Curs 8

ECHIPAMENTE ELECTRICE

2019-2020
Principii de stingere a arcului electric in aparatele de joasa tensiune:

• Efectul de electrod (Efectul de electrod consta în divizarea arcului în n segmente în scopul cresterii de n ori a
caderii de tensiune dintre electrozi).

• Efectul de nisa (atragerea arcului electric in camera de stingere).

• Efectul de electrod+Efectul de nisa

• Suflaj magnetic+contactul cu peretii reci (creearea unui camp magnetic de catre o bobina inseriata cu calea
principala de curent, camp amplificat de placile feromagnetice ale camerei de stingere, care impinge arcul
electric in camera de stingere pentru a intra in contact cu peretii acesteia).

• Suflaj magnetic+efectul de electrod+pereti reci+efectul de bucla al caii de curent

• Contactul cu material granulat, nisip de cuart

• Vidul avansat
Principii de stingere a arcului electric in aparatele de inalta tensiune

• Expandarea si jetul de ulei (Un=3,6…24kV / Un=123…420kV)

• Jetul de gaz cu aer comprimat (Un=3,6…24kV)

• Jetul de gaz cu SF6 (Un=12…765kV)

• Material gazogen (Un=3,6…24kV)

• Paschen, vidul avansat (Un=3,6…24kV)

• Contactul cu material granulat, nisip de cuart (Un=3,6…24kV)

Intreruptorul

este un aparat de comutaţie capabil

• să închidă (să stabilească sau să conecteze)
• să deschidă (să întrerupă sau să deconecteze) un circuit, în condiţiile
în care acesta este parcurs

• de curentul normal de lucru

• de curenţi anormali (suprasarcină sau scurtcircuit) oferind protectia
circuitelor prin intreruperea circuitului intr-un timp relativ scurt.
• In cazul reţelelor electrice de înaltă tensiune alternativa
folosite pentru transportul economic al energiei
electrice, sporirea inevitabilă a puterilor tranzitate a
fost însoţită - şi va fi însoţită şi în viitor - de creşterea
tensiunii de transport, după cum rezultă din figurile 1
şi 2.
• Creşterea puterilor instalate în centralele electrice şi a
densităţii teritoriale a reţelelor electrice, conduc
împreună la creşterea nivelurilor curenţilor de
scurtcircuit (fig. 3).
• In aceste condiţii, echipamentul de comutaţie, în
principal întreruptoarele de înaltă tensiune, trebuie să
facă faţă atât unor solicitări corespunzător sporite,
precum şi unor restricţii impuse de noile sisteme de
protecţie.
Principalele grupe de criterii tehnice prin care sunt specificate aparatele electrice:
• condiţii ambientale,
• caracteristici constructive,
• caracteristici de izolaţie,
• curent nominal,
• frecvenţă nominală,
• comportarea în regim de scurtcircuit,
• criterii specifice.

Criteriile tehnice de alegere a aparatelor electrice trebuie însoţite de criterii economice

