Delta Dunării

rezervație a biosferei
Sari la navigareSari la căutare
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau
inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii
bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Delta Dunării
Categoria II IUCN (Parc național)

Delta Dunării (imagine din rezervație)

Zonă umedă de importanță internațională

Poziția Județul Tulcea, România

Cel mai apropiat oraș Tulcea

Coordonate 45°20′N 29°30′E

Suprafață 5.762,16 km²
 Înființare 1991
Loc din Patrimoniul Mondial UNESCO

Nume oficial: Delta Dunării

Tip: Naturală

Criterii: vii, x

Desemnat: 1991 (sesiunea a XV-a)

Număr: 33bis

Stat:  România

Regiune: Patrimoniul mondial UNESCO

din România

Modifică date / text 

Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial

în Ucraina[1], este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.
Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată
ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia
internațională a IUCN. Aceasta se suprapune atât siturilor de importanță
comunitară Delta Dunării (sit SCI)[2] și Delta Dunării (zona maritimă)[3]; cât și ariilor de
protecție specială avifaunistică Beștepe - Mahmudia și Delta Dunării și Complexul
Razim - Sinoie[4].
Situl Delta Dunării (începând din 21 mai 1991) este protejat prin Convenția
Ramsar (The Ramsar Convention on Wetlands) ca zonă umedă de importanță
internațională[5].
Parcul național include rezervațiile naturale: Capul Doloșman, Cetatea
Histria, Complexul Vătafu - Lunghuleț, Complexul Sacalin Zătoane, Grindul și Lacul
Răducu, Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Insula Popina, Lacul Potcoava, Pădurea
Caraorman, Pădurea Letea, Roșca - Buhaiova, Corbu-Nuntași - Histria, Lacul
Belciug, Lacul Rotundu, Arinișul Erenciuc, Complexul Periteașca - Leahova, Lacul
Nebunu, Pădurea Babadag - Codru, Dealul Ghiunghiurmez și Sărăturile Murighiol.

Cuprins

 1Geografie
 2Geologie
 3Geomorfologie
 4Climă
 5Biodiversitate
o 5.1Habitate
o 5.2Floră
 o 5.3Faună
 5.3.1Mamifere
 5.3.2Păsări
 5.3.3Pești
 5.3.4Reptile și amfibieni
 5.3.5Nevertebrate
 6Populație
 7Obiective turistice
 8Galerie de imagini
 9Note
 10Vezi și
 11Legături externe

Geografie[modificare | modificare sursă]

Peisaj din Delta Dunării

Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei,
iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45°
latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E. La
nord, brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună
cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei
românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată
de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva
zeci de mari dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse
de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu aproximativ 40 m².
Dunărea, ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud,
braț care mai apoi, la Furca Sfântu Gheorghe (în turcește Çatal Çedırlez uneori
transcris în română „Ceatal Sf. Gheorghe”) se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu
Gheorghe.
Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său, de o lungime de
104 km², 60% din apele și aluviunile Dunării.
Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei și, spre deosebire de Chilia, are un curs
rectiliniu, fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime. Are o
lungime de 71 km și transportă 18% din volumul de apă al Dunării. Cursul Brațului
Sfântu Gheorghe este orientat spre sud-est, și se desfășoară pe 112 km, transportând
22% din debitul Dunării. La vărsare formează insulele Sacalin considerate un început
de deltă secundară.
Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte
din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu litoralul se afla mult mai la apus
(între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul
Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea
cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false [6].

Geologie[modificare | modificare sursă]
3:56
Delta Dunării (2010)

Delta în 1867 (hartă germană)

Delta Dunării este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a
scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma
Deltei Dunării vine în contact, în partea de sud-vest, cu Orogenul Nord Dobrogean, prin
falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu brațul Sfântu Gheorghe.
Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se
dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de
depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate prin
forajele de mare și mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică,
ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite
din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.
Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite
feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire feldspatice,
diabaze și melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a.,
ce conțin specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere
(Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.), conodonde (Gondolella
navicula, Gladiogondolella tethydis ș.a.). Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-
Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la bază), argile
calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii și gălbui (la partea superioară), cu fosile de
foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ș.a.), dinofagelate
(Nannoceceratopsis spicula, N. pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.) etc. Depozitele
de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-Senonian (121-65 milioane de ani) sunt
alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu intercalații de gresii fine sau
dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites
apiverucatus, Clavifera triplex etc.
Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani)
sunt alcătuite dintr-o succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile,
cu Mactra sp., nisipuri, siltite și argile roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii
(cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis și
nisipuri cu intercalații de argile, ce conțin specimene de Viviparus
bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc. Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite
deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt
alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de
strate de pietrișuri, nisipuri, siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară se
dispun aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994) [7]
[8]

Geomorfologie[modificare | modificare sursă]

Delta inundabilă, înainte de îndiguiri (1928).

