Instituții centrale românești Transilvania

În Transilvania Instituția centrală în secolul XiIII- XVIa fost voievodatul în timpul dominației
maghiare. Transilvania a fost organizată ca un voievodat Autonom ca regat al Ungariei, iar
reprezentantul instituției centrale Voievodul era numit de regele Ungariei al cărui vesel era În
consecință. Voievodul avea atribuții administrative, militare și judecătorești dar nu și politice,
deoarece era supus regalității maghiare. De asemenea, Voievodul îi numea pe vicevoievozi și pe
comiți și colabora cu națiunile privilegiate (maghiarii, sașii și secuii).
La trecerea secolului XIIIînceput de secol XIV unii voievozi transilvăneni precum Roland Borșa și
Ladislau Kan își atribuie drepturi sporite în raport cu regalitatea maghiară profitând de criza
dinastica din Ungaria.
Astfel Roland Borșa în 1288 a convocat prima Adunare Obștească ( Congregațiile Generale) la
Deva. După rezolvarea crizei dinastice din Ungaria o dată cu venirea la tron a regilor angevini
din dinastia de Anjou în 1308 aceștia au readus Transilvania la statutul de veselă a Ungariei.
Voievodul era ajutat în conducerea statului de Adunarea Obștească (Congregațiile Generale) din
care făceau parte reprezentanții nobilimii maghiare, a sașilor și secuilor dar și românii așa cum
atestă din 1291 un document.
Din 1355 datează ultima mențiune a românilor în Congregațiile Generale, iar în 1366 când
Ludovic I de Anjou a condiționat calitatea de nobil de apartenență la catolicism, românii au fost
eliminați din viața politică a Transilvaniei. Fenomenul se va accentua începând cu 1437 când s
au pus bazele Unio Trium Nationum din rândul căreia românii erau excluși Congregațiile
generale au fost cunoscute mai apoi în secolul XVI sub denumirea de Dieta.
PRINCIPATUL
SEC XVI-XVII(dominație otomana)
După bătălia de la Mohacs din 1526 când Ungaria este învinsă de turci, cea mai mare parte a
teritoriului maghiar a fost Pașalâc cu capitala de la Buda din 1541. În acest context Transilvania
devine principat autonom sub suzeranitate otomană (1541) fiind înlocuită astfel instituția
voievodatului. Principatul Transilvaniei era condus de un Principe ales de dietă și confirmat sau
nu de Sultan. Principele pe lângă atribuțiile administrative, militare și judecătorești, dispunea și
de prerogativea politicii interne asemănătoare domnilor din Țara Românească și Moldova dar si
externe :încheia tratate, declara război încheia pacea, primea sobii
Principele era ajutat în guvernare de Sfatul principelui alc din 15 membrii, dar și de Dietă, iar
romanii erau în continuare exclusi din viata politica. Începând cu 1543 dieta de la Cluj a obținut
de la Sultan dreptul de a-l alege pe Principe.
SEC XVII-XVIII(dominație austriaca)
Pe fondul de căderii politice și militare a Imperiului Otoman începută din 1683 și continuata în
1686 când turcii sunt învinși de austrieci la Buda și la Mohacs în 1687,armatele austriece intră în
Transilvania.
În 1691 a fost elaborat documentul cu rol constituțional numit,,Diploma Leopoldină" care
reglementa statul politico- juridic al principatului Transilvaniei. Respectivul document prevedea:
existența celor 3 mențiuni privilegiate ,erau cunoscute 4 religii (calvină, luterană ,unitoriană
,catolică), erau fixate ligile principatului.In 1699 prin Păcii de la Karlowitz care punea capăt unui
război austro-turc era recunoscut oficial de către turci trecerea Transilvaniei sub dominația
habsburgică. Se menține instituția principatului, dar titlu de Principe nu mai era acordat unui
reprezentant al românilor, ci era transferat împăratului de la Viena.Impăratul își trimitea în
Transilvania un reprezentant cu titlul de guvernatori ales de dietă apoi numite de împărat.
Guvernatorul era ajutat în conducere de un Sfat numit Guberniul organizat în 1693 și controlat
de cancelaria Aulica de la Viena, constituită în 1694. Transilvania se menține sub dominație
austriac.
