Turnuri de răcire

Necesitatea răcirii apei

• Cel mai utilizat mediu de răcire în industrie este apa;
• Cea mai mare parte a apei utilizate în industrie este folosită pentru răcire.
Condiţii impuse apei de răcire, pentru a avea o exploatare sigură şi în condiţii
economice:
• să nu conţină impurităţi plutitoare care ar înfunda ţevile condensatoarelor şi ale
răcitoarelor;
• să nu conţină impurităţi în suspensie cu diametrul mai mare de 0,15 mm;
• să nu conţină substanţe corozive care să atace ţevile schimbătoarelor de căldură;
• să fie lipsită de substanţe organice, microorganisme şi alge, care produc înfundarea
şi înrăutăţesc transferul de căldură, formând o peliculă pe suprafaţa ţevilor;
• să aibă o duritate temporară redusă, pentru evitarea depunerilor de piatră;
• să nu conţină ulei în suspensie care se depune pe ţevi şi care are un efect de
micşorare a coeficientului de transfer de căldură.
Apa de răcire care circulă în circuit închis cedează căldura preluată de la
condensatoare (răcitoare) în următoarele instalaţii:
- lacuri de răcire;
- bazine de stropire;
- turnuri de răcire cu tiraj natural sau cu tiraj forţat.
Specificul răcirii prin evaporare
Răcirea apei cu aer se poate realiza folosind două tipuri de schimbătoare de
căldură:
 De suprafaţă

Schema răcirii apei cu aer în schimbătoare de căldură

de suprafaţă
1 – aparatul supus răcirii; 2 – instalaţia de răcire (SC de
suprafaţă apă-aer); 3 – pompă de circulaţie.

• Acest tip de SC se folosesc rar deoarece coeficientul global de transfer termic fiind
foarte redus (de ordinul zecilor), suprafaţa de schimb de căldură devine foarte mare, la
debite mari de apă răcită.
• Pentru intensificarea schimbului de căldură se folosesc ţevi cu aripioare şi debite mari
de aer, cu un consum mare de energie electrică, pentru circulaţia forţată a aerului.
  De amestec Răcirea apei prin contactul direct cu aerul

mărirea coeficientului de transfer de

căldură apă-aer

micşorare de câteva ori a suprafeţei de

răcire (la acelaşi debit de apă răcită)
Schema răcirii apei cu aer în schimbătoare de căldură de
amestec
1 – aparatul supus răcirii; 2 – instalaţia de răcire (SC de amestec
apă – aer); 3 – rezervor de apă răcită; 4 – pompă de circulaţie.

Răcirea apei se realizează prin două fenomene:

• prin contact – schimbul de căldură dintre două fluide în mişcare (conducţie şi
convecţie);
• prin evaporarea unei părţi din apa supusă răcirii, care conduce la răcirea suplimentară
a masei de apă rămasă, evaporarea fiind un proces puternic endoterm (cu absorbţie de
căldură).
Evaporarea lichidului are loc când presiunea vaporilor saturaţi la temperatura suprafeţei
lichidului este mai mare decât presiunea parţială a vaporilor de apă din mediul ambiant.
Prin evaporare se elimină din apă până la 80-90 % din căldura totală pe care o cedează.
La temperaturi coborâte ale aerului exterior, rolul evaporării se reduce, căldura cedată prin
acest procedeu scade la 30-50 %.
Clasificarea turnurilor de răcire
 După principiul de funcţionare:
• schimbătoare de căldură de suprafaţă (turnuri de răcire uscate);
• schimbătoare de căldură de amestec cu evaporare (turnuri de răcire umede).
 După direcţia de curgere a aerului faţă de apă:
• cu circulaţie în contracurent;
• cu circulaţie în curent încrucişat;
• cu circulaţie combinată – încrucişat şi contracurent.

