloia mea m mpresoar, Doamne! M-ai acoperit cu zbrcituri, care toate mrturisesc mpotriva mea;
neputina mea ea nsi m d de gol i brfitorul st mpotriva mea. El m sfie n furia Lui i se poart cu mine dumnos, scrnete din
dini mpotriva mea; dumanul meu arunc asupr-mi sgeile ochilor si; Deschis-au gura lor mpotriva mea, n batjocur m-au lovit peste
obraji. Toi grmad se nghesuie mpotriva mea. Dumnezeu m d pe mna unui pgn. El m arunc prad celor ri.
Desi la prima vedere, prin cuvantul lui, Iov cere socoteala lui Dumnezeu, la prima vedere cuvantul lui e un cuvant de razvratire, dar
numai la prima vedere. Ceea ce se intampla cu el nu stiu daca eu am intelesul cel drept, dar nu cred ca ma departez de el prea mult - cred
ca ceea ce s-a petrecut cu el a fost aceasta: Dumnezeu l-a adus pana la limita puterilor omenesti. Nu putea sa fie niciun cuvant omenesc care
sa il mangaie pe el.Niciodata nu trebuie sa ne facem avocatii lui Dumnezeu in fata omului care sufera.Suferinta este ceva intre el si
Dumnezeu, nu trebuie sa ne amestecam intre Dumnezeu si omul care sufera in sensul de a ne face interpretii lui Dumnezeu sau aparatorii lui
Dumnezeu fata de omul care in suferinta pare ca huleste pe Dumnezeu sau cere socoteala lui Dumnezeu, pentru ca riscam sa-i facem mai rau
omului, sa fim, cum zice Iov, niste jalnici mngietori. Dumnezeu avea o socoteala cu el, intr-adevar suferinta lui era ceva ce intrecea
puterile mintii sau puterile omenesti, dar care a fost scopul pentru care Dumnezeu l-a adus pe Iov pana la limita puterilor omenesti? Ne
dezleaga intrebarea aceasta insusi Iov, dupa ce afla usurare in suferinta lui: Din spusele unora i altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul
meu Te-a vzut. Pentru aceea, m urgisesc eu pe mine nsumi i m pociesc n praf i n cenu.
Rezultatul suferintei lui Iov a fost vederea lui Dumnezeu. Ceea ce a urmat suferintei lui Iov a fost vederea lui Dumnezeu. Suferinta
era atat de mare, dusa pana la limita puterilor omenesti, incat acestei suferinte nu i-a urmat decat trecerea dincolo de aceasta limita a puterii
omenesti. Ea putea fi urmata numai de vederea lui Dumnezeu. Dumnezeu a pregatit in aceasta suferinta pe Iov ca sa primeasca vederea
Lui. Textul mai vechi spunea cu auzul urechii Te-am auzit, adica a primit cunoastere despre Dumnezeu numai prin auz, insa, in urma
suferintei lui i s-a facut aceasta descoperire, atunci cand era in culmea deznadejdii, cand era in adancul cel mai adanc al suferintei si nu mai
exista niciun fel de mangaiere pentru el. Atunci L-a vazut pe Dumnezeu. Si aceasta singura vedere a lui Dumnezeu, singura ea a putut sa
linisteasca si sa odihneasca inima lui. Si vazand pe Dumnezeu n-a mai avut nevoie sa il smereasca cineva, sa ii faca cineva morala, sa ii tina
cineva predici despre rabdare. Si a zis: pentru aceea acum ma urgisesc eu pe mine insumi si ma pocaiesc in praf si in cenusa.
Sigur ca nu stim niciodata cand avem alaturi de noi pe un Iov, suferinta are multe intelesuri. Dar poate ca de prea multe ori noi o
vedem ca pe un fel de pedeapsa de la Dumnezeu, judecam intr-un mod simplist lucrurile si de multe ori ranim pe altii cu aceasta judecata a
noastra. In suferinta intotdeauna se arata pronia lui Dumnezeu pentru mantuirea omului.
Sa va mai spun ceva, pana vin primele intrebari. Stiti ce este boala? Si boala este ca un vestitor, este ca cineva care bate la usa vietii
noastre si ne spune Adu-ti aminte ca vei muri!. Boala este un inaintevestitor al mortii, ea ne arata fragilitatea conditiei noastre omenesti.
De asemenea, prin boala Dumenzeu lucreaza in sufletele noastre taina smereniei. Boala arata nimicnicia omului. Imi vine in minte acum ceea
ce spunea Pascal despre Cromwell, cel care a condus Revolutia burgheza din Anglia in secolul al XVII-lea. Era un conducator de osti atat de
vajnic, incat, spunea Pascal ca si Papa tremura in fata lui. Atunci avea multa putere, Occidentul intreg tremura in fata lui. Dar a fost necesara
doar o mica pietricica, care s-a oprit in uretra cum spunem noi a facut un blocaj renal si toata faima lui Cromwell a pierit. Iata ce este
omul! Omul de care tremura Papa, omul de care tremura Occidentul intreg. N-a avut nevoie de mai mult, decat de aceasta pietricica si prin
aceasta pietricica a apus indata toata faima lui si toata frica a pierit.
