comori.

org

Viitorul

H. L. Heijkoop
Viitorul

Introducere în cercetarea profeţiilor ................................................................................................................... 1

Capitolul 1. Modalităţile acestui studiu ............................................................................................................. 6

© www.comori.org 2
Viitorul Introducere în cercetarea profeţiilor

Introducere în cercetarea profeţiilor

Ce poate mişca mai mult inima omului decât întrebarea: Ce ne va aduce viitorul? Normal că această
întrebare a fost valabilă întotdeauna, dar după două războaie mondiale cu toată suferinţa provocată şi
teama de un al treilea, întrebarea pare mult mai apăsătoare. Dacă ultimul război a fost atât de groaznic
cu teroarea sa şi lagărele de concentrare, cu atacurile aeriene şi mânia distrugerii premeditate, cum va fi
oare al un al treilea război mondial, atunci când se va face abuz de armamentul mai mult decât
perfecţionat ce s-a inventat de atunci sau care încă este în cercetare?

Şi care va fi rezultatul? Va reuşi America să şteargă Rusia de pe faţa pământului cu bombele sale atomice
sau pe bază de hidrogen, sau cu armament bacteriologic? Sau va putea prelua Rusia puterea asupra
Europei de vest cu ajutorul armamentului sau cea a Direcţiei 5? Acestea sunt doar întrebări neliniştitoare
în inimile oamenilor, la care nici un ziar nu poate răspunde, nici măcar vreun politician.

Şi totuşi există Unul ce poate răspunde tuturor întrebărilor inimii omeneşti. Dacă întrebările se referă la
starea personală a oamenilor, El arată cum este omul: „Nu este nici unul drept, nici unul măcar; ...nu este
nici unul care-L caută pe Dumnezeu; ...nu este nici unul care practică bunătatea, nu este nici unul măcar;
...pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Romani 3:10-23). Iar dacă cineva a
ajuns la cunoştinţa păcatelor sale, şi întreabă: „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit? ”, primeşte ca
răspuns „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit , tu şi casa ta.” (Fapte 16:30-31). Dacă întreabă cineva
despre viitorul său – răspunsul lui Dumnezeu este clar şi nu dă voie unei a doua interpretări: „Şi morţii
au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor.” (Apocalipsa 20:11-15). Apoi se pune
întrebarea: „Cum pot eu scăpa de această judecată ?”, iar răspunsul dumnezeiesc este: „Pentru că atât a
iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să
aibă viaţă eternă. ... Cel care crede în El nu este judecat.” (Ioan 3:16;18).

La fel de clar şi lămurit răspunde Dumnezeu şi întrebărilor despre viitorul pământului, a Rusiei, a
Europei de vest, a Palestinei, a omenirii. Cum ar putea Dumnezeul etern să nu ştie toate aceste lucruri?
„Spun sfârşitul de la început, din timpuri străvechi, cele nefăcute încă, zicând: Planul Meu va sta în
picioare şi voi face toată plăcerea Mea.” (Isaia 46:10). Da, Dumnezeu cunoaşte viitorul, iar ceea ce e şi
mai important pentru noi este că vrea să ni-l arate: „Dar Domnul Dumnezeu nu va face nimic fără să
descopere taina Sa slujitorilor Săi, profeţii.” (Amos 3:7).

Prin cine îşi face Dumnezeu cunoscute profeţiile?

Răspunsul este în locul citat deja din Amos. Cu siguranţă nu prin lume. Desigur lumii i se face cunoscut
viitorul. Oare nu se referă cea mai mare parte a profeţiilor despre judecată la diferite popoare şi ţări? Şi
nu este tocmai de aceea o parte a cărţii Daniel, care studiază viitorul popoarelor înconjurătoare Mării
Mediterane, scrisă în caldeeană şi nu în ebraică? Da, Dumnezu a dat profeţiile, şi pentru a avertiza
popoarele lumii de judecata viitoare, ca să se pocăiască. Să ne gândim puţin la Noe, care a fost
supranumit Profetul Dreptăţii, sau la Iona, cel care a anunţat judecata oraşului Ninive (Geneza 6; 2.
Petru 3:5; Iona 3:4).

Şi totuşi Dumnezeu nu Şi-a făcut cunoscute profeţiile prin cei necredincioşi: „ ...oameni sfinţi ai lui
Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt.” (2. Petru 1:21). Dar cum ar fi oare posibil ca profeţiile

© www.comori.org 1
Viitorul Introducere în cercetarea profeţiilor

să fie cuprinse într-un mod aducător de roadă de către necredincioşi? Dacă chiar ar fi dispuşi să creadă
că acesta este adevărul – ceea ce ne spune Dumnezeu – cum ar putea ei să cerceteze cu inima liniştită şi
calmă modul în care „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei neevlavii şi
nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate.” (Romani 1:18). Cum ar putea ei oare să
rămână nepăsători şi să-şi găsească pe mai departe plăcere în ceea ce fac, când acelaşi Isus, pe care nu au
vrut să-L accepte, spune: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dăruit un Nume care este
mai presus de orice nume, ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor cereşti şi al celor
pământeşti şi al celor de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu, că Isus
Hristos este Domn.” (Filipeni 2:9-11). Tot El spune: „Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune
pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.” (1. Corinteni 15:25). Cum oare să poată necredincioşii să înţeleagă
doar cu puterea raţiunii lor umane, umbrită de păcat, mesajul lui Dumnezeu transmis prin oamenii Săi
sfinţi sub puterea Duhului Sfânt? „Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu,
deoarece sunt nebunie pentru el; şi el nu le poate cunoaşte că ele se judecă spiritual” (1. Corinteni 2:9-16).
Ah nu, sunt necesare două condiţii pentru a putea accepta în linişte profeţiile şi a le cerceta: conştiinţa
salvării şi a faptului că nu mai aparţii acestei lumi peste care va veni judecata, precum şi plinătatea
Duhului Sfânt. (Ioan 16:13). Doar creştinii pot înţelege profeţiile.