Turnurile de răcire cu evaporare se pot clasifica:

 După modul de realizare a tirajului:
• turnuri de răcire descoperite (fără tiraj);
• turnuri de răcire cu tiraj natural (cu coş) – 5…8 (10) m3/m2h;
• turnuri de răcire cu tiraj forţat sau artificial – 10…16 (20) m3/m2h.
 După felul creării suprafeţei de răcire:
• prin picurare – schimbul de căldură şi masă are loc, în principal, la
suprafaţa picăturilor de apă formate (4…5 m3/m2h);
• peliculare – schimbul de căldură şi masă are loc în principal la
suprafaţa peliculei formate pe panourile zonei active (6…7 m3/m2h);
• mixte – peliculare şi prin picurare.
 Turnuri de răcire cu tiraj natural
Caracteristici
• capacitate de răcire mare şi constantă;
• necesită o suprafaţă relativ mică pentru
amplasare;
• se pot amplasa în imediata apropiere a
clădirilor şi a celorlalte instalaţii.
Turn de răcire cu tiraj natural –
principiu de funcționare

Turn de răcire hiperboloidic cu tiraj natural

1 – stâlpi de susţinere; 2 – intrarea apei;
3 – perete despărţitor; 4 – evacuarea apei;
5 – distribuţia apei; 6 – panouri; 7 – grinzile
zonei active.
Tipuri de umplutură (zona activă)
Turnuri de răcire cu tiraj artificial
Caracteristici
• asigură o răcire mai intensă decât celelalte
tipuri de instalaţii de răcire;
• permit reglajul temperaturii apei de răcire
prin variaţia numărului de ventilatoare în
funcţiune şi a turaţiei acestora;
• costul construcţiei este în general mai
scăzut decât cel al turnurilor cu tiraj
natural;
• cheltuielile de exploatare sunt mai mari
decât cele ale turnurilor cu tiraj natural.

Turnuri de răcire cu tiraj forţat:

a – cilindric – conic; b – hiperboloidic; c – celular.
1 – dispozitiv de distribuţie a apei; 2 – zona activă;
3 – intrarea aerului; 4 – bazin colector;
5 – ventilator; 6 – motor de antrenare; 7 – difuzor de
evacuare; 8 – purjare.
 Turnuri de răcire cu tiraj forțat – principiu de funcționare

Mod de dispunere
Noţiuni specifice aerului umed
Mărimile de stare ale aerului umed
Aerul atmosferic = un amestec format din mai multe gaze, în concentraţii practic
considerate constante şi dintr-o cantitate de apă care variază în funcţie de condiţiile
atmosferice momentane.
Apa conţinută în aer poate fi sub formă gazoasă (vapori), lichidă (ceaţă) sau solidă
(zăpadă)
Aer umed = aerul care conţine apă sub formă de vapori sau altă formă de agregare.
Aer umed saturat = aer saturat cu vapori de apă (conţinutul de vapori de apă la o
anumită temperatură este cel maxim posibil).
Cantitatea de vapori necesară saturării unui volum dat de aer creşte cu temperatura.
Aer nesaturat = aerul care conţine vapori supraîncălziţi.
Aer umed suprasaturat = aerul a cărui umiditate este mai mare decât cea de saturaţie.
Mărimile de stare ale aerului umed importante pentru tehnică:
• temperatura termometrului uscat T;
• presiunea barometrică pB;
• presiunea parţială a vaporilor de apă pv;
• densitatea ;
• volumul specific v;
• entalpia h;
• umiditatea relativă ;
• conţinutul real de vapori x.
Volumul specific al aerului umed (pentru 1 kg de aer umed)
V 461,50,622  x  T [m3/kg]
v  1 x  
1 x 1 x pB

unde:
T
V1 x  461,50,622  x  [m3] – volumul a (1+x) kg de aer umed
pB
x este conţinutul real de vapori de apă la temperatura T, în g/kgaer usc.;
461,5 – valoarea constantei Rv pentru vaporii de apă, în J/(kg.K);
0,622 – raportul Ra/Rv = 287,0/461,5, dintre constanta aerului uscat Ra şi constanta
vaporilor de apă Rv.
pB – presiunea barometrică, în Pa.

