Sisteme de depoluare în industria alimentară

Laborator
STUDIUL AERĂRII APELOR

1. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Lucrarea de laborator are următoarele obiective:

- să permită studenţilor să studieze fenomenul de aerare a apelor, care este de fapt un
fenomen de transfer a unui gaz într-un lichid, adică transferul oxigenului din aerul atmosferic
în apă; acest fenomen are în natură o importanţă esenţială atât pentru existenţa faunei şi florei
acvatice, cât şi pentru menţinerea bunei calităţii a apelor naturale prin autoepurare (realizată
de un complex de bacterii aerobe şi alte micro şi macro organisme acvatice) şi face posibilă
tratarea în condiţii artificiale a apelor uzate, eliminând încărcarea organică prin epurare
biologică;
- studenţii vor studia transferul de oxigen în apă naturală prin mai multe experimente
practice, utilizând aeratorul din dotarea standului de laborator;
- în timpul experimentelor studenţii vor pune în evidenţă influenţele principalilor
factori de impact asupra fenomenului de transfer a oxigenului în apă, şi anume: agitarea apei
din aerator, debitul de aer pentru aerare, natura încărcării poluante a apei uzate, înălţimea
coloanei de apă din aerator şi tipul constructiv de difuzor pentru aerare; în acest scop se vor
efectua măsurători (pe baza cărora vor ridica curbe specifice procesului de aerare) ale
mărimilor caracteristice fenomenului de aerare a apelor şi anume: capacitatea de oxigenare a
apei şi coeficientul de absorbţie, atunci când factorii de impact variază între anumite limite.

2. ASPECTE TEORETICE

În epurarea apelor uzate, pentru anumite tratamente specifice, prezintă importanţă

practică procesele de transfer în/din ape a unor componenţi gazoşi (introducerea oxigenului
atmosferic în ape, scoaterea dioxidului de carbon şi a hidrogenului sulfurat din ape,
introducerea clorului sau a ozonului în ape, etc). Dintre acestea, tratamentul cel mai
reprezentativ, utilizat pe scară largă în practică, îl constituie introducerea oxigenului gazos în
apa uzată în scopul îndepărtării impurităţilor de natură organică sub acţiunea unei biomase de
bacterii aerobe, în scopul oxidării chimice a unor compuşi greu biodegradabili sau minerali,
sau în scopul eliminării unor compuşi gazoşi pentru îmbunătăţirea gustului apei. Oxigenul
provine cel mai frecvent din aerul atmosferic, caz în care procesul poartă denumirea de
aerarea apei.
În mod normal, apele uzate nu conţin oxigen gazos din cauza încărcării poluante cu
substanţe organice. Oxigenul dizolvat se găseşte în mod natural doar în apele naturale curate
(nepoluate). Cantităţile normale de oxigen dizolvate în apă pură, stabilite în condiţii de
echilibru cu aerul atmosferic saturat în vapori de apă, precum şi în condiţii standard de
presiune atmosferică (760 mm coloană de mercur), sunt variabile în funcţie de temperatură şi
sunt indicate în tabelul 1.
Apele care conţin în condiţiile menţionate anterior chiar cantităţile de oxigen indicate
în tabelul 1 se numesc ape saturate cu oxigen, cele care conţin cantităţi mai mari decât
valorile indicate se numesc ape suprasaturate cu oxigen, iar cele care conţin cantităţi mai mici
decât valorile indicate se numesc ape subsaturate cu oxigen.
Apele naturale de suprafaţă conţin de regulă cantităţi mai mici de oxigen dizolvat
decât limita de saturaţie, datorită conţinutului lor în substanţe organice, mai ales în apropierea
centrelor populate. Totuşi la o anumită distanţă de centrele populate, cantitatea de oxigen din
ape creşte iar, datorită diminuării încărcării cu impurităţi organice, prin fenomenul natural de

1
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

autoepurare şi în această situaţie apele tind din nou să se satureze cu oxigen atmosferic. De
asemenea, se poate menţiona că şi apele naturale care conţin cantităţi semnificative de săruri
dizolvate prezintă limite de saturare cu oxigen mai mici.
Tabelul 1
Concentraţia Cs de oxigen
Temperatura Factorul F de corecţie
în apă la saturaţie
[ºC] în funcţie de temperatură
[mg/l]
0 14.6 1.2920
2 13.8 1.2212
4 13.1 1.1593
6 12.5 1.1062
8 11.9 1.0531
10 11.3 1.0000
12 10.8 0.9558
14 10.4 0.9204
16 10.0 0.8850
18 9.5 0.8407
20 9.2 0.8142
22 8.8 0.7788
24 8.5 0.7522
26 8.2 0.7257
28 7.9 0.6991
30 7.6 0.6726