Evoluția geomorfologică a Deltei Dunării din Antichitate până în zilele noastre.

Zonele îndiguite și desecate în era comunistă.

Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre (între 44˚46’00” lat. N – platforma
Bugeac, 45˚40’00” lat. N și 28˚40’24” long. E – Orogenul Nord Dobrogean, respectiv
29˚40’50” long. E – platforma Mării Negre), reprezintă din punct de vedere
geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la gura de vărsare a Dunării în Marea
Neagră. (Coteț P., 1973, Romanescu Gh, 1995) [9][10]
Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993) [11], Delta Dunării este
inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite
aluviale fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.
Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de
relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se
prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un
păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe.
Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor și -2 - -
4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteț P., 1973; Soil of the Romanian Danube Delta
Biosphere Reserve, 1996)[12] Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două subregiuni
geografice și anume: Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafață de 4.250 km2, aflată între
brațele fluviului, și zona complexului Razim, cu o suprafață de 990 km2. Din punct de
vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe brațele fluviului în două mari
subregiuni naturale: delta fluvială și delta maritimă.

Delta Dunării văzută din satelit

Harta județului Tulcea

Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la ceatalul
Izmail, spre aval, până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia Periprava (pe brațul
Chilia) – Crișan (pe brațul Sulina) – Ivancea (pe brațul Sf. Gheorghe) – Crasnicol –
Perișor. Această subregiune a Deltei Dunării este împărțită în mai multe unități naturale
cum ar fi: Depresiunea Sireasa, Depresiunea Șontea-Furtuna, Depresiunea Pardina,
Depresiunea Matița-Merhei, Grindul Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru, Ostrovul
Babina, Ostrovul Cernovca, Depresiunea Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea
Roșca-Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol și Depresiunea Dranov-Dunavăț, etc.
Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața Deltei Dunării, la răsărit de linia
Periprava-Crișan-Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această subregiune, ca și în cazul deltei
fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv și negativ dar, spre deosebire de prima
subregiune, fundul depresiunilor este sub nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of
the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)

Climă[modificare | modificare sursă]
Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor
pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație,
întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă
specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta
Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații din România.
Această suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația
generală a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între
un minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în
luna iulie. În funcție de intesitatea activității centrilor barici principali se instalează
condiții specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activează centrul baric nord-est
european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează anticiclonii
nord-atlantici), zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali
atlantici), zile de vară ploioase (când interacționează aerul din bazinul mediteranean cu
cel rece din nord-vestul Europei).
Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar
poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie
neuniform pe suprafața deltei. Mediile multianuale indică creșterea temperaturii de la
vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianuală este de
10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05 C, iar
în largul Mării Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.
Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active :
la Gorgova variază între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie),
la Sulina între 2,8 C (în iulie) și 1,4 C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în
iulie) si 1 C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice
efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de
pe teritoriul României. Umezeala relativă a aerului variază iarna între 88 - 84% la
Gorgova și 89 85% la Sulina și Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și
77 - 80%, la Sulina și Sfântu Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la
vest spre est datorită efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării
Negre. La intrarea în Delta Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie
multianuală a precipitațiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte
a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic și cea mai mare parte a
lagunelor, sub 350 mm.
Stratul de zăpadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile
mai aspre. Asemenea situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942,
1984-1985, când apele mării lângă țărm au înghețat timp de 45 - 60 zile. Vânturile
dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense
accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele sunt
distribuite foarte neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea,
mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au
durata aproape egală cu toamnele. La Sulina aceleași medii multianuale indică 145 zile
de vară și numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât
toamnele (83 zile).
Biodiversitate[modificare | modificare sursă]

În violet transparent, Rezervația biosferei „Delta Dunării”.

