Curs Modelare

USAMV-FIFIM 2016-2017
USAMV - FIFIM
2016-2017
MODELARE CARTOGRAFICĂ
-NOTE DE CURS-
Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 1

CUPRINS
1. Harta ca mijloc de reprezentare a Spaţiului ................................................................................ 4

Definiţii ale hărţii ..................................................................................................................................... 6
1.1. Clasificarea hărţilor .......................................................................................................................... 7
1.1.1. Clasificarea hărţilor după obiectul reprezentat ............................................................................................ 7
1.1.2. Clasificarea hărţilor după conţinut ............................................................................................................... 7
1.1.3. Clasificarea hărţilor după scară .................................................................................................................... 7
1.1.4. Clasificarea hărţilor după indicele teritorial ................................................................................................. 8
1.1.5. Clasificarea hărţilor după destinaţie ............................................................................................................. 8
1.2. La ce folosesc hărţile? ....................................................................................................................... 8
2. Direcţiile de dezvoltare în cartografia modernă .......................................................................... 8
3. Sisteme de informaţii cartografice ............................................................................................. 10
3.1. Caracteristicile generale ale informaţiei cartografice.................................................................. 10
3.2. Generalizarea informaţiei .............................................................................................................. 11
3.2.1. Generalizarea cartografică ......................................................................................................................... 11
3.2.2. Controlul generalizării ............................................................................................................................... 13
3.2.3. Evaluarea datelor ....................................................................................................................................... 13
3.3. Influenţa generalizării cartografice asupra geometriei obiectelor spaţiale ............................... 14
3.4. Influenţa vizualizării cartografice asupra geometriei obiectelor cartografice .......................... 15
3.5 Necesitatea realizării unui sistem de informaţii cartografice ....................................................... 16
4. Sistemele de proiecţie cartografică utilizate în România .......................................................... 17
5. Semnele convenţionale și semiologia (semiotica) ..................................................................... 19
5.1. Culorile semnelor convenţionale cartografice .............................................................................. 19
5.2. Dimensiunile semnelor convenţionale ........................................................................................... 19
5.3. Dimensiunile obiectelor reprezentate ............................................................................................ 21
5.3.1 Capabilitatea de discriminare ...................................................................................................................... 21
5.3.2. Pragul minim de percepţie a dimensiunii reprezentării obiectelor ............................................................. 21
5.3.3. Distanţa minimă între două elemente grafice vecine ................................................................................. 22
5.3.4. Praguri de discriminare dimensională între obiecte de acelaşi tip ............................................................. 22
Percepţia culorilor.................................................................................................................................. 22
6. Toponimia - rol esenţial în cartografie ...................................................................................... 23
7. Etapele care se parcurg pentru a elabora documentele cartografice ....................................... 24
7.1. Etapele realizării unei hărţi ........................................................................................................... 25
8. Operaţiuni tehnice pentru realizarea planurilor și hărţilor topografice oficiale..................... 27

9. Modul de întocmirea a planurilor topografice la scările 1:2000, 1: 5000 si 1: 10000 ............ 28

9.1. Conţinutul obligatoriu al planurilor topografice la scări mari ................................................... 29
9.2. Categoriile de folosinţă ale terenurilor ......................................................................................... 29
9.3. Inscriptii explicative ........................................................................................................................ 31
9.4. Toponimele ...................................................................................................................................... 31
9.5. Desenarea elementelor ajutătoare pe planurile și hărţile la scări mari ..................................... 32
9.5.1. Desenele din afara cadrului........................................................................................................................ 32
9.5.2. Inscripţiile de pe originalul de autor (de teren) .......................................................................................... 32
9.5.3. Culorile folosite pentru desenarea originalului de autor ............................................................................ 32
9.5.4. Culorile folosite pentru realizarea hărţilor cadastrale ................................................................................ 33
10. Noţiuni despre reprezentarea realităţii .................................................................................... 33
10.1 Ce înseamnă reprezentarea ? ........................................................................................................ 33
10.2. Variabilele vizuale ......................................................................................................................... 33
10.3. Reprezentare analogică / reprezentare digitală.......................................................................... 34
10.4 Înţelesul geometric multiplu.......................................................................................................... 34
10.5. Înţelesul semantic multiplu .......................................................................................................... 34
10.6. Înţelesul grafic multiplu ............................................................................................................... 34
10.7. Cartografierea bazată pe interpretarea imaginilor ................................................................... 35
10.7.1. Cartografierea analogică (prin fotointerpretare) ...................................................................................... 35
10.7.2. Cartografierea digitală (prin fotointerpretare) .......................................................................................... 35
10.8. MEMENTO ................................................................................................................................... 35
11. Principiile directivei europene INSPIRE ................................................................................ 36
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................ 41

1. Harta ca mijloc de reprezentare a Spațiului
Toata viața noastră se desfășoară într-un spațiu definit, dar puțină lume este interesată să
cunoască, să înțeleagă ce este spațiul. Intuitiv, oricine gândește știe că lumea materială e
făcută din obiecte vii sau neînsuflețite, de compoziții diferite, în stări diferite (solide,
lichide, gazoase...), cu duritatea deosebită, toate având câte o formă, un anume volum.
Toate sunt așezate unele lângă altele ca piesele unui "puzzle" și în felul acesta construiesc
spaţiul. Dar, fără suportul progreselor recente ale ştiinţelor exacte, omul a perceput zeci de
mii de ani lumea drept un spaţiu limitat (finit) cuprins între Pământ și Cer fără a intui
relativitatea poziţionării pe care Blaise Pascal a sintetizat-o astfel: “Lumea este ca o sfera
al cărei centru e pretutindeni și ale cărei margini nu se afla nicăieri”.
E limpede pentru oricine că spaţiul este un produs sau un atribut al lumii materiale, iar
specia umană a simţit nevoia să caute modalităţi de reprezentare adecvate, care să permită
stocarea informaţiei într-o formă inteligibilă pe care semenii să o poată utiliza, sau chiar
perfecţiona..
Mintea omeneasca a simţit nevoia să facă ordine in acest spaţiu și de aceea a trebuit sa
descrie formele obiectelor din Univers, sa le măsoare, să stabilească direcţii și să precizeze
distanţe.
Prima reprezentare cartografică (6200 î.c) descoperită la Catal Hyuc (Anatolia)

Astfel, de mii de ani omul a început să schiţeze limitele universului său de cunoaştere din
nevoia de a preciza frontierele teritoriului său, deprindere pe care o păstrează și astăzi .
Ulterior, motivaţii de ordin teoretic dar mai ales de ordin pragmatic, au dus la inventarea și
dezvoltarea geometriei pe o bază, de asta data ştiinţifică, axiomatica (pornind de la
postulatele lui Euclid), geometrie care formaliza ceea ce omul a descoperit pe cale
intuitivă.
Tăbliță de lut pe care este figurat planul cetății Nippur din Mesopotamia ) sec. XIII î.e.n.
De fapt, doar necesitatea a impus harta ca mijloc de delimitare, aceasta devenind ceva mai
târziu un instrument de neînlocuit - obligatoriu în actul decizional - și de acţiune concretă
în vederea amenajării de la nivel de detaliu până la nivel de regiune.
Intuitiv, omul a inventat un spațiu topologic, metric (pe care se poate defini o distanta) cu
o organizare tridimensionala și cu proprietățile care ulterior vor caracteriza spațiile
euclidiene. De asemenea a stabilit, tot intuitiv, că proprietățile metrice sunt aceleași in
orice punct al spațiului (spațiul metric izomorf).

Reprezentarea precisă a realităţii, atât cât civilizaţia tehnică aprecia că o cunoaşte, harta a
fost mult timp tributară imaginarului și inovaţiei, bineînţeles cu gradul de subiectivism
asociat. Odată cu apariţia baloanelor, apoi a avioanelor şi, astăzi, a sateliţilor, sarcina de
analiză a cartografiei s-a simplificat prin posibilitatea de viziune globală asupra
fenomenelor. Practic, cartografia se regăseşte modificată în substanţa sa, fără a putea
preciza care sunt limitele sale de dezvoltare viitoare.
Prima hartă egipteană pe papirus, obținută prin mijloace topografice (1160 î.e.n.)
Definiţii ale hărţii

Harta, oricare ar fi conţinutul său, elaborată în trecut pe baza unor mari eforturi, a fost și a
rămas un instrument de analiză și de inventariere a mediului. Precizia sa tehnică a sporit
progresiv de-a lungul secolelor, iar pe măsura includerii mai multor obiecte și date în
conţinut s-a întărit și a fost acceptat și caracterul său foarte sintetic. O definiţie sugestivă a
hărţii poate fi următoarea :
Harta este o reprezentare a suprafeţei terestre:

• redusă,
• generalizată,
• precisă din punct de vedere matematic,
pe un plan care figurează :
• situaţia,
• distribuţia şi
• raporturile
dintre diferitele fenomene naturale și sociale.
Datorită conţinutului orientat tematic o hartă trebuie să permită :

• localizarea fenomenelor/obiectelor,
• identificarea fenomenelor/obiectelor şi
• punerea în valoare a relaţiilor spaţiale
Alte definiţii, aşa cum sunt exprimate de dicţionarele uzuale din România, sunt reproduse
în cele ce urmează :

Reprezentare grafică, în plan orizontal, a suprafeţei globului pământesc (totală sau

parţială), generalizată și micşorată la o anumită scară. [NODEX]
Reprezentare grafică a suprafeţei Pământului.
Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeţei Pământului (totală sau parţială),

generalizată și micşorată conform unei anumite scări de proporţie și întocmită pe
baza unei proiecţii cartografice. [DEX]
1.1. Clasificarea hărţilor
Considerând “Manualul inginerului geodez” ca operă de referinţă în cartografia

topografică profesională, vom accepta și criteriile de clasificare a hărţilor definite în
această lucrare in funcţie de :
1. obiectul reprezentat,
2. conţinut,
3. scară,
4. indicele teritorial,
5. destinaţie
1.1.1. Clasificarea hărţilor după obiectul reprezentat
În funcţie de obiectul reprezentat hărţile pot fi împărţite în :
1. HĂRŢI GEOGRAFICE (care sunt realizate pentru a reprezenta suprafaţa

Terrei;
2. HĂRŢI ASTRONOMICE (care sunt întocmite pentru a reprezenta sfera
cereasca, alte planete, sateliţi naturali și alte corpuri cereşti)
1.1.2. Clasificarea hărţilor după conţinut
1. HĂRŢI GEOGRAFICE GENERALE (reprezintă suprafaţa terestră cu toate

elementele principale)
2. HĂRŢI SPECIALE (reprezintă fenomene ale naturii sau ale vieţii sociale) :
1. Hărti fizico-geografice (geologice, geomorfologice, ale vegetaţiei,…);
2. Hărţi socio-economice (economice, ale populaţiei,….)
1.1.3. Clasificarea hărţilor după scară
1. HĂRŢI LA SCARI MARI (< 1:100000);

2. HĂRŢI LA SCARI MEDII (între 1:100000 și 1:1000000);
3. HĂRŢI LA SCARI MICI (> 1:1000000)

1.1.4. Clasificarea hărţilor după indicele teritorial
1. PLANIGLOBURI
2. HĂRŢI ALE CONTINENTELOR și OCEANELOR;
3. HĂRŢI REGIONALE (pentru grupuri de ţări)
4. HĂRŢI NATIONALE și LOCALE
1.1.5. Clasificarea hărţilor după destinaţie
1. UNIVERSALE (harţi geografice generale-sunt incluse si hărţile topografice)

