Despre Ciie

-fără teologie de catedră-

MC
 Despre alegere

- Moş Costică, ce părere ai despre alegerea dinainte? Adică

poate cineva să fie mântuit dacă n-a fost ales înainte de
întemeierea lumii?
- Când Domnul Dumnezeu a alcătuit planul Său de mântuire nu
exista nimic din ceea ce vedem acum; omul nici atât. Asta
înseamnă că omul n-a putut să aibă niciun cuvânt de spus în
privinţa mântuirii. El, omul, nu exista: era doar în planul, altfel spus
în proiectul, lui Dumnezeu, proiect în care era inclusă şi libera
voinţă, căci trebuia să fie făcut după chipul lui Dumnezeu, adică,
între altele, să aibă şi capacitatea de a lua propriile decizii,
independent de Dumnezeu. Aceste decizii puteau să fie în
concordanţă cu voia lui Dumnezeu sau contrare. Domnul
Dumnezeu, după ce 1-a creat pe om, 1-a pus la probă.Primele probe
le-a trecut cu succes, dar la ultima a căzut.
-Ce înţe l egi prin primele probe?
- Când au fost aduse animalele şi păsările la om, acesta le-a dat
nume care au fost aprobate de Dumnezeu. Apoi din toate aceste
vieţuitoare omul nu şi-a ales niciun "ajutor potrivit". Domnul
Dumnezeu iar a fost de acord cu decizia omu .lui şi a creat femeia .
Dumnezeu avusese în plan să creeze bărbat şi femeie şi iată că
omul, bărbatul nu s-a ataşat de niciun animal, ci a dorit ceea ce a
avut în plan şi Dumnezeu. Când femeia a fost adusă la om, el i-a dat
un nume care a fost aprobat de Dumnezeu. A trecut deci şi proba
aceasta, însă, după ce a trăit o vreme alături de ajutorul potrivit a
căzut la proba nemulţumirii.
-Cum adică proba nemulţumirii?
- Eu aşa o numesc, fiindcă ei n-au fost mulţumiţi cu tot ce aveau în
Eden şi au vrut să fie ca Dumnezeu, ca Acela care le-a pus la
dispoziţie tot ce le era necesar pentru o viaţă fericită, o viaţă trăită
în prezenţa Sa.

1
 Domnul Dumnezeu prevăzuse şi posibilitatea neascultării şi de
aceea a întocmit mai dinainte planul de mântuire. Pentru că
Dumnezeu e · milos, în planul Său, a folosit harul, nu judecata.
Dumnezeu e suveran şi în suveranitatea Sa poate să aibă milă de
cine vrea să aibă milă ...
- De cine vrea El, adică de cei aleşi. Unde-i responsabilitatea
omului?
-Scriptura, însă, ne spune că oamenii sunt responsabili în privinţa
primirii sau respingerii mântuirii oferite de Dumnezeu.
- Cum poate fi tras la răspundere, dacă n-a fost ales? Aici nu-i o
contradicţie?
-Crezi tu că Dimnezeu distruge voinţa omului, voinţă cu care chiar
El 1-a înzestrat? Adică omul s-ar naşte cu o direcţionare a voinţei,
direcţionare stabilită înainte de întemeierea lumii, înainte de
apariţia primului om, înainte de căderea lui.
În mintea ta ce sens are alegerea? Hazard sau selecţie? ... Hai să
vedem două interpretări, ţinând, totuşi seamă, că suntem în
vremea când cunoaştem în parte.
Prima interpretare:
Dumnezeu ştia că omul va păcătui, deci nu i-a lăsat posibilitatea
de a nu mânca din pom.
Poţi să crezi tu că stă în caracterul lui Dumnezeu să avertizeze
doar pentru ca să aibă motiv de condamnare?
Ştiind ce va face omul, a alcătuit planul de mântuire prin care unii
vor fi salvaţi prin har, iar cei care nu-l acceptă vor fi condamnaţi.
Crezi tu că Domnul Dumnezeu declară şi celor ce nu vor fi salvaţi
că-i iubeşte, că le vrea binele, deşi ştie că nu vor avea parte de
a
alegerea Lui, fiind condamnaţi înainte de se naşte: alegerea fiind
făcută din eternitate.
Unii afirmă că Dumnezeu ştia dinainte cine va accepta harul şi
cine îl va respinge.- De ce îl vor accepta?- Pentru că au fosfaleşi.­
De ce au fost aleşi? - Pentru că ştia că vor accepta ... şi aşa mai
departe.

2
 E posibil ca această interpretare să arate caracterul lui
Dumnezeu?
A doua interpretare :
Dumnezeu ştia că omul ar putea să păcătuiască ş i a făcut un plan
de mântuire. El este suveran şi a fixat în detaliu etapele planului. În
planu l Său a integrat apa r i ţi a unor oamen i cu un ro l bine
det erminat: Noe, Avram, Faraon, ... Iuda, Pavel. El a păstrat totul
sub control în privinţa mântuirii, dar a permis şi ca voinţa omului
să fie pe deplin exercitată , atât în deciziile lui Adam , cât şi în
deciziile urmaşilo r să i. Omul poate să aleagă neascultarea, însă
Domnul Dum nezeu îl îndea m nă ş i doreşte ca omu l să aleag ă
ascultarea . Vez i cazu l lu i Ca in. C i teş t e cu atenţ i e ş i alte locuri, cu m
ar fi: Ez .18.23; 33.11; 1 Tim. 2.4. Crezi tu c ă El îi îndeamnă în zadar
pe cei nea I eş i?
- În s ă uni i comentato ri de seamă afi rm ă cu tărie c ă Dumnezeu
ş t i a mai di na inte cine va accepta planul Său şi , pe această bază , i-a
al es . Uite, aici ! Thi ess en s u sţine cu tărie că Dumnezeu "alege dintre
oamen ii păcătoşi pe unii care să fie primitorii harului Său
mântuitor. .. . Scripturile abundă de texte care afirmă clar că numai
aceia care sun t aleşi vor f i mân tuiţi."
- Ni men i nu-i ma i presus de Biblie. Însă de ce ai citit doar atât,
ad i că ce îţi convine pentru a-ţi susţine părerea? Citeşte şi aici: "Se
admite că harul general li se adresează tuturor (Fapte 14.17}, că
Dumnezeu nu doreşte ca vreunul să piară (2 Petru 3.9}, că ispăşirea
este nelimitată (1 Ioan 2.2} şi chemarea la mântuire e universală."
Afirmaţiile acestea nu sunt valabile?
El mai scrie: "Dumnezeu pur şi simplu Îi permite păcătosului să-şi
urmeze calea răzvrătită pe care şi-a ales-o singur, având ca
rezultat pedeapsa veşnică".
Te întreb: când şi-a ales-o? În veşnicie, înainte de a păcătui Adam?
Şi numai calea asta poate s-o aleagă?
- Dar, atunci, ce zici despre versetele din Efeseni 1.4,5? "În El
Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi
fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui, ne-a rânduit
3
mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos după buna plăcere a vaii
Sale?
- Oare Pavel vrea să spună aici că doar ei au fost aleşi sau insistă
asupra faptului că această alegere s-a făcut pe baza lucrări i
Domnului Isus Hristos? Că acest lucru a fost o taină (v.9),
descoperită numai după jertfa Sa? Taina aceasta avea obârş i e
veche: înainte de întemeierea lumii. Alegerea a fost şi
este :în EL, în El, adică numai în El, adică avem totul în El.
- Dar în capitolul 9 din Romani Pave l scrie: "El are milă de cine
vrea şi împietreşte pe cine vrea".
-Acest capitol e scris în special pentru a demonstra că Dumneze u
are milă nu doar de evrei, ci şi de neamu ri. La î ntrebările : "Atunci
de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva vaii Lu i?" Pavel
nu răspunde direct, ci scoa te în evidenţă suveranitatea lui
Dumnezeu. Mesaju l lu i e clar (v. 20): Nu omu l Îl va judeca pe
Dumnezeu, ci Dumnezeu îl va judeca pe om. De aceea omu l
trebuie să apeleze la mila lui Dumnezeu, nu la faptele sale, pentru
a fi mântuit.
***
-Data trecută, Moş Costică, la Efeseni 1. 4,5, mi-ai răspuns printr-
o întrebare şi cam evaziv. Fii mai clar, te rog!
- Înainte de întemeierea lumii Domnul Dumnezeu Şi-a făcut un
plan: crearea Universului având în centrul său Pământul. Pământul
trebuia să aibă un stăpân: omul. Omul a fost creat după chipul şi
asemănarea Sa. Asta înseamnă că avea voinţă proprie: putea să ia
orice decizie. Putea să-şi supună voinţa ascultării de Dumnezeu şi
să trăiască în părtăşie cu El sau să nu asculte de Dumnezeu şi să-şi
ia viaţa în mâinile sale.
Dumnezeu este liber, are o voinţă liberă-liberă, de aceea omul
creat după chipul şi asemănarea Sa a fost înzestrat cu voinţă
proprie.
Scriptura ne arată că Domnul Isus, ca Fiu al omului, avea voinţa
Sa. La voinţa Sa a apelat diavolul când s-a dus să-L ispitească în
pustie.
4
 În Ghetsimani vedem cel mai bine cum Domnul Isus Şi-a supus
voinţa proprie voinţei lui Dumnezeu. El a ascultat în locul nostru, a
fost Înlocuitorul nostru în ascultare, în împotrivire faţă de oferta
ispititorului.
Luând în calcul posibilitatea omului de a nu asculta Domnul
Dumnezeu a făcut un plan pentru reabilitarea lui. Astfel, la
împlinirea vremii, Domnul Isus a venit pe Pământ pentru a aduce
jertfa supremă, jertfă care a putut să împace omul cu Creatorul
său. Jertfa Lui a fost valabilă atât pentru răscumpărarea celor din
Vechiul Testament cât şi pentru cei cei ce fac parte din Biserică.
Aici însă Pavel se adresează celor din Biserică, categoria cea mai
apreciată de Dumnezeu. Cei din Biserică trebuiau să ştie că, nu de
capul lor, nu în urma unei decizii luată după căderea omului, ci din
veşnicie au fost rânduiţi să fie asemenea Domnului lor.
- Hai, să-ţi pun altfel întrebarea. Poţi să spui că există ceva ce n-ar
fi p ut ut să fie ştiut de Dumnezeu dinainte?
-Dom nu l Dumnezeu cunoaşte trecutul, prezentul. viitorul ...
- Deci ştia dina inte cine va crede şi cine nu va crede.
- De ce n-a i răbdare să termin? El nu cunoaşte doar ce va fi. El
cunoaşte şi ce ar fi dacă, ce ar fi fost dacă. Ştie şi ce s-ar fi
întâmplat cu no i dacă am fi luat .alte decizii. Găsim în Scriptură
mu lte locuri în care Domnul Dumnezeu aşteaptă un răspuns din
partea omului pentru a acţiona în consecinţă. Caută în Vechiul
Testament şi vei găsi chemările şi mustrările lui Dumnezeu
condiţionate de deciziile omului.
-Lasă Vechiul Testament, vreau ceva mai clar pentru acum .
- Nu-l las. Noteză şi caută acasă: Deut. 5.29; Ps. 81. 11-16: ls. 48 .
17-19; 65.12; ler. 7.1-7; etc., etc. lată şi din Noul: Matei 23.37; Luca
13.34; 19.42. Vrei, însă, ceva clar pentru acum. El aşteaptă de la
tine, de la mine să luăm deciziile corecte
şi ştie ce se va întâmpla cu noi dacă luăm deciziile corecte. De
asemenea ştie ce se va întâmpla cu noi dacă vom lua alte decizii.
În asta constă preştiinţa lui Dumnezeu.

5
 În dragostea Sa, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, El îl
îndeamnă pe om să ia decizii corecte. În acelaşi timp îi arată la ce
pericole se expune dacă acţionează fără să ţină seama de sfaturile
Sale. Însă, când omul ia altfel de decizii, Domnul Dumnezeu nu-i
luat prin surprindere, fiindcă, în preştiinţa Lui, prevăzuse totul.
Într-o veche scriere evreiască se spune: "Orice lucru este prevăzut
(de către Dumnezeu); cu toate acestea libertatea de a alege (ne)
este dată nouă." "Omul poate abuza de împrejurările vieţii sale
dacă vrea acest lucru, dar niciodată nu se va admite că este
constrâns la ele". Pofta îl ispiteşte, dar, dacă se lasă biruit, doar el
este responsabil (Gen.4. 7; 1 Cor. 10.13).
***
- Şi totuşi Efeseni 1.4,5 mie îmi spune că există o alegere din
veş n icie care nu depinde de voinţa omului, că nimeni nu poate fi
mântuit dacă n-a fost ales dinainte . Mi-ai arătat părerea ta şi nu
ştiu cum să te mai contrazic, dar nu-s pe deplin încredinţat că ai
dreptate. E ceva în mine care îmi transmite o reţinere.
-Afirmaţia ta anulează complet responsabilitatea omului şi neagă
caracterul dreptăţii lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu ar fi nedrept
faţă de cei aleşi pentru iad.
- N-am zis că sunt aleşi pentru iad.
- Dar pentru ce sunt a Ieşi?
- Ei au ales.
-Adică pentru iad au dreptul să aleagă, dar pentru cer n-au.

