Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Suport de curs
Nedelcea, 2007:
Teorie a personalităţii
Pentru a putea utiliza un test, este necesară cunoaşterea teoriei personalităţii care stă la
baza sa. Sunt constructori de teste care preferă să măsoare dimensiuni ale personalităţii
consacrate în psihologie, precum cele teoretizate de Jung în MBTI sau SLIP (SLTDI) şi
constructori care preferă să ajungă prin studiu sistematic la modele ale personalităţii, cum este
cazul majorităţii constructorilor consacraţi de teste. În testele de personalitate, laturile acesteia se
regăsesc în scalele testelor şi sunt de regulă denumite trăsături, dimensiuni sau constructe.
Măsurare
Normă – etalon
Existența unui sistem de norme, respectiv a unui etalon relevant, reprezintă o condiție
fundamentală pentru utilizarea unui test psihologic. Realizarea unui etalon presupune
investigarea populației pentru care este construit testul, bazată pe utilizarea unui eșantion
reprezentativ. Scorurile obținute sunt procesate statistic și structurate într-un sistem de norme –
valori la care sunt raportate scorurile brute ale subiecților examinati si prin intermediul carora
aceste scoruri brute capata semnificatie psihologica. Din acest punct de vedere, este improprie
utilizarea unui test psihologic pentru care nu exista studii de etalonare pe populatia in care este
utilizat. Normele pentru diferite caracteristici investigate cu ajutorul testelor pot sa difere
semnificativ de la o cultura la alta, motiv pentru care este obligatorie realizarea unor studii de
estimare a calitatilor psihometrice si de etalonare pentru orice test tradus dintr-o alta limba.
Calităţi psihometrice ale testelor
Calitatile psihometrice sunt cele care definesc valoarea testelor ca instrumente de masura,
respectiv capacitatea acestora de a surprinde in mod real, acurat si sistematic realitatea
psihologica pe care isi propun s-o masoare. Principalele calitati psihometrice ale testelor sunt
validitatea – respectiv capacitatea testului de a masura ceea ce isi propune sa masoare, fidelitatea
– capacitatea testului de a oferi masuri consistente si stabile si discriminarea – capacitatea de a
diferentia intre indivizi in raport cu constructele evaluate. Este contraindicata utilizarea testelor
care nu prezinta calitati psihometrice acceptabile sau teste despre care nu sunt cunoscute valorile
acestor indici.
Personalitatea aşa cum apare ea în ontogeneză este supusă unor influenţe endogene
(tendinţe bazale – cu caracter de concepte ipotetice care nu sunt observabile direct dar pot fi
inferate) şi unor influenţe exogene.
1. Nevrotism - N
Considerat ca domeniul cel mai cercetat al personalităţii, este definit ca stabilitate emoţională
vs instabilitate, neadaptare. Scorurile înalte definesc tendinţa generală de a trăi afecte negative,
de a avea idei iraţionale, scăderea capacităţii de control şi de a face faţă stresului. Scorurile
joase definesc stabilitatea emoţională.
Desi Nevrotismul este definit ca o dimensiune a normalităţii, scorurile extreme (foarte înalte)
sunt interpretabile în sens de risc de dezvoltări psihiatrice dar fără ca semnificaţia patologică să
fie obligatorie.
Faţetele nevrotismului
N1 – Anxietate
N2 – Ostilitate
N3 – Depresie
N4 – Timiditate
N5 – Impulsivitate
N6 – Vulnerabilitate (la stres)
2. Extraversie - E
Sunt trăsături sesizabile în comportamentul curent. Comportamentul introvert (fiind mai puţin
observabil) este mai sărac în aspecte diferenţiale. Este un superfactor care face referire la
domeniul interpersonal.
Faţetele extraversiei
E1 - Căldură / entuziasm
E2 - Spirit gregar
E3 – Asertivitate
E4 – Activism
E5 - Căutarea stimulării
E6 - Emoţii pozitive
Caracterizată prin imaginaţie activă, sensibilitate estetică, atenţie pentu viaţa şi sentimentele
interne, preferinţa pentru varietate, curiozitate intelectuală, independenţă în gândire, aspecte
care nu se asociază în mod necesar cu educaţia sau inteligenţa generală. Polul opus indică un
comportament conservator, preferinţa pentru familiar, viaţă afectivă „în surdină”. Lipsa
deschiderii nu înseamnă intoleranţă, agresivitate autoritară (regăsite în agreabilitate) sau lipsă
de principii.