2. HĂRŢI CU DESTINATIE SPECIALA sau TEMATICE (şcolare, turistice,
rutiere…)
1.2. La ce folosesc hărţile?

1. Pentru a călători,
2. Pentru a gestiona spaţiul,
3. Pentru a dezvolta cunoaşterea geografică,
4. Pentru a minţi (realizarea unui decupaj electoral pe circumscripţii)
5. Pentru a visa (Thomas Morus, Insula Utopică),
Ilustraţie reprezentând insula utopică din ediţia din 1518 a lucrării lui Thomas Morus
2. Direcţiile de dezvoltare în cartografia modernă
Prezentul obligă la direcţionarea cartografiei către exactitate și obiectivitate, ţinând cont că

întotdeauna va fi ceva de adăugat sau de corectat, posibilitatea ca cineva să pună capăt
vreodată istoriei milenare a acestui domeniu fiind exclusă. Mijloacele de cartografiere
clasică nu mai fac faţă nevoilor actuale de informaţie, reviziuirea, sau mai bine zis
actualizarea, concepţiei cartografice tradiţionale fiind impusă de trei cauze unanim
recunoscute :

 diversificarea temelor abordate,

 obligativitatea actualizării permanente,
 extinderea suprafeţelor de cartografiat.
Aceste necesităţi nu pot fi satisfăcute decât prin dezvoltarea metodelor de procesare

informatică și de desen automat, asociate cu utilizarea datelor de teledetecţie, din ce în ce
mai numeroase și precise.
O hartă clasică utilizează simboluri (semne) pentru a facilita exprimarea grafică a unor
obiecte și fenomene a căror mărime nu poate fi reprezentată la scara hărţii. În cartografia
modernă utilizarea acestor semne implică însă două categorii de probleme:
 unele cu aspect negativ, prin aceea că obiectele și fenomenele punctuale sunt

greu de poziţionat datorită dimensiunii semnelor care pot masca anumite detalii
(mai ales când suportul hărţii este o imagine),
 altele cu aspect pozitiv, prin aceea că pot servi pentru punerea în evidenţă a
obiectelor punctuale sau liniare pentru facilitarea citirii hărţii.
La nivelul semiologiei hărţii progresul tehnic este cert datorită faptului că suportul imagine
poate exprima un conţinut informativ nou, obligând la eliminarea unor aspecte
tradiţionale. Acest conţinut este legat în majoritatea cazurilor de un derivat al său, chiar în
cazul hărţii topografice, cunoscut sub numele de baza de date.
Toate aceste consideraţii pot fi întărite prin sublinierea unui mare avantaj : timpul. Dacă
pentru elaborarea primei versiuni a hărţii, consumul de timp este comparabil uneori cu cel
clasic, în cazul actualizării, perioada scursă de la debutul procesului până la editare nu
poate fi comparată ca durată. Sunt cazuri în care se poate vorbi de cartografiere în timp
"cvasi-real", și aceasta nu poate decât să demonstreze că un domeniu care părea să fi ajuns
la limita sa maximă de exprimare este în realitate departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt.
De subliniat că, indiferent de sursa de date suport, harta rezultată trebuie să răspundă
aceloraşi criterii de evaluare a preciziei ca și harta clasică realizată în formă grafică prin
utilizarea metodelor cartografice tradiţionale. Rezoluţia acceptată a imaginii sursă
utilizate este definită prin produsul dintre scara hărţii și puterea de rezolvare a
reprezentării hărţii, de obicei 0,1 milimetri. Din aplicarea acestui principiu pot fi deduse
dimensiunile celor mai mici obiecte care pot fi reprezentate pe hartă.
Tabelul 4 - Relaţa dintre rezoluţia imaginii și scara la reprezentare

Precizia de reprezentare (în metri)
Scara harţilor Rezoluţia* (în metri) X,Y Z
1:1000 0,1 0,3 0,3
1:2000 0,2 0,6 1,0
1:4000 0,4 1,2 1,5
1:10000 1,0 3-5 1- 5
1:25000 4-5 5-8 3-5
1:50000 5-10 20-30 5-10

1:100000 20-30 30-40 5-15

* Dimensiunea celui mai mic obiect identificabil/reprezentabil pe hartă
Progresul rapid al tehnicilor computerizate de analiză geografică permite manipularea

unei cantităţi nelimitate, sau mai bine zis limitate doar de capacităţile hardware de care
dispunem, de informaţii colectate prin intermediul unor metode variate şi, apoi, stocarea
acestora în sisteme informaţionale la nivel local, regional sau chiar global. Parte dintre
informaţii sunt informaţii cartografice și se pune problema dacă acestea, integrate în SIG-
uri, sunt obţinute prin respectarea conceptelor uzuale ale cartografiei clasice, astfel încât
reprezentarea să fie făcută cu acurateţea acceptată de cartografi drept standard .
În multe cazuri s-a constatat că, atunci când tematicienii nu participă sau nu sunt consultaţi
în fazele de concepţie, de structurare și de validare ale unui sistem de informaţii, analiza
spaţială nu poate suplini rolul cunoaşterii naturiste de tip clasic în cercetarea fenomenului
studiat. Aceasta are drept consecinţă prelucrarea unor date care nu ţin seama de natura
entităţilor relevate imposibil de explicat prin mijloace informatice, raţionamentul
matematic, specific tehnologiilor SIG, nefiind întotdeauna adaptat complexităţii
subiectului tratat.
3. Sisteme de informaţii cartografice
Prezenţa informaţiilor cartografice este semnificativă la toate nivelurile Sistemelor de

Informaţii Geografice, acestea din urmă fiind utilizate ca instrumente de analiză a datelor
spaţiale și pentru administrarea datelor, în timp ce, în procesul de comunicare a
informaţiilor spaţiale, rolul esenţial îl are informaţia cartografică. Un Sistem de Informaţii
Cartografice permite vizualizarea datelor spaţiale pe o hartă, la scară, folosind simboluri
cartografice și tematice. Se poate spune că în procesul de prelucrare a informaţiei spaţiale,
una din sursele de date este în continuare, fară nici un dubiu, harta.
Datorită faptului că generalizarea și vizualizarea cartografică nu pot fi realizate automat în

acelaşi timp, este necesară constituirea unei baze de date corespunzătoare scării de
reprezentare și definirea simbolurilor adecvate. Instrumentele SIC pot fi utilizate pentru
vizualizare dar nu sunt instrumente de analiză spaţială și pentru prelucrarea prin calcul.
Baza de date geometrice cartografice este o componentă implicită dar nu și ireversibilă a
SIC.
Caracteristicile informaţiilor cartografice, a căror vizualizare este în primul rând

dependentă de scara hărţii, ne îndreaptă către modele spaţiale cu precizie geometrică mai
mare sau mai mică. Acurateţea informaţiilor pe care le oferă datele spaţiale este foarte
importantă pentru înţelegerea conceptului de informaţie cartografică.
3.1. Caracteristicile generale ale informaţiei cartografice
O mare parte a informaţiilor spaţiale achiziţionate în diferite moduri poate fi utilizată

pentru realizarea de hărţi. O prezentare cartografică cu conţinut topografic sau tematic
poate fi considerată ca fiind un sistem de informaţii spaţiale de mare complexitate.

Comunicarea perfectă a informaţiei cartografice este posibilă numai în condiţiile pentru

care proprietăţile structurale (sintactice) și substanţiale (semantice) corespund cu
standardele tehnice referitoare la procesul de culegere, prelucrare și vizualizare a
informatiţiei spaţiale.
Prezentarea cartografică reprezintă un model grafic al spaţiului în care informaţia spaţială

este prezentată cu ajutorul informaţiei cartografice. Scara de reprezentare este legată, în
primul rând, de concepţia modelului spaţial, iar instrumentele de modelare sunt legate de
concepţia modelului spaţial grafic. Informaţia cartografică oferă indicii despre planul de
referinţă al spaţiului (al cărui grad de simplificare și abstractizare este dependent de
factorul de reducere a scării .
În conformitate cu standardele recunoscute, informaţia cartografică, reprezintă

generalizarea și vizualizarea într-un spaţiu geografic a obiectelor selecţionate și a
caracteristicilor acestora. Există trei parametri care caracterizează informaţia cartografică :
definirea spaţială a obiectelor (prin geometria acestora și prezentarea la o anumită scară),
descrierea tematică a obiectelor (prin datele georeferenţiate) și forma grafică a prezentării
cartografice a obiectelor.
Scopul modelării cartografice este de a oferi utilizatorului informaţii despre spaţiu într-o
prezentare de tip cartografic lizibilă și clară. Totuşi, trebuie să luăm în considerare faptul
că modelarea, care depinde de scară, nu este întotdeauna o copie fidelă a realităţii.
3.2. Generalizarea informaţiei
Generalizarea înseamnă reducerea cantităţii de date cu condiţia păstrării informaţiei

esenţiale. Această operaţiune se realizează prin rezumarea şi/sau selectarea informaţiei
relevante.
Atunci când transformarea de la o scară la alta implică procedee de fotomultiplicare și

scalare predefinită , o condiţie esenţială de care depinde generalizarea este eliminarea
zgomotului de fond în scopul evidenţierii informaţiei relevante.
Pentru a generaliza corect trebuie :
• Să fie redusă cantitatea de informaţie

• Să fie pusă în valoare cea mai importantă informaţie
• Să se respecte cu cât mai multă fidelitate informaţia iniţială
De fapt, generalizarea este un proces care implică sintetizarea informaţiei.
3.2.1. Generalizarea cartografică
Generalizarea cartografică poate fi comparată cu rezumatul unui text literar, dar cu

condiţia respectării regulilor semiologice care permit o lectură corectă a informaţiei.

În funcţie de scara seturilor de date geografice, acestea nu sunt reprezentate în aceeaşi

manieră. Mai concret, pentru a trece de la o scară mai mare la una mai mică ,informaţia
trebuie simplificată prin procedee intuitive adecvate, specifice generalizării cartografice.
Ce întrebări trebuie să ne punem pentru a răspunde cerinţelor utilizatorului ?
• Oare informaţia geografică păstrează conţinutul ?

• Prin ce se deosebeşte conţinutul de specificaţiile clientului ?
Altfel spus, generalizarea est contextuală și se gestionează caz cu caz. Din acest motiv,
ţinând seama și de faptul că evaluare vizuală implică probleme de subiectivitate, nu se pot
elabora modele universal valabile pentru generalizare
Generalizarea implică respectarea unor limite (praguri):
1. De percepţie (care permit identificarea unui simbol și recunoaşterea formei

sale
2. De percepţie a diferenţelor de formă și dimensiune
În figurile de mai jos sunt exemplificate trei cazuri de diferenţiere a formei sau
dimensiunii rezultate în urma generalizării
Raport al suprafeţelor de cel puţin 1/2

●●●●●
Pentru elemente liniare ecart de
grosime de cel puţin 0,1 mm
Distanţă între elemente coliniare de cel
puţin 0,3 mm
3. De separare lineară și punctuală
Pentru a obţine documente inteligibile, este obligatorie folosirea unor dimensiuni

prestabilite atât pentru elemente lineare, dar și pentru elementele textuale (în dreapta sus se
poate vedea impactul vizual negativ al scrierii subdimensionate).

4. De interpretare
Este necesară simplificarea informaţiei pentru a deveni mai lizibilă, mai intuitivă pentru a
mesajul să fie perceput cu mai multă rapiditate și uşurinţă. De aceea trebuie să se ţină
seama de următoarea regulă :
PREA MULTĂ INFORMAŢIE “UCIDE” INFORMAŢIA!!!
3.2.2. Controlul generalizării
Pentru a optimiza controlul generalizării este recomandat să se ţină seama de următoarele

recomandări :
 măsurarea geometrică a elementelor liniare corespondente (generalizate),

 evaluare a incertitudinilor induse de generalizare asupra elementelor de suprafaţă,
 controlul integrat pe baza specificaţiilor de conţinut și precizie,
 analiză globală combinată (calitativ/cantitativ)
3.2.3. Evaluarea datelor
Pentru evaluarea datelor se iau în considerare două întrebări :
1. Care sunt modificările survenite și cu ce pierdere de precizie ?