- Hai să vedem şi alte locuri din Cuvânt. În 1 Tim. 2. 1-4 Pavel

scrie: "Vă îndemn înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri,
mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii .. . lucrul acesta este bun ş i
bine primit înaintea lui Dumnezeu, . Mântuitorul nostru, care
voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi..."
Dacă totul e programat dinainte ce rost mai au rugăciunile? Mai
pot ele influenţa?. Versetul trei arată că influenţa prin rugăciune e
bine primită înaintea lui Dumnezeu. Iar versetul patru nu spune că
Domnul Dumnezeu vrea să fie mântuiţ i doar cei aleşi. Dacă
6
rugac1unea nu poate schimba nimic de ce suntem îndemnaţi de
Însuşi Domnul Isus să ne rugăm? În Matei 24.20 Domnul spune că
prin rugăciune se poate schimba ziua unui eveniment anunţat cu
mult timp înainte de către Dumnezeu : "Rugaţi-vă ca fuga voastră
să nu fie iarna, nici într-o zi de sabat". În v. 22 aflăm că într-un plan
anterior au fost programate mai multe zile pentru evenimentu l
respectiv, dar ulterior au fost scurtate. În urma rugăciunii lui
Ezechia, Domnul îi schimbă data morţii anunţată tot de El doar cu
puţin timp înainte De asemenea Pavel îi îndeamnă pe
credincioşi să se roage pentru el.
Tn concluzie: Dumnezeu îngăduie ca unele aspecte din planul Său
să fie modificate, fără , însă, ca suveranitatea Lui să sufere .
- Cam iute ai trecut la concluzi i. Mi -ai arătat ce îi scrie Pave l lui
Ti motei în prima epistolă, însă în a doua, în cap itolul doi, versetul
zece scrie aşa : "rabd totu l pentru ce i a leşi ". E clar că doar unii sunt
aleş i ş i numai pentru ei, pentru cei aleş i, rabdă.
- Când c iteş t i ceva să f ii atent la fiecare cuvânt. Ai spus: "rabd
tot ul pentru cei aleşi" . Dacă sunt aleş i din veşnicie, de ce trebuie să
rabde pentru ei? De ce să rabde "pent ru ca şi ei să capete
mântuirea", aşa cum scrie în continua rea versetului? Şi dacă nu
răbda, nu mai căpătau mântuirea, în ciuda faptului că fuseseră
aleşi?
-C um ştii să te iei de fiecare cuvânt !
- Fiecare "iotă" are locul ei. Nu trebuie să neglijezi niciun cuvânt
dacă te interesează adevărul. Dacă vrei să-ţi impui o părere, atunci
alegi doar ce-ţi convine. Trebuie să dai importqnţa cuvenită fiecărui
cuvânt şi legăturii dintre cuvinte. Să citeşti îndrumat de Duhul
Sfânt, să nu ţi se pară că ai priceput totul de la prima vedere . Şi
firea pământească vrea să-şi spună părerea: să n-o laşi!
"Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a
fost arătat" (Tit 2.11)

7
 ***
- Aş dori să mai discutăm şi alte versete ca re vorbesc despre
alegere . Mai întâi să ne uităm la primele nouă versete din Efesen i,
capitolul doi. Poate un mort să facă ceva? Să aleagă ceva? Să ia o
decizie?
- Confunz i moartea biologică cu moartea duhovn ic ească.
-Scrie li mpede: "Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcat e l e voastre,
iar în versetele următoare scrie şi cine a făcut învierea: Dumnez eu,
nu mortul. "Dumnezeu .. . ne-a adu s la viaţă ... El ne-a în viat". În
versetul opt se vede că Dumnezeu dă cui vrea cred inţ a pentru ca
să poată să fie mântuit. Dacă nu-i dă cuiva credinţa, acela nu poate
să fie mântuit.
- Repet . Nu-i vorba de moartea biologică. Am repetat nu pent ru
că tu ai susţine că e vorba de o moarte b i ologică , ci pentru că tu
transferi ce se potriveşte la o astfel de moarte la moartea
duhovnicească, care în seamnă despărţirea de Dumnezeu, nu
despărţirea sufletului de trup. În Gen eza trei Dom nul Dumnezeu
stă de vorbă cu "morţii" Adam şi Eva?
După căd ere omul n-a mai putut anula d es părţirea; acest fapt i s-
a făcut cunoscut omului de la început ş i astfe l Abel a adus o jertfă
sângeroasă, apreciată de Dumnezeu. În continuare în Vechiul
Testament jertfele arătau că altcineva trebu ia să sufere în locul
omului pentru ca acesta să capete trecere înaintea lui Dumnezeu ...
-Ce legătură are teoria mântuirii cu alegerea?
- Dar teoria răbdării, o ştii? Deci jertfele arătau că trebuie să
sufere altcineva pentru salvarea omului, iar la împlinirea vremii a
venit Fiul lui Dumnezeu să plătească Tatălui preţul de
răscumpărare. Din acel moment n-a mai fost nevoie de jertfele
rânduite în vechime, ci de credinţa în jertfa Domnului Isus. Prin
această credinţă se capătă mântuirea.
- Dar nu e vorba de credinţa omului, ci de credinţa dată de
Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu-i dă cuiva credinţa, acela, fiind
mort, n-o poate avea.

8
 -Credinţa e mijlocul prin care Dumnezeu îi permite omului să se
apropie de El. Prin credinţă, nu prin fapte, nu prin jertfe. Atunci
a dat Legea, acum e credinţa. Cui i-a dat Legea şi pentru ce? A dat-
o pentru ca Israel să aibă parte de binecuvâtările Lui, să fie poporul
Său ... dacă o respectă. Prin ţinerea Legii erau ai Săi. A dat Legea
unui popor răzvrătit. Erau morţi în păcatele lor când le-a dat-o şi i-a
îndemnat să aleagă ei: viaţa, nu moartea. Acum în loc de Lege ni s-
a dat credinţa. Prin credinţă putem căpăta viaţa veşnică, nu prin
faptele Legii. Aceasta e vestea bună. Legea a fost înlocuită cu harul.
Harul a venit prin Domnul Isus şi ne invită să-L primim.
Pe scurt: în vechime omul care respecta Legea, care aducea
jertfele cuvenite pentru păcatele sale, se putea apropia de
Dumnezeu. Acum, în vremea harului cine crede în jertfa ispăşitoare
a Domnului Isus se poate apropia de Dumnezeu. Faptele legii au
fost înlocuite cu credinţa.
- Da, azi e credinţa, dar nu e dată tuturor, ci doar celor aleşi
înainte de întemeierea lumii.
- Pe ce criteriu au fost selecţionaţi?
- Dumnezeu a ştiut dininte cine va putea să aibă o inimă dăruită
Lui.
- Deci le-a dat credinţă doar celor pe care i-a considerat demni de
ea. Dar Cuvântul spune chiar aici la Efeseni: "Nu prin fapte, ca să nu
.·
se laude nimeni".
- Nu m-am referit la faptele făcute pentru a fi mântuit, ci la
capacitatea omului de a putea să fie alături de Dumnezeu.
- Adică nu toţi oamenii sunt la fel? Pavel spune că "toţi s-au
abătut şi au ajuns nişte netrebnici"
Acum te întreb şi eu. Tu spui că omul, fiind mort, nu putea să facă
ceva pentru mântuirea sa . De acord, fiindcă mântuirea e în
întregime lucrarea lui Dumnezeu prin Domnul Isus. Nu sunt însă de
acord cu anihilarea voinţei omului pe care tu îl vezi injectat cu
mântuire fără acordul său, căci ce acord poate să dea un mort?

9
 Domnul Isus cheamă la El, face apel la voinţa omului pentru a
primi mântuirea {Matei 11.28; 16.24; etc.) Aud morţii chemarea
Lui?
***
-Mai am o întrebare. Petru, în prima sa epistolă, scrie despre unii
care sunt rânduiţi să se poticnească. Cum explici?
-Să citim trei versete, adică şi cele două dinainte: "Căci este scris
în Scriptură: "lată că pun în Sion o piatră din capul unghiului,
aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine .
Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei
necredincioşi, "Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie
pusă în capul unghiului"; şi "o piatră de poticnire şi o stâncă de
cădere". Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la
aceasta sunt rând uiţi".
Sunt rânduiţi să cadă aceia care n-au crezut Cuvântul. Ei n-au fost
rânduiţi să nu creadă. Conform rânduielii lui Dumnezeu "cine se
încrede în El nu va fi dat de ruşine" şi va face parte din poporul lui
Dumnezeu cu toate binecuvântările şi resposabilităţile ce decurg
din această poziţie; aşa cum vedem în următoarele trei versete. Tot
aşa, conform aceleiaşi rânduieli, cine nu se încrede în Domnul Isus
nu va putea să facă parte din cei aleşi, din cei de care are milă
Domnul Dumnezeu. Pentru că n-au vrut să creadă vestea bună, ci
au căutat să se împace cu Domnu l Dumnezeu pe alte căi: prin
fapte, prin rânduieli omeneşti, prin intermediul altor oamen i, vo r fi
împietriţi.
Şi, ca să fie explicaţia şi mai clară, îţi pun o întrebare . Să-ţi da i
singur răspuns la ea : Aceştia, care n-au crezut Cuvântu l, când nu I-
au crezut? În timpul vieţi i lor sau înainte de "înteme ierea lumii"? ...
Mai ai ceva de întrebat?
-Astăzi, nu mai am.
-Atunci să facem o scurtă recapitulare.
Domnul Dumnezeu a ştiut mai dinainte că omu l, fiind mode lat di n
ţărână şi având vo i nţă proprie, ar putea să fie neascu l tăto r. De

10
aceea a întocmit planul de mântuire, prin har, )nainte de
întemeierea lumii".
Ştia că există posibilitatea neascultării, dar de nicăieri nu reiese că
pe unii oameni i-a predestinat să nu asculte. Din contră; în Geneza
1.28 citm că "Dumnezeu i-a binecuvântat". 1-a binecuvântat spre
pierzare?
Ioan 1.29 arată clar că Domnul Isus ridică "păcatul lumii". A ridicat
păcatul rasei omeneşti, al tuturor oamenilor, fără deosebire; însă
cei care nu primesc darul iertării rămân sub stăpânirea păcatului.
ladul n-a fost pregătit pentru om (Matei 25.41). Dumnezeu nu
doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă de pe căile lui şi să
trăiască (Ez.18.23; 33.11).
"Am vrut ... dar n-aţi vrut", declară Domnul Isus în Matei 23.37.

11
 Despre mântuire

Doi tineri au venit la Moş Costică ca să discute despre siguranţa

mântuirii. Îi voi numi: Sepi, pe cel care susţine că mântuirea se
pierde şi Nuse, pe cel care susţ in e că mântuirea nu se pierde .
- Măi băieţi , întâi să vedem ce-i mântuirea. Nu vă întreb, ci
deocamdată vorbesc eu, dar voi puteţi să mă întrerupeţi de câte
ori nu sunteţ i de acord cu mine sau dacă vreţ i l ămur i ri.
Cuvântul "mântuire", adică salva re, ne duce cu gându l la cineva
care se află într-o situaţie fără ieşire prin puterea proprie şi are
nevoie de altcineva pentru a fi salvat. Din diferite situaţi i dificile ne
pot salva semeni de ai noştri , însă de sub puterea păcatulu i doa r
Domnul Isus a putut să ne salveze, nu o doctr ină, nu i steţ im ea
minţii noastre, nimic altceva.
În ainte de întemeierea lumii, Domnul Dumnezeu luând în calcul
posibilitatea omului de a fi neascultător, a făcut un plan prin care
omul putea să intre din nou în părtăşie cu El. Asta înseamnă că, la
planul de salvare, omu l n-a avut nicio contribuţie . Totul a depins
de Dumnezeu, care a decis că omul poate fi mântuit doa r prin
jertfa Fiului Său, ca Fiu al omului.
De ce am spus aceste lucruri ştiute bine de către voi? Pentru ca să
nu ne mai raportăm la "mântuire" ca la ceva abstract pe care noi
să-I folosim în dispute pentru a câştiga bătălia cu cei de altă păre r e .
Să ne raportăm la o Persoană, la Mântuitorul, la Domnul Isus şi să
vedem dacă suntem cu El sau fără El. Să privim mântuirea strâns
legată de Acela care este autorul ei.
Domnul Isus cheamă pe cel păcătos la Sine pentru a primi
iertarea păcatelor, fără să pună piedici, fără să ceară ceva în
schimb. El oferă în dar mântuirea aceluia care se decide s-o
primească. Nu constrânge pe nimeni să o primească, nici s-o
trăiască, după ce a primit-o.

12
 Nuse - Până aici am ascultat şi am fost de acord, deşi ne-ai cam
pus răbdarea la încercare spunându-ne lucruri foarte cunoscute.
Dar din ultimele cuvinte eu văd că dumneata crezi că mântuirea se
poate pierde.
-Am spus că ar fi corect să ne raportăm la Mântuitorul, adică să
vedem dacă putem să rămânem în permanenţă cu El. Trăieşte El în
noi în permanenţă? Sunt momente sau perioade mai lungi în care-L
uităm? Nu poţi să zici că nu sunt. Nu spun asta ca să arăt că putem,
de mai multe ori pe zi, să pierdem mântuirea şi apoi s-o găsim din
nou. Dar se poate să vină o vreme când nu ne mai pasă de prezenţa
Lui în viaţa noastră, trăind prin şantaj. Adică avem mântuirea
asigurată şi nimic, nimeni nu ne-o mai poate ~ua. Însă Mântuitorul
. ?....
ce z1ce
Nuse -Uite, ce zice despre oile Sale, adică despre cei mântuiţi: "în
veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl
Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le
poate smulge din mâna Tatălui Meu"
Tot aşa le scrie Pavel romanilor în capitolul 8, versetul 33: "Cine
va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este
Acela care-i socoteşte neprihăniţi!". Iar în versetele 38 şi 39 e scris:
"n ici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile,
nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea , nici
adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de
dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru".
Sepi -De acord cu tine. Nimeni din afară nu ne poate despărţi "de
dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos Domnul nostru".
Dar nicăieri în Biblie, nu numai în ce ai amintit tu, nu scrie că cel
credincios se află pe lista lui nimeni. El trebuie să rămână în Isus
Hristos, în dragostea Lui. Doar atunci vom fi "mai mult decât
biruitori".
Nuse -Ce vrei să spui?
Sepi -Îţi dau câteva citate: "Dacă ne lepădăm de El şi El se va
lepăda de noi" (2 Tim . 2.12), "Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la
început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl", "rămâneţi în El pentru
13
ca .. . la venirea Lui să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El". (1
Ioan 2. 24, 28) ...
Nuse -Nu-i vorba despre credincioşi adevăraţi în locurile date de
tine . Aceia au avut o credinţă doar cu mintea, nu s-a coborât la
inima lor.
Sepi -"Rămâneţi în El" ... cu mintea? Asta le cere Ioan? Vrea Ioan
să spună că cine rămâne în El"cu mintea" nu va rămâne de ruşine
la venirea Lui şi nu va rămâne depărtat de El !?
Nuse- Pavel spune că "pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi , i-a
şi proslăvit". Poate cineva, care este proslăvit, să nu rămâ nă în El?
Poate cineva să "putrezească", dacă este născut dintr-o să mânţă
" care nu poate putrezi", aşa cum ne învaţă Petru?
Sepi- Tu nu mi-ai răspuns, când te-am întrebat dacă le cere Ioan
să r ămână în El doar cu mintea.
Eu, însă, îţi răspund: E vorba de Sămânţă, nu de cineva. Sămânţa
nu poate putrezi.
Iar în legătură cu ce ai amintit din Pavel, cu proslăvirea , să ne
amintim ce scrie în prima carte din Biblie . Vom vedea că omu l, deş i
a fost binecuvântat de Dumnezeu, deş i trăia în prezenţa lu i
Dumnezeu, în raiul lui Dumnezeu, a fo st alu ngat , fi i ndc ă n-a r ăma s
în ascultare de Dumnezeu .
Nuse- Da, da, însă c reşti nu l are Du hu l Sfâ nt în el .. .
Sepi- Pe care Îl poate într ista sau poate ch iar s ă -L sti n gă ...
- Măi băieţi , acum vă întrerup eu . Puteţ i discuta în con t rad icto riu
ore în şir, fiindcă nicăieri în Bibli e nu scrie: "m ântu irea nu se
pierde" ori "mântuirea se pie rde" .
Nuse- Dar se poate interpreta, căci de acee a avem mi nt e.
- Mult mai productiv ar fi dacă aţ i lua în c o n side raţ ie ce ni se
spune despre c redinţă şi despre ha r. G ăsim scris că te p oţi lepă da
de c redin ţ ă , că p oţi s ă cazi din credinţă . De asemenea scrie că
cred i n ţ a t rebu ie p ă s t ra tă, ca să nu p o ată fi răsturnată , ca să nu te
rătăceşt i de la ea .. .
Nuse- Dar dumneata ce zici: se pierde sau nu se pierde ?