Cantitatea de oxigen care lipseşte unei ape pentru a atinge valoarea de saturare se
numeşte deficit de oxigen. Prin cunoaşterea deficitului de oxigen din apă se poate aprecia atât
starea de impurificare a apelor naturale, cât şi eficienţa procesului de epurare biologică din
staţiile de epurare. De regulă, apele uzate rezultate în urma tratamentul biologic pot conţine
doar mici cantităţi de oxigen dizolvat şi anume 1-2 mg/l.
Suprasaturarea naturală cu oxigen a apelor de suprafaţă este un fenomen care are loc
mai ales datorită turbulenţelor excesive de curgere, dar şi prezenţei excesive a plantelor
acvatice, care în zilele însorite consumă dioxidul de carbon din apă şi elimină oxigen gazos în
cadrul procesului de metabolism (de menţionat însă, că pe timpul nopţii are loc fenomenul
invers, plantele consumând oxigenul din apă şi eliberând dioxid de carbon). Apele
suprasaturate cu oxigen pot căpăta un caracter coroziv, atacând construcţiile şi instalaţiile
hidrotehnice din oţel, plumb, zinc sau alamă.
Pentru aerarea apei în scopul realizării diferitelor tipuri de tratamente sunt folosite
echipamente de aerare de numeroase tipuri, care sunt de regulă clasificate în două mari
categorii: pneumatice şi mecanice, după modul în care acestea asigură dispersia aerului în apă
în scopul creării unei arii cât mai mari a suprafeţei de separare apă-aer prin care are loc
transferul.
Mărimea care cuantifică cantitativ procesul de aerare a apei este capacitatea de
oxigenare. Pentru determinarea capacităţii de oxigenare a unui sistem se folosesc două tipuri
de metode experimentale, şi anume metoda de determinare a capacităţii de oxigenare în
condiţii stabile şi metoda de determinare a capacităţii de oxigenare în condiţii instabile.
Metoda de determinare a capacităţii de oxigenare în condiţii stabile se bazează pe
procesul biologic dintr-un bazin de aerare cu nămol activ la care se menţin constanţi toţi
parametrii de stare şi în care se introduce o cantitate de oxigen, astfel încât în bazin să se
menţină constant nivelul oxigenului dizolvat între 1-2 mg/l. Această metodă este mai precisă,
dar şi mai greu de aplicat.
Metoda de determinare a capacităţii de oxigenare în condiţii instabile este o metodă
mult mai simplu de aplicat dar care dă şi rezultate cu o acurateţe corespunzătoare. Principial,
se bazează pe faptul că un anumit gaz care face parte din atmosferă care intră în contact cu un

2
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

lichid în care este solubil, va trece în soluţie până la nivelul în care concentraţia acestui gaz în
lichid devine egală cu concentraţia gazului în atmosferă.
Nivelul de echilibru este determinat de coeficientul de absorbţie K s , care reprezintă
valoarea concentraţiei gazului în lichid, atunci când atmosfera este alcătuită în întregime din
gazul considerat.
Se poate demonstra că:
ln D t1  ln D t 2 2,303  log D t1  log D t 2 
Ks   (1)
t 2  t1 t 2  t1
în care: Ks – coeficient de absorbţie, care în astfel de experimente se exprimă
convenţional în [s-1] ;
Dt1, Dt2 [mg/l] – două valori înregistrate ale concentraţiei de oxigen dizolvat în
apă (cu ajutorul unui aparat pentru determinarea cantităţii de oxigen dizolvat în
apă);
t1, t2 şi [s]- momentele de timp corespunzătoare citirii concentraţiilor Dt1, Dt2.
De fapt se observă că dacă se fac mai multe înregistrări în timp ale concentraţiei Dt de
oxigen dizolvat în apă, mai precis a log Dt, şi se reprezintă grafic punctele obţinute într-un
sistem de coordonate cu log Dt pe ordonată şi t pe abscisă, coeficientul de absorbţie Ks
reprezintă panta dreptei trasate printre punctele reprezentate, 1 şi 2 reprezentând două puncte
de pe această dreaptă (pentru care se citi cu uşurinţă valoarile lui log Dt şi lui t).
Capacitatea de oxigenare a unui sistem de aerare este definită ca fiind intensitatea de
absorbţie a oxigenului în timpul procesului de aerare a unei ape iniţial complet lipsită de
oxigen dizolvat, proces care se desfăşoară la temperatura de 10 ºC. Capacitatea de oxigenare
se determină cu următoarea relaţie:
R (10)  K s  F  Cs (10)  V (2)