2. Sunt modificările acceptabile?
Pentru a putea face o interpretare corectă a modificărilor apărute, trebuie pornit de la ideea
că diferenţele dintre datele sursă și cele generalizate trebuie determinate prin
caracterizarea lor a priori și a posteriori:
1. Din punct de vedere semantic
 Numeroase atribute sunt suprimate în cursul generalizării
2. Din punct de vedere topologic.

Trebuie acceptate soluţii inteligente pentru cazuri fără o soluţie logică (mai ales în cazul
utilizării tehnicilor digitale)
Intersectie
Încrengătură
Incluziune
3. Din punct de vedere geometric :
 Trebuie păstrate poziţia, orientarea și forma obiectului

 Se acceptă schimbarea mărimii, a formei de reprezentare, a texturi și a
angularităţii
3.3. Influenţa generalizării cartografice asupra geometriei obiectelor spaţiale
În procesul de modelare a unei hărţi se tinde spre transferarea caracteristicilor specifice

obiectelor spaţiale în reprezentări de mai mici dimensiuni, în conformitate cu scara, fapt
care generează deformaţii geometrice și semantice.
În vederea prezentării (restituirii) informaţiei spaţiale în forma cartografică la scară mai

mică, pentru generalizarea cartografică (desfăşurată pe parcursul procesului de prelucrare
analogică și digitală) sunt necesare două etape complexe. Prima etapă include
generalizarea în timpul observării directe în care sunt selecţionate obiectele spaţiale și
pregătite pentru prima modelare cartografică. În acest prim proces de generalizare
conceptuală și semantică se definesc categoriile de obiecte și caracteristicile acestora (în
timp ce în procesul de generalizare geometrică este definit doar geometria obiectelor ).
Cea de-a doua etapă a generalizării cartografice se referă la observarea indirectă (în care
obiectele sunt pregătite în vederea adaptării geometriei acestora și a graficii hărţii pentru
transformarea în scări mai mici). Se realizează, astfel, generalizarea caracteristicilor
topografice ale obiectelor spaţiale, în care simplificarea fizică este realizată printr-o
reducere substanţială a detaliilor și prin abstractizare. Atunci când este vorba despre
generalizarea caracteristicilor tematice ale obiectelor spaţiale, aceasta se realizează prin
prezentarea într-o nouă formă a informaţiei spaţiale tipice.
Generalizarea cartografică este exprimată foarte frecvent prin generalizarea geometrică

(simplificare, evidenţiere a obiectelor), prin generalizarea geometrico-conceptuală
(însumare, selecţionare, clasificare, tipizare și evidenţiere a caracteristicilor obiectelor),

dar poate fi realizată și prin aplicarea de algoritmi rezultaţi din analize empirice realizate
pe lucrări cartografice deja elaborate.
Pentru generalizarea automată, algoritmii bazaţi pe reguli prestabilite precizează densitatea

constantă a prezentării grafice (dimensiunea minimă pentru linii, distanţe și suprafeţe,
funcţii pentru simplificarea liniilor, definirea limitelor de clase, etc.). Programele de calcul
actuale nu oferă soluţii automate complete pentru generalizarea cartografică, iar soluţiile
interactive parţiale nu pot satisface acest proces "inteligent" și complex, care ar trebui
realizat simultan în aceleaşi condiţii pentru toate obiectele cartografice.
3.4. Influenţa vizualizării cartografice asupra geometriei obiectelor cartografice
În procesul de modelare cartografică, prezentarea fidelă a terenului este limitată de

dimensiunile grafice minime impuse (dimensiunea obiectului, grosimea liniilor, distanţa și
interspaţiu). În acest caz, trebuie utilizat un plan simplificat al terenului, ceea ce implică
alterarea caracteristicilor și limitarea posibilităţilor de transmitere a tuturor informaţiilor
spaţiale(acesta este și cazul datelor care au stat la baza elaborării Modelului Numeric al
Terenului realizat în cadrul studiului nostru).
În vederea respectării priorităţilor într-un proces de generalizare prin utilizarea de

simboluri cartografice adecvate scării, se tinde spre o prezentare geometrică diferită a
aceloraşi obiecte la aceeaşi scară.
Modalitatea uzuală de utilizare a informaţiei cartografice dintr-o prezentare generalizată

este orientarea spaţială însoţită de identificarea obiectelor (şi nu reconstituirea formei
acestora). Prelucrările cu coordonate calculate riguros într-un anumit sistem de proiecţie
nu-şi mai au sensul, mai ales în cazul scărilor mici, pentru că nu reprezintă coordonatele
unui obiect spaţial, ci coordonatele modelului.
Din păcate, numeroşi utilizatori nu au cunoştiinţa de deformaţiile menţionate mai sus și nu

iau în considerare faptul că informaţia cartografică spaţială nu este realitatea în sine,
acurateţea și complexitatea sa fiind dependente de scara hărţii și nu de algoritmii de
prelucrare a aplicaţiilor.
În ultimii ani au existat discuţii referitoare la relaţia dintre scară și baza de date digitale
(care generează deseori confuzii), între specialişti în sisteme informaţionale (care au
prezentat posibilităţile tehnice ale SIG ca fiind nelimitate) şi, cartografi (care au evidenţiat
problemele care rezultă din specificitatea informaţiei cartografice stocată în sistem).
Chiar și la scări mai mari, nu se pot face diferenţe între obiectele prezentate în
conformitate cu terenul și obiectele prezentate convenţional (individual sau grupate).
Confuziile devin și mai mari în timpul interpretării informaţiei cartografice tematice, în
care informaţia georeferenţiată referitoare la condiţii și fenomene este prezentată regrupat
(reprezentarea valorilor în clase prestabilite nu este suficient de clară). Prin prelucrarea

cartografică eterogenă a informaţiei spaţiale la scări mici legatura iniţială cu realitatea

dispare.
Alegerea scării pentru prezentarea cartografică este condţionată de gradul de selecţie cât și
prin diferenţa dintre realitate și modelul cartografic spaţial. Această concluzie se extinde și
la sistemele de informaţii spaţiale, în care hărţile reprezintă principala sursă de informaţii.
Prelucrarea datelor și analiza informaţiilor spaţiale este corectă dacă și datele selecţionate
din surse cartografice la scări mici sunt corecte. Se ţine seama că în momentul actual
culegerea, prelucrarea și transmiterea datelor se realizează, încă, prin intermediul
prezentării cartografice analogice. În cazul celor mai corecte prelucrări care includ
funcţiile SIG (suprapunere, generalizare, mărire, etc.) deformaţiile pot fi amplificate.
3.5 Necesitatea realizării unui sistem de informaţii cartografice
Multe din problemele legate de inconsistenţa datelor spaţiale, reprezentate în SIG, "fară
scară" rezultă din neconsiderarea identităţii informaţiei cartografice. Acestea ar putea fi
eliminate dacă am dispune de o bază de date geometrice multifuncţională la o scară foarte
mare, realitatea propriu-zisă având corespondenţa într-o bază de date la scara 1:1. În acest
mod, generalizarea geometrică ar putea fi realizată în măsura necesităţilor și corelată cu
prezentarea grafică. Noile tendinţe sunt de a amplifica capacităţile acestui sistem inteligent
care reprezintă în fapt o etapă intermediară între strategia algoritmică și cea a expertului.
În cadrul procesului decizional, acest sistem ar putea imita munca intelectuală a
cartografului, intuiţia și experienţa sa, dar ne găsim din nou la limita logică a
posibilităţilor : metodele algoritmice ar putea fi la fel de eficiente ca și cunoaşterea și
experienţa implementată analogic.
Programul de calcul cartografic și aplicaţiile sale evidenţiază lipsa soluţiilor pentru

algoritmii de generalizare cartografică asistată de calculator în situaţia în care se trece la
scări mai mici. Această modalitate foarte complexă de transformare a informaţiei spaţiale
în informaţie cartografică este parţial automatizată doar pentru anumite obiecte
cartografice și doar la scări mari. Strategia pe care experţii ar trebui să o aplice pentru
selecţionarea caracteristicilor sau simplificarea liniilor, nu este, încă, definită cu claritate,
dar cercetările se află într-o fază avansată de dezvoltare. Pentru a evita problemele
nesoluţionate din procesul de implementare automată a generalizării, s-au realizat bănci de
date care conţin informaţii la scări care ar permite transferul limitat la scări mai mici. De
aceea sistemul de informaţii spaţiale constituit în acest fel ar putea fi redenumit Sistem de
Informaţii Cartografice (SIC).
Sistemele Informaţionale Geografice sunt utilizate pentru prelucrarea tematică a

informaţiilor spaţiale (măsurători, calcule, modelare, simulare etc.) dar nu includ
prelucrările cartografice în vederea vizualizării şi, din acest motiv, este normal să fie
delimitate cu claritate cele două concepte.
Informaţia pentru SIC provine, în funcţie sau nu de scară, din surse cartografice și non-
cartografice (în formă digitală sau analogică), dar este evident faptul că informaţia este
iniţial prelucrată din punct de vedere tematic în SIG și apoi introdusă în SIC. Funcţiile SIC

sunt utilizate pentru realizarea de modelări ale spaţiului geografic la o anumită scară, iar
scopul este vizualizarea cartografică într-o formă analogică sau digitală. Cele două sisteme
sunt legate de fluxul de informaţii.
Modalitatea de transmitere a informaţiilor spaţiale este deseori reprezentată de informaţia

cartografică (cu caracteristicile acesteia, rezultate din procesul de cartografiere).
Dat fiind faptul că baza de date geometrice reprezintă o componentă vitală a Sistemului de
Informaţii Cartografice, datele (vector/raster și cele tematice) provenite din diferite surse,
cele mai multe neconectate la o anumită scară, trebuie aduse la o scară mai mică prin
metodele cartografice. În cadrul acestui proces analogic și digital, obiectele spaţiale ale
modelelor cartografice singulare (forma de relief, reţeaua hidrografică, limitele naturale,
graniţe, date tematice georeferenţiate) trebuie legate într-un sistem de coordonate spaţiale
(într-un sistem de proiecţie) la o anumită scară.
Produsul final al unei prelucrări SIC este o hartă digitală sau analogică care cuprinde și
simbolurile cartografice. Dacă baza de date este la o anumită scară și într-o anumită
proiecţie, această bază de date poate fi ulterior utilizată prin corelarea și cu grafica
specifică hărţii, care este dependentă, la rândul ei, de conţinutul tematic. Această restricţie
poate fi eliminată dacă sistemul permite transformarea coordonatelor cartografice.
Orice utilizator este astfel capabil să realizeze hărţi, dar nu oricine este cartograf, iar
hărţile rezultate dovedesc acest fapt.
4. Sistemele de proiecţie cartografică utilizate în România
Pe teritoriul României sunt utilizate oficial două sisteme de proiecţie, sistemul de proiecţie
cilindrică Gauss-Kruger și sistemul de proiecţie stereografică Stereo'70. Ambele sisteme
sunt determinate pe elipsoidul Krasovski, care este specific ţărilor din fostul bloc estic.
În mod obişnuit, sistemul de proiecţie Gauss-Kruger se aplică pe fuse de 3 sau 6.