- Un adolescent de 17 ani consuma si plaseaza si altora droguri. Refuza existenta lui Dumnezeu. Ce putem face pentru el?
- Astfel de cazuri probabil ca sunt multe in zilele noastre. Cum am spus inainte despre Iov nu cred ca ar da vreun rezultat sa ne
apucam sa tinem predici unui astfel de tanar. Ar trebui sa ne apropiem de el si sa vedem de ce ajunge sa consume droguri, ce anume cauta
el. Ii lipseste ceva, cauta ceva. E nevoie de multa rabdare pentru asta. Numai daca e inconjurat de multa rabdare si rugaciune, de dragoste.
Numai asa puteti sa ajungeti la sufletul lui, ca sa vedeti de ce a ajuns sa faca ceea ce face. De multe ori stim ca cei care ajung sa consume
droguri nu prea mai pot sa renunte la ele. Si atunci poate si asta sa fie o cruce grea, si pentru frati, si pentru parinti, si pentru cei care ii sunt
apropiati.
Dar sa ia aceasta cruce in rabdare, in rugaciune, insa sa se fereasca sa tina predici!Nu e bine sa faci asta, trebuie sa faci asta! nu e
de ajuns, stie si el ca nu e bine, poate. Stie si el ce trebuie sa faca, poate. Dar nu are putere pentru aceasta . Sa va apropiati de el cu dragoste
ca sa aflati de ce anume are nevoie sufletul lui, de ce a ajuns in starea asta. Si poate ca asa, incet incet, veti gasi si calea de a-l ajuta.
- Exista vreo legatura intre anumite boli trupesti si anumite patimi sau boli sufletesti?
- Exista o legatura intre ele, ca sufletul si trupul sunt legate intre ele in fiinta omeneasca. Anumite patimi ale sufletului produc
animite boli sufletesti (trupesti, n.n.). De exemplu, Sf. Vasile cel Mare zice ca oamenii invidiosi sufera de boli ale aparatului circulator, dar
acum nu inseamna ca toti oamenii care sufera de boli ale aparatului circulator sunt invidiosi. Sigur ca o patima tine sufletul intr-o stare de
crispare, intr-o stare de incordare. Iar in conditia noastra, asa cum traim noi in lumea aceasta, sufletul se foloseste de organele trupului in
lucrarea lui. Iar daca sufletul este vatamat, adica nu lucreaza linistit, nu lucreaza lin, atunci si organele de care se foloseste el pot sa fie
afectate. Dar nu luati asta la modul simplist in care am spus inainte te pedepseste Dumnezeu pentru ca fumezi, pentru ca faci, pentru ca
dregi. Sa nu tinem predici oamenilor ca daca faci asta, se intampla asta si te pedepseste Dumnezeu! Pentru ca in felul acesta ii indepartam pe
oameni de Dumnezeu. Ajung oamenii sa Il vada pe Dumnezeu ca pe unul care te pandeste sa vada, cum ai facut ceva, imediat sa te
articuleze, cum spunem noi, ca si cu o nuia. Nu este asa! Chiar si cand bolile trupesi sunt legate de patimi sufletesti, nu inseamna ca ele sunt
o pedeapsa, ci ele sunt calea proniei dumnezeiesti prin care Dumnezeu cauta vindecarea acelui suflet. Dumnezeu cauta vindecarea si
mantuirea fiecaruia potrivit cu personalitatea lui, cu structura lui sufleteasca, cu felul lui de a fi. Adica gaseste Dumnezeu medicamentul
potrivit pentru fiecare. Si daca vede Dumnezeu ca unui om, pentru vindecarea sufletului lui, ii e de folos sa ia acest medicament- boala
trupeasca, atunci ingaduie Dumnezeu sa sufere de boala trupeasca, pentru a se putea curati de pacat.
- Adesea in suferintele noastre descoperim ca in sinea noastra Il invinovatim pe Dumnezeu pentru acestea. Cum sa le depasim?
