Unitatea de Învăţare 2

PIAŢA UNICĂ, COMPONENTĂ ESENŢIALĂ A UNIUNII ECONOMICE

Cuprinsul capitolului:
2.1. Realizarea Uniunii Vamale, etapă importantă a
procesului de integrare economică
2.2. Test autoevaluare 1
2.3. Importanţa, avantajele şi principiile creării Pieţei Interne
Unice
2.4. Test autevaluare 2
2.5. Asigurarea celor patru libertăţi de circulaţie
2.6. Test autevaluare 3
2.7. Rezumat
2.8. Termeni cheie
2.9. Bibliografie

Obiectivele cursului: parcurgerea acestei unităţi de

învăţare va facilita însuşirea de cunoştinţe şi formarea de
competenţe care să permită studenţilor:

• Cunoaşterea avantajelor creării pieţei interne unice

• Familiarizarea cu categoriile economice specifice procesului de
integrare economică europeană
• Înţelegerea celor patru libertăţi de circulaţie
• Analiza aspectelor specifice ale funcţionării Pieţei Unice Interne

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare: 2 ore

2.1. Realizarea uniunii vamale, etapă

importantă a procesului de integrare
economică

T ratatul de la Roma şi alte dispoziţii adoptate ulterior de către

instituţiile comunitare precizează că realizarea integrării în Europa
Europa se va înfăptui treptat:
- mai întâi sub forma uniunii vamale şi
- apoi a unei uniuni economice şi monetare, implicând, în prima
etapă, asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor, iar în etapa a doua,
libera circulaţie a capitalurilor, serviciilor, forţei de muncă şi
adoptarea unei monede unice.
 Uniunea Vamală Uniunea Vamală reprezintă un
teritoriu vamal unic al ţărilor din Uniunea
Europeană şi o politică comercială comună faţă de terţi.
Tratatul de la Roma preciza că pentru realizarea uniunii vamale
erau necesare următoarele măsuri:

23
 a) înlăturarea completă, dar treptată, a taxelor vamale de import
şi de export în relaţiile comerciale dintre ţările semnatare, atât pentru
produsele industriale, cât şi pentru produsele agricole;
b) înlăturarea completă, dar treptată, a restricţiilor cantitative şi
a altor bariere netarifare din calea comerţului reciproc al ţărilor
membre;
c) instituirea unui regim fiscal comun între ţările membre,
elaborarea şi adoptarea de reguli comune privind desfăşurarea
concurenţei în cadrul comunităţii;
d) instituirea unei politici comerciale comune faţă de terţi prin
elaborarea unui tarif vamal comun.
Prin crearea uniunii vamale se urmăreau următoarele obiective:
încurajarea şi promovarea unui comerţ echitabil, comunitatea europeană
să devină cât mai atractivă pentru investitori; să asigure protecţia
întreprinderilor UE în toate sectoarele în care sunt efectuate importuri şi
exporturi; să protejeze piaţa internă, garantând astfel fiecărui agent
economic maximum de avantaje provenind din această piaţă; să
favorizeze punerea în practică a unui sistem comun de percepere a
încasărilor (drepturi de vamă, TVA şi accize); să pregătească viitorii
candidaţi la aderare pentru o integrare mai rapidă în piaţa unică 1.
 Tarif vamal comun

Dacă în interiorul uniunii vamale mărfurile circulă liber, fără restricţii,

pentru mărfurile importate din afara comunităţii se aplică tariful
vamal comun. El se aplică mărfurilor importate care traversează
frontierele externe ale uniunii vamale.
În procesul elaborării tarifului vamal comun UE trebuia să se
conformeze prevederilor Acordului General asupra Tarifelor Vamale şi
Comerţului – GATT, conform cărora tariful vamal al unei uniuni vamale
nu poate crea incidenţe protectoare suplimentare faţă de cele generate de
tarifele precedente ale ţărilor membre. De aceea, Tratatul a prevăzut o
regulă simplă: taxele vamale ale tarifului vamal comun se vor stabili la
nivelul mediei aritmetice a taxelor vamale aplicate în teritoriile vamale ale
ţărilor participante la uniune.
Uniunea Europeană adaptează în mod constant tariful vamal
comun care reprezintă un instrument de orientare a comerţului mondial,
participând la toate fazele de negociere tarifară sub egida OMC,
reducând considerabil drepturile de vamă.
Existenţa tarifului vamal comun reprezenta condiţia necesară, dar
nu şi suficientă pentru funcţionarea uniunii vamale, cealaltă condiţie fiind
armonizarea legislaţiilor vamale naţionale. Pentru simplificarea
procedurilor vamale, Actul Unic European (1986) a venit cu o serie de
măsuri: a instaurat un nou nomenclator de mărfuri, numit „Nomenclator
combinat” care cuprinde o nouă clasificare a mărfurilor; a introdus
„Documentul administraţiei unice” care a înlocuit documentele vamale

1Marius Profiroiu, Alina Profiroiu, Irina Popescu, Instituţii şi politici europene, Editura Economică,
Bucureşti, 2008, p.543.