(investiţii, costuri pentru întreţinere şi reparaţii etc.), precum şi de criterii privind
încadrarea în mediul ambiant (masă, gabarit, aspect estetic, poluare etc.)
Alegerea unui aparat se face comparând valorile necesare determinate de solicitările din
instalaţii şi valorile garantate de fabricanţi pentru toate aceste criterii.
CONDIŢII AMBIENTALE
• TIPUL CONSTRUCTIV AL INSTALAŢIEI
Instalaţiile electrice pot fi interioare sau exterioare. De regulă, pentru tensiuni nominale de
peste 110 kV, majoritatea staţiilor electrice clasice se realizează tip exterior. Instalaţiile de
tip interior sunt protejate împotriva intemperiilor. În staţiile interioare nu se recomandă
alegerea unor aparate cu volum mare de ulei, având în vedere riscul unor explozii şi
incendii care se pot produce în asemenea situaţii.
• ALTITUDINEA
De regulă, fabricanţii de aparate garantează performanţele de catalog pentru înălţimi de
funcţionare a instalaţiilor sub 1000 m. Pentru altitudini mai mari (de peste 1000 m), unele
performanţe electrice şi eventual, condiţiile de stingere a arcului electric se înrăutăţesc,
constructorii de aparate indicând coeficienţi pentru corecţia acestora.
• CONDIŢIILE CLIMATICE
Se referă la principalii factori meteorologici la care trebuie să reziste aparatele electrice
(tabel slide urmator). Temperatura influenţează condiţiile de răcire şi încărcările admisibile
ale circuitelor; umiditatea şi precipitaţiile influenţează comportarea izolaţiei şi stingerea
arcului electric.
GRADUL DE POLUARE
• Acest criteriu se referă la poluarea atmosferei (produsă de fum, praf, vapori
ai unor substanţe chimice etc.) în zona în care se amplasează aparatele şi
este necesar a se cunoaşte pentru a evita conturnările care pot solicita în
mod periculos instalaţiile electrice.
• Din punctul de vedere al gradului de poluare, standardele împart zonele
geografice în patru categorii, pentru care se recomandă lungimea liniei de
fugă necesară alegerii izolaţiei externe a instalaţiilor electrice. Pentru
instalaţiile electrice uzuale de tip exterior, nivelul de izolaţie corespunde
unui grad mai redus de poluare (I sau II). Considerarea unor instalaţii de tip
interior poate apărea oportună pentru zone mai puternic poluate (în
apropierea platformelor industriale, în zone marine etc.).
CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE
• TIPUL CONSTRUCTIV AL APARATULUI
Este determinat de tipul instalaţiei în care se montează aparatul şi se indică prin principiul
de funcţionare. Spre exemplu, atunci când se urmăreşte compactarea instalaţiei se poate
utiliza aparataj debroşabil sau module compacte, cu izolare în aer sau în hexafluorură de
sulf.
• NUMĂRUL DE POLI SAU UNITĂŢI CONSTRUCTIVE
Acest criteriu se aplică de la caz la caz. Astfel, în cazul aparatelor de comutaţie, numărul de
poli se alege în concordanţă cu numărul de faze ale circuitului şi specificul legăturii
respective. Transformatoarele de curent fiind de construcţie monofazată, în majoritatea
cazurilor se vor utiliza câte trei unităţi monofazate pe circuit etc.
• DESTINAŢIA (CLASA) APARATULUI
Acest criteriu se aplică la puţine aparate. Spre exemplu, siguranţele fuzibile se aleg pentru
uz general sau pentru însoţirea unor alte aparate (de exemplu, transformatoare de
tensiune).
CARACTERISTICI ALE IZOLAŢIEI
TENSIUNEA NOMINALĂ (a se revedea cursul 1 pentru alte definitii)
Tensiunea nominală (Un) este o mărime cu caracter reprezentativ, folosită pentru denumirea instalaţiilor şi ca
mărime de referinţă, la care se raportează anumite caracteristici de funcţionare.
La alegerea aparatelor electrice, trebuie îndeplinită condiţia:

NIVELUL DE IZOLAŢIE – caracterizează comportarea la solicitări electrice anormale de tensiune (supratensiuni).

• tensiunea nominală de ţinere la frecvenţă industrială (Uţf)
- lungimea specifică a liniei de fugă (care este determinată de zona de poluare în care se amplasează
instalaţia şi deci se alege în corelaţie cu condiţiile ambientale).
• tensiunea nominală de ţinere la impuls de tensiune de trăsnet (Uţi);
• tensiunea nominală de ţinere la impuls de comutaţie

La alegerea aparatelor electrice, trebuie îndeplinită condiţia:

Principalele categorii de solicitări electrice, cauzele lor cele mai probabile, tensiunile reprezentative precum şi cele standardizate
pentru determinarea comportării izolaţiei sunt conţinute în tabelul de pe slide-ul 15.
Tensiuni de tinere
Valoarea tensiunii la care se produce descărcarea disruptivă la bornele unei izolații, depinde de legea de variație în timp a tensiunii
care solicită izolația (Ud - tensiune disruptivă).
Pentru asigurarea unei bune funcţionări a izolaţiei unui echipament la acţiunea diferitelor tipuri de solicitări de natură electrică ce pot
să apară la bornele sale pe durata exploatării, i se impun izolaţiei echipamentului o serie de condiţii ("baremuri"), numite tensiuni
nominale de ţinere.
Tensiunea nominală de ținere este practic cea mai mare valoare a tensiunii de o formă specificată (50 Hz, ITC sau ITT) pentru care
izolaţia rezistă.
Setul tensiunilor de ţinere caracterizează izolaţia.