14
 -Am spus că nu există versete care să spună direct: "mântuirea se
pierde", "mântuirea nu se pierde". De aceea oamenii se frământă
în dispute interminabile.
Când am văzut, că dealungul vremurilor, oameni cu teamă de
Dumnezeu şi dedicaţ i slujirii Lui au avut păreri diferite în privinţa
pierderii mântuirii, m-am întrebat cum poate fi posibil aşa ceva şi
care dintre ei ar avea dreptate. Şi am văzut că toţi au dreptate. Da,
da, toţi: depinde din ce parte priveşti. Dacă ţi-e frică că o vei
pierde, Biblia te asigu ră că nimeni din afara ta nu are o putere mai
mare decât cea care te păzeşte pe tine. Deci nimeni nu te poate
deposeda de mântuirea pe care ţi-a dăruit-o Dumnezeu prin har,
din dragoste, nu datorită vreunui merit al tău.
Dacă ţi se urcă la cap că odată mântuit nimeni şi nimic, indiferent
de cum trăieşt i , nu poate să te scoată din poziţia de mântuit, Biblia
îţi arată că poţi să fii amăgit de firea ta şi să-ţi murdăreşti cugetul şi
să cazi din credinţă. Ori fără credinţă nu poţi să fii plăcut lui
Dumnezeu. Deci Dumnezeu nu poate fi şantajat ...
Nuse- Po ţi să cazi din credinţa ta, nu din credinţa adevărată dată
de Dumnezeu .
- Timotei, căruia i se adresează Pavel, ce fel de credinţă avea?
Suntem noi mai credincioşi decât Timotei?
Tu, Nuse, eşti convins că nu se pierde. Cu ce te ajută această
convingere în viaţa ta de creştin? Această convingere îţi dă
îmbărbătare, tărie şi curaj în umblarea prin credinţă, în vestirea
Evangheliei, ştiind că nicio forţă nu poate să-ţi facă rău? Poţi să
mergi senin la moarte sau în prigoană, fără pic de frică? ... sau, din
contră, această convingere te îndeamnă spre lenevie
duhovnicească, spre delăsare ... sau, şi mai rău, o propovăduieşti
celor slabi care vor crede că pot trăi după poftele lor bazaţi pe
faptul că oricum, orice ar face tot mântuiţi sunt? Ai grijă că, în acest
caz, ţi se va cere socoteală aspră pentru sufletele celor slabi,
pentru că le dai prilej să păcătuiască.
Iar tu, Sepi, să nu intri în panică că din orice neatenţie poţi pierde
mântuirea. Totul e să rămâi în Domnul Isus, să strigi la El de câte ori
15
eşti atacat de poftele tale, de prigonitori, de gânduri stricate .
Rămânând În El într-adevăr nimeni şi nimic nu poate să-ţi ia
mântuirea . Alipeşte-te strâns de El şi vei fi "mai mult decât
biruitor" ... Domnul ne-a dat mântuirea şi ne cere s-o ducem până
la capăt. Privind la noi ne vedem neputinţa şi ne apucă frica că
putem s-o pierdem, că nu suntem în stare s-o păstrăm. Însă
Cuvântul ne spune să nu privim la noi, la capacităţile noastre fireşti,
ci la darurile Lui. El ne dă puterea , înţelepciunea, voinţa. Dar ca să
nu folosim puterea, înţelepciunea, voinţa noastră trebuie să
atârnăm în permanenţă de El.
Să rămânem în dragostea Lui, pentru ca dragostea Lui să ne
dirij eze toată umbla rea noastră!
Nuse- Scuză-mă, că te întrerup, dar vreau să mai pun o întrebare :
Poate un om să se nască din nou de mai multe ori ? Adică eu sunt
mântuit şi fac un păcat . În momentul acela am pierdut mântuirea?
După ce sunt iertat trebuie să mă nasc din nou, a doua, a treia, a
nu ştiu câta oară?
-În Luca 15. 11-32 este o pildă care ne poate lămuri ...
Nuse -Iar ne crezi copi i în credinţă? Pilda asta nu-i pentru oameni
maturi.
-Omul matur în credinţă are răbdare. Nu te mai descalifica singur!
În pilda respectivă fiul cel mai tânăr a plecat de acasă; n-a mai
vrut să fie sub autoritatea tatălui său. Încrezător în sine şi în
prietenii pe care i-a strâns în jurul său, departe de casă, a trăit după
poftele lui. În tot acest timp dreptul său de copil al tatălui, pe care
1-a părăsit, n-a fost anulat. Deci în tot timpul cât a fost departe de
casă, indiferent de felul cum a trăit, şi-a păstrat titlul de copil al
tatălui său, dar din punct de vedere duhovnicesc " era mort". N-a
trebuit să se nască a doua oară pentru a fi recunoscut de tatăl său.
Biologic a fost viu tot timpul, dar duhovniceşte a fost mort.
Întoarcerea lui acasă şi recunoşterea: "Tată am păcătuit împotriva
cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău"
primeşte răspunsul: "acest fiu al meu era mort şi a înviat; era
pierdut şi a fost găsit".
16
 Dacă murea, biologic, înainte de întoarcere, mort rămânea. Mort,
pierdut, aşa cum a constatat tatăl său.
"Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea
păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască ... Pentru
ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?" Aici Domnul se adresează
casei lui Israel, nu păgânilor, deci acelora din poporul ales. Israel a
fost poporul ales de Dumnezeu ca să-I slujească, dar nu toţi din
popor au rămas credincioşi. În vremea Domnului Isus ei se
considerau sămânţa lui Avraam. Şi, biologic, erau, aşa cum
recunoaşte chiar Domnul Isus: "Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam"
{Ioan 8.37).
Domnul Dumnezeu pusese însă nişte condiţii acestui popor ales
pentru ca el să rămână "ales". Abătându-se de: la Domnul iată ce le
spune Domnul Isus acelora care se bazau pe faptul că sunt
"sămânţa lui Avraam": "Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să
împliniţi poftele lui" {Ioan 8.44).
Nuse -Iar te foloseşti de Vechiul Testament!
- Nu-i Cuvântul lui Dumnezeu? M-am folosit însă de ambele. Dar,
dacă vrei ceva numai din Noul, adu-ţi aminte ce-i zice Domnul Isus
îngerului Bisericii din Efes.
Nuse- La ce te referi?
-În versetele 2,3,6 îl laudă din toate punctele de vedere, fiindcă
era un exemplu de trăire creştină. Însă din pomul vieţii nu va putea
să mănânce decât dacă se va pocăi, adică dacă se va întoarce la
dragostea dintâi, la faptele dintâi. Deci poţi trăi corect aşa cum
vedem în versetele 2,3,6, dar, fără dragostea dintâi, să fi considerat
căzut. Deci nu trebuie să te naşti a doua oară, ci să te pocăieşti,
cât timp mai eşti în viaţă.
Când aveau dragostea dintâi erau biruitori, aveau drept la pomul
vieţii , dar, după ce au părăsit-o, au pierdut acest drept, pe care şi-1
puteau recâştiga, fără să le ceară să se nască din nou a doua oară.
Sepi- Ce înţelegi prin "dragostea dintâi"?
- După cum citim în epistole, creştinii de la început, din vremea
apostolilor, aşteptau răpirea, adică revenirea în slavă a Domnului
17
lor. Era aşteptarea vie a Mirelui de către Mireasă. Eu asta înţeleg
prin "dragostea dintâi". Voi aveţi această dorinţă ori urmăriţi doar
să vă impuneţi în păreri unul asupra altuia?
Urmăriţi dragostea dintâi, adică trăiţi aşteptând cu dor întâlnirea
cu Domnul nostru, fie prin răpire, fie prin trcerea naturală în
veşnicie! Atunci veţi trăi cu teamă sfântă, dar şi cu bucurie, dorind
să fiţi mereu vii, nu să vă prindă moartea într-o stare rea, cum a
fost starea fiului risipitor când trăia departe de casa tatălui său. Şi
luaţi aminte la avertizările adresate îngerului Bisericii din Efes! ...
Biruiţi sau biruitori? Nu există cale de mijloc.

18
 Câteva gânduri despre mântuire

* Mântuirea este, în întregime, lucrarea lui Dumnezeu .

* Planul mântuirii a fost făcut înainte de a fi făcut omul; de aceea
11
Dumnezeu 11 VOieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi (1 Tim.2.4).
* Conform planului mântuirii 11 Hristos a venit în lume ca să
mântuiască pe cei păcătoşi" (1 Tim. 1.15), nu pentru a-i condamna :
11 Dumnezeu, în adevăr , n-a trimis pe Fiu l Său în lume ca să judece
11
lu mea, ci ca lumea să fie mântuită prin El (I oan 3.17).
* Mântuirea este un da r şi, în consecinţă, poate fi primit, refuzat
ori tratat cu nepăsare.
* Ace lu ia care a primit mântuirea nu i se retrage voinţa, însă are
în plus voinţa făpturii noi cu care poate anula voinţa firii
pământeşti.
* Mântuirea este un dar pe care nu-l poate oferi nimeni, în afară
de Domnu l Dumnezeu .
* Omu l poate să zădărnicească planul de mântuire (Luca 7.30) ori
să-I primească cu nespusă bucurie (Fapte 16.34).
* Mântuirea cere încredere totală în promisi~ nea lui Dumnezeu şi
e urma tă de o viaţă trăită în recunoştinţă faţă de Dumnezeu.
* Mântuirea trebuie dusă până la capăt, dar nu de unul singur
{Matei 28.20; Evrei 7.25; 8.1,2)
* Mântuirea nu poate fi primită de omul care nu iubeşte adevăru l,
care se amăgeşte cu lladevărurilell cărnii.
* Pentru unii mântuirea e ţinta salvării de pedeapsa veşnică şi,
după ce "şi-au atins ţinta", uită că sunt datori să trăiască o viaţă în
slujba lui Dumnezeu sau nici măcar nu s-au gândit că nu îşi mai
aparţin.
* Cel mântuit trăieşte sub protecţia lui Dumnezeu cu nădejdea că
se va întâlni cu Domnul Isus pe care Îl iubeşte, fiindcă prin El a fost
înfiat de Dumnezeu. În El are răscumpărare, în El găseşte tot ce îi
este necesar pentru a trăi o viaţă după voia lui Dumnezeu, în El are
viaţa veşnică.

19
 * Avem mântuire, fiindcă există un Mântuitor. În jertfa Sa toţi s-
au răstignit împreună cu El {Col.2.20}, toţi au murit împreună cu El
şi, ca urmare, viaţa lor e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Col.3.3).
* Nu te poţi considera mântuit dacă nu ţi-ai văzut mai întâi starea
firească: starea de complice cu vrăjmaşul lui Dumnezeu, prin faptul
că L-ai trădat pe Creatorul tău, care este Stăpânul Universului.
Pentru această trădare trebuie să-ţi pr i meşti pedeapsa de care nu
poţi scăpa prin puterea ta sau prin influenţa altor oameni . Dacă te
vezi aşa, poţi să primeşti cu strigăte de bucurie, izvorâte din inima
ta, vestea că ex i stă un Mântuitor.
* Dragostea Mântuitorului trebuie să te copleşească în final şi,
din recunoştinţă, să-I slujeşti cu drag, cu toată puterea ta.
* Mântuirea autentică nu se bazează pe sine ci numai pe credinţa
în jertfa Domnului Isus . Este însoţită de bucuria eliberării ş i de o
viaţă trăită în sfinţenie, în linişte, în pace.
*Ai avut ... mai ai ... bucuria mântuirii?
* Dacă n-ai primit cu bucurie mântuirea, s-ar putea să ai doar
părerea că ai primit mântuirea.
* Multe bucurii poate să ai în urma unor daruri primite aici pe
pământ, însă darul mântuirii nu se poate compara cu nici un alt
dar, de aceea bucuria primirii acestui dar trebuie să întreacă orice
altă bucurie. Apreciem cum se cuvine darul mântuirii?

20
 Despre răscumpărare

- Moş Costică, în prima epistolă către Timotei, Pavel scrie: "Căci

este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între
Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi,
ca preţ de răscumpărare pentru toţi".
Cui i-a dat preţul de răscumpărare ... diavolului? Ştim că diavolul e
stăpânitorullumii acesteia şi că cei păcătoşi sunt în robia lui.
-Ce înţelegi prin răscumpărare?
- A cumpăra ceva ce a fost al tău . Dai un preţ care să-I facă pe
acela căruia i-ai vândut ceva să ţi-I dea înapoi.
-Nu aşa este cu omul.
-Cum nu-i aşa? Nu-i diavolul stăpânitorul celqr păcătoşi?
- Repet: nu este aşa cu omul. Dumnezeu nu 1-a vândut pe om, n-a
primit nimic de la diavol pentru a i-1 vinde. Omul a decis să nu mai
depindă de Dumnezeu . Şi-a luat viaţa în propriile mâini.
-Da, da, dar diavolul l-a amăgit.
- Ce scrie în Geneza, după căderea omului, în capitolul 3 versetul
15? Scrie că Dumnezeu îi promite diavolului un preţ pentru a-i
smulge omul sau îl anunţă că sămânţa femeii îi va zdrobi capul?
Dumnezeu nu face negoţ cu diavolul, iar diavolul nu vrea să vândă
aşa ceva. Lui i se ia cu forţa: "Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să
nimicească lucrările diavolului" (lloan3.8).
Diavolul nu primeşte sângele Domnului Isus ca pe un bun pe care
să-I preţuiască atât de mult încât să dea drumul păcătoşilor.
-Atunci cuii se plăteşte preţul de răscumpărare?
-În versetele de la începutul discuţiei e prezentat Domnul Isus ca
mijlocitor ...
- Şi ca Om .
-De ce n-ai răbdare? Vorbesc deocamdată despre însuşirea Lui de
mijlocitor.

