Evaluare sumativă

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde cerințelor formulate.

Textul 1

„TAKE: Apoi atunci ce mai aveți nevoie de părinți? Legați-le câte o piatră de gât și dați-i pe
gârlă.
IONEL: Nu-i așa, tată. Părinții au și ei rostul lor.
IANKE: Ce vorbești? Și care mă rog?
IONEL: Întâi și întâi să ne facă...
IANKE: Ce vorbești? Așa niște copii moderni ca voi ar trebui să se facă singuri! Ar fi foarte
comod și pentru noi!
IONEL: Ei […], parcă de dragul nostru ne-ați făcut! […]
IANKE: Copii moderni ai vrut, copii moderni ai!
TAKE: Dar lasă că și eu tot așa am vorbit!
IANKE: Tocmai asta voiam să spun și eu. Mă copii, toți am fost odată moderni. Că și eu eram
teribil de modern! Dar cum a țipat o dată tata, cum am uitat că-s modern!
TAKE: Chiar așa!
IONEL: Ei, eu nu cred că ar fi nimerit procedeul ăsta cu oameni ca noi!
TAKE: Taci din gură, mă băiatule!
IANKE: Lasă-l să vorbească! Și pe Ana las-o să vorbească tot așa! Că așa trebuie să vorbească
un om tânăr, așa se cade și așa-i frumos! […]
IONEL: Asta spunem și noi.
IANKE: Da, dar credeți că voi câștigați! Ei bine, nu câștigați nimic. Vedeți voi copii, omul tânăr
trebuie să creadă că poate orice și că tot ce face e așa de bun. Că nimeni nu poate face ca el. […]
Și fiindcă au așa niște ochelari de tinerețe li se pare că tot îi frumos și bun... Dar noi, că suntem
mai bătrâni, mai tragem pe sfoară pe Dumnezeu, c-am învățat așa un vicleșug, că ne uitam peste
ochelari... Of, of, of! ce se vede peste ochelari să nu mă întrebi... Ce să te amărăsc de pomană. Ai
să vezi tu la vremea ta... Lăsați-ne acum să avem noi grijă de voi, că nu vă suntem dușmani.”
(Victor Ion Popa, Take, Ianke și Cadâr)

Textul 2

„Primul act se petrece în fața celor trei prăvălii, dintre care două îngemănate (a lui Take
și a lui Ianke): este stratul superficial al relațiilor cotidiene cu clientele și cu corpul de prejudecăți
ale mahalalei și comunității, în care domină valoarea banului. În planul acesta, însoțirea lui Ionel
și a Anei pare o imposibilitate. Cei trei negustori discută, firește, dar rămân pe cât cu putință în
spațiul prăvăliei proprii.

Omenia personajelor, abia schițată până acuma, se dezvăluie în actul și planul al doilea:
pridvoarele și curțile interioare ale clădirilor. Aici totul este mai cald, mai apropiat, despărțitura
este o simplă convenție gospodărească, peste care vecinii își trec reciproc gustările; păstrându-și
individualitatea economică, românul și evreul se comport ca mambrii unei singure familii. În
această zonă, personajele au mai multă spontaneitate și adâncime sufletească, se invectivează
reciproc și se împacă; ecourile mahalalei și ale comunității pătrund desigur și aici, însă riposta
este, de data aceasta, promptă și categorică: invențiile lui Cadâr, menite să resolve conflictul,
sugerează legăturile intime dintre cele două familii; limbajul negustoresc, îndeosebi al lui Ianke,
rămâne un simplu tic verbal, fără acoperire: sub el se dezvăluie omul adevărat, integru și vibrant.

În sfârșit, zona cea mai profundă (actul III) este aceea a grădinii commune: gardul
despărțitor a dispărut; în locul lui se află lavița pe care cei doi tineri se refugiază în dragostea lor,
atunci când, în fața prăvăliilor, părinții rămâneau ancorați în conflicte și interese etnice care nu le
erau proprii.”