Viitorul diavolului

Cum se întâmplă de fapt că cea mai mare parte dintre creştini nu se ocupă niciodata cu studiul
profeţiilor, neînţelegând nimic din ele? Este vicleşugul lui Satan, care le orbeşte ochii pentru a nu putea
recunoaşte ce însemnătate importantă se ascunde în spatele lor. Diavolul ştie foarte bine ce viitor îl
aşteaptă. Ştie că va veni curând timpul în care „va fi pus în închisoare ... şi va fi pedepsit” de către
Domnul Isus. (Isaia 24:21- 22). Chiar şi slujitorii lui, demonii, ştiu – vedem aceasta în cele trei locuri
biblice unde se relatează întâmplările cu persoanele demonizate: Matei 8:29-34, Marcu 5:1-20 şi Luca
8:26-39. Ei se tem că vor trebui să fie trimişi în abis înainte de timpul profeţit în Apocalipsa 20. Iar
Diavolul se teme (şi pe bună dreptate) că - dacă creştinii vor începe să studieze lucrurile despre judecata
sa şi despre distrugerea lumii, a cărui conducător este el - atunci influenţa sa împotriva lor chiar se
termină iar creştinii chiar vor începe să se lepede de lucrurile lumeşti.

Un fapt împlinit este acesta că cea mai mare parte a Cuvântului lui Dumnezeu este alcătuită din profeţii
– oare nu este de ajuns să înţelegem cât de important este pentru Dumnezeu ca profeţiile Sale să ajungă
la copiii Săi ? Şi nu dă El oare celor care le studiază promisiuni deosebite? (Apocalipsa 1:3; 22:7). Cum ar
trebui să numim acest lucru, când Dumnezeu Îşi invită copiii pentru a le împărtăşi gândurile Sale de
Tată (Geneza 18:17; Efeseni 1:8-10), şi când copiii nu arată nici cea mai mică urmă de interes? - Iar când
Domnul Isus spune „V-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut
cunoscut.” (Ioan 15:15; Apocalipsa 1:1), noi nici măcar nu vrem să auzim.

Scopul profeţiilor

Mulţi creştini ştiu bine cum au fost mântuiţi, dar nu ştiu de ce. Se mulţumesc cu siguranţa mântuirii în
Hristos. Dar n-ar trebui ca năzuinţa lor să fie şi aceea de a cunoaşte rezultatul acestei mântuiri ? (Efeseni
1:16-19). Nu trebuie să ştim doar că acum suntem în Casa Tatălui (Luca 15:22-24) ci să gustăm şi din
drepturile acestei poziţii minunate. Dumnezeu ne-a chemat prin „glorie şi virtute ” (2. Petru 1:3).

Dumnezeu ne-a dăruit în slava lui Hristos şi a Adunării un viitor ce se bazează numai şi numai pe
planul Său de mântuire. Ocupându-ne cu acest lucru, inimile ni se umple de gânduri ce ne conduc doar
la părtăşia cu El. Acesta este un punct de vedere pe care Dumnezeu vrea să-l împlinească cu privire la
noi, dându-ne profeţiile Sale. El ni le-a dat ca unor prieteni, ca să putem fi părtaşi sentimentelor Sale

© www.comori.org 2
Viitorul Introducere în cercetarea profeţiilor

(Ioan 15:15; Efeseni 1:9; Geneza 18:17). Ar fi putut să ne dea o dovadă mai mare a dragostei şi încrederii
Sale?

Inima omului este în permanenţă ocupată cu câte ceva. Omul nu poate întreprinde nimic privitor la
viitorul său, dacă inima sa nu este îndreptată spre el. Dacă pierdem din vedere lucrul prezentat de
Dumnezeu, vom ajunge să ne ocupăm cu alte lucruri. Dar vor fi lucrurile propriilor noastre închipuiri, ce
îşi vor pune amprenta pe tot comportamentul nostru. Nu se poate altfel. Dacă cineva luptă să câştige
cinstea, puterea sau bogăţia sau confortul acestei lumi, comportamentul său se va manifesta ca atare. Dar
dacă inima unui creştin este plină cu gânduri despre viitor şi dacă a înţeles chemarea Adunării de a fi
părtaşă a slăvii viiotare cereşti, care va fi rezultatul lui din toate acestea? Nu va mai putea trăi decât ca
pelerin şi străin pe acest pământ (Filipeni 3:21; Coloseni 3:4; Luca 12:37-45). În cazul în care creştinul nu-
şi face deloc gânduri despre lucrurile viitoare, toată gândirea sa va fi îndreptată doar spre prezent iar
toată viaţa sa va arăta ca atare. Îşi va căuta fericirea în lume şi în lucrurile pământeşti. Mulţi alţi fraţi şi
surori în vârstă dar şi tineri şi-au consumat toată energia pentru a schimba lumea, care şi-a demonstrat
întreaga stricăciune prin respingerea Fiului lui Dumnezeu (Ioan 12:31). Nu ar trebui mai bine ca astfel de
creştini să câştige suflete pentru veşnicie?