în care: R(10) [g/h] - capacitatea de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC;

Ks – coeficient de absorbţie;
F - factorul de corecţie în funcţie de temperatură (vezi tabelul 1);
Cs(10) [mg/l]- concentraţia e oxigen în apă la saturaţie, la temperatura de 10ºC
(vezi tabelul 1)
V [l]- volumul de apă supus aerării.
Se menţionează că pentru omogenitatea relaţiei se recomandă ca: Ks să fie exprimat în
[h-1], C(10) să fie exprimat în [g/l] şi V să fie exprimat în [l].
în care: Dt - valoarea citită a concentraţiei de oxigen în fluid;
C s [mg/l] - concentraţia oxigenului saturat la temperatura la care se realizează
experimentul;
C t [mg/l] - concentraţia de oxigen la momentul de timp t.

3. APARATURA ŞI MATERIALELE UTILIZATE

- Aparat pentru studiul aerării W10 – Armfield, Marea Britanie (vezi figura 1);
- Balanţă electronică 0 - 2000 g;
- Aparat pentru determinarea cantităţii de oxigen dizolvat în apă (vezi anexa b);
- Cronometru;
- Seringă;
- Reactivi chimici;

3
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

- Apă de la reţeaua de alimentare urbană.

Fig 1. Schema aparatului pentru studiul aerării (vederi din faţă şi din spate)

1. Cadrul aparatului;
2. Picioare din cauciuc;
3. Rezervor de apă de tip Perspex (cu volumul de 24,5 litri);
4. Scală gradată pentru măsurarea nivelului apei;
5. Robinet de golire a rezervorului de apă;
6. Capacul rezervorului;

4
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

7 Motoreductorul de acţionare a agitatorului;

8. Agitator;
10. Sondă pentru măsurarea cantităţii de oxigen din apă şi temperaturii (vezi anexa d);
11 Conductă pentru aerare;
12 Aparat pentru determinarea cantităţii de oxigen dizolvat în apă şi temperaturii;
13. Cablul de conexiune a sondei la aparatul pentru determinarea cantităţii de oxigen
dizolvat în apă şi temperaturii;
14. Pompă de insuflare a aerului;
15. Filtru de aer;
16 Atenuator de vibraţii al pompei de insuflare a aerului;
17 Debitmetru de aer cu gama de măsurare între 0 - 12 l/min;
18.Variatorul de turaţie a agitatorului;
19. Întrerupătorul motorului de acţionare a agitatorului;
20. Robinet de reglare a debitului de aer;
21. Întrerupătorul pompei de insuflare a aerului.

4. MODUL DE LUCRU

În cadrul lucrării de laborator se vor face mai multe experimente, şi anume:

Experimentul 1. Studiul transferului de oxigen în condiţii de instabilitate

Fig 2. Schema de lucru pentru experimentul 1

- se prepară următoarele soluţii:

▪ soluţie de sulfit de sodiu (Na2SO3) cu concentraţie de 10% prin dizolvarea a 100 g de
sare într-un litru de apă distilată;
▪ soluţie de clorură de cobalt (CoCI2·6H2O) cu concentraţie de 1% prin dizolvarea a 10
g de sare într-un litru de apă distilată (clorura de cobalt este un catalizator pentru reacţia dintre
sulfitul de sodiu şi oxigen);

5
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

- se umple vasul cu apă de la reţeaua de alimentare până la un nivel convenabil (în