Densitatea aerului umed

  x v
 a [kg/m3]
1 x
pa
a  densitatea aerului uscat, în kg/m3
Ra  T
p
v  v 3
Rv  T densitatea umidităţii, în kg/m
pa , pv – presiunea parţială a aerului uscat, respectiv a vaporilor.
pB  pa  pv [Pa]
Căldura specifică la presiune constantă a aerului umed
c p  1  x c pa  x  c pv [kJ/(kg.K)]
cpa este căldura specifică a aerului uscat, în kJ/(kg.K);
cpv – căldura specifică a vaporilor de apă, în kJ/(kg.K).
Pentru calcule uzuale se pot folosi valorile:
cpa = 1,006 kJ/(kg.K), între 0 şi 50 °C,
cpv = 1,863 kJ/(kg.K), între 0 şi 75 °C.

Entalpia aerului umed

Pentru aerul umed nesaturat
 
h1 x  h  ha  x  hv  c pa  T  x r  c pv  T  1,006 T  x2500  1,863 T  [kJ/kgaer uscat]
ha este entalpia aerului uscat
hv – entalpia vaporilor.
Pentru temperaturi cuprinse în intervalul 0-50°C, se poate lua destul de exact:
ha  1,006T ; hv  2500  1,863T [kJ/kg]
Pentru aerul umed saturat
h  1,006 T  2500 x [kJ/kgaer uscat]
Pentru aerul umed suprasaturat
h  1,006T  xs 2500  1,863T   4,19 x  xs T [kJ/kg]
Umiditatea relativă (φ)
Defineşte gradul de saturaţie al aerului umed.
v p
 100% sau   v 100%
 vs pvs
pvs – presiunea vaporilor saturaţi

Conţinutul de umiditate a aerului (x)

m v pv   pvs
x  0,622  0,622 [kgumid/kgaer usat]
m aer uscat pB  pv pB   pvs

Temperatura de rouă
Este acea temperatură până la care trebuie răcit aerul, la p=ct şi x=ct, pentru ca el să devină
saturat.
La această temperatură aerul umed este saturat, deci =1, iar pv=pvs.
Presiunea parţială a vaporilor în punctul de rouă:
pB x
pv, r 
0,622  x
Diagramele aerului umed
Diagrama h-x (Mollier) Diagrama h-T (Mueller)
folosită în special la instalaţiile de uscare folosită la turnurile de răcire

Diagrama h-x completă, pentru pB = 1000 mbar, între

–10 °C şi +60 °C
Pentru o altă valoare a presiunii barometrice,
pB1, umiditatea se determină cu relaţia:
p
 1    B1
pB
Calculul termodinamic al turnurilor de răcire
Generalităţi

• Circulaţia celor două fluide se face în contracurent sau în curent încrucişat (apa cade
liber sub formă de picături, de peliculă subţire sau de peliculă şi picături);
• Aerul este insuflat de obicei pe la partea inferioară a turnului, curentul de aer fiind
creat fie prin tiraj natural, fie prin tiraj artificial;
Parametri apă
T1' - temperatură intrare
T1"
T  T1'  T1'' (zona de răcire realizată de turn)
- temperatură ieşire
m 1 - debit
c - căldura specifică
Parametri aer
T2' / T2" - temperatură intrare/ieşire
h2' / h2" - entalpie intrare/ieşire
1 / 2 - umiditate relativa intrare/ieşire
m 2 - debit
Limita inferioară de răcire – temperatura minimă până la care se poate răci apa într-un
turn cu tiraj artificial în contracurent (valoarea spre care trebuie să tindă şi funcţionarea
turnurilor cu tiraj natural).
 Bilanţ termic al turnului
T1’

T2” T1
  
m 1c T1'  T1''  m 1cT1  m 2 h2''  h2'  [kW] (1)

Debit specific de aer al turnului:

T1”
T2
m 2
 [kgaer/kgapa] (2)
m 1
T2’
S

Variaţia temperaturii apei şi aerului în timpul

trecerii prin turn (curgere în contracurent)

cT1
(2) (1)  h2''  h2'   cT1 
h2''  h2'
'' ' cT1
Entalpia aerului la ieşirea din turn (când se cunoaşte ): h2  h2 

