Texte de popularizare a științei

Acestea răspund programului iluminist de „luminare” a

maselor. Textul științific apare sub forma lucrărilor de
popularizare. Cartea științifică avînd, în principal, caracter
de popularizare, ocupă un loc central în literatura epocii.
Cărturarii ardeleni modelează ideile iluministe la
realitățile sociale, politice, culturale ale Transilvaniei. Ei
elaborează, traduc, adaptează numeroase texte din diverse
domenii. Nevoia unor texte utiliare era des subliniată de
cărturarii epocii.
Repertoriul de texte de popularizare din această perioadă
este foarte variat: texte de istorie, de matematică, de
geografie, de științe naturale, de medicină (umană și
veterinară), de apicultură, de economie, pomicultură,
viticultură.
De exemplu, se tipăresc, în urma unor „povățuiri” ale
guvernului vienez, cărți agrotehnice, în vederea cultivării
raționale a pămîntului și a creării unei agriculturi mai
diversificate. Astfel de broșuri cu sfaturi agricole pentru
țărani erau fie traduceri din limba germană, fie prelucrări
(compilații) ale unor lucrări scrise în diverse limbi, fie
lucrări originale ale cărturarilor români.
Textele de popularizare sînt orientate spre necesitățile
stringente ale comunității și diseminează informațiile
științifice. Sînt destinate nespecialiștilor, unei circulații
largi ce cuprinde categorii sociale eterogene, transmiterii
de cunoștințe științifice unui public neavizat. De aceea,
aceste texte se caracterizează prin accesibilitate, atît la
nivelul vocabularului folosit, cît și la nivelul modalității
de structurare a textelor.
Literatura de popularizare din această perioadă, operă de
traducere și de adaptare, a contribuit din plin la
diseminarea informațiilor științifice în rîndul populației și
la ridicarea condiției sociale a românilor. Unele din aceste
texte erau destinate și uzului școlar.
Deși cele mai multe scrieri nu se caracterizează prin
originalitate (creația originală nu se poate distinge
întotdeauna de traducere, adaptare sau prelucrare), meritul
cărturarilor ardeleni este acela de a fi adaptat specificul
societății românești la principiile iluministe, de a-și fi
îndreptat atenția asupra domeniului științelor,
considerîndu-l esențial pentru progres și de a fi contribuit
la o răspîndire fără precedent a științei de carte în
societate.
Medicină (umană și veterinară)
Ca urmare a dispozițiilor curții de la Viena, se înmulțesc
inițiativele medicale, cum ar fi regulamentele privitoare la
problemele de sănătate publică, practicarea pe scară largă
a vaccinării antivariolice, organizarea circumscripțiilor
medicale.
Gh. Șincai, Învățătură de bubatul de vacă, 1804, Buda.
S. Vulcan, Doftorie împotriva gălbezii oilor, 1811, Buda
I. Pașca, Meșteșugul lungimei de viață, prin doftoreasca
grijă a trupului și a sufletului, 1815 (manuscris)
P. Maior, Învățătură despre ferirea și doftoria boalelor
celor ce se încing prin țeară, 1816, Buda
P. Maior, Scurtă învățătură despre vărsatul cel mîntuitori,
1817, Buda
Vasilie Popa, Apele minerale de la Arpătac, Bodoc și
Covasna și despre întrebuințarea acelorași în deschilinite
patimi, 1821, Sibiu (prima lucrare originală).

Filozofie
S. Micu, Loghica, 1799, Buda.
S. Micu, Legile firei, itica și politica sau filosofia cea
lucrătoare (2 volume), 1800, Sibiu.

Matematică
Teodor Iancovici, Ducere de mînă cătră aritmetica sau
socoteala pentru traba pruncilor rumâneștii celor
neuniților ce învață în școale cele mice, 1777, Viena.
Gh. Șincai, Îndreptare cătră aritmetică, întîia parte,
alcătuită și întocmită pentru folosul și procopseala
tuturor școalelor normălești a neamului românesc, Blaj,
1785.

Economie rurală
I.Piuariu-Molnar, Economia stupilor, 1785, Viena
I.Budai-Deleanu, Învățătură pentru sămănătorii de tăbac
din Bucovina, 1793, Lvov
Gh. Șincai, Povățuire cătră economia de cîmp, 1806,
Buda.
P. Maior, Pentru facerea zaharului din mustăreață de
jugastru, 1812, Buda
P. Maior, Învățătură de a face sirup și zăhar din mustul
tuleielor de cucuruz, 1812, Buda
P. Maior, Învățătură despre agonisirea viței de vie și
despre măiestria de a face vin, vinars și oțet, 1813, Buda.
P. Maior, Învățătură despre cultura sau creșterea
frăgarilor și a viermilor de mătasă, pentru întrebuințarea
școalelor naționale, 1823, Buda.

