Sunteți pe pagina 1din 2

Despre judecata obșteasca

Pregătirea aperceptivă ma bucur să vă văd prezenți în număr mare, la cea de-a III a întâlnire a
noastră, vă readuc aminte că am început un frumos proiect catehetic intitulat ”credința nostră
calea spre mântuire” și dacă vă mai aduceți aminte am dicutat în ultimele două întâlniri despre
Simbolul de credință, astfel în articolul al VII-lea mărturisim că Fiul lui Dumnezeu înălțat de-a
dreapta Tatălui ”iarăși va să vie cu slavă să judece vii și morții a cărui împărăție nu ca avea
sfârșit” . așadar pe ce se întemeiază această mărtirisire de credință cu privire la realitatea cele de-
a doua veniri a Mântuitorului, ca judecător al lumii sau a judecății unuversale?
Anunțarea temei pe însăși cuvântarea Sa rostită înaintea Sfintelor Sale Patimi, cu care prilej ne
prezintă magnificul tablou al judecății de obște la care ne vom referii în cele ce urmează.
Tratarea textul pericopei după care ne vom ghida în expunerea noastră îl găsim în Evanghelia de
la Matei cap 25, 31-46 , pe care vă invit să îl citim.
După cum observăm Fiul lui Dumnezeu nu se va mai afla atunci în stare de umilință, de
Miel al lui Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii ci va fin în calitate deJudecător. El nu va mai
învăța cale viețiiși a dreptății ci va constata modul în care acesta a fost îndeplinită. Nimeni nu va
putea fi scutit de judecata aceasta , fiecare fără nici o deosebire va trebui să dea seamna de
faptele săvârșite în această viață și să primească sentința dreaptă potrivită lor. Aceștia nu cor fi
judecați după le ci după atitudinea pe care au avut-o față de semnii lor în care au văzut sau nu pe
Iisus, în felul acesta , Judecătorul raportează la sine toate faptele noastre Mie mi-ati făcut!.
De aceea și criteriul judecăţii universale va fi practicarea sau nepracticarea iubirii de
oameni, care îşi are temelia în porunca dată de Hristos: Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi
unii pe alţii. Cine iubeşte pe cei împovăraţi şi îndureraţi iubeşte pe Domnul, Care S -a smerit ca
şi cel din urmă om, pentru ca să trezească mila şi iubirea noastră faţă de semenul aflat în nevoie.
Prin Hristos primim puterea de a iubi pe aproapele nostru. El nu ne-a dat numai o poruncă nouă,
ci şi o iubire nouă, care se dovedeşte în întrebările tocmai în aceste întrebări pe care le-ați auzit
în Evanghelie, numită și Evanghelia înfricoşătoarei judecati, referitoare la atitudinea noastră faţă
de semeni. Poate nu vedem acum în semenul nostru pe Hristos, dar faptul acesta se va descoperi
la Judecata din urmă, când se va face evidentă umanitatea Lui plenară. Atunci vom vedea că
neiubind un om, nu L-am lăsat pe Hristos să-l iubească în noi.
Așadar Criteriul fundamental al Judecăţii universale este iubirea faţă de semenii noştri
împovăraţi şi îndureraţi, pe care Hristos i-a identificat cu Sine Însuşi, aşa cum se va descoperi pe
deplin înaintea tuturor.
Oile sunt chipul celor buni, iar caprele sunt chipul celor răi. Poate ne întrebăm: cine
hotărăște cine este capră și cine este oaie? Noi hotărâm prin purtările noastre. Fiecare faptă a
noastră se întipărește profund în sufletul nostru și ne dă forma caprei sau forma oii. Purtările
noastre sunt cele care ne dau chipul răului sau al binelui. Domnul Iisus Hristos, la judecată, nu va
face altceva decât să constate. Și mare ne va fi mirarea când ne vom vedea adevărata înfățișare!
Așa se face că oamenii vor putea fi judecați toți deodată, într-o clipită. Și Sfinții Părinți
spun că, stând înaintea lui Hristos, pe om îl judecă chiar starea lui și propria-i conștiință. Sfântul
Vasile cel Mare scrie că „niciun alt acuzator nu va sta atunci lângă tine; înseși faptele, fiecare în
chipul în care a fost săvârșită [...], pe scurt, fiecare păcat cu însușirea lui proprie îți va pune în
față vădit amintirea lui”
Recapitulare Despre ce judecată ne vorbește Mântuitorul în pericopa amintită?ce character are
această judecată? Cine va face acestă judecată? Care este criteriul judecății?cine hotărăște unde
vom fi de-a dreapta sau de-a stânga?
Asocierea pe lângă judecata universal cu o sentință veșnică și irevocabilă, mai este si judecata
particular, la care este supus sufletul fiecarui om cad trece pe tărâmul veșniciei. Această judecată
nu este definitive de aceea rugăciunile bisericii le pot veni în ajutor.
Generalizarea judecată universală, va avea caracterul unei mari răsplătiri pentru tot ceea ce am
făcut în timpul vieții. Domnul Hristos va răsplăti fiecăruia după faptele sale, cum spune sf.
apostol Pavel (Rm.2:6). Și nu numai toate faptele, ci și fiecare gând și oricare cuvânt, fie el bun
ori rău, cât de mic și neînsemnat, toate vor fi cercetate si cântărite în lumina conștiinței noastre,
după cuvântul rostit de Mântuitorul: Vă spun că pentru orice cuvânt deșert pe care-1 vor rosti,
oamenii vor da socoteală în ziua judecății! (Mt.12, 36).
Aplicarea această pericopă pe care am expus-o astăzi și care ne dă detalii despre judecată fixează
faptele milei trupești pe care creștinii trebuie necontenit să le arate față de semenii lor, acestea
sunt în nr de 7: a sătura pe cel flamând, a adăpa pe celînsetat, a primi pe cel strain , a îmbrăca pe
cel gol, a cerceta pe cei bolnavi, pe cei aflați în temnită, in necazuri si nevoi..

S-ar putea să vă placă și