mod normal se va folosi un volum de 20 litri, valoare care însă poate varia în cazul altor
experimente);
- se aşează difuzorul de aerare şi sonda pentru măsurarea cantităţii de oxigen din apă şi
temperaturii în poziţii corespunzătoare astfel; difuzorul de aerare se va poziţiona astfel încât
curentul de bule de aer obţinut să nu fie orientat direct către sonda pentru măsurarea cantităţii
de oxigen şi temperaturii, pentru că în caz contrar se vor obţine indicaţii false (distorsionate)
ale aparatului pentru determinarea cantităţii de oxigen dizolvat în apă, iar sonda pentru
măsurarea cantităţii de oxigen din apă şi a temperaturii se va poziţiona şi fixa în poziţie
verticală, astfel încât inelul argintiu de pe corpul sondei să fie scufundat în lichid;
- se porneşte agitatorul la o turaţie moderată şi se adaugă 1,5 ml soluţie de sulfit şi 0,5
ml soluţie de clorură de cobalt pentru fiecare litru de apă din vas (aceste cantităţi ar trebui să
fie suficiente pentru deoxigenarea apei); se citeşte pe display-ul aparatului pentru
determinarea cantităţii de oxigen dizolvat în apă nivelul oxigenului dizolvat, valoare care
trebuie să fie mai mică decât 10% din valoarea de saturaţie; dacă este necesar, se mai poate
adăuga încă câte o mică cantitate din cele două soluţii indicate anterior pentru a aduce nivelul
oxigenului dizolvat mai aproape de zero;
- se porneşte pompa de insuflare a aerului şi se ajustează debitul aerului pentru aerare
la o valoare corespunzătoare, de exemplu 5 l/min;
- se porneşte agitatorul şi se reglează turaţia sa la cea mai mică valoare la care
conţinutul vasului este amestecat corespunzător;
- după ce debitul de aerare s-a fost stabilizat la valoarea impusă, se vor face înregistrări
ale nivelului de oxigen dizolvat la intervale de 2 min, până când nivelul oxigenului dizolvat se
apropie de valoarea de saturaţie; această operaţie poate dura între 10-30 min, în funcţie de
condiţiile în care se desfăşoară experimentul;
- la fiecare înregistrare a nivelului de oxigen se va menţiona şi valoarea temperaturii
apei, deoarece în calculele ulterioare va fi necesară valoarea medie a temperaturii din timpul
desfăşurării experimentului;
- se vor determina prin calcul valorile coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii
R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC după procedura prezentată în subcapitolul 2;

Experimentul 2. Determinarea efectului intensităţii de amestecare a apei asupra

coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii de oxigenare R(10)

Fig 3. Schema de lucru pentru experimentul 2

6
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

- se procedează exact cum a fost indicat la experimentul 1, şi se vor determina valorile

coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC
după procedura prezentată în subcapitolul 2 pentru valoarea corespunzătoare minimă a turaţiei
agitatorului;
- se repetă experimentul pentru o turaţie medie a agitatorului şi se vor determina şi în
acest caz valorile coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la
temperatura de 10ºC;
- se repetă încă o dată experimentul pentru o turaţie mare a agitatorului şi se vor
determina valorile coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la
temperatura de 10ºC;
- pe baza valorilor determinate ale coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10)
de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC se va comenta care este efectul intensităţii de
amestecare a apei asupra procesului de aerare şi se ridica grafic curba de variaţie a capacităţii
R(10) de oxigenare a apei în funcţie de viteza de amestecare a apei.

Experimentul 3. Determinarea efectului variaţiei debitului de aer pentru aerare

asupra coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii de oxigenare R(10)

Fig 4. Schema de lucru pentru experimentul 3

- se procedează exact cum a fost indicat la experimentul 1, şi se vor determina valorile

coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC
după procedura prezentată în subcapitolul 2 pentru valoarea corespunzătoare minimă a turaţiei
agitatorului;
- se repetă experimentul pentru o valoare a debitului de aerare de 8 l/min şi se vor
determina şi în acest caz valorile coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10) de
oxigenare a apei la temperatura de 10ºC;
- se repetă încă o dată experimentul pentru o pentru o valoare a debitului de aerare de
12 l/min şi se vor determina deasemenea valorile coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii
R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC;
- pe baza valorilor determinate ale coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10)
de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC se va comenta care este efectul variaţiei debitului
de aer asupra procesului de aerare (mai ales din punctul de vedere al valorii perioadei de timp

7
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

după care se ajunge la saturaţia apei cu oxigen) şi se va ridica grafic curba de variaţie a
capacităţii R(10) de oxigenare a apei în funcţie de debitul de aer pentru aerarea apei.

Experimentul 4. Determinarea efectului natura încărcării poluante a apei asupra

coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii de oxigenare R(10)

Fig 5. Schema de lucru pentru experimentul 4

- se procedează exact cum a fost indicat la experimentul 1, numai că în vasul standului

se introduce apă uzată urbană (de canalizare), şi se vor determina valorile coeficientului de
absorbţie Ks şi a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC după procedura
prezentată în subcapitolul 2 pentru valoarea corespunzătoare minimă a turaţiei agitatorului;
- se repetă experimentul introducându-se în vasul standului o soluţie de detergent
sintetic şi se vor determina şi în acest caz valorile coeficientului de absorbţie Ks şi a
capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC;
- se repetă încă o dată experimentul, de data aceasta introducându-se în vasul standului
o soluţie de clorură de sodiu (sare de bucătărie) şi se vor determina de asemenea valorile
coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC;
- pe baza valorilor determinate ale coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10)
de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC se va comenta care este efectul naturii încărcării
poluante a apei asupra procesului de aerare, mai ales modul în care restricţionează încărcarea
poluantă de diverse naturi procesul de aerare.