Ioan Piuariu-Molnar, Economia stupilor, 1785, Viena

• „Văzînd eu și cunoscînd cum trec țiitorii de stupi
preste bunătatea aceștii economii cu ochi vicleni și
cum iau ei albinele supt pază numai pînă atunci: pînă
cînd le umplu iale coșnițăle de bunătăți, iară mai pe
urmă le pedepsesc cu moarte, am simțit datorie, ca să
arăt lîngă alte învățături ce să cuvin stuparilor a ști, o
mijlocire din multe probe dovedite, cum să scoață
albinele din coșnița care voiaște a lua fagurii toți,
afară de a omorî albinele? Ca doară s-ar dezrădăcina
și din părțile noastre acest obicei fără de milă” (pp.
17-18).
 • „și eu, ca unul dintră cei hrăniți din milele împărătești
în Vienna, lîngă învățătura meșteșugirei ochilor m-
am fost adăpat și din această meșteșugire a
albinelor”.

„te rog, cetêște fieștece învățătură adeseori, ca să o pricepi

și ca să poți deștepta și pre alții” (p. 19).
Cuprindereatheoreticească
„Părțile albinelor celor lucrătoare” („mădulările capului”,
„părțile trunchiului”, „aripile și picioarele albinelor”);
„făptura trîntorilor”, „chipul matcei”, „trîntori și prăsirea
albinelor”, „coșnițăle albinelor” („de scînduri”, „de
curpen și de răchită”), „boalele matcelor”, „sêmnele
coșnițălor, care nu au primăvara matcă”, „sêmnele cêle de
vara ale coșnițălor care nu au matcă”, „sêmnele cêle de
toamna ale coșnițălor care nu au matcă”, „sêmnele roilor
celor ce nu au matcă”, „cum să se știe alêge primăvara
stupii cei buni”, „cum să cunoaște vara stupii cei buni”,
„sêmnele din care să cunosc toamna stupii cei buni”.
Cuprinderea practicească
• „Așăzarea coșnițălor primăvara, cînd să scot”,,
„hrana stupilor celor slabi”, „boalele albinelor”
(„urdinarea”, „bubatul”, „putrejunea fagurilor și a
clociturii”), „viermi și alte jivini cari să prăsăsc între
faguri”, „înmulțirea roilor”, „mijlocirea punerii
împotriva pribegirii roiului”, „grijirea matcelor celor
care voiești să le scoți din iarnă”, „înmulțirea și
strîngerea cêrii și a mierii”, „cum să se scoață
albinele toamna din coșnița care voiești a lua mierea
și să nu omori albinele”, „așăzămîntul coșnițălor spre
iarnă”, „simțirile albinelor”.
Gramatici
1780− Samuil Micu şi Gh. Şincai, Elementa linguae
daco-romanae sive valachicae, Viena.
1783− Gh. Şincai, A.B.C. sau Alphavit pentru folosul şi
procopseala şcoalelor celor normaliceşti a neamului
românesc.
1783− Gh. Şincai, Prima principia latinae gramatices
quae ad usum scholarum valachico- nationalium.
1784− Ortográfie sau scrisoare dreaptă (autor
necunoscut), Viena.
1785− Ion Budai-Deleanu, Îndreptătoriu al învăţăturilor
întru a formari şi pe tinerii şcolari sau Carte
trebuincioasă pentru dascăli.
1787− Ienăchiţă Văcărescu, Observaţii sau băgări de
seamă asupra regulelor şi orînduielelor gramaticii
româneşti, Râmnic şi Viena.
1788− Ioan Molnar-Piuariu, Deutsch-walachische
Sprachlehre, Viena.
1789− Toader Şcoleriu, Lecţione, adecă cuvîntare scoasă
de la întăie parte a gramaticii, Iaşi.
1797− Radu Tempea, Gramatica românească, Sibiu.
1805− Gh. Şincai, Elementa linguae daco-romanae sive
valachicae, Buda.
1810− A. Marki, Gramatica germano-română, Cernăuți.
1812− Petru Maior, Dissertaţie pentru începutul limbei
româneşti şi Dissertaţie pentru literatura cea veche a
românilor, Buda, 1812.
1812− Ion Budai-Deleanu, Fundamenta grammaticis
linguae romaenicae seu ita dictae valachicae usui tam
domesticorum quam extraneorum accomodata.
1813− D. Ţichindeal, Arătare despre starea acestor noao
scolasticeşti instituturi ale naţiei româneşti, sîrbeşti şi
greceşti, Buda.
c. 1815-1820− Ion Budai-Deleanu, Temeiurile gramaticii
româneşti, netipărită.
1815− Mihai Boiagi, Gramatica macedo-vlahă, Viena.
1816− Ion Budai-Deleanu, Dascălul românesc pentru
temeiurile gramaticii româneşti, netipărită.
1819- Petru Maior, Dialog pentru începutul limbii române
între un nepot şi un unchi, Buda.
1821− Gramatica lui Andreas Clemens, Buda.
1822− Constantin Diaconovici-Loga, Gramatica
românească pentru îndreptarea tinerilor, Buda.
1826− Alexi Ioan, Gramatica daco-romana sive
Valachica, Viena.
1828− Ion Heliade-Rădulescu, Gramatica românească,
Sibiu.
Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Elementa linguae
daco-romanae sive valachicae, Viena, 1780
Ediția a II-a: Gheorghe Șincai, Elementa linguae
daco-romanae sive valachicae, Buda, 1805