Valori pentru :
  0,55...0,75 pentru tiraj natural,
  0,90...1,20 pentru tiraj forţat.
Ecuaţia diferenţială a turnurilor de răcire

dS Aerul primeşte căldură prin:

T2+dT2, x+dx
• contact (convecţie pură)
dl m 2  c p  dT2
T2, x • evaporare
m 2  r  dx
• aportul de căldură sensibilă al vaporilor formaţi
m 2c pv T2 s  T2 dx

Toată această căldură este preluată de la apă, care se răceşte cu dT1:

 
m 1cdT1  m 2 c p dT2  rdx  c pv T2 S  T2 dx

dh2 (variaţia elementară a entalpiei aerului în contact cu apa)

m 1cdT1  m 2 dh2
Dacă direcţia schimbului de căldură se consideră perpendiculară pe suprafaţa dS de contact
dintre apă şi aer:

• căldura schimbată prin contact (convecţie pură)

m 2  c p  dT2  T2 s  T2  d S
• căldura extrasă din apă prin evaporare
m 2  r  dx  r  xs  x  d S
• aportul de căldură sensibilă al vaporilor mai calzi
m 2c pv T2 s  T2 dx  x s  x T2 s  T2 c pv d S
xs – conţinutul de vapori al aerului aflat la temperatura T2s;
x – conţinutul de vapori din masa aerului, aflat la temperatura T2.
Bilanţul termic se poate scrie sub forma:
 
m 1cdT1  m 2 dh2   T2 s  T2     xs  x  r  c pv T2 S  T2  dS (1)
  m 2 / m 1
 
pp. T2 s  T1 cdT1  dh2  
m 1 
T1  T2    x s  x r  c T
pv 1  T 
2 dS
(1) m 1 
ecuaţia generală diferenţială a
turnurilor de răcire
T1  T2   30...40 C
c pv T1  T2   30...40 kJ / kg
c pv  1 kJ /( kg.K ) r  c pv T1  T2 
r  2500 kJ / kg

În ecuaţia:
 
cdT1  dh2  
m 1 
T1  T2    x s  x r  c T
pv 1  T 
2 dS

• se neglijează c pv T1  T2 
• se adună şi scade c p T1  T2 
căldura necesară unui kg de aer
umed pentru a-şi ridica
temperatura de la T2 până la T1

  
cdT1  dh2   T  T   c T  T   c T  T   r  x  x  dS
m 1 
1 2 p 1 2 p 1 2 s


c pT1  rxs  c pT2  rx   h2s  h2

h2s – entalpia aerului saturat la temperatura apei T1;
h2 – entalpia masei de aer aflat la temperatura T2.
     
cdT1  dh2  h2 s  h2   c p T1  T2   1 dS

m 1    cp 

 
Admiţând:  1 (ipoteza lui Lewis) cdT1  dh2  h2 s  h2 dS sau:
  cp m 1

 dS cdT1  dh2
  Ecuaţia fundamentală a lui Merkel
m 1 h2 s  h2 h2 s  h2

Ipoteze:
• s-a neglijat aportul de căldură sensibilă a vaporilor la creşterea temperaturii
(entalpiei) aerului;
• s-a neglijat căldura cedată aerului de vaporii care condensează în partea superioară a
turnului;
• s-a admis ipoteza teoretică a lui Lewis: Le=1.
Calculul termic al turnurilor de răcire prin metoda Berman simplificată

Ipoteze simplificatoare
• Coeficienţii , , r, cp, Da (coeficientul de difuzie a aburului în aer, în kg/m2s bar)
sunt constanţi.
Pentru un domeniu foarte mare, care cuprinde zona obişnuită de temperaturi între
care funcţionează turnurile de răcire se poate considera cu suficientă precizie:
 