Nivel de izolatie. Clase de izolatie

Prin nivel de izolaţie se înţelege un ansamblu de tensiuni de ţinere ce caracterizează comportarea izolaţiei la solicitări electrice.
In funcţie de Um, izolaţiile se împart în două game:
Gama I :
Gama II :
Pentru Gama I, nivelul nominal de izolaţie cuprinde două tensiuni nominale de ţinere: la 50 Hz 1 minut şi la ITT
Pentru instalaţiile aparţinând acestei game de tensiuni, solicitările electrice cele mai severe care apar în exploatare sunt
supratensiunile temporare şi supratensiunile de trăsnet. Supratensiunile de comutaţie deşi există nu conduc la depăşirea tensiunii
de ţinere la ITC a izolaţiei.
Pentru Gama II, nivelul nominal de izolaţie cuprinde două tensiuni nominale de ţinere: la ITC şi ITT
Pentru instalaţiile aparţinând acestei game de tensiuni, solicitările electrice cele mai severe care apar în exploatare sunt
supratensiunile de comutaţie şi supratensiunile de trăsnet. De regulă, o izolaţie dimensionată să suporte aceste solicitări va asigura şi
o tensiune de ţinere suficientă pentru supratensiunile temporare (50 Hz).
• Întreruptor cu SF6 pentru funcţionare • Întreruptor cu SF6 pentru funcţionare
în interior - izolatorul suport şi în exterior - izolatorul suport şi
anvelopa în care este amplasată anvelopa în care este amplasată
camera de stingere au profil neted camera de stingere sunt profilate.
(fără renuri). • Raportul dintre linia de fugă și
• Raportul dintre linia de fugă și înălțimea izolatorului este mai mare
înălțimea izolatorului este egală cu 1. decât 1.
• Tensiune nominală 110 kV • Tensiune nominală 110 kV
 - Gas Insulated Substation

transformator de tensiune
Clasificare intreruptoare
Clasificare intreruptoare
Clasificare intreruptoare
 ÎNTRERUPTOARE CU ULEI
Funcții îndeplinite de uleiul mineral utilizat în construcția
echipamentelor electrice:
• izolație internă (transformatoare, întreruptoare)
• mediu de răcire (transformatoare)
• mediu pentru stingerea arcului electric (întreruptoare)
Utilizarea uleiului pentru asigurarea izolației interne este
justificat de rigiditatea sa dielectrică mai mare decât cea
a aerului.
Pentru asigurarea unui anumit nivel de izolație, în ulei vor
fi necesare distanțe de separație de cca. 4 ori mai mici
decât în aer la presiune atmosferică.

Comparație între rigiditățile dielectrice ale celor trei medii

de stingere utilizate în construcția întreruptoarelor.
Pentru mediile gazoase (SF6 și aer) rigiditatea dielectrică
crește cu creșterea presiunii.
Uleiul este un mediu lichid (incompresibil).
• Rigiditatea dielectrică este o mărime fizică ce caracterizează
materialele electroizolante sub aspectul capacităţii lor de a suporta
un câmp electric fără să se străpungă.
• Rigiditatea dielectrică este egală cu intensitatea câmpului electric pe
care o poate suporta un dielectric, în condiţii precizate de structură a
câmpului electric, fără să fie străpuns.
PRINCIPIUL EXPANDĂRII