Faţetele deschiderii:
O1 – Spre fantezie
O2 – Pe plan estetic
O3 – Către modurile proprii de a simţi
O4 – În planul acţiunilor
O5 – În plan ideatic
O6 – În planul valorilor
4. Agreabilitate – A
Apare ca o dimensiune pregnant interpersonală a personalităţii, asemeni extraversiei. Aspecte
centrale: altruism, cooperare pe plan interpersonal, un comportament simpatetic şi de
ajutorare a altora, uneori o persoană dependentă. Polul opus descrie un comportament
dominant şi antagonist, egocentric, competitiv, uneori narcisic, hedonist, antsocial.
Faţetele agreabilităţii:
A1 – Încredere
A2 – Sinceritate
A3 – Altruism
A4 – Bunăvoinţă
A5 – Modestie
A6 – Blândeţe
5. Conştiinciozitate – C
Se referă la autocontrol sub aspectul capacităţii de autoorganizare, planificării, îndeplinirii
datoriilor, voinţă, finalizare. Este un predictor (după autorii americani) pentru realizările de
valoare din orice profesie. Polul opus se caracterizează printr-o mai scăzută exactitate în
aplicarea principiilor morale, o manieră uşuratică de a urmări scopurile, de a realiza sarcinile,
tendinţa spre hedonism şi interesul dominant pentru viaţa sexuală.
Faţetele conştiinciozităţii:
C1 – Competenţă
C2 – Ordine
C3 – Simţ al datoriei
C4 – Dorinţă de realizare
C5 – Auto-disciplină
C6 – Deliberare
Acestea apar treptat în chestionarele construite de autor. Primul chestionar a fost MMQ –
Maudsley Medical Questionaire (1952), constând într-o scală de nevrotism cu 40 itemi.
Următorul a fost MPI – Maudsley Personality Inventory (1959), care prezenta şi o scală pentru
măsurarea extraversiei – introversiei în afara celei pentru nevrotism. În 1964 a apărut EPI –
Eysenck Personality Inventory, constând într-un total de 57 itemi şi 3 scale: Nevrotism,
Extraversie şi Minciună – L. În 1975 a fost introdus factorul psihotism prin chestionarul EPQ –
Eysenck Personality Questionaire.
Metoda folosită de autor şi considerată fundamentală pentru studiul personalităţii este
analiza factorială.
Trăsăturile (sau dimensiunile primare ale personalităţii, cum au fost definite de Eysenck)
sunt conceptualizate ca şi continuumuri bipolare, de-a lungul cărora putem plasa subiecţii
investigaţi.
În 1967, în lucrarea „The biological basis of personality”, subliniază faptul că
personalitatea dispune de o bază ereditară (genetică) substanţială, idee reluată în 1976, în „The
measurements of persoanlity”. El susţine ideea că pentru personalitate influenţele genetice sunt
deosebit de puternice şi rolul mediului unul secundar, capabil a conduce doar spre schimbări de
suprafaţă.
Cauzalitatea genetică joacă după autor rolul de predispozant, definind unele tendinţe
naturale ale organismului către anumite modalităţi specifice de simţire, percepere şi reacţie la
stimulările mediului. Aceste influenţe genetice sunt mediate de aspectele fiziologice, neurologice
şi hormonale ale organismului persoanei.
Comportamentul observabil reprezintă un rezultat al diferenţelor constituţionale în
interacţiune cu mediul, interacţiune care naşte unele diferenţe cu caracter descriptiv, care ţin de
fenotip. Există deci o serie de diferenţe interindividuale ce se pot identifica la nivelul trăsăturilor
şi al tipului, diferenţe care permit descrierea personalităţii şi totodată găsirea de explicaţii privind
apariţia lor. Multitudinea de fapte şi evenimente existenţiale, de comportamente reale etc. poate
fi redusă într-o astfel de abordare la un număr mic de variabile legate între ele prin reguli şi legi.