 0,35 ; Da  1; c p  0,254  1,38
   cp
• Presiunea parţială a aerului uscat se consideră egală cu cea atmosferică, în ipoteza
unui conţinut de vapori de apă în aer foarte redus (x ≈ 10 g/kg);
• Temperatura apei T1, temperatura aerului T2 şi presiunea parţială a vaporilor de apă
din aer pv2, variază sensibil în lungul zonei active. Se admite că aceste mărimi au o
variaţie liniară.
• Debitul de apă în turn se presupune constant, neglijând reducerea lui datorită
evaporării.
• Presiunea de saturaţie a apei ce se evaporă p``, nu variază liniar în intervalul de
temperaturi (T1`-T1``). Această mărime se presupune a avea o variaţie liniară, dar se
introduce o corecţie Δp``, astfel încât abaterea faţă de curba reală, să fie aceeaşi în
punctul corespunzător temperaturii medii şi în punctele extreme.
 p”
Δp``- abaterea presiunii de saturaţie a vaporilor, la
temperatura apei, faţă de curba reală (albastru) la
p1” C extreme;
p1”-p” p” p1``- presiunea de saturaţie a vaporilor la
C’
temperatura de intrare a apei în turn, T1`;
p"med+p” p” p2``- presiunea de saturaţie a vaporilor la
0 temperatura de ieşire a apei în turn, T1``;
p”med p”
A B pmed``- presiunea de saturaţie a vaporilor la
p2” temperatura medie a apei, T1med.
p2”-p” p”
A’
Ecuaţia dreptei (roşu)


p" p1"  p"  T  T1
T2 Tmed
Corectarea căderii de presiune
T1 T
p2"  p"  p1"  p"  
T2  T1

Punctul 0 verifică ecuaţia dreptei:

 " p"  p"  2  p"
 T1  T2 p  1 2 med
T  T 
2   4
med

 p"  p"  p"  " p1"  p2"  4  p"
 med  pmed  2
Presiunea de saturaţie a vaporilor este:
• la intrarea apei în turn:  p1"  p"
• la ieşirea apei din turn:  p2"  p"
 Temperatura aerului la ieşirea din turn
Ecuaţiile bilanţului termic şi de substanţă din turn:
 S T1  T2 med  m 2c p T2"  T2'  (1)
  
m 2 h2"  h2'  m 1c T1'  T1" 
 S  p" pv 2 med  m 2  x2  x1  (2)
(1)  T1  T2 med T2"  T2'
 cp
(2)   p" p v 2 med x 2  x1 T1  T2 med
T2"  T2'  1,38 x  x  (3)
  p" pv 2 med 2 1
dar:  1,38
  cp (relaţie de principiu pentru temperatura
aerului la ieşirea din turn)

Aplicând ipotezele simplificatoare, putem scrie:

T1'  T1" T2'  T2" p1"  p2"  4p" pv' 2  pv" 2 (4)
T1  T2 med   şi  p" pv 2 med  
2 2 2 2

T2"c  T2'  1,38

T1'  T1"  T2'  T2"  x2  x1  (relaţia de calcul a temperaturii
(4) (3)
p1"  p"2  4p" pv' 2  pv"2  aerului la ieşirea din turn)

pv' 2 , pv" 2 - presiunile parţiale ale vaporilor din aer, la temperaturile T2' ,T2"
"
T2c se obţine prin încercări succesive, alegând preliminar, valori pentru T2`` din membrul drept.
Entalpia aerului la ieşirea din turn
Bilanţul termic real din turnul de răcire :
m 1' cT1'  m 2 h2'  m 1" cT1"  m 2 h2"
Pierderea de apă prin evaporare:
m 1v  m 1'  m1" (1) m1' , m1" - debitul de apă la intrarea, respectiv la ieşirea din turn.
Pierderea specifică de apă prin evaporare:
yv  m 1v / m 1
Prin gruparea termenilor şi ţinând cont de relaţia (1), bilanţul termic se mai poate scrie:


m 1' cT1'  m1"cT1"  m 2 h2"  h2'  sau m 1cT1  m 1  m 1v cT1  m 2 h2  h2  (2)
' ' ' " " '

(2)
cT  cT  y v cT   h  h
' " "
 " '
 (3) 
 
c T1'  T1"  y v cT1"
1 1 1 2 2
m 1' h2"  h2'

Bilanţul de umiditate: m 1v  m 2  x2  x1  m 1' y v    x 2  x1  (4)

(4) (3)  ' "


c T  T    x 2  x1  cT   h  h "
 " '
  "

c T1'  T1" 
1 1 1 2 2
 
h2  h2'  cT1"  x 2  x1 
(debitul specific de aer al turnului)
Debitul specific teoretic de aer (x1=x2): t 

c T T 1
'
1
"

h h "
2
'
2
Legătura dintre cele două debite specifice se realizează printr-un coeficient de corecţie K:

t h2"  h2'   cT1"  x 2  x1  sau K  1 

cT1"  x 2  x1 
K 
 h2"  h2' h2"  h2'

c T1'  T1" 
t  " '
h2  h2 c
h2"  h2'  1
T'
 T1
"
 (entalpia aerului la
K ieşirea din turn)
Valorile coeficientului de corecţie K se găsesc în diagrama:

Bilanţul termic al turnului de răcire permite, în

acest moment, calculul debitului de aer real,
necesar răcirii apei:
  
Q  m 1c T1'  T1"  m 2 h2"  h1' 

Q
m 2 
h2"  h2'
  m 2 / m 1

S-a plecat de la un  ales şi s-a revenit asupra lui, după ce condiţiile de funcţionare ale
turnului de răcire au fost precizate.
Valoarea mărimii  aflată în final este cea reală.
Suprafaţa de contact dintre apă şi aer
În cazul turnurilor cu picurare:
• numărul de picături aflate pe înălţimea activă H0 a turnului:
m 1 s – suprafaţa unei picături în m2;
n w1 – viteza apei prin turn, în m/s;
s  w1   1 1 – densitatea medie a apei, în kg/m3.
• suprafaţa de contact dintre apă şi aer :
m 1
S  ns  [m2]
w1   1
• viteza reală de cădere a picăturii:
w10 - viteza de cădere a picăturii în aerul aflat în repaus
w1  w1  w2 [m/s]
0
w2 - viteza ascendentă a aerului
4 gh1d h - înălţimea de cădere a picăturii
w10  [m/s]
2  1d  3c x  2 h cx - coeficient adimensional prin care se ia în considerare
rezistenţa aerodinamică a picăturii la trecerea prin aer
4 1 g [m/s] (cx  0,8 pentru picătura cu formă puţin alungită)
w2    d
3  2 cx

• volumul zonei active a turnului de răcire (obținut prin integrarea ecuației Merkel):
m 1  c  T1
V [m3] [h2s- h2]med - valoarea medie a diferenţei între entalpia aerului saturat
h2 s  h2 med   xv la temperatura apei şi entalpia aerului, în kJ/kg;
xv - coeficientul de schimb de substanţă raportat la volum, în kg/m3.s
 h2 s  h2 med  h2' s  h2" s / 2  h2'  h2" / 2 h2' s , h2" s - entalpiile aerului saturat la temperatura apei la intrare,
respectiv la ieşire.

w2   2 0,53 T1' – temperatura absolută a apei la intrarea în turn, în K;

 xv  97,22  10  4
 q s0,39 [kg/(m3.s)]
T 
1
' 1,1  – coeficientul de corecţie pentru perturbările de circulaţie
provocate de şicane (uzual:  =0,7; w2=1,5 m/s);
qs – densitatea de stropire, în m3/m2h.
qs  3600m 1 / S B  1
(SB este suprafaţa bazei turnului, în m2)

• eficiența răcirii - se determină cu ajutorul coeficientului lui Merkel, Ke (cifra de evaporare):

 xv V  xv  H 0 
Ke   H0 – înălțimea zonei active, în m;
m 1 w2   2

Comportarea termică la curgerea în curent

transversal a turnurilor de răcire cu picurare,
pentru diferite tipuri de umpluturi
Pentru turnurile de răcire peliculare:
• suprafaţa de contact dintre apă şi aer :
m 1  H 0  - grosimea peliculei, în m
S  pH 0 [m2] 3m 1 1
w1   1  3 [m] 1 - vâscozitatea dinamică a apei, în
pg1
2
kg/(m.s)
p - perimetrul total udat de pelicula de apă.
• viteza cu care lichidul se prelinge:
 g
w1  1  2 [m/s]
31
• suprafața necesară turnului de răcire (obținut pe baza ecuației diferențiale Merkel):
m 1  c1  T1
S [m2]
h2 s  h2 med  
• eficiența răcirii – caracterizată prin Ke (cifra de evaporare):
S cT1  h2"  h2' 
Ke   
m 1 h2 s  h2 med h2 s  h2 med

Comportarea termică a turnurilor de răcire

peliculare (în contracurent) pentru diverse
tipuri de umplutură
Aerodinamica turnurilor de răcire
Studiază în principal:
– determinarea rezistenţelor aerodinamice la curgerea aerului prin turn;
– distribuţia aerului în zona activă a turnului;
– distribuţia presiunii aerului pe suprafaţa exterioară a turnului.
Rezistenţa aerodinamică a turnului de răcire:
w22 tot este coeficientul total de rezistenţă aerodinamică a turnului;
Z   tot  2 [Pa] w2 - viteza medie a aerului în zona activă, în m/s;
2 2 – densitatea medie a aerului în zona activă, în kg/m3.

tot = f (construcția, dimensiunile, sarcina hidraulică)

(se determină pe baza experimentărilor pe model sau pe un exemplar la scară naturală)

În absenţa unor date experimentale

w22i
Z   i  2 [Pa] i - coeficientul local de rezistenţă aerodinamică,
2 w2i este viteza aerului în secţiunea respectivă, în m/s.
i
w2i  m 2 / A   2 [m/s] (A - aria secţiunii locale, în m2)

Rezistenţă aerodinamică totală a turnului de răcire determină:

• puterea ventilatoarelor (turn de răcire cu tiraj forţat);
• înălţimea coşului turnului (turn cu tiraj natural).
Tirajul natural al turnului de răcire:
2i, 2e - densitatea aerului la intrarea/ieşirea din
Z  gH 0  2i   2   gHc 2i   2 e  [Pa] turn, în kg/m3
 2i   2 e
2 - densitatea medie a aerului în turn
2  [kg/m3] Hc - înălţimea coşului necesară tirajului, în m.
2

Z  g  2i   2 e H c  0,5 H 0  [Pa]

w22  2i   2e
dar H c   i   0,5 H 0 [m]
w22i i 4 g  2i   2e
Z   i  2 [Pa]
i 2
 V  xv  H 0  V  w2   2
K e  xv  H0  [m] (înălţimea de răcire pentru turnul
m 1 w2   2 m 2 cu picurare)
m 1  H 0 Sw   (înălţimea de răcire pentru turnul
S  pH 0 H 0  1 1 [m]
m 1 pelicular)
w1   1
Determinarea înălţimii ferestrelor de admisie a aerului (Hf) :
m 2  S2i  w2 f   2i  Db  H f  w2 f   2i S2i – secţiunea de intrare a aerului, în m2
Db – diametrul de bază al turnului, în m.
m 2 Db2 m 2
Sb    Db  2
 2i  w2 4    2i  w2

1 m 2  w2
Hf  [m]
2   w22 f   2i
Înălţimea totală a turnului de răcire:
H T  H f  H 0  H c [m]

Observaţie: La toate turnurile de răcire, înălţimea zonei active împreună cu ferestrele este de 4-5 m.

Tirajul artificial
• Este asigurat cu ajutorul unor ventilatoare axiale (diametru mare, turaţie variabilă);
• Lucrează la debite specifice de aer mai mari decât cele ale turnurilor cu tiraj natural;
• Se preferă curgerea peliculară a apei în turn;
• Rezistenţele aerodinamice se determină cu aceleaşi formule ca la turnurile cu tiraj natural.

Puterea necesară ventilatorului pentru a produce viteza w2, în cazul unei valori date a lui :

m 23 1
P   2 [W]
2  2 Sb
2
 Hidraulica turnurilor de răcire
• studiază problemele legate de distribuţia apei de răcire pe suprafaţa zonei active în scopul
realizării suprafeţei necesare de schimb de căldură şi masă între apă şi aer, suprafaţă care
determină capacitatea de răcire a turnurilor.
• apa de răcire este distribuită la partea superioară a zonei active, fără presiune, printr-un
sistem de jgheaburi sau sub presiune printr-un sistem de conducte, după care, instalaţiile
speciale o împrăştie în picături pe suprafaţa zonei active.
• împrăştierea apei în sistemele fără presiune se face, de obicei, cu ajutorul ştuţurilor şi
farfurioarelor
Element de împrăştiere
1 – ştuţ; 2 – farfurioară

Zonele active cu picurare

- sunt formate din bârne de lemn dispuse într-o ordine bine definită;
- apa cade pe aceste bârne, o parte împrăştiindu-se în picături, iar o altă parte curgând de-a lungul lor;
- apa este împrăştiată aproape în întregime sub formă de picături (densitate de stropire de 5 m3/m2h).
Zonele active peliculare
- se pot construi din plăci de azbociment sau masă plastică;
- suprafaţa de schimb de căldură este formată (în principal) din pelicula subţire de apă ce se formează
la suprafaţa zonei active (grosimea peliculei: 0,3…0,5 mm).
Zonele active de tip mixt (peliculară cu picurare)
- se realizează fie din combinaţii de bârne şi panouri de tip pelicular, fie sub formă de panouri,
mărindu-se distanţa dintre acestea.
Comparaţie între turnurile de răcire cu tiraj forţat şi cele cu tiraj natural
• Limita teoretică de răcire
- turnuri cu tiraj natural: T1” = Tum + 12…15 ºC;
- turnuri cu tiraj forţat: T1” = Tum + 5…8 ºC;
 există o diferenţă de consum specific de combustibil.

• Consumul de energie electrică

 puterea consumată de turnurile cu tiraj forţat este de 0,6 – 1 % din puterea produsă
de grupul electrogen care foloseşte debitul de apă respectiv (datorită
ventilatoarelor);
 turnurile cu tiraj forţat permit o reducere a înălţimii de pompare a apei de la 8,5 – 9
m (cât se întâlneşte la construcţia marilor turnuri cu tiraj natural) la cca. 7,5 m.
Această economie de putere de pompare reduce diferenţa de consum al serviciilor
interne datorită ventilatoarelor.
• Constructiv
 turnuri cu tiraj natural (înălţimi de până la 100 m): beton monolit;
 turnuri cu tiraj forţat: prefabricate, ceea ce permit realizarea lor într-un timp mult mai
scurt.
• Viteza vântului
 turnuri cu tiraj natural: sensibil la vânturile exterioare (tirajul coşului < 0,5 mbar, la o
viteză a aerului prin turn de 1,2 – 2,0 m/s)
 turnuri cu tiraj forţat: este puţin influenţat de vânt.
• Funcţional
 turnurile cu tiraj natural sunt superioare celor cu tiraj forţat, dacă T2’<14 ºC şi dacă nu
se foloseşte reglajul debitului de aer la tirajul forţat. Peste 14°C superioritatea
funcţională a tirajului artificial devine din ce în ce mai evidentă pe măsură ce
temperatura aerului creşte.
T1"
ºC
100 %
35 80 %
60 %
40 %
30

Funcţia T1"  f (T2' , 1 )

25

tiraj natural
pentru turnuri de răcire cu tiraj
20
tiraj forţat
natural şi cele cu tiraj forţat
15

10
-10 -5 0 5 10 15 20 25 30 35 T2’ ºC

• Investiţia
 Cheltuielile de investiţii sunt direct
proporţionale cu suprafaţa de bază a turnului, cu
înălţimea sa şi cu construcţiile interioare
necesare curgerii apei.