• O influenţă favorabilă asupra stingerii arcului în ulei o exercită

ridicarea presiunii în punga gazoasă, care intensifică
convecţia şi, prin aceasta, răcirea arcului (se realizează o
transmisivitate termică sporită şi se poate extrage căldura din
coloana arcului electric).
• Ridicarea presiunii se datorează gazelor şi vaporilor de ulei
încălziţi de arc, care tind să se dilate, această dilatare fiind
împiedicată de inerţia uleiului din jurul pungii gazoase şi de
pereţii vasului (cuvei) în care se află uleiul.
• La construcţiile obişnuite ale întreruptoarelor, presiunea în
punga gazoasă se ridică până la 5... 10 at şi mai mult.
• In cazul curentului alternativ, intensităţii maxime a curentului
îi corespunde o presiune locală maximă, după care, odată cu
scăderea curentului şi a presiunii are loc vaporizarea
(expandarea) unei noi cantităţi de lichid, extrăgându-se din
nou căldură din arc.
• Acest proces de expandare este reluat de 2...3 ori până când
presiunea din camera de stingere a crescut suficient pentru a
determina stingerea arcului la trecerea prin valoarea zero a
intensităţii curentului.
Întreruptoare cu ulei puțin
Componenta centrală a întreruptorului o constituie camera de stingere, dispozitivul de control al arcului electric.
Sarcina acestei componente este de a crea arcului electric condiţii pentru a-şi pierde conductivitatea electrică, la prima trecere prin
zero a curentului ulterioară separării contactelor.
In aceste condiţii circulaţia curentului electric încetează şi - în situaţia în care fostul traseu al arcului electric şi izolaţia aflată în paralel
cu el vor rezista solicitărilor electrice ale tensiunilor tranzitorii sau permanente ulterioare stingerii arcului electric, se spune că a avut
loc o întrerupere reuşită.

Principiul expandării utilizat la întreruptoarele cu ulei mult nu este suficient pentru a asigura stingerea rapidă a arcului electric în
cazul întreruptoarelor cu ulei puţin şi atunci camerele de stingere se construiesc astfel încât să dirijeze un jet de ulei asupra arcului.
De regulă acest jet de ulei este creat în procesul întreruperii, fără o sursă exterioară, apărând sub forma unui auto-suflaj transversal
sau longitudinal în raport cu arcul, astfel încât energia necesară jetului este luată chiar de la arcul electric. În funcţie de direcţia
jetului de lichid în raport cu poziţia arcului electric, întreruptoarele cu ulei puţin se pot clasifica în:
• întreruptoare cu suflaj transversal;
• întreruptoare cu suflaj axial,
• combinaţie a celor două procedee de mai sus.
Subansamble vizibile la exterior:
• anvelopa de porțelan în care este amplasată camera
de stingere (asigură componenta externă a izolației
longitudinale a polului; componenta internă este
asigurată de uleiul care umple camera de stingere).
• izolatorul suport (susține anvelopa polului,
menținând-o la distanța de izolație față de pământ
corespunzătoare nivelului de izolație pentru care
este proiectat întreruptorul).
• șasiul (structura metalică pe care sunt fixate
izolatoarele suport).
• dispozitivul de acționare.

Subansamble vizibile în secțiune:

• piesele de contact (contactul fix situat la partea de
sus a polului, contactul mobil situat la partea de jos a
polului; arcul electric este stins în interiorul zonei de
stingere creeate cu ajutorul unor discuri din material
electroizolant; distanța de separație dintre piesele
de contact atunci când întreruptorul este deschis
cuprinde și un segment situat în afara zonei de
stingere a arcului pentru a asigura componenta
internă a izolației longitudinale).
• lanțul cinematic (realizat din material electroizolant,
transmite mișcarea dispozitivului de acționare către
piesa mobilă de contact.
• Izolatorul suport este la rândul său umplut cu ulei
pentru asigurarea componentei interne a izolației
față de pământ; cele două compartimente (anvelopa
și izolatorul suport) nu comunică între ele, pentru a
limita cantitatea de ulei care trebuie reînnoită după
efectuarea numărului prescris de manevre.
Camere de stingere cu suflaj transversal
La întreruptoarele cu ulei puţin care folosesc suflajul transversal, zona
de stingere a arcului electric este compartimentată, prin discuri
transversale pentru a împiedica circulaţia liberă a uleiului şi deci
menţinerea sa în zona dintre contacte.
• La declanşare, tija mobila 1, antrenată de o pârghie fixată solidar la
axul mecanismului de acţionare se mișcă în jos. La separarea
vârfului ei de braţele contactului fix superior 2 arcul electric ce se
formează produce în zona compartimentată 3 vaporizarea parţială
a uleiului cu care vine în contact şi creează o presiune mare în
cameră. Jetul de ulei şi gaze sub presiune este dirijat transversal
asupra arcului electric. Suflajul transversal intens (cu atât mai
intens cu cât curentul de întrerupt este mai intens) produs de
gazele generate (în principal H2 -66%, acetilenă 17%, metan 9%,
alte gaze 8%) conduce la lungirea arcului electric (faza I) forţat să
pătrundă (faza II) în labirintul discurilor de compartimentare (b),
unde i se asigură răcirea eficientă şi deionizarea, ceea ce
favorizează stingerea arcului electric. Înainte însă de a putea părăsi
canalele labirintului, arcul electric îşi scurtcircuitează porţiunile
prezente acolo ca urmare a suflajului transversal (faza III).
• Procesul descris se repetă pe întreaga perioadă ta de ardere a
arcului electric, la intervale de zeci de μs, intervale ce nu sunt însă
riguros egale, din cauza modificărilor continue ale condiţiilor din
interiorul şi exteriorul zonei de stingere. In final, când presiunea în
interiorul zonei de stingere este suficient de înaltă, iar arcul electric
are o lungime suficient de mare, la prima trecere prin zero a
curentului de frecvenţă industrială el se va stinge.
• Pe durata acestor fenomene arderea arcului electric are loc într-o
bulă de gaze ce se extinde şi în compartimentele labirintului,
descărcând prin canalele oferite de acesta si presiunea din
interiorul ei.
Secțiune prin dispozitivul de
stingere al unui pol de
întreruptor ortojector cu ulei
puțin.
Tensiune nominală 110kV.
În funcționare normală
interiorul dispozitivului de
stingere este umplut cu ulei
electroizolant.
Principiul modularizării (mărirea tensiunii de utilizare şi
a puterii de rupere)

Repartiţia căderilor de tensiune pe fiecare cameră de

stingere în timpul diferitelor regimuri de funcţionare,
poate fi neuniformă, datorită următoarelor cauze:
• curenţi post-arc diferiţi,
• rezistenţe de contact diferite,
• capacităţi diferite ale modulelor.

Din această cauză se prevăd în paralel cu camerele de

stingere, condensatoare de uniformizare după cum
urmează:
• IO-110/1600 pentru folosirea la tensiunea nominală
de 170 kV, 2 condensatoare de 400 pF
• IO-220/1600, 4 condensatoare de 800 pF
• IO-400/1600, 4 condensatoare de 800 pF şi 2 de
1000pF care se montează pe camerele extreme
(marginale), deoarece calculele teoretice şi încercările
experimentale arată că în acest caz repartiţia tensiunii
de restabilire pe cele 6 module înseriate prezintă un
grad de uniformitate mai avantajos.
Paralel cu camerele de stingere,
condensatoare de uniformizare:
IO-110/1600, 2 condensatoare
de 400 pF
Dispozitivul de acţionare este de tip
oleo-pneumatic şi poate asigura
mişcarea contactelor mobile atât la
închidere, cât şi la deschidere;
Un dispozitiv de acţionare oleo-
pneumatic ( tip MOP ) are energie care
asigură mişcarea simultană a
contactelor mobile din şase module de
camere de stingere, respectiv trei
ansamble în V.
ÎNTRERUPTOARE CU SF6
 ÎNTRERUPTOARE CU VID