Delta Dunării este încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a Dobrogei și

prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la
nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice.
Habitate[modificare | modificare sursă]
În arealul deltei au fost identificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar; astfel:
Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea
uniflorae și/sau Isoëto-Nanojuncetea; Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație
bentonică de specii de Chara; Bancuri de nisip acoperite permanent de un strat mic de
apă de mare, Comunități cu salicornia și alte specii anuale care colonizează terenurile
umede și nisipoase; Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul
câmpiilor, până la cel montan și alpin; Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la
cele montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion; Dune
cu Hippophae rhamnoides; Depresiuni umede intradunale; Dune mobile embrionare (în
formare); Dune fixate cu vegetație herbacee perenă (dune gri); Galerii ripariene și
tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae); Lacuri eutrofe naturale cu
vegetație tip Magnopotamion sau Hydrocharition; Lacuri distrofice și iazuri, Lagune
costiere; Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus; Pajiști cu Molinia pe soluri
calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae); Pajiști mediteraneene umede
cu ierburi înalte din Molinio-Holoschoenion; Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus
pratensis, Sanguisorba officinalis); Pajiști aluviale din Cnidion dubii; Pajiști sărăturate de
tip mediteranean (Juncetalia maritimi); Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-
sarmatice; Pajiști xerice pe substrat calcaros; Păduri ripariene mixte cu Quercus
robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri
(Ulmenion minoris); Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion
rubri și Bidention; Stepe ponto-sarmatice; Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice;
Vegetație anuală de-a lungul liniei țărmului; Vegetație forestieră ponto-sarmatică de
stejar pufos și Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba[13].
Floră[modificare | modificare sursă]
Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor
umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul
suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri
de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar
ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din
suprafața deltei. De asemenea, există păduri (Pădurea Letea și Pădurea Caraorman)
alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop
tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen, viță
sălbatică).

Nufăr alb (Nymphaea alba) în arealul Deltei

La nivelul ierburilor sunt întâlnite elemente floristice (meridional-continentale și xero-

mezofile) din specii rare[14] printre care unele protejate la nivel european prin Directiva
92/43/CE (anexa I-a) din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a
speciilor de faună și floră sălbatică)[15]; astfel: centaurea (Centaurea jankae aflată pe
lista roșie a IUCN[16], Centaurea pontica și Centaurea tenuiflora), capul-șarpelui (Echium
russicum), otrățelul bălților (Aldrovanda vesiculosa), trifoiașul-de-baltă (Marsilea
quadrifolia), ciucușoară de nisip (Alyssum borzaeanum)[17], orhideea piramidă
(Anacamptis pyramidalis), volbură de nisip (Convolvulus persicus), sânziană (Galium
humifusum), garofiță (Dianthus pseudarmeria), coșaci (Astragalus vesicarius), valentiță
(Tanacetum millefolium), nebunariță (Hyoscyamus niger), nufăr galben (Nuphar
lutea), nufăr alb (Nymphaea alba), obligeană (Acorus calamus), ferigă de baltă
(Thelypteris palustris), piciorul cocoșului (Ranunculus repens), vitrigon (Eryngium
maritimum), alior (Euphorbia peplis), alior de baltă (Euphorbia palustris[18], Euphorbia
seguieriana), cârcel (Ephedra distachia), pelin (Artemisia tschernieviana), bărbișoară
(Allysum hirsutum), volbură (Convolvulus lineatus), varză de mare (Crambe maritima),
pătlagină (Plantago cornuti), ață de mare (Ruppia maritima), brândușă de nisip
(Merendera sobolifera)[19], garofiță (Dianthus pseudarmeria și Dianthus
bessarabicus), siminoc (din specia Helichrysum arenarium), grășătoare (Sagina
maritima), chimionul porcului (Peucedanum arenarium), valentiță (Tanacetum
milefolium), vanilie sălbatică (Heliotropium curassavicum), vioreaua de baltă (Hottonia
palustris), otrățel (Onosma arenaria), ploșnițoasă (Orchis coriophora ssp. fragrans),
bujori (Orchis laxiflora ssp. elegans), untul-vacii (Orchis morio), petunie (Petunia
parviflora), ferigă plutitoare (Salvinia natans), otrățel de baltă (Utricularia vulgaris),
plutică (Nymphoides peltata), troscot de apă (Polygonum amphibium), săgeata apei
(Sagitaria sagitifolia), pipirig (Juncus gerardii), rogoz (Carex ligerica) sau pir de mare
(Elymus sabulosus).
Faună[modificare | modificare sursă]
Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de
apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe [20]. Acesta este locul unde milioane de
păsări din diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să
cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul.
Fauna deltei este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni,
pești, crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele protejate prin
aceeași Directivă a Consiliului European (anexa I-a) 92/43/CE (privind conservarea
habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) [15] sau aflate pe lista roșie
a IUCN.
Mamifere[modificare | modificare sursă]
Mistreț (Sus scrofa)[21], enot (Nyctereutes procyonoides), vidră de râu (Lutra lutra)
[22]
, bizam (Ondatra zibethicus)[23], nurcă europeană (Mustela lutreola), hermină mică
(Mustela erminea aestiva), nevăstuică (Mustela nivalis), dihor pătat (Vormela
peregusna), șacal auriu (Canis aureus), iepure de câmp (Lepus europaeus), popândău
european (Spermophilus citellus), dihorul de stepă (Mustela
eversmannii), arici (Erinaceus concolor), chițcan de pădure (Sorex araneus), chițcan
mic de apă (Neomys anomalus), șoarecele-de-mișună (Mus spicilegus), șoarece pitic
(Micromys minutus).
Păsări[modificare | modificare sursă]
Parcul național adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor păsări
migratoare, de pasaj sau sedentare protejate la nivel european și enumerate în anexa I-
a a Directivei CE 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor
sălbatice[24].