Inconvenientul acestui sistem de reprezentare este discontinuitatea dintre fuse, iar din acest
motiv sunt obligatorii operaţii suplimentare de transcalcul dintr-un fus în altul. Aceste
transformări sunt, însă, generatoare de erori destul de mari în funcţie de distanţa faţă de
originea fusului destinaţie.
În ţara noastră sistemul de coordonate Gauss-Kruger, fus de 6, este utilizat pentru
elaborare a hărţilor oficiale cu conţinut militar la scările 1:200000, 1:100000, 1:50000 și
1:25000. Odată cu orientarea Euro-Atlantică a României, s-a trecut, în paralel, la
utilizarea proiecţiei UTM (Universal Tranversal Mercator), un sistem de proiecţie
cilindrică de tip Gauss-Kruger, dar care utilizează un elipsoid diferit de Krasowski. Din
păcate, teritoriul ţării noastre este situat pe două fuse (34N și 35N) ceea ce implică în cazul
elaborării hărţilor care acoperă întregul teritoriu, transcalculul în sistemul fusului ales
pentru reprezentare.
Dacă transformările de coordonate între sisteme de proiecţie diferite care utilizează acelaşi
elipsoid se pot calcula cu precizii mari, de ordinul milimetrilor, transformarea care implică

trecerea de pe un elipsoid pe altul este mai dificilă, necesitând cunoaşterea cu precizie a

tuturor parametrilor elipsoidului în cauză (orientarea axelor, translaţii, mărimea axelor,
excentricităţii, turtirea, etc..). Parametrii de identificare și de poziţionare a unui elipsoid în
raport cu un alt elipsoid de referinţă se grupează, de regulă, în aşa numitul "datum". Cu
ajutorul datumului se definesc poziţia originii, orientarea axelor sistemului de coordonate
și scara.
Pentru elipsoidul Krasowski elementele datum-ului nu sunt cunoscute în totalitate, ceea ce

face dificilă si imprecisă transformarea între sistemele de proiecţie utilizate în România și
oricare alt sistem de proiecţie utilizat în Europa de Vest. Erorile datorate utilizării unui
datum incomplet ajung la 200–300 m în plan. Soluţia cea mai utilizată pentru astfel de
transformări se bazează pe calculul de parametri de transformare regionali, determinaţi
prin măsurători GPS. Cu ajutorul acestor echipamente de măsurare moderne, prin
utilizarea sistemelor satelitare, se pot determina coordonatele punctului staţionat în sisteme
de proiecţie care folosesc elipsoizi utilizaţi în Europa de Vest (în mod obişnuit WGS84).
Utilizarea echipamentelor GPS pentru efectuarea de transformări este o metodă deosebit
de eficientă deoarece nu are nevoie de vizibilităţi și de puncte de reper, elemente
indispensabile în geodezia clasică. Odată calculaţi parametrii regionali de transformare,
măsurătorile pot fi transcalculate cu siguramţă în sistemul de proiecţie dorit.
O altă variantă posibilă este utilizarea elipsoidului Krasowski și punerea la punct a unor
proceduri de transformare rapidă, punctuală între cele două tipuri de datum (WGS si
Krasowski). Pentru transformarea de datum Krasowski-WGS84 se poate folosi o
transformare de 7 parametri între două seturi de coordonate geocentrice aparţinând celor
două sisteme. Transformarea între proiecţia Gauss-Kruger și proiecţia locala WGS,
înseamnă, practic, realizarea unei transformări între două datum-uri: Krasowski 1942 si
WGS84. Alegerea WGS84 ca datum de transformare este recomandată pentru facilitatea
obţinerii coordonatelor în acest sistem utilizând aparatura GPS și pentru faptul că sunt
cunoscute relaţiile de transformare între WGS84 și celelalte datum-uri folosite uzual în
ţările occidentale (Bessel, Clarke etc…)
În ceea ce priveşte realizarea planurilor topografice civile la scările mari se utilizează

proiecţia stereografica conforma, perspectivă, oblică – Stereo’70, care utilizează, de
asemenea, caracteristicile elipsoidului Krasowski având, însă, ca plan de referinţă Marea
Neagra și planul de proiecţie secant pentru a se reduce valoarea absoluta a deformărilor.
Punctul central al proiecţiei Stereo’70 este situat în apropierea localităţii Rupea, la nord
de Făgăraş, punct căruia îi corespund coordonatele rectangulare (nordul fals si estul fals,
aşa cum sunt definite în sistemele GIS sau de procesare de imagini) x = 500000 si y =
500000, respectiv coordonatele geografice  = 46 si  = 25.
Proiecţia Stereo’70 are un cerc de deformaţie nulă cu raza de 201,718 Km și utilizează un

coeficient de scară de 0,99975. trebuie reţinut faptul că în practica utilizării sistemelor GIS
şi/sau de procesare de imagini aceşti parametri trebuie utilizaţi cu mare atenţie. În cazul
folosiri soluţiilor ESRI –ArcGIS și Leica (ERDAS-Imagine) proiecţia Stereo’70 poate fi
definită ca “Double Stereographic” pentru versiunile mai noi sau “Stereographic
Extended” pentru versiunile mai vechi.

Mai trebuie menţionat faptul că în cazul acestui sistem de proiecţie (ca și pentru proiecţia
Gauss-Kruger) axa x este orientata pe direcţia nord–sud, iar axa y este orientata pe direcţia
est-vest. Din acest motiv, atunci când se utilizează mijloacele moderne de procesare a
informaţiei geografice, va trebui să se verifice cu atenţie modul de orientare a axelor
sistemului computerizat.
Totuşi, pentru arealele urbane importante, datorită deformaţiilor liniare induse în proiecţia
Stereo’70, în vederea diminuării sau chiar anulării acestora, a fost nevoie să se adopte un
plan stereografic secant local, diferit de planul secant al proiecţiei stereografice naţionale.
5. Semnele convenţionale și semiologia (semiotica)
Semnul : Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva.[DEX ‘98]
“Oamenii comunică între ei prin semne convenţionale și astfel şi-au făcut iluzia deşartă că
se și înteleg. În realitate, fiecare atribuie celorlalţi ceea ce simte dânsul”
[Liviu Rebreanu]
“Figuri simbolice întrebuinţate pentru a marca diferite notări pe harţi sau planuri”
[DEX ’98]
“Figuri simbolice menite să reprezinte ceva în mod convenţional”

[Dicţionarul ortografic]
“Ştiinta care studiază semnele întrebuinţate în cadrul vieţii”

[DEX ‘98]
“Ramura a logicii simbolice care se ocupa cu studiul general al semnelor și al comunicării
prin intermediul acestora”
[DN]
Ştiinta care se ocupa cu studiul general al semnelor și al sistemelor de semne
[NODEX]
5.1. Culorile semnelor convenţionale cartografice

În cartografie folosirea culorilor este esenţială.
Alegerea culorilor a fost determinată întotdeauna în funcţie de performanta instrumentelor
de editare si multiplicare.
5.2. Dimensiunile semnelor convenţionale

Alterarea conţinutului informaţiei datorită unor factori perturbatori. Factorii care pot
genera incertitudini atunci când se citeşte o hartă pot fi grupaţi astfel :
1. Factori anatomici

Vederea este factorul limitativ major. De aceea materialul tipărit trebuie să fie adaptată
acuităţii vizuale medii pentru a putea permite:
• Identificarea oricărui element grafic izolat;

• Identificarea formei acelui element;
• Percepţia separată a două elemente grafice apropiate;
• Ierarhizarea a două elemente cu aceeaşi formă, dar cu dimensiuni diferite
2. Experienţa utilizatorului
Harta trebuie realizată în aşa fel încât să fie adaptată nivelului de percepţie al utilizatorului
care depinde de:
• nivelul de instruire (generală și tehnică),

• vârstă,
• apartenenţă de grup
3. Conţinutul tematic și semiologic al hărţii
Planurile și hărţile sunt o suprafaţă continuă, omogenă, limitată de un cadru. De aceea este
necesar ca obiectul (fenomenul) reprezentat să fie foarte bine încadrat.
Faptul de a avea doar două dimensiuni, reprezintă cea mai importantă limitare pentru
exprimarea informaţiei în cartografie. Fondul hărţii, reprezentat de conţinutul topografic
obligatoriu, nu permite plasarea informaţiei tematice aşa cum şi-ar dori autorul. În acest
caz este recomandat ca informaţia topografică să fie redusă la maximum acceptându-se
faptul că încărcarea recomandată cu elemente topografice este de 10% din suprafaţa hărţii.
O depăşire a acestei densităţi va conduce la supraîncărcarea grafică nedorită care poate

genera :
• O fragmentare a imaginii;
• O localizare mai puţin precisă a fenomenelor;
• O estimare cantitativă mai dificilă a datelor
4. Informaţia tematică reprezentată;
Reprezentarea obiectelor și fenomenelor depinde de :
• Proiecţia utilizată (poate induce deformaţii nedorite)

• Scara de reprezentare este în strânsă legătură cu costurile de producţie.
• Gradul de generalizare;
• Împărţirea pe foi de hartă
5. Calitatea materialelor și a tehnologiei de reproducere utilizate.

Atunci când se ia hotărârea elaborării unei hărţi se ţinea seama de bugetul alocat deoarece
tehnologia de editare impune limitări de reprezentare. În funcţie de acest buget se aleg
mijloacele de editare:
• Desen pe hârtie sau pe plastic;

• Gravare;
• Plottere mecanice sau optice;
• Digitizare pe ecran.
Tot în funcţie de buget se aleg tehnicile de reproducere acestea constituind deasemenea un

factor limitativ:
• Fotografice (copii contact sau proiecţie);

• Scanare;
• Imprimare ofset;
• Procedee de imprimare digitală.
5.3. Dimensiunile obiectelor reprezentate

Pentru a putea crea documente cartografice cu un conţinut grafic corect au fost elaborate
standarde dimensionale privind reprezentarea obiectelor.
5.3.1 Capabilitatea de discriminare
De fapt, s-au avut în vedere capabilităţile vederii normale în condiţii de iluminare corectă
și a existenţei unei diferenţe de contrast între obiect și fond care este determinată de
capacitatea de discriminare a:
 obiectelor izolate egală cu 0,09 mm la distanţa normală de citit (30cm);
 alinierii a două linii cu aceeaşi orientare (0,02 mm)
5.3.2. Pragul minim de percepţie a dimensiunii reprezentării obiectelor
În funcţie de forma geometrică și contrastul reprezentării au fost stabilite următoarele

dimensiuni :

5.3.3. Distanţa minimă între două elemente grafice vecine
Pentru a putea percepe separarea a două obiecte lineare sau punctuale este necesară o
distanţă minimă de reprezentare de 0,2 mm.
Pentru a putea percepe separarea a două obiecte lineare sau punctuale este necesară o
distanţă minimă de reprezentare de 0,3 mm.
În caz contrar se produce un efect optic de fuziune vizuală.
5.3.4. Praguri de discriminare dimensională între obiecte de acelaşi tip
Pentru două elemente de formă identică care exprimă dimensiuni diferite din natură este
acceptată ca factor de diferenţiere raportul dintre suprafeţele respective care trebuie să fie
mai mare de 2. Pentru cercuri cu diametre succesive este acceptată seria următoare :
0,2 – 0,3 – 0,5 – 0,7 – 1 -1,5 – 2 mm - ş.a.m.d.
Pentru elementele lineare, în teorie se acceptă raportul de 1 / 10, dar trebuie să se ţină
seama de complexitatea elementelor reprezentate.
Percepţia culorilor
Depinde de capacitatea de a discrimina și a analiza culorile :
• Defecte genetice (daltonism);