mm
Intreruptoare cu vid – parti componente
• Pentru un curent de arc care variază cu
frecvenţa de 50 Hz, pe durata unei
semialternanţe arcul poate să existe succesiv
în două moduri: difuz în vecinătatea trecerii
prin zero şi concentrat în zona valorii maxime
a curentului.
• Atunci când arcul există în modul concentrat,
energia sa este transferată pieselor de contact
prin intermediul unei zone de contact de
dimensiuni reduse; apar local creşteri ale
temperaturii până la temperatura de topire a
materialului contactelor.
• Dacă picioarele arcului aflat în mod concentrat
rămân în contact permanent cu aceeaşi zonă a
pieselor de contact (pata catodică şi pata
anodică îşi păstrează aceleaşi poziţii), nu mai
poate fi garantată stingerea arcului.
• Concluziile care se desprind vizează
necesitatea de a reduce pe cât posibil
încălzirea contactelor şi de a mări durata de
existenţă a modului difuz raportat la durata
unei semialternanţe, deoarece modul difuz
este modul în care arcul se stinge mai uşor.
În acest scop sunt disponibile două soluţii, ambele bazate pe interacţiunea dintre câmpul
magnetic şi plasma arcului electric:
• evitarea topirii materialului anodic, prin deplasarea continuă a piciorului arcului electric
sub acţiunea unui câmp magnetic transversal (radial) în raport cu axa arcului; în acest fel
transferul de energie este extins la toată suprafaţa pieselor de contact, temperatura este
limitată şi nu apare riscul vaporizării materialului anodului;
• blocarea tranziţiei de la modul difuz la modul concentrat prin aplicare unui câmp
magnetic orientat axial (în lungul arcului). Atunci când intensitatea câmpului magnetic
ajunge la o valoare suficientă, arcul este stabilizat într-un mod calificat drept coloană
difuză şi concentrarea este blocată; deşi arcul în acest mod este imobil, picioarele sale
utilizează întreaga suprafaţă a pieselor de contact, încălzirea acestora fiind limitată.

Câmpul magnetic necesar controlului arcului este obţinut:

• cu ajutorul unei bobine incorporate în întreruptor;
• prin proiectarea specială a formei pieselor de contact

În ambele situaţii intensitatea sa va depinde de intensitatea curentului din arc.

Câmp magnetic transversal – TMF (Transverse
magnetic field)
• Pentru prevenirea supraîncalzirilor si topirilor locale ale
suprafetelor electrozilor se foloseste ghidarea magnetica a arcului
electric cu ajutorul unui câmp magnetic cu o pronuntata
componenta transversala.
• Una dintre variantele constructive este cea a electrodului spiralat
(fig. a), care prin circulatia succesiva a curentului prin profilele
spiralate asigura rotirea (deplasarea) periferica continua a arcului
electric dintre electrozi.
• Solutia a permis sporirea curentilor de rupere pâna la 40kA.
• Peste aceasta valoare, eficacitatea electrozilor spiralati nu mai este
semnificativa, fiind înlocuiti cu electrozii dintati (fig. b) care
prezinta un câmp magnetic transversal mai intens fata de cel al
electrozilor spiralati.
Câmp magnetic axial – AMF (Axial Magnetic
Field)
• O geometrie mai eficienta a electrozilor
este cea care prezinta un câmp magnetic
axial îndreptat în acelasi sens cu curentul
ce urmeaza a fi întrerupt.
• Initial se folosea în acest scop o bobina
exterioara capsulei vidate.
• Ulterior însa a fost identificata o forma a
electrodului, care prin ea însasi asigura
generarea câmpului magnetic axial.
• Cu astfel de variante curentii de rupere
pot atinge valori de 200 kA existând
perspective ca aceasta valoare sa fie si ea
mult îmbunatatita prin perfectionarea
acestui tip de electrozi.
Câmp magnetic axial – AMF (Axial Magnetic
Field)
• Dacă plasma unui arc electric este supusă acţiunii unui câmp magnetic
orientat axial (paralel cu liniile de curent) a cărui intensitate (sau valoare a
inducţiei) este suficientă, electronii sunt antrenaţi într-o mişcare în elice în
jurul liniilor de curent.
• Câmpul magnetic axial se compune cu câmpul magnetic propriu al
curentului din arc (orientat azimutal); câmpul magnetic rezultant
interacţionează cu particulele încărcate din plasma arcului – apare forţa
Lorentz – orientată astfel încât mişcarea imprimată particulelor încărcate
descrie o traiectorie în elice (giratorie) a cărei axă sunt liniile de curent.
• Efectul este resimţit în special de electroni, care sunt particule mult mai
uşoare decât ionii metalici; mişcarea ionilor pozitivi sub acţiunea forţei
Lorentz poate fi practic neglijată.
• Menţinerea electronilor într-o mişcare giratorie în jurul liniilor de curent
determină extinderea plasmei în toată zona dintre contacte în care există
câmp magnetic axial şi, urmare a acestei extinderi, arcul iniţial concentrat,
capătă caracteristicile unui arc difuz cu toate că densitatea de curent este
mult mai mare.
Câmp magnetic axial – AMF (Axial Magnetic
Field)