CURSUL IV

4. FUNDAMENTAREA ŞI INSTITUTIONALIZAREA REGIMURILOR

POLITICE

4.1. Conceptul si esenta regimului politic.

4.2. Tipologia regimurilor politice: regimuri democratice si nedemocratice
4.3. Legitimitate, autoritate si ambiguitate in reprezentarea puterii.
4.4. Regimul politic si pluripartidismul.

4.1. Conceptul şi esenta regimului politic

Regimurile politice sunt concepute ca reprezentand modalitati de exercitare
a puterii intr-un spatiu institutional dat. Regimurile politice reprezinta formele prin
care se exterior! zeaza actiunea puterii, prin in-termediui organelor constitutionale
vizand ,,puterile statului", actiunea
lor reciproca, rolul si functiile organelor statului reglementate pciri constitute, legi,
acte normative etc. Regimul politic nu provine exclusiv
din regulile constitutionale, ci el rezulta din combinarea sistemului constitutional
cu sistcme de partide care modeleaza viata polUica. Fun-damentarea conceptuala si
definirea .regimului politic in politologia contemporana cunosc o diversitate de
modalitati care in esenta isi propun sa laspunda la intrebarile: a) cum sunt alese
organele guvernamentale?; b) care este structura fiecaruia dintre ele?; c) cum sunt
repartizate in-tre ele functiile guvernamentale?; d) exista vreo limita a puterii 3or
fata de cei guvernati?
In definirea regimului politic se confrunta eonceptii si tendinte di-ferite cum sunt:
cea Hberala, autorltara, democratica, tehnocratica, eli-tista ?.a., avand drept repere
legitimitatea puterii si modul in care ea se oxercita. Mo.tivatia ideologica
fundamentals in doctrlnele oficiale practicate In Vest si Est sta jsi la baza
disjunctiei regimurilor politice, asa cum s-au cristalizat si au evoluat ele in Europa
postbelilca, astfel ca, in timp ce democratiile oocidentale consemnau
pluralismul politic ca vaioare axiala a regimului politic pluripartidist, ideologia
marxista, considerand clasa muncitoare ca principala forta.a progresului istoric,
iegitima regimul politic monopartidist si monolitismul ideologic al aces-tei ciase
sociale. Regimul politic exprima modul in care practic se exer-cita puterea
integrand ca elemente constitutive conditiile in care se realizeaza atributiile de sef
al statului, raporturile specifice ce se stabi-lesc intre organul chemat sa
indeplineasca aceste atributii si celelalte categorii de organe, indeosebi parlamentul
si guvernul. Republica — spre exemplu — semnifiica acel regim politic in care
puterea este „un lucru public" (res publica), ccea ce implica, in mod necesar
exercita-rea puterii nu in virtutea unui drept propriu (drcpt divin, ereclitar), ci in
viriutea unui mandat conferit de catre corpul social. Astfel definita, republica se
opune monarhiei sau regatului, dar nu se confunda eo ipso cu democratic, asa
incat, o monarhie poate fi democratica, iar o republica poate fi monocratica.
Regimul politic reprezinta forma con-creta dc organizare si functionare a
sistemului politic, a puterii politice, indeosebi, modul de constituirc si actiune a
organelor de stat, in raport cu cetatenii — fiind determinat, in ultima instanta, de
raporturile de forta dintre cetateni, dintre societatca civila si stat. Regimul politic
nu se identified deci cu forma de guvernare care se refra 3a raporturile dintre
diferite organisme ale statului si procesul lor de constltuire. In accst sens, pot sa
existe ca forme de guvernare: monarhii absolute sau constitutionale, republic!
prezidentiale, parlamentare- etc. Din perspective doctrinar-ideologica este de
mentionat ca doctrina liberala slabeste autoritatea celor care guverneaza in folosul
Hbertatii celor guvernati, in vreme ce doctrinele autoritare, totalitare, pun accentul
pe Intarirca autoritatii guvernamentale in detrimentul celor guvernati. In sens re-
strains, 'termenul de regim politic se aplica numai la structura guverna-mentala a
unui tip particular de societate omeneasca: natiunea, in care, organizarea
guvernamentala este cea perfectionata. In sens larg, se nu-meste regim politic,
forma pe care o ia, intr-un grup social dat, deo-sebirca generala dintre condutatori
§i condusi.
Valoarea unui regim politic depinde in masura covarsitoare. 1 de va-loarea
oamenilor care il eompun, astfel ca, procedeele de selectionare a acestor oameni
formcaza unui din fundamentele esentiale ale regimului. Autoritatea celor care
guverneaza si libertatea celor .guvernati, pe fon-dul alegerilor democrat-ice,
constituie unui din mijloacele cele mai eficace care au fost gasite, pentru a stapani
puterea si a realiza exi-gentele doctrinei liberalc.
Deosebirea cea mai profunda, care separa diversele categorii de rc-gimuri politice,
decurge din faptul daca cei care guverneaza sunt sail nu emanatia unor alegeri
generale corecte si sincere. Sunt importante, in aceasta privinta, promovarea
procedeelor de alegeri pentru desem-narea conducatorilor unui stat de la cele
ereditare, a alegerii propriu-zise pana la cooptare, tragere la sorti sau cucerirea
efectiva a puterii etc. In !acflasta privinta, procedeele de alegeri sc pot grupa in
doua categorii si anume: a) procedee demoeratice, prin care se incredinteoza direct
celor guvernati alegerea guvernantilor; b) procedee nedemocratice, respectiv cele
care fac ca alegerea celor care guverneaza sa se sus-traga oricarei actiuni din partea
celor guvernati. Primele-corcspund doctrinei liberale, iar initre ele sunt si procedee
mixte. Astfel, regimurile autocratice au ca trasatura comuna sustragerea alegerii
celor care guverneaza de la orice actiune din partea celor guvernati: guvernul se
recruteaza oarecum ,,de catre el insusi", de unde si termenul de auto-cratie.
Cucerirea puterii se poate realiza in moduri diferite "a: a) re-volmia, care foloseste
forta populara; b) lovitura do stat, care foloseste forta guvernului precedent pentru
a-1 distruge si a-1 inlocui; c) ,,pro-nunciamento", varietate deosebita a loviturii de
stat folosita de militari s.a. In mod frecvent proeedeele se combina.
Ereditarea este forma cea mai raspandita a guvernarii autocratice, distingandu-se
printr-o serie de avantaje sigure, asupra carora au inr~ sistat scriitorii monarhisti
moderni care considera ca fiind proprii aces-tei rnodalitati de .guvarnare: o foarte
mare stabilitate a regimului; usurinta succeskmii; posibilitatea de a pregati
guvernanti de meserie printr-o educatie corespunzatoare; contopirea interesului
natiunii cu in-teresul particular al unei familii, ceea ce da regelui un avantaj perso-
rial, de a se preocupa de maretia regatului sau. Sunt si dezavantaje ca: pericolul
minoratelor si al regentelor, posibilitatea ca guvernarea sa nimereasca in mainile
unui incapabil sau ale unui bolnav, izolarea celor care guverneaza, formand o casta
lipsita de legatura cu cei guvernati.
Cooptarea consta in desemnarea vitorului guvern de catre eel in functiune, in
desemnarea succesorului de catre predecesor ce se poate aplica unui individ sau
unei adunari. Prin acestea se elimina mosteni-torii incapabili si regentele, iar ca
dezavantaje se pot mentiona multi-plele confruntari, eompetitii, intre suocesorii
posibili, atat in timpul viejii monarhului, cat si dupa moartea lui, ceea ce face sa
creasca por sibilitatea revolutiilor de palat. Tragerea la sorti nu a fost folosita de-eat
in unele societati antice pentru desemnarea magistratilor, iar astazi se mai practica
in cateva cazuri rare, in materia administrative, sau ju-ridica, mai ales pentru jurati.
Numirea de catre un alt organ guvernamental, procedeu ce are un caracter derivat
in sensul ca totul depinde de calitatea organuku guvernamental care numeste: daca
acesta a provenit din alegeri, numirea imbraca un caracter democratic, daca nu, ea
este autocratica. Doctrina marxista defineste reg5mul politic ca ansamblul
institutiilor si rapor-turilor politice prin care fortele politice. dominante in stat isi
impun interesele si vointa asupra intregii societati. Regimul politic fiind re-zultanta
unui anumit raport de forte sociale, politice, economice etc. prin intermediul sau se
confrunta interesele claselor si oategoriilor sociale, defini'torii unei anumite
societati.
4.2. TIPOLOGIA REGIMURILOR POLITICE: REGIMURI
DEMOCRATICE SI NEDEMOCRATICE
Estenta regimului politic democratic se afla in sistemul drepturilor si
libertatilor omului, in accesul liber si egal al cetatenilor la viata po-litica, in
determinarea prin vointa lor a dinamicii si calitatii regimului politic. Un regim
politic este democratic in masura in care libertatea, democratia, pluralismul si
parlamentarismul fundamenteaza existenta societatii civile. Esenta democratica a
regimului politic presupune ca statul sa fie liber, puterile sale de natura politica,
economica, educationala, culturala etc., sa nu fie acaparate sau subordonate nici
uneia din gruparile care le disputa, caci orice identificare cu acestea in detri-
:mentul majoritatii cetatenilor, poate sa conduca la un regim politic antidemocratic,
totalitar, dictatorial. De aceea, incalcarea jocului democratic de catre un grup sau
altul, inseamna anularea libertatii proprii a ce-lorlalte grupuri, dar si un atentat la
libertatea, autoritatea si suverani-tatea puterii publice a statului de drept, ce
exprima legitim, intere-sele societatii.
Suportul rnentinerii unui regim democratic constitutional se afla in competitia
permanenta a structurilor pluraliste ale societatii civile si politice. Determinant si
specific acestui cadru democratic este faptul ca grupurile si cetatenii poseda
libertate si autonomic fata de puterea statului, ceea CG face posibila manifestarea
opozitiei ca factor de control al puterii si de edifieare a valorilor democratice.
Legitimitatea func-tionarii regimului politic democratic este data de votul
cetatenilor in cadrul alegerilor electorate, activitate prin care se exercita un control
atat asupra regimului puterii, cat si asupra opozitiei. Intr-un astfel de regim,
sistemul politic se caracterizeaza prin lipsa puterii personale nelimitate, prin
limitarea mandatului si responsabilitatea eelor alesi in fata alegatorilor. In acest
mod, puterea este clispersata, limitata, contro-lata democratic si concurentiala, ceea
ce determina reproducerea puterii politice a regimului in procesul dezvoltarii
democratice.
Regimul politic dictatorial este caracterizat prin detinerea puterii de catre o
persoana sau un grup restrfins (de exemplu, 'junta militara). 1-u-i;erea dictatoriala
este obtmuta adesea prin violenta si mijloace necon-stitutionale, fiind exercitata
fara restrictii sau cu putine restrictii din partea puterilor legiuitoare, in masura in
care acestea mai functioneaza separat. De regula, in regimurile dictatoriale,
separarea puterilor este inlocuila cu unitatea puterilor. Ca forme posibile de
dictaturi sunt cea civila, mi'itara si religioasa, care se sprijina pe principiul
suprematiei absolute a legii divine asupra altor legi sociale (de exemplu, unele state
islamice) astfel incat, forta credintei religioase. face din acest tip de dictatura, un
regim intolerant ca si in cazul unei dictaturi civile sau militare. Regimurile
dictatoriale incearca sa obtina o legitimitate si, in acest scop, decurg la invocare'a
unor imprejurari exception^ale cum ar fi: intrlarea unei tari intr-o stare de criza
economica, agravarea starilor tensionaile interne, pericolul izlbucnirii unui razboi
sau vointa de a transform a un sistem social in altul diferit de eel existent..
Legitimitatea este intarita prin plebiscit sau elaborarea unei constitutii noi.
Termenul de ,,dictatura" este de origine latina (,,dictatura", derivat din ..dictare" —
a afirma, a porunci) insemnand dominatia nelimitata a unui grup social, a unei
persoane. Dictatorul {de la latinescul ,,dictator") este persoana care exercita
conducerea fara nici un control al statului ki societatii civile, avand puteri
discretionare. In Roma antica, dictatura insemna puterea absoluta a unui despot
(autocrat, tiran). No-tiunea era atribuita magistrate lor superiori, investiti cu puteri
nelimitate in imprejurari exceptional — razboaie, rascoale populare, pentru o pe-
rioada, in principiu dc sase luni.
Exprimand, initial, o putere legal instituita, la sfarsitul republii ro-mane prin
dictatura se intelegea puterea celui care a acaparat-o prin mijloace ilegale. In
politologic, termenul de dictatura este identificat cu eel de totalitarism, absolutism,
despotism, autocratie, existand o di-versitate de pareri cu privire la trasaturile
definitorii ale dictaturii, dar apreciindu-se ca dictaturile au in comun: caracterul
absolut al an,-, torltatii supreme, absenta unor norrne de succesiune, lipsa unor legi
sau cutume in virtutea- carora dictatoril sa raspunda pentra isptele lor, concent raiv
a. puterii In man a unei singure persoane s.a
In defimrea conceptului de dictatura, politologia surprinde mrjloa-cele si metodele
proprii guvernarii dictatoriale, de la cele legale pana la cele ilegale, de la
manipularea ,,pasnica" pana la violenta deschisa, in functie de evolutia concret-
istorica. Dictatura reprezinta, asadar, ca-racteristica principals a oricarei dominatii,
modul si formele ei de exer-citare variind in raport cu condi^iile concrete ale
momentului istoric.
Dictlaturile totalitare sunt regimuri politice fundamental de ideolo-gia si partidul
politic de extrema dreapta (fascismul) sau de extrema stanga (totalitarismul din
fostele tari socialiste), ale caror mijloace sau praciici de guvernare au atins formele
cele mai arbitrare ale puterii absolute, exercitate prin teroare, manipulare
programatica, asasinat politic etc. Regimurile totalitare au la baza aparitiei si
mentinerii lor: existenia unui singur partid care isi subordoneaza statul, anuland
principals statului de drept, ideologii singulars, absolutiste, cu caracter rae-siani;:,
care in cazul fascismului s-a manifestat in exterminarea po-poarelor si indivizilor
apartinand altor comunitati, rase sail concaptii considerate ,,inferioare", mitul
dominatiei charismatice, rnitclogia sefu-lui predeslinat sa conduce, creindu-se
cultul personalitath, intrctinui prin mrloacele propagandei si ideologiei partidului,
impuse pana la dimensiunile unei isterii colectivo etc. Statul totalitar, ca regim
politic se identified mai mult cu interesele celor care dau ordine, decat cu interesele
poporului in general. Regimurile totalitare sunt in pericol de a il rasturnate violent,
in masura in care, recurg la reprimare ca mijloc de rezolvare a conflictelor.
Guvernarea totalitara provoaca violenta in sensul ca represiunea politica si sociala
serveste la cimentarea puterii grupului conducator (al nomenclaturii), i'ar in plan
economic genereaza si determina stagnarea care duce si ea la o schimbare
incontrolabila, rapid si radicala.
In esenta. totalitarismul, reprezenta. un regim politic caracterizat printr-o
dominatie nelimitata, prin suprimarea drepturilor si libertatilor demoeratire, a
societatii civile, prin subordonarea domenuJor vietii politice si chiar private a
cetatenilor, folosind in acest scop toate mijloacele, inclusiv cele de constrangere
violenta, brutala. Monopolul unui singur partid apreciat si consacrat prin
Constitutie ca centru vital al intregului sistem social, monopolul statului asupra
intregii puteri si asupra tuturor convingerilor, activitatilor economice, profesionale,
stiin-tifice, rolul unic si determinant al ideologiei oficiale de stat, faptul ca totul
este judecat dupa criterii ideologice si politice s.a. reprezinta trasaturi ale
totalitarismului ca regim politic.
Analistii caii de miiloc, intre capitalism si socialism, au apreciat conceptual
totalitarismul, ca neadecvat, fie si datorita absentei unei miras tructuri tehnice care
sa permita controlul indivizilor in societate si in viata de familie. Totalitarismul,
spre deosebire de tirania clasica, poseda tebnologie si ideologie, guvernul dispune
de sisteme mass-media si educationale, de mecanisme si mijloace prin care
controleaza efectiv veniturile, fortele militare sau politienesti mai importante.
Regimul politic, reprezinta deci, raportul politic de dominatie a societatii, exprima
multitudinea de forme in care aceasta se manifestă. reuneste ansamblul relatiilor
dintre formele sociale de constientizare, organizare si promovare a mobilurilor ei.
In literatura politologica hunt prezente multiple modalitati de conccpere si definire
a regimului politic. Astfel, G. Burdeanu eonsidera ca regimul politic depinde de
sis-temul de guvernamant, in vrcrne co R. Aron remarca faptul ca fenome-nul
partidelor devine eserrfcial deoarece unicitatea sau pluralitatea aces-tora este
critcriul determinant in constituirea si structurarea guvernarii, Alti autori disting, in
esonta, trei tipuri de regim politic si anume: liberale, ce corespund societatilor
occiden'tale, totalitare carora le sunt proprii monopolul unui slngur partid,
ideologia oficiala de stat unica, intangibUa, monopolul statului asupra intregii
activitati economice, sociale. educationale si de cultura, totul este judecat dupa
criterii ideo-logice si politice etc.; auzoruare, specif ice noilor natiuni, pe cale de a-
si defini siructurile politice. Politologul francez M. Duverger distinge ca tipuri de
regimuri politice cele autocratice, democratice, mixte, care la randul lor se
diversified in regimuri mixte prin juxtapunere, prin imbi-nare si prin fuziune. In
vreme ce autocratia, sub toate formele ei, prcsupune pentru. a se naste si mentine o
conceptie cvasi-religioasa aespre putere, ceea ce determina ca regimurile
autocratice sa se sprijine pe irational, regimurile demoicraitice se infatiseaza ca un
efort pentru stabiiirea edificiului guvernamental pe baze rationale. Raportand de,-
niocralia la functiile regimului politic, M. Duverger sublinia ca aceasta nu
inseamna doar dreptul de a participa din cand in cand la alegeri, ci, ea presupune
cgalitatea din punct de vedere social, economic si un ansairtblu de institutii prin
care masele sa poata realmente fauri poli-tiea, sa poata conduce.
Trecerea de la" autocratie la democratic a generat forme guvernamen-tale de
tranzitie, in care, unele trasaturi democratice noi se suprapun vechilor trasaturi
autocratice, ceoa ce s-a concretizat in aparitia regimu-rilor politice mixte — cand
cei ce cxercita guvernarca sunt alesi prin metode intermediare intre cele ale
democratiei si cele ale autocratiei. In regimurile mixte prin juxtapunere, se gasesc
alaturi, doua organe guver-namemale: unul cu caracter autocratic, iar celalalt
democratic, deose-bindu-se mai multe varietati, de la juxtapunerea unei adunari
democratice, a unui monarh absolut, parlamentul ales, alaturi de un rege ercditar
sau de un dictator, juxtapunere in interiorul unui parlament, a doua adunari, una
aleasa, cealalta desemnata printr.-.un procedeu autocratic (ereditate, coptare,
numire) ca de exemplu in Anglia unde Camera Comunelor, aleasa democratic, este
alaturi de Camera Lorzilor, ereditara, pana la juxtapunerea elementelor
democratice si a celor autocratice in interiorul aceleiasi adunari (cand alaturi de
senatori alesi se gasesc senatori ,,inamovibili" recrutati prin cooptare).
In regimurile mixte prin imbinare, acelasi organ guvernamental este desemnat
printr-un procedeu complex, care tine in acelasi timp de democratic si autocratie.
Asa de pilda, este ,,votul de ratificare" cand un guvern este ales printr-un oarecare
procedeu autocratic (cucerire, numire, cooptare, mostenire etc.), dar el nu poate fi
investit in functia sa guvernamentala dccat dupa un vot popular care va ratifica
alege-rea antcrioara; este vorba de un plebicist si do o alegere propriu-zisa.
Regimul mixt de guvernare prin fuziunea completa a elementelor autocratic si
democratic, exprima faptul ca, actul numirii nu poate fi con-siderat nici pur
democratic, nici pur autocratic. Astfel se caracterizeaza un imod de numire a celor
care guverneaza, pe care 1-alm putea desemna ca oligarhie in .alegerea celor care
guverneaza de catre un numar mic din cei guvernati, rezultand ca procedeul se
apropie de democratie, in-trucat} cei care guverneaza sunt alesi de catre cei
guvernati, iar pe de alta parte, el. se indeparteaza de democratie, tinzand spre
autocratie, deoarece putini din cei guvernati beneficiaza de puterea electorala. Pro-
cedeul este deci mixat, trasaturile autocratic si democratic fuzionand. Aceasta
forma de guvernare mixta se gaseste in majoritatea tarilor cu regim de tranzitie
intre autocratie si democratie. Autocratia cedeaza mai intai locul unei -oligarhii
inchise, care se deschide putin cate putin pana ce devine democratie. Folosirea
votului restrans se imbina cu menti-nerea unui monarh ereditar si a unei a doua
adunari autocratice, drept consecinta, regimul politic constituie o guvernare mixta
prin juxta-punere si fuziune.
Regimul mixt, prin imbinare, serveste destul de rar ca tranzitie intre autocratie si
democratie, se prezinta mai ales ca reactie impotriva unui regim democratic din
care pastreaza anumite aparente, introdu-candu-i esenta sa. Ca atare, poate fi
comparat cu procedeele moderne datorita carora unele state paralizeaza democratia
prefacandu-se ca o respecta. Regimurile politice se clasifica si dupa structura
organelor guvernamentale in: monocraUce, directorate si al guvernarii
dualiste.
Regimul monocratie, respectiv un ora rege, dictator, presedinte, regent etc.,
formeaza el insusi organul de guvernamant propriu-zis. In ansamblu, sisternul
corespunde unei intariri a autoritatii publice astfel ca, orice concentrare a puterii
laduce dupa sine o crestere a putcrii. Mo-nocratia regala sau monarhia este o
monocratie ereditara semnificand guvernarea de unul singur. Monocratia este
,,dictatoriala" cand eel care guverneaza a provenit din eucerire, iar cea
„prezidentiala" se sprijina de regula pe sufragiu popular. Astfel, presedintele
S.U.A. este ales de catre popor, dvr alaturi de puterea executiva se gasesc
permanent adunari, exprimand faptul ca democratia nu acorda niciodata ansamblul
pu-teriior guvernamentale unei singure persoane. Aceasta ultima forma de
monocratie tinde spre oarecare slabire a autoritatii guvernamentale, in raport cu
eele piecedente, fiind net superioara fata de ceea ce devine ca, in regimul
dictatorial.
Regimul directorial se exprima in detinerea puterii concomitent de ctitre doi
oameni, egali prin prerogative si in funetie, actionand prin hotarari comune,
opozitia uneia fiind suficienta pentru a paraliza orice initial iva a celuilalt. Aplicat
sub Republica Romana a majoritatii ma-gistratilor si mai ales a consulilor, sistemul
a reaparut in mod bizar in Algeria intre iunie si octombrie 1973, cand Comitetul
Francoz al EHberarii Nationale era in acelasi. limp prezidat de generalul De Gaulle
si de generalul Giraud. Regimul directorial propriu-zis consta in incredintarea
guvernarii unui mic ,grup de oameni, caruia ii sunt proprii doua trasaturi
fundamentale semnificand caracterul egalitar in scnsul ca nu exista presedinte, vot
prcponderent, ierarhie si caracterul obiectiv exprimat in faptul ca membrii grupului
nu au putere personala si toate hotararile sunt adoptate in comun, cu majoritate de
voturi. In manifestarea sa practica guvernarea directorial inregistreaza unele
modificari, in sensul ca, unul din membrii ei tinde permanent sa aiba o autoritate
mai mult sau mai putin importanta fata de ceilalti, sa joace rolul unui presedinte de
drept sau de fapt. Aproape totdeauna se realizeaza o impartire a atributiilor intre
membrii directoratului, ceea ce confera fiecaruia o anumita independents in
domeniul propriu de ac-tivitate. Forma directoriala asigura o anumita stabilitate
guvernarii.
Guvemarea dualista constituie o imbinare intre guvernarea directoriala si cea
prezidentiala, rezultand ca in fata unui set al statului independent, se afla un organ
eolectiv, ,,cabinetul ministerial" ai carui membrii sunt nurniti de catre seful
statului, de obicei din cadrul par-lamentului, cu care ei asigura legatura. Cabinetul
ministerial are doua caracteristici prin care se exprima faptul ca membrii sai se
buoura de o autonomic destul de largd fata de seful statului, care, desi sunt nurniti
de el, acestia se pot sprijini pe parlameht pentru a-i opune rezistenta. Ei au puteri
proprii de decizie, nefiind dcci, simple ajutoare ale sefului statului. Cea de-a doua
caracteristica, releva faptul ca, membrii cabinetului ca organ eolectiv adopta in
comun deciziile esentiale, pentru care sunt raspunzatori in mod solidar. Desi
membrii cabinetului sunt egali intre ei, totusi, unul dintre ei exercita asupra
oolegilor sai o hegemonie de if apt si de drept, care poate fi foarte mare ca
presedinte al consiliului, prim ministru sau sef al guvernului. El selec-tioneaza pe
ceilalti membrii ai cabinetului, pe care ii prezinta pentru aprobare sefului statului,
prezideaza sedintele cabinetului care se tin in absenta sefului statului; el vorbeste
in numele intregului cabinet in fata adunarilor. 3n deeursul istoriei este de
mentionat ca nu toate re-gimurile politice si-.au intemeiat activitatea pe adunari.
Timp de se-cole, monarhiile absolute au guvernat fara parlament; la fel au pro-
cedat dictaturile de factura militara, totalitara care au pastrat eel mult o fantoma de
adunare lipsita de puteri, pentru a incerca sa imbrace o aparenta vag democratica.
Functie de tipologia regimurilor politice au fost: a) adunari consultative cu rolul de
a formula decizii de care guvernul este liber sa nu tina seama; b) adunari
deliberative care adopta direct decizii obli-gatorii; c) adunari democratice (alese);
d) adunari autocratice (numite, ereditare, cooptate, etc.); e) camera unica sau
sistem bicameral, camera corporativd alaturi de o camera democratica de tip
normal, astfel ca oficial sistemul pretinde sa asigure o reprezentare a profesiilor, a
gru-purilor sociale, servind la diminuarea influentei partideior politice si la
restrangerea democratiei. Dualitatea camerelor nu se opune in mod necesar
democratiei, ei, devine un mijloc de a organiza intr-un mod mai perfectionat atunci
cand este unul din instrumentele organizarii unui stat federal. In acest caz, una din
ecle doua camere reprezinta unitatea federatiei, cealalta diversitatea fiecaruia dintre
statele federa-lizate. In general, prima este aleasa proportional cu populatia statelor
rnembre, in timp ce. cealalta comporta un numar de delegati pentru fiecare din
statele membre. Acesta este sistemul de functionare in El-vetia si S.U.A.
Marea diversitate a statelor care si-au castigat independenta a mar-cat un interes
sporit penrtu tipologia regimurilor politice — fiind sem-nificativa preocuparea in
acest sens a lui Edward Shils care distinge doua lipuri intermediare intre cei doi
poli extremi ai regimurilor democratice si totalitare — democratiile tutelare
caracterizatc prin biper-trofia executivului, si oligarhiile in curs de modernizare
marcate de daminatia unui grup militar sau birocratic pe care nu-1 intereseaza
democratizarea tarii. Acestor patru tipuri, E. Shils le-a adaugat un al
cincilea, pe cale de disparitie: oligarhia traditionala. Almond si Powell au propus o
tipologie a regimurilor politice bazata pe doua axe dc clasificare. una a diferentierii
structurale a rolurilor, ceaialta a secularizarii eulturale. A fost utilizata si o a treia
axa, cea a auto-nomiei sul^istemelor preluata do la Robert Dhal — rezultand trei
tipuri de regimuri autoritare: premobilizate, conservatoare si in curs de
modernizare. In diferentierea diverselor forme de autoritarism, unii cercetatori (J.
Linz) resping ideologia ca nefiind cu adevarat semni-iicativa si dau prioritate
formelor structurale ale ,,pluralismului li-mitat". In aceasta viziune rezulta ca
participarea grupurilor la puterea polilica este controlata de anumite forte sociale,
canalizata de dife-rite organizytii.
Analisti ai sistemelor monopartid au ajuns la concluzia ca, trebuie accentuata
diversitatea acestor regimuri, romareandu-se o distinctie neta in ire sistemele
monopartid veritabile si sistemele earacterizate de un pariid dominant si
hegemonic — (Polonia socialists nu era totuna cu Spania lui Franco). Distinetia.
intre sistemele monopartid se fac in functie de faptul ca, daca sunt sau nu dominate
de armata. In acest sens Samuel Huntington propune o diferentiere a sistemelor
monopartid revolutionare si cele institutionale, dupa cum puterea revolutionara
este instltutionalizata sau nu. Numarul de partide nu este suficient pentru a
caracteriza un regim politic, ceea ce impune luarea in con-siderare a structurii
partidelor (rigida sau flexibila), a naturii lor (par-tide de mase sau partide de
cadre), identificarea tipurilor de partide, a dimensiunii lor ideologice — doctrinare
etc. Se apreciaza ca din perspectiva pluripartidismului, criteriul numeric nu este
suficient pen-tru a diferentia sistemele si regimurile politice, intrucat nu exista un
prag universal care sa permita separarea partidelor mai importante de cele mai
putin importante. dcsi, exista partide nt&t de mici vocil sunt' insignifiante politic.
In cadrul sistemelor politice monopartid, G. Sartori distinge trei t.'puri de regim
politic si anume: totalitar, autoritar si pragmauc.
Clasificarea regimurilor politice se raporteaza frecvent, prin con-tributia unor
autori recunoscuti in cercetarea politicului (E. Finer) la unnatoarele criterii: a) cat
de implicat este publicul in procesul de guvernare, ceea ce reprezinta dimensiunea
participare — excludere; b) pana la ce punct masele se supun conducatorilor lor de
frica sau din convlngere — aceasta fiind dimensiunea constrangere — persuasiune;
c) in ce masura sistemul ii obliga pe guvernanti sa reflecte valorile masei sau ii
autorizeaza sa Ie omita in numele continuitatli si al va-lorilor viitorului —
constituind dimensiunea ordine — reprezentativi-tate. Este de mentionat faptul ca
numai pe criteriul constrangere — persuasiune, E. Finer distinge cinci tipuri de
regimuri politice care vizeaza in esenta: democratize liberale, sistemele totalitare,
regimurile mili tare bazate preponderent pe frica decat pe regimcntare, democratize
de fatada, unde oligarhia isi conserva intacta puterea. cvaoidemo-cratiile care se
bizuie pe participarea sentimentala a maselor. Xncerca-rile de delimitare si
clasificare a regimurilor politice se infatiseaza ra un demers 'teoretico-
episternologic, pe cat de complex, pe atat de defi-cil, astfel ca tipurile de clasificare
sunt numeroase, un singur criteriu de clasificare este insuficient, iar uneori chiar
deformator, orice clasificare este tributara excesului simplificarii, ignorandu-se
multitudinea si diversitatea elementelor care structureaza regimul politic,
clemente ilegale prin semnificatia si aportul lor.
Avand drept repere legitimitatea puterii si modul in care ea se exercita, urmand o
clasificare antica, imbogatita si nuantata de Montesquieu, adecvata realitatilor
geopolitice si istorice contemporane, prin-cipalele forme de guvernamant sunt:
democratia, monocratia, oligarhia si siscerneie mixte, hibride.
 4.3. LEGITIMITATE, AUTORITATE SI AMBIGUITATE IN
REPREZENTAREA PUTERII
Atunci cand un singur individ detine putcrea, legitimitatea acesteia poate
avea ca sursa forta (dictatura), ereditarea (monarhia), prestigiul (cezarismul); cand
un grup de indivizi detine puterea, legitimitatea poate i'i: ercditara (aristocratia),
religtoasa (teocratia), sau ea se poate sprijini exclusiv pe competenta. (tehnocratia).
In situatia cand puterea apartine poporului, legitimitatea acesteia rezulta fie1 din
faptul participarii direote -a cetatenilor la excrcitarea puterii {democratia directa,
fie din faptul participarii lor indirecte (democratia directa), fie din faptul
participarii lor indirecte (democratia semidireeta sau repre'-zentativa). La randul
lor democratiile insesi pot fi liberale sau dictato-riale, astfel ca, o democratie
dictatoriala este forma oculta a nonde-mocratiei, deoarece drepturile si libertatile
cetatenilor sunt numai formal recunoscute, fiind simple elemente retorice,
decorative ale regi-mului pontic, iar puterea este exercitata in maniera absoluta, fie
de un singur om, fie de un singur organ, fie de un partid unic sau ultra-dominant.
J..egii:imitatea unui regim politic nocesita raspunsuri la intrebari ca: a) cine
exercita in mod real si cui apartine suveranitate'a? b) care este relatia dintre corpul
social si eel electoral?; c) care este relatia dintre corpul electoral si mandatarii
acestuia?; d) in ce raporturi se afla au-toritatile publico?; e) cum este desemnat
seful statului, care sunt pre-rogativele lui reale si limitele in care el le exercita?; f)
drepturile si libertatile fundamental ale omului sunt o realitate?; g) in ce masura
Constitutia, legitimand puterea, o si limiteaza? Abordarile — ca raspunsuri la
asemenea intrebari — in literatura de specialitate au ca o nota distincta asimilarea
notmnii de regim politic (organizarea politick) cele de regim constitutional
(organizarea constitutionala) confe-rind Constitutiei o valoare unificatoare ca mod
de legitimare a puterii, a statuiui, a ordinii sociale de drept. Aceasta ordine este,
dupa H. Kel-sen, un ansamblu ierarliizat de norme a caror unitate este asigurata
printr-o norma fundamentals — Constitutia —. conform careia tre-buie sa fie
create toate celelalte norme pentru a fi vali'de. Pentru H. Kelsen clasificarea
diferitelor forme dc guvernamant este, in realitate, o clasificare a constitutiilor,
astfel ca, intre constitutie, ordine constitutionala si regim politic nu pot exista
contradictii. Pornind de la faptul ca atat politica cat si constitutia trebuie studiate
numai in ansamblu! vietii sociale, M. Duvergen, remarca faptul ca, exprojia ue
drept constitutional desemneaza in realitate ceea ce s-ar putea denumi drept politic
— care ar avea ca obiect de studiu organizarea generala a statului, regimul sau
politic, structure sa guvernamentala. Intelege-rea legitimitatii, autoritatii si
ambiguitatii in reprezentarea puterii nocesita concomitent o buna cunoastere a
constivutiei, dar si a prac-ticilor uzantelor, contexturii principalelor forte politice
si, in particular, a partidelor politice.
Democratia poate sa functioneze numai daca principalele partide .adera la o
viziune asupra functiilor ei, rezumate de Karl Popper, in cateva reguli, ce
intervin in legitimitatea regimului politic si anume:
Democratia nu poate fi considerata pe deplin drept domnia majo-> ritatii. dcsi
institutia alegerilor generale este de cea mai mare impor-"tarita, pontru ca, o
majoritate poate sa guverneze si in. mod tiranic. Intr-o democratie puterea
guvernantilor trebuie limitata, iar criteriul democratic! este urmatorul: intr-o
democratie, cei care carmuiesc, adica guvernul, pot fi destituiti fara varsare de
sange de catre cei carmuiti;
Nu trebuie sa distingem decat doua forme de guvernare ■— cclc care ;paseda
institutii de acest fel si toate delelalte, care nu poseda, adica dernocratii si tiranii;
o constitutie consecvent democratica trebuie sa excluda un smgur :ttfp de
schimbare in sistemul juridic, si anume pe acela care ar pri-mejdui caracterul ei
democratic;
T
ntr-o democratie, protejarea deplina a minoritatilor nu trebuie sa Jincluda si
minoritati care incalca legea, mai ales pe cei care ihcita pe alt-ii la rasturnarca prin
violenta a democratiei;
Politica de organizare a institutiilor destinate salvgardarii democratiei, trebuie sa
porneasca intotdeauna de la presupozitia ca, pot sa existe tendinte antidemocratice
latente a tat printre guvernanti cat si printre cei guvernati;
i) Daca este nimicita democratia, sunt nimioh^ toate drept,u:ile. Chiar daca .s-ar
mentine anumite avantaje economice pentru cei guvernati, acestea ar fi doar
tolerate;
g) Democratia ofera un nepretuit teren de lupta pentru orice forta rezonabila,
deoarece ea pcrmite reforma fara violenta (. . .)}
Dezvoltarea politica moderna duce la cresterea simultana a actiunii puterii asupra
societatii si a influentei societatii asupra puterii, astfel ca, regimul respectiv trebuie
sa so bazeze doar pe reeunoasterea si institutionalizarea acestui fapt.
Hegimul politic bazat pe egalitatea civila si reprezentarea politica este legitim, in
masura in care satisface eerintele fundamentale morale si politico proprii naturii
umane. Trecand de la despotism la libertate, inatiunea inceteaza sa mai aiba
stapani, dar nu pentru a angaja ser-Vitori ci conducatori in mainile carora
aufcoritatea nu se piercle, ac-ceptand necesitatea de a actiona conform binelui
cosnun. In acest spirit Guizot aprecia ca societatea si guvernarea apar impreuna si
coexista in mod necesar, astfel ca, ideea ca fapt al societatii, implica ideea ca fapt
al guvernarii.
Sursa schimbarii, sursa revolutiilor se afla in opinia sa in inadap-tarea dintre
puterea politica si superioritatile reale ale societatii, ast-fel ca, sarcina guvernarii
reprezentative este sa prezinte aceste supe-rioritati asa cum sunt, si deei asa cum se
schimba.
Regimul politic legitim presupune ca reprezentarea sa se poata sus-trage
arbitrariului vointelor si sa poata fi stapanita prin ratiunea ce discerne
„capacitatile". Intr-un asemenea regim, va mai exista schim-bare, -numai pentru ca
societatea este intr-o permanenta dinamica si transformare sub impactul legilor
obiective ale progresului social. Le-gitimitatea prezinta un principiu de intemeiere
si justificare a unui sistem, de guvernamant care presupune, pe de o parte,
constiinta gu-vernantiSor ca au dreptul de a guverna si, pe de alta parte, o anumita
recunoastere a acestui drept de catre cei guvernati. Sub raport istoric, acest
principiu a :mbracat doua forme concrte "de manif^staro: a) de legitimitate
supranaturala, intemeiata nemijlocit pe natura divina a gu-vernantfilor; b)
legitimltatea civica, cand un sistem de guvernamant este bazat pe un acord intre
constituienti autonomi si egali, care s-au asociat pentru a coopera in soopul
realizarii unui bine comunP
Legitimitatea regimului politic este analizata prin prisma increderii acordata
institutiilor puterii pe baza alegerilor si a consensului democratic. O puternica criza
de legitimitate se manifests ca o criza de incredere, consens si credinta, exprimand
in esenta o criza a structu-rilor economice, sociale si politice ale societatii date.
Acest principiu se raporteaza la compatibilitatea institutiilor politice, a formelor de
guvernamant cu comandamentele vietii sociale, masura in care aeestea realizeaza
principiile, normele si valorile democratiei.
Gandirea politica avansata promoveaza ca principiu fundamental al legitim itatil
suveranitatea reala a poporului, gradul in care institu-tiile puterii exprima interesele
si vointa acestuia.
4.4. REGIMUL POLITIC SI PLURIPARTIDISMUL
Anrdiza regimului politic necesita a tine seama de vaioarea multi-
partidismului, de diveresele modalitati a relatiilor dintre partide, de-oarece In
fiecare tara numarul partidelor, aliantelor si strategiilor for-meaza un ansamblu de
raporturi care contribuie direct la definirea reala a unui regim politic. Regimul
politic se raporteaza la clasificarea sistemeior de partide prin prisma veritabilei
concurente politice, a realizarii unor alegeri libere, intemeiate pe un pluralism
politic incon-testabil, pe egalitatea de sanse intre actorii politici, libertatea presei si
accesul egal la mijloacele de informare in masa.
In caracterizarea unui regim politic se are in vedere si faptul ca nu exista un sistem
bipartid pur, asa ca, sub acest aspect, toate tarile de-mociatice ar putea fi
considerate in regim de multipartidism. Conse-cintele multipartidismului conduc la
guverne frecvent instabile, astfel ca, sprc a face posibila guvernarea prin coaiitii,
unele partide se instrai-nea>;a de propriile ]or programe, intr-o oarec-ire masura
deoareop o coalitie presupune compromisuri de diverse nuante. Totodata, repre-
zentarea exagerata a numeroaselor tendinte ale electoratului exprima o
„clientela,, prin definitie limitata, uneori greu de conciiiat, ceea ce irgreuneaza
iormarea echipelor guvernamentale, conducand la alegeri repetate.
Ca urmare a acestor neajunsuri, caracteristice multipartidismului, se constanta, in
unele tari, tendinte de ,,temperare" constand in alcatuirda unor eoalitii mai mult sau
mai putin omogene sau durabile (este cazul unor eoalitii de stanga, de centru —
stanga sau de centru — dreapta, intemciate pe sprijinul unor partidc din opozitie
care nu aveau inte-resul repetarii alegerilor).
Infiuenta sistemelor multipartide asupra institutiilor constitutionale a constat si
consta in majoritatea eazurilor, in cresterea rolului parla-mentului, exprimata
printr'-un control mai accentuat asupra execute vului si a proccsului legislativ.
Pluralismul partidelor implica hipta si competitia pentru exercitarea pu-terii, astfel
ca, partidele politico re-prezinta ccrnponente esentiale ale democratiei. de care
sistemul democratic parlamentar are neaparata nevoie. Atunci cand sunt bine orga-
nizate, acestea apar ea niste mari si respectabile forte sociale, nccesare ca sa
asigure bunul mors al treburilor publice si sa garanteze morali-tatoa politics.
Existonta pluralitat-ii partidelor, aflate in concurenta. implica si sta-bilitatea unui
cod al competitiei, ale carei norrne fixeaza regulile jo-cului democratic. Candidatii
diferiti la exercitarea legitima a autoritatii cunosc astfel mijloaoele pe care au
dreptul sa le intrebuinteze si pe cele care le sunt refuzate, ceea ce confera
legitimitate constitutionals organizarii competitiei. Pluralismul partidelor asigura o
motivatic va-loric — institutionala a regimului politic si a vietii democratice, ceea
ce asigura legitimitate opozitiei si un caracter moderat pe care il do-bandeste
exercitarea autoritatii. Astfel, functionarea unui regim politic pluralist depinde, in
ultima instanta, de ceea ce partidele aflate in con-curenta isi propun sa faca, de
strategia imbinarii armoniei nationale si a contestarii, de alte obiective pe caro si le
propun doctrinele de la care' ele se justified. Pluripartidismul inlatura caraoterul
partisan al statului, promoveaza principiul respectului legalitatii si responsabilitatii
sociale coroborat cu arta si stiinta compromisului. In aceasta perspective relatia
dintre libertate si eonstrangere trebuie sa fie relational;! deoarece libertatea fara
autoritate degencreaza in anarhie, iar autori-tatea fara libertate pune bazele
dictaturii. Linia de mijloc si compro-misul sunt apreciate ca repere valorice ale
intelepciunii in viata po-litica a oricarui stat.
O putere legitima poate guverna fara frica, increzandu-se in consensu! populatiei;
cea nelegitima manifests frica fata de popor, propria ei violenta starnimd violenta
celorlalti; din frica, ea cauta sa-si asigiire pozitia printr-o teroare crescanda, astfel
ca frica devine starea de spirit fundamentals a tuturor. Legitimitetea apara legile si
pe cei alesi, dar nu la moclul absolut, asa meat, constiinta legitimitatii accepta mari
neajunsuri numai pentru a evita raul absolut, teroarea si frica, proprii regimului
despotic. Pentru ca forta sa nu duca la autocratic este ne-ccsar ca utilizarea ei sa fie
legitima astfel ca acolo unde legitimitatea disparc, libertatea este distrusa si ea.
 Arta de a guverna consta nu In a-ti apropia in aparenta Intreaga forta, ci in a
folosi integral pe cea existenta. Guvernul trebuie sa con-sidere societatea drept
partenor ogal in raport cu normele si valorise democratice. De asemenea, puterilo
publico nu pot sa compenseze sla-biciunea lor, daca partidele reiuza do a le acorda
sprijinul lor. In acest sens, politoiogul francez G. Burdeau sublinia ca autoritatea
parlamen-tuiui nu este decat o autoritate imprumutata care deriva din puterea
partidelor.