Sintaxă romanică

Cursul 1. Prezentarea limbilor și a varietăților romanice

De la latină la limbile romanice

− apariția limbilor romanice este greu de fixat în timp:
− provinciile romane s-au înființat în perioada sec. III î.Hr. – sec. II d.Hr.
− Imperiul Roman a căzut în 476 d.Hr.
− mărturii scrise există spre sfârșitul mileniului I î.Hr.
− cel mai probabil, în perioada 300-900, latina – în scris, iar vernacularele romanice –
folosite în vorbire
− limbile romanice = latină + limbile de substrat
− Italia: celtic (nord), etruscă (centru, centru-sud), osco-umbric (centru), greacă (sudul
extrem)
− Galia (teritoriul Franței de azi): celtic, basc (sud-vest)
− Peninsula Iberică: celtic (centru-vest), basc (est)
− Iliria: trac, dac

Clasificări ale limbilor romanice

1. Clasificarea lui Dante

− prima clasificare a limbilor europene: Dante, De vulgari eloquentia (eseu scris probabil în
1302−1305, dar publicat în Renaştere):
− nord: germano-slave
− sud-vest: romanice; criteriul = exprimarea afirmaţiei:
− spaniolă-provensală: oc (!!! si)
− franceză: oïl
− italiană: si
− est: greaca
− tot Dante a propus şi o clasificare riguroasă a dialectelor din Italia
− motivul: căuta o „limbă literară” pentru Italia

2. Clasificări genetice – metoda comparativă şi istorică

2.1. Friedrich Diez (1794−1876)
− clasificare bazată pe criterii filologice: tradiţia scrisă
− recunoaşte numai şase limbi romanice
− sud-vest: spaniolă, portugheză
− nord-vest: franceză, occitană
− est: italiană, română
2.2. Meyer-Lübke (1920)
− 9 varietăţi romanice: portugheză, spaniolă, franceză, occitană, sardă, italiană, retoromană,
dalmată, română

3. Clasificări geografice
3.1. W. von Wartburg (1950)
− distinge între Romània occidentală (de vest) şi Romània orientală (de est)
− criterii: − geografic: izoglosa Rimini
− social-istoric: existența unei forțe conservatoare: școala
− Romania orientală continuă varietăți vorbite/populare ale latinei și cuprinde: Italia de sud, Dacia
− în ciuda poziției geografice, Sardinia aparține Romaniei occidentale, fiind o arie conservatoare, ca
urmare a izolării sale

1
Izoglosa Rimini Sardinia
− din punct de vedere lingvistic, cele două arii se disting prin șase trăsături (mai ales fonologice)
exemplu: pierderea lui -s final (Romania occidentală: pluralul în -s vs Romania orientală:
pluralul în -i)
lat. nos > ptg., sp. nos, fr. nous
> it., rom. noi
lat. lupos > ptg., sp. lobos, fr. loups
> it. lupi (2 sil.), rom. lupi (1 sil.)
exemplu: poziția accentului: accentul proparoxiton s-a păstrat în est, dar a devenit paroxiton
în vest
exemplu: existența „neutrului” (a substantivelor ambigene/genus alternans) – numai în est
rom. m.sg. scaunul, e-mailul – f.pl. scaunele, e-mailurile
it. m.sg. il braccio, il ginocchio – f.pl. le braccia, le ginocchia

3.2. Clasificarea lui Bartoli (1929)

− centru vs periferie – teoria „valurilor”: inovațiile lingvistice iradiază dinspre centru ca niște valuri
care își pierd din forță pe măsură ce se îndepărtează de centru −> ariile centrale (Galia, Italia) sunt
inovative, ariile laterale (Iberia, Sardinia, Dacia) sunt conservatoare

3.3. Carlo Tagliavini (1959)

− patru grupuri de limbi romanice: − româna (romanica balcanică)
− dalmata, italiana, sarda, retoromana (romanica italică)
− franceza, franco-provensala, provensala (şi gascona),
catalana (romania galică)
− spaniola, portugheza (romania iberică)

4. Abordări tipologice
4.1. Heles Contreras (1963)
− parametrul analitic vs sintetic: portugheză vs franceză

4.2. Diviziunea binară a lui Köner (1987):

fr., it. ptg., sp., srd., rom., egd.
de partitiv + articol + −
acordul participiului trecut cu obiectul antepus + −
preferință pentru topicalizare + −
pro-drop + −
acuzativ prepozițional − +
preferință pentru dislocare la stânga + reluare − +
clitică
infinitiv nominal − +
infinitiv cu subiect exprimat − +
2
4.3. Modelul Principii și Parametri (Chomsky)
− limbi cu subiect nul (it., rom., sp., ptg.) vs limbi fără subiect nul (fr.)
‒ limbi head-final (latina?) vs limbi head-initial (limbile romanice moderne)

5. Limbile romanice. Diviziuni, trăsături

− clasificarea acceptată pe scară largă
5.1. Româna
− patru dialecte istorice: dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân

5.2. Dalmata
− limbă stinsă astăzi; s-a vorbit de-a lungul litoralului Adriaticii (provincia Dalmaţia)
− centre: Ragusa (sudul Croaţiei de azi, zona Dubrovnik), Veglia (nordul Croaţiei, la graniţa cu
Italia) −> două dialecte, ragusan şi vegliot
− a dispărut din cauza invaziei slave şi a stăpânirii politice a Veneţiei (existau asemănări mari între
dalmată şi dialectul veneţian, deci primul a fost asimilat de al doilea)
− a fost reînviată de lingvistul italian M. G. Bartoli (1906 – gramatică dalmată), care a scos la
lumină documentele de limbă dalmată ragusane şi veneţiene, a analizat toponimia dalmată din
graiurile sârbo-croate şi l-a folosit pe ultimul vorbitor al acestei limbi, Antonio Udina, pentru
înregistrări şi alte informaţii