Unul dintre argumentele pe care le foloseşte cel rău ca să-i îndepărteze pe creştini de profeţii este ideea
că o profeţie nu poate fi înţeleasă decât după ce s-a împlinit. Deci scopul ar fi acela de a se demonstra
dumnezeirea Cuvântului lui Dumnezeu prin împlinirea profeţiilor. Sigur că profeţiile au şi acest scop.
Dar este acesta scopul adevărat? Ce ajutor i-ar fi adus lui Moise profeţia că Dumnezeu „va şterge omul
de pe faţa pământului ” dacă ar fi aşteptat mai întâi ca aceasta să se împlinească? Ar fi pierit sigur în
potop şi nu ar fi văzut niciodată împlinirea profeţiei. Ce ajutor ar fi putut aduce avertizările Domnului
Isus oamenilor cărora li le-a spus, dacă aceştia nu le-ar fi înţeles şi nu ar fi crezut în adevărul împlinirii
lor? Înţelegerea profeţiilor încă neîmplinite precum şi credinţa în ele este tocmai ceea ce au respins
membrii necredincioşi ai poporului lor. Nu a scris Petru că un cuvânt profetic este ca „o lumină
strălucind într-un loc întunecos, până se va ivi ziua” (2. Petru 1:19), şi că e bine să îl păzim? Dar când
trebuie să avem grijă? Când se împlineşte şi vedem lumina revărsându-se asupra sa? Nu, însemnătatea
cuvântului profetic este ascunsă în faptul că el este o lumină pentru piciorul pelerinismului în această
lume întunecată. Un bec nu există pentru a fi pus împotriva soarelui ca să demonstreze că soarele poate
străluci cu adevărat ziua pe lumină.

Unde am ajunge dacă acesta ar fi răspunsul pe care inima noastră îl întoarce Harului nemărginit al lui
Dumnezeu, mulţumită căruia am primit mesajele Sale confidenţiale. Deci nu este nimic din aceste lucruri
sfinte ale Apocalipsei pentru Adunare? Adunarea încă mai are nevoie de dovezi că Cuvântul lui
Dumnezeu este Adevărul? Chiar este potrivit pentru Adunare să aibe dispute dacă ceea ce spune
Dumnezeu este adevărat? Cât de mult am dispreţui bunătatea şi prietenia lui Dumnezeu, dacă ne-am
comporta aşa împotriva Lui !

Dar există mult mai mult decât atât. Cea mai mare parte a profeţiilor, sau mai sigur putem spune de fapt
că toate profeţiile, se vor împlini abia după încheierea perioadei de timp în care trăim acum. În acele
vremuri, Adunarea nu va mai fi pe pământ şi de aceea dovada că profeţiile au fost adevărate, nu ne va
mai ajuta cu nimic în a-i putea convinge pe oameni că exact judecata înspăimântătoare ce se va abate
peste cei necredincioşi este dovada cea mai clară a profeţiilor.

Nu, profeţiile ne-au fost date exact cu scopul de a ne dirija mersul doar pe calea Domnului; ele trebuie să
ne fie şi înviorare, căci totuşi Dumnezeu este acela care conduce lucrurile şi nu omul. Profeţia este o
lumină ce luminează în întuneric. În ea recunosc ceea ce a spus Dumnezeu; în ea citesc că totul a fost
hotât mai dinainte. Despărţit total de lucrurile lumeşti şi fără să mă preocupe politica celor mari de pe

© www.comori.org 3
Viitorul Introducere în cercetarea profeţiilor

acest pământ , doresc doar să admir înţelepciunea perfectă a lui Dumnezeu. Eu pot să merg pe drumul
meu ca unul care le ştie pe toate fără să fiu nevoit să mă bizui pe propria-mi raţiune. Din ceea ce se
petrece în jurul meu nu mai zăresc rezultatul pasiunilor omeneşti, ci doar răsfrângerea planurilor celui
Preaînalt. În special în evenimentele ce se vor petrece la sfârşit, profeţiile ne arată tot ceea ce ar trebui să
recunoaştem în El, după dorinţa şi voia lui Dumnezeu: credincioşia Sa, dreptatea Sa, puterea Sa,
bunătatea Sa nemărginită. Tot aşa vedem şi judecata pe care o va aplica într-un mod cu totul aparte
împotriva celor necredincioşi, la fel ca şi „curăţarea” tutror lucrurilor ce strică pământul, ca să-Şi
instaureze Împărăţia în pace şi binecuvântare. Judecata lui Dumnezeu va veni peste popoare; -
Adunarea ştie despre aceasta. Mulţumită îndrumării Duhului Sfânt, Adunarea poate să şi înţeleagă, să
creadă şi să fugă din faţa acestor evenimente.

Este cercetarea profeţiilor o aventură înşelătoare?