24
anterioare; a suprimat, începând cu anul 1993 toate formalităţile vamale
în relaţiile dintre ţările membre; a prevăzut posibilitatea apariţiei unor
dificultăţi particulare, sectoriale sau regionale în calea derulării
schimburilor comerciale dintre agenţii comunitari impunând existenţa
unor „măsuri de salvgardare”, cu caracter particular sau general, cu caracter
temporar sau permanent. 2
Pentru realizarea unei veritabile pieţe comune, s-a impus unirea
eforturilor pentru realizarea unui regim fiscal comun la frontiere.
Datorită diversităţii formelor şi metodelor de impunere fiscală la graniţă,
au fost trasate liniile fiscalităţii comunitare prin generalizarea taxei pe
valoarea adăugată, scop în care s-a hotărât: înlocuirea principiului taxării
la locul de destinaţie cu cel al taxării la locul de origine şi realizarea
unei apropieri între nivelurile taxei pe valoarea adăugată din ţările
membre pentru a evita ca întreprinderile din ţări cu impozite mai scăzute
să capete un avantaj în faţa celor din ţări cu niveluri mai ridicate.
 Concurența  Construcţia uniunii vamale s-a fondat pe
încrederea în forţele reglatorii ale pieţei. Pe
măsură ce climatul de afaceri a căpătat noi dimensiuni, depăşind
cadrul îngust, naţional, s-a impus adoptarea de reguli noi privind
concurenţa, care să ofere garanţia că procesele concurenţei loiale de
piaţă nu vor fi distorsionate. Aceste reglementări sunt îndreptate, în
egală măsură înspre activitatea companiilor, dar şi a autorităţilor
guvernamentale naţionale. S-a convenit ca responsabilităţile în
domeniul politicii concurenţiale la nivelul Uniunii Europene să fie
împărţite între instituţiile comunitare şi autorităţile naţionale pentru
asigurarea unui nivel adecvat de competiţie, să garanteze unitatea
pieţei interne, să evite monopolizarea pieţei, să nu permită
manifestarea abuzului de putere dominantă şi să împiedice guvernele
statelor membre să distorsioneze regulile prin abordarea de subvenţii.

2.2. Test autoevaluare 1

1. Ce reprezintă Uniunea Vamală şi care sunt măsurile întreprinse pentru

înfăptuirea acesteia?
2. Ce obiective au fost urmărite prin crearea Uniunii Vamale?
3. Ce a implicat Uniunea Vamală conform prevederilor Tratatului de la
Roma?
4. Ce a precizat Tratatul de la Roma referitor la stabilirea taxelor vamale
ale Tarifului Vamal Comun?
5. Selectaţi din enumerarea de mai jos acele măsuri înscrise în Tratatul de
la Roma pentru realizarea Uniunii Vamale:
a. instituirea unui regim fiscal diferenţiat între ţările membre;
b. înlăturarea completă, dar treptată, a taxelor vamale de import şi
de export în relaţiile comerciale dintre ţările semnatare, atât
pentru produsele industriale, cât şi pentru produsele agricole;

2 Pîrvu Gheorghe, Economie europeană, Editura Sitech, Craiova, 2007, p.76.

25
 c. instituirea unei politici comerciale diferenţiate faţă de terţi;
d. înlăturarea completă, dar treptată, a restricţiilor cantitative şi a
altor bariere netarifare din calea comerţului reciproc al ţărilor
membre;
e. instituirea unor reguli diferenţiate privind desfăşurarea
concurenţei în cadrul comunităţii.
6. Din enumerarea de mai jos selectaţi obiectivele urmărite prin crearea
Uniunii Vamale:
a. încurajarea şi promovarea unui comerţ echitabil;
b. descurajarea investitorilor străini pe piaţa internă;
c. protejarea pieţei interne, garantând fiecărui agent economic
maximum de avantaje;
d. favorizarea punerii în practică a unui sistem diferenţiat de
percepere a drepturilor de vamă, TVA şi accize;
e. descurajarea viitorilor candidaţi la integrarea în piaţa internă
unică.
7. Care sunt condiţiile necesare pentru funcţionarea Uniunii Vamale?
a. existenţa tarifului vamal comun;
b. existenţa frontierelor fiscale;
c. existenţa unor reguli diferenţiate privind desfăşurarea
concurenţei;
d. existenţa restricţiilor cantitative în comerţul reciproc;
e. armonizarea legislaţiilor vamale naţionale.

Pentru exerciţiile de tip grilă, rezolvarea se

regăseşte şi la sfârşitul manualului.

2.3. Importanța, avantajele și principiile creării

Pieței Interne Unice

C
onstituirea pieţei unice europene a fost considerată ca fiind unul
unul din cele mai importante proiecte ale integrării economice,
născut odată cu Tratatul de la Roma care preciza:

„uniunea economică şi monetară implică fuziunea pieţelor naţionale ale acestora,

care să asigure nu numai libera circulaţie a mărfurilor în cadrul comunităţii, ci şi
a serviciilor, a capitalurilor şi a forţei de muncă”, obiectiv ce urma să se
realizeze treptat şi în forme diferite, în cadrul unei etape tranzitorii de
12 ani (până la 31 decembrie, 1969).
 Totodată, în Tratat se specifică: „comunitatea are ca misiune, prin
realizarea unei pieţe comune şi prin apropierea treptată a politicilor economice ale
statelor membre, să promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice
în ansamblul comunităţii”.
 Chiar dacă uniunea vamală a fost realizată în anul 1968
realizându-se o liberalizare deplină a circulaţiei mărfurilor, libera
circulaţie a serviciilor, capitalurilor şi forţei de muncă întâmpina