- Numai prin credinta le putem depasi, pentru ca, intr-adevar, logicii noastre omenesti suferinta i se prezinta de multe ori ca un fel
de nedreptate sau ajungem la aceasta contradictie: Daca Tu ma iubesti, Doamne, cum de nu iti pasa de suferinta mea?Adica intr-un astfel
de caz, daca e sa ne certam cu Dumnezeu, intr-adevar, cu Dumnezeu trebuie sa ne certam! Dar noi singuri putem sa ne dam seama cand o
facem din rautate, cand o facem din egoism, cand ne certam din egoism. Una e sa ne certam cu Dumnezeu cum o facea Iov sau Parintele
Sofronie Saharov si alta e sa ne certam cu Dumnezeu din egoismul nostru, din micimea noastra de suflet . Mai intai sa scapam de micimea
noastra de suflet si apoi sa ne certam cu Dumnezeu. Si este sigur asta o spun eu, sa va convingeti si dumneavoastra ca din cearta asta
vom iesi infranti si ne va coplesi dragostea lui Dumnezeu.
Parintele Sofronie Saharov povesteste ca era in Sfantul Munte, la liniste, la pustie, in timpul celui de-al doilea razboi mondial si era
atat de apasat de suferinta oamenilor (mureau copii, femei, batrani, oameni nevinovati) si se certa cu Dumnezeu. Insa, spune
el, intotdeauna dupa o astfel de cearta sfarseam infrant, infrant la picioarele Crucii lui Hristos. Deci are dreptate omul sa se certe cu
Dumnezeu in suferinta lui, nu trebuie sa invinovatim pe nimeni pentru aceasta. Si certandu-se cu Dumnezeu, de la Dumnezeu va afla si
dezlegarea intrebarii.
- Care este pozitia Bisericii Ortodoxe in privinta radiesteziei (bio-energo-terapiei)? Ce pateste o persoana supusa radiesteziei?
- Nu cred ca exista o pozitie oficiala a Bisericii in privinta radiesteziei. Acum, eu va spun din ce am putut eu sa cunosc. Am intalnit
oameni care faceau radiestezie in anumite grade. Din experienta lor pot sa va spun anumite lucruri si din ce mi se pare mie. Nu este pozitia
oficiala a Bisericii, Biserica nu s-a pronuntat in legatura cu asta.
Radiestezia seamana cu un fel de spiritism. Atat cat am putut eu sa vad, este o denaturare jalnica a spiritualitatii ortodoxe, atunci
cand este a spiritualitatii ortodoxe denaturarea asta. In cursuri de radiestezie o sa gasiti definite marimi de felul acesta:grad de realizare a
voii Domnului intr-o actiune intreprinsa. De exemplu, ai intreprins o actiune. Un operator radiestezist iti masoara gradul de realizare a voii
Domnului in actiunea respectiva. Ai realizat voia Domnului 50% sau 60% sau 20%. Sau: acceptul Sfintei Treimi pentru o actiune pe care vrei sa
o intreprinzi. Vrei sa te casatoresti, vrei sa pleci intr-o calatorie, vrei sa iti alegi un anume servicu. Apelezi la un operator radiestezist si el o sa-
ti spuna ca in masura de. 30% Sfanta Treime este de acord sa faci actiunea respectiva. Nu stiu daca trebuie sa spun mai mult
De ce am spus ca seamana putin cu spiritismul? Operatorul radiestezist se comporta in mare masura ca un medium. Primeste
problema, o transmite propriului subconstient, in subconstient primeste mesajul inforenergetic legat de problema respectiva, iar acest
semnal inforenergetic se traduce apoi in niste oscilatii ale unui pendul o greutate atarnata de un fir, pe care il tine in mana. Raspunsul se
traduce in oscilatiile acestui pendul. Daca sunt mai mari oscilatiile inseamna ceva, daca sunt mai mici inseamna altceva. Sau ansa, mai poate
sa fie, in loc de pendul. Problema este ca acest pendul chiar oscileaza. Altfel ar fi o simpla escrocherie. Dar e mai grav decat atat! Adica duhul
cel rau lucreaza prin operatorul radiestezist ca printr-un medium, asa cum stiti fiecare, ca la mici sedinte de spiritism se misca obiecte, se
intampla diverse lucruri. Deci mi se pare ca este periculoasa radiestezia si nu as recomanda nimanui sa apeleze la ea pentru rezolvarea
problemelor de sanatate sau orice fel de alte probleme.
 - Cum putem alina suferinta unei mame care are ambii copii bolnavi de cancer? Cum putem intelege de ce sunt atatea cazuri de
cancer la copii?