21
 Un mijlocitor e necesar când doi sunt în vrăjmăşie şi când se
doreşte împăcare între ei. Omul era dator către Dumnezeu prin
ofensa adusă în Eden şi apoi prin comportarea sa ulterioară. Pentru
a se împăca cu Dumnezeu trebuia să plătească un preţ. Însă
datorită firii sale păcătoase nu putea face aşa ceva. Acest preţ nu
putea să-I dea decât un om fără păcat şi cu putere de Dumnezeu.
Şi Acela care a venit ca Mijlocitor a dat acel preţ, fiindcă 1-a iubit pe
om. Cine fusese păgubit în Eden, diavolu l sau Dumnezeu?
- Aşa vezi mata, aşa interpretezi, dar ceva concret, adică un
verset, poţi să-mi dai?
-În Efeseni cinci cu doi scrie: "Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine
pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu."
În Evrei nouă cu paisprezece citim : "S-a adus pe Sine Însuşi jertfă
fără pată lui Dumnezeu". Vezi ş i Evrei 7.27; 10.12 şi alte locuri
unde se specifică că El S-a adus ca jertfă lui Dumnezeu .
Să privim în Vechiul Testament unde este vorba despre jertfe. În
Egipt israeliţii au plătit lui Dumnezeu preţul de răscumpărare
pentru întâiul născut , iar Dumnezeu, primind acest preţ, n-a
îngăduit Nimicitorului să-i omoare. Mielul jertfit n-a fost pentru a-1
plăti pe Nimicitor, ci pentru a-1 împiedica să nimicească pe întâ iul
născut din fiecare casă.
Ulterior Moise, din îndemnul lui Dumnezeu, a rânduit poporului
diferite jertfe ce trebuiau aduse în aintea lui Dumnezeu pentru
diferite păcate, pentru ca acestea să le fie iertate de Dumnezeu. Nu
plăteau diavolului ca să-i elibereze din robia păcatului respectiv.
Domnul Isus prin jertfa Sa, plănuită înainte de întemeierea
Pământului, nu după căderea omului, a compensat prejudicul adus
lui Dumnezeu şi cei răscumpăraţi au devenit robii Săi, robii lui
Dumnezeu. (1 Cor. 6.20; 7.22,23). Domnul Isus e "jertfa de
ispăşire" pentru ştergerea păcatelor. Omul nu trebuie să plătească
nimic lui Dumnezeu pentru a căpăta starea de neprihănire. Ea i se
dă "fără bani şi fără plată". De ce "fără bani şi fără plată"? Fiindcă
Dumnezeu a primit prin jertfa Domnului Isus toată plata pentru

22
 prejudiciul făptuit de om .. Vezi şt ce . ma.i le :mai-scrie Pa:vel roman.ilot ,
în .capitolul 3~ î-n versetele ~2:3-27. _· . · ... ~ · . ·: ·.
Să ne uită: m îns-ă~ cu atenţie la verseteJe · 23 şi 24 ~ : , 1 Că.c:i ;toţ.i au
"păcătuit . şi sunt ripsiţt ···de ·- slav-a ·lui Dumnezeu : · Şi sunt .· socotiţ i
neprihăr;riţi~,Jără plată ; pr:in ha.rui.Său, prin· răscumpărarea care:este
în-- Hristos Isus".
Aicivedem dar că toţi pă.cătoşfi.,: adică toţ i oamenii, sun.t Hpsiţi . de :
7

slava· pe ·.care o dă Dumnezeu. Pen:tru.a.·fi sbco:ti.ţi . neprihăniţi , .adic.ă

p~uşL1ntr-o stare după· voia lui .Dumnez.eu., trebuia :. o.· pla.tă . pe care·
Omu l nu avea cum. s-o dea lui Dumnezeu. ,
;Dumnezeu nu. ·c·ere omu tui .ce ·. nu ·poate 5 ă de:a-; de aceea : da
îm pli nire a vrem ii a venit Domnu l Isus ş i a plăt i t prin jertfa-Sa de pe .
cruce. Deci Domnu l Isus a plătit lu i Dumnezeu ce nu putea să
p l ătească Omu l.
Dumnezeu ne socote;te neprihăniţ i. De ce? Fiindcă datoria
n oas tr ă a fost plătită. Dacă am fi atenţi la cântări l e noastre, care au
fos t inspirate de Du hul Sfânt, am f i lămuriţi în multe aşa-z i s
pro bleme de doct ri nă .
-Îmi da i un exemplu?
- "I sus a înviat din morţ i, 1 Mormântul biruind deplin 1 Şi
înch isoarea morţii-a spart, 1 Scoţând din ea pe ·cei robiţi".
A spart închisoarea morţii, n-a plătit temnicierului ceva pentru a
le da drumul. Iar ultima strofă începe aşa: "E l datoria a plătit 1 Şi
de osândă ne-a scăpat" .
Cine ne osândea? Cui eram datori? Citeşte toată cânta rea!
În altă cântare se spune: "Dreptatea cea Divină 1 Cerea o jertfă
pentru vină". Ai cântat dar n-ai fost atent.
- Când ai scos în faţă însuşirea Domnului Isus ca mijlocitor eu am
adăugat: "şi ca Om".
- Ofensa adusă lui Dumnezeu de către om trebuia plătită tot de
om, însă omul căzut în păcat nu putea să facă aşa ceva. Restabilirea
lui în dreptul de fiu al lui Dumnezeu nu putea deci s-o facă omul.
Însă numai un om, în numele oamenilor, trebuia să-i aducă lui
Dumnezeu preţul cuvenit. Omul Isus Hristos, (fiind şi Om şi
13
Dumnezeu), a putut să-I aducă lui Dumnezeu preţul de bun miros:
jertfa Sa. Ca Om aduce jertfa Sa în numele oamenilor, iar ca
Dumnezeu aduce o jertfă care a putut să-i dea satisfacţie lui
Dumnezeu. O jertfă care nu mai trebuie repetată, ca în vechime.
Ca încheiere să citim ce-i scrie Pavel lui Filimon în versetele 17-19.
"Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte-! ca pe mine
însumi. Şi dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva,
pune aceasta în socoteala mea. Eu, Pavel, voi plăti -scriu cu mâna
mea - ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie". Pavel îi plăteşte
lui Filimon pentru posibila pagubă adusă de Onisim.
Filimon este acela care a fost păgubit, deci lui i se cuvine preţul
prejudicului.

24
 Despre botez

- Moş Costică, aşa cum te-am anunţat la telefon, am venit cu

colegul meu Aurel să ne lămureşti în legătură cu botezul. Amândoi
suntem de acord că un creştin trebuie să se boteze, dar el vrea, şi
aproape a reuşit, să mă convingă că botezul meu din pruncie nu e
valabil, că trebuie deci să mă botez acum, după ce m-am născut din
nou. L-am întrebat dacă este de acord să stea de vorbă cu
dumneata, iar eu să asist la discuţie. A fost de acord, ba chiar s-a
arătat încântat.
-În Biblie sunt locuri care pot fi interpretate în diferite feluri, dacă
nu supunem raţiunea noastră Duhului Sfânt; doar El ne poate
călăuzi spre o înţelegere corectă. Aşa sunt şi unele versete care, la
o citire superficială sau sub influenţa unor oameni, care vor să ne
facă să credem ca ei, par a ne arăta că botezul pruncilor n-ar fi
scripturistic.
Au rei, desigur că ai nişte versete pe care te întemeiezi.
-Am multe locuri din Bibli·e care dovedesc că un om trebuie să se
boteze numai după ce a fost născut din nou, dar vreau mai întâi să
pun o întrebare de logică. Poate că discuţia s-ar încheia rapid şi
convingător.
Ce ştie un prunc? Îşi dă el seama de însemnătatea botezului?
Poate Dumnezeu să accepte botezul pruncilor?
-Ai pus cea mai ne potrivită întrebare ...
- Am zis eu că discuţia poate să se oprească deja; văd că nu vă
convine deloc întrebarea aceasta.
- E specific, pentru voi tinerii, să nu vă lăsaţi unul pe altul să
terminaţi ce aveţi de spus, însă când stai de vorbă cu cineva mai în
vârstă şi bunul simţ, nu numai poziţia de creştin, trebuie să te facă
să ai răbdare şi să nu-l întrerupi. Putem continua?
-Dar aţi spus că e o întrebare nepotrivită.

25
 - Dacă nu mă întrerupeai atlai şi de ce e nepotrivită. Şi tonul
folosit arată că ai o părere mult prea înaltă despre tine. Am înţeles
că ai venit să discutăm, nu să ne luptăm în vorbe.
Întrebarea e foarte nepotrivită în primul rând pentru că, aşa cum
ai specificat, face apel la logica omenească, la felul cum ar trebui
Dumnezeu, după logica ta, să privească vârsta la ca re se face
botezul. Credeam că vii cu nişte versete. În al doilea rând pentru
că nu ţi-ai dat seama ce afront ai comis la adresa lui Dumnezeu.
Niciodată să nu mai pui o astfel de întrebare.
În Vechiul Testament, Dumnezeu, în care nu-i umbră de
schimbare, a decretat, nu doar a acceptat, tăierea împrejur a
pruncilor la opt zile. Nu ştia Dumnezeu că pruncul respectiv nu are
habar de cei se face?
De asemenea Domnul Isus binecuvintează copilaşi. Erau conştienţi
acei copilaşi de ceea ce li se făcea? 1-a binecuvântat Domnul aşa de
formă, fără niciun rost?
Vino cu versete care să-ţi susţină părerile tale. Să discutăm pe
marginea lor. Deci începe cu versetele pe care se bazează
încredinţarea ta .
- Dumneata pui semnul egalităţii între tăierea împrejur şi botezul
pruncilor. Aceea era cerută doar poporului Israel şi arăta că pruncul
face parte din acel popor.
-Acel popor era poporul ales al lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu vroia
ca orice prunc de parte bărbătească să poarte semnullegământului
Său, făcut mai întâi cu Avraam. Avraam a primit acest semn
exterior ca urmare a credinţe i sale. Deci el, Avraam, adultu l, a
primit porunca să se taie împrejur pe baza credinţe i sale, dar, tot
pe baza credinţei sale, a primit porunca să taie îm prejur or ice
prunc de opt zile. Porunca aceasta nu s-a limitat la cei din casa lui,
ci a fost valabilă tot timpul până la apariţia Biserici i, când tăie rea
împrejur a fost înlocuită cu botezul creştin.
lată ce le scrie Pavel colosenilor : )n El aţi fost tăiaţi împrejur, nu
cu o tăiere împrejur făcută de mână , ci cu tăierea împrejur a lui
Hristos, în dezbrăca rea de trupul poftelor firii noastre pământeşt i,
26
fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez." Aceste versete pun
semnul egalităţii între tăierea împrejur şi botez.
-Pavel le spune asta celor credincioşi, celor maturi.
- Dumnezeu a vorbit cu Avraam, credinciosul matur, dar nu i-a
spus să păstreze semnul doar pentru el şi pentru cei ce vor avea o
credinţă ca a lui. Din contră i-a poruncit să-I aplice pruncilor, iar
pruncul dacă nu va fi tăiat împrejur să fie omorât. Era o obligaţie a
capului de familie tăierea împrejur aşa cum astăzi, în creştinătate, e
o obligaţie a tatălui creştin să-şi boteze copilul. Botezu l pruncilor
ara t ă dorinţa părinţilo r de a avea copilul pe un tărâm creştin. Ma i
târziu s-ar putea ca copilul să nu vrea să-L urmeze pe Domnul Isus,
dar asta nu exclude obligaţia părinţilor de a-1 boteza .
Î n Fapte vedem cum Lidia a crezut şi a foist botezată împreună cu
toat ă casa ei; la fe l e situaţ i a temnicierului.
- Bibl ia nu specifică că în casele respective, cât şi în celelalte case
botezate de Pavel ar fi fost botezaţ i şi copiii.
- Nu spune nici că n-ar fi fost copii. Eu ţi-am dat doar cele două
exemple, fiindcă acolo se specifică că cei doi au crezut şi pe baza
c r ed i nţe i lor au fost botezaţ i ş i ceilalţi . Cu atât mai mult se vede
autoritatea capului familiei în aceste cazuri când şi cei ce puteau să
aibă propria atitudine- fiind adulţi- s-au supus lui.
-Dar toţi au crezut, de aceea au fost botezaţi ..
-Citeşte atent şi fă deosebirea între plural şi singular.
- În Marcu 16 se spune: "Cine va crede şi se va boteza va fi
mântuit, dar cine nu va crede şi nu se va boteza va fi osândit".
Afirmaţia e clară: întâi credinţa, apoi botezul.
- În primul rând fii atent când dai citate! Ai pus ceva şi de la tine.
Nu scrie acolo: "şi nu se va boteza".
- Ba scrie.
- Deschide Biblia şi caută! Ai găsit?
000 Vezi, altădată să
000

confrunţi cu Scriptura orice ţi se spune. Ai fost învăţat de cineva

aşa, ţi-a convenit şi ai luat-o de bună. În locul specificat de tine
000

se spune că va fi osândit cel care nu crede, nu cel nebotezat.

Osânda nu poate să cadă asupra unui credincios. După tine poate fi
27
osândit cel care a crezut, dar n-a fost botezat? Pe tâlhar cine 1-a
botezat? Apoi aici e vorba de trimiterea ucenicilor la păgâni, nu la
creştini. E normal că aceia nu puteau fi botezaţi fără a crede mai
întâi. Credeau adulţii şi aceştia îşi botezau copiii, care, într-o familie
creştină, erau consideraţi sfinţi, aşa cum le scria Pavel corintenilor.
În Biblie scrie că "ce-i născut din carne e carne". Aceasta era poziţia
copiilor înainte de a avea vârsta pentru o credinţă personală:
născuţi din carne. Dacă nu erau botezaţi, pe ce bază puteau să
primească binecuvântările familiei?
- Dar noi binecuvântăm copiii.
- Deci, din afirmaţia ta, se înţelege că pentru binecuvântare nu se
cere atingerea unei vârste la care ei să fie conştienţi; numai pentru
botez se cere. Voi faceţi în felul acesta un botez fără apă, fiindcă nu
vreţi să recunoaşteţi botezul copilaşilor .
- Pavel le scrie romanilor: "toţi câţi am fost botezaţi în Isus
Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui ... prin botezul în moartea
Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos
a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă
nouă".
Poate să trăiască o viaţă nouă un prunc care nici nu ştie ce-i acela
un botez?
-"Botezaţi în Hristos Isus" a scris Pavel. N-a scris: botezaţi în apă .
Aici Pavel le scrie celor maturi pentru a le atrage atenţia că noua
poziţie: - uniţi şi identificaţi cu El - îi obligă să trăiască "o viaţă
nouă", o viaţă separată de păcat. Vezi că, dacă scoţi versete din
context, poţi să ajungi la concluzii greşite.
- D~ ce îi spune Domnul Isus lui Nicodim că "dacă nu se naşte
cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui
Dumnezeu?
-Apa aici înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu. lată ce scrie Petru: "
fiindcă aţi fost născuţi din nou ... prin Cuvântul lui Dumnezeu".
Iacov scrie: "El de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul
adevărului". Şi Domnul Isus le spune ucenicilor "voi sunteţi curaţi
din pricina cuvântului pe care vi l-am spus".
28
 - Dar Petru ne atrage atenţia că botezul e chiar necesar pentru
mântuire. N-a fost el inspirat de Duhul Sfânt când a zis: "Icoana
aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi şi anume
botezul"?
În continuare Petru arată că botezul este "mărturia unui cuget
curat înaintea lui Dumnezeu prin învierea lui Isus Hristos". Ce
mărturie poate să dea un prunc?
-Icoana aceasta închipuitoare- o comparaţie sugestivă- se referă
la felul cum a fost salvat Noe Împreună cu toată casa lui. Cum a
scăpat de mânia lui Dumnezeu.
Felul în care a fost salvat Noe e asemănat cu botezul pentru
Hristos, adică cu trecerea noastră de partea. Lui. Nu se referă la
botezul în apă al credincioşilor, fiindcă În apă nu era Noe cu ai săi,
ci corabia, adică Domnul Isus. În ea erau în siguranţă, erau la
adăpost de mânia lui Dumnezeu; în El, în Domnul Isus, sunt acum la
adăpost de judecata ce va să vină, toţi cei ce rămân în El. Asta vrea
să spună Pavel.
"Mărturia unui cuget curat". Aceste cuvinte nu trebuie luate
separat ci privite în context. Noe a dat o mărturie puternică despre
încrederea lui în cuvintele lui Dumnezeu. Nu s-a îndoit că va veni
judecata lui Dumnezeu asupra lumii păcătoase şi a crezut în singura
cale de scăpare a sa şi a casei sale. Făcând corabia, după planul
transmis de Dumnezeu, şi intrând în ea, cănd nimic nu prevestea
declanşarea potopului şi-a mărturisit încrederea în felul cum va
scăpa de mânia lui Dumnezeu. Asta-i mărturia unui cuget curat.
- Mai am un text tot din spusele lui Petru adresate celor strânşi la
Cincizecime: "Pocăiţi-vă ... şi fiecare din voi să fie botezat în
Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi
primi darul Duhului Sfânt".
Ordinea e clară: pocăinţă, botez, primirea Duhului Sfânt.
- Da, acolo ordinea e clară. Ascultătorii săi trebuiau să-şi schimbe
atitudinea faţă de Domnul Isus, să se pocăiască. Nu se putea altfel.
Fiind maturi şi nebotezaţi era normal să urmeze botezul în Numele