Cuprins: Despre ortografie, Despre etimologie, Despre

sintaxă, Despre formarea cuvintelor daco-romane din
cele latinești, Vocabulariu românesc și latinesc, Forme de
vorbit despre lucrurile cele ce mai adeseori vin în
cuvîntare.
Lapte, lacte, om, hom, pumn, pugn
Pentru ca latinitatea limbii române să fie mai ușor
recunoscută, autorii scriu cuvintele românești cu alfabet
latin, pe baza principiului etimologic.În ediția din 1805 se
fac o serie de concesii principiului fonetic. Pentru
fonemele inexistente în latină (pentru care nu existau
litere în alfabetul latin) existau 2 soluții: fie se creează
semne noi pentru aceste foneme, fie cuvintele românești
se scriu într-o formă cît mai apropiată de etimon.
Exemple de scriere (diferențe între cele 2 ediții):
Ediția 1780 Ediția 1805
a: á, aa á
ă: a a
î: a+mp, mb, n â, ê, î, ô, û
e+mp, mb, n
i+mp, mb, n
oa: ó oa
ea: é ea
z: d+i z
s: ss s
ș: s+i S sau sh
ț: t+i t+i
r: r și l (dacă provine din l intervocalic) r
mn: gn mn
pt: ct pt
chi: cl chi
ghi: gl ghi
În 1805 nu mai este folosit h inițial; se scrie om, ora,
oaste, în loc de hom, hora, hoste.
Regulile de scriere și citire sînt formulate în prima parte a
gramaticii, Despre ortografie. Aceste reguli reprezintă,
de fapt, principalele legi de evoluție a sunetelor de la
latină la română:
„A, a. Notat cu accent acut sau scris dublu sună (se
pronunță) ca în limba latină; de ex.: cáp „caput”, nás
„nasus”, cápraa „capra”. Citește: cap, nas, capra. Fără
nici un accent se pronunță ca litera slavă ß. De la aceste
reguli exceptează-l pe a înainte de mb, mp și n, căci în
aceste situații a nu se rostește nici ca a notat cu accent
acut, nici ca a fără accent, ci mai moale și cam pe nas; de
exemplu, camp „campus”, pane „panis” Pentru rostirea
acestora, precum și a literei ß citată în regula anterioară,
va fi bine să se recurgă la rostirea învățătorului”.
„G, g înainte de e și i se pronunță ca la italieni; de ex. fuge
„fugit”, geme „gemit”, legi „leges”. Însă înaintea altor
litere sau la sfîrșit de cuvînt se pronunță ca la germani și
la unguri, de ex.: fugaa „fuga”, fág „fagus”. Exceptează-l
pe g pus înaintea lui n, cînd nu trebuie să se citească g, ci
m; de ex., pugn „pugnus”. Citește: pumn”.
„T, t înainte de i se rostește ca tz la germani și la unguri
sau ca z la italieni; de ex., tie „tibi”, toti „omnes”.
Despre sintaxa verbelor
„În ce privește sintaxa verbelor daco-romane, ea aproape
coincide cu sintaxa verbelor latine. Cu toate acestea iată
regula:
Toate verbele pretind să aibă nominativ exprimat sau
neexprimat: Eu am cîntat laudă lui Dumnezeu. Ego cecini
laudem Deo.
Toate verbele active cer acuzativ: Ține lumina. Tene
lumen.
Verbele care cer în latină dativul la fel îl cer în
daco-romană: Dă-mi apă să beau. Da mihi aquam ut
bibam.
Verbele care cer acuzativul sau dativul persoanei, pentru
o exprimare mai clară, le dublează întotdeauna pe fiecare,
dar astfel că pe primul îl prescurtează, iar pe al doilea îl
pun fără nici o prescurtare: Te laud pe tine. Laudo te.
Mi-au dat mie pîne. Dedit mihi panem.”.
Vocabulariu românesc și latinesc(16 cîmpuri); VI.
Despre scăderile omului (De Defectibus hominis): șchiop
(claudus), ciungărit (mutilus), orb (coecus), ceur (strabo),
gîrbov (gibosus), gîngav (balbus), balamut (balbus),
surd(surdus), pleșug (calvus), lunatec (lunaticus), nebun
(stultus).
VII. De vestminte (De Vestimentis): căpeneag (pallium),
haină (habitus), haine de sărbători (habitus ferialis),
haine de toate zilele (habitus quotidianus), dulmană
(tunica), mînecă (manica), cingătoare (cingulum), bumb
(nodus), cioareci (calligae), călțuni (calcei), pieptar
(pectorale), suman (bracca), mintee (clamis), guler
(collare), cămeșă (indusium), izmene (femoralia),
năframă (strophium), mînușă (chirotheca), sabie
(gladius), înel (anulus), peptene (pecten), bumbușcă
(spinter), cercei (inaures), degetar (digitale), pălărie
(petasus).

Forme de vorbit despre lucrurile cele ce mai adeseori vin

în cuvîntare