- Nu cred ca putem intelege de ce sunt atatea cazuri de cancer la copii. Si cum putem sa mangaiem? Cum da Dumnezeu! Dar intr-
adevar, cand omul este in suferinta are nevoie de mangaiere. Nu are nevoie sa ii tinem predici despre rabdare. Sa va feriti sa-i tineti predici
despre rabdare omului care sufera! Si daca ii dai o cana cu apa unui om care este la pat si nu poate sa isi ia singur apa, este o mangaiere
pentru el. Sa participam cu ceva la suferinta lui, dar la modul concret. Sa ne ducem numai sa il vedem si sa stam de vorba cu el, sa mangaiem
singuratatea lui cu ceva. Sau ne ducem si ii facem cumparaturile. Sa participam cu ceva la viata lui, la suferinta lui. Aceasta va fi, fara indoiala,
o mangaiere. Intotdeauna este un ajutor a ne ruga pentru omul care este in suferinta. Cuviosul Paisie Aghioritul spune ca atunci cand te rogi
cu asemenea stare de suflet incat ai fi gata sa iei tu boala aceluia numai el sa se faca sanatos, se intampla ca acela chiar sa se faca sanatos si
uneori se intampla ca cel care a cerut sa ia el boala, sa nu se imbolnaveasca. Dar nu trebuie sa ne rugam cu gandul acesta:Doamne, da-mi
mie boala numai sa se faca acela sanatos, ca poate totusi n-o sa ma imbolnavesc! Atunci nu mai este o rugaciune adevarata. Dar rugaciunea
este intotdeauna un ajutor, daca o facem cu credinta, din toata inima
- Credeti ca se va ajunge la implantarea cipului, asa cum este prezentat in cartea Apocalipsei sau este aceasta intrebare si temere o
forma de a ne distrage atentia de la realele probleme duhovnicesti? - ()
Stiti bine ca s-a facut multa valva pe aceasta tema, foarte usor se interpreteaza lucrurile, ti-e si teama sa spui un cuvant pentru ca
este foarte usor rastalmacit si interpretat. Si sunt pusi oamenii, unii impotriva altora, chiar parintii, adeptii unuia, adeptii celuilalt. Acesti
adepti interpreteaza lucrurile in asa fel incat sa creeze vrajba, o dezbinare. N-as vrea sa contribui si eu la starea asta de lucruri, spunandu-va
acum si eu ceva, sa va dau si eu de lucru. Dar pentru ca a fost pusa intrebarea aici Eu nu cred ca cipul, asa cum este el acum, reprezinta
pecetluirea. Va spun ceea ce va spun pornind si de la parerea unor batrani duhovnicesti, nu e parerea mea personala, mi-am format-o si eu
luand anumite lucruri tot de la batrani, de la parinti duhovnicesti.
Pecetluirea nu se va putea sa nu aiba un substrat religios. Adica nu va fi un act administrativ ma duc la Politie si primesc cipul si am
fost pecetluit. Ea trebuie sa aiba un substrat religios, adica ea va trebui sa fie insotita, implicit sau explicit, de un fel de o marturisire de
credint a. Adica odata cu primirea pecetluirii sa-l marturisesc, implicit sau explicit, pe Antihrist ca Domn si Mantuitor al meu, ca Salvator al
lumii.Pentru ca Antihrist inseamna in locul lui Hristos. El va avea o ura, o invidie groaznica impotriva lui Hristos, nu va suferi prezenta Lui in
mintile, in sufletele oamenilor. Va dori ca el sa stapaneasca inimile oamenilor, pe el sa il considere Salvatorul. Se va inalta pe sine,spun
profetiile, mai presus de tot ceea ce este inchinat. Deci el va cere aceasta inchinare, sa i se dea lui ceea ce se da lui Dumnezeu . Deci
pecetluirea trebuie sa fie cumva insotita de un fel de marturie de credinta, asa cum noi cand ne botezam rostim Crezul, ne marturisim
credinta in Dumnezeu cel Unul in Treime inchinat, ne marturisim credinta in persoanele Sfintei Treimi. Asa si pecetluirea, probabil, va avea
acest substrat, fie ca va fi foarte explicit sau fie ca va fi cumva implicit.
Parintele nostru duhovnic, parintele Macarie [Cuviosul Macarie Ionita, duhovnicul de la Man. Pasarea, plecat la Domnul in
2007, n.n.], care a adormit nu de mult, spunea ca, de fapt, atunci cand vor fi lucrurile, ele vor fi evidente pentru toti, toti oamenii vor sti ce se
intampla si ce fac. Dar din interese materiale, din diferite motive isi vor imbrobodi fiecare constiinta, vor alege sa faca pasul acesta, dar toti
vor sti ce fac. Intr-adevar, se creeaza asa, ca o psihoza, oamenii sunt cu atentia atat de indreptata spre lucrul acesta, incat isi pierd toata
linistea ca vor fi pecetluiti pe ascuns, ca acolo e o cursa, se simt panditi din toate partile. Si Parintele Porfirie Bairaktaris era suparat pe
duhovnici ca au introdus un fel de panica in oameni. Parintele Porfirie tot la modul simplu s-a exprimat. Vedeti cum este si cuvantul Sfantului
Apostol Pavel: Antihrist nu se va arata pana nu va veni mai intai lepadarea de credinta.
