Curs 6

Particcularilatile grupului social

"Grupul social" este un concept-cheie în sociologie, deoarece grupul social este
un element component al oricărei întreprinderi, asociaţii, organizaţie sau instituţie
socială. Acest concept acoperă o realitate foarte vastă, de aceea, de multe ori, este
utilizat în multe sensuri. Pentru început, putem evidenţia două accepţiuni ale conceptului
de grup:
1. una mai generală, deci nespecifică, care desemnează prin grup orice reuniune,
grupare de indivizi, indiferent de natura, organizarea, relaţiile dintre membri. Prin
adoptarea acestei accepţiuni se greşeşte desemnând orice aglomeraţie umană,
public spectator, categorie de indivizi ca fiind un grup;
2. una mai specială, deci specifică, care desemnează un anumit tip de reuniune a
unui număr de persoane în funcţie de anumiţi parametri. Preluând această
accepţiune, se poate spune că grupul social  este un  mediu şi spaţiu în care se
desfăşoară viaţa şi activitatea oamenilor, un  mod specific de organizare,
interacţiuni, un centru activ, dinamic al  schimbării, transformării, devenirii şi
autodevenirii umane.
Când sociologii folosesc termenul de grup, ei au în vedere doi sau mai mulţi indivizi
care au un sentiment comun de identitate şi se influenţează reciproc pe căi organizate,
în baza unui set comun de speranţe referitoare la comportamentul fiecăruia. Grupul
social este un ansamblu de persoane caracterizat de o anumită structură şi cu o cultură
specifică rezultate din relaţiile şi procesele psihosociale dezvoltate în cadrul său. Deci,
grupul este ireductibil la simpla însumare sau alăturare a indivizilor. Nu toate adunările
de indivizi sunt grupuri sociale. Oamenii care stau împreună într-un tren nu sunt
necesarmente un grup. Membrii unui grup au un sentiment de identitate comună şi un
set comun de speranţe, care le organizează interacţiunea.
Plecând de la existenţa şi manifestarea în practică a accepţiunii conform căreia o
mulţime de indivizi reunesc sub denumirea de grupuri umane o serie de alte concepte
sociale şi din necesitatea de a face o delimitare între conceptul de grup social şi alte
concepte, vom prezenta câteva din acestea.
  Mulţimea  se referă la un număr de persoane (de obicei mare) care se reunesc
mai mult sau mai puţin întâmplător, care se întâmplă să fie pentru o perioadă
oarecare de timp împreună şi care caută o satisfacere a trebuinţelor, dorinţelor
individuale. De exemplu, aglomeraţia de pe un peron de gară, publicul unui
spectacol, numărul de persoane adunate în jurul unei maşini accidentate. în
cadrul mulţimii gradul de organizare internă şi diferenţierea rolurilor este foarte
slabă, relaţiile ce se stabilesc între indivizi fiind rezultatul contagiunii emoţionale.
 Ceata  presupune reuniunea voluntară a unor indivizi care se aseamănă între ei
din punctul de vedere al preocupărilor, idealurilor, preferinţelor sau pur şi simplu
pentru plăcerea de a fi împreună. De obicei, aceasta cuprinde un număr mic de
membri, putând exista pentru o perioadă de timp ce poate dura de la câteva ore
până la câteva luni, având de asemenea un grad de organizare şi structurare
relativ redus. Este vorba, de exemplu, despre cetele de copii, de adolescenţi, de
delincvenţi. Raportându-ne la mulţime, putem spune că dacă mulţimea este o
„singurătate în comun", ceata este o „asemănare în comun."
 Grupul social  semnifică acea reuniune de persoane în număr mic, mijlociu sau
mare, care se întâlnesc din când în când, în intervalele dintre întâlniri
manifestându-se o relativă permanenţă a scopurilor. întrucât în cadrul grupului
scopurile fiecărui membru corespund intereselor comune ale tuturor membrilor,
se poate vorbi de o oarecare structurare şi organizare internă, precum şi de o
relativă diferenţiere a rolurilor membrilor săi. De exemplu, grup de elevi, de
studenţi, de sportivi.
Ceea ce face ca grupul social să se deosebească de toate aceste concepte menţionate
anterior, este existenţa şi manifestarea unor elemente specifice,  care, de altfel, sunt
absolut necesare constituirii şi existenţei grupului social. Acestea sunt:
- prezenţa unui principiu de organizare, stabilirea unor obiective şi sarcini comune,
prezicerea unor modele de acţiune, structurarea unor relaţii ierarhice şi
funcţionale, stabilirea şi recunoaşterea de către membrii participanţi a unor
mijloace de control şi de sancţiune;
- existenţa unui sistem de valori şi atitudini comune. Atingerea obiectivelor
stabilite de către grup obligă grupul să aleagă mereu între diferitele posibilităţi
 care apar şi între diferitele mijloace pe care le are la dispoziţie. Aceste alegeri nu
se pot face fără o raportare la anumite valori, de aceea în fiecare grup există o
ierarhie a valorilor recunoscute, acceptate de membrii săi şi atitudini care
corespund adeziunii profunde la aceste valori generale ale grupului. Aceste
atitudini astfel create nasc coerenţa comportamentală a membrilor grupului;
- sentimentul apartenenţei la grup („conştiinţa de noi") ce apare ca o expresie a
coeziunii sociale a membrilor grupului în baza căreia se întemeiază comunitatea
de voinţă şi acţiune a grupului. Această „conştiinţă de noi" este elementul decisiv
care ne permite să vorbim despre existenţa grupului social.
Intrarea într-un grup poate fi absolut întâmplătoare. Individul se naşte într-o anumită
familie sau frecventează o anumită şcoală din cartier. Totuşi, indivizii deseori se
hotărăsc să intre în anumite grupuri. Această alegere pare să fie călăuzită de doi
factori importanţi: apropierea  şi asemănarea.
Grupurile sunt formate din indivizi care se influenţează reciproc. Cu cât doi oameni
sunt mai apropiaţi din punct de vedere fizic, cu atât mai mult creşte probabilitatea de a
se vedea unul cu celălalt, de a-şi vorbi, de a se socializa. însă crearea grupurilor sociale
nu depinde numai de apropierea fizică (geografică) a membrilor lor. Un alt factor în
formarea grupurilor este asemănarea între indivizi. De regulă, oamenii preferă să se
asocieze cu oameni ca ei înşişi. Ei se simt mai confortabil în compania oamenilor cu
care au interese, idei şi valori în comun. De asemenea, ei tind să se asocieze cu alţii care
au caracteristici sociale asemănătoare, cum sunt rasa, religia, etnia şi clasa sau care se
aseamănă ca vârstă, nivel de inteligenţă şi alte caracteristici personale. Există trei
procese centrale ale interacţiunii grupului: comunicarea, conflictul  şi coeziunea.
 Comunicarea  este, probabil, activitatea centrală a celor mai multe grupuri.
Membrii se informează unul pe altul, se liniştesc unul pe altul, strigă unul la altul,
se corectează unul pe altul. Pe scurt, ei comunică informaţii, sentimente şi
atitudini. Comunicarea între membrii grupului nu se produce la întâmplare.
Procesul comunicării nu se realizează fără greutăţi. întotdeauna între cei doi termeni
ai comunicării (emiţător şi receptor) există mediul, prin care se face transmiterea
informaţiei căruia trebuie să i se acorde o importanţă deosebită, deoarece el poate
deforma informaţia şi însuşi procesul de înţelegere. Astfel, pot exista unele obstacole,
de natură diferită, care influenţează negativ comunicarea, şi anume: materiale (tot felul
de zgomote, nivelul tehnic existent); la nivelul vorbitorului: natura conceptelor mai mult
sau mai puţin abstracte, utilizarea unor termeni mai puţin cunoscuţi, personalitatea celui
care transmite mesajul, statusul şi rolul participanţilor, particularităţile situaţiei în care
aceasta se transmite, normele de comunicare ale grupului; la nivelul ascultătorului:
inteligenţa, competenţa, cultura subiectului, posibilitatea de percepere, interesele,
sentimentele, statusul şi rolul celui care ascultă.
Cunoaşterea acestor obstacole este utilă, deoarece poate contribui la evitarea
deformărilor procesului comunicării, la evitarea sau înlăturarea unor probleme ca:
blocajul liniilor de comunicaţie, comunicarea distorsionată conştient sau inconştient,
transmiterea informaţiei pe căi mai lente şi cu alt sens, apariţia unor zvonuri care face
dificilă reconstruirea mesajelor exacte.
Comunicarea şi interacţiunea membrilor nu este întotdeauna uşoară şi plăcută. Uneori
membrii grupului se găsesc în conflict  Studiind conflictul în familie, Letha  şi John
Scanzoni  disting trei forme diferite pe care conflictele le pot lua. Un tip de conflict poate
fi cel cu rezultat zero  sau cu motiv mixt.  într-un conflict cu rezultat zero, o persoană fie
câştigă ceva, fie pierde totul. Într-un conflict cu motiv mixt, nici una din cele două
persoane nu vrea să câştige sau să piardă tot.
Un alt fel de conflict este cel bazat pe personalitate  sau situaţional.  Conflictele
bazate pe personalitate sunt provocate de diferenţierile personale dintre indivizii
implicaţi; conflictele situaţionale sunt provocate de contextul social, în care se află
oamenii (cum ar fi încercarea de a împărţi unele valori cum sunt banii).
În fine, conflictul poate fi fundamental  sau nefundamental.  Conflictul fundamental
se produce în legătură cu normele fundamentale ale situaţiei, în timp ce conflictul
nefundamental implică aplicarea normelor acceptate la o situaţie specifică.
În general, conflictele cu motiv mixt, situaţionale şi nefundamentale se rezolvă mai uşor,
deoarece, deseori, este imposibil să se găsească o formă de compromis. în formele
alternative, se riscă mult mai mult: totul sau nimic, atribute apreciate ale personalităţii şi
aspecte fundamentale ale grupului. Nu orice conflict este negativ (L. Coser). Conflictul
poate ajuta la calificarea scopurilor grupului şi a graniţelor. Dacă este tratat cum trebuie,
el poate mări gradul de participare în grup şi coeziunea acestuia. Cheia funcţionării
pozitive a conflictelor este ca el să fie rezolvat conform normelor, adică să fie stabilite şi
acceptate reguli pentru rezolvarea lor.
 Coeziunea,  gradul în care membrii se simt legaţi unul de altul, este, de asemenea,
o caracteristică importantă a grupului. Cu cât un grup este mai legat, cu atât
creşte posibilitatea că el va fi stabil şi că membrii se vor conforma normelor sale.
Grupurile unite rezolvă problemele mai bine. în general, coeziunea pare a avea
mare importanţă pentru grupuri. O posibilă consecinţă a coeziunii grupurilor este
tendinţa grupurilor unite de a fi mai puţin tolerante faţă de diferenţe şi deosebiri
de opinii.
Grupul social, ca realitate distinctă, a fost şi mai este obiectul multor cercetări, fiind
elaborate de-a lungul timpului teorii multiple şi diverse. Iată câteva dintre ele şi
reprezentanţii lor:
teorii biologiste (Al. Spencer); teorii psihologiste (Em. Durkheim, G.Tarde); teorii
formaliste (G.Simmel); teorii raţionaliste (L. von Wiese); teorii dinamiste (K.Lewin, G.H.
Mead); teorii sociometrice (J.L. Moreno). Fiecare dintre acestea, utilizând diverse puncte
de vedere în abordarea grupului, au încercat să surprindă şi să explice natura, structura,
dinamica, factorul esenţial care defineşte grupul, toate însă greşind prin unilateralizare şi
absolutizare. îmbinând într-un mod unitar punctele de vedere în abordarea grupului
menţionate de unii sociologi români1, se poate obţine imaginea reală şi globală asupra
conceptului de grup social.
Aceste puncte de vedere sunt:
 abordarea grupului ca mediu existenţial al indivizilor în care aceştia trăiesc şi îşi
desfăşoară activitatea, interacţionează şi se manifestă într-un anumit mod
conform unor interese şi scopuri precise;
 abordarea grupului ca nivel specific de organizare a realităţii sociale în care
accentul cade pe sistemul de interacţiuni, pe structura relativ-stabilă a acestuia,
pe durabilitatea mai mult sau mai puţin îndelungată a normelor
comportamentului; abordarea grupului ca mijloc de socializare, formare şi
dezvoltare a personalităţii umane;
 abordarea grupului ca factor determinant al comportamentului şi al acţiunii
umane cu influenţe pozitive şi negative asupra acestora;
  abordarea grupului ca centru activ, dinamic, evolutiv al devenirii şi autodevenirii
umane, al schimbării şi transformării sale permanente;
 abordarea grupului ca produs al istoriei şi împrejurărilor, dar şi ca generator de
istorie şi împrejurări, situaţii, evenimente sociale, fapt care evidenţiază rolul său
atât la nivel macro-, cât şi la nivel microsocial.
De ce este necesară cunoaşterea grupului social? Această cunoaştere e necesară
întrucât grupul nu poate fi redus la simpla sumă a membrilor săi, deoarece simpla
cunoaştere a fiecărui membru nu este suficient pentru a cunoaşte grupul în întregul său.
Grupul dispune de importante mijloace, căi şi instrumente pentru exercitarea unor
influenţe atât pozitive, cât şi negative asupra comportamentului membrilor săi
(consolidarea celor pozitive şi eliminarea
pe cât e posibil a celor negative). De asemenea, grupul dispune de o dinamică
accentuată, lăsarea evoluţiei acestuia la voia întâmplării ar putea duce grupul pe căi
greşite, spre ineficientă şi pierdere de resurse.
Deci, dirijarea autentică a dinamicii grupului nu se poate realiza fără o cunoaştere
adecvată a legilor şi a factorilor acestei dinamici. Totodată, numai prin cunoaşterea
internă a grupului se pot aplica în mod eficient şi cu bune rezultate o serie de metode de
activare, intervenţie şi schimbare a acestuia, atingându-se astfel mai multe obiective, şi
anume:
 praxiologic,  urmărindu-se sporirea eficienţei, a randamentului şi a productivităţii
grupului social;
 organizatoric,  înlesnindu-se dirijarea, ameliorarea şi optimizarea atât a
structurilor, cât şi a fenomenelor şi a proceselor specifice grupului;
 diagnoză şi prognoză  ce ajută la înţelegerea, explicarea şi interpretarea stărilor
actuale ale grupului, dar şi la anticiparea dinamicii lui viitoare, cu toate
consecinţele acesteia (favorabile sau nefavorabile)