Zsuzsa Diamantstein

O tîrgumureșeancă de origine evreiască, a supravieţuit coşmarului de la Auschwitz, unde l-a întâlnit pe

temutul doctor Mengele, cel supranumit 'Îngerul morţii' pentru experimentele sale sadice susţinute pe
deţinuţi. Dânsa trăieşte în prezent la Târgu Mureş şi are 89 de ani. La cererea dânsei, nu vom prezenta în
acest articol Numele ei, ci doar inițialele. De altfel, Z.D. a maid at interviuri în care povestește despre
cumplita experiență prin care a trecut, de exemplu pentru celebra publicație Daily Record, dar niciodată
pentru un ziar tîrgumureșean.

Situația de dinaintea deportării

Familia doamnei Z.D. era din Tîrgu-Mureș. Bunicul dânsei avea o casă mare în oraș. „Un timp am stat
împreună cu bunicul. După aceea bunicul a vândut și noi ne-am mutat de acolo. Eu sunt născută în Tîrgu-
Mureș, dar în timpul acela părinții mei stăteau la Petroșani. Tatăl meu murise foarte devreme, pe când
eu aveam șase ani. Mama a revenit la Tîrgu-Mureș și s-a măritat a doua oară și astfel am stat la Tîrgu-
Mureș până în 1939. Eu am mers la Liceul Unirea, liceul pentru fete”, și-a început povestea Z.D. Însă nu a
reușit să termine liceul fiindcă războiul se apropia și a început discriminarea evreilor. „Așa că eu nu am
terminat liceul și am început să învăț croitorie ca să am o meserie. Tatăl meu, care era funcționar de
bancă, a fost mutat la Reghin. Ne-am mutat la Reghin, eu acolo am lucrat un timp oarecare și după
cedarea Ardealului Ungariei, s-a accentuat, încetul cu încetul, discriminarea împotriva evreilor. În 1940,
când au intrat ungurii, încă mai era viață normală. Apoi, tatăl meu a fost dat afară din serviciu. După
intrarea nemților în Ungaria, în 1943, s-a terminat cu binele pentru evrei. A început o persecuție ca la
carte. Prima oară ne-au dat afară din locuințe, ne-au mutat mai mulți într-o casă, ca după aceea, în 3 mai
1944, să fim băgați în ghetou. Ghetoul nu era un oraș întreg ca la Varșovia; a fost restrâns ca dimensiuni
și la Tîrgu-Mureș și la Reghin în fabricile de cărămizi. Și evreii din toată partea secuiască (Odorhei,
Miercurea Ciuc) au fost duși la Reghin. Am stat în ghetou o lună de zile, după care ne-au pus în vagoane
și ni s-a spus că ne duc la muncă...”, a povesti Z.D. începutul experienței sale cumplite.