26
 piedici importante pe fondul declanşării recesiunii economice şi al
creşterii şomajului european.
 AUVE  Pasul decisiv care a consemnat voinţa
statelor membre de a realiza desăvârşirea
pieţei unice a fost Actul Unic European care a adus un nou calendar,
mai precis şi mobilizator în procesul de integrare, care preciza
„comunitatea va lua măsurile necesare realizării progresive a pieţei interne unice
în cursul unei perioade ce va expira la 31 decembrie 1992”. Totodată, se
preciza din nou că „piaţa internă unică presupune un spaţiu fără frontiere
interioare în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi
capitalurilor este asigurată conform dispoziţiilor prezentului tratat”.
Pentru urgentarea procesului de realizare a pieţei interne unice,
Actul Unic European a schimbat şi regula de adoptare a deciziilor în
Consiliu în ce priveşte măsurile privind piaţa unică, de la unanimitate la
majoritate calificată şi a sporit puterile Parlamentului European prin
introducerea procedurii de cooperare în ceea ce priveşte piaţa unică.
Instituirea pieţei unice a reprezentat un proces complex şi greu
derulat pe parcursul a 25 de ani, care a necesitat adoptarea a numeroase
hotărâri ale instituţiilor comunitare pentru suprimarea obstacolelor de
natură fizică, tehnică şi fiscală:
- obstacole fizice: au fost înlăturate toate obstacolele în calea
mărfurilor la frontierele intercomunitare, precum şi controalele vamale
asupra persoanelor, organizându-se o mai bună cooperare poliţienească;
- obstacole tehnice: au fost suprimate prin recunoaşterea pentru
cea mai mare parte a produselor a reglementărilor naţionale. Prin aceasta
orice produs legal fabricat şi comercializat într-un stat membru putea fi
comercializat pe piaţa oricărui alt stat membru;
- obstacole fiscale: au fost suprimate astfel încât la trecerea
mărfurilor dintr-un stat comunitar în altul nu se mai percep taxe vamale
şi s-a trecut, totodată, la armonizarea taxei pe valoarea adăugată.
 Noutăți aduse prin După anul 1992 au fost adoptate noi
Tratatul de la Maastricht reglementări privind funcţionarea
pieţei unice: Tratatul de la Maastricht
a introdus procedura de codecizie pentru măsurile privitoare la piaţa
unică, iar Tratatul de la Amsterdam a stabilit linii directoare mai clare
privind posibilitatea statelor de a adopta reguli naţionale mai stricte decât
normele comune, pentru a consolida piaţa internă.
Funcţionarea pieţei interne unice într-o UE lărgită a determinat
instituţiile comunitare să procedeze la reconsiderarea pieţei unice,
trecându-se la o nouă etapă în procesul de dezvoltare a acestei
componente a construcţiei europene.
În acest proces au fost angrenate:
- Comitetul Economic şi Social European, prin adoptarea
documentului „Analiza pieţei unice” (2007);
- Comitetul Regiunilor, prin elaborarea documentului Viitorul
pieţei unice” (2007);
- Comisia Europeană, prin raportul intermediar „O piaţă unică
pentru cetăţeni” – 2007;

27
 - Parlamentul European, care a adoptat „Rezoluţia privind
revizuirea pieţei unice” – 2007;
- Comisia Europeană, care a elaborat raportul: „O piaţă unică pentru
Europa secolului XXI”, care reprezintă o nouă abordare şi conţine măsuri
noi, menite să garanteze faptul că piaţa unică va oferi puteri mai mari
consumatorilor, se va deschide către micile întreprinderi, va stimula
inovaţia şi va ajuta menţinerea unui nivel ridicat în cadrul domeniului
social şi de protecţie a mediului.
 Avantajele PIU  Constituirea pieţei interne unice se justifică
prin următoarele avantaje pentru ţările
comunitare:
 1. Deoarece piaţa unică suprimă obstacolele în calea schimburilor
economice, ţările comunitare, care în decursul timpului au ajuns la o
anumită specializare, vor produce ceea ce este mai productiv din
punctul lor de vedere. Aceasta va conduce la o sporire a
productivităţii muncii sociale, în consecinţă, la creşterea
nivelului general de viaţă. Dispărând constrângerile schimburilor
internaţionale (taxele vamale, restricţii netarifare), agenţii economici
vor avea un comportament economic generat de interesul de a
produce ieftin şi de calitate superioară.
 2. O piaţă mai largă, unificată, lărgeşte concurenţa, atrage în acest
proces un număr mai mare de producători şi consumatori şi
drept consecinţă, populaţia va beneficia de o mai mare varietate de
bunuri şi la preţuri mai scăzute. Pe pieţele naţionale înguste,
concurenţa este mai restrânsă, se practică preţuri mai ridicate şi pot să
apară condiţii pentru practicarea de preţuri administrate sau de
monopol, cu consecinţe negative asupra nivelului de trai.
 3. Piaţa unică avantajează atât producătorii, cât şi consumatorii,
deoarece permite realizarea unor producţii de serie mare care va
determina reducerea costurilor de producţie şi a preţurilor.
 4. Se apreciază că o piaţă unică va determina o nouă redistribuire a
capitalului investit şi, ceea ce este mai important, o optimizare
a investiţiilor de capital în interiorul comunităţii. Progresul
tehnico-ştiinţific contemporan generat de revoluţia ştiinţifico-tehnică
impune investiţii însemnate în echipamente de producţie, existând
garanţia folosirii depline a capacităţilor de producţie, dimensionate la
nevoile întregii comunităţi, eliberate de pericolul constrângerilor
naţionale la export şi import.
 5. Piaţa unică generând o mişcare liberă a capitalurilor va determina
o folosire raţională şi eficientă a forţei de muncă, deoarece
mişcarea capitalurilor este însoţită de o mişcare liberă a forţei de
muncă. Aceasta va genera o ocupare a forţei de muncă de o asemenea
manieră, încât să elimine decalajele dintre ţările uniunii, cât şi o mai
bună salarizare, salariile putând fi menţinute în mare măsură în limite
rezonabile.
 În esenţă, crearea pieţei unice se consideră a fi binefăcătoare,
deoarece lărgeşte concurenţa, liberalizează piaţa, circulaţia
capitalurilor şi a forţei de muncă, generează presiuni asupra reducerii