29
lui Isus Hristos, după ce se pocăiau. Astfel arătau vizibil de partea
cui erau .
Dar, când Petru afirmă că botezul era "spre iertarea păcatelor"
vedem că el n-avea încă o descoperire completă a semnificaţiei
botezului creştin. Semnificaţia botezului lui Ioan, el o transferă
botezului creştin.
În capitolul zece din Fapte, Petru va avea descoperiri noi care nu
mai corespund cu o parte din cele afirmate de el anterior. Acum el
află că mântui re a prin jertfa Domnului Isus e va l ab ilă şi pentru
neamuri. Acum el află că darul Duhului Sfânt poate fi primit şi fără
să fie -botezaţi cei care cred în iertarea păcatelor "prin Numele Lui" .
Ac um el porunceşte să fie botezaţ i dar nu "spre iertarea
păcatelor", nu în vederea primirii Duhului Sfânt, căci ei primiseră
deja Duhul Sfânt, şi li se ierta se ră păcatele.
Petru a fost primul ca re a avut aceste descoperiri, mai târziu le-au
acceptat şi ceilalţi aposto li.
Versetul următor, pe care nu l-ai citat, face referinţă la "copiii
voştri ". Deci făgăduinţa nu era doar pentru cei prezenţi.
- Eu cred că se referă la cei care vor urma după ei, adică la copiii
ajunşi la maturitate ca şi ei, ca cei prezenţi.
-Poţi spune unui evreu: în legământul acesta intri singur, pe copii
îi laşi afară? Un evreu nu putea, şi nici azi nu poate concepe aşa
ceva.
Aşa cum blestemul pe care şi I-au rostit evreii în Matei 27. 25:
"Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri" are
valoare şi azi, după aproape 2000 de ani şi făgăduinţa din Fapte
2.39 e valabilă.
Atitudinea corectă a părinţilor creştini e să dorească pentru copiii
lor împlinirea acestei făgăduinţe a lui Dumnezeu. Botezul casei
creştine este un dar al lui Dumnezeu ce nu trebuie nesocotit de cei
maturi. Părinţii n-au voie să-şi desconsidere copiii, pe care
Dumnezeu îi socoteşte sfinţi.
- Mi-ai dat replici la toate, dar eu rămân cu încredinţarea mea,
rămân cu cei care au aceeaşi încredinţare ca mine.
30
 -Tu ai venit la mine Eu n-am venit la tine să-ţi schimb
încredinţarea, dar ţi-am arătat de ce consider eu că trebuie
botezaţi copiii. De asemenea am vrut să vadă şi prietenul tău cum
stau lucrurile în privinţa botezului. Nu vrei să-ţi schimbe altcineva
încredinţarea, însă tu cauţi să schimbi încredinţarea altora. E corect
ceea ce faci?
- Dar, Moş Costică, ce pierde cineva dacă se mai botează şi la
maturitate? Nimic. Însă, dacă trebuie să se boteze şi nu se botează,
are o pierdere mare.
-Îţi dau trei răspunsuri:
Primul: după logica ta, pot să îţi spun şi eu că e bine ca să fie
botezaţi copilaşii; fiindcă, dacă nu trebuie, nu pierzi nimic, dar
dacă trebuie, ai o pierdere mare .
Al doilea: logica ta miroase a negustorie.
Al treilea: Discreditezi primul botez făcut în Numele Tatălui, Fiului,
Duhului Sfânt.
- Ca să nu fie discreditat primul botez, atunci nu-i mai bună
binecuvânta rea?
-Binecuvânta rea o faci pentru toată viaţa sau e valabilă doar până
la botez?
- Prin binecuvâtare îmi arăt dorinţa mea, ca părinte, să devină
creştin, născut din nou.
- Deci, aşa cum ţi-am mai spus: botez fără apă, asta e
binecuvânta rea la care te referi.
... Vreau acum să te întreb şi eu. Ce schimbare ai cunoscut după
ce te-ai botezat? Ai devenit mai credincios? Ai primit noi
binecuvântări? Ţi-a crescut dragostea? Aduci mai multă roadă? Nu
cumva însă ai devenit mai sigur pe tine decât pe Domnul? Eşti mai
smerit sau mai încrezut? Mai critic cu tine ori cu alţii? Mai doritor
de rugăciune în ascuns ori de rugăciune în public? Mai ancorat în
har ori eşti mai legalist? Ai scăpat de firea pământească?
- Am împlinit tot ce trebuia împlinit.
- Ce trebuia împlinit? Pentru ce trebuia împlinit? Nu-i mântuirea
completă?
31
 .Prin aceste cuvinte proclami că nu este suficient ce a împlinit
Domnul Isus pentru mântuirea noastră. Ai grijă cum vorbeşti
pentru că, din nou, desconsideri lucrarea mântuirii şi îţi acorzi şi ţie
un merit.

32
 Despre Cina Domnului

-Moş Costică, aş vrea să vin şi eu de dimineaţă la frângerea pâinii.

Ce trebuie să fac ca să mă primiţi?
-Ai şi făcut primul pas.
-Ce-am făcut?
- Ţi-ai exprimat dorinţa să iei parte la masa Domnului. Acum să
vedem ce ai înţeles tu despre cina Domnului. ·
- Eu am înţeles că toţi care şi-au recunoscut starea păcătoasă şi
care au primit cu bucurie Vestea Bună a iertării pot să participe la
masa Domnului. Nu înţeleg însă de ce nu e primit imediat acela
care se pocăieşte. După cuvântarea lui Petru citim că toţi aceia care
crezuseră au luat parte la frângerea pâinii.
- Unii pot s-o ia spre osândă, aşa cum le scrie Pavel corintenilor.
Nu vrem ca cineva s-o ia în chip nevrednic, uşuratic, fără să fie
născut din nou. Vrem să vedem din trăirea lui că este într-adevăr
un copil al lui Dumnezeu. Şi apoi vrem să vedem că are dorinţa să
vină la masa Domnului.
Am văzut că tu ai pornit hotărât pe calea cea bună, aşteptam să îţi
arăţi dorinţa; ceea ce ai făcut acum.
Pentru cei care s-au întors la Dumnezeu, la îndemnul lui Petru nu
se punea problema verificării, fiindcă era o decizie care-i costa
enorm; pe unii chiar viaţa.
Ai înţeles bine cine poate să ia parte la cina Domnului, dar ştii ce
rost are aceasta? Cine a instituit-o?
- Domnul Isus a instituit-o în noaptea când q fost vândut. Atunci
Şi-a exprimat dorinţa ca toţi aceia care cred în El să participe la
masa Lui spre pomenirea lui, adică vestind moartea Sa. Să-şi aducă
aminte că împăcarea lor cu Dumnezeu s-a făcut prin jertfa Sa, că
trupul Lui a fost frânt, că sângele Său s-a vărsat pentru spălarea
păcatelor lor.
33
 Vreau şi eu să mulţumesc împreună cu fraţii mei, nu numai singur,
în rugăciunile mele, : , Ş,i ,. VJ~9u , 1 s:ă ~ .l ap-u c_ m.~lţu\Jliri după rânduiala
instituită de El. .,',. ·· ,,,•, ·' · ~ ... · ·.,.: ·

- Domnul Isus a luat o pâine, a frânt-o ş i a zis: "Luaţi, mâncaţ i;

acesta este trupul Meu" . De asemenea , referindu-se la vinul din
pahar : a·· zis: ~, AG~sta· este ·sângele Meun . · · P·â.inea şi . vinu-l· se
transformă, mistic, în trupul şi sângel.e Domnulu i'.rn ·~Hmpul· cine i? ...
Mulţi susţin acest lucru. Tu ce zici ?
- Am avut şi eu ocazia să aud aşa ceva , dar nu ştiu cum pot să
Domnul l:sus Tân:d era · cu ·.u cenidi· · Şi:.ar fi luaţ trupul în
creadă ,~c·ă
mâin i şi I-ar f i frânt ... Lacru·c:e ce s"'lar ·m.a-i ·f:i<întâ:m plat? . ': .. ·~
· ~ Aşa este; darc·.mai ai şi ,altă explica ţi e ?· :· · ·' ··
~:- · N ·u.· ·, ~ ..: . . , ,,_ .. ~~ ~ i·: : .'' . . • ..;'·· •_;:., · ·--~.

:.,. , Sfântca : scriptură :arataî 'limpe de r=:că 'D~omnul Isus. S.- a adus jertfă ·
p.entru :~ i·erta~lle·a : păcatelor o ·:singur.ă · dată·,. · nu .de. ·câte ·o ri s·e frâoge:·
pâinea. .·l . . ·.. · ·:.j·· .. _

Ace-i·a· sprun.: că .aduc i o - .je.rtfă ·fără -· sâng.e spre iertarea păcatelor ş i

viaţcL· veşnkă:.<' 'Ei :spun · că .. ;"re:actual i zează ..jertfa unică , a ,Nou lu-i··
L:egăr.nânt ;- adusă ~odată ,-pentru totdeauna"(., ..Dar ·se fac că riu ştiu ;..;.:
sau:unii' chiar :nu. ştiu-. '7 că fă. ră: vărsare, .de:'sârrge·nu ·este.ierta:re:;:.> ·
Vrei să mai întrebi ceva? :! ~:~,j>_.,_ "',;:·'·· .: : ·•
'.: ;cum rpoate·, 'Îns:ă > · u:n;. credinci.os. să , o .ia spre osândăJ?· =: : ::·_,., :

- Când un credincios, prin rutină., nu mai recunoaşte-::caract~rut

s.fânt : ,al:kieileb.răln ii ~! cinelj o '~'Î.a ! spre !::osândă : :-De asemenea <:i ne:va
proa·te să vină l(r · c rrfă fără să f( cunoască- serrlKT ifioa.ţ.i·a j de- a.cee·a ,noi
căutăm să ne încredinţăm că fiecare, dintre :·cei :.. dtre v.ilî .-Ja masa ·
B10mh~uhui) şt:ie: la ' ce · vine·.:·-
) · ; ,., -;.: ....~ ,___ - ,, · .:_:
p'oţi să o iei în chip nevrednic ş1 -să-;· te·· fad vinoVat .când: .v'i.i-.la;::. dnă ·
pJi'mJQ1e .âm.ărădu~, ·adică · când,;:o :do.rinţă: Jirea·scă · te.-â :făcut_ să
p;i1er~i l btrcu(ia, :rriântui'rii-i:,1 să,·n~;r.ma=i~ at pacea lut ~:· . . ;;_ . : : :; ·-: "; :- i::
i:flltJbmpLi] ~~ s.ăptă mâni:i: ·p utehY~- g r:eş·. i:: î·n .·d iferJte ' fe~ u.r.i:, .în.; s p:e.t ial : în ·
vbrbfi:ie rsâw Sn::g:â nduhle.:. noastre; : nHrfdc.ă. tr.ăir:r:Fîncă ·Xn: trupuri de:-
c-a:rne ~ ·(Să ;f"i\(r ~v.eni:r:tf ~a\t dnă fără 'S:ă-: ;-na·.:m.ă.rturis.im :t ~ui. S:aU,(.dao.ă:r e i·
cazul, semenilor noştri greşelile şi să cerem iertare. Să ';nu lvenim'
34
împovăraţi cu ele la cină. Pavel spune: "Fiecare să se cerceteze dar
pe sine însuşi".
În mod normal cercetarea de sine trebuie s-o facă un credincios
imediat ce şi-a dat seama că a greşit. Însă unii mai amână,
motivându-şi faptele, vorbele sau gândurile, îndreptăţindu-se faţă
de ei înşişi sau faţă de cei cărora le-au greşit ... .
- Da, aşa e, şi mie îmi vine să găsesc vinovaţi pe alţii, să mă scuz,
dar, mai devreme sau ceva mai târziu, îmi dau seama.
- M-ai întrerupt. La cină nu trebuie să vină cineva care nu s-a
cercetat pe sine. Fii atent: n-am zis să nu vină la cină, ci să vină, dar
cu cercetare de sine. Ai lăsat, dintr-un motiv "nemotivat", ceva
nemărturisit, acum, vrei sau nu vrei, trebuie să te pui în regulă, ca
să n-o iei spre osândă.
Repet, n-am zis să n-o iei. Să nu faci ca David; adu-ţi aminte de
psalmul 32.
Moartea Domnului nostru Isus înseamnă condamnarea
păcatului, aşa că, dacă eu am păcate nemărturisite, mă condamn
singur.
- După cuvântarea lui Petru de la Cincizecime citm că primii
credincioşi frângeau pâinea în fiecare zi acasă. Azi de ce nu mai
este aşa?
- Acolo spune şi că erau nelipsiţi de la Templu . Ei erau legaţi încă
de Templu, nu concepeau că pot să lipsească de acolo. Apoi ei nu
aveau un loc al lor de Adunare, unde să se întâlnească pentru
frângerea pâinii. Iar când citim despre casa cuiva să nu ne gândim
numai la câteva persoane, cum e astăzi. Şi aşa cum vedem la
Lidia, la temnicier, la Ştefana nu veneau la Domnul câte unul sau
doi, ci toată casa.
În râvna lor pentru Domnul Isus care le-a iertat păcatele, în
bucuria care le-a umplut inimile ei doreau să împlinească dorinţa
Lui în fiecare zi.
Mai târziu vedem că frângerea pâinii se făcea doar duminica.
Pavel a stat şapte zile în Troa, deci o săptămână întreagă, dar

