CURSUL VI

6. CONSTITUTIVE
6.1. Notiunea de stat
6.2.Forma statului: structura de stat si forma de guvernamant
6.3. Rolul si functiile statului
6.4.Statul de drept — esenta si functionalitate
6.5. Principiile statului de drept

6.1. Notiunea de stat

Din punct de vedere semantic, notiunea de stat s-a format $.m verbul latin
,,status", care inseamna „a pune, a a§eza, a interneia". Sintagma „status civitas"
exprima in Imperiul roman felul de guver-nare a Cetatii. Romanii au acordat
cuvantului „status" o sernnificatie politica, adaugandu-1 determinativul ,,res
publica", adica lucru public. ,,Res publica" definea si ideea de conducere a vietii
publice sau a statului. Asadar, „status rei publicae" insemna pentru magistral!! si
po'^ porui roman ,,starea lucrarilor publice" sau altfel spus, ,,situatia eon-ducerii
vietii publice".1
Notiunea de stat dobandeste un sens modern prin contributiile lui Montesquieu,
Machiavelli, Jean Bodin s.a. Autorul celebrei luerari .,Les six livres de la
Republique" (sec, 'XVI). Jean Bodin, fundamenteaza conceptul de suveranitatc a
poporuXui, pe care o prezinta separat de suveranitatea monarhului. In conceptia lui
Bodin, regele este o per-scona care exereita prerogativele rnonarhice, dar nu in
nume propriu ci ca rezultat al imputernicirii date de poporul suveran si potrivit unei
ordini legale care obiectiveaza in noirme juridice vointa divna.
Ganditorul francez situeaza suveranitatea deasupra monarhului desi ramfme
intrutotul adeptul convins al monarhiei. El afirma ideea unui absolutism legitim al
monarhului, opus unei despotii arbitrare in sen-sul ea supusii trebuie sa. dea
ascultare legilor Monarhului, iar Mo-narhul sa dea ascultare legilor naturii.
Astfel, puterea Monarhului se disociaza de persoana care o exercita, iar aceasta
disociere a constiuit primul pas in formarea notiunii moderne de stat, fiind o
trasatura esentiala a acestuia. Potrivit unei asemenea acceptii guvernantii au dreptul
sa-si impuna vointa fata de restul populatiei, dar ei actioneaza in numele statului si
nu al lor personal asa cum actionau monarhii din antichitate. Afirmarea
suveranitatii poporului este conceputa de J. Bodin ca principiu de baza in sistemul
de guvernare, ceea ce a con-dus la conceptul modern de demooratie reprezentativa.
Se poate conchide ca statul este forma institutionalizata de orga-nizarc a unei
colectivitati umane constituita si localizata geografic pe un anumit teritoriu, in care
un grup de indivizi, detinand in virtu-fea suveranitatii poporului si ca expresie a
vointe acestuia, or ilegi-tiro, prerogativele si instrumentele exercitarii autoritatii
publico, ale ■elaborarii si aplicarii normelor de convletuire sociala, exprima si
apara interesele lundametnale ale statului si ale natiunii si impune vointa acestora
ca vointa general — obligatorle.
Ca institutie politica prineipala, care isi exercita autoritatea suverana asupra unui
teritoriu si a unci populatii fiind, in acelasi timp, persoana de drept international,
statul este mai putin definit si ni'ai mult cali-ficat ca: stat totalitar, stat de ,drept,
stat tehnoera, stat al bunei stari generale etc. Asttfel, Esmein a definit statul ca fiind
personificarea juridical a unei natiuni precum si ca subiect si suport al autoritatii
pu-blice. Maurice Haurion definea, la randul sau, statul ca fiind personificarea
juridica a unei natiuni infaptuita ca urmare a centralizarii po-litice, economice si
juridice a elementelor Natiunii si realizata in vc-derea crearii regimului civil. El
remarca, totodata, ca statul este insti-tutia esentiala a ordinii sociale, infaptuita ca
asigurand durata mis-carii de ansamblu, lenta si uniforma a societatii. Pentru Leon
Duguit, statul ar fi aparut si ramane astfel, ca fenomen natural rezultat prin
diferenderea naturala intre indivizi si prin impunerea de catre un grup social a
fortei sale asupra ceileilalte parti a populatiei. Max Weber, considera statul ca o
institutie care revendica monopolul violentei fizice, legitime in cadrul unui teritoriu
determinat. K. Marx cfaracteri-zcaza statul drept o „masina" pentru mentinerea
dominatiei unei clase asupra alteia, instrument ce se constituie prin separarea in
cadrul societatii a unei forte publice inzestrate cu mijloace de constrangere —
armata, politie, justitie.