Deci eu nu trebuie sa am atentia catre Antihrist, ci catre lepadarea de credinta. Ca el nu se poate arata pana nu va veni lepadarea de
credinta! Daca nu pleaca Hristos din viata mea, el nu are loc sa se apropie sau sa intre in viata mea . El nu intra in viata mea decat daca din
viata mea pleaca Hristos. Iar ca sa plece Hristos din viata mea, asta tine numai si numai de mine. Nu tine de Guvern, nu tine de vreo
conspiratie, nu tine de Masonerie, nu tine de tradatori ai credintei din Biserica, nu tine de nimeni. Ca sa plece Hristos din viata mea tine
numai de mine. Aste e si maretia omului! Este o maretie a omului, ca este totul intre el si Dumnezeu. Daca eu Il pastrez pe Hristos in viata
mea, pentru ca vreau sa Il pastrez pe Hristos in viata mea, eu in El cred, pe El Il marturisesc, pe El l-am cunoscut ca Dumnezeu al meu, in El
este viata mea si daca eu nu vreau sa ma lepad de El, nimeni nu poate sa mi-L ia, tine totul de mine. Deci Antihrist nu se va arata pana nu va
veni mai intai lepadarea de credinta.
E adevarat lucrul acesta, ca lepadarea de credinta imbraca forme foarte subtile in vremea noastra. Ea se deghizeaza chiar in hainele
credintei, adica se pastreaza o spoiala de credinta, cum zice Sf Teofan vor fi peste tot biserici, slujbe, dar nu vor fi decat parelnicie, nu va fi o
angajare in Hristos, ci numai fatada, numai fast, numai ritual, nu va fi o daruire a vietii in Hristos. Asta este primejdia! Si pe asta trebuie sa ne
concentram, nu pe conspiratii, nu pe tradarea nu stiu cui, nu pe cipuri, nu pe altceva Ca pecetluirea va imbraca si o forma concreta, a
cipului sau alta, poate ca va imbraca si o forma concreta. Dar noi sa ne pregatim. Nu stim cand va fi momentul acela, dar daca noi suntem cu
constiinta treaza vom simti, va fi limpede pentru toata lumea.
*

MICII MUCENICI ASCUNSI.

Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare
Publicat pe Apr 2011 un repros viu pentru oamenii cu suflete moarte
 Un reportaj tulburator difuzat in cadrul emisiunii In premiera, despre miile de copii romani cu boli rare si cumplite, copii eroi,
cum au fost ei numiti in emisiune, eroi impreuna cu parintii lor, copii si parinti chinuiti si rastigniti zilnic, ale caror suferinte teribile, dar si ale
caror seninatate si demnitate sufleteasca ne coplesesc, ne mustra si ne rusineaza fara drept de apel.
Apoi un articol cu povestea unui copil grec foarte credincios, Marios, care a purtat, pana la 17 ani, o boala cumplita degenerativa, intr-o stare
de pace plina de intelepciune, de bucurie matura si de recunostinta incredibile, ce nu pot fi explicate decat prin puterea sfintitoare a harului,
care l-a inundat cu mangaierea Sa.
Aceste Golgote vii si cotidiene care se petrec astazi, langa noi, ne rusineaza si ne mustra cu putere, daca a mai ramas cel putin o
farama de constiinta si de sensibilitate in noi, pe toti cei care, relativ sanatosi fiind si ducand o viata inca destul de linistita si de normala, ba
unii chiar foarte confortabila si rasfatata, nu stim sa mai pretuim nimic, nu stim sau uitam foarte usor sa fim recunoscatori pentru tot ceea ce
am primit. Ceea ce nu stim sau uitam prea usor ne invata aceste imagini, care ne fac sa ne dam seamacat de ingrozitor de vinovati ne facem
si noi, cu fiecare mic pacat pe care il savarsim sau cu fiecare mica placere egoista pe care ne-o ingaduim, pentru inca un cui nevazut batut in
trupurile sfasiate, fragile si frante ale acestor suflete nevinovate si in cele ale parintilor care patimesc muceniceste impreuna cu ei.
Vazand aceste drame si incercand sa ne transpunem in locul celor care le traiesc, reusim, abia acum, sa desprindem putin din zgura
care ne impietreste inimile si sa intelegem cajertfa unor astfel de oameni si suferinta unor astfel de copii, precum si a tuturor fratilor nostri
de pe pamant care sufera si se chinuie cum noi nu cutezam nici cu gandul sa ne inchipuim, nu ne mai poate lasa sa traim ca pana
acum. Suntem datori, foarte datori, mult prea datori!