35
frângerea pâini a făcut-o "în ziua dintâi a săptămânii", adică
duminica. Ştii unde scrie asta?
-Undeva în Faptele apostolilor.
- Da, în capitolul 20 versetele şase şi şapte. Să ţii minte locul
acesta; e important, ca să închei repede orice discuţie cu cei care
gândesc altfel. Duminica e ziua învierii şi cum duminica e la
începutul fiecărei săptămâni, luăm cina în fiecare săptămână, nu o
dată pe lună sau cu ocazia diferitelor evenimente.
-Dar dacă nu pot să vin în fiecare duminică?
- Depinde de situaţia în care te afli. Poţi să fii bolnav la pat sau să
existe alt motiv grav. Însă în momentul în care firea pământească
te face să crezi că e mai bine să stai acasă sau în altă parte ceva nu
e în regulă. Poate plouă sau e prea frig, ai treabă multă acasă, te
simţi obosit. Dar dacă ar trebui să te duci la serviciu, ce ai face?
"Argumentele" acestea ar mai fi valabile? Purtarea ta, a fiecărui
credincios, influenţează toată biserca, fiindcă eşti un mădular al ei.
Nu trebuie, atât cât depinde de tine, să lipseşti de la sărbătoarea
mulţumirii, fiindcă cina înseamnă şi mulţumire. Domnul Isus, în
seara când a fost vândut, "a luat pâine ... a mulţumit lui
Dumnezeu".
Prezenţa la cină e un răspuns la invitaţia Domnului de a veni la
sărbătoarea Lui.
Când venim la frângerea pâinii vestim moartea Domnului Isus,
mărturisim unitatea Bisericii şi arătăm că aşteptăm venirea
Domnului în slavă. Prezenţa noastră la cină este în acelaşi timp
dovada că-L ascultăm, împlinindu-1 dorinţa exprimată înainte de a
merge la cruce.
Duminică te aşteptăm la masa Domnului, să ne bucurăm
împreună de prezenţa Lui în mijlocul nostru, să Îi dăm slavă, să Îi
mulţumim din inimă pentru jertfa Lui de pe cruce, fără de care n-
am fi devenit copii ai lui Dumnezeu, fiindcă prin El am fost înfiaţi.

36
 În vizită la unul care absenta de la cină

-Ce faci acasă când noi suntem la cină?

-Mă rog, citesc; acasă mă simt mult mai bine decât la Adunare.
-Te simţi mai bine? Asta-i dorinţa Domnului? Să fii egoist?
-Nu ştii ce-i la noi în Adunare . Nu sunt egoist.
-Nemulţumirea de starea Adunării te face să nesocoteşti cina? Să
nu asculţi de Domnul?
-La noi în Adunare nu-i binecuvânta re, nu-i cuvânt de zidire.
- La cină nu te duci pentru zidire. Te duci să vesteşti moartea
Domnului, să-I mulţumeşti pentru jertfa Sa prin care ai căpătat
iertarea păcatelor. Te-ai rugat pentru starea Adunării? Cum te-ai
implicat? Te-a i rugat sau doar ai clevetit?
- Nu pot lua cina cu oricine. N-are o stare bună. Să-ţi spun, de
exemplu, ce face ...
- Nu-mi spune ce face cineva. Spune-mi ce faci tu. Te uiţi mai întâi
la tine? Oricui îi poţi găsi vreun defect, dar numai ţie nu-ţi găseşti.
Eşti perfect? Eşti mulţumit de tine-însuţi? Nu cumva eşti rabit de
un duh de nemulţumire? Acest duh atrage după sine lipsa de
smerenie, îngâmfarea. Ai ajuns să ai despre tine o părere mai înaltă
decât se cuvine. Nu cumva ai un ochi rău? ... Nu-mi răspunde
mie. Răspunde-! Domnului în rugăciune!

37
 Despre răpire

- Moş Costică, ce poţi să-mi spui despre răpire? Va fi înainte de

necazul cel mare, la mijlocul lui sau la sfârşit, după cei şapte ani?
-În primul rând trebuie să fii atent la un aspect care nu te la să să
bâjbâi. Răpirea va veni pe neaşteptate. De aceea eu consider că va
fi înainte de necazul cel mare. Dacă ar fi la trei an i şi jumătate sa u
la şapte ani, s-ar putea calcula cu precizie. Apoi vedem că Pave l
aştepta răpirea în timpul vieţii lui; nu aştepta necazul cel mare. lată
ce le scrie tesalonicenilor :"noi cei vii care vom rămâne până la
venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celo r adormiţi ... întâi vo r
învia cei morţi în Hristos. Apoi noi cei vii, care vom fi rămas vom fi
răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnu l în
văzduh" . Aşa citim în capitolul patru.
Nedumerirea şi em iterea altor păreri apare din cauză că un ii
consideră că în capitolul cinci Pavel vorbeşte tot despre răpire.
Acolo vorbeşte însă despre ziua Domnului. Fii atent la versetul tre i.
Nu mai zice "noi", zice "ei", adică cei care n-au fost răpiţi : "Când
vor zice [ei]: "Pace şi linişte!", atunci o prăpădenie neaşteptată va
ven i peste ei, ca durerile naşterii peste femeia în sărcinată , şi nu va
fi chip de scăpare "
Evenimentul acesta, răpirea, face parte din planul lui Dumnezeu,
la fel ca şi prima venire a Domnului Isus în trup. La "împlinirea
vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său , născut din femeie " (Gal.
4.4}. Încă din Gen. 3.15 a fost anunţată venirea Lui şi scopul acestei
veniri . Despre această venire sunt anunţaţi evreii în tot cursul
istoriei: Ge. 49 .10; Ps. 22; Isaia 53; etc. Ea s-a împlinit întocmai cum
a fost prevăzută.
La fel răpirea a fost anunţată în Noul Testament.
Faţă de prima venire răpirea este o profeţie încă neîmplinită. Însă
aşa cum au fost împlinite celelalte profeţii şi aceasta va fi împlinită
la vremea ei.

38
 Prima dată este anunţată de însuşi Domnul Isus când le spune
ucenicilor că Se duce să le pregătească un loc şi, după ce le va
pregăti un loc, Se va întoarce să-i ia cu El {Ioan 14.2,3).
Pavel le scrie despre răpire tesalonicienilor astfel: "v-aţi întors la
Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat şi să
aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi; pe Isus,
care ne izbăveşte de mânia viitoare" (1 Tes. 1.9,10).
- Despre care mânie e vorba aici? Mânia finală sau mânia care se
va abate asupra omenirii în necazul cel mare?
- lată ce scrie Ioan în Apocalipsa capitolul trei, versetul zece:
"Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul
încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe
locuitorii pământului". Pe cine încearcă? Pe cei ce încă locuiesc pe
pământ.
Mai departe, la sfârşitul istoriei Bisericii pe pământ, la începutul
capitolului patru Ioan este chemat să se suie în cer şi de acolo să
privească urgiile care se vor abate asupra pământului.
Adu-ţi aminte că Sodoma n-a fost distrusă înainte ca Lot să se afle
la adăpost; potopul n-a început înainte ca Noe să se afle la
adăpost . Sunt credincioşii mai puţin privilegiaţi decât Lot, decât
Noe?
Cum a fost corabia pentru Noe, nădejdea care nu înşeală, aşa e
răpirea pentru Biserică.
Pe oamenii îi intereseză să ştie ce nu vrea Dumnezeu să le
descopere. Ar vrea să ştie exact când va avea loc răpirea. Au făcut
şi fac tot felul de calcule, şi au rămas de ruşine cu calculele lor.
Un creştin adevărat trebuie însă să aibă atitudinea
tesalonicienilor: să-I slujească lui Dumnezeu şi să fie în permanentă
aşteptare a Fiului Său.
Noi, aici, suntem străini şi călători,dar în acelaşi timp suntem
cetăţeni ai cerului: "cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi
aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos".
Ţi-e dor de ţara promisă de Domnul Isus?

39
 La răpire vom fi mutaţi în ţara noastră ai cărei cetăţeni suntem de
acum. Avem actele semnate cu sângele Domnului Isus.
Aşteptăm, iubim venirea Lui ori ne-am acomodat cu traiul
pământesc? Suntem prinşi în legăturile acestui veac? Am fost
molipsiţi de slava şi bucuriile pe care le dă lumea, de înţelepciunea
lumii?
În vremea lui Noe oamenii care priveau la el puteau să zică: În loc
să cheltuiască pentru sine, pentru confort; în loc să se distreze ca
noi, pierde timpul cu o corabie care nu-iva folosi la nimic.
Aşteptarea vie a Domnului Isus i-a însufeţit pe primii creştini.
Când această aşteptare s-a micşorat sau chiar a dispărut Domnul n-
a mai privit cu aprobare faptele lor oricât de arătoase au fost ele.
Când Biserica din Efes şi-a părăsit dragostea dintâi, adică
aşteptarea Mirelui, cu toate că avea fapte lăudabile a fost mustrată
şi i s-a pus în vedere că nu va avea parte de pomul v i eţii , dacă nu se
va întoarce la dragostea dintâi.
Ce ai zice despre o mireasă care aşteaptă totul de la mirele ei, dar
pe el, nu?
-Ce înţelegi prin "totul"?
-Nume de cinste, casă, întreţinere în lux, tot ce vrea omul firesc.
Efesul L-a iubit pe Domnul, Persoana Sa, dar cu timpul s-a axat pe
o purtare corectă, însă lega listă. Se purta corect, dar fără ca faptele
pe care le laudă Domnul să fie izvorâte din dragoste pentru El.
Aceste fapte erau corecte şi apreciate de Domnul Isus, dar El vrea
faptele dintâi, faptele făcute din dragoste pentru El , nu făcute
numai pentru a se justifica că sunt creştini, nu numai pentru a-şi
linişti cugetele că sunt pe o cale bună.
Astăzi mulţi "creştini", dacă ar fi sinceri, ar putea să spună: Noi nu
putem să părăsim dragostea dintâi, fiindcă nici n-am avut-o.
Pe noi ne-a interesat să avem iertarea păcatelor, să scăpăm de
iad, bazându-ne pe dragostea Lui. De aceea nu ne arde in ima de
dor pentru Întâlnirea cu El, nu avem dorinţa să stăm În preajma Lui,
ci numai să beneficiem de dragostea Lui.
Aceştia au drept la pomul vieţii?
40
 Despre rugăciune

- Moş Costică, Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici rugăciunea pe

care noi o numim " Tatăl nostru". De ce nicăieri în Noul
Testament nu găsim pe nimeni care s-o rostească?
- E rugăciunea odăiţei, e rugăciunea care nu se face în public.
Poţi s-o faci în odăiţa ta. Dare bine s-o ai ca model. Domnul Isus i-a
învăţat cum să se roage.
-Adică?
- Eşti singur, nu mai e nimeni cu tine dar zici "Tatăl nostru" pentru
că t e identifici cu toţi copiii Săi, ca fraţi ai tăi.
" Sfinţească - se Numele Tău". Scopul nostru suprem e să dorim
sfinţirea Numelui Său, nu împlinirea unor dorinţe egoiste.
" Vie Împărăţ i a Ta ; facă-se vo ia Ta, precum în cer şi pe pământ".
Astfel îţi exprimi dorinţa de a fi sub directa Lui guvernare în
supunere deplină, cu încredere deplină în El. Să renunţi complet,
necondiţionat la voia personală, recunoscând infaibilitatea voinţei
Sale.
"Pâ in ea noastră cea de toate zilele dă- n e-o nouă astăzi". Această
cerere care pr i veşte necesitatea întreţinerii vieţii noastre arată în
acelaşi timp că noi recunoaştem că depindem de El, de purtarea Lui
de grijă.
"Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor
noştri". Recunoaştem astfel că, atât timp cât suntem în firea
pământească, putem să greşim zilnic. Declarăm de asemenea că
suntem gata să ne purtăm la fel cu aceia care r)e-au greşit nouă.
"Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău". Prin această
cerere recunoaştem că nu suntem în stare, prin noi-înşine, să ne
împotrivim ispitei şi diavolului, ci doar atârnând de El, rămânând în
El.
"Căci a Ta este împărăţia şi puterea, şi slava în veci". Aceasta este
temelia încrederii noastre, siguranţa noastră, nădejdea noastră.

41
 ***
- Moş Costică, ce rugăci u ne di n Noul Testament, te-a impres ionat
mai mult?
- Rugăciunea surorilor lui Lazăr: "Doamne, iată că acela pe care îl
iubeşti este bolnav."
Ele nu "propun" nimic, nu cer nimic: Ele doar Îl anunţă lăsând
tot ul în seama Lui. Atitudinea lor dovedeşte încredere nelim ita t ă în
dragostea Lui pentru acela pe ca re îl iubea . Şi ce minunat a lucrat
Domnul! L-a înviat pe Lazăr care nu tocma i murise, ci era mort de
patru zi le .
Te iubeşte? Mă iubeşte? ... Te încrezi tu pe deplin în dragostea Lui
când te rogi? Mă încred eu pe de plin în dragostea Lui când mă rog ?
O!, de-am avea totdeaun a încred ere neclintit ă ! De ne-am
abandona complet în dragostea Lu i !
-Dar ce, dumneata, n-ai încredere neclintită în Domnul Isus?
-În dragostea Lui m-am încrezut pentru mântuire, pentru a umbla
prin credin ţă. Am încrede re n ec lintită că prin jertfa Lui am deve nit
copil al lui Dumnezeu, că m-a iubit şi mă iubeşte. Acum în să
discutăm despre rugăciune.
În rugăciune, în rugăciunea plăcută Lui trebuie ca eu să doresc să
stau la dispoziţia Sa , pentru că El e Domnul meu, adică Stăpânul
meu. El vrea să-L întreb, dimineaţa , în rugăciune,ce pot să fac
pentru El. Când Îl întreb aşa pot oare să fiu sincer, sincer?
Cu cât vrei să fii mai sincer cu atât vei simţi mai tare împotrivirile
firii tale pământeşti. Parcă ceva-ceva vrea să te reţină să te pui cu
t otul la dispoziţia Domnului.
Pot să discern când se strecoară un gând subţire, alunecos care ar
vrea ca voia Domnului să nu încurce planurile, "necesităţile" mele?
Firea pământească se opune cu viclenie şi cu toată puterea şi caută
să-mi dea sfaturi în privinţa ascultării de Domnul. Ea vrea să mă
facă să acţionez în aşa fel încât, în realitate, prin rugăciune să
doresc ca Domnul să fie la dispoziţia mea, deşi declar că doresc
ca eu să fiu la dispoziţia lui.