Auschwitz

„La muncă” era de fapt lagărul de exterminare de la Auschwitz. Dar pe vremea aceea oamenii încă nu
știau ce înseamnă cu adevărat Auschwitz, după cum relatează în continuare Z.D.: „Eram încă împreună
cu părinții. În vagon când ne-au preluat, un timp oarecare au fost jandarmii unguri în vagoane și la un
moment dat am fost predați nemților. Și un soldat care a intrat în vagonul nostru ne-a spus că o să fie
bine, că o să lucrăm și că de exemplu cine știe să cânte la un instrument muzical o să-i fie bine. Tatăl
meu cânta foarte bine la vioară și s-a bucurat că o să aibă o meserie. În vagoane era ceva groaznic. Am
călătorit de joi până luni. Eram în vagoane pentru cai, cam 100 de oameni, fără apă, fără nimic. Asta a
fost la începutul lui iunie. Când am ajuns la Auschwitz nu știam ce este acolo. Ne-a scos repede din
vagoane spunând: „Repede, repede, repede!”. Eu cu mama de braț, imediat bărbații în altă parte, eu
împreună cu mama, ne-au împins. Erau afară deținuții care ziceau femeilor să dea copii sugari în mâna
bătrânilor. Noi nu știam de ce. Am ajuns la o comisie de ofițeri germani. Noi n-am știut cine sunt. Acolo
era renumitul Mengelev. Pe mama a trimis-o la stânga, pe mine la dreapta. Mama avea 47 de ani. A zice,
încă poți fugi și a împins-o lângă mine. Deci am rămas împreună. Eu aveam 22 de ani. A urmat o noapte
groaznică. Ne-a dus într-o sală mare unde a trebuit să ne dezbrăcăm gol-goluț. Asta mergea ca pe bandă.
Numai pantofii au rămas pe picioarele noastre. Prima oară ne-au tuns peste tot unde aveai păr. Apoi
repede în baie, un duș unde picura puțină apă. Când am revenit nu mii-am găsit pantofii. Eu am crezut că
mergem la muncă și aveam niște pantofii foare moderni, foarte eleganți. Mi-au dat o pereche de
pantofi, unul negru, celalalt vverde, unul cu tocuri, celalalt fara si ceva zdrente sa ne imbracam.. Era ceva
groaznic, era noapte. S-au văzut flăcări de departe, era un miros neplăcut, nu știam ce-i. Erau camerele
de gaz unde mirosul de carne, dar noi n-am știut nimic. Am rămas cu mama și ne-au împins într-o baracă
mare mare unde nu era nimic, nici paturi, doar niște zdrențe pe podea. Ne era sete, nu aveam apă, nu
puteai ieși la WC. Ne-au lăsat acolo niște căldări pentru necesități. Ne-am așezat pe pământ. Odată am
primit o supă groaznică, dar într-un lighean ne-a dat o cantitate de lichid pentru cinci persoane.
Număram câte înghițituri aveam ca să fie la fel. Cine n-a trăit, nu-și poate închipui. Cum ai fost degradat,
nu mai era om. Simțul de rușine a dispărut. Ca nimalele. Acolo am stat vreo 2 zile închiși. Baraca nu era
chiar terminată și fiiindcă ploua și acoperișul era spart, am stat si am băut apă de unde picura de pe
acoperiș. Într-o noapte, ne-a dezbrăcat și ne-a dat niște uniforme vărgate. Repede, repede în vagoane.
Eram încă cu mama și cu mătușa mea care avea 30 și ceva de ani. Am ajuns în Krakov Plasov, o suburbie
a Varșoviei. Lagărul care de fapt era construit pe cimitirul evreiesc. Deci noi stăteam pe morminte. Acolo
era un lagăr mare de concentrare, unde erau foarte multe barăci și erau deja acolo toți polonezii care
fuseseră anterior tot acolo în ghetou iar apoi s-a transformat în lagăr. Deci ei nu au fost la Auschw. Ei nu
erau tunși și aveau încă hainele lor de acasă. Era un lagăr de concentrare, nu de nimicire ca Austwitz sau
Buckenwald. Acolo erau și deținuți politici și criminali de alte etnii, nu evrei. Acești șefi de grupe erau
criminali. Evreii, bărbații la templu poartă un fel de șal. Așa batjocură a fost că erau niște țigance care au
fost deținuți și erau îmbracate cu rochii facute din acest obiect de cult. Am rămas în lagărul de
concentrare și ni s-a spus să avem grijă să nu spunem că suntem mama și fiica. Numele nu conta nimic,
ci doar numărul… Am spus că în viața mea nr 5 nu mai vreau să aud. Eu purtamnule tatălui meu adevărat
iar mama numele celui de-al doilea soț.

Ni s-a spus să spunem că avem o meserie. Mama și cu mine am spus că amândouă suntem croitorese.
Cân a fost alegerea, pe mine m-au luat ca croitoreasă și mama săraca a rămas la muncă de construcții.
Toată ziua cărau niște bolovani de aici până acolo și de acolo până aici. Nimic rațional, numai pentru
chinuirea fizicului și sufletului. Mama acvea o piele foarte albă și din cauză soarelui avea niște bășici
foarte mari pe picior. A fost mare lucru, că seara după terminarea lucrului în baracă eram împreună. Eu
am avut o muncă foarte ușoară: ne-a dus într-o magazie unde de exemplu, lucrurile furate de la evrei
erau sortate. De ex, la un moment dat a trebuit să alegem cuile care s-au furat de la o magazie de
fierărie. Când am terminat un șef ne-a spus „arunca-ți jos și mai alegeți încă o dată.” Fiindcă știam limba
germanpă m-am putut înțelege bine cu polonezele. Și m-au ajutat mai mult așa că de ex era unul care a
văzut că am asemenea pantofi, mi-a adus o pereche de pantofi la fel, cu talpă de lemn. Acolo am stat
până în august, aproape două luni. Aici nu era cameră de gazare., înainte se mai făceau omorâri dar în
timpul nostru nu. Condițiile de cazare erau în barăci cu paturi supraetajate, era mai bine ca la Austwitz.
Mama era o femeie tare puternică la suflet, nu se văieta, m-a liniștit mai mult.