Un alt argument împotriva cercetării profeţiilor este modul speculativ în care se face acest lucru. Se fac
referiri la unele afirmaţii ale martorilor lui Iehova, mormonilor sau adventiştilor. Trebuie să recunoaştem
că afirmaţiile lor chiar sunt înşelătoare (rătăcitoare, dezorientatoare) şi în adesea nebazate pe Scriptură.
Iar dacă aceşti oameni înşelători fac abuz de profeţii, atunci să gândim că profeţiile nu mai sunt corecte?
Nu s-au scris şi despre învăţătura despre iertarea păcatelor multe idei greşite? Există oare vreo parte a
Bibliei care încă nu a fost abuzată? Atunci trebuie să lăsăm de tot Biblia la o parte? Nu este motivul
principal, din cauza căruia oamenii au căzut în pericolul abuzului debitând idei proprii, tocmai acela că
nu cunosc domeniul profeţiilor? În locul natal nu mă voi rătăci niciodată, fiindcă cunosc fiecare străduţă.
Dar mi s-ar putea întâmpla dacă păşesc într-o localitate necunoscută. Dacă mă preocupă viitorul dar nu
cunosc profeţiile, deloc sau nu bine destul, totul mi se va părea neclar şi cad în pericolul ca ceea ce
lipseşte să înlocuiesc cu părerea mea personală. Aceasta chiar ar fi o prezentare înşelătoare, riscantă şi pe
placul meu.

Să luăm de exemplu profeţia „Pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, aşa cum apele acoperă
marea.” (Isaia 11:9). Ce creştin nu s-ar simţi fericit gândind la acele vremuri? Dar cum se va întâmpla
acest lucru? Dacă îmi las propria părere la înaintare, atunci nu am decât imaginaţia riscantă a inimii mele
sărace, care nu ştie nimic şi e stricată de păcat. Dar dacă las să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu, atunci
acelaşi capitol îmi arată răspunsul dumnezeiesc.

Dumnezeu nu ne-a chemat să fim profeţi. Cuvântul lui Dumnezeu este încheiat, adică nu mai sunt
descoperiri de făcut oamenilor (Coloseni 1:25). De aceea, oricine vine cu idei noi ce nu sunt cuprinse în
Scriptură, nu aduce decât propria imaginaţie. Nu acesta este modul simplu, serios şi sub puterea
rugăciunii de a cerceta descoperirile (profeţiile) arătate în Scriptură.

Pregătirea pentru a începe cerceterea profeţiilor

Starea de spirit în care trebuie să aibe loc cercetarea profeţiilor, ne este arătată clar în pregătirea
profetului Isaia (Isaia 9). Pregătirea lui Isaia a avut ca scop să-l ajute să devină profet, dar modul şi tipul
pregătirii rămân întotdeauna aceleaşi. Nu este vorba aici despre puterea înţelegerii umane, evoluţia
naturii sau abilităţi raţionale. Când Dumnezeu este Învăţător iar elevii Lui sunt foşti păcătoşi ce au fost
salvaţi prin Har, pregătirea trebuie să fie una morală şi spirituală. Profeţia nu este locul de exerciţiu al
puterii de înţelegere sau deliberări filozofice. Ea face apel la credinţă ca prin credinţă să fie acceptată în
totalitate ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Isaia l-a privit pe Domnul oştirilor, şi a auzit strigătul serafimului: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul
oştirilor; tot pământul este plin de gloria Lui!” În lumina acestei glorii a pălit toată mândria şi

© www.comori.org 4
Viitorul Introducere în cercetarea profeţiilor

frumuseţea trupească, revelându-i-se o cunoaştere profundă a stării de pierzanie în care se afla el

personal dar şi întregul poporul. Atunci a strigat: „Vai de mine! Pentru că sunt pierdut; pentru că sunt
un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; pentru că ochii mei L-au
văzut pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6:3,5). Exact aşa ar fi trebuit să se întâmple şi cu noi.

Dar intervine Harul şi îi slujeşte, arătându-i-se că nedreptatea a fost înlăturată de la el iar păcatul spălat.
Dacă suntem conştienţi nu numai de inima noastră frântă ci şi de Harul prezent, dacă Îl vedem pe
Domnul oştirilor nu doar pe Tronul de slavă ci şi murind pe cruce şi citim din rana străpunsă iertarea
completă, desăvârşită, atunci inima ne va fi liberă şi fericită prin dragostea lui Dumnezeu - atunci
suntem pregătiţi să începem cu cercetarea profeţiilor. Vedem cum judecata se îndreaptă asupra
popoarelor, a fiecărei persoane iar în final şi asupra celor morţi, şi atunci recunoaştem care ar fi fost
partea noastră dacă nu ar fi mijlocit Harul pentru noi. Iar când auzim vocea Domnului: „Pe cine să
trimit?”, atunci să răspundem: „Iată-mă, trimite-mă!”. Cum am putea privi la judecata acestei lumi, fără
a fi pregătiţi să spunem şi altora despre Harul pe care l-am primit?

© www.comori.org 5
Viitorul Capitolul 1. Modalităţile acestui studiu

Capitolul 1. Modalităţile acestui studiu

În timpul studierii profeţiilor ar putea apărea întrebarea: cum se face că rezultatele diferitelor cercetări se
contrazic? De exemplu spusele Prof. Grezdanes din „Korte Verklaring” precum că fiara din Apocalipsa
13 ar fi imaginea puterii conducătoare din istoria întregii omeniri de până acum, văzută ca un întreg. Dr.
J. Willemse spune însă că ar fi imaginea lui anticrist, iar adventiştii se referă la papalitatea catolică.
Dimpotrivă, vom vedea din următoarele capitole că în realitate este vorba despre imaginea Imperiului
Roman.

Deci răspunsul la toate acestea este că, pentru a înţelege gândurile lui Dumnezeu în profeţii, sunt
indispensbile două premisei:

1. Cuvântul lui Dumnezeu este desăvârşit

2. cheia spre interpretare este dată de Dumnezeu Însuşi.