(Ștefan Popa, Omenescul personajelor)

1. În textul 1, personajele discută despre:

a. rostul părinților în viața copiilor;

b. modernitatea tinerilor;

c. relația dintre Take și Ianke;

d. problemele economice generate de atitudinea comunității;

e. grija părinților față de copiii lor;

f. conflictul dintre generații.

2. Take și Ianke erau niște părinți:

a. orbiți de dragostea față de copiii lor;

b. moderni, care acceptă cu ușurință deciziile celor doi copii;

c. care au fost și ei, la rândul lor, moderni;

d. cărora nu le pasă de suferințele copiillor lor.

3. În replicile lui Ianke se evidențiază:

a. supărarea față de Ana;

b. ironia față de Take;

c. conflictul cu Cadâr;

d. nemulțumirea că nu e ascultat de copii.

4. În fragmentul extras din textul „Omenescul personajelor” , de Ștefan Popa, se

evidențiază:

a. decorul din fiecare act al piesei;

b. toate personajele din lista inițială;

c. modul în care trăiește și gândește Cadâr;

d. raporturile negustorilor cu reprezentanții comunităților lor.

 5. Ce tipare textuale se regăsesc în secvențele de mai jos?

T1
IONEL: Nu-i așa, tată. Părinții au și ei rostul lor.
IANKE: Ce vorbești? Și care mă rog?
IONEL: Întâi și întâi să ne facă...
IANKE: Ce vorbești? Așa niște copii moderni ca voi ar trebui să se facă singuri! Ar fi foarte
comod și pentru noi!

a. narativ;

b. descriptiv;

c. dialogat.

T2 Primul act se petrece în fața celor trei prăvălii, dintre care două îngemănate (a lui Take și a lui
Ianke): este stratul superficial al relațiilor cotidiene cu clientele și cu corpul de prejudecăți ale
mahalalei și comunității, în care domină valoarea banului.

a. descriptiv;

b. argumentativ;

c. explicativ.

B. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos.

1. În secvența „Apoi atunci de ce mai aveți nevoie de părinți? Legați-le câte o piatră de gât și
dați-i pe gârlă.” există:
a. cinci cuvinte care conțin diftongi;
b. șase cuvinte care conțin diftongi;
c. trei cuvinte care conțin diftongi;
d. două cuvinte care conțin diftongi.

2. Sunt polisemantice toate cuvintele din seria:

a. să facă, credeți, bătrâni;
b. fiindcă, nostru, părinți;
c. moderni, rostul, om;
d. băiatul, orice, nimeni.

3. Identifică seria în care numărul de litere este egal cu numărul de sunete în toate cuvintele:
a. petrece, schițată, ochelari, dușmani;
b. vecinii, vicleșug, membrii, reciproc;
c. prăvăliei, atunci, singuri, procedeul;
d. tinerețe, amărăsc, taci, despărțitură.

4. Cuvintele subliniate în enunțul următor sunt, în ordine:

„Vedeți voi, copii, omul tânăr trebuie să creadă că poate orice și că tot ce face e așa de bun.”

a. adjectiv propriu-zis, pronume demonstrativ, adjectiv propriu-zis;

b. adjectiv propriu-zis, pronume nehotărât, adjectiv propriu-zis;
c. substantiv comun, pronume nehotărât, adverb;
d. adjectiv propriu-zis, adjectiv propriu-zis, adjectiv propriu-zis.

5. Identifică părțile de vorbire din care provin substantivele marcate în exemplele următoare:

a. M-am uitat spre înaltul cerului.

b. Suferindul a cerut ajutor.
c. Ajută-ți aproapele!
d. Era un nimic când l-am cunoscut, acum a ajuns cineva.

Verb , adverb, adjectiv, pronume

6. Alege forma corectă în context din perechile de paronime:
Directorul a procedat arbitral/arbitrar.
Vasul era din alabastru/albastru.
I s-a cerut să scrie cu alineat/aliniat.