• Starea de oboseală care reduce posibilitatea de a discrimina diferenţe subtile de

nuanţă.
• Influenţa culorilor asupra comportamentului (albastru: interiorizare, concentrare,
meditaţie; roşu : exteriorizare, excitare, agresivitate, pasiune; verde: echilibru,
încredere, serenitate)
• Influenţa culorilor asupra senzaţiilor (negrul reduce spaţiul, albul îl amplifică);
• Influenţa culturală
6. Toponimia - rol esenţial în cartografie

Toponimia este o ramură a lingvisticii care studiază pe baze istorico-geografice numele
atribuite locurilor, apelor, formelor de relief, localităţilor dintr-un teritoriu predefinit. De
fapt, toponimia adună totalitatea denumirilor geografice ale unei regiuni, ţări, continent,
după caz.
Cercetarea geografică a toponimiei a constituit o preocupare de seamă a înaintaşilor

mentori ai şcolii geografice româneşti, nu ca un „apanaj intelectual”, ci ca necesitate de
explicare fie a modului de reflectare a raporturilor dintre om și mediu în numele
geografice, fie a unor evenimente istorice care au lăsat urme în teritoriu. Mai târziu, la
această necesitate ştiinţifică de început, pe măsura îmbogăţirii toponimiei și amplificării
utilizării numelor geografice, s-a ivit și necesitatea consemnării și utilizării corecte a
numelor, mai ales în condiţiile actuale ale intensificării circulaţiei și relaţiilor (tot mai
diversificate) la nivel mondial.
Implicaţiile toponimiei sunt mari și diverse și de aceea acesteia i s-a acordat atenţie și a
ajuns să constituie un capitol aparte în lucrările mari, de sinteză cum este Monografia
geografică a R.P.Române. Nu este vorba numai de inserarea unui capitol special destinat
toponimiei, dar pentru acest fel de lucrări s-au stabilit anumite norme de consemnare a
diferitelor categorii de nume (oronime, hidronime, oiconime etc).
Acţiunea s-a amplificat în perioada de pregătire și de elaborare a Atlasului Geografic

Naţional când în Institutul de Geografie a funcţionat un colectiv pentru stabilirea normelor
de scriere a numelor care a colaborat cu Comisia de cultivare a limbii române a Academiei
(pe atunci condusă de acad. Alexandru Graur). În Institutul de Geografie, prin iniţiativa
profesorului Ion Conea și sub conducerea sa, şi-a desfăşurat activitatea un cerc de
toponimie (cu expuneri și discuţii asupra constatărilor din activitatea de teren referitoare la
numele geografice) care a antrenat câţiva cercetători ce-şi vor continua preocupările câţiva
ani după retragerea profesorului Ion Conea.
Din păcate, mai ales după 1989, unii autori de hărţi, mai mult sau mai puţin avizaţi,
mergând pe calea fie a părerilor personale, fie a folosirii numelor la întâmplare, nu
respectă regulile obligatorii de culegere și analiză a toponimelor. Iar aceasta în ciuda
faptului că, în toată această perioadă, s-au luat măsuri pe plan internaţional (pe linia ONU)
pentru normalizarea și standardizarea scrierii numelor geografice (acţiune la care România
a aderat și a participat până acum câţiva ani în mod activ).

Diminuarea interesului pentru toponimie este vizibilă atât pentru pregătirea geografilor și a
geodezilor. Cercetarea toponimiei este ceva mai dificilă pentru că implică o instruire
specială a cercetătorului care, pe fondul unei culturi geografice largi, trebuie să aibă
cunoştinţe de istorie și din domeniul lingvisticii. O astfel de specializare pare mai dificilă
dar cunoaşterea și ocrotirea tezaurului toponimic naţional merită și chiar impune orice
efort.
Numele de pe teritoriul României au origini diverse, iar cele din provinciile ocupate până
la întregire au fost supuse unei continue presiuni. și nu este vorba de influenţe normale
care pot apărea oriunde, ci chiar de modificări agresive prin schimbare și traducere. Poate
tocmai acest fapt face studiul numelor geografice interesant și mai tentant pentru
cercetător. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât domeniul toponimiei este plin de ipoteze și
interpretări variate, se pot manifesta (sau resimţi) diferite tendinţe subiective, ceea ce în
ansamblu, îl face și mai atractiv.
Implicaţiile cercetării și cunoaşterii toponimiei nu este o problemă numai de satisfacere a

curiozităţii și de pasiune ştiinţifică. În epoca relaţiilor la nivel mondial și a bazării pe o
comunicare exactă și eficientă, corectitudinea utilizării numirilor nu numai că este o
necesitate, dar devine o obligaţie generală care nu poate face abstracţie de studiu, de
normalizare, chiar standardizare. Zestrea toponimică naţională nu mai poate rămâne la
discreţia oricui indiferent de poziţia politică sau administrativă, de atribuţii și specialitate,
pentru a fi modificată în vreun fel. Schimburile nu se pot face decât în urma cunoaşterii
exacte și respectării normelor stabilite pe criterii ştiinţifice.
7. Etapele care se parcurg pentru a elabora documentele cartografice
Aşa cum s-a arătat, harta poate fi definită ca fiind o imagine a unui areal oarecare și are în
conţinut elemente prin care sunt localizate datele tematice reprezentative pentru acel
teritoriu.
Pentru ca o hartă să devină un instrument de informare, este absolut necesară alegerea

celui mai corect mod de reprezentare cartografică a elementelor complementare care
permit citirea și utilizarea documentului. Practic, trebuie realizată macheta hărţii prin
folosirea unor elemente care să apară obligatoriu pe documentul tipărit : titlul, legenda,
scara, caroiajul, sistemul de proiecţie, înscrisurile referitoare la realizatorii hărţii (autorul,
cartograful, editorul,…), finanţatorul, drepturile de copyright, ş.a.m.d..
Pentru a putea reprezenta o hartă de referinţă (topografică) sau o hartă ştiinţifică (tematică)
trebuie alese acele elemente figurative care să permită cea mai bună încadrare ideografică
permiţând identificarea coordonatelor punctelor de pe hartă.
Dispunerea elementelor enumerate mai sus se face pe baza unor standarde sau norme
specifice, dar fiecare autor are libertatea să combine elementele aşa încât compoziţia
rezultată să reflecte personalitatea și cunoştinţele acestuia.

7.1. Etapele realizării unei hărţi

În mod uzual elaborarea unei hărţi se poate descompune în trei etape:
1. etapa de studiu, pe parcursul căreia este definită informaţia de reprezentat,

2. etapa de pregătire pe parcursul căreia sunt corelate diferitele elemente specifice și
semnele convenţionale (elementele figurative)
3. etapa de machetare (de pregătire pentru editare/imprimare).
Tehnica de realizare a unei hărţi este percepută în moduri diferite de autori și de editori.
Editorii încearcă să respecte doleanţele estetice ale autorilor în funcţie de mijloacele
tehnice de care dispun (de exemplu procedeele și echipamentele de tipărire). Din acest
motiv interesele sunt oarecum divergente.
A. Din punctul de vedere al EDITORULUI :
1. Analiza tematicii propuse si definirea conţinutului
Atunci când se doreşte realizarea unei hărţi cu o tematică definită trebuie respectate
următoarele principii :
 Informaţia înserată este rezultatul unei analize tematice complexe.

 Mesajul pe care harta îl transmite se materializează cu ajutorul elementelor
cartografice standardizate.
 fiecare harta este un concept unic iar sursele de informaţii sunt aproape întotdeauna
supuse regulilor dreptului de autor.
2. Elaborarea conţinutului de bază
Nu trebuie făcute compromisuri în ceea ce priveşte acceptarea propunerilor ne

standardizate autorilor pentru că :
 Nu trebuie confundata concepţia hărţii cu fabricarea produsului.

 Mesajul pe care harta îl transmite se materializează cu ajutorul elementelor
cartografice cunoscute (de obicei standardizate).
3. Producţia
Este evident ca fiecare hartă se regăseşte iniţial în imaginaţia autorului, atât în ceea ce
priveşte conţinutul, cât și în privinţa reprezentării tematice. De fapt concepţia hărţii are
trei elemente cheie :
 Modelarea conţinutului în funcţie de tematică
Se va ţine seama de principiul după care rezultatul concepţiei trebuie să ducă la

elaborarea unei imagini al cărei conţinut să permită utilizatorului să identifice informaţia

înserata fără ca mesajul sa fie deturnat sau alterat. Altfel spus, prin modelare se va obţine
o macheta care trebuie sa stea la baza elaborării specificaţiilor tehnice.
 Elaborarea specificaţiilor (caietul de sarcini)
In funcţie de limbajul grafic definit în faza modelării și cu ajutorul descrierii obiectelor de

interes și a simbolurilor specifice pertinente este obligatorie elaborarea unei machete test.
În acest fel devine posibilă o evaluare a impactului mesajului vizual primar, aşa încât
utilizatorul final să poată reconstitui în imaginar realitatea reprezentată.
 Alegerea metodei de restituţie
Mijloacele tehnice de care se dispune sunt determinante pentru definirea modului de

elaborare a documentului cartografic. Se ţine cont de dimensiunea maxima de imprimare,
numărul de culori utilizate, natura suportului (de ex. tipul de hârtie), numărul potenţial de
utilizatori. Toate acestea se reflectă în costuri de producţie şi, implicit, în preţul de
vânzare.
B. Din punctul de vedere al AUTORULUI :
1. Etapa de studiu, pe parcursul căreia este definită informaţia de reprezentat,
În funcţie de informaţia pe care dorim să o exprime, autorul defineşte și determină care

sunt elementele care vor fi reprezentate. De fapt, se urmăreşte stabilirea elementelor ce
vor constitui documentul cartografic.
Se transpun pe suportul de bază (calc, hârtie cartografică sau alt suport nedeformabil)
datele reprezentative referitoare la tematica propusă și elementele privind reţeaua
hidrografică
Se prefigurează elementele complementare obligatorii care facilitează o mai bună citire

a hărţii :
- Legenda,
- Titlul,
- Localizarea geografică a arealului reprezentat,
- Originea și data de generare a datelor,
- Siglele organizaţiilor implicate
- Un caroiaj de referinţă
- O scară grafică şi/sau text,
- Direcţia nord …
2. Etapa de pregătire pe parcursul căreia sunt corelate diferitele elemente specifice

și semnele convenţionale (elementele figurative)

Este o etapă esenţială, deoarece se poziţionează și se fixează elementele figurative care

vor constitui documentul cartografic, adică se defineşte reprezentarea acestor elemente
d.p.d.v. al dimensiunii și amplasării în funcţie de scara stabilită.
Obiectivul urmărit este obţinerea unui document explicit, citeţ evitându-se

supraîncărcarea cu elemente inutile sau supradimensionate.
Se aleg SIMBOLURILE utilizate pentru reprezentarea diferitelor informaţii tematice

cu o atenţie specială acordată hidrografiei.
Pentru partea de conţinut, autorul defineşte reprezentarea diferitelor tematici

constituind LEGENDA.
Se aleg și se dispun TOPONIMELE (ex. hidronimele în lungul cursurilor de apă sau

valorile curbelor de nivel perpendicular pe curba de nivel întreruptă)
3. Etapa de machetare (de pregătire pentru editare/imprimare).
Când toţi parametrii de reprezentare și de poziţionare a documentului cartografic sunt bine

definiţi, faza următoare este realizarea, prin încercări succesive, până la obţinerea
rezultatului dorit a machetei sau chiar a documentului cartografic.
În cursul acestei faze, sunt necesare, în general, încercări succesive pentru a obţine un
document exprimând clar tematica stabilită.
8. Operaţiuni tehnice pentru realizarea planurilor și hărţilor

topografice oficiale
În practica topografică tradiţională din ţara noastră au fost impuse standarde coerente
pentru succesiunea operaţiunilor de elaborare a planurilor și hărţilor după cum urmează:
 culegerea materialelor cartografice de baza si ajutătoare si studierea acestora in

vederea redactării hărţilor
 selecţionarea materialelor pentru realizarea foilor de autor;
 redactarea propriu-zisa a planurilor si hărţilor;
 obţinerea copiilor pentru desenarea planurilor și hărţilor, raportarea bazei
matematice;
 desenarea originalelor de editare ale planurilor și hărţilor, verificarea lucrărilor de
editare;
Pentru operaţiunile de reproducere și multiplicare a planurilor și hărţilor s-au elaborat, de

asemenea, norme foarte precise care să permită asigurarea calităţii în condiţii de eficienţă
economică. Astfel, în practică, se urmăreşte următoarea succesiune de activităţi :

 fotoreproducerea originalelor de editare și obţinerea diapozitivelor, separarea

culorilor de baza si secundare ale hărţii;
 retuşul tehnic al elementelor de conţinut;
 obţinerea formelor de tipar necesare imprimării in tiraj a planurilor si hărţilor
topografice;
 obţinerea tiparului redacţional de proba, verificarea si aplicarea corecturilor;
 imprimarea in tiraj a planurilor și hărţilor topografice.
9. Modul de întocmirea a planurilor topografice la scările 1:2000, 1:

5000 si 1: 10000
Începând cu anul 1971, pe baza decretului nr. 305, s-a trecut la elaborarea unor norme
tehnice de întocmirea a planurilor topografice la scările 1:2000, 1: 5000 și 1: 10000
Aceste norme au fost aprobate în anul 1980, apoi publicate de către Direcţia de Fond
Funciar din Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare pentru a deveni obligatorii
pentru toate unităţile de specialitate care execută planuri topografice începând cu luna
aprilie a anului 1981.
În conformitate cu actele normative enumerate [ ], obiectul planurilor topografice la scările

1:2000, 1: 5000 și 1: 10000 “îl constituie reprezentarea grafica metrică a contururilor ce
definesc elementele planimetrice, precum si a reliefului terenului pentru zonele
(suprafeţele) luate in studiu, executându-se in acest scop un complex de lucrări specifice,
de teren, calcule si de laborator”.
Astfel, elementele de planimetrie se reprezintă prin “conturarea limitelor acestora și prin

precizarea cu ajutorul semnelor convenţionale, a simbolurilor și altor sisteme
codificatoare, a caracteristicilor cantitative și calitative”. De fapt, se urmăreşte
transpunerea pe documentul cartografic a formei, mărimii și caracteristicilor obiectelor de
pe teren. Totodată, altimetria trebuie reprezentată “prin curbe de nivel, cote si semne
convenţionale specifice”.
Principalele domenii din economia naţională ale căror unităţi specializate au pus în
aplicare prevederile normelor erau următoarele :
 Agricultură : pentru organizarea teritoriului și cadastru funciar (IGFCOT),

pedologie(ICPA), îmbunătăţiri funciare(ISPIF), construcţii agricole (IPSCAIA);
 Construcţii civile si sistematizarea centrelor populate (PROIECT Bucureşti);
 Construcţii hidrotehnice (ISPH);
 Geologie și geofizică (IFLGS, IPGG, IGG);
 Resurse miniere, petrol și gaze (IPROMIN)
 Transporturi (ISPCF, IPTANA)
 Silvicultura (ICAS);

9.1. Conţinutul obligatoriu al planurilor topografice la scări mari

Pentru reprezentarea planimetriei se urmăreşte redarea proporţională a formei și
dimensiunii obiectelor din teren (la scară). Dacă nu este posibilă reprezentarea la scară se
pot utiliza semne convenţionale.
În ceea ce priveşte reprezentarea reliefului, se utilizează curbe de nivel si semne

convenţionale completate de valori numerice in punctele caracteristice ale terenului, cu
valori ale curbelor de nivel, precum si cu indicatoare de panta (bergstrihuri).
Obiectele care vor fi reprezentate se grupează astfel :
- Clădiri civile;
- Instalaţii (staţii meteo, fabrici, uzine, coşuri, sonde de petrol și gaze, transformatoare
electrice, staţii și relee radio-TV, silozuri, sere, hidrocentrale, ş.a.;
- Conducte, reţele (apa, gaze, petrol, electrice etc.), împrejmuiri, limite administrative
(ale judeţelor, municipiilor, oraşelor si comunelor), frontiera de stat;
- Căi de comunicaţie;
- Hidrografia si construcţiile hidrotehnice
9.2. Categoriile de folosinţă ale terenurilor

Pentru indicarea categoriilor de folosinţă se recomandă evitarea utilizării semnelor
convenţionale. În conformitate cu normele tehnice adoptate în 1981, simbolurile
corespunzătoare categoriilor de folosinţă provin din atlasul de semne convenţionale editat
în 1978 după cum urmează :
ARABIL
- Arabil A
- Grădini de legume Ag
- Orezării Ao
- Căpşunării Ac
- Sere As
- Solarii Aso
PAŞUNI
- Păşuni P
- Păşuni împădurite Pp
- Păşuni cu pomi fructiferi Pl
- Păşuni cu tufăriş și mărăciniş Pt
FÂNEŢE
- Fâneţe F
- Fâneţe împădurite Fp
- Fâneţe cu pomi fructiferi Fl

- Fâneţe cu tufăriş și mărăciniş Ft
4. VII
- Vii V
- Vii nobile Vn
- Vii hibride Vh
- Pepiniere viticole Vp
- Plantaţii de hamei Vha
5. LIVEZI
- Livezi L
- Livezi intensive Li
- Plantaţii cu arbuşti fructiferi Lf
- Pepiniere pomicole Lp
- Plantaţii de dud Ld
6. PĂDURI și ALTE TERENURI CU VEGETAŢIE FORESTIERĂ
- Păduri PD
- Plantaţii și perdele de protecţie PDp
- Răchitării PDr
- Pepiniere silvice PDps
- Tufărişuri și mărăcinişuri PDt
7. HIDROGRAFIE
- Ape H
- Ape curgătoare Hr
- Canale Hc
- Lacuri și bălti naturale Hb
- Amenajări piscicole Hp
- Stufăriş Hs
- Lacuri de acumulare Ha
8. NEPRODUCTIV
- Neproductiv N
- Nisipuri Nn
- Bolovănişuri, grohotişuri, stâncării, pietriş Nb
- Râpe, ravene, torenţi Nr
- Sărături cu crusta Ns
- Halde Nh
- Mocirle si smârcuri Nm
- Gropi de pomi Ng
9. DRUMURI și CĂI FERATE

- Drumuri D
- Cai ferate Df
- Drumuri naţionale Dn
- Drumuri judeţene Dj
- Drumuri comunale Dc
- Drumuri de exploatare agricola, silvice si industriale De
- Străzi si uliţe Ds
10. CONSTRUCŢII și ALTE TERENURI
- Construcții C
- Construcţii – curţi Ce
- Diguri Cd
- Cariere Ca
- Parcuri Cp
- Cimitire Ci
- Terenuri sport Cs
- Târguri și pieţe Ct
- Plaje și ştranduri Cpj
- Taluze pietruite Ctz
- Alte terenuri Cat
9.3. Inscriptii explicative

Pentru a putea descrie corect detaliile topografice figurate pe planuri și hărţi este necesară
și utilizarea caracterelor alfa-numerice (cifre și litere) pentru a explica proprietăţile
(atributele în cazul constituirii unor baze de date asociate în cartografia digitală) obiectelor
de interes.
Cu ajutorul inscripțiilor numerice (cifrice) se fac precizări privind : altitudinea punctelor

terenului, nivelul și profunzimea apelor, adâncimea ravenelor, râpelor, săpăturilor,
gropilor, vadurilor, vârsta, înălţimea și diametrul arborilor, lăţimea drumurilor, portanţa
podurilor ş.a..
9.4. Toponimele
Cuvintele se folosesc pentru denumirea localităţilor, apelor, munţilor și altor detalii
naturale sau artificiale ce se reprezintă pe planurile topografice.
Planurile topografice la scări mari, realizate de obicei pe foi de hartă (trapeze) trebuie să
conţină toate denumirile localităţilor, apelor curgătoare și stătătoare, formelor principale
de relief, pădurilor, etc. De asemenea, pe lângă nomenclatură, fiecare foaie de plan va avea
o denumire toponimică reprezentativă pentru acel areal ca de exemplu localitatea cea mai
importantă. Aceste denumiri sunt prevăzute în nomenclatoarele oficiale în vigoare.
Denumirile tuturor apelor curgătoare, iazurilor, bălţilor si lacurilor se vor culege pe teren
cu ocazia ridicării sau descifrării, urmând a fi confruntate cu hărţile și atlasele geografice.

Înscrierea acestor denumiri se face în lungul apelor curgătoare sau în centrul apelor
stătătoare, astfel încât sa se evite eventualele confuzii privind apartenenţa lor.
9.5. Desenarea elementelor ajutătoare pe planurile și hărţile la scări mari

Pentru scările mari se desenează cu negru un cadru interior, format din dreptele ce unesc
cele 4 colturi ale trapezelor, raportate prin coordonate. Grosimea acestor linii este de o,1
mm. La 8 mm de cadrul interior se trasează un cadru de o,1 mm grosime pe care se va
scrie nomenclatura trapezelor vecine, iar la 9 mm de cadrul interior se va trasa un alt cadru
de 1 mm grosime. Acestea doua din urma formează cadrul ornamental al foii de plan.
Reţeaua kilometrica corespunzătoare proiecţiei Stereo ‘70 se trasează din 1o in 1o cm cu

linii cu grosimea de o,1 mm, în spaţiul dintre cadrul interior si cadrul ornamental. De
asemenea, pentru unele lucrări, se pot figura reţeaua kilometrică corespunzătoare proiecţiei
Gauss-Kruger sau chiar și diviziunile corespunzătoare coordonatelor geografice.
9.5.1. Desenele din afara cadrului
În afara cadrului, în partea de jos a jos a foii de plan, se vor desena elemente ajutătoare
importante :
 scara grafica (sub inscripţia care indica scara planului);

 în partea stângă se desenează schema limitelor administrative;
 între schema cu limitele administrative și scara grafică se înscriu dimensiunile foii de
hartă calculate din coordonatele colţurilor trapezului.
9.5.2. Inscripţiile de pe originalul de autor (de teren)
În interiorul cadrului scrierea se va aplica sau desena conform atlasului de semne

convenţionale la scări mari. Pe cadrul originalului de teren se fac următoarele inscripţii:
 coordonatele geografice ale colturilor trapezelor (longitudinile si latitudinile) în

grade, minute si secunde;
 caroiajul rectangular trasat din 10 in 10 cm;
 nomenclatura foilor de plan vecine;
 direcţiile cailor de comunicaţie până la localitatea indicată;
 denumirea localităţilor, în cazul când acestea sunt situate pe mai multe trapeze.
9.5.3. Culorile folosite pentru desenarea originalului de autor