Da, Cuvântul lui Dumnezeu este desăvârşit. Asta înseamnă că nu-i lipseşte absolut nimic, că ceea ce îi
trebuie pentru a fi înţeles este cuprins în el însuşi. Nu trebuie să depunem multe eforturi pentru a putea
înţelege întâmplările din vechime, cum ar fi de exemplu marea zi a ispăşirii (Levitic 16), sau semnificaţia
tuturor materialelor şi a lucrurilor din cortul întâlnirii (Exod 25-40). Epistola către evrei sau alte epistole
din Scriptură ne dau o explicaţie în conformitate cu gândul lui Dumnezeu.

Tot aşa este şi cu profeţia. În profeţii găsim toată plinătatea gândului lui Dumnezeu cu privire la viitor,
atât cât a crezut El de cuviinţă să ne descopere. Iar nouă nu ne trebuie nici măcar una dintre ştiinţele
oamenilor pentru a o putea înţelege. Da, dimpotrivă, apelând la ajutor omenesc se iveşte marele pericol
ca adevăratul înţeles al unei profeţii să nu mai fie recunoscut. Cât de des nu s-a denaturat şi nu se
denaturează adevărul prin faptul că se încearcă explicarea lui cu ajutorul unor cărţi cu povestioare sau
prin încercarea de a-l potrivi cu un sistem teologic propriu inventat. Singura cale corectă este de a căuta
explicaţia unei profeţii chiar în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă totuşi se vrea folosirea povestioarelor
oamenilor, atunci să fie doar din punctul de vedere al ideilor pe care vrea să ni le descopere Dumnezeu
în profeţiile Sale.

Aceasta va fi posibil însă doar dacă profeţiile vor fi cercetate cu cheia dată de Dumnezeu Însuşi. „Ştiind
întâi aceasta, că nici o profeţie a Scripturii nu se interpretează singură, pentru că profeţia n-a fost
niciodată adusă prin voinţa omului; ci oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului
Sfânt.” (2. Petru 1:20-21)

Deci nu există profeţie ce s-ar putea explica singură. Căci, chiar dacă ea a fost făcută cunoscută printr-un
om sfânt al lui Dumnezeu, acesta nu este deloc autorul ei. La fel de puţine merite au toţi ceilalţi oameni
sfinţi ai lui Dumnezeu care au spus sau au scris profeţii. În spatele lor este autorul adevărat, Duhul
Sfânt, care i-a mişcat pe profeţi să rostească acele profeţii. De aceea spune Scriptura că profeţii deseori nu
înţelegeau nici ei semnificaţia cuvintelor pe care le profeţeau (1. Petru 1:10). Da, Daniel chiar a primit
intrucţiunea clară de a nu mai căuta un înţeles, pentru că profeţia respectivă nu îi era adresată lui
(Daniel 12:8,9).

© www.comori.org 6
Viitorul Capitolul 1. Modalităţile acestui studiu

Toate profeţiile alcătuiesc un întreg închis

De aici reiese că toate profeţiile sunt date prin Duhul Sfânt, iar împreună alcătuiesc planul lui
Dumnezeu, pe care a vrut să ni-l facă cunoscut. Deci dacă vrem să învăţăm să-I înţelegem gândurile, ar
trebui să nu ne mulţumim doar cu studierea unui text, a unui capitol sau a unei cărţi, pentru că nici-o
profeţie nu a fost scrisă cu puterea nostră. Ce s-ar putea crede despre cineva căruia îi vei pune în mână o
bucată din schiţa unei clădiri şi-l vei întreba să-ţi spună cum va arăta toată clădirea? S-ar putea spune
despre el că ar deţine o imaginaţie sclipitoare, dar cam la asta s-ar limita totul. Pentru că doar arhitectul
personal ştie cum va construi clădirea. Doar după ce şi-a expus pe hârtie planul construcţiei împreună cu
toate schiţele aferente şi în plus după ce şi-a strâns ideile într-o descriere detaliată, îţi poţi imagina cam
cum ar arăta acea clădire (presupunând că ai experienţă în a citi desenele şi a le înţelege). Poţi ştii, doar
privind o bucată de puzzle, cum va arăta toată imaginea? Ai putea încerca să ghiceşti, dar mai mult nu
poţi. Şi cât de des nu te înşeli la alegerea bucăţilor ca să le potriveşti în puzzle. Dar dacă ştii cum arată
întreaga imagine, atunci jocul devine simplu. Atunci ştii unde să pui fiecare bucăţică în parte.

La fel este şi cu profeţiile. Toate profeţiile Vechiului şi Noului Testament luate împreună ca un mare
întreg, ne arată planurile lui Dumnezeu cu privire la viitor. Abia după aceea, cunoscând conturul,
graniţa, acestor planuri, vom putea compara fiecare profeţie una cu cealaltă şi vom vedea prin ce se
leagă de marele întreg. Dacă comparăm loc biblic cu loc biblic, vom recunoaşte gândurile lui Dumnezeu.
Dacă fiecare persoană care vrea să studieze profeţiile s-ar comporta aşa, nu ar mai rezulta multe
divergenţe de interpretare.