De asemenea, adunand inauntrul nostru toate scenele, cazurile si evenimentele zdrobitoare care ne-au marcat ultimele
saptamani, si asumandu-ne lucid realitatea asa cum este, vom sti ca, mai ales pentru romani, in mod clar si cu neputinta de tagaduit, a
inceput marele Calvar al vremurilor de pe urma, al distrugerii si al inrobirii noastre totale, au inceput cu adevarat anii durerilor despre care
am tot auzit profetindu-se. Tot ceea ce pana acum era, pentru noi, doar o previziune referitoare la un viitor mereu amanat, ceea ce ne
amageam a fi numai o amenintare si o posibilitate teoretica, pe care o nadajduiam daca nu anulata, cel putin mult diminuata in realitate, ei
bine, chiar a inceput sa se intample. Cu noi si langa noi. Planurile de pustiire si descompunere a acestui neam si a acestei tari acum se
deruleaza efectiv, metodic si nemilos. Se aplica deja, in mod palpabil si la scara nationala, toate masurile de sfaramare si de exterminare
lenta, dar sigura, impuse de binefacatorii externi ai Romaniei (FMI, Banca Mondiala, Comisia Europeana) in coniventa cu sadicele cozi de
topor asezate in fruntea natiei. Oamenii saraci si bolnavii mai grav, in principal cei din mediul rural sau din orasele ucise economic, deja mor
cu zile sau sunt pusi, peste noapte, in situatii umilitoare, inumane si absurde, traind zile de groaza, cu asteptarea iminenta a ceea ce este mai
rau.
Acestea sunt adevaratele stiri si adevaratele evenimente care ar trebui sa conteze si sa ne intereseze in mod prioritar, fiindca acestea
sunt semnele vremurilor care ne privesc si ne ating direct, existential, nu sunt abstractiuni si virtualitati. Ele trebuie sa ne faca sa
constientizam ca, si daca noi insine sau cei mai apropiati ai nostri, INCA nu am intrat (sau, poate, nu prea mult) sub tavalug, totusi tavalugul s-
a pornit deja ineluctabil si este doar o chestiune de timp pana va ajunge si la noi, si la cei mai dragi noua. Dar, daca suntem crestini nu doar
cu numele, nu ne punem problema sa ne salvam pielea, sa ne punem cumva pe noi la adapost de nenorociri sau sa ne amagim ca, pana si
acum, ceea ce se petrece cu bolnavii de prin spitalele desfiintate sau ramasi fara tratamente, ori ceea ce se petrece cu cei ramasi fara
serviciu, fara venituri, sau sub limita subzistentei, cu copii de intretinut si aflati sub nenumarate agresiuni, presiuni si hartuieli, toate
acestea tot NOUA ni se intampla. Fiindca fratele meu este viata mea si ceea ce se petrece unei parti atat de largi din propriul meu neam nu
ma poate lasa indiferent si rece, pana acolo unde simt ca nu mai pot sa-mi mai permit sa traiesc egoist, cinic, lacom, orgolios, clevetitor si
arogant, si nici in trandavie, in inertie, in superficialitate si in inconstienta, pentru propriile mele placeri, planuri si ambitii.Fiindca toate se
vadesc acum, in lumina suferintei atroce si a primejdiei iminente a mortii, ca amarnice desertaciuni si fiindca simt foarte limpede ca voi avea
de dat seama vesnic pentru orice absenta, pentru orice dezertare a mea de pe singurul front care conteaza acum cel al durerii inimii, puse
in rugaciune. Nu mai este vreme de multa teorie si de prea multa cercetare rational(ist)a, sofisticata, a lucrurilor. Nu mai este vreme sa ne tot
cultivam raceala scrupulozitatii maniacale, a formalismului ingamfat si a corectitudinii autosuficiente si artagoase, si nici sa ne antrenam
ascutimea desarta a mintii celei viclene. Este vremea sa traim in mod autentic acea ortodoxie a inimii despre care ne-au vorbit sfintii
contemporani, si care sa ne asigure singura pavaza mantuitoare in fata uriasului tsunami al duhului antihristic care se napusteste peste lume.
Asadar, ceea ce deja se intampla ne ajuta sa ne trezim sufleteste de-a binelea mai inainte si sa realizam ca, pe de o parte, suntem cu
totii datori sa ne purtam sarcinile intre noi sisa plangem cu cei ce plang, ca unii ce ne suntem madulare unii altora; si, pe de alta parte,
ca, macar acum, in al unsprezecelea ceas, este vital sa rascumparam vremea, sa invatam sa pretuim la maximum, sa-I multumim Domnului
cu lacrimi si sa valorificam duhovniceste, intru trezvie, fiecare clipa, fiecare ceas, fiecare zi linistite pe care le mai primim inca de la
Dumnezeu, desi nu suntem deloc vrednici de un asemenea dar si de atata pasuire si pogoramant, pentru invartosarea inimilor noastre ! Este,
poate, o ultima sansa, care ni se da si pe care nu avem voie sa o mai ratam, si sa implinim fara zabava tot ceea ce este esential sa
implinim, tot ceea ce constiinta ne invata si ne mustra.