28
 costurilor şi a preţurilor şi, în ultimă instanţă, menţinerea unui nivel
de trai ridicat.
 Cetăţenii comunitari dispun de libertate de mişcare crescută
pentru a-şi face cumpărăturile, a lucra sau a trăi într-o altă ţară a UE,
decât cea de origine. În calitate de consumatori ei beneficiază de
posibilităţi multiple de alegere a bunurilor şi serviciilor de pe piaţă şi
la preţuri avantajoase. Întreprinderile au acces la noi pieţe, vor fi
obligate de concurenţa largă să-şi restructureze producţia şi să
acceadă la contracte cu parteneri comunitari şi transnaţionali.

2.4. Test autoevaluare 2

1. Când s-a finalizat procesul de creare a Uniunii Vamale?

2. Care sunt avantajele creării Pieţei interne Unice pentru ţările
comunitare?
3. Care din instituţiile Uniunii Europene sunt angrenate în procesul de
dezvoltare şi consolidare a Pieţei Interne Unice?
4. Care sunt libertăţile prevăzute a se realiza în cadrul Pieţei Interne
Unice?
5. Care din instituţiile comunitare enumerate mai jos sunt angrenate în
procesul de dezvoltare şi consolidare a Pieţei Interne Unice?
a. Consiliul European;
b. Banca Centrală Europeană;
c. Curtea Europeană de Justiţie;
d. Comitetul Economic şi Social;
e. Comisia Europeană.
6. Care din enumerările de mai jos se constituie în avantaje ale existenţei
şi funcţionării Pieţei Interne Unice?
a. sporirea productivităţii muncii sociale;
b. lărgeşte concurenţa, atrăgând în acest proces un număr mai
mare de producători şi consumatori;
c. permite realizarea unei producţii de serie mică ce va determina
creşterea costurilor;
d. îngrădeşte concurenţa impunând reguli de tip monopol şi
oligopol;
e. generând o mişcare liberă a forţei de muncă va determina
scăderea eficienţei utilizării forţei de muncă.

Pentru exerciţiile de tip grilă, rezolvarea se regăseşte

la sfârşitul manualului

2.5. Asigurarea celor 4 libertăți de circulație

 Libera circulaţie  Dacă la început, libera circulaţie a mărfurilor
a mărfurilor era considerată ca făcând parte din uniunea

29
 vamală a statelor comunitare şi consta în eliminarea taxelor vamale, a
restricţiilor cantitative asupra schimburilor comerciale şi a altor
măsuri cu caracter echivalent, precum şi elaborarea tarifului vamal
comun; mai târziu s-a pus accentul pe eliminarea tuturor obstacolelor
(fizice, tehnice, fiscale) privind libera circulaţie a mărfurilor într-un
teritoriu fără frontiere interne, unde mărfurile să poată circula la fel
de liber ca în interiorul unei pieţe naţionale.
 Tratatul de la Lisabona, referindu-se la libera circulaţie a
mărfurilor, precizează: „Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care
reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea,
între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu
efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţări
terţe. Libera circulaţie se aplică produselor originare din statele membre, precum şi
produselor care provin din ţări terţe care se află în liberă circulaţie în statele
membre”.
 Scopul creării uniunii vamale l-a reprezentat, la început, realizarea
liberei circulaţii a mărfurilor, în sensul de a asigura condiţiile identice
de circulaţie a produselor în ţările comunitare, indiferent de unde
provin. Prin urmare, conceptele de import şi export nu mai există în
relaţiile dintre ţările membre, ci sunt folosite numai în relaţiile cu
terţii.
 Liberalizarea circulaţiei mărfurilor nu înseamnă o liberalizare şi a
controlului calităţii lor. Acest control rămâne încă o necesitate pentru
respectarea standardelor privind: normele de securitate, specificaţiile
tehnice, normele de mediu înconjurător şi de sănătate a produselor
etc. În acelaşi timp, se specifică necesitatea respectării unor reguli
obligatorii de concurenţă, ce interzic orice acord între firme care ar
putea limita libera circulaţie a mărfurilor sau care ar duce la câştigarea
unor poziţii de monopol.
 Libera circulaţie a mărfurilor în spaţiul comunitar a necesitat
elaborarea tarifului vamal comun care a reglementat raporturile
comerciale ale ţărilor comunitare cu terţii, precum şi armonizarea
legislaţiilor vamale naţionale care să permită aplicarea uniformă a
tarifului vamal în relaţiile comerciale cu ţările din afara spaţiului
comunitar.
 Lărgirea UE în anii 2004 şi 2007 a complicat funcţionarea pieţei
interne unice, fapt ce a necesitat adoptarea de către Comisia
Europeană, în anul 2007, a unui pachet legislativ semnificativ privind
evoluţia pieţei interne, intitulat: „Piaţa internă de mărfuri: o piatră de
temelie a competitivităţii europene”, care cuprinde o serie de iniţiative
privind noua strategie pentru piaţa unică a secolului XXI, în special în
ceea ce priveşte îmbunătăţirea funcţionării acesteia.
 Libera circulaţie a O altă coordonată a pieţei unice
serviciilor strâns legată de circulaţia liberă a
mărfurilor o reprezintă libera
circulaţie a serviciilor, înfăptuită începând cu anul 1986. Liberalizarea
serviciilor s-a făcut ceva mai lent în comparaţie cu realizările din alte
sectoare, fiind necesare reglementări suplimentare în vederea liberalizării