5.3. Italiana
− vorbită în peninsula italică, Sicilia, Sardinia, Corsica, cantonul elveţian Ticino, pe litoralul francez
al Mării Mediterane
− în Italia, variaţia internă este imensă
− izoglosa Rimini nu împarte numai Romania, ci şi nordul Italiei de centrul şi sudul Italiei
− unitatea limbii italiene este discutabilă atât sub aspect istoric (substratul celtic în nord), cât şi
fonetic; în plus, până la 1870, Italia a fost fărâmiţată în state şi cetăţi
− dialectele italiene – clasificare generală; de fapt, se pare că fiecare sat/zonă are propria identitate
lingvistică

3
a. nordice − genovez
− piemontez
− lombard − milanez
− bergamasc dialecte galo-italice (fosta provincie
− emilian − parmezan romana Galia cisalpină) + vecinătatea cu
− romagnol Franţa (= Galia transalpină)
− bolognez
− ferrarez
− venet − veneţian
− padovan
− veronez
b. centrale − toscan − florentin (Dante, Petrarca, Boccaccio) −> limba literară
− senez
− aretin
− pisan-lucchez-pistoiez
− marchizan
− umbric
− roman
− corsican (!)
c. meridionale − abruzzez
− napolitan
− aplulian
− calabrez
− sicilian

4
5.4. Retoromana
− vorbită în cantonul elveţian Graubünden, în Tirolul italian şi în provincia italiană Friul;
aproximativ 450.000 de vorbitori
− deosebiri dialectale semnificative: Alpi + lipsa unei unităţi politice
− varietăţi mai cunoscute: romanşă (Elveţia), valandă, sursilvană, ladină, friulană
− vorbitori bilingvi – influenţă germană, italiană, franceză

5.5. Sarda
− vorbită în Sardinia
− dialecte: − logudorez (centrul insulei; conservator)
− campidanez (sud, influenţat de dialectele italieneşti)
− galuric şi sassaric (nord, asemănări cu varietăţile corsicane)

5.6. Occitana
− numită în trecut provensală, de la numele provinciei franceze Province, care era mult mai extinsă
− vorbită în sudul Franţei (vezi harta mai jos)
− se numea langue d’oc, spre a se se deosebi de langue d’oïl, adică franceza
− dialecte – de la vest la est: gascon, languedoc, limousin, auvergnat, provensal propriu-zis (!),
vadens
− înainte de secolul al XVI-lea, când sub Francisc I franceza a fost proclamată limbă oficială a
întregului stat, occitana se vorbea pe un teritoriu mai extins

5.7. Franceza
− vorbită în jumătatea de nord a Franţei, jumătatea de sud a Belgiei
− dialecte: poitevin, normand, picard, wallon, loren, champenois, burgundic, francien; ultimul,
vorbit în regiunea pariziană, a devenit limbă literară

5
5.8. Catalana
− provinciile spaniole Catalonia şi Valencia + Franţa (vezi harta mai jos)
− discuţie: dialect occitan sau limbă propriu-zisă (vezi mai jos)

5.9. Spaniola
− vorbită în Spania, cu excepţia zonelor în care se vorbesc catalana şi basca + America Centrală şi
de Sud
− dialecte: asturic-leonez, castilian (spaniola literară), aragonez, andaluzian
− diversitate dialectală foarte mare dacă se ia în calcul şi zona noneuropeană

6
5.10. Portugheza
− vorbită în Portugalia, în partea de nord-vest a Spaniei (Galicia), Insulele Azore şi Madeira +
America de Sud, Africa
− dialecte ale portughezei europene: mirandez, portughez de nord, portughez de sud, azoric,
madeiric, galician (!)

6. Continuumul romanic

6.1. Limbi-punte
− catalana a fost considerată pentru multă vreme o varietate a occitanei; încă este resimțită o
anumită continuitate între limba trubadurilor și limba vorbită în sudul Spaniei
− catalana este greu de încadrat pentru că are și trăsături ibero-romanice, și trăsături galo-romanice
− gascona: limbă distinctă sau dialect occitan?; cele mai multe influenţe spaniole dintre toate
dialectele occitane
− aragoneza – spaniolă + numeroase trăsături galo-romanice (fr.)

Catalunia +…. Gasconia Aragon

6.2. Limbi izolate: sarda

− recunoscută ca limbă independentă în Evul Mediu şi în Renaştere
− Dante o consideră un dialect italian, cu trăsături arhaice

6.3. Limbi „inventate”: franco-provensala, retoromana

Franco-provensala
− termen introdus în 1873 de Graziadio Ascoli
− sistem consonantic ca în franceză, dar sistem vocalic ca în occitană
− A. Duraffour contestă statutul de limbă al acestei varietăţi şi o consideră un dialect al francezei

7
Retoromana
− tot Graziadio Ascoli a arătat că unele varietăţi lingvistice din Alpi (pe care le-a numit „ladină”) au
o anumită unitate; acestea au fost redenumite retoromană de Theodor Gartner (1883)

6.4. Dialecte culturale

− conştiinţa vobitorilor – criteriu esenţial de clasificare
− asturiana: dialect al spaniolei în trecut > limbă cu tradiţie scrisă şi norme proprii
− galiciana: dialect al portughezei în trecut > limbă oficială în provincia Galicia
− corsicana – diferenţe destul de mici faţă de italiană (toscană); clasificată drept limbă de Hans
Goebl (1988)

Asturiană, galiciană Corsicană

−> clasificarea lui Bossong (2016): Romania continua vs franceză vs română