Pelicani din Delta Dunării

Câteva din speciile de păsări semnalate în arealul deltei: gârliță mică (Anser
erythropus), acvilă-țipătoare-mică (Aquila pomarina)[25], acvilă de câmp (Aquila
heliaca), acvilă-țipătoare-mare (Aquila clanga), fluierar de munte (Actitis hypoleucos),
ciuf de câmp (Asio flammeus), ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), rață sulițar (Anas
acuta), rață mică (Anas crecca), rață cârâitoare (Anas querquedula), gâscă de
vară (Anser anser), gâscă cenușie (Anser anser), fâsă-cu-gât-roșu (Anthus
cervinus), fâsă de pădure (Anthus trivialis), fâsă de munte (Anthus spinoletta),
drepneaua neagră (Apus apus), drepneaua mare (Apus melba), stârc cenușiu (Ardea
cinerea), ciuf de pădure (Asio otus), rață cu cap castaniu (Aythya ferina), pescăruș
albastru (Alcedo atthis), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), stârc pitic (Ixobrychus
minutus), stârc cenușiu (Ardea cinerea), stârc roșu (Ardea purpurea), stârc galben
(Ardeola ralloides), stârc pitic (Ixobrychus minutus), rață roșie (Aythya
nyroca), mătăsar (Bombycilla garrulus), șorecar comun (Buteo buteo), buhai de baltă
(Botaurus stellaris), gâsca cu piept roșu (Branta ruficollis), nisipar (Calidris alba), fugaci
de țărm (Calidris alpina), fugaci mare (Calidris canutus), fugaci roșcat (Calidris
ferruginea), fugaci mic (Calidris minuta), fugaci pitic (Calidris
temminckii), cânepar (Carduelis cannabina), sticlete (Carduelis carduelis), florinete
(Carduelis chloris), inăriță (Carduelis flammea), scatiu (Carduelis spinus), mugurar
roșu (Carpodacus erythrinus), porumbel de scorbură (Columba oenas), lebădă de
vară (Cygnus olor), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias hybridus), erete cenușiu (Circus
pygargus), barză neagră (Ciconia nigra), barză albă (Ciconia ciconia), lăstun de casă
(Delichon urbica), șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), muscar negru (Ficedula
hypoleuca), cinteză (Fringilla coelebs), găinușă de baltă (Gallinula chloropus), pescărița
râzătoare (Gelochelidon nilotica), ciovlica roșiatică (Glareola pratincola), cocor (Grus
grus), frunzărița galbenă (Hippolais icterina), frunzărița cenușie (Hippolais pallida),
rândunica roșcată (Hirundo daurica), rândunica de hambar (Hirundo rustica), vultur
codalb (Haliaeetus albicilla), piciorong (Himantopus himantopus), sfrâncoc (Lanius
excubitor), sfrâncioc-cu-cap-roșu (Lanius senator), grelușel pătat (Locustella naevia),
pescăruș sur (Larus canus), pescăruș negricios (Larus fuscus), pescăruș râzător (Larus
ridibundus), prundaș de nămol (Limicola falcinellus), sitar de mâl (Limosa limosa),
grelușelul de stuf (Locustella luscinioides), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio),
sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius minor), pescăruș cu cioc subțire (Larus genei),
pescăruș mic (Larus minutus), sitarul de mal nordic (Limosa lapponica), ciocârlie de
Bărăgan (Melanocorypha calandra), culic cu cioc subțire (Numenius tenuirostris), pietrar
negru (Oenanthe pleschanka), chiră de baltă (Sterna hirundo), pitulice (Sylvia nisoria),
fluierar sur (Xenus cinereus), pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), șorecar-mare
(Buteo rufinus), prundăraș de sărătură (Charadrius alexandrinus), ploier de munte
(Charadrius morinellus), șerpar (Circaetus gallicus), erete de stuf (Circus
aeruginosus), lebădă de iarnă (Cygnus cygnus), ciocănitoarea de grădină
(Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoare
neagră (Dryocopus martius), egretă mică (Egretta garzetta), egretă mare (Egretta alba),
presura de grădină (Emberiza hortulana), șoim-de-iarnă (Falco columbarius), gușă
albastră (Luscinia svecica), vânturel mic (Falco naumanni), muscar-gulerat (Ficedula
albicollis), muscar-mic (Ficedula parva), becațină mare (Gallinago media), rață cu cap
alb (Oxyura leucocephala), vultur pescar (Pandion haliaetus), pelican creț (Pelecanus
crispus), pelican comun (Pelecanus onocrotalus), cormoran mic (Phalacrocorax