Prima întrebare care apare este, cum putem găsi graniţele acestui întreg al profeţiilor. Răspunsul nu este
prea greu, căci Dumnezeu ni-l în Cuvântul Său:

„Pentru că mărturia lui Isus este duhul profeţiei.” (Apocalipsa 19:10)

„... Duhul lui Hristos, care era în ei, mărturisind dinainte patimile care erau pentru Hristos şi gloriile de
după aceea.” (1. Petru 1:11)

„...Şi-a propus-o în Sine Însuşi, pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou,
împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ.” (Efeseni 1:9,10)

„Şezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut la picioarele tale.” (Evrei 1:13)

„ ... atunci va fi sfârşitul, când El va da Împărăţia Celui care este Dumnezeu şi Tată, când va fi desfiinţat
orice stăpânire şi orice autoritate şi putere. Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi
vrăjmaşii la picioarele Sale. ” ( 1. Corinteni 15:24,25).

Duhul Profeţiei este mărturia lui Isus

Da, aceasta este intenţia lui Dumnezeu: să-L slăvească pe Domnul Isus. Pe această Persoană minunată,
ce a devenit om pentru a împlini voia lui Dumnezeu (Evrei 10:7). Cel care, atunci când a fost pe pământ,
a putut spune: „ Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui” şi „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a
trimis şi să sfârşesc lucrarea Lui” (Ioan 8:29; 4:34). La sfârşitul mersului Său pe pământ, atunci când prin
Duhul deja se vedea în spatele crucii, a putut spune: „ Eu Te-am glorificat pe pământ, am sfârşit lucrarea
pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4).

Cine ar putea măsura bucuria lui Dumnezeu, pe care Şi-o găseşte în Domnul Isus? În El, ce creştea
înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (Luca 2:52)! în El, peste care, la începutul lucrării, cerul s-a deschis

© www.comori.org 7
Viitorul Capitolul 1. Modalităţile acestui studiu

iar o voce din cer I-a vorbit: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc plăcerea!” (Luca 3:22). Şi
despre care Tatăl a putut spune, la sfârşitul drumului: „Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să
ascultaţi.” (Luca 9:35). În El, care a putut spune: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu îmi dau
viaţa.” (Ioan 10:17).

Ce a simţit Dumnezeu când această Persoană minunată S-a dus de bunăvoie la cruce, pentru a-L slăvi pe
El! Când acolo la cruce a trebuit să dea înapoi ce nu furase (Psalmul 69:4)! Atunci când a glorificat la cel
mai înalt nivel tot ceea ce este Dumnezeu: dreptate, sfinţenie, adevăr, dragoste, tot ce a tăgăduit Adam;
când El, cel nevinovat, a fost lovit şi părăsit de Dumnezeu în locul păcătoşilor, pentru că Dumnezeu a
vrut să-i salveze pe păcătoşi. (Psalmul 22; Zaharia 13:7; Romani 5:8). Ne-am putea închipui, cât de mare
este dorinţa în inima lui Dumnezeu de a slăvi o astfel de Persoană?

Nu are Domnul Isus dreptul ca toată creaţia să i se supună? Nu are Creatorul drept asupra celor create
de El Însuşi? (Coloseni 1:15,16)? Nu I-a dat Dumnezeu, ca Fiu al Său, moştenirea tuturor lucrurilor şi nu
I-a supus, ca Fiu al omului, totul la picioare (Evrei 1:2; 2:6-9)? Iar în Apocalipsa găsim al patrulea drept,
dreptul Mântuitorului (Apocalipsa 5:5). Mielul care este jertfit, a recuperat moştenirea ce fusese
transmisă lui Satan prin Adam, acesta devenind conducătorul acestei lumi. El a plătit preţul, sângele
Său. El este adevăratul Salvator, căruia îi revine actul de cumpărare (Ieremia 32:7-12).

Aceasta este, pe scurt, conţinutul Apocalipsei, da, al tuturor profeţiilor: Tatăl îi dă Fiului moştenirea în
stăpânire. Hristos este punctul central şi subiectul tuturor planurilor, căilor şi acţiunilor lui Dumnezeu.
Suferinţele lui Hristos ne sunt descoperite, cu toate acestea descoperirea gloriei Sale rămâne pentru lume
un subiect de viitor. Lumea L-a văzut ultima dată când a fost luat de pe cruce şi coborât în mormânt. Şi
pentru că lumea a fost cea care L-a respins şi ucis, descoperirea gloriei Sale nu poate fi arătată decât în
combinaţie cu judecata (1. Corinteni 2:8).

Ucenicii gândeau, cât timp a fost Domnul cu ei pe pământ, doar la gloriile (1. Petru 1:11) dar nu şi la
suferinţele Domnului (Matei 16:22). Ei credeau că Domnul îi va alunga pe romani din ţară, îi va nimici
pe duşmani, va face Israelul conducătorul celorlalte naţiuni şi Îşi va aşeza tronul la Ierusalim. Sigur se
vor întâmpla aceste lucruri; gloriile, despre care au vorbit profeţii, vor veni. Dar ei nu se gândeau atunci
că acestea vor avea loc după suferinţe. De aceea a trebuit să le spună Domnul că El va trebui mai întâi să
sufere şi să fie ucis. Iar ca să nu-şi piardă încrederea în profeţi, Dumnezeu le-a dat o confirmare
minunată pe muntele unde a avut loc transformarea la faţă. Este foarte frapant faptul că în toate trei
evangheliile care relatează această întâmplare, apare aceeaşi ordine de idei (Matei 17; Marcu 9; Luca 9).
Mai întâi Domnul vorbeşte de suferinţele Sale, după aceea le spune că îl vor vedea pe Fiul omului
venind în împărăţia Sa. De aici reiese:

Transformarea de pe munte

Această întâmplare nu este o profeţie. Se aseamănă mai mult cu o imagine prin care este prezentată
gloria împărăţiei Fiului omului precum şi toate grupele ce vor face parte din ea. Mai întâi Domnul, capul
şi punctul central al tuturor bincuvântărilor şi a gloriilor. După aceea Moise, imaginea celor adormiţi dar
înviaţi din morţi, şi Ilie, imaginea celor ce vor fi răpiţi fără să vadă moartea (1. Corinteni 15:51; 1.
Tesaloniceni 4:17). Dar şi credincioşii care încă mai sunt pe pământ şi încă nu sunt glorificaţi; rămăşiţa
credincioasă din Israel reprezentată de cei trei ucenici prezenţi pe munte.