Ţinând cont de anumite reguli de productivitate și optimizare a costurilor pentru redactarea

originalului de autor se vor folosi următoarele culori:
 negru pentru toate elementele de planimetrie, cadru, caroiajul kilometric si desene din
afara cadrului;
 sepia pentru elementele de nivel, rupturile naturale și inscripţiile referitoare la
altitudinea acestora etc.);
 albastru intens pentru hidrografie (ape, fire de vale, staţii de pompare, izvoare,
fântâni, bazine de apa etc.).
Se va ţine seama de ordinea recomandată de desenare a elementelor planului topografic

hidrografia, planimetria și apoi elementele de relief.
9.5.4. Culorile folosite pentru realizarea hărţilor cadastrale
În cazul hărţilor cadastrale, normele impun folosirea următoarelor culori tipografice:
 NEGRU –pentru semne convenţionale, cote, numărul bornelor cadastrale, elemente de

planimetrie, limitele si simbolurilor categoriilor de folosinţă.
 ALBASTRU I – pentru hidrografia liniara și pentru hidronime
 ALBASTRU II – pentru suprafeţe acoperite cu apa
 PORTOCALIU I – pentru drumuri modernizate
 PORTOCALIU II – pentru suprafeţe acoperite cu construcţii
 VERDE – pentru păduri
 VIOLET – limite administrative și denumiri
 SEPIA – puncte de triangulaţie cu denumire și cotă, curbe de nivel și valorile acestora
10. Noțiuni despre reprezentarea realității
10.1 Ce înseamnă reprezentarea ?
“Acțiunea de a reda realitatea într-un mod explicit pentru a facilita percepția cu

ajutorul unuia din cele cinci simțuri”.
În practica reprezentării cartografice, ceea ce poate fi perceput cu ajutorul simțurilor se

rezumă la :
• geometria specifică;
• variabilele vizuale (formă, mărime, valoare, orientare, culoare și textură).
10.2. Variabilele vizuale

Variabilele vizuale se referă la :

• formă,
• mărime,
• valoare,
• orientare,
• culoare
• textură.
10.3. Reprezentare analogică / reprezentare digitală

Este dovedit faptul că variabilele vizuale sunt singurele elemente care asigură percepția
(receptarea mesajului) în cazul reprezentării analogice, pe când geometria specifică (de tip
punct, linie sau poligon) reprezintă atuul reprezentării digitale.
Reprezentarea obiectelor trebuie tratată din punct de vedere al înțelesului multiplu al

acestora (privind geometria, grafica și semantica asociată) care poate fi generat pentru a fi
asociat obiectelor.
10.4 Înțelesul geometric multiplu

Geometria poate să aibă înțelesuri multiple în special datorită scării de reprezentare (cu cât
scara este mai mică, cu atât crește gradul de abstractizare al reprezentării). Practic, unul și
același obiect poate fi reprezentat prin diferite forme geometrice.
10.5. Înțelesul semantic multiplu
Din punct de vedere semantic, un obiect poate definit în mod specific dacă luăm în
considerare:
• Clasa de obiecte din care face parte,

• Atributele asociate obiectului respectiv,
• Domeniul de valori pe care le poate primi obiectul
Un exemplu clasic este asocierea semantică opțională a noțiunii de CASĂ (pentru scări
mari) sau de CONSTRUCŢIE (pentru scări mici).
În cazul unei aplicații cu afișarea conținutului în mai multe limbi, pentru aceeași scară,
apar diferențe implicite generate de vocabularul specific fiecărui idiom în parte (de
exemplu CASĂ – HOUSE – MAISON).
10.6. Înţelesul grafic multiplu

Multiplicarea înțelesului grafic arată faptul că unui obiect care păstrează geometria îi pot fi
asociate, pentru a-l caracteriza cât mai corect, variabile vizuale diferite (grosimea liniei de
desen, culoarea, hașura).

Aceste diferențe apar în general datorită folosirii unor normative (instrucțiuni) emise de
organisme diferite rezultând reprezentări ale aceluiași peisaj în maniere diferite.
Trebuie amintite și cazurile generate de multiplicarea grafică multi-scară. De exemplu la o

scară mică poate fi folosită o hașură, iar la o scară mai mare se poate utiliza o tentă plină
de aceeași culoare pentru a caracteriza unul și același obiect.
10.7. Cartografierea bazată pe interpretarea imaginilor

10.7.1. Cartografierea analogică (prin fotointerpretare)
În cazul cartografiei analogice se lucrează într-un domeniu contextual precis, definit de

tematica prestabilită (de. ex. reţeaua de transport, utilizarea terenurilor, acoperirea
terenurilor, hidrografia, relieful, urbanizarea …).
Din acest motiv este posibilă generarea unor modele și metode de lucru specifice fiecărei
tematici în parte.
Totuşi, în practica profesională, nu este posibilă suprimarea interacţiunii dintre temele cu

ajutorul cărora este reprezentat peisajul.
10.7.2. Cartografierea digitală (prin fotointerpretare)
În cazul cartografiei digitale, pentru a putea automatiza reprezentarea este necesară crearea
unor modele specifice privind peisajul și obiectele care îl compun.
Din acest motiv este posibilă generarea unor modele și metode de lucru specifice fiecărei
tematici în parte. Dar, din păcate, în practica profesională, nu este posibilă suprimarea
interacţiunii dintre temele cu ajutorul cărora este reprezentat peisajul.
Este obligatoriu să se facă apel la metodele specifice recunoaşterii formelor cu scopul

limitării dubiilor. Astfel, se caută extragerea automată din imagine a modelelor de interes.
10.8. MEMENTO
Harta este considerată a fi o transcriere fidelă a :
• obiectelor și fenomenelor geo-localizate,

• relațiilor diverse care se dezvoltă între aceste obiecte fenomene.
Harta a apărut din necesitate și a devenit un instrument esențial care permite înțelegerea,
comunicarea și analiza informaţiei referitoare la aceste fenomene cu scopul planificării
diverselor proiecte de dezvoltare economico-socială.

În general, reprezentarea grafică este transcrierea STATICĂ cu ajutorul semnelor grafice

specifice unui sistem de ideograme a informaţiilor identificate.
Ceea ce interesează în cartografia clasică este reprezentarea statică, cu ajutorul mijloacelor

grafice disponibile, pe un suport material specific (hârtie, plastic, calc, ş.a. …) sau
vizualizarea pe ecranul calculatorului, a elementelor de interes (obiecte și fenomene).
Dar, cartografia digitală apelează din ce în ce mai mult, la un mijloc de evidenţiere a

obiectelor și fenomenelor care ar trebui să completeze definiţia hărţii : ANIMAŢIA.
11. Principiile directivei europene INSPIRE

Prin iniţiativa INSPIRE, Uniunea Europeana – în colaborare cu deţinătorii și proprietarii
principali de resurse de date geospaţiale – intenţionează sa stabilească o infrastructura
pentru informaţiile spaţiale în Europa ce va permite utilizatorilor din sectorul public la
nivel European, naţional, regional și local sa folosească în comun date spaţiale dintr-o
mulţime de surse intr-un mod interoperabil pentru execuţia diverselor sarcini publice în
cazul în care utilizarea nu este restricţionată. Mai mult, utilizatorilor din medii private, de
cercetare sau organizaţii non-guvernamentale și cetăţenilor li se vor oferi servicii pentru a
descoperi accesul și a vedea aceste surse de date spaţiale. Politicile de mediu, pentru care
dimensiunile spaţiale constituie o componenta importanta, au fost alese ca punct de
plecare pentru a stabili aceasta infrastructura spaţială.
Iniţiativa INSPIRE este bazata pe 6 principii de baza :
 Informaţia geografica trebuie colectata o singura data și actualizată la nivelul unde

aceasta poate fi făcută cel mai eficient;
 Trebuie sa existe posibilitatea de a combina informaţii geografice din diverse surse
de pe teritoriul Europei și de a fi utilizate de numeroşi utilizatori și aplicaţii;
 Trebuie sa existe posibilitatea de a folosi informaţia spaţială colectata la un anumit
nivel, în diferite alte nivele, detaliat pentru investigaţii specifice sau general pentru
scopuri strategice;
 Informaţia geografica necesara pentru o buna gestionare la toate nivelele ar trebui
sa fie abundenta dar sa nu fie utilizata intensiv;
 Este necesara o uşurinţa în descoperirea informaţiilor geografice disponibile ce se
încadrează cerinţelor și a condiţiilor în care acestea pot fi achiziţionate și folosite;
 Informaţia geografica ar trebui sa fie lesne de înţeles și interpretat deoarece este
vizualizata intr-un mod prietenos în contextul corespunzător selectat de utilizator.
Există două cuvinte cheie în abordarea INSPIRE fără de care este imposibila construirea
unei Infrastructuri de Date Spaţiale, și anume interoperabilitate și distribuirea datelor.
Interoperabilitatea este abilitatea a doua sisteme de a interacţiona unul cu altul. în

contextul INSPIRE aceasta înseamnă :
(1) datele trebuie sa fie omogene,

(2) trebuie sa existe metadate pentru a putea găsi și înţelege datele, și

(3) serviciile ar trebui nu doar sa găsească datele dar să le și acceseze și să le utilizeze.
Interoperabilitatea poate fi atinsa doar printr-un lung proces de standardizare. Arhitectura

generala INSPIRE și cele mai relevante standarde sunt ilustrate în figura de mai jos.
Fig. 1 Schema Infrastructurilor de Date Spaţiale (NSDI)
Doar pe baza interoperabilităţii nu se poate construi o Infrastructura de Date Spaţiale buna.

Principiile flexibile ale distribuirii datelor și informaţiilor trebuie introduse pentru a face
infrastructura să funcţioneze. Cooperarea între toţi deţinătorii și proprietarii de date
geospaţiale este astfel vitală. Aceasta înseamnă – după cum este prevăzut de INSPIRE – o
cooperare între toate Statele Membre la nivel European și între State Membre pentru
aplicaţii la nivel transfrontalier (de exemplu conservarea naturii, managementul
dezastrelor). De asemenea distribuirea informaţiilor între Autorităţile Publice ale Statelor
Membre este de o importanta majora.
Unul din elementele cheie în dezvoltarea Infrastructurii de Date Spaţiale Europene a fost
nevoia de a avea un cadru legislativ. Pentru a dezvolta legislaţia INSPIRE, toţi deţinătorii
și proprietarii de informaţie geografica au fost împărţiţi în grupuri de lucru pentru a pregăti
o prima varianta a Directivei propuse. La mijlocul anului 2004, propunerea unei Directive
a Parlamentul și a Consiliului European – Stabilirea unei infrastructuri pentru informaţii
spaţiale în Comunitatea Europeana (INSPIRE) – a văzut lumina zilei în 2005 și 2006 au
avut loc discuţii intense între Comisie, Parlament și Consiliu în legătură cu propunerea
Directivei. După o scurta perioada de conciliere, Parlamentul și Consiliul au ajuns la o
înţelegere în Noiembrie 2006.
Directiva INSPIRE (2007/2/EC) a Parlamentului și a Consiliului European din 14 Martie

2007 a fost publicata în Monitorul Oficial al Uniunii Europene pe data de 25 Aprilie 2007.