Instituții centrale extracarpatice
DOMNIA
Instituția centrală în Țara Românească și Moldova a fost Domnia. Această instituție ce copia
modelul Bizantin a evoluat spre formula monarhiei feudale dar cu trăsături proprii specifice
societății românești, Reprezentantul acestei instituții, Domnul conform principiului dominius
eminens, era stăpânul întregii suprafețe de pământ a țării si exercita(deținea) puterea absolută
asupra supușilor săi, pe plan intern dar și pe plan extern, atâta timp cât Țara Românească și
Moldova au fost independente. Succesiunea la tron se făcea pe cale ereditar electivă (ereditar=
din tată în fiu fără drept de primogenitură, prim nascut) și doar pe linie masculină în Țara
Românească și Moldova,( electiv alegerea domnitorului din rândul familiilor nobiliare, în cazul
în care nu exista un moștenitor direct) din dinastia Basarabilor în Țara Românească și a
mușatinilor în Moldova. Pentru a evita conflictele între fiii sai,Domnul putea să își asocieze încă
din timpul vieții un fiu la domnie( așa a procedat Basarab care l-a asociat pe fiul său Nicolae
Alexandru și Mircea cel Bătrân, pe fiul său Mihail I.
Titulatura Domnului însuma titluri precum:,, domnși singur stăpânitor"- ceea ce arăta
puterea politică într un stat independent,,, mare voievod"-titlu si evidenția calitatea de
comandant al armatei, formula,, Io"- o prescurtare de la Johannes cel uns sau
cel ales de Dumnezeu, ceea ce reflecta originea divină a domniei în sensul puterii absolute a
Domnului.
ATRIBUȚIILE DOMNIEI INTERNE
- în calitatea sa de conducător al întregii administrații Domnulîi numea pe marii dregători
- titlul de voievod arăta că domnul era comandantul suprem al armatei
- era judecător suprem dar Judecata era făcută împreună cu sfatul boierilor
- bătea monedă( emitarea monedei)
Domnul decidea în ceea ce privește politica externă a țării:
-declara război și încheia pace
-încheia tratate cu statele vecine (de pace sau de alianta)
-reprezenta tara în relațiile internaționale.
EVOLUȚIA DOMNIEI ÎN SEC XIV-XVIII(CARACTERISTICI ALE DOMNIEI)
De a lungul secolelor XIV-XVIII, Domnia a cunoscut o evoluție diferită.
În perioada veacurilor XIV-XV, domnia s a menținut ca o instituție puternică datorită marilor
voievozi români precum :Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare.
Prin implicarea în acțiuni militare și diplomatice dar și prin întărirea puterii domnești în
raport cu boierimea, instituția domniei a reușit să integreze Țările Române în relațiile
internaționale ale vremii și să mențină autonomia și ființa statală a celor 2 state.
În sec XVI, din cauza accentuării dominației otomane asupra Tării Românesti, (chiar și
Transilvania intră sub dominația otomană) instituția domniei a decăzut deoarece domnii erau
considerați înalți funcționari ai Imperiului Otoman la conducerea Țării Românești și a Moldovei.
În același veac, Domnia era cumpărată contra unei sume de bani plătită către Imperiul Otoman,
ceea ce accentuat și mai mult dependența față de turci. Spre sfârșit de secol XVI s a remarcat
domnia lui Mihai Viteazul care deși a ajuns la tron prin cumpărarea domniei s a implicat apoi
activ în lupta antiotomană, restabilind în timpul domniei sale puterea instituției Domnești.
Secolul XVIII - s a înregistrat o creștere a puterii boierilor în raport cu Autoritatea Domnului
ceea ce a favorizat amestecul Imperiului Otoman în politica internă a Țărilor Române. -totodată
au pătruns influențele grecești în Principate boierii eleni( greci), cumpărând pământ în
Principate.
-secolul XVIII - a fost marcat de instaurarea domniilor fanariote (1711 Moldova, 1716- Țara
Românească)
Domniile fanariote se caracterizează prin :
-dispariția domniei pământene și grecizarea domniei
-pierderi teritoriale datorate faptului că Țările Românesti au devenit Teatru de război în
perioada desf