pygmeus), notatiță cu ciocul subțire (Phalaropus lobatus), bătăuș (Philomachus
pugnax), lopătar (Platalea leucorodia), țigănuș (Plegadis falcinellus), cresteț cenușiu
(Porzana parva), cresteț pestriț (Porzana porzana), resteluț pitic (Porzana pusilla),
ciocântors (Recurvirostra avosetta), privighetoare-de-baltă (Acrocephalus
melanopogon), chirighiță neagră (Chlidonias niger), uliu cu picioare scurte (Accipiter
brevipes), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias hybridus), erete vânăt (Circus
cyaneus), erete alb (Circus macrourus), dumbrăveancă (Coracias garrulus), lebădă
mică (Cygnus columbianus bewickii), șoim dunărean (Falco cherrug), șoim
călător (Falco peregrinus), vânturel de seară (Falco vespertinus), cufundar polar (Gavia
arctica), cufundar mic (Gavia stellata), acvilă pitică (Hieraaetus pennatus), pescărușul
cu cap negru (Larus melanocephalus), ciocârlie-de-pădure (Lullula arborea), ferestraș
mic (Mergus albellus), gaie neagră (Milvus migrans), ciocănitoarea verzuie (Picus
canus), ploier auriu (Pluvialis apricaria), furtunar (Puffinus yelkouan), chiră mică (Sterna
albifrons), pescăriță mare (Sterna caspia), chiră de mare (Sterna sandvicensis), lup de
mare (Stercorarius parasiticus), lup de mare codat (Stercorarius
longicaudus), ferestrașul mare (Mergus merganser), rață cu ciuf (Netta rufina), pietrar
bănățean (Oenanthe hispanica), pietrar răsăritean (Oenanthe isabellina), pietrar sur
(Oenanthe oenanthe), ciuf-pitic (Otus scops), codroș de munte (Phoenicurus ochruros),
pitulice de munte (Phylloscopus collybita), pitulice sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix),
pitulice fluierătoare (Phylloscopus trochilus), presură de iarnă (Plectrophenax nivalis),
cojoaică de grădină (Certhia brachydactyla), stârc de cireadă (Bubulcus
ibis), prigoare (Merops apiaster), grangur (Oriolus oriolus), corcodelul mare (Podiceps
cristatus)[26].
Pești[modificare | modificare sursă]
Rizeafcă (Alosa tanaica), avat (Aspius aspius), zvârlugă (Cobitis taenia), porcușor-de-
nisip (Gobio albipinnatus), răspăr (Gymnocephalus schraetzer), țipar (Misgurnus
fossilis), sabiță (Pelecus cultratus), boarță (Rhodeus sericeus
amarus), dunăriță (Sabanejewia aurata bulgarica), fusar (Zingel streber, Zingel
zingel), petroc (Gobio kessleri), țigănuș (Umbra krameri), ghiborț de râu
(Gymnocephalus baloni), scrumbie de Dunăre (Alosa immaculata), morunaș (Vimba
vimba), o specie de somn (Silurus soldatovi) din familia Siluride, șalău (Sander
lucioperca), șalău vărgat (Sander volgensis), biban (Perca
fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), cernușcă (Leuciscus borysthenicus), știucă de
Amur (Esox reichertii), caracudă (Carassius carassius), lin (Tinca tinca), biban (Perca
fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), plătică (Abramis brama), caracudă argintie
(Carassius auratus auratus)[27].
Reptile și amfibieni[modificare | modificare sursă]
Vipera de stepă (Vipera ursinii), șarpele de alun (Coronella austriaca), șopârla
multicoloră (Eremias arguta), șopârla de câmp (Podarcis taurica), șopârla cenușie
(Lacerta agilis), țestoasa de baltă (Emys orbicularis)[28], țestoasa dobrogeană de uscat
(Testudo graeca), tritonul cu creastă danubian (Triturus dobrogicus)[29], tritonul comun
transilvănean (Triturus vulgaris ampelensis), buhaiul de baltă cu burtă roșie (Bombina
bombina)[30], brotacul verde de copac (Hyla arborea)[31].
Nevertebrate[modificare | modificare sursă]
În rezervație este semnalată prezența mai multor nevertebrate rare (melci, gândaci,
libelule, fluturi); printre care: melcul acvatic dungat (Theodoxus transversalis), melcul cu
cârlig (Anisus vorticulus), gândacul de apă (Graphoderus bilineatus), croitorul mare al
stejarului (Cerambyx cerdo)[32], două libelule din speciile Ophiogomphus
cecilia și Arytrura musculus; și cinci fluturi: Colias myrmidone, Leptidea morsei (fluturele
de muștar), Lycaena dispar (fluturele purpuriu), Catopta thrips (fluturele de stepă)
și Coenagrion ornatum (albilița portocalie)[33].