A intrat în vigoare pe 15 Mai 2007. Începând cu aceasta data s-a intrat în faza de
transpunere (2 ani), faza în care Statele Membre transpun legislaţia Europeana în legislaţia
naţionala. În acest timp, cinci echipe de experţi, aşa numitele Grupuri de Lucru INSPIRE,
au fost create pentru a dezvolta Reguli de Implementare care definesc modul în care
Statele Membre trebuie sa implementeze această Directivă.
Cele 5 Grupuri de Lucru s-au ocupat de următoarele subiecte :
1. metadate,
2. specificaţii de date,
3. servicii,
4. distribuirea datelor și
5. monitorizare și raportare.
Grupul răspunzător de metadate a publicat o propunere pentru Reguli de Implementare a

Metadatelor. Varianta finala a Regulilor de Implementare a fost discutata și votata de către
Comitetul INSPIRE (având reprezentanţi ai Statelor Membre) în mai 2008. Regulile vor fi
publicate în toamna anului 2008. Regulile de Implementare pentru metadate sunt bazate pe
standardul ISO 19115 pentru resurse (date și servicii), 19119 pentru servicii și 19139
pentru codificarea metadatelor. De asemenea, sunt relevante și standarde complementare.
Regulile de Implementare fac o distincţie clară între metadate pentru identificare, pentru
evaluare și pentru utilizarea resurselor.
Metadatele pentru identificare includ titlul resursei, referinţa temporala, întinderea

geografica, rezoluţia spaţială, limba, domeniul, cuvinte cheie, echipa responsabila,
rezumat, constrângeri, tipul serviciului, platforma, conformitate. Metadatele pentru
evaluare și folosire a resurselor nu sunt înca fixate și sunt mult mai complexe: acestea
depind de tema (de aceea devin variabile) și implica și alte standarde.
Grupul de Lucru răspunzător de Specificaţiile de Date a pregătit un model conceptual

general și a definit în detaliu conţinutul temelor din cele 3 anexe ale Directivei. Modelul
conceptual descrie diferitele componente ale datelor ce trebuie omogenizate: de ex.
modelul datelor, cataloage de scheme și caracteristici, utilizarea identificatorilor unici,
mentenanţă și probleme calitative, etc.
Anexa I se referă la :
1. Sistemul de referință
2. Rețeaua geografică
3. Denumire geografică
4. Unitate administrativă
5. Adrese
6. Parcele cadastrale
7. Rețele de transport
8. Hidrografie
9. Zone protejate
Anexa II se referă la :

1. Elevație
2. Acoperirea terenului
3. Ortoimagerie
4. Geologie
Anexa III se referă la :
1. Unități statistice
2. Clădiri
3. Sol
4. Utilizarea terenului
5. Sănătate și siguranța
6. Utilități și servicii guvernamentale
7. Unități de monitorizare a mediului
8. Unități producătoare și industriale
9. Facilități pentru agricultura și acvacultura
10. Distribuția populației – demografie
11. Managementul suprafețelor de teren/restricții/zone de regularizare
12. Zone de risc
13. Condiții atmosferice
14. Caracteristici meteorologice geografice
15. Caracteristici geografice oceanografice
16. Regiuni marine
17. Regiuni bio-geografice
18. Habitate și biotopuri
19. Distribuția speciilor
20. Surse de energie
21. Resurse minerale
Directiva INSPIRE prevede cinci tipuri de servicii: servicii de identificare a datelor,

servicii de vizualizare, servicii de descărcare, servicii de transformare pentru “traducerea”
schemelor sau pentru transcalculul coordonatelor, servicii de solicitare pentru a lega
serviciile și a le face sa opereze împreuna. Echipa răspunzătoare de Servicii a pregătit o
prima varianta a Regulilor de Implementare încă neaprobate pentru Serviciile de
Identificare și Vizualizare. Pentru celelalte tipuri de servicii regulile de implementare vor
fi realizate anul următor.
Grupul de Lucru răspunzător cu Distribuirea Datelor a elaborat Regulile de Implementare

pentru stabilirea accesului și ale dreptului de utilizare ale datelor spațiale și ale serviciilor
pentru instituțiile și organismele Comunității. Acestea se vor ocupa și de cele mai bune
practici în UE în ceea ce privește principiile de distribuire a datelor. Obiectivul final este
de a minimiza barierele non-tehnice de acces la date și servicii.
Nu în ultimul rând, Grupul de Lucru răspunzător de Monitorizare și Raportare a stabilit

cadrul metodologic pentru monitorizarea modului de implementare a Directivei. O prima
varianta a Regulilor de Implementare încă neaprobate a fost definita împreună cu o lista de
indicatori. Monitorizarea se va ocupa în special cu stadiul dezvoltării infrastructurii și

folosirea acesteia. Se va pune un accent special pe compatibilitatea cu Regulile de

Implementare pentru date, metadate și servicii după cum au fost acestea definite de
celelalte grupuri de lucru. Varianta inițială a Regulilor încă neaprobate va fi discutata și
votata în toamna anului 2008.
În termeni generali, aplicarea principiilor INSPIRE în cadrul unui proiect tematic

înseamnă:
 datele/metadatele sunt distribuite și actualizate de Ministerele, Institutele și

organismele respective;
 interoperabilitatea este atinsa prin aplicarea regulilor de omogenizare după cum au
fost acestea definite de Grupurile de Lucru INSPIRE și prin utilizarea unei
arhitecturi bazata pe servicii;
 principiile de distribuire a datelor (înțelegeri) au fost făcute pentru a minimiza
barierele de utilizarea a datelor/informațiilor.
Aproape toate imaginile provenite de la sateliții de observare a Terrei sunt înregistrate sub
formă digitală, iar pentru utilizare profesională nu este nevoie de conversia acestor date
prin scanare. Astfel, este posibilă procesarea, manipularea și ameliorarea semnificativă a
informației de bază cu scopul evidențierii, extragerii și restituire sub formă de hărți
tematice a informațiilor pe care alte surse de date nu le pot oferi (ne referim la fotografiile
aeriene, detectorii multibandă, hărți scanate și digitizate, ridicări de teren realizate prin
mijloace topografice și de poziționare GPS (aceste din urmă oferă numai informații
punctuale sau liniare care pot fi integrate în Sistemele de Informații Geografice).

BIBLIOGRAFIE
1. BĂLĂCEANU-STOLNICI, C- “Dialoguri despre cele văzute și cele nevăzute”, Ed.Harisma, Bucureşti
tin.(1995)
2. BERTIN J (1967) «Sémiologie graphique, , Gauthiers-Villars, Paris
3. BERTIN J. (1977) Le graphique et le traitement graphique de l’information, Flammarion, Paris
4. COTEŢ P. (1954) "Metode de reprezentări cartografice", Edit. Tehnica, Bucuresti,
5. DIDON E. (1990) "Systemes d'Information Géographique, concepts, fonctions, applications".
CEMAGREF/ENGREF, Montpellier.
6. DONISĂ V., DONISĂ I. "Dicționar explicativ de Teledetecție și Sisteme Informaționale Geografice",
(1998) Ed. Junimea, Iași
7. FOIN P. (1983) "Cartographie topographique et thématique", Paradigme, Caen,
8. GRIGORE M. (1979) "Reprezentarea grafică și cartografică a formelor de relief", Ed. Academiei
RSR, București,
9. GRUMAZESCU H., (1970) "Reprezentarea cartografică a regiunilor geografice la diferite scări",
Stud.Cerc. G.G.G. - Geogr., XVII,1.
10. LASSALLE T. (1990) "CARTOGRAPHIE, 4000 ans d'aventure et de passion", IGN, Ed. Nathan,
Paris, France
11. MARTEL C. (199) Développement d’un cadre théorique pour la gestion des représentations
multiples dans les bases de données spatiales, Mémoire de M.Sc., Faculté
de foresterie et de géomatique, Université Laval, 128p.
12. WINKLER P. (1997) "Satellite Data for Map Updating at the Threshold of XXI. Century".
Proceedings Eurisy Colloquium Earth Observation and the Environment,
Budapest, Hungary, 15-16 May 1997
13. xxx (1927 - 1976) "Atlas Republica Socialista România", Edit. Academiei Bucuresti.
14. xxx (1966) “Atlas de semne convenționale pentru planurile topografice la scările
1:5000 și 1:10000“, CSA-DGFFOT, București
15. xxx (1981) “Norme tehnice pentru întocmirea planului topografic de bază la scările
1:2000, 1:5000 și 1:10000”, MAIA, CMDPA București
16. xxx (1961) Atlas de semne convenționale pentru hărțile topografice la scările 1:10000
si 1:5000, Direcția Topografică Militară
17. xxx (1971) “Atlas de semne convenționale pentru planurile topografice la scările
1:2000, 1 :1000 și 1:500“, Ministerul Agriculturii, Industriei alimentare,
Silviculturii și Apelor

Curs Modelare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Modelare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

USAMV-FIFIM 2016-2017

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 1

1. Harta ca mijloc de reprezentare a Spaţiului ................................................................................ 4

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 2

9. Modul de întocmirea a planurilor topografice la scările 1:2000, 1: 5000 si 1: 10000 ............ 28

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 3

1. Harta ca mijloc de reprezentare a Spațiului

Prima reprezentare cartografică (6200 î.c) descoperită la Catal Hyuc (Anatolia)

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 4

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 5

Definiţii ale hărţii

Harta este o reprezentare a suprafeţei terestre:

Datorită conţinutului orientat tematic o hartă trebuie să permită :

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 6

Reprezentare grafică, în plan orizontal, a suprafeţei globului pământesc (totală sau

Reprezentare grafică a suprafeţei Pământului.

Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeţei Pământului (totală sau parţială),

1.1. Clasificarea hărţilor

Considerând “Manualul inginerului geodez” ca operă de referinţă în cartografia

1.1.1. Clasificarea hărţilor după obiectul reprezentat

În funcţie de obiectul reprezentat hărţile pot fi împărţite în :

1. HĂRŢI GEOGRAFICE (care sunt realizate pentru a reprezenta suprafaţa

1.1.2. Clasificarea hărţilor după conţinut

1. HĂRŢI GEOGRAFICE GENERALE (reprezintă suprafaţa terestră cu toate

1.1.3. Clasificarea hărţilor după scară

1. HĂRŢI LA SCARI MARI (< 1:100000);

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 7

1.1.4. Clasificarea hărţilor după indicele teritorial

1.1.5. Clasificarea hărţilor după destinaţie

1. UNIVERSALE (harţi geografice generale-sunt incluse si hărţile topografice)

1.2. La ce folosesc hărţile?

2. Direcţiile de dezvoltare în cartografia modernă

Prezentul obligă la direcţionarea cartografiei către exactitate și obiectivitate, ţinând cont că

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 8

 diversificarea temelor abordate,

Aceste necesităţi nu pot fi satisfăcute decât prin dezvoltarea metodelor de procesare

 unele cu aspect negativ, prin aceea că obiectele și fenomenele punctuale sunt

Tabelul 4 - Relaţa dintre rezoluţia imaginii și scara la reprezentare

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 9

1:100000 20-30 30-40 5-15

Progresul rapid al tehnicilor computerizate de analiză geografică permite manipularea

3. Sisteme de informaţii cartografice

Prezenţa informaţiilor cartografice este semnificativă la toate nivelurile Sistemelor de

Datorită faptului că generalizarea și vizualizarea cartografică nu pot fi realizate automat în

Caracteristicile informaţiilor cartografice, a căror vizualizare este în primul rând

3.1. Caracteristicile generale ale informaţiei cartografice

O mare parte a informaţiilor spaţiale achiziţionate în diferite moduri poate fi utilizată

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 10

Comunicarea perfectă a informaţiei cartografice este posibilă numai în condiţiile pentru

Prezentarea cartografică reprezintă un model grafic al spaţiului în care informaţia spaţială

În conformitate cu standardele recunoscute, informaţia cartografică, reprezintă

3.2. Generalizarea informaţiei

Generalizarea înseamnă reducerea cantităţii de date cu condiţia păstrării informaţiei

Atunci când transformarea de la o scară la alta implică procedee de fotomultiplicare și

Pentru a generaliza corect trebuie :

• Să fie redusă cantitatea de informaţie

De fapt, generalizarea este un proces care implică sintetizarea informaţiei.

3.2.1. Generalizarea cartografică

Generalizarea cartografică poate fi comparată cu rezumatul unui text literar, dar cu

Alexandru Badea -Modelare cartografică-Note de curs- 11

În funcţie de scara seturilor de date geografice, acestea nu sunt reprezentate în aceeaşi

Ce întrebări trebuie să ne punem pentru a răspunde cerinţelor utilizatorului ?

• Oare informaţia geografică păstrează conţinutul ?