Cu aceste imagini, ganduri si trairi va propunem sa intram in Saptamana Mare, pentru ca numai asa vom intelege si vom participa
viu si adevarat, la Sfintele si mantuitoarele Patimi pentru noi ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos!
Sa mergem si noi sa murim impreuna cu El, ca sa ne inviem sufletele moarte!

***

E foarte optimista, si ea ne da curaj si noua Ea a acceptat ca e un copil mai deosebit ca ceilalti: Daca asa sunt eu Si-ti da curaj. E
o luptatoare! - Ia spune, ce spui tu la copiii bolnaviori? - Sa se lupte, sa nu se dea batuti si sa fie curajosi. (Georgiana Haineala, 12 ani,
bolnava de epidermoliza buloasa, a carei piele, mai subtire decat a aripii de fluture, se sfasie la cea mai mica atingere)
IMPORTANT! Cei care doresc sa o ajute pe GEORGIANA o pot face depunand bani in contulRO71 CECE BC12 08RO N042 8780,
deschis la CEC Comanesti, pe numele Haineala Mihail Catalin (tatal ei)
 ***
Eduard, in schimb, se bucura pentru orice. Pentru fiecare zi in care mai poate iesi putin din casa. Pentru fiecare clipa in care crede
ca e un om normal Imi zice si el de multe ori: Mami, trebuie sa te gandesti ca sunt oameni sanatosi, care n-au avut nimic niciodata, si se
intampla un accident, si de multe ori raman marcati pe toata viata. Macar eu asa am crescut, asta e situatia! Si vreau sa va spun ca daca ar fi
un copil sa se streseze, sa planga, sa se necajeasca, sa-si planga de mila, n-as rezista, credeti-ma! Stiti cat de mult ma intareste el pe mine prin
felul lui de a fi!
(Elena, mama lui Eduard Gabor, 21 de ani, bolnav de hemofilie, ramas fara ambele picioare, din cauza bolii, de la 13 ani)
***

Mamico, ne iubeste Dumnezeu

Lectia minunata a unui copil bolnav de distrofie musculara din Grecia, MARIOS NASIOS
(din revista Familia ortodoxa)

Marios s-a nascut de Intampinarea Domnului (2 februarie) 1987. La varsta de 5 ani incepu sa prezinte dificultati la mers, instabilitate,
obosea repede, intampina greutate in a urca scarile sau a se scula de jos. La 7 ani i s-a pus diagnosticul: distrofie musculara de tip Duchenne.
Distrofia musculara este o boala rara ereditara ce apare la baieti si se agraveaza in timp, treptat,pana cand bolnavii in cele din urma raman
imobilizati complet si din cauza atrofierii muschilor aparatului respirator, se ajunge la insuficienta respiratorie. Marios a trecut prin toate
aceste stadii, dar era un copil talentat. Elev stralucit pana la liceu, unde a apucat sa intre (a murit la 17 ani). De la 8 ani era in caruciorul cu
rotile pentru invalizi.

Cu acest carucior participa la parade de defilare ca stegar, purtand drapelul cu fala in fruntea defilarii. Avea un suras vesel,
intelepciune dupa Dumnezeu, simtul recunostintei si era cu un multumesc pe buze catre oricine: catre mama lui care-l ingrijea, catre colegii
lui de scoala, profesori si catre duhovnicul lui, parintele Ghevasie.
Obisnuia sa spuna: Sunt foarte bine. Nu-mi lipseste nimic. Simt ca iubesc pe toata lumea. Ca Dumnezeu sa nu ma faca bine, ceva
stie, poate ca asa e mai bine . Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat minte si pot comunica cu oamenii; ca pot citi; ca pot intelege toate. De n-
as fi avut minte, ce as fi facut cu mainile? Cel paralizat, care are minte si face rabdare este cel mai istet om din lume Mama, Dumnezeu ne
iubeste. Este spre binele sufletelor noastre si, daca nu ne da sanatate, totusi ne dezleaga celelalte probleme.
Datorita faptului ca evolutia bolii a afectat muschii cardiaci, Marios incepu sa dea semne de puls accelerat. Cu un puls de 128 era
nevoit sa mearga in fiecare zi la scoala. Aflandu-se aceasta suferinta spunea: Alti copii, suferinzi ca si mine, sunt nevoiti sa intrerupa scoala,
caci nu mai pot continua din pricina bolii. Iar eu cate daruri am!.
Colegii sai de scoala, profesorii isi amintesc mereu de chipul sau ce stralucea de bucurie. Avea dreapta socoteala si dragoste si
spunea adesea mamei sale: Iarta-ma, mama, ca te obosesc relele mele. Suntem doi oameni si avem doar doua picioare. Ale tale si acestea
operate. La pranz eu imi fac lectiile, iar tu ai grija de mine seara, astfel si eu am grija de tine la amiaza.