Experimentul 5. Determinarea efectului construcţiei diferitelor tipuri de difuzoare

pentru aerare asupra coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii de oxigenare R(10)

- se procedează exact cum a fost indicat la experimentul 1, şi se vor determina valorile

coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC
după procedura prezentată în subcapitolul 2 pentru valoarea corespunzătoare minimă a turaţiei
agitatorului, cu menţiunea că în timpul experimentului aerarea se face cu un difuzor simplu de
aerare din material poros (de altfel la toate experimentele anterioare s-a folosit acest tip de
difuzor);

8
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Fig 6. Schema de lucru pentru experimentul 5

- se repetă experimentul, înlocuindu-se difuzorul simplu de aerare din material poros

cu un difuzorul triplu de aerare din material poros şi se vor determina şi în acest caz valorile
coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC;
- se repetă încă o dată experimentul, de data aceasta utilizându-se un difuzor de aerare
de tip ţeavă perforată şi se vor determina deasemenea valorile coeficientului de absorbţie Ks şi
a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC;
- pe baza valorilor determinate ale coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10)
de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC se va comenta care este efectul variaţiei tipului
constructiv de difuzor de aerare asupra procesului de aerare (mai ales se va observa
dimensiunile bulelor de aer şi cantitatea acestora pentru fiecare tip constructiv de difuzor în
parte).

Experimentul 6. Determinarea efectului adâncimii apei asupra coeficientului de

absorbţie Ks şi a capacităţii de oxigenare R(10)

Fig 7. Schema de lucru pentru experimentul 6

9
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

- se procedează exact cum a fost indicat la experimentul 1, înălţimea coloanei de apă

din vasul standului fiind de 300 mm, şi se vor determina valorile coeficientului de absorbţie
Ks şi a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC după procedura prezentată
în subcapitolul 2 pentru valoarea corespunzătoare minimă a turaţiei agitatorului;
- se repetă experimentul pentru o înălţime a coloanei de apă din vasul standului de 200
mm şi se vor determina şi în acest caz valorile coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii
R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC; se va acorda o atenţie specială poziţionării
corecte a difuzorului de aerare şi a sondei pentru măsurarea cantităţii de oxigen din apă şi
temperaturii (aşa cum s-a indicat la experimentul 1);
- se repetă încă o dată experimentul pentru o înălţime a coloanei de apă din vasul
standului de 100 mm şi se vor determina deasemenea valorile coeficientului de absorbţie Ks şi
a capacităţii R(10) de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC; de asemenea se va acorda o
atenţie specială poziţionării corecte a difuzorul de aerare şi sondei pentru măsurarea cantităţii
de oxigen din apă şi temperaturii (aşa cum s-a indicat la experimentul 1);
- pe baza valorilor determinate ale coeficientului de absorbţie Ks şi a capacităţii R(10)
de oxigenare a apei la temperatura de 10ºC se va comenta care este efectul înălţimii apei din
aerator asupra procesului de aerare şi se va ridica grafic curba de variaţie a capacităţii R(10) de
oxigenare a apei în funcţie de înălţimea apei din vasul de aerare.

5. ÎNREGISTRAREA ŞI PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

Înregistrarea atât a datelor experimentale, cât şi a celor calculate, se va face în

următoarele tabele, pe baza cărora se ridică curbele de variaţie indicate:

Tabelul 2
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =

Tabelul 3
Turaţie mică a agitatorului
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =
Turaţie medie a agitatorului
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =

10
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Turaţie mare a agitatorului

Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =

Tabelul 4
Debitul de aerare: 5 l/min
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =
Debitul de aerare: 8 l/min
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =
Debitul de aerare: 12 l/min
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =

11
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Tabelul 5
Apă uzată urbană (din canalizare)
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =
Soluţie de detergenţi sintetici
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =
Soluţie de clorură de sodiu
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =

Tabelul 6
Difuzorul simplu de aerare din material poros
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =
Difuzorul triplu de aerare din material poros
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =
Difuzorul de aerare din ţeavă perforată
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =

12
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Tabelul 7
Înălţimea apei în vasul de aerare: 300 mm
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =
Înălţimea apei în vasul de aerare: 200 mm
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =
Înălţimea apei în vasul de aerare: 100 mm
Timp
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30
[min]
O2
[mg/l]
Temperatură
[ºC]
log Dt

Ks = R(10) =

13