30
transporturilor, serviciilor bancare şi financiare, a asigurărilor, serviciilor
de investiţii, din domeniul turismului şi telecomunicaţiilor.
Tratatul de la Lisabona reafirmă egalitatea de tratament a
prestatorilor interni şi externi de servicii: „prestatorul poate, în vederea
executării prestaţiei, să îşi desfăşoare temporar activitatea în statul membru în care
prestează serviciul, în aceleaşi condiţii care sunt impuse de acest stat propriilor
resortisanţi”. Aceasta presupune eliminarea oricărei discriminări pe baza
raţionalităţii şi necesită aplicarea de măsuri care să faciliteze exercitarea
serviciilor.
În ceea ce priveşte libera circulaţie a serviciilor, ea vizează
prestaţiile furnizate în mod normal contra unei remuneraţii, în măsura în
care ele nu sunt influenţate de măsurile privind libera circulaţie a
mărfurilor, capitalurilor sau persoanelor. „Sunt considerate servicii – se
precizează în Tratatul de la Lisabona – prestaţiile furnizate în mod obişnuit în
schimbul unei remuneraţii… Serviciile cuprind în special activităţi cu caracter
industrial, comercial, artizanal sau activităţi prestate în cadrul profesiunilor liberale”.
Trebuie făcută distincţia între libertatea de stabilire şi libertatea
prestării de servicii. Libertatea de stabilire reprezintă posibilitatea,
pentru toate întreprinderile unui stat membru, de a se instala în altul, prin
intermediul unei agenţii, sucursale sau filiale; reprezintă, în acelaşi timp, şi
posibilitatea pe care o are un lucrător independent de a se stabili într-un
alt stat membru. În timp ce libertatea de stabilire are caracter
durabil, libertatea de prestare de servicii are caracter temporar.
Instituţiile comunitare au urmărit în permanenţă armonizarea
intereselor naţionale ale statelor comunitare privind elaborarea cadrului
juridic care să elimine obstacolele în ceea ce priveşte libertatea de stabilire
a furnizorilor de servicii şi libera circulaţie a serviciilor între statele
membre ale UE, sau, altfel spus, liberalizarea pieţei serviciilor la nivelul
UE.
Directiva Comisiei Europene privind serviciile pe piaţa internă
(directiva Bolkenstein), din anul 2006, reglementează raporturile
prestatorilor de servicii cu statele naţionale de destinaţie, deschizând şi
mai mult piaţa internă a serviciilor transfrontaliere, stimulând creşterea
economică şi crearea de noi locuri de muncă.
Conform Directivei CE, statele membre vor trebui să respecte
dreptul prestatorilor de a furniza un serviciu în alt stat membru decât în
care sunt stabiliţi, iar statul de destinaţie, va trebui să le asigure accesul
liber la servicii şi libertatea de exercitare a acestora pe teritoriul său.
Statele membre vor putea să limiteze libera prestare a serviciilor
provenind din alt stat, dacă acest lucru este justificat din motive de ordin
public, de securitate publică, de sănătate publică sau de protecţie a
mediului 3.
Categoriile de servicii ce pot fi prestate sunt: servicii de interes
economic general (servicii poştale, furnizare de electricitate, distribuţie,
alimentare cu apă, gestionare a apei reziduale, tratare a deşeurilor);
servicii de afaceri (consultanţa de management, publicitatea, serviciile de