In afara de dominatie, statul exercita o autoritate morala, economical (autoritatile
statului stabileau in antichitate regulile generale ale pro-ductiei, repartitiei si
schimbului de produse), politica (statul asigura gu-vernarea societatii), sociala
(statul este factor de echilibru social si apara ordinea sociala), juridica (statul
impune si apara ordinea juridica de care beneficiaza, la inceput chiar si inegal,
intreaga comuni-tate) si militara.
Desigur, in ordine istorica se remarca perioada cuprinsa intre seco-lele XVII si
XVIII, cand statul era eonceput ca rezultat al unui pact sau contract social intre
guvernanti si grupul minoritar care este in-vestit de acestia cu prerogativele de
conducere politica.
Printr-un asemenea contract social, poporul scapa de anarhie, tul-burari si conflicte
sociale generate de cueerirea si exercitarea dezordo-nata a puterii, iar guvernantii
capata in schimb prestigiul puterii in schimbul obligatiei de a impun-e si apara
ordine sociala in beneficiul egal al indiviziior intregii comunitati sociale — dupa.
consemnarile ce-lor mai de searna reprezentanti ai teoriei contractului social:
Thomas Hobbes si John Loke (Anglia), Jean-Jaeque Rousseau (Franta).
In conceptia unor politologi contemporani, statul este un factor de echilibru nitre
clase sau categorii .sociale. un factor de mentmere a pacii sociale 1. Totodata,
definitiile statului au pastrat elementele cla-sice ale coneeptoului. Astfel,
profesorul Constantin C. Disescu aprecia ca statul este o unit-ate alcatuita din
reunirea mai multor oameni cu un teritoriu determinat in forma guvernantilor si
guvernatilor. Anibal Teodorescu consemna ca statul este forma superioara dc
societate ome-neasca investita cu puterea exclusiva de comanda asupra
coleetivitatii de indivizi asezati pe un teritoriu determinat, ce ii apartine in propriu.
Profesorul Aiexianu arata la randul sau, ca statul este o grupare de indivizi, reuniti
printr-o legatura nationala pe un teritoriu determinat si .fund guvernati de o putere
superioara vointelor individuale.1
intr-o societate democratica, legitimitatea supunerli cetatenilor in fata autoritatii
statului ,se intemeiaza pe consimtamantul majoritatii populatiei, exprimata prin
sufragiu universal. In regimurile autoritare si totalitare, aceasta legitimare se dbtine
prin mijloace nedemocra-tice, de constrangere., Statul ca organ al puterii politico
asigura afir-marea suveranitatii de stat, apararea integritatii teritori'ale, predomina-
rea si infaptuirea interesului public. Indiferent de natura regimului politic, statul
dispune de un aparat destinat exercitarii constrangerii com-pus dintr-o forta armata
pentru a asigura integritatea fizica a terito-riului si a populatiei contra unei
agresiuni externe si un ansamblu de dispozitive renresive pentru mentinerea ordinii
interne: politie, justitie, penitenciare. In centrul acestora se afla justitia care
confirma legitimitatea constrangerii exercitate de stat. Juristul austriac Haub
Kelsen preciza ca, in general, statul eatne considerat ca o grupare de indivizi traind
pe un anumit teritoriu bine determinat si supusa unei puteri organizata juridi-ceste.
El defineste statul de drept ca structurare a unei ordini juridice si piramidale in care
normele se articuieaza intr-un tot organic prin intermedial constitutiei, legislatiei si
regulamentelor, asigurand drepturile si libertatile individului. H. Kelsen defineste
statul de drept ca o ordine de constrangere §i nu ca o ordine contractuala, ceea ce a
permis si interpreter! ce justified statul politist. Statul de drept, intrat in umbra intre
1930—1950, revine in actualitate dupa 1970, dar sub forma unei doctrine a
contractului social si a doctrinei drepturilor individuale, fiind interpre-tat ca un stat
suveran, limitat in actiunile sale prin lege.
In conceptia altor politologi, statul reprezinta o entitate iuridica si in iacelasi timp o
forma de manife'stare a puterii politice, asa cum su-blinia G. Burcleau.
Recent2, profesorul I. .Deleanu a apreciat ca statul este, in sens restrictrv §i concret,
ansamblul organelor politice de guvernare si ca el dcsemneaza aparatul de
directionare a societatii politics. Profesorul 1. Muraru trata ca intr-o acceptiune
restransa, ,,prin stat se mtelegc forma organizata a puterii poporului, mai exact
mecanismul sau apa ratul statal"1. Profesorul Tudor Draganu defineste statul ca o
insti-tutie avand ca suport o grupare de oameni a§ezata pe un spatiu delimi-tat,
capabila de a-;si determina singura propria sa competenta si orga-nizata in ordinea
exereitarii unor activitati care pot fi grupate in func-tiile: legislative, executiva si
jurisdictionala2.
Se poate aprecia ca clementcle esentialc ale definitiei statului sub raport teoretic,
conceptual sunt urmatoarele: forma de organizare a unei colectivitati umane
constituita istoric; localizarea geografica; existcnta unui grup conducator investit
cu atributli de guvernare si de exerci-tare a autoritatii publice in numele poporului;
prerogative grupului conducator de a stabili si apara ordinea statala si, in cadrul
accsteia, a celei juridice.
Analizele politologice releva ca statul reprezinta o comunitate politica ocupand un
anumit teritoriu, avand un guvern si beneficind de suveranitate atat in interior cat si
in relatiile Internationale3. Statul apare deci ca o colectivitate umana istoriceste
constituita si organi-zata pe un anumit teritoriu, care se structureaza politic in
grupul de guvernanti §i restul populatiei.
Din aceasta definitie rezulta eel putin patru clemente definitorii ale notiunii de stat:
organizare'a politica a unei comunitati umane; gradul de coeziune al colectivitatii
respective; raporturile de comanda — supunere (subordonare) existente intre
guvernanti si guvernati, legitimi-tatea exercitarii autoritatii si a puterii de comanda
(dominatie) de catre guvernanti- Statul presupune o organizare sociala ordonata si
ierarhi-zata.
Potrivit sociologului Emile Durheim, statul a aparut ca rezultat al diviziunii sociale
a muncii, iar Max Weber pune accentul in analiza xenornenului statal pe
dominatie, subordonare, autoritate si forta sau putere. In opinia sociologului
german, ceea ce da continut statului esle aparatul sau birocratic al carui rol consta
in impunerea dominatie!, a subordonarii, autoritati si fortei statului4. Potrivit lui
Max Weber, statul constituie iasemeni uniunilor politice care 1-au precedat in
istorie, un raport de dominare a oamenilor de catre oameni, bazat pe instrumental
exercitarii legitime a constrangerii. Pentru ca statul sa existe. trebuie ca cei
dominate sa se supuna autoritatii celor ce se pretind a fi, la un moment dat,
dominatori2.
Tot din perspectiva sociologies, Andre Hauriou afirma ca statul este un grup uman
fixat pe un teritoriu determinat si in care este stabilita si mentinuta de catre o
autoritate investita cu puterea de constran-gere, o ordine sociala, politica si
juridical
Din perspectiva sociologica statul apare deci, ca o grupare de indi-vizi avand un
grad ridicat de organizare si stabilitate, care ocupa un teritoriu determinat
geografic si recunoscut politic, asupra careia o autoritate publica exercita
prerogative de comanda sau do putere.
Din perspectiva politologiei si sociologiei politice in epoca contom-porana,
trasaturile care confera spccificitate fenornenului statal sunt: a) legitimitateai
investirii organelor statului cu atributele puterii politice; b) structurarea puterii si
exercitarca ei de un aparat de guver-nare specializat fata de restul populatiei
(aparatul birocratic); c) stabi-lirea unor raporturi precise intrc institutiiie de
guvernare pc baza principiului separatiei puterilor; d) excrcitarea legitima de catre
stat a dominatiei si constrangerii, precum si functionarea eficienta a me-canismelor
de conduccre; e) comportamentul politic al celor ce guver-neaza, exprimat prin
impunerea de catre acesta a dominatiei, puterii do comanda si a autoritatii publice;
f) comportamentul social al indivizilor exprimat prin supunere fata de autoritatea
statului1.
in ceea ce priveste elementele constitutive ale statului, doctrina occi-dentala
constitutionals a formualt trei asemenea .componente, aflate in-tr-o un Hate
organica: teritoriu, populatie, puterea politica suverana.
Suveranitatea statului exprima suprematia puterii de stat in interior in multiplele ei
dimensiuni (economica, juridica, demogarfica, teritoriala etc) si in.dependenta
statului in relatiile Internationale. Prin-ciplul suveranitatii statului desemneaza:
institutia detinatoare de autoritate legitima, identitatea corpului politic, locul de
unde gonerea2a capacitatea de a da norme si datoria de supunere.
Cons tit utia Romaniei din 1991 stipuleaza ca suveranitatea nationals apartine
poporului rornan care o exercita prin organele sale reprezen-tative si prin
referendum.
6.2. Forma statului: structura de stat si forma de guvernamant
Forma de stat este un concept politico-]'uridle care exprima modu! do
constituire si exercit!are a puterii, de organizare si conducere a societatii prin stat.
Ea exprima modul de organizare a continutului puterii, structura interna si externa
a acestui continut.
Criterile potrivit carora este analizata forma se refera in esenta la trei emponente:
forma structurii de stat, forma de guvernamant si rgiemul politic. La randul ei
forma statului poate aparea sub o mtreita infatisare functie de modul de organizare
si exercitare a puterii suve-rane pe teritoriul statului si in raport cu populatia;
organismul in-vestit cu prerogative^ de sef al statului; metodele de guvernare.
In functie de cele trei criterii, statu! va capata o anumita forma: stat unitar / stat
federal; monarhie / republica; va avea un regim politic democratic / autocratic sau
autoritar.
Optiunile pentru o anumita forma de stat este in primul rand o op-tiune politica si
totodata, nu poate fi decat rezultatul unui referendum popular.
Prin siructura de stat se intelege modul de organizare a puterii in raport cu
teritoriul statului si cu populatia care locuiestei pe teri toriul respectiv, iar functie
de 'aceasta statele pot fi de doua categorii: state unltare si state cornpuse.
Statul unitar are urrnatoarele caracterlstici principale: a) este format
dintr-un ansamblu unic de organisme constitutional prin care se exer-
citfi puierea politica la nivel central si local; b) ac.tivitatea ae guvernare
se difuzeaza la centru pe cale ierarhica; c) exista o singura ordine ju
ridical intemeiata pe o constitutie unica; d) populatia are o singura ceta-
tenie. Statul unitar complex este statul unitar care fara a pierde unita-
tea sa de structura, prezinta, in acelasi timp, mari diversitati locale
administrative, de legislatie, chiar de jurisdictie, datorita carora in in-
teirorul sau sunt pa.strate enclave istorice avand particulairtati de dez-
voltare po.ntica si sociai-economica. fepre deosebire de statul unitar, sta
tul compus este format din mai niulte entitati statale reunite intr-un
stat suprapus lor si legate intre ele prin raporturi juriaice mai mult sau
mai putin stranse. -
Statul federal este o asociatie de state care decid in mod liber, in virtutea
suveranitatii lor sa-si creeze organe comune, carora le con-fera o parte din
compctentele lor indeosebi, in domeniul militar, al diplomat!ei sau financiar.
Formatiunile statale care alcatuiesc statul federal beneficiaza de un statut de
autonomie in materie constitutionala, legislative, judecatoreasca si se subordoneaza
acestuia. in relatiile Internationale, numai statul federal are calitatea de subiect de
drept. In S.U.A., Constitutia federala se impune tuturor Constitutiilor celor 50 de
state care compun statul federativ. El are ca trasaturi caractcristice: unitatea pe plan
international, diversitatea constitutionala $i juidrica pe plan intern, supletea
raporturilor intre federatie si statele membre. Organizarea competentelor in statul
federal se bazcaza pe doua prin-cipii complement are: principiul autonomiei si
principiul participarii.
I^orrna de guvernamant este un concept juridic si politologio care indica natura
organului care indeplineste functia de sef al statului,: presedinte: monarh ■— rege;
imparat; Directorat, Consiliu d.e Stat. Con-siliul federal etc. Aceasta indica modul
in care sunt constituite si func-tioneaza organele supreme si este raportata, in
principiu, la trasaturile definitorii ale sefului de stat si la raporturile sale cu puterea
legiui-to are.
6.3. rolul şi functiile statului
Rolul statului consta, in principiu, in asigurarea si apararea prin mijloace
prevazute in Constitutie si in celelalte legi a ,,interesului general", a ,,interesului
public" sau a ,,binelui comun", avand deci misiu-nea de a apara si promova
interesele sociale generale ale societatii. In principiu, intcresul general reprezinta
suma sau sinteza integratoare a intereselor politicc, economice, religioase, etnice
sau Rationale etc. care dobandesc o importanta fundamentala pentru intreaga
natiune.
Delimitarea functiilor statului are la baza doua criterii specifice: cirteriul material
si eel formal, astfel ca, a utilizla primul criteriu in de~ finirea functiilor statului
inseamna a analiza acea activitate constanui, repe-tiliva ca o activitate economica,
financiara, comerciala, juirdica, re-ligioasa, ecologica etc. Utilizarea eriteriului
formal inseamna a lua in considerable organismul care a adoptat un anumit act,
titularul functiei pe care o analizam ca si porcedura prin care s-a adoptat actul res-
peetiv, Criteriul formal permite clasificarea actelor juridice in acte administrative,
legislative, jurisdictionale si identificarea organismelor com-petente sa adopte," sa
emita sau sa pronunte actele respective.
Potrivit teoriei separatiei celor trei puteri, statul exercita urma-toarele trci functii:
functia legislativa, functia executiva, functia juris-dictionala (judecatoreasca).
Functia legislativa consta in adoptarea regulilor de conduita obliga-torii ce se
adreseaza tuturor persoanelor fizice si juridice existente si care desfasoara activitati
pe teritoriul unui stat.
In principiu, functia legislativa este exercitata in exclusivitate de catre parlament,
dar in practica este admis ca si guvernul sa exercite, in anumite conditii o
activitate.
Functia executiva {sau guvernamentala) consta in asigurarea sau organizarea
legilor, in adoptarea actelor necesare pentru activitatea de guvernare si
administrare, pe plan central si local.
In sistemul constitutional romanesc numai presedinteie tarii adopta decrete (art. (J9
din noua Constitutie).
Functia jurisdictionala. (judecatoreasca) consta in solutionarea de catre instantele
de judecata a diferendelor sau litigiilor intre diferiti su-biecti de drept: intre
persoane fizice; intre persoane fizice si persoane juridice; intre persoane juridice,
precum si in restabilirea ordinii de drept incalcate.
Avandu-se in vedere criteriul material exista §i o alta clasificare a functiilor
statului dupa cum urmeaza:
functia de exercitare a suveranitatii exprimata in doua directii de activitate statala
si anume: exercitarea suveranitatii pe plan intern (sta-bilirea ordinii juridice si
apararea ei prin folosirea fortei pubiice); exer^ citarea suveranitatii pe plan extern
(stabilirea liniilor generale ale po-liticii externe; eolaborarea mternationala cu alte
state, participarea "a organisme Internationale, apararea teritoriului national);
functia de orientare generala a dczvoltarii societatii, astfel ca, in siste-mele politice
democratice, bazate pe pluralism si pe liberalismul economic, interventia statului
este minima si se limitcaza la masuri privind de pilda asistenta si protectia sociala,
asigurarile sociale, asigurarea li-bertatii politice si apararea acestora, promovarea
liberal is mului economic etc.;
functia de promovare a progresului, astfel ca, statul intervene ca un factor decisiv
al innoirilor sociale in cele mai diverse domenii: oducatie, urbanism, resocializare,
sanatate, Industrie, finante, planificare, tu-rism etc.
Concomitent, statului ii reivn atributii esentiale privind monopolul aparaii si al
constrangerii sociale (armata si politia). mentinerea cadru-lui juridic, conducerea
relatiilor Internationale, emiterea monedei nationale.
6.4. Statul de drept — esenta si functionalitate
Ideea statului de drept s-a cristalizat in doctrina filosofica a enci-
clopedistilor francezi si ulterior in conceptia juridica a exponentilor dreptului
constitutional, ca o garantie valorica pentru drepturile si libertatile cetatenilor.
Sorgintea aces tor garantii se alia in teoria dreptu-rilor nalurale si imprescriptibile
ale omului, inscrise in Declaratia de Independents, a Congresului de la
Philadelphia (4 iulie 1776) si Declaratia Revolutiei franceze de la 1789. Conceptul
stat de drept — ter-nien elaboiat de stiinta juridiea germana (Reehtstaat) si
considerat ca element de baza al pozitivismului juridic. In secolul al XlX-lea
juristii prusaci Mohi, Stahl, Geist opun statul de drept statural politist. Dupa opinia
lor, statul de drept in raporturile sale cu cetatenii, trebuie sa se supuna reglmului de
drept. Juristul austriac Han Kelsen defineste statu! de drept ca o ordine de
constrangere si nu ca o ordine contractual;}, ceea ce a permis si interpreter! ce
justifica statul politist. Statul de drept intrat in umbra intre 1930—1950, revine in
actualitate dupa 1970, dar sub forma unei doctrine a contractuhii social (Bodin,
Hobbes, Spinoza, Loko) si a dootrinei drepturilor individuale. fiind interprctat ca
un stat suveran, limitat in actiuni'le sale prin lege.
Inspirat de doctrina si practica liber all smului politic, statul de drept asigura
manifestarea si respectul drepturilor fundamentale ale omului, afirmarea xeala a
pluralismului politic, a pluripartidismului si re£or-mismului ca valoare si
capacitate actionals.
Instaurarea statului de drept necesita cxistenta unui regim constitutional, stabilirea
statutului puterii politice pe temeiul Constitutiei, prin care institutiile democratice,
liber alese, sa reglementeze aspec-tele fundamentale de organizare si conducere a
activitatii sociale.
Asernenea cerintc democratice ca: legile juridiec sa fie concordante cu prcvederile
constitutionals si sa nu imbrace caracter restrictiv, asi-gurarea controlului
constitutionalitatii legilor, fiintarea conteenciosului administrative pe baza caruia
sa se realizeze verificarea actelor emise de organele puterii executive, executarea
hotararilor judecatoresti, dn-clusiv pe cale silita, obligativitatea judecarii tuturor
persoanelor prin aplicarea acelora^i norme si proceduri judiciare, garantarea
efectiva a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor etc. — reprezinta
conditii de baza pentru functionarea statului de drept. Totodata acesta presupune
existenta si functionarea unei justitii independente §i am-partiale in raport cu
diversitatea intereselor politice din societate.
Statu! de drept este constituit pe autoritatea legitima a functionarii organelor
constitutionale ale puterii, pe separarea puterilor in stat si controlul lor reciproc, pe
respectarea legilor si sanctionarea celor ce le incalca. El asigura garantarea
drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului marcand ,o forma a progresului
democratic.
6.5. Principiile statului de drept
Functionalitatea optima a statului de drept presupune ca institutiile lui
democratice, constitutionale sa integreze si sa armonizezei in-tr-un sistem coerent
valorile si normele politice, juridice si morale ale societatii. In acest mod se pot
manifesta plcnar principiul suveranitatii poporului, al separatlei puterilor, al
echilibrului §i cooperarii, principiul legalitatii, controlul constitutionalitatii legilor,
independenta justitiei si inamovibilitatea judecatorului cxprimand adevaratele
dimensiuni ale manifestarii complexe si reale ale statului de drept.

Principiul suveranitatii — produs istoric al epocii moderne semni-fica faptul

ca parlamentarismul ca sistem de guvernare, confera popo-rului drepiut de a-si
exercita suveranitatea prin reprezentantii sai alesi. In eadrul sistemului
parlamentar, mecanismul practic de guvernare presupune ca executivul (guvernul)
sa fie subordonat si responsabil in lata parlamenlului — expresie a suveranitatii
poporului. Suveranitatea reprezinta calitatea puterii de stat — unica,
imprescriptibila, maliena-bila, indivizibila — care se intemeiaza pe vocatia acestei
puteri de a decide fara nici o imixtrune, in intreaga 'activitate pe plan intern si
international, respectand suveranitatea celorlalte state, conform normelor de drept
international.
Constitutiile moderne pun la temelia functionarii statului de drept principiul
separatiei puterilor — determinanta majora a democratiei, conform caruia puterea
este distribuita intre cele trei ramuri ale gu-vernarii — puterea legislative, puterea
executiva si puterea judecato-reasca. Fiecare putere este localizata intr-o institutie
separata, iar cei ce o aplica sunt selectati prin diferite proceduri, au diferite termene
si sunt independent! tmii de aitii. Separarea nu inseamna insa izolare, pentru ca
fiecare ramura a putcrii participa la functionarea celeilalte printr-un sistem de
control si echilibrare reciproca a puterilor in stat. Separarea intre cei ce fac legea
(puterea legislativa), cei ce o aplica (puterea executiva) si cei ce o interpreteaza
(puterea judecatoreasca) este menka sa previna instalarea unui regim dictatorial.
Temeiul si legitimitatea acestei separari au in vedere faptul ca li-bertalea nu se
poate realiza decat prin estomparca abuzului la care ar putea fi tentata ori'ce
persoana sau institutie care dispune de prea multx puiere.
Pornind de la constatarea ca .exista o inclinatie naturala a omului care detine
puterea de a abuza de ea, Montesquieu considera ca pentru a evita abuzui, puterea
trebuic sa opreasca puterea.
Sensul veritabil al regimului democratic implica — dupa unele opi-nii —
iniarirea executivului, deoarece adunarile ce alcatuiesc parta-mentul nu lau
imaginea politicii creatoare, fapt pentru care au nevoie de un eatalizator care este
reprezentat de ministri sprijiniti de echipa ministeriala de la care va veni initiativa 1,
iar rolul parlamentului ar consta in a consimtl sau a respinge aeel program sau o
anumita initiativa — remarca G. Burdeau, in Tratat de stiinta politica.
Cresterea puterii executive este motivata frecvent si de necesitatea sustinerii si
accelerarii procesului de reforme sociale — strategic care necesita o administrare
complexa si o interferenta constanta cu proble-mele ziinice ale societatii. De aceea,
in mod inevitabil, parlamentul tinde sa clezbata numai principiile generate din
munca legislativa si sa coniere puterea guvernului.
Keferindu-se la asa-zisa ,,mediocritate parlamentara", Andre Tar-dieu sublinia ca
aceasta se repereuteaza 'asupra muncii legislative, ceea ce determina ca legile sa se
adopte cu multa incetineala. In replica, puterea executiva recurge la ordonante de
urgenta sporind preroga-tivele executivului Jn defavoarea legislativului.
Promovand ca argument unicitatea puterii, se aiirma predominanta executivului
asupra legislativului si chiar se proclama sfarsitul separatiei puterilor legitime ale
statului de drept. Astfel, G. Burdeau considera ca unicitatea puterii isi afia
justificarea atat in originea, cat si in exercitarea ei. In origi nea ei, pentra ca isi
gaseste fundamcntarea in ideea de drept, al carui instrument este aparatul de stat. In
exercitarea ei, pentru ca reprezinta i'orta iuridica a acestei idei de drept. Puterea
fiind uniea se impune sa se distinga patru functii si anume: doua functii
primordiale, functia legislative si functia guvernarnentala; doua functii derivate
care nu pot il puse In miscare decat de cele precedente sau dupa regulile si in li-
mitele fixate de ele, dar care, sub aceste rezerve, exercita pentru par-tea lor, puterea
de stat superioara, functia administrativa si functia jurisdictionala. Functia
guvernarnentala se afirma ca cea mai impor-tanta si de neinlocuit.
Serjaratia puterilor se reduce, in fapt, numai la cerinta independents iustitiei si
degrevarii parlamentului de activitatea de aplicare a principiilor general stability de
el in lege si de administratis curenta.
Independenta judecatorilor este apreciata ca elemental mai stabil al separatiei
puterilor, pe motiv ca functia judiciara este depolitizata.
Motivatia diminuarii pana la negarea principiului separatiei puterilor porneste de la
impactul pluripartidismului in viata sociala care genereaza un ,,stat al partidelor"
astfel ca separatia puterilor Iegislativa si exeeutiva ar avea numai un caracter
organizatoric, intrucat ace-lasi particl controleaza ambele puteri. G. Burdeau
remarca faptui ca abandonarea separatiei puterilor se explica prin valoarea
preponderenta. a influentei partidelor politics asupra autoritatii constitutionale a in-
stitutiilor statului. In aceet sens, oricare ar fi importanta prerogativelor care le-au
lost date prin Constitute, puterile puHiee nu pot sa com-penseze slabiciunea lor,
daca partidele refuza de a le acorda sprijinul lor. Deci, autoritatea parlamentului nu
este decat o autoritate impru-mutata care deriva din puterea partidelor.
Frincipiul legalitatii — parte constitutive a regimului politic parla-mentar afirma
importanta Constitutiei, valoarea si prioritatea normelor constitutionale fata de
toate eelelalte norme si lcgi.
Suprematia legii — fundament al statului de drept exprima faptui ■ca ,.Nimeni nu
este mai presus de lege" (art. 16, alin. 2, Constitutia Romaniei, 1991) solicitand
autoritatilor administrative sa se conformeze in actele lor regulilor de drept
prestabilite, iar in cazul ignorarii aces-tora li se pot cere reparatii eomponesatorii
pentru pagubelc provocate. In virtutea acestui principiu, organele statului trebuie sa
functionezo pe baza ordinii de drept stability de legiuitor, iar concomitent se reali-
zea2a eontrolul constitutionalitatii legilor. Legea trebuie respedxta de toate
elernentele care alcatuiesc statul: justitie, parlament, admini-stratie.
Principiul legalitatii in statul de drept presupune ca toate legile decurg din
Constitute ca temei al lor si toate persoanele civile si ju-ridice respecta
neeonditionat legea. Suprematia Constitutiei prin:
continut — stabiUndu-se principiile generate privind structure sociala si
economies, organizarea si functionarea statului; reglementarea drepturilor si
datoriilor funcfcamentale ale omului si eetateanului;
forma — in sensul ca fata de eelelalte legi Constitutia este suprema si se manifests
dupa alte pro!ceduri speciale;
forta juridica — rezultand ca toate eelelalte legi decurg din temeiul ei principal.
Totodata, orice incalcare a fortei juridice conduce la in-calcarea si anularea
legalitatii, la compromiterea si anularea statului de drept.

Mecanismele de interferenta a celor trei puteri puse in aplicare se-parat de

parlament si guvern, potrivit prerogativelor ce le-au fost con-ferite fiecaruia prin
Constitute, precum si principiile care guverneaza raporturiie intre ccle doua corpuri
guvernante si mctodele folosite pen-tru transpunerea acestor principii in politica,
isi pun amprenta insa, nu numai pe sistemul politic, dar si pe regimul politic,
putand fi. luate ca rcper pentru caracterizarea acestuia ca un regim politic
democratic sau, dimpotriva, ca un regim politic totalitar. Interferenta puterii le-
gislative cu cea executiva si judecatoreasca estc v.n rezultat al aplicarii principiului
separatiei puterilor in statul de drept. Aceasta, intrucat. o separatie absoluta antre
puteri ar echivala cu un blocaj constitutional. Esential pentru orice sistem
constitutional este ca permitandu-se interactiunea puterilor, sa nu se afecteze
substanta principiului separatiei care isi pastreaza intrutotul valoarea, ceea ce
confera si origina-litate sistemelor constitutionale existente astazi in lume.
Suprematia Constitutiei intemeiaza si controlul constitutionalitatii 1c-gilor.
Conform Constitutiei Romaniei (1991), Curtea Suprema de Justi-tie indeplineste
asemenea atributii exercitand un control preventiv, care se efectueaza inainte de
intrarea in vigoare a legilor.
In fapt, puterca judecatoreasca are un rol deosebit deoarece contro-leaza atat
puterea legislative, cat si actele puterii executive. In conse-cinta, anularea unei legi
ca neconstitutionala, anularea unui act ad-ministrativ ca nelegal, sunt decizii si acte
ale puterii judecatoresti, pe care le exercita in virtutea acestui drept de control.
J ustitia in statul de drept este nu numai o putere compatibila cu exigentele
progresului democratic, ci rnai ales o autoritate esentiala, a carei independents si
ianpartialitate trebuie asigurata.
Constitutia Romanic! (1991) consemneaza ca ,,Justitia se infaptuieste in numele
legii" (art. 123, alin. 1). ,,Judecatorii sunt independent! si se supun numai legii"
(art. 123, alin. 2). Totodata, „judecatorii numiti de Prcsedintele Romaniei sunt
inamovabiii, potrivit legii" (art. 124, alin. 1).
Inamovabilitatea judecatorilor exprima dreptul pe care il au persoa-ncle care cletin
aceasta functie de a fi protejate de orice maisura arbitrary, privind indepartarea
acestora din functie, suspendarea, retrogra-darea, transferarea sarcinilor sau chiar
pomovarea fara consimtamantul persoanei in cauza.
Fiecare judecator, indiferent de convingerile lui politice, trebuie sa manifesto
capacitatea de a-si depasi propriile convingeri politice cand exercita profesiunea si
cand aplica legea. Strict institutional, ca-rier-i unui iudecator nu trebuie sa fie
in functie de puterea politica.
In conclude, statul de drept sau statul constitutional este acel tip de stat in care
trebuie sa domneasca suprematia dreptului. a legii, un stat in care, in consccinta,
abuzul, arbitrariul sunt de la bun inceput oxcluse, un stat in care protectia omului, a
libertatii si demnitatii sale este considerate sarcina primordiala. Aceasta presupune
un sistem de echilibru si control rcciproc al puterilor. In statul de drept, legalitatca
esto o expresie a legitimitatii, deoarece exprima vointa poporului su-veran de la
care emana puterea politica. Este un stat al legalitatii legitime deoarece coreleaza
statutul cetateanului bazat pe drepturile omului cu cerintele democratice ale
functionarii statului.