Populație[modificare | modificare sursă]
Populația Deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic nepermițând densități
importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara, afluxul de turiști triplează
populația, care la recensământul din 2002 se menținea la 14.583 locuitori, dintre care
12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni diverși alții (1%) [34]. Delta a
fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau
încă 2059 în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire
care provine poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste populații s-au amestecat, lucru
dovedit și de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi termenii pescărești.

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

Moscheea Azizyie din Tulcea

Pe teritoriul și în vecinătatea parcului național se află mai multe obiective de interes

turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice, situri arheologice, arii protejate, zone
naturale); astfel:

 Biserica ortodoxă „Buna Vestire” din Tulcea, construcție 1869, monument

istoric.
 Mănăstirea și castrul roman Halmyris de la Murighiol.
 Moscheea Azizyie (Geamia Sultanului Abdulaziz) din Tulcea, lăcașul de cult
reprezentativ al comunității musulmane construit în anul 1863, monument
istoric.
 Așezarea greco-indigenă din satul Sălcioara (sit arheologic).
 Cetatea Argamum - Orgame, sit arheologic aflat în partea de est a
județului Tulcea, pe teritoriul administrativ al comunei Jurilovca, în locul
numit Capul Doloșman. Acesta este localizat la contactul dintre Podișul
Babadagului și Limanul Razim care, în Antichitate, era un golf deschis
al mării Negre (golful Argamon).
 Histria, cetate grecească (ruine) aflată pe teritoriul administrativ al comunei
Istria, în județul Constanța; cel mai vechi oraș atestat de pe actualul teritoriu
al României.
 Situl arheologic de la Vișina.
 Munții Măcinului
 Marea Neagră
 Complexul lagunar Razim-Sinoe (Limanele Dobrogene) constituit din cele
două unități: Unitatea Razim cu lacurile Golovița, Zmeica, Babadag, Tauc,
Topraichioi și cel omonim; și Unitatea Sinoe ce cuprinde lacurile Nuntași,
Tuzla și Sinoe[35]
 Cimitirul cosmopolit din Sulina, un cimitir în care sunt înmormântați marinari
din toată lumea, victime de naufragiu și chiar pirați. Există mormântul unui
pirat fără nume, sunt mormintele îndrăgostiților înecați, al unei prințese și
multe alte locuri de veci pline de poveste.