3 Marius Profiroiu (coordonator), op.cit., p.413-414.

31
recrutare); servicii furnizate întreprinderilor şi consumatorilor (consiliere
juridică, servicii imobiliare, de distribuţie comercială, de turism,
organizarea de târguri comerciale); servicii adresate consumatorilor
populaţiei (servicii de turism, centrele sportive, parcurile de distracţii).
Directiva nu se aplică următoarelor servicii: serviciile privind
sănătatea, serviciile audiovizuale, servicii sociale, serviciile furnizate de
notari, serviciile de securitate privată, jocurile de noroc şi loteria,
serviciile din domeniul fiscal, serviciile de interes general.
 Libera  Realizarea uniunii vamale, a liberei circulaţii a
circulaţie a mărfurilor şi serviciilor a fost urmată de
capitalurilor liberalizarea circulaţiei capitalurilor.
 O circulaţie liberă a capitalurilor este
considerată numai acea deplasare a lor ca operaţiuni financiare care
au în mod esenţial legături cu investirea de fonduri, faţă de
remunerarea pentru un serviciu prestat care reprezintă o plată.
Transferul fizic de bancnote nu poate fi considerat ca fiind o
deplasare de capital, mai ales în situaţia când se stinge obligaţia de
plată rezultată dintr-o tranzacţie ce a implicat circulaţia mărfurilor şi
serviciilor, după cum transferul de bancnote în legătură cu turismul
ori cu călătoriile în scop de comerţ, educaţie, tratament medical
constituie plăţi şi nu o deplasare de capital.
 Libera circulaţie a capitalurilor trebuie să fie motivată de
necesitatea efectuării de investiţii pe piaţa comunitară fără restricţii,
astfel încât să contribuie la înfăptuirea obiectivului promovării
armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în UE.
 Tratatul de la Lisabona, în capitolul „Capitalurile şi plăţile”
precizează referitor la circulaţia capitalurilor; „sunt interzise orice restricţii
privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele
membre şi ţările terţe”. În privinţa liberei circulaţii a capitalurilor între
ţările membre există o serie de categorii ce pot face obiectul liberei
circulaţii: investiţiile directe, investiţiile în proprietăţi imobiliare,
tranzacţii privind hârtiile de valoare.
 În privinţa obiectivelor liberalizării circulaţiei capitalurilor,
Tratatul se referă la: eliminarea tuturor restricţiilor asupra circulaţiei
capitalului între ţările membre şi apoi a restricţiilor asupra circulaţiei
capitalului între statele membre şi ţările terţe; liberalizarea trebuie să
conducă la consolidarea pieţei unice prin încurajarea celorlalte
libertăţi; încurajarea progresului economic prin facilitarea investiţiilor
de capital eficiente.
 Tratatul prevede, totodată, măsuri de eliminare a restricţiilor
privind plăţile între statele membre, între statele membre şi ţările
terţe. „Sunt interzise – se precizează în Tratat – orice restricţii privind
plăţile între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe”.
 În categoria de plăţi sunt incluse: plăţile aferente schimbului de
mărfuri; prestări de servicii; repatrierea profitului, plata de dobânzi
cuvenite creditorului, transferul de salarii pentru activitatea
desfăşurată de persoane care s-au deplasat în virtutea liberei circulaţii
a persoanelor.

32
 Libera circulaţie Primele prevederi referitoare la libera
a persoanelor circulaţie a persoanelor aveau în vedere numai
libera circulaţie a persoanelor asimilate
agenţilor economici, fie angajatori, fie prestatori de servicii şi a dat
posibilitatea migrării forţei de muncă în interiorul UE şi resorbirea în
anumite perioade a excesului de mână de lucru. Treptat, libera circulaţie a
persoanelor a câştigat un înţeles mai larg, referindu-se la toţi cetăţenii
UE, independent de orice activitate economică sau naţionalitate.
„Libera circulaţie este garantată în cadrul Uniunii” se precizează în
Tratatul de la Lisabona. Libera circulaţie implică înlăturarea oricăror
discriminări bazate pe naţionalitate între lucrătorii statelor membre în
ceea ce priveşte remunerarea, angajarea şi alte condiţii de muncă şi
angajare.
Libera circulaţie a forţei de muncă implică următoarele
coordonate: acceptarea ofertelor reale de angajare şi deplasarea în mod
liber pe teritoriul statelor membre în acest scop; şederea într-un stat
membru în scopul angajării; rămânerea pe teritoriul unui stat membru a
persoanei după ce a fost angajată în acest stat.
Libera circulaţie este îngrădită în următoarele două situaţii:
- atunci când se consideră că angajarea persoanelor care nu au
naţionalitatea statului respectiv, deşi aparţin unui stat membru al UE,
contravine interesului legitim al statului respectiv;
- pentru motive de ordine publică, de securitate publică ori de
sănătate publică.
Libera circulaţie a persoanelor trebuie însoţită de măsuri de
securitate socială, stabilite prin diferite regulamente, care au ca obiectiv
coordonarea regimurilor de securitate socială, astfel încât să se poată
aplica tratamentul naţional lucrătorilor străini, aparţinând altor state
membre, ceea ce face ca lucrătorii respectivi să poată obţine beneficii
sociale, indiferent de teritoriul unde îşi au domiciliul. Prin aceasta, statul
membru este obligat să-i aplice legislaţia sa celui încadrat pe teritoriul său.
Perfecţionarea mecanismelor de gestionare a liberei circulaţii a
persoanelor a făcut posibilă crearea unei zone de „libertate, securitate şi
justiţie” ca urmare a acordului „Schengen”. Acordul Schengen elimină
controalele la frontierele interne ale statelor semnatare şi a creat o singură
frontieră externă. De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie
de vize, azil, migraţie, precum şi măsuri referitoare la cooperarea
poliţienească, juridică şi vamală.
Crearea Spaţiului Shenghen a reprezentat primul caz de integrare
diferenţială în cadrul UE în sfera liberei circulaţii a persoanelor. În
esenţă, Acordul Schengen a dorit să precizeze cui i se poate aplica libera
circulaţie, numai cetăţenilor din anumite ţări comunitare, tuturor
cetăţenilor din UE sau şi celor din afara comunităţii europene.
În anul 1985, Franţa, Germania, Belgia, Olanda şi Luxemburg au
decis să creeze un spaţiu fără graniţe interne, dar cu o graniţă externă, cu
un control comun şi reguli comune privind imigraţia şi azilul. Asigurarea
liberei circulaţii în Spaţiul Comun a impus o serie de măsuri restrictive ce
implică o cooperare sporită între autorităţile poliţieneşti, vamale,

