3. Rolul proximităţii.

La baza apropierii sau distanţării dintre oameni stau atitudinile noastre:

atracţia interpersonală se poate transforma într-o relaţie interpersonală intimă de
genul prieteniei sau dragostei; opusul – simpla antipatie sau repulsie interpersonală
, poate genera în ură şi duşmănie. Atracţia interpersonală sau magnetismul pe
care-l resimţim faţă de o persoană îl putem descrie cu ajutorul conceptului de
atitudine, spunem că ne place de cineva. Deci, putem defini atracţia interpersonală
ca expresie a unei atitudini puternic pozitive faţă de o anume persoană, resimţită ca
o plăcere şi dorinţă de a interacţiona cu respectiva persoană, determinând în timp
ca interacţiunile iniţiale dintre două persoane să se sedimenteze sub forma unor
relaţii interpersonale de lungă durată cărora le spunem prietenie sau dragoste.
Atracţia şi antipatia sunt influenţate de factori personali şi situaţionali, la fel ca şi
nevoia de asociere.
Atitudinile interpersonale dintre două persoane se pot forma doar dacă ele
resimt atracţie una faţă de cealaltă şi sunt aproape una faţă de cealaltă, trebuie să
existe o anume proximitate sau apropiere în spaţiu.
Asupra atracţiei personale există proximitate: geografică, arhitecturală, fizică.
Proximitatea geografică- cu cât mai departe din punct de vedere geografic
este un om faţă de celalalt cu atât mai puţin probabil este că cei doi vor ajunge să
se cunoască, să aibă atitudini pozitive unul faţă de celălalt, chiar să devină prieteni.
Proximitatea arhitecturală – apartamentele care sunt amplasate în blocuri cu
un trafic intens vor face din locatarii săi cele mai atractive persoane din bloc.
Studenţii din apartamentele care se aflau cel mai aproape de scări şi cutiile poştale
formau cele mai multe relaţii de prietenie cu celelalte familii.
Proximitatea fizică – mărimea spaţiului personal variază de la o situaţie la
alta, unul dintre factorii care influenţează mărimea acestuia este natura interacţiunii
şi relaţiile preexistente cu persoanele cu care comunicăm. Oamenii nu se
poziţionează mai aproape sau mai departe unul faţă de altul în funcţie de relaţiile
interpersonale preexistente ci apreciază în mod diferit o persoană necunoscută
ţinând cont de apropierea acesteia în spaţiu.
Normele de poziţionare sau distanţa din timpul comunicării cu celălalt sunt
supuse influenţelor culturale.
Proximitatea oferă însăşi posibilitatea iniţierii unei interacţiuni şi comunicări
interpersonale.Simpla plasare a sinelui împreună cu alte persoane într-o categorie
cognitivă comună facilitează apropierea şi atracţia interpersonală.
Prin stabilirea relaţiilor interpersonale omul obţine beneficii ( aprobare socială,
suport afectiv, companie, ajutor efectiv ), menţinerea relaţiilor interpersonale
implică şi costuri, costuri de întreţinere. O relaţie interpersonală se întreţine, dacă
persoana este mai aproape în spaţiu ne este mai uşor să întreţinem o relaţie
interpersonală.
Cu cât mai des te întâlneşti cu o persoană şi cu cât eşti mai aproape de ea cu atât
mai mult va creşte gradul de familiaritate, această creştere a familiarităţii este
asociată cu emoţii pozitive, fiind ingrdientul principal şi esenţial al atracţiei
interpersonale.
Robert Zajonc a atras atenţia psihologilor sociali asupra faptului că expunerea
repetată la un stimul determină o evaluare tot mai pozitivă a acestuia.
Odată cu creşterea numărului de expunere oamenii au ocazia să descopere tot mai
multe aspecte noi şi interesante despre un stimul, expunerea repetată poate duce la
asocierea acelui stimul cu trăiri afective pozitive. Atuci când oamenii întâlnesc din
nou un stimul şi îl recunosc, resimt emoţii pozitive.
Stimuli întâlniţi altă dată, fixaţi la nivel genetic , cunoscuţi şi familiari sunt mai
agreabili şi mai puţin periculoşi decât stimuli necunoscuţi şi ciudaţi.
Proximitatea favorizează expunerea repetată ce determină creşterea
familiarităţii, aceasta fiind asociată cu emoţii pozitive ce generează şi amplifică
atracţia interpersonală.
Aşa cum există atracţia interpersonală poate interveni şi sentimentul de
suprasaturaţie. Atracţia creşte progresiv până la o limită, după care creşterea
expunerii nu mai este eficientă, scăzând atractivitatea şi se poate ajunge la
aversiune. Expunerea repetată excesiv produce plictiseala, mai ales când nu mai ai
ce cunoaşte despre acest stimul.
Sunt cazuri când nu ne place o persoană de prima dată, o melodie, un loc, sau orice
alt stimul, formându-ne o atitudine iniţială negativă, care va creşte cu fiecare
următoare întâlnire sau expunere. De aceea se spune că prima impresie este
importantă.
Sunt momente când prima impresie este greşită.
Sunt persoane pe care le placem, dar anumite comportamente sau deprinderi
le găsim deranjante , enervante şi insuportabile, producând certuri interpersonale
şi coliziuni. Acest fenomen se numeşte alergie socială, atrăcând o reacţie negativă
a corpului.
Sunt domenii ale vieţii umane, unde în ciuda emoţiilor iniţiale pozitive,
expunerea repetată să nu funcţioneze aşa cum ne-am astepta, un exemplu ar fi
creşterea familiarităţii dintre parteneri determină scăderea atracţiei sexuale.
Aici aş vrea să fac o observaţie – oricât de familiară ar deveni relaţia dacă flacăra
dragostei rămâne aprinsă nu intervine scaderea atracţiei sexuale, dacă in relaţie
apare mereu ceva nou din partea unuia din parteneri nu intervine nici fenomenul de
suprasaturaţie.