Ce impresionat a fost Petru. La vârsta sa înaintată a scris despre cum s-a întărit cuvântul profetic (2.
Petru 1:19). Da, slava va veni pe pământ, împărăţia Fiului omului va domni pe pământ. Isus Hristos va
acoperi cu ruşine împărăţia întunericului, până când va dispărea (Daniel 7:13-14; Matei 24:30).

© www.comori.org 8
Viitorul Capitolul 1. Modalităţile acestui studiu

Diavolul a vrut să distrugă această mărturie. El lasă să fie ucis Iacov şi caută să-l ucidă şi pe Petru
(Faptele Apostolilor 12). Atunci întărirea cuvântului profetic nu ar mai fi avut nici o autoritate, căci un
cuvânt trebuia întărit doar prin măruria a două sau trei persoane. Dar Dumnezeu păzeşte mărturia Sa.
Petru este eliberat din nou, şi scrie în epistolele sale despre puterea, venirea şi slava Domnului Isus (1.
Petru 1:11; 2. Petru 1:16). Iar Ioan ne dă în Apocalipsa descrierea amănunţită a venirii Domnului, pentru
a restaura împărăţia Sa.

Luceafărul de dimineaţă

Petru adaugă în relatarea sa o încurajare foarte importantă: „...cuvântul profetic, la care bine faceţi să
luaţi aminte (ca la o lumină strălucind într-un loc întunecos) până se va ivi ziua şi va răsări steaua de
dimineaţă în inimile voastre.” (2. Petru 1:19) Lumea în care trăim chiar este un loc întunecos (Romani
13:12). Noaptea se lăsase atunci când a ieşit Iuda să-l vândă pe Domnul, iar de atunci domneşte
împărăţia întunericului (Ioan 13:30; Luca 22:53). Atunci când a fost jertfit mielul, soarele apunea
(Deuteronom 6:16). Dar o lumină străbate prin acest întuneric şi oricine cunoaşte profeţiile doreşte să
umble la lumina acestei lămpi, în mijlocul unei lumi în care domneşte nedreptatea, o lume ce s-a supus
puterii lui Satan, unde nu găseşti decât păcat, duşmănie împotriva lui Dumnezeu şi suferinţă. Dar aici
profeţiile ne îngăduie să recunoaştem că Dumnezeu stăpâneşte peste toate lucrurile şi că El a pregătit un
sfârşit întunericului, atunci cînd El va răsări ca soare al dreptăţii cu mântuirea pe aripi, dreptate ce o va
aduce poporulu Său (Matei 4:2,3). Ce judecată înspăimântătoare va fi aceasta pentru cei necredincioşi.
Profeţia îi dă claritate credinciosului şi-l desparte de lume (Apocalipsa 18:4), deoarece ea mărturiseşte
despre judecata asupra lumii, dar şi despre slava împărăţiei viitoare. Oare un creştin care ştie că această
judecată este aproape, poate să se împrietenească cu lumea sau chiar să încerce să o îmbunătăţească?

Cu toate acestea nu profeţia este de fapt speranţa creştinului. Apostolul ne arată ceva şi mai măreţ: „...
până se va ivi ziua şi va răsări steaua de dimineaţă în inimile voastre.”

În inima unui creştin care este conştient de îndreptăţirile sale, nu mai este noapte. Este chemat din
întuneric la lumina minunată a lui Dumnezeu (1. Petru 2:9). Ceea ce înainte însemna întuneric, a devenit
lumină în Domnul (Efeseni 5:8). Şi pentru că acum este zi în inima sa, înseamnă că a şi răsărit steaua de
dimineaţă: îl cunoaşte pe Domnul Isus nu numai ca Soare al dreptăţii ci şi ca Luceafăr strălucitor de
dimineaţă, care este văzut de aceia care se trezesc înainte de răsărit (Apocalipsa 2:28; Apocalipsa
22:16-17). Creştinul Îl aşteptă pe Domnul nu numai ca judecător asupra lumii, ci chiar mai înainte de
această perioadă, când va veni să-i ia pe ai Săi din această lume (Romani 13:11-12).

De aceea când Mireasa aude numele Său de Luceafăr, i se aprinde inima şi strigă: „Vino!”. Menirea ei
este de mireasă a Mielului, în casa Tatălui, cu toate că bineînţeles prin unirea cu Domnul Isus va lua
parte şi la slava împărăţiei Sale (Apocalipsa 21:9; Apocalipsa 22:5). În Luca găsim că partea celor ce se
trezesc în noapte este fericire în casa Domnului. Cu toate că tot acolo ni se vorbeşte despre moştenire,
dar doar în legătură cu răspunderea în lucrare (Luca 12:36 – 48).

O inimă ce Îl cunoaşte pe Domnul Isus ca Luceafăr strălucitor şi în care vocea Duhului şi a miresei au
trezit dorinţa venirii Sale, sigur se va despărţi de lume şi va striga: „Vino, Doamne Isuse!” O astfel de
inimă se va strădui să folosească timpul puţin ce a rămas pentru a aduce cât mai mulţi păcătoşi la
Domnul. El spune: „Cine însetează să vină; şi cine vrea să ia apa vieţii fără plată.” (Apocalipsa 22:17)
Puterea de atracţie pe care o posedă Domnul ca Luceafăr de dimineaţă are acelaşi efect în noi ca şi
profeţiile. Ele ne despart de lume pentru a ne strădui sârguincioşi să câştigăm suflete pentru Domnul.
„Şi oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat!” (1. Ioan 3:3).

© www.comori.org 9
Viitorul Capitolul 1. Modalităţile acestui studiu

Există însă destui care nu lucrează pentru a câştiga suflete ce să se adune în jurul lui Hristos preamărit,
ci pentru a îmbunătăţi lumea sau poziţia lor personală în lume. Oare aceasta să fie speranţa unui creştin (
Efeseni 1:18)? Alţii au speranţa că vor fi cu Hristos atunci când vor muri, şi fără îndoială că este o
speranţă minunată (Filipeni 1:23); dar chiar şi aşa minunată cum e, în acest caz noi vom fi acolo într-o
formă incompletă. E doar sufletul nostru cel ce va ajunge acolo, nu trupul. Dar chiar dacă dincolo va fi
mult mai minunat decât aici în prezent, în lumea noastră plină de durere şi dezamăgiri (Romani 5:3), nu
aceasta este speranţa despre care ne vorbeşte Dumnezeu. Speranţa creştinului nu este de a muri pentru a
putea fi împreună cu Hristos, ci aceea ca Domnul Isus să vină din cer pentru a-i lua cu El pe ai Săi de pe
pământ şi astfel să fim pentru totdeauna cu El (1. Tesaloniceni 4:13-18).

S-ar putea totuşi spune că nu există nici o diferenţă, pentru că şi într-un caz şi în celălalt suntem în
siguranţă. Dar singurul punct important este să ne fie nouă bine? Nu este crucea, cea care a făcut totul
bine pentru noi? Sângele lui Hristos ne-a spălat de păcatele noastre şi ne-a făcut împăraţi şi preoţi pentru
Dumnezeu (Apocalipsa 1:6), el ne-a pecetluit în Hristos cu „Duhul Sfânt al promisiunii, care este arvună
a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.” (Efeseni
1:13-14). Nu suntem creaţi să fim liberi în a cerceta gândurile şi slava Sa? Şi asupra cui îşi revarsă El
slava Sa? Asupra ta sau asupra mea? Dumnezeu să fie lăudat: Domnul este singurul vrednic de aceasta!
Nu este cel mai bine să ne aţintim privirea asupra Lui, decât asupra noastră înşine, unde vedem doar
slăbiciune, proprie suficienţă şi multe altele? Dumnezeu nu ne-a creat cu scopul de a ne forma singuri o
speranţă, nici să ne hotărâm singuri obiectivul credinţei (Coloseni 1:27).

Nu este adevărat ceea ce se spune şi se crede că iertarea păcatelor noastre şi mântuirea sunt cele mai
importante pentru veşnicie iar celelalte vin pe locul doi. - Cuvântul lui Dumnezeu ne spune „că întregii
plinătăţi a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El, şi prin El, să împace toate - [„toate“ nu sunt oameni !
Învăţătura precum căreia toţi oamenii vor fi până la urmă salvaţi, se contrazice în totalitate cu cuvântul
lui Dumnezeu şi înseamnă o lepădare de adevărul dumnezeiesc.] - faţă de ea, fie cele de pe pământ, fie
cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El” (Coloseni 1: 19-21). Nu, niciodată nu a
existat un astfel de ceas, nici nu va mai fi vreodată în toată veşnicia vreun ceas ca cel de la Golgota, când
Mântuitorul a murit pentru păcatele noastre !

Dar ce ceas va fi acela în care orice genunchi se va pleca în Numele lui Isus, cele din ceruri, de pe pământ
şi de sub pământ, şi orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul, spre slava lui Dumnezeu,
Tatăl (Filipeni 2: 9-11), când toţi cei pierduţi, da, chiar diavolul cu îngerii săi, se vor pleca înaintea
Domnului Isus la îndepărtarea păcatului din lume (Ioan 1:29) iar dreptatea va domni pe pământ (2.
Petru 3:13), atunci când toate lucrurile vor fi împăcate cu Dumnezeu. Gloria de la cruce nu va fi
minimalizată, dimpotrivă, cu atât mai mult va fi mărită. De abia atunci se va descoperi întreaga putere şi
binecuvântare a sângelui scump al Mielului înjunghiat. Dumnezeu deja a recunoscut valoarea acestui
sânge; El L-a înviat pe Fiul dintre cei morţi şi L-a proslăvit la dreapta Sa (Apocalipsa 5:6-14; 1. Petru
19-21). Prin credinţă, şi noi dorim să recunoaştem aceasta şi să ne bucurăm (Apocalipsa 1:5). Dar
revenirea Domnului Isus este prima dovadă prin care Dumnezeu va descoperi în ceruri, pe pământ şi
da, în orice loc al creaţiei Sale, puterea de împăcare a sângelui.

Să fie aceasta oare o întrebare de importanţă redusă, de ordinul doi?

© www.comori.org 10