Văcălie Ana Maria Cristina

Seria II, Grupa 10

Facultatea de Litere, Universitatea București.

Examen Teoria Literaturii – seminar

Varianta 1

Privind opinia lui Savin Bratu despre Roland Barthes, apropiindu-l de G. Călinescu prin limbajul
utilizat și metodele declarate, dar și prin rigurozitatea procedeelor utilizate, sunt de acord în măsura
în care valoarea unui autor ca individualitate este analizată în raport cu fundalul literar pe care îl
folosește, tehnicile la care se raportează, perioada istorică în care este remarcat și influențele lumii
în interiorul operelor.

Opera lui Barthes poate fi considerată paradoxală din cauza problematicilor pe care acesta le ridică
și susține, în special critica lui, Istorie sau literatură, Moartea autorului, Critică și adevăr. Critica
sa pune accentul în mare parte pe înlăturarea conceptului de autor, disciplinele studiului literaturii
trebuind, în opinia lui să nu se focuzeze numai pe dominanta autorului ci pe alte obiective întrucât
o istorie a literaturii există și în afara scriitorului, chiar și în afara operei în sine.

Istoria literaturii ține de multe alte aspecte prin care se poate caracteriza o operă în absența
scriitorului și a scriiturii: consumul, anume rolul cititorilor în funcție de periodă, vîrstă, orientare
etc, influența istoriei joacă de asemenea un rol important alături de spațiul cultural în care sunt
realizate și produse cărțile, dar și tehnicile folosite ăn raport cu curentele și genurile active în acea
perioadă.

Barthes susține că istoria ca biografie a autorului nu corespunde cu democrația, este nedrept etic
și structural să raportezi o operă la personalitatea și parcursul istoric al autorului. Nu se pot ignora
celelalte instituții ale literaturii , autorul este doar un agent mediator.

O altă problematică care face opera lui Barthes să fie considerată paradoxală este aceea a științei
literaturii ca știință a condițiilor conținutului, ideea de a descoperi un adevăr în literatură, aceasta
diferența fiind între literatură și studiul ei, implică de asemenea mai multe tipuri de discurs,
obiectul operei devenind opera ca scriitură, nu știință a conținuturilor.

Barthes spune că știința literaturii nu interpretează simbolurile ci multitudinea sensurilor pe care

le conferă diferiților cititori printr-un set de practici și prin studiul literaturii ca instituție și creație,
combinarea plăcerii date de citit cu interpretarea și analiza efectelor pe care ni le poate produce la
Văcălie Ana Maria Cristina
Seria II, Grupa 10
Facultatea de Litere, Universitatea București.

nivel psihologic și prin etic, lectura și relectura cititului. El tematizează conceptul de scriitură ca
fiind suprapunerea duncțiilor literaturii și criticii, scriitorul de literatură și criticul trebuie să aibă
același stil și aceleași aspirații artistice.

Barthes alege să vadă literatura ca știință a discursului, nu a autorului, analiza și critica trebuie să
aibă la bază trăsăturie limbajului literar și structura textului discursiv. Limbajul devine el însuși
subiect al literaturii, intră în aplicare funcția expresivității. Cuvîntul nu mai are rolul unui ornament
ci denotă sens și adevăr, are caracter revelator. Limba este plurală, limbajul capătă mai multe
valențe, astfel literatura capătă mai multe interpretări și definiții.

G. Călinescu a fost criticul cel mai influent, iar metoda lui de canonizare și analiză se bazează pe
interpretare, utilizând simțul valoric și estetic și făcând un raport între creație și critică. În istoria
sa literară, acesta a fost nepărtinitor, inclusiv cu propria persoană, odată scrisă opera, autorul este
detașat de conținut.

Compararea lui Barthes cu Călinescu este ușor de înțeles deoarece ambii au avut o gândire rebelă
și critică, de mulți contestată și neînțeleasă la adevărata valoare sau cel puțin ca discurs al unei
literaturi instituție. Cei doi critici și-au menținut și apărat ideile și conceptele, au pus accentul în
criticile și respectiv în istoriile literare pe limbajul și tehnicie utilizate de autori, au făcut abstracție
de persoana fizică a autorului și de relațiile pe care le aveau cu ei, de amiciție sau nu, concentrându-
și atenția pe valorea scriituri etic și structural, nu pe numele ce își vinde opera, nici pe cât de
comercială este producția.