In fiecare Duminica se impartasea cu dor si nerabdare. Cand in 1995, Marios se infatisa Comisiei de Medicina in vederea obtinerii de
ajutor social pentru cei cu probleme de locomotie si afectiuni musculare, si Casa de Asigurari nu i-a acordat niciun ajutor, mama sa s-a
mahnit, dar el i-a zis: Mama, nu merita sa te mahnesti pentru viata aceasta. Noi pentru cealalta viata trebuie sa ne intristam. Nu vreau sa fii
trista si sa plangi. Asa cum Dumnezeu hraneste pasarile, astfel ne va hrani si pe noi si ne va purta de grija. Da, intr-adevar . Nu pot pricepe
cum de nu merg oamenii la biserica Marios inteleptit de Dumnezeu spunea: Eu nu sunt nimic. De altfel, oamenii nu trebuie sa se
bucure mult, dar nici sa se intristeze mult. Sa avem buna-cuviinta Cu Dumnezeu ne punem noi? Daca El vrea sa ploua, sa ploua. Ca doar nu
suntem de zahar! Mamico, ne iubeste Dumnezeu! Se ingrijeste de noi. Ne da, desigur, greutati, dar ne si ajuta, ne da si putere sa le trecem.
Nu vezi cat de mult se ingrijeste de noi? Se ingrijeste si de pasarele si nu se va ingriji de noi? Uite! Multi oameni, necunoscuti noua inainte,
acum ne inconjoara cu dragoste. Soarele dragostei daca ar lumina lumea, ea ar fi foarte frumoasa si mai buna, pentru ca soarele dragostei
este Insusi Hristos (Aceasta propozitie a fost scrisa de Marios intr-o teza cand era elev in clasa a IV-a). Ce pacat! Rudele nu trebuie sa caute
razbunarea. Dimpotriva, sa se roage pentru odihna sufletului rudeniei lor, dar si pentru sufletul ucigasului. Dumnezeu este singurul in drept
sa judece. Nu pot pricepe cum de nu merg oamenii la biserica
Pe 5 august 2003, Marios a facut edem la plamani. A fost internat la terapie intensiva, unde felul sau de a fi, in ciuda starii critice in
care se afla inima sa, cu 145 de pulsari, a impresionat profund pe tot personalul medical al spitalului. Trei luni mai tarziu facu primul atac de
cord. Pe 25 noiembire 2003 a adormit intru Domnul. In ziua inmormantarii, desi fusese aranjat ca sicriul sa fie transportat cu masina speciala,
aceasta s-a oprit brusc! Nu era cu putinta sa mai porneasca, cu toate ca nu prezenta vreo defectiune. Lucru inexplicabil! Ce se
intamplase? Colegii lui de scoala au vrut sa transporte sicriul ei insisi, pe umerii lor, si rugaciunea le-a fost ascultata. Intamplarea cu oprirea
masini au socotit-o un semn, si astfel a avut loc impresionanta procesiune funerara, cu sicriul, purtat pe umerii colegilor lui de scoala. La
cimitir, in timpul slujbei de inmormantare, s-a cantat Hristos a Inviat!.
Absolventii de liceu din acel an, au scris pe diploma de absolvire, cu litere mari, numele Marios, cu urmatoarea inscriptie
comemorativa: Mare cinste si bucurie ca te-am cunoscut aici pe pamant, Marios. Mai mare cinste si fericire sa ne intalnim in cealalta viata,
cea vesnica.
Meditatii despre rugaciune:
Rugaciunea este singurul mijloc de comuniune a oamenilor cu Dumnezeu. Ca sa ne rugam fara raspandire, ne ajuta lasarea spatiului
pamantesc si urcarea in inalturi, la cer, unde exista Imparatia Cereasca a lui Dumnezeu. Dumnezeu asculta toate rugaciunile ce facem, chiar
daca nu raspunde intotdeauna la cererile noastre. Nu trebuie sa ne suparam, deoarece are si El planurile Sale pentru mantuirea oamenilor.
Stie cum, unde si cand va raspunde rugaciunilor noastre, astfel incat sa iasa bine. De ne asculta de indata, poate ca iesea rau, si de aceea nu
ne raspunde. Rugaciunea trebuie sa iasa din inima, iar nu din minte. Sa se faca cu caldura si simtire, iar nu cu raceala, cum facem de obicei.
Bine ar fi fost ca toti oamenii din lume se se roage, astazi cand lumea noastra a pierdut orice contact cu Dumnezeu, si nu doar sa cerem, ci si
sa-I multumim si sa-L slavim.

Marios Nasios, 3 februarie 2000. (Traducere din cartea Se fac si astazi minuni? de Monah Gherontie Nica)
Din revista Familia ortodoxa, nr. 3/2011

***