Conceptele (trăsăturile şi tipul) permit diagnosticianului să facă predicţii asupra
comportamentului individual.
Extraversia - E
Factorul a mai fost denumit extraversie – introversie şi se defineşte în principal prin
intercorelaţiile dintre trăsăturile de afirmare de sine, sociabilitate, energie de viaţă şi dominanţă.
Descrierile care sunt date de obicei pentru extraversie sau introversie reprezintă situaţii cumva
extremizate ale unui continuum pe care oamenii reali se pot situa la un grad mai înalt sau mai
scăzut. De asemenea, autorul insistă asupra faptului că aceste descrieri sunt aspecte fenotipice ale
personalităţii şi nu genotipice, comportamentale şi nu constituţionale.
Introverţii (scoruri mici) sunt descrişi de Eysenck ca având tendinţe obsesionale şi de a dezvolta
simptome de anxietate şi depresie. Ei suferă de o labilitate a sistemului nervos automat
(vegetativ). Se percep pe sine ca având sentimente uşor de rănit, conştienţi de sine, nervoşi, cu
tendinţa de a experimenta sentimente de inferioritate, care au adesea reverii, au insomnii, care
stau în fundal în situaţiile sociale. Corporal, creşterea verticală predomină asupra celei
orizontale. Efortul de răspuns este slab, inteligenţa este în genere înaltă, există tendinţa de a fi
persistenţi, sunt indivizi limpezi în gândire, dar lenţi. Au nivel înalt de aspiraţii dublat de tendinţa
de a-şi subestima propriile performanţe. Sunt rigizi şi prezintă o variabilitate interpersonală
slabă. Au preferinţe estetice „de modă veche” şi cumva concrete. Nu apreciază în mod special
glumele, în special pe cele cu conţinut sexual. Au un scris distinctiv.
Extraverţii (scoruri înalte) prezintă tendinţa spre a dezvolta simptome de conversie isterică şi o
atitudine isterică faţă de simptome. Prezintă o energie slabă, interese înguste, au în genere un
trecut profesional problematic, au tendinţa de a deveni ipohondrici. Se percep ca fiind predispuşi
la accidente, absentează frecvent de la muncă datorită bolii, au dureri şi neplăceri fizice. În
constituţia corporală prevalează creşterea orizontală faţă de cea verticală, efortul de răspuns este
destul de bun. Au nivel de aspiraţie destul de scăzut şi tind să-şi supraevalueze performanţele.
Sunt flexibili şi prezintă o mare varietate interpersonală. Au preferinţe estetice pentru culoare şi
modernism, abstract. Apreciază glumele, în special pe cele sexuale. Au un scris distinctiv.
La extraverţi pare să predomine Sinele ca formaţiune iar la introverţi Supraeul.
Nevrotismul - N
Factorul a fot denumit şi instabilitate emoţională şi este definit de interrelaţia dintre trăsăturile de
anxietate, depresie, autoapreciere scăzută, timiditate.
Instabilul emoţional (scoruri înalte) are reacţii emoţionale puternice care interferează cu
adaptarea sa slabă, conducându-l spre reacţii iraţionale, uneori rigide. Din asocierea dintre
nevrotism şi extraversie vor ieşi în prim plan neliniștea şi sensibilitatea, comportamentul fiind
excitabil sau chiar agresiv.
Stabilul emoţional (scoruri scăzute) are reacţii emoţionale lente şi slabe, prezentând tendinţa de
a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională.
Într-un studiu realizat de Eysenck, acesta descrie soldatul nevrotic ca: o persoană defectivă
mental şi corporal; sub medie ca inteligenţă, voinţă, control emoţional, acuitate senzorială şi
capacitate de a se afirma. Este sugestibil, lipsit de persistenţă şi lent în gândire şi acţiune,
nesociabil, tinde să reprime faptele neplăcute.
Psihotismul - P
Este cea mai complexă dimensiune a personalităţii, definită de interrelaţiile dintre trăsăturile de
agresivitate, egocentrism, comportament antisocial şi lipsă de empatie.