42
 Rugăciunea adevărată e o rugăciune de luptă. O luptă, în primul
rând, cu gândurile care vor să ne facă să uităm în faţa cui stăm.
Uităm că înţelepciunea Lui e net superioară înţelepciunii noastre şi
Îi facem propuneri de rezolvare pentru cerinţele, pentru nevoile
noastre, pentru situaţii din Adunare, etc. Venim cu planurile
noastre "bune şi foarte bune" şi Îi cerem ajutorul spre rezolvare, în
loc să-L întrebăm pe El ce planuri are cu noi.
Acolo în genunchi trebuie să purtăm o luptă cu tendinţa noastră
de a ne da singuri răspuns la rugăciuni, un răspuns argumentat de
noi, în care s-a furişat ceva şi din fire. Aici se dă o luptă grozavă,
căci firea ştie să-şi mascheze poftele. În măsura în care am reuşit
să-L lăsăm pe Domnul să ne cureţe de gândurile firii, în acea
măsură rugăciunea e bine primită.
Uită-te la Pavel, când cerea să i se ia ţepuşul! El dorea să i se ia
ţepuşul pentru a lucra cu mai mult spor pentru Dumnezeu, dar
undeva, înlăuntrul său, era şi un imbold de mândrie. Când s-a
curăţat de acel imbold a dat slava cuvenită lui Dumnezeu.
Suntem noi mai tari, mai plini de credinţă decât Pavel?
Nu. Dar suntem mai superficiali şi ni se pare că nimic egoist nu se
strecoară în rugăciunile noastre. De aceea multe rugăciuni nu
primesc răspuns; mai ales acelea generate de nemulţumiri.
Atunci, când te-ai eliberat complet de orice influenţă a firii
egoiste, poţi să spui că ai avut, în rugăciunea respectivă, încredere
neclintită în Domnul. Sunt situaţii, însă, când doar avem părerea că
nimic egoist nu s-a strecurat în rugăciune. De aceea am zis: "O!,
de-am avea totdeauna încredere neclintită! De ne-am abandona
complet în dragostea Lui!"

43
 Despre creşterea copiilor

- Moş Costică, în curând voi avea un copilaş. M-am gândit că

trebuie să fiu pregătit din timp pentru creşterea lui şi am căutat să
citesc diferite cărţi despre creşterea copiilor. Dar simt că mă apucă
ameţeala când încerc să memorez tot ce spune un autor sau altul.
-Cred că mai întâi ai citit locurile din Biblie în care e vorba despre
felul cum trebuie să se poarte părinţii cu copiii lor. De altfel poţi să
citeşti doar pasajele din Noul Testament.
- Le-am citit, dar nu arată cazuri concrete ca manualele care te
învaţă cum să-i creşti.
- Cazuri concrete? Câte Biblii sau mii de Biblii ar trebui scrise
pentru a arăta toate cazurile concrete. ŞI, dacă chiar ar exista aşa
ceva, cine le-ar putea citi pe toate, cine le-ar memora pe toate?
-Şi ... atunci eu ce să fac?
- Cuvântul lui Dumnezeu te învaţă maniera în care să te porţ i cu
copiii; tu o adaptezi la cazurile concrete, cerând înţelepciunea care
vine de sus.
Înţelepciunea de sus îţi spune în primul rând că copiii nu sunt ai
tăi, ci ai Domnulu i. Ţie ţi-au fost daţi spre creştere. Să ai grijă cum
te porţi cu ce este al Domnului!
Dacă îi primeşti ca pe o binecuvântare vor fi o binecuvânta re.
Dacă îi primeşti ca pe o povară, îţi vor fi o povară. Povara aceas a
poate însă să dispară în momentul în care îţi vei schimba felul de a-
i vedea, adică să-i vezi ca pe o binecuvânta re.
Dumnezeu e dragoste şi se poartă cu dragoste cu noi; cu copiii Să i.
Dragostea Lui se arată însă şi în disciplinare . Mulţi părinţii dintr-o
greşită înţelegere a dragostei, caută să le satisfacă copiilor toate
sau aproape toate dorinţele. Nu le place să-i vadă plângând şi
cedează la mofturile lor. Asta nu este dragoste, ci este egoism .
Părintele vrea pentru el-însuşi linişte , vrea aprecierea copilului -nu
binele copilului- atunci când cedează; deşi el consideră că i-a făc ut
un bine. Când va vedea cum se va purta copilul răsfăţat cu el şi cu

44
 Despre creşterea copiilor

- Moş Costică, în curând voi avea un copilaş. M-am gândit că

trebuie să fiu pregătit din timp pentru creşterea lui şi am căutat să
citesc diferite cărţi despre creşterea copiilor. Dar simt că mă apucă
ameţeala când încerc să memorez tot ce spune un autor sau altul.
-Cred că mai întâi ai citit locurile din Biblie în care e vorba despre
felul cum trebuie să se poarte părinţii cu copiii lor. De altfel poţi să
citeşti doar pasajele din Noul Testament.
- Le-am citit, dar nu arată cazuri concrete ca manualele care te
învaţă cum să-i creşti.
- Cazuri concrete? Câte Biblii sau mii de Biblii ar trebui scrise
pentru a arăta toate cazurile concrete. ŞI, dacă chiar ar exista aşa
ceva, cine le-ar putea citi pe toate, cine le-ar memora pe toate?
-Şi ... atunci eu ce să fac?
- Cuvântul lui Dumnezeu te învaţă maniera în care să te porţi cu
copiii; tu o adaptezi la cazurile concrete, cerând înţelepciunea care
vine de sus.
Înţelepciunea de sus îţi spune în primul rând că copiii nu sunt ai
tăi, ci ai Domnului. Ţie ţi-au fost daţi spre creştere. Să ai grijă cum
te porţi cu ce este al Domnului!
Dacă îi primeşti ca pe o binecuvântare vor fi o binecuvântare.
Dacă îi primeşti ca pe o povară, îţi vor fi o povară. Povara aceasta
poate însă să dispară în momentul în care îţi vei schimba felul de a-
i vedea, adică să-i vezi ca pe o binecuvântare .
Dumnezeu e dragoste şi se poartă cu dragoste cu noi; cu copiii Săi.
Dragostea Lui se arată însă şi în disciplinare . Mulţi părinţii dintr-o
greşită înţelegere a dragostei, caută să le satisfacă copiilor toate
sau aproape toate dorinţele. Nu le place să-i vadă plângând şi
cedează la mofturile lor. Asta nu este dragoste, ci este egoism.
Părintele vrea pentru el-însuşi linişte, vrea aprecierea copilului -nu
binele copilului- atunci când cedează; deşi el consideră că i-a făcut
un bine. Când va vedea cum se va purta copilul răsfăţat cu el şi cu

44
alţii, din cauză că i-a dezvoltat egoismul, nu ascultarea, va fi prea
târziu pentru a mai corecta ceva, prin educaţie.
Părintele trebuie să aibă totdeauna ultimul cuvânt. Nu copilul te
învaţă ce este bine - adică ce-i pofteşte firea lui -ci tu îl înveţi pe
copil.
Tră irea ta în faţa lor contează în primul rând, apoi ceea ce îi
înveţi. Copilul are o capacitate extraordinară de a specula orice
vorbă, orice gest, orice faptă, orice slăbiciune în favoarea sa.
Ai grijă ce-i promiţ i: fie un lucru plăcut lui, fie o pedeapsă. Să nu fi
pus în situaţia de a nu te putea ţine de promisiune!
Să nu- i scuteşti de treburile pe care le pot face, bineînţeles, după
cei-ai învăţat cu răbdare, de câte ori a fost necesar.
Aceste câteva îndemnuri cred că nu-ţi provoacă "ameţeala".
Învaţă, de asemenea, versetele din Noul Testament cu privire la
creşterea copiilor. Nu ştiu dacă ai fost atent şi la versetele 6-11 din
Evrei 12. Dacă ţi-au scăpat ia-le acum în consideraţie . Şi nu uita!
Aşa cum tu nu mai eşti al tău, ci eşti al Domnului, nici copiii pe care
ţi-i va da Domnul nu sunt ai tăi, ci tu ai datoria - pot spune
privilegiul -să -i creşti pentru El.
Crescând copii fiecare părinte credincios are şi el ce să înveţe
pentru a creşte în umblarea sa cu Dumnezeu.
-Cum?
- Copilul de când e doar un prunc vrea să-şi impună dorinţele în
faţa părinţilor: vrea în braţe, vrea legănat, vrea ... Aşa vrea şi un
copil al lui Dumnezeu: să-i facă Domnul ce vrea el, ce crede el că
este bine. Dacă tu ai crezut că Domnul te iubeşte aşa cum tu îţi
iubeşti copilaşul- tu eşti mare şi ai minte mai multă- te vei lăsa în
seama Lui.
Când copilul se măreşte vrea să ştie de ce trebuie să facă ce îi ceri
sau de ce nu îi dai voie să ... Nu poţi să-i răspunzi la toate
întrebările, fiindcă nu înţelege. La unele . va înţelege parţial, dar
dacă te va asculta va fi bine de el. Dacă acţionează însă după cum
crede el că e bine va suferi consecinţele.

45
 Aşa se întâmplă şi cu noi care suntem copii ai lui Dumnezeu . Să
nu uităm că suntem copii ai Săi, nu oamen i cu care se consultă
Dumnezeu, ca să vadă ce ar fi mai bine să facă .
Copilul nu înţelege totul pentru că e copi l, nici noi, copii ai Tatălui
ceresc, nu înţelegem totul, dar ce ne este necesa r pentru a trăi o
viaţă după voia lui Dumnezeu ne este descoperit. Va ven i vremea
când "voi cunoaşte deplin", aşa cum ne spune Pavel.
Mai trebuie să adaug ceva. Vei întâlni şi situaţii când copi lul va
căuta să te convingă că el are dreptate ş i că trebuie să faci cum
judecă el, fiindcă judecata lui e mai bună . Oare şi noi nu avem
tendinţa să-I spunem lui Dumnezeu că trebuie neapărat să rezolve
o anumită situaţie aşa cum Îi propunem noi?
Fii atent la toate situaţiile şi vei creşte împreună cu copilu l !

46
 Despre umblarea prin cr~dinţă

- Moş Costică, cineva m-a învăţat ca, în permanenţă, să-mi pun

întrebarea: "Ce ar face Domnul Isus în locul meu?" Şi în felul acesta
voi umbla fără să mă poticnesc, adică voi umbla prin credinţă, nu
prin vedere.
Dumneata ce zici?
-Ai încercat? Ai fost mulţumit de rezultat?
- Am încercat, dar nu sunt mulţumit totdeauna de rezultat. Simt
că-mi scapă ceva şi nu ştiu ce.
-Ai găsit în Biblie această întrebare?
-Nu, dar poate e undeva şi nu ştiu eu unde este.
-În Biblie însă găsim scris: "orice gând îl facem rob ascultării de
Hristos"
-Şi care-i diferenţa?
- În primul rând e faptul că ne bazăm direct pe Cuvântul lui
Dumnezeu.
- Dar întrebarea "Ce ar face Domnul Isus în locul meu?" nu se
bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu?
-Când pui întrebarea aceasta te pui în locul Domnului Isus ....
- Nu mă pun în locul Lui, mă gândesc la El, la felul în care ar
acţiona El. ... Doar am citit despre El, Îi cunosc caracterul.
- Când te gândeşti la felul cum ar acţiona El, eşti sigur că eşti
eliberat complet de influenţa firii pământeşti?
- Păi, doar vreau să fac voia Lui, să-I fiu plăcut. Sunt sigur, absolut
sigur că firea mea nu mă poate păcăli.
- Eşti mai tare ca Pavel? lată ce le scrie romanilor: "Găsesc dar în
mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de
mine."
Să ne întoarcem unde m-ai întrerupt. Deci când pui întrebarea, cu
care ai venit la mine, te pui în locul Domnului Isus. Asta înseamnă,
în fina l, că TU decizi ce ar face Domnul Isus în situaţia respectivă.

47
Întrebarea aceasta a derutat pe mulţi, care au acţionat amăgiţi de
firea lor, de cunoştinţele lor teologice. Ei s-au îndreptăţit zicând că
procedează corect şi, din decizie în decizie "corectă", au ajuns în
laodicea lăsându-l pe Domnul Isus afară, fiindcă ei ştiu mai bine
ce ar face El.
Pavel ne învaţă, nu să ne punem noi în locul Domnului Isus, ci tot
ce ne trece prin cap, "orice gând", să "îl facem rob ascultării de
Hristos".
Gândurile rele, pe care le recunoaştem că sunt rele, le eliminăm
din start, dar Pavel se referă la gândurile care ni se par bune. Deci Îi
spunem Lui şi aşteptăm răspunsul Său în supunere smerită. El să
decidă cum sunt gânduri le.
-Totuşi nu văd care-i diferenţa. Răspunsul Lui nu-i acelaşi cu "ce
ar face El în locul meu?"
-Dând răspuns la această întrebare, TU iei decizia. La îndemnu l lu i
Pavel, când îţi faci gândul "rob ascultării de Hristos", El ia decizia ,
tu doar o respecţi, dacă Îl iubeşti sincer. Dacă numa i ţi se pare că- L
iubeşti vei căuta să găseşti versete care să-ţ i îndreptăţească
răspunsul tău zicând că aşa ar face Domnu l Isus, dacă ar fi în locul
tău.
E foarte dificil însă să-ţ i faci gândurile roabe Domnului Isus, adică
să ai răbdare să aştepţi răspunsul Său. Nu trebuie să te grăbeşti ca
împăratul Saul sau să-I repeţi rugăciunea, ca Balaam, atunc i când
nu -ţi convine răspunsu l.
Firea pământească se poate educa de omul necredincios ş i să
acţioneze în situaţii diferite dând impresia că e născută din nou,
însă tot fire pământească rămâne. Sunt oameni care, fără să fie
creştini s-au lăsat de beţie, au devenit miloş i, .. .
-De ce îmi spui toate astea?
- Pentru că aceste "fapte bune" , cât şi altele pot f i făcute şi prin
fire, însă credinciosului i se cere săi se împotrivească prin Duhu l, ca
să trăiască viaţa din Dumnezeu, nu viaţa sa : "dacă prin Duhul faceţ i
să moară faptele trupului veţi trăi."

48
 Când iei tu decizia să acţionezi cum ar fi acţionat Domnul Isus poţi
să fii contaminat de firea pământească , să-ţi foloseşti capacitatea
ta biologică, să ai şi tu un cuvânt de spus.
E greu, foarte greu să te laşi cu totul la dispoziţia Domnului Isus,
dar încet, încet vei vedea că o pace, pacea care întrece orice
pricepere îţi va inunda inima şi vei putea să renunţi la multe aşa­
zise necesităţi, să ierţi uşor - nu uşuratic - , să citeşti cu ardoare
Cuvântul, să doreşti să stai "de vorbă" cât mai mult timp cu
Domnul tău, chiar să te îndrăgosteşti de El.