33
judiciare, precum şi măsuri pentru combaterea terorismului ;i crimei
organizate.
La Spaţiul Schengen au aderat ulterior şi alte state: Italia (1990),
Spania şi Portugalia (1991), Grecia (1992), Austria (1995), Danemarca,
Suedia şi Finlanda (1996), Islanda şi Norvegia (2001), Cehia, Estonia,
Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria (2007) şi
Elveţia (2008).
Dintre ţările membre ale UE sunt în afara Spaţiului Schengen
Marea Britanie, Irlanda, România, Bulgaria şi Cipru. Cipru a decis să nu
aplice, pentru moment, prevederile acquis-ului Schengen, dar
intenţionează ca în decursul anului 2012 să se conecteze la cerinţele
Acordului.
România şi Bulgaria a acceptat în totalitate acquis-ul Schengen
odată cu aderarea la UE, depunând Declaraţii de pregătire pentru
evaluarea Schengen. România a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate
Din punct de vedere tehnic, România îndeplineşte toate criteriile şi s-au
atins obiectivele stabilite cu statele membre. Ca şi statele membre
Schengen, în anul 2011 frontiera României este sigură şi securizată la
nivelul standardelor impuse. România este angajată în combaterea
imigraţiei ilegale şi participă activ şi constructiv la dezbaterile la nivel
comunitar privind Sistemul European de Azil şi în ceea ce priveşte
politica de liberalizare a vizelor.
Amânarea aderării României la Spaţiul Schengen, în anul 2011, a
fost legată nu din motivul neândeplinitii prevederilor acquis-ul Schengen,
ci de impunerea de noi restricţii, cum ar fi Mecanismul de Cooperare şi
Verificare în domeniul Justiţiei, prin care se solicită eliminarea
deficienţelor funcţionării sistemului judiciar din ţara noastră.
Aderarea la Spaţiul Schengen are ca efect ridicarea controalelor
între frontierele interne ale statelor membre Schengen, pentru mărfuri şi
călători, fiind creată o singură frontieră externă, unde controalele se
desfăşoară conform unui set de reguli clare în materie de vize,
migraţiune, azil, precum şi măsuri referitoare la cooperarea poliţienească,
judiciară sau vamală. Astfel, trecerea frontierei se poate realiza indiferent
de oră şi prin orice loc iar cetăţenii statelor membre care călătoresc în
Spaţiul Schengen trebuie să aibă asupra lor, un document de identitate
valabil. Trecerea frontierei interne poate fi asemănată cu o călătorie în
interiorul ţării. Totuşi, controlul la frontierele interne Schengen poate fi
introdus pentru o perioadă limitată în timp din motive de ordine publică
sau securitate naţională, decizie ce este luată la nivelul fiecărui stat
membru Schengen.

2.6. Test autoevaluare 3

1. Ce deosebire există între libertatea de stabilire şi libertatea prestării de

servicii?
34
2. În ce condiţii libera circulaţie a persoanelor în cadrul UE este
îngrădită?
3. Precizaţi de ce liberalizarea circulaţiei mărfurilor nu înseamnă şi o
liberalizare a controlului calităţii lor:
a. necesitatea respectării normelor de securitate;
b. necesitatea respectării normelor de mediu înconjurător;
c. necesitatea îngrădirii liberei concurenţe;
d. necesitatea câştigării unor poziţii de monopol;
e. necesitatea facilitării încheierii unor acorduri între firme.
4. Serviciile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii
cuprind, în viziunea Tratatului de la Lisabona:
a. activităţile cu caracter industrial;
b. activităţile cu caracter sportiv;
c. activităţile cu caracter cultural;
d. activităţile cu caracter ştiinţific;
e. activităţile cu caracter comercial.
5. Precizaţi care din afirmaţiile de mai jos reprezintă caracteristici ale
libertăţii de stabilire şi libertăţii prestării de servicii:
a. libertatea de stabilire are caracter durabil;
b. libertatea de stabilire are caracter temporar;
c. libertatea prestării de servicii are caracter temporar;
d. libertatea prestării de servicii are caracter durabil;
e. libertatea prestării de servicii şi libertatea de stabilire poate avea
atât caracter temporar cât şi caracter durabil.
6. Pot face obiectul liberei circulaţii a capitalurilor:
a. investiţiile directe de capital;
b. transferul fizic de bancnote;
c. plata pentru un serviciu prestat;
d. investiţiile în proprietăţi imobiliare;
e. cheltuielile necesitate de tratamentul medical în străinătate.
7. Libera circulaţie a forţei de muncă în cadrul UE este îngrădită în
următoarele situaţii:
a. necunoaşterea legislaţiei statului în care a emigrat;
b. necunoaşterea de către cei ce se deplasează în căutarea de locuri
de muncă a limbii statului în care au emigrat;
c. necunoaşterea tradiţiilor culturale ale statului în care au emigrat;
d. din motive de ordine politică, de securitate publică ori de
sănătate publică;
e. datorită inexistenţei unui regim fiscal comun în ţările din UE.
8. Care din ţările membre UE, enumerate mai jos, nu participă la Acordul
Schengen:
a. Franţa;
b. Marea Britanie;
c. Italia;
d. Irlanda;
e. Cehia.
9. Precizaţi care este motivul ce a determinat amânarea aderării României
la Spaţiul Schengen încă din anul 2011:

35
 a. neândeplinirea criteriilor acquis-ului Schengen;
b. neândeplinirea criteriilor tehnice de securizare a graniţelor
naţionale;
c. nu a depus la timp Declaraţia de pregătire pentru evaluarea
Schengen;
d. pentru că a aderat mai târziu (2007) la UE;
e. impunerea de noi restricţii cum ar fi Mecanismul de Cooperare
şi verificare în domeniul Justiţiei.
Pentru exerciţiile de tip grilă, rezolvarea se
regăseşte la sfârşitul manualului.

2.7.Rezumat
Unitatea de învăţare 2 ne arată că
activitatea economică este mai eficientă atunci când societăţile sunt unite
decât atunci când sunt divizate, iar elementul unificator, de progres, se
consideră a fi piaţa unică.
În esenţă, crearea pietei unice se consideră a fi binefăcătoare
deoarece lărgeşte concurenţa, liberalizează piaţa, circulaţia capitalurilor şi
a forţei de muncă, generează presiuni asupra reducerii costurilor şi a
preţurilor şi, în ultimă instanţă, menţinerea unui nivel de trai ridicat.
Constituirea pieţei unice, potrivit prevederilor Tratatului de la
Roma şi a altor dispoziţii adoptate ulterior de către diferitele instutuţii ale
Uniunii Europene, urma să se realizeze în mod treptat, mai întâi sub
forma unei uniuni vamale şi apoi a unei uniuni economice şi monetare,
implicând, în prima etapă, asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor, iar în
etapa a doua, libera circulaţie a capitalurilor, serviciilor, forţei de muncă
ajungându-se în final la adoptarea unei monede unice în cadrul
comunităţilor.
Scopul creării uniunii vamale l-a reprezentat realizarea
liberei circulaţii a mărfurilor, în sensul de a asigura condiţii identice de
circulaţie a produselor în ţările comunitare, indiferent de unde provin.
Acest deziderat a fost realizat de abia în anul 1993, de când mărfurile pot
traversa liber frontierele intercomunitare. Conceptele de import şi export
nu mai există în relaţiile dintre ţările membre, ci sunt folosite numai în
relaţiile cu terţii.
Realizarea pieţii interne unice, aşa cum a fost stipulată în Tratatul
de la Roma, a întâmpinat numeroase dificultăţi şi greutăţi, fapt ce a
necesitat adoptarea unor măsuri ulterioare pentru urgentarea acestui
proces. Actul Unic European, adoptat în iunie 1985 şi ratificat de
parlamentele statelor membre ale C.E.E. a avut ca obiectiv realizarea
unei pieţe unice europene, până la sfârşitul anului 1992, când trebuiau
asigurate cele patru libertăţi fundamentale, respectiv circulaţia mărfurilor,
a forţei de muncă, capitalului şi serviciilor.
Consiliul European reunit la Amsterdam a primit favorabil
Planul de acţiune în favoarea Pieţei Interne Unice , prezentat de
Comisia Uniunii Europene Consiliului ministerial; acest plan expunea
într-o manieră detaliată acţiunile prioritare care trebuiau puse în aplicare

36
pentru ameliorarea funcţionării Pieţei Interne Unice până la 1 ianuarie
1999.

2.8. Termeni cheie

Piața unică, uniunea vamală, libertate de circulație, tarif vamal comun, regim fiscal
comun

2.9. Bibliografia Unităţii de învăţare 2

Miron Dumitru - Economia UE, Editura Luceafărul, Bucureşti

Pirvu Gheorghe - Economie, Editura Universitaria, Craiova, 2002;
Pirvu Gheorghe - Economia relaţiilor europene, Editura Universitaria,
Craiova, 2002;
Pirvu Gheorghe - Economie Europeană, Editura Universitaria, Craiova,
2013.
Prisecaru Petre - Guvernanţa UE, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
Procesul de convergenţă instituţională, Editura Economică, Bucureşti, 2008.

Raspunsuri:

Test autoevaluare 1

5. b;d
6. a;c
7. a;e

Test autoevaluare 2

5. d;e
6. a;b

Test autoevaluare 3
3. a;b
4. a;e
5. a;c
6. a;d
7. d
8. b;d
9. e

37