Într-o noapte ne-a adunat… Cel mai groaznic lucru era peste tot mai ales la Austwitz, chemarea la
numărătoiare. Să se vadă dacă nu s-a pierdut vreo unul.. Se sta ore întregi și dimineața, la Auswt ne
scula noaptea și stăteram până la 9 dimineața. În timpul acela nu aveam voie să intrăm în barăci. Acest
apel s-a făcut și după-masa de la ora 5 până la 9, era ceva groaznic. Și în Cracovia se făcea acest lucru. De
acolo ne ducea la muncă dimineața și când veneam iarăși ne număra.

Într-o noapte iarăși nea-a chemat pe Apel Platz, Locul Apelului și m-a despărțit de mama. Era ceva
groaznic. A doua zi ne-a dus la muncă și mai repede ne-a dus acasă, era duminică, și pe noi ne-a pus în
rând și… Înainte de asta, locul era pe un dâmb și s-a putut vedea la distanță un loc unde se făceau
extrerminăriele., Veneau mașini cu polonezi și se vedea că se dezbrăcau și erau împușcați. Atunci când
pe nou ne-a pus pe noi iarăși în rând am mers spre locul acela de exterminare. Am crezut că și pe noi ne
omoară. La un moment dat stânga împrejur și ne-a dus la gară. Acolo era trenul unde erau închiși acei
deținuți între care era și mama. Au stat deja de o zi închiși în vagoane și atunci ne-a pus și pe noi în
vagoane. Nu puteam pune jos piciorul sau ridica piciorul că nu aveam unde să-l punem înapoii. Eram ca
heringii, stăteam în picioare până la un moment dat am simțit că mor. Nu am murit ci am leșinat. Mi-am
revenit făăr apă fără nimic. Am ajuns iarăși la Austw. La Cracovia am stat 2 luni. Am coborât din tren și
am văzut-o pe mama. I-am făcut semn cu mâna că ne întîlnim la baie. Abia așteptam să mergem la baie
că era cald, am stat în vagoane. Dar pe mama nu am mai văzut-o. Mi s-a spus atunci că a fost dusă la
muncă mai ușoară. M-am bucurat că iarăși ne-a tuns că aveam păduchi deja. Atunci am stat la Auswitz
până în 13 septembrie. N-am făcut nimic la Austw. DaR nenorocirea a fost că dacă nu ne ducea înapoi la
Ausw poate mama venea acasă. Ea a fost gazată împreună cu mătuțșa mea mult mai tânără. Ne-a dus
apoi la un lagăr lângă Breslov, un lagăr mai mic unde era un șef de lagăr care a cerut n iște muncitori și
ne-a dus un grup de 500 de femei care erau tunse, îmbrăcate groaznic cu niște zdrențe și în spate era
vopsit o dungă roșie ca nu cumva să fugim. Când ne-a văzut acela a crezut că suntem femei de la
balamuc, că așa arătam. Acolo erau barăci mai curate, dar nu erau bune că erau foatrte subțiri și venea
iarna. Ne-au aștepta cu niște cârpe ca să ne punem pe cap pt că nu putea să ne vadă cum arătăm. Acolo
mergeam la muncă destul de grea fără nici un sens. De exemplu, erau niște clădiri care nu erau
terminate. Așa au pus aceltui șefi că va fi o fabrică de ceramică. Pe noi ne ducea la muncă, cu lopata
dădeam pământul de aici încolo. Era deja iarnă,, era destul de frig. Acest șef nu era un om rău că de fapt
el nu era soldat era numai deținut. Când a văzut că nu avem numai un rând de haine, a comandat să ne
duc încă un rând de lenjerie și așa ceva nu a fost voie. Ne-a lăsat tot așa cu o singură richie dar ne-au dat
niște paltoane. De acolo iarăși ne-au dus în alt lagăr chiar în ziua de moș nicolae 6 decembrie, în partea
sudetă a Cehoslovaciei. Acolo erau polonezi care au fost duși acolo cu hainele lor… La început ei nu
aveau comandanți soldații, soții lor erau dintre ei dar mai târziu, erau SS-iști. Am avut acolo un plutonier,
ca un drac de rău, el a fost la Ausw și știa cum trebuie să se poarte. Ne-a dus într-o fabrică undee se
făcea ață pt pantofi. Era o muncă foarte anevoiesă fiindcă se lucra la mașini mari. Era groaznic însă eram
în căldură, asta era binee. Asta a fost până în martie. Deja rușii se apropiau de localitatea asta. Atunci o
parte ne-a dus la muncă să facem anti-tancuri, să săpăm.