49
 Despre predicatori

- Moş Costică, aş vrea să fiu şi eu predicator. Dumneata unde ai

făcut şcoala ?
-Şcoala mea a fost acasă şi la Adunare .. . şi în diferite stări de
vorbă cu fraţii. ... A fost o şcoa lă cu hopuri mari, fiindcă, vreme
îndelungată, am crezut că pot să prind cu mintea mea limitată
adevăruri lelui Dumnezeu . Pe deasupra am încercat să-mi
îmbunătăţesc firea pământească în loc să mă debarasez de ea .
Chiar când Duhul Sfânt îmi descoperea ceva aveam tendinţa să
pun în practică acea învăţătură tot prin fire. Cât t imp nu eşti ferm
convins că prin tine nu poţi să faci nimic bun, ve i căuta să-ţi
ascunzi defectele pentru ca fraţii şi cunoscuţi i să aibă despre t ine o
părere mai înaltă, să apari în ochii lor ma i stăpân peste amăg irile
cărnii şi ai pornire să te afişez i ca un ul pentru ca re Bibl ia n u mai
are taine ... sau mai are câteva . Dator it ă acestu i fapt- că nu te-ai
lepădat de firea pământească- îţi formezi atitud ini şi teorii pe care
vrei să le impui altora ... ş i suferi dacă nu eşti lu at ca model.
Muţumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să fi u tupeist ... să
doresc să impun altora cu forţa sau cu viclenie ceea ce ştiam eu .
Însă, în acelaşi timp, într-o falsă modestie, nici n-am căutat să
susţin cu tărie, cu îndrăzneală sfântă , şi să trăiesc eu însu m i ceea
ce Duhul Sfânt mi-a descoperit.
Încet, încet n-am mai privit la mine ca fiind o persoană
importantă prin ceea ce sunt în stare să fac prin propriile puteri şi
am început să arunc toate asupra Lui, în mod real, nu demagogic,
lăsâdu-L să-mi dirijeze gândurile .... Mai greu a fost - şi este - cu
faptele şi vorbele din vremea când eram plin de încredere în mine.
Ele continuă să mă hărţuiască, pentru că firea nu vrea şi nici nu
poate să se supună voiei lui Dumnezeu .... Pavel, înRomani 8.7 ne
avertizează că toată viaţa va trebui să ne împotrivim ei.
Ţi-am spus pe scurt istoria şcolii mele .... Dar, tu, de ce vrei să fii
predicator?
50
 -Parcă m-ai blocat
-Te-a blocat istorisirea mea? Atunci fă un efort de sinceritate şi
spune-mi ce gândeai înainte de a mă asculta.
- Păi, păi, mă gândeam să merg la o şcoală unde să învăţ tot ce se
poate despre Dumnezeu şi să pot apoi să vorbesc şi altora, să
răspund la toate întrebările ce privesc Biblia.
-Să înveţi despre Dumnezeu nu-i mare lucru; memorie bună să ai.
Însă un predicator trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu.
- Nu-i acelaşi lucru? Cum poţi să-L cunoşti dacă nu înveţi despre
El?
- Poţi să înveţi despre Dumnezeu multe lucruri studiind Biblia,
citind diferite comentarii, luând parte la discuţii despre anumite
texte sau despre anumite teme cum ar fi: cina. botezul,mântuirea,
răpirea, etc.
La şcoală, dacă te duci, trebuie să fii de acord cu interpretarea
dată de profesorul respectiv, dar Dumnezeu vrea să intri în
legătură directă cu El, prin rugăciune. Să-L laşi pe El să-ţi descopere
adevărurile. Să- 1 spui Lui ce ai înţeles şi, apoi, să pui în practică ce
ţi-a descoperit, oricât de greu ţi-ar fi ... adică oricât de greu i-ar fi
cărnii care pofteşte necontenit împotriva Duhului Sfânt.
Învăţătura e bună, dacă duce la evlavie, nu la înfumurare ... dacă
te smereşte în ochii tăi. Însă e periculoasă dacă începi să te crezi
important prin ceea ce ştii, .prin ceea ce poţi să faci pentru
Dumnezeu, prin tine însuţi.
Eşti gata să fii umilit pentru Domnul sau vrei să primeşti doar
laude?
- Dar, ce, predicatorii sunt umiliţi? Ei sunt apreciaţi de către
credincioşi şi chiar invidiaţi pentru cunoştinţele lor.
-Aha! Deci asta te face să doreşti să fii predicator. Dacă vrei să fii
plăcut lui Dumnezeu trebuie să-i iubeşti pe cei cărora vrei să le dai
învăţătură. Dacă nu vorbeşti din dragoste poţi să faci rău, chiar
mult rău.
-Cui pot să-i fac rău vorbind sincer din Cuvânt?

51
 -Aici e problema. Ai zis: sincer. Dacă îi iubeşti, dacă le vrei binele,
indiferent ce vor zice despre tine, eşti sincer. Dacă Îl vezi pe
Domnul Isus în Adunare, uitându-Se la tine, nu poţi să nu fii sincer.
Când Cuvântul îţi umple inima, nu capul, vrei să transmiţi şi altora
gândurile venite de la Dumnezeu. Nu vei căuta să le înfrumuseţezi
folosind metode lumeşti. ... Aşa ceva acum ela modă, doar trăim în
vremea ultimei Biserici.
- Cum ştiu care gânduri vin de la Dumnezeu? Ai zis că firea veche
te hărţuieşte mereu, că nu te lasă în pace nici acum. Nu-i mai bine
să merg la o şcoală unde, împreună cu colegii şi profesorii, să
analizăm ce vine de la Dumnezeu şi ce vine din firea veche? Nu dau
dovadă mai mare de înfumurare dacă zic că doar gândurile mele
sunt bune?
- Acum stai de vorbă cu mine. Mi-ai spus dorinţa ta de a deven i
predicator: e bine că vrei să vesteşti Cuvântul , dar, aşa cum ţi-am
spus deja, cercetează-te. Care-i motivul? Îi iubeşti pe ce i cărora vre i
să le predici, Îl iubeşti pe Domnul Dumnezeu şi, din dragoste
pentru slava Lui vrei să vorbeşti? El imină orice dori n ţă de s l avă
personală, fii gata să recunoşti că nu şti i să răspunzi la t oa e
întrebările .... Dacă ai teamă de Dumnezeu, atunci orice gâ nd îl ac i
rob ascultării de Hristos ...
- Iartă-mă că te întrerup. Cum pot să-mi fac gândul rob ascu l tăr ii
de Hristos?
-Când îţi vine un gând rău, e simplu; ştii că- i rău ş i te debarasez i
de el cât poţi de repede. Cu cât mai repede cu atât ma i bine . Însă
poţi să ai gânduri bune, considerate de tine bune. Ca să fi i sigur îl
pui, în rugăciune, înaintea Domnului Isus şi aştepţ i în tăcere
răspunsul Lui. Dar dacă te duci cu încred i nţarea că trebuie să ţi- I
considere bun vei avea răspunsul firii tale ... O rugăciune primită e
aceea când eşti gata să primeşti orice răspuns.
lată un exemplu . Poate vrei să f aci o vizită unui bolnav. E un gân d
bun. apreciat de Domnul Isus, şi consideri că nu e necesar să- I spui
acest gând şi să-I ceri aprobarea. Cerându-1 aprobarea eşt i nevo it
să-I spui şi motivele. S-ar putea să descoperi în motiva rea ta şi ceva
52
din firea veche. Poate vrei să fii apreciat pentr·u gestul făcut, poate
urmăreşti o favoare din partea lui Dumnezeu.
Domnul îţi răspunde după ce îţi cureţi gândurile de orice
influenţă lumească. E posibil să te oprească dacă nu-i momentul
potrivit şi să te duci în altă parte sau altădată. Ba, mai mult, când te
vei duce, nu te vei duce singur ci El te va însoţi. Vei avea încrederea
cea bună, încrederea că nu eşti singur. Firea ta va geme, fiindcă nu
poate suferi prezenţa Domnului Isus. Aşa vei lucra pentru El, nu
pentru slava ta . Nu te vei putea mândri nici măcar în tine însuţi.
Adu-ţ i aminte neîntrerupt că despărţit de El nu poţi să faci nimic
bun .
M-ai întrerupt şi bine ai făcut. Acum voi continua. Aşa cum stai de
vorbă cu mine poţi sta de vorbă cu diferiţi credincioşi fiind gata să
ie i ce este bun; să te întăreşti în ceea ce ai descoperit sau să fii gata
să renunţi, dacă "desoperirea" a fost firească. Dar mereu să fii cu
inima deschisă şi aşa să cercetezi Cuvântul; şi aşa să judeci ce spun
alţii , - de la amvon sau în discuţii particulare -, ce citeşti în diferite
comentarii.
Cercetează Scriptura în duh de rugăc i une, las-o să te înveţe, nu
căuta s-o foloseşti în interes personal. Vei vedea ce luptă grea va
trebui să duci cu firea ta, cu influenţele modei acestui veac .... Nu
te gândi la moda vestimentară; mă refeream la moda predicării.
Nu căuta să îndrepţi privirile altora spre tine, fă-te mic ca Domnul
să fie mare; să cauţi aprecierea Lui, nu a omului -când am zis "a
omului" nu m-am referit numai la cei ce te aud, ci şi la tine, ... da, la
tine. Atunci cei evlavioşi vor fi de partea ta, dar de la ceilalţi vei
primi reproşuri ... sau indiferenţă ... sau te vor vorbi de rău ... sau
chiar te vor prigoni.
- M-ai tulburat, Moş Costică ...
- Începe şcoala chiar de azi, dacă vrei să slujeşti Domnului
Dumnezeu. Începe-o cu rugăciune, singur, în odăiţa ta.
- Moş Costică ai zis că firea veche te hărţuieşte şi acum. Eşti
credincios de zeci de ani. Cum de n-ai reuşit să scapi de ea?!

53
 - Ţi-am mai spus. Numai când te muţi la Domnul scapi de ea. E
unealta prin care diavolul caută să ne facă să-i slujim . Credinciosul
are două firi ce se înfruntă permanent şi nu poate fi biruitor decât
atunci când se lasă cârmuit de Duhul Sfânt. Reciteşte cu atenţie
Romani 8.7 şi Galateni 5. 16-26.
Pavel a fost răpit până la al treilea cer, dar de firea veche n-a
scăpat şi ne spune şi nouă că trebuie să ne purtăm aspru cu ea. Ba ,
mai mult, Dumnezeu a t rebuit să-i pună un ţepuş în carne, ca să nu
se umfle de mândrie.
-De acum înainte cred că voi citi cu alţi ochi Cuvântul lui
Dumnezeu. Fiindcă ai pomen it de ţepuşullui Pavel , dumneata ce
crezi că era .
-Biblia nu specifică; cine crezi că sunt eu ca să pot r ă spunde ?
-Dar, aşa, o părere, măcar .
-Părerile au făcut şi fac mare ră u . E la modă să umbli după păreri
în loc să te ocupi de certitudini, în loc să pui în practică ceea ce este
clar, ceea ce te întăreşte ca credincios.
Şi ac um câteva cuvinte de încheiere.
Un evanghelist trebuie să transmită bucuria mântuirii, bazat pe
Cuvânt, nu o teorie fără putere. Fiindcă îi iubeşte pe aceia care îl
ascultă le transmite bucuria lui: bucuria că este mântuit.
Un învăţător nu trebuie să citească Cuvântul sau diferite
comentarii cu gândul la ce să transmită altora. Greşeala asta o fac
mulţi şi, mai ales, când se pregătesc să ia parte la un "studiu" biblic.
Trebuie să citească doar pentru el, în duh de rugăciune. Apoi, dacă
Duhul Sfânt îl îndeamnă să-i înveţe şi pe alţii, s-o facă cu râvnă, cu
râvnă sfântă. A citi pentru el nu înseamnă a lăsa firea veche să-I
influenţeze, ci să fie treaz pemanent pentru a nu fi manipulat de
dorinţele personale: materiale sau de slavă. Pentru cel a cărui
inimă bate pentru Domnul i se potrivesc cuvintele de la Romani 12:
înnoirea minţii pentru a deosebi bine voia lui Dumnezeu; pentru că
un credincios ar vrea să facă voia lui Dumnezeu, dar nu poate s-o
deosebească întotdeauna.

54
 Evangheliza re sau zidire nu se ·tace numai de la amvon, ci de câte
ori Domnul îţi dă prilejul, dar să nu te laşi amăgit de gândul că TU
poţi, prin isteţimea ta să întorci inimi la Dumnezeu, că TU poţi să-i
convingi să primească învăţătura curată. TU eşti doar o uneltă .
Tendinţa firească e să foloseşti Numele Domnului pentru a te
ridica în ochii altora. Dar un predicator plăcut Domnului este acela
care abate atenţia de la persoana lui spre Domnul.

***
"O predică, dacă nu este adevărată, din Duh şi din har, nu va face
nitnic. Vorbele frumoase nici nu rănesc, nici nu tămăduiesc.
Vorbăria poate să aducă distrare, dar nu pocăinţă. Darul de vorbire
produce adtniraţie , dar nu aduce nimănui mântuire. Trebuie să avetn
ceva mai mult decât cuvinte, oricât de duhovniceşti ar fi ele. Este
nevoie de o predică vie, sub călăuzirea Duhului Sfânt şi de oan1eni
serioşi ; altfel ea nu va aduce şi nu va întreţine viaţă. Ce folos este să
colorezi obrajii 1norţilor? Utnbra de viaţă este o batjocură, dacă
tnoartea este înlăuntru.Este rea predica aceea care aduce o fonnă de
evlavie, dar nu face să se nască evlavia însăşi.
Doatnne, fereşte-mă să fiu nutnai o imitaţie de creştin! Dă-tni
tetneinicie şi sinceritate şi nu tnă lăsa să atn o credinţă închipuită, cu
care să ajung în iad. Dutnnezeule, lucrează în tnine o initnă curată!"

Citat din Teodor Popescu; dintr-o foiţă de calendar.

55
 Cuprins

Despre alegere ......................................... .. ... 1

Despre 1nântuire ...................... .. .................. 12
Câteva gânduri despre 1nântuire ....................... . 19
Despre răscu1npărare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .21
Despre botez ... ............................................ 25
Despre Cina Do1nnului ................................... 33
În vizită la unul care absenta de la cină ............. .. .37
Despre răpire ............................................... 38
Despre rugăciune ....................... . ................. . 41
Despre creşterea copiilor ...................... ........... 44
Despre u1nblarea prin credinţă ............ . ... . .. .... .... 4 7
Despre predicatori ....... ... ............. . .................. 50

56