Individul cu scor înalt se caracterizează prin tendinţa de a produce tulburări, de a fi solitar, de a
arăta cruzime, de a fi ostil faţă de ceilalţi, de a prefera lucruri ciudate şi neobişnuite. Este genul
de persoană care nu are consideraţie faţă de regulile sociale.
Persoana cu scor scăzut este înalt socializată şi are tendinţa de a respecta şi a ţine cont de
drepturile celorlalţi.
Eysenck descrie indivizii cu scor înalt la psihotism ca fiind mai puţin fluenţi, cu performanţe
slabe în activităţi susţinute, indeciși în privinţa atitudinilor sociale, cu capacitate de concentrare
slabă, cu memorie deficitară, cu tendinţa de a face mişcări largi şi de a supraestima distanţa, cu o
anumită lentoare în citire şi cu nivele de aspiraţie puţin adecvate la realitate.
În 1991 Zuckerman sugerează înlocuirea denumirii de psihotism cu cea de psihopatie.
A fost cel de-al treilea chestionar realizat de autor şi cuprinde 3 scale: L – Minciună, N –
Nevrotism şi E – Extraversie. Este disponibil în 2 forme paralele, pentu a permite testarea
repetată a aceleiaşi populaţii. Limbajul itemilor este unul accesibil, testul putându-se adresa
astfel şi persoanelor cu educaţie mai limitată.
Scala de minciună – L conţine 9 itemi care afirmă comportamente sociale dezirabile dar
pe care majoritatea oamenilor le încalcă frecvent în comportamentul informal. Un scor brut de 5
este considerat critic. Teoretic, cu cât tendinţa spre disimulare este mai mare, cu atât subiectul
alege răspunsuri care afirmă respectarea întocmai a conduitelor dezirabile formal. Studiile au
indicat unitatea factorială a scalei, precum şi faptul că aceasta măsoară un factor stabil de
personalitate ce denotă un anume grad de naivitate socială.
Asupra acestei scale au fost realizate o serie de studii privind validitatea ei. Şi s-a
constatat că în condiţiile lipsei unei motivaţii spre disimulare din partea subiecţilor aceasta
măsoară mai degrabă un factor de tip naivitate, capacitate redusă de conştientizare, rigiditate
mentală. Un scor înalt indică tendinţa subiectului către disimulare doar în condiţiile existenţei
unei motivaţii în acest sens. De obicei lipsa motivaţiei spre disimulare se traduce prin corelaţii
scăzute între scalele N şi L iar prezenţa acestei motivaţii prin corelaţia înaltă N – L.
La interpretarea scalei L trebuie să se ia în considerare vârsta subiectului şi nivelul
general al scorului la scală al populaţiei căreia aparţine subiectul. S-a constatat o creştere a scalei
la copiii mici în condiţii în care nu este suspectată disimularea, creştere datorată unui nivel înalt
de naivitate şi unor capacităţi introspective scăzute. Scala descreşte cu vârsta la copii şi creşte cu
vârsta la adulţi.
Interpretarea scalelor înseamnă pentru autor a merge dincolo de statistică pentru a corela
datele oferite de test cu datele teoretice şi cu cele experimentale şi observaţionale. Mai precis,
atunci când încercăm să înţelegem cei 2 factori este necesar să facem trecerea de la nivel
comportamental – fenotipal la nivel constituţional / temperamental – genotipal. În acest sens este
introdus modelul bidimensional al temperamentului, în care variaţia comportamentului apare
prin intersecţia extraversiei – intoversiei cu nevrotismul – stabilitatea emoţională.
Astfel, apar 4 structuri posibile, denumite de Eysenck prin termenii clasici pentru
temperamente:
1. Structura temperamentului coleric variază în funcţie de gradul de manifestare a nevrotismului
(instabilitate emoţională) şi extraversiei şi cuprinde caracteristici gradate de la sensibil, neliniştit,
agresiv, excitabil spre schimbător, impulsiv, optimist, activ
2. Structura temperamentală sangvinică, definită de asocierea dintre extraversie şi stabilitate
emoţională, prezintă caracteristici gradate de la sociabil, deschis, vorbăreţ, reactiv spre plin de
viaţă, fără griji, conducător
3. Structura temperamentală flegmatică definită de gradul de manifestare a introversiei şi
stabilităţii emoţionale, descrisă prin caracteristici ce variază gradat de la calm, mereu temperat,
de încredere, controlat spre paşnic, reflexiv, grijuliu, pasiv
4. Structura temperamentală melancolică, definită de gradul de manifestare a introversiei şi
instabilităţii emoţionale (nevrotism), descris prin caracteristici ca variază gradat de la liniştit,
nesociabil, rezervat, pesimist spre sobru, rigid, anxios, plin de toane, cu dispoziţii labile.