Am aflat apoi că Hitler a murit. Apoi toată fabrica a fost dusă să facă antitancuri dar pt cine? Era deja
1945, în aprilie, deja Hitler murise.

O poloneză a reușit să fugă ajutată de partizani, și plutonierul ne-a ținut un discurs că dacă va fi prinsă și
va fi legată într-un mpr și ne-a amenințat. Una dintre fete a vorbit cu prizonierii englezi și a fost bătută
de acest om de era albastră peste tot. Era ziua de 8 mai, mă durea foarte rău spatele și n-a trebuit să
merg la muncă, și au venit mai repede de la muncă. Și în ziua de 9 mai așa ne-am trezit că nu a fost nici
un SS acolo. Inainte aveam o șefă SS și a ținut un discurs să fugim că vin rușii și nu știu ce va fi ș i noi am
zis că nu mergem nicăieri. De fapt partizanii au avut grijă de lagărul asta ca să nu se întâmple ceva. Ne-
au eliberat rușii, eu nu am avut probleme. Am venit acasă. Fetele ofițeri SS au fost prinse de deținuți și
au făcut același lucruu ca ce au făcut ei cu noi. Au trebuit să spele latrina…

La Austw, în ianuarie au eliberat , acolo erau aștia pe jumătate morți. După eliberare Mengelev era la
Grosrosen și mergea în controale la latrine și la un moment dat eram cu o colegă, lucram ceva în baracp.
La um moment dat apare Mwengelev. Era un om foarte frumos. Și m-a întrebat: mă cunoșteți? De unde
sunteți? Și unde e mai bine aici sau la Ausw. Se uita așa fix la mine. Eram tânără nu arătam rău dar nu s-a
întâmplat nimic.

Am venbit acasă vreo 6 persoane. După aceea am făcut cunoștință cu soțul meu șși în 46 m-am căsătorit
cu el. Eu sunt pensionară din 57.

Tatăl meu era un funcțiopnar de bancă. Mama nu a lucrat. Am avut o viață decentă mic burgheză. Tatăl
meu în fiecare săptpmaâna era muzică de cameră, avema cărți, mama nu lucra și țineam și servitoare în
casă. Nu eram bogați, n-am putut pune la o parte bani, sau să mergem vara în concedii.

Cine n-a trăit acest lucru nu poate înțelege acest… Har Domnului că omul uită… Din familia mea
apropiată, părințoi, bunicul, unchi și verișiroi, 24 de persoane au pierit. Eu am venit acasă din familie și
încă un văr.

Al doilea lagăr.. A trebuit să încărcăm niște vagonete. Cu ceva pământ. Am împins vagoneta pe o șină
care s-a terminat. Fără rost…

Era frig. Feterle au luat niște saci de hârtie și au pus sub haine hârtie. Când s-a aflat a trebuit să scoatăp.
Când eram la antitancuri. Am avutt o colega care era pauza de masa. Incepuse să fie primavara. A aparut
o floricică. Prietena mea a cules floarea. A venit un SS și a băgut cu pușca că de ce a cules floarea aia.
Mia răi era șașii, șvabii ca germanii din imperiu. Și acum văd în fața mea cum a batut-o pe prietena mea
cu pușlca. Dar și între noi erau foarte răi, că au devenit foarte răi. De ex, stăteam în rând la Auswitz, și
dimeața am primit o pâine și am pus la o parte, și o fată care era tânbără așa o palmă mi-a dat fiindcă nu
aveam voie să punema la o parte. Din om au devenit animal.

Simțul rușiinii au dispărut . Într-un loc a fost o latrină cu mai multe găuri. Și la un moment dat au fost dus
un grup de bărbați. Erau două rânduri despărțiute cu o sârmă, Mergema liniștiți la wc nu ne intersat ca
este bărbat sau femei. Sau din atâta lichid ce ni s-a dat , trebuia să urinăm des. Unde era, pe drum, dacă
trebuia…. Supa era din coji, sau supa verde care cred că era din iarbă, că deja se simția puțin nisip. Odată
eram foarte fericit cp ne-a adus supă groasă, din bostan de porci. Așa diaree am avut… Mâncare solidă
era doar pâinea.

La Ausw amn facut diaree, la apel leșinam fetele mă țineau să fiu prezentă la apel. Nu aveam hârtie și ne
șetrgeam cu fâșii din rochie. Era o baie, niște chiuvete unde picurra apa rece, și fiindcă eram murdară din
cauza diareei m-am spăla acolo cu apă rece deși aveam febră. Foarte mulți ani au trecut dar de uitat nu
se poate.