Bronhopneumonia bovinelor

cu virus sinciţial
 Este o boală infecţioasă cu o evoluţie acută, manifestată prin tulburări
respiratorii de bronhopneumonie.

Istoric
-1969 Peccaud şi Jaquier, în Elveţia, au diagnosticat clinic şi
virusologic pentru prima dată boala;
- după 1969, boala a fost semnalată prin izolarea virusului în Belgia,
S.U.A., Anglia, Germania;
Infecţia influenţează producţia: reducerea sporului în greutate şi în
evoluţii grave,
grave mortale,
mortale prezintă o mare importanţă economică.
economică
 Etiologie
Bovine respiratory syncyţial virus –BRSV
familia Paramyxoviridae
subfamilia
bf ili Pneumovirinae
P ii
genul Pneumovirus
- virusul prezintă un polimorfism accentuat;
- ggenomul virusului codează zece p proteine virale dintre care 8 sunt
structurale şi 2 nestructurale (1B şi 1C). Cinci dintre proteinele structurale,
rerspectiv F, G,1A, M şi M2, sunt asociate cu învelişul;
- proteina G este proteina de ataşare a virusului la receptorul celulei
sensibile;
- virusul se replică pe culturi celulare de origine bovină (renale, splenice şi
pulmonare), ca şi pe linii celulare : KB, HeLa, BHK21 unde determină
efect citopatogen şi sinciţii cu incluzii acidofile intracitoplasmatice;
- nu prezintă pluralitate antigenică şi nu are însuşiri hemaglutinante;
- frecvent se asociază virusurile: rinotraheitei infecţioase, diareei virale,
parainfluenţei-3 şi adenovirus.
Caractere epizootologice.
Receptivitate: -bovinele până la vârsta de 6-7 ani;
-sensibilitatea maximă o prezintă animalele în vârstă
de 33-99 luni,
luni iar simptomele sunt observate la viţeii de
1 la 8-9 luni, la care gravitatea este maximă;
-virusul sinciţial bovin este patogen şi pentru oi şi
capre .
S
Sursele de infecţie:
f -animalele bolnave sau trecute prin boală, care
elimină prin secreţiile respiratorii mari cantităţi de
virus;
-sursele
sursele secundare : elementele mediului înconjurător
(furaje, apă, aşternut, ustensile) contaminate;
crescătorii şi personalul veterinar, pot avea rol în
transmiterea virusului.
C t i
Contaminarea: pe calel respiratorie
i t i şii digestivă.
di ti ă
Dinamică: enzootic, cu o difuzibilitate mare în efectiv, astfel că
morbiditatea poate atinge 100%.
 Patogeneza
Virusul pătrunde pe cale respiratorie→se multiplică în celule (epiteliul nazal,
faringian, traheal, bronhiolar şi în pneumocitele alveolare I şi II) →
→efect citopatogen în celelele epiteliale → o bronşiolită necrozantă
obstructivă, →bronhopneumonia interstiţială→emfizematoasă.
→sindromul respirator acut grav→ emfizem pulmonar distribuit în tot organul
şi mai ales în părţile caudo-dorsale.

Tabloul clinic
-boala evoluează acut
-cu febră, epiforă, jetaj seromucos, conjunctivită, salivaţie, polipnee şi
tuse;
-durata medie a evoluţiei este de 3-5 zile la viţei şi juninci şi de 8-10 zile
la animalele adulte.
-în caz de complicaţii
p ţ bacteriene,, evoluţia
ţ se p prelungeşte,
g ş , iar semnele
pulmonare se agravează. → emfizem pulmonar coincide cu a doua fază
a bolii→ respiraţia devine dificilă, bucală, cu accese de tuse uscată,
animalele adoptă decubitul, ţin gâtul întins, → la ascultaţia ariei
pulmonare se percep raluri uscate.
uscate
Aspecte clinice
Tabloul anatomopatologic
- Leziunile sunt dominate de emfizemul pulmonar;
- Pulmonii sunt măriţi, emfizematoşi, iar lobii apicali şi cardiaci
prezintă bronhopneumonie lobulară
Microscopic: îngroşarea pereţilor alveolari, cu infiltraţie de mononucleare,
numeroase sinciţii în lumenul alveolar,
alveolar peribronhiolită asociată cu metaplazie.
metaplazie
In citoplasma celulelor alveolare se găsesc incluzii eozinofilice.

Diagnosticul
-se confirmă prin examene de laborator : virusologice şi serologice.
-material patologic recoltat: secreţiile conjunctivale şi nazale recoltate de la
animalele recent îmbolnăvite .
Pentru izolarea virusului se folosesc culturile celulare reprezentate de rinichi fetal
şi testicule de viţel.
Examenului serologic:
-pentru detectarea anticorpilor specifici în serul animalelor trecute prin boală, se pot
f l i reacţia
folosi: ţi de
d fixarea
fi a complementului,
l t l i imunofluorescenţa
i fl ţ indirectă,
i di tă
imunofluorescenţa directă cu anticorpi monoclonali.
-antigele virale pot fi detectate prin imunofluorescenţă directă.
-virusul ppoate fi evidenţiat
ţ în secţiuni
ţ de ppulmon la pparafină pprin tehnicile de
imunoperoxidază, complexul avidină-biotină sau alte tehnici speciale de
colorare.
Diagnosticul diferenţial
- rinotraheita infecţioasă;
- parainfluenţa;
- pasteureloza,
- pleuropneumonia contagioasă;
- necvrobaciloza ;
- pneumoniile verminoase;
- rinitele alergice; pneumoniile embolică şi de aspiraţie.
Prognosticul, în general este favorabil, evoluţia fiind benignă.
Profilaxia:
-respectarea măsurilor antiepizootice generale: asigurarea condiţiilor
de zooigienă, a tehnologiei de creştere şi efectuării dezinfecţiilor.
-imunizarea specifică: vaccinuri inactivate şi adjuvantate sau atenuate, mono- sau
polivalente;
li l t
-vaccinul "Cattlemaster-4", un produs polivalent contra rinotraheitei, diareei
virale, parainfluenţei şi bronhopneumoniei cu virus respirator sinciţial. Vaccinarea
este indicată p pentru imunizarea bovinelor sănătoase,, inclusiv a vacilor ggestante,, p
pe
cale intramusculară şi în doză de 2 ml, cu rapel la 2-4 săptămâni.
-la noi se prepară vaccinul „Tetravac B”, folosit la viţei şi tineret (începând cu
vârsta de 2-3 săptămâni) din ferme de creştere şi îngrăşare, în doză de 2 ml i.m.
sau nazal,
nazal cu rapel după l4-21
l4 21 zile cu aceeaşi doză.
doză
-imunizarea activă a bovinelor cu vaccinul „Bovilis bovipast”(vaccin inactivat
împotriva parainfluenţei, virusului sinciţial şi pasteurelozei bovine)-doză de 5 ml s.c.
Combaterea
In caz de apariţie a bolii, animalele bolnbave se izolează şi se
tratează (cele cu forme uşoare) sau se sacrifică „cele cu forme grave”, se
remediază deficienţele de igienă şi alimentaţie, se aplică dezinfecţii.
Pentru tratamentul animalelor bolnave se folosesc antibioticele cu
spectru
t l
larg, cât
ât maii precoce, timp
ti d 3-5
de 3 5 zile,
il ini scopull prevenirii
i ii
complicaţiilor bacteriene. Animalele sănătoase se vaccinează de
necesitate.