Datele de cercetare acumulate după 1990 indică faptul că scoruri înalte obţin persoanele
cu conduită antisocială, consumatorii de droguri, delincvenţii, criminalii, persoanele agresive, cei
care preferă filmele violente, sadomasochiştii, cei care au practici sexuale insecure, suicidarii
(ideaţie şi comportament) şi chiar persoanele cu deprinderi slabe pentru studiu. Unele studii
indică faptul că psihoticii sau schizofrenii obţin scoruri mai înalte decât subiecţii din loturile de
control, dar nu obţin scoruri la fel de înalte ca subiecţii antisociali.
Unii autori (Zuckerman) consideră că scala nu măsoară chiar ceea ce denumeşte ca
psihotism (critici privind validitatea) şi sugerează înlocuire a termenului cu cel de psihopatie.
Eysenck susţine ca răspuns pentru aceste situaţii constatate empiric faptul că scorurile
schizofrenilor sunt coborâte datorită confuziei mentale şi a lipsei de candoare. El aduce în
sprijinul acestei afirmaţii date de laborator cu valoare de probe indirecte, pentru a accentua faptul
că psihoticii diferă de subiecţii normali prin caracteristici asemănătoare celor care diferenţiază
între subiecţii cu P scăzut şi cei cu P ridicat.
Alte date de cercetare indică diferenţe intersexuale pentru scalele N şi P. Astfel, băieţii
prezintă scoruri medii mai înalte decât cele feminine la scala P iar fetele au scoruri mai înalte la
scala N. Acest fapt poate fi explicat parţial prin considerarea de către modelul social comun a
agresivităţii şi ostilităţii ca fiind descriptori ai comportamentului masculin.
Există o variantă românească a EPQ, experimentată în 1990 de Băban, Derevenco şi
Eysenck, sub forma unui chestionar de 79 itemi. Au fost determinate norme pentru cele 4 scale
ale testului, norme diferenţiate pe sexe.
Factorii se pot schimba de la o cercetare la alta datorită erorilor de eşantionare sau odată
cu avansarea în vârstă a subiecţilor sau în experimentarea instrumentului pe o altă populaţie sau
cultură. Ceea ce nu se modifică însă este ceea ce Cattell numeşte trăsătura sursă, care rămâne
identică şi care produce un factor. El vede aceste trăsături sursă în raport cu factorii în acelaşi
raport în care se află genotipul cu fenotipul. Pentru a identifica aceste tăsături sursă el a realizat
un amplu studiu lingvistic, sintetizând din dicţionare şi din literatura psihologică şi psihiatrică,
toate denumirile trăsăturilor de personalitate. El s-a folosit de asemenea de cele 45000 de cuvinte
descrise de Allport şi Odbert ca trăsături de personalitate. Grupându-le în sinonime, a redus lista
la 171 denumiri de trăsături de sine stătătoare. Un studiu realizat pe un lot de 100 subiecţi prin
heteroevaluare (pe o scală cu 3 valori: mediu, peste medie, sub medie) şi corelaţii statistice l-a
condus spre reducere la un număr de 53 clusteri nucleari. Continuând experimentul pe un lot mai
larg (208 subiecţi) evaluaţi fiecare de câte 2 evaluatori externi şi supunând datele unei analize
factoriale, ajunge la un număr de 12 trăsături de personalitate, considerate surse primare ale
acesteia.
Cattell a propus mai multe taxonomii asupra trăsăturilor de personalitate:
1. Face distincţia între trăsături: a. comune şi b. unice, distincţie făcută şi de Allport.
Trăsătura comună este cea pe care o are fiecare individ într-un anume grad de dezvoltare
(inteligenţa de exemplu) iar trăsăturile unice sunt cele care sunt rar împărtăