EPISTOLA CATRE ROMANI

CAP.2:1 – 16

SECTIUNEA 1:18 – 3:20 TOTI OAMENII SUNT VINOVATI INAINTEA

LUI DUMNEZEU
1:18 – 32 Manifestarea maniei lui Dumnezeu de-a lungul istoriei omenirii

2:1 – 3:20 Toti oamenii sunt vinovati inaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu va fi socotit
neprihanit prin faptele Legii

 De ce aduce judecata in discutie in 2:1 – 3?

Obs!

Argumentul din 2:1 – 2 este ca cel care judeca pe altul, prin simplul fapt al judecatii atesta ca
stie care sunt standardele in dreptul pacatelor respective, dar cu toate ca stie, totusi el
face aceleasi fapte. Demonstratia apostolului este ca atat timp cat stii sa rostesti o judecata,
poti fi judecat, pentru ca daca faci aceleasi fapte, le faci cu buna stiinta, pacatuiesti stiind ca
ceea ce faci este pacat.

Scopul lui Pavel nu este sa vorbeasca despre judecata, sau sa condamne judecata, ci se
foloseste de imagine pentru a dovedi ca oricine poate fi judecat pentru ca are capacitatea sa
judece. Orice om demonstreaza ca stie poruncile prin faptul ca emite judecata asupra
altora.

Toti suntem vinovati!

3:9 “Ce eurmeaza atunci? Suntem noi (inclusiv Pavel) mai buni decat ei? Nicidecum. Fiindca
am dovedit ca toti, fie iudei, fie greci sunt sub pacat,

3:20 Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin
Lege vine cunostinta deplina a pacatului.”

 Cine este interlocutorul? Pocaitul sau nepocaitul? Este o intrebare pusa iudeului?

v.1 “…oricine ai fi, care judeci pe altul” si v.9 – 10 “…peste orice suflet omenesc care face
raul: intai peste iudeu, apoi peste grec. […] peste oricine face binele: intai peste iudeu,
apoi peste grec.”. Prin urmare, interlocutorul este orice om de pe pamant.
  V.3 “Si crezi tu, omule, care judeci pe cei ce savarsesc astfel de lucruri si pe care le
faci si tu, ca vei scapa de judecata lui Dumnezeu?” Cum poate crede cineva ca are
sansa sa scape de mania lui Dumnezeu?

In contextul dat, poti crede acest lucru comparandu-te cu ceilalti. Te compari cu aproapele si
crezi, in unele aspecte, ca ii esti superior. Prin faptul ca te simti superior, crezi ca meriti mai
mult decat celalalt, si e posibil ca tu sa meriti mai putina pedeapsa decat el, sau el sa merite
pedeapsa si tu nu.

v.4 „Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, ingaduintei si indelungii Lui rabdari? Nu vezi
ca bunatatea lui Dumnezeu te cheama la pocainta?”

Pavel pune, parca, in paranteza variante a cum poti sa crezi ca poti scapa de judecata lui
Dumnezeu. O a doua varianta prin care crezi ca poti scapa de judecata lui Dumnezeu este sa
dispretuiesti bogatiile bunatatii, ingaduintei si indelungii Lui rabdari.

Concluzie v.4 – 6 Orice om va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru ca a refuzat sa se

pocaiasca.

Ipoteza lui Pavel se construieste facand abstractie

 V.7 – viata vesnica se capata prin “staruinta in bine”? Cine sunt aceasta categorie de
oameni?

Pana aici am concluzionat ca textul face referire la toti oamenii la general, pentru ca Pavel
vrea sa demonstreze ce inseamna omul fara Dumnezeu, si faptul ca toti oamenii sunt de
condamnat de Dumnezeu pentru ca detin adevarul si il refuza.

De la 7 vorbeste despre ceea ce a amintit in 5 – 6: despre judecata!

Acum, textul spune ca la judecata vor fi 2 categorii de oameni:

- Cei ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea;

- Cei ce, din duh de galceava, se impotrivesc adevarului si ascultarii de nelegiuire;

In fata judecatii, care dintre acestia vor merita viata vesnica?

11. Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului.

12. Toti cei ce au pacatuit fara lege vor pieri fara lege (toate Neamurile), si toti cei ce au
pacatuit avand Lege vor fi judecati dupa Lege (Iudeii).

13. Pentru ca nu cei ce aud Legea sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu,

ci cei ce implinesc Legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti.

 Intrebarea logica care vine la finalul v.13 este urmatoarea: cine sunt cei ce
implinesc Legea? Pentru ca doar acestia ar putea fi socotiti
neprihaniti
Pavel iti prezinta panorama procesului de judecata de la finalul istoriei, facand putin
abstractie de solutie: sunt 2 categorii de oameni, care la finalul istoriei vor fi judecati. La
dreapta Tatalui pot veni doar cei care implinesc Legea. Cine implineste Legea? Nimeni, in
afara de Isus Hristos! Cu alte cuvinte, nimeni nu poate trece la dreapta Tatalui, decat unul
singur: Isus Hristos. Dorinta lui Pavel este aceea de a contrui o tensiune menita sa faca pe
cititor sa pretuiasca nespus de mult solutia lui Dumnezeu prezentata in 3:21.

3:9 „Ce urmeaza atunci? Suntem noi mai buni decat ei? Nicidecum. Fiinda am dovedit ca
toti, fie iudei, fie greci, sunt sub pacat…” Este foarte interesant cum se include Pavel in
aceasta multime. Cum Pavel este sub pacat? Fara Hristos, inclusiv el merita pedeapsa lui
Dumnezeu.

De aceea completarea din v.16 este atat de binevenita: „Si faptul acesta se va vedea in ziua
cand, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale
oamenilor.” Daca nu exista acest detaliu, „prin Isus Hristos”,

Pavel, atunci cand vorbeste despre lege, foloseste un termen generic: LEGEA LUI
DUMNEZEU. Acum, legea lui Dumnezeu are diferite forme de revelare de-a lungul istoriei.

“LEGEA LUI DUMNEZEU”, DE-A LUNGUL ISTORIEI:

- Pentru Adam și Eva: Legea lui Dumnezeu este porunca din Eden și cea descoperită
în natură și conștiința
- Pentru Abel, Cain, …, Iov, ... până la Sinai: Legea lui Dumnezeu era descoperită în
natură, conștiință
- Pentru Israel, după Sinai: Dumnezeu a adunat laolaltă toată Legea lui din mintea
omului și a adăugat la toate aceste standarde aspecte care țineau de popor (legi pentru
organizarea poporului) și de Mesia (Cortul, Marele Preot, jertfele, Săbătorile, …)
- Porunci individuale: Moise, Iona, Haldeii, ..., Pavel
- Legea lui Hristos (Predica de pe munte): Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu.
Tot ce doriți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor.

Legea lui Dumnezeu, pentru om, reprezintă standardele ascultării de El, potrivite cu
revelația perioadei în care omul respectiv a venit în istorie. Orice poruncă venită de la
Creator, revelată direct, prin natură sau prin conștiință, reprezintă Legea la care face referire
Pavel în Romani capitolul 2.

Forma de revelare de-a lungul istoriei a devenit din ce in ce mai clara, dar aceasta nu creaza o
inechitate in forma de judecata a lui Dumnezeu asupra celor ce nu au ascultat de ea, pentru ca
ramane in picioare principiul „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult”. Asadar, vom vedea, de
exemplu, in dreptul lui Israel acest principiu aplicat, iar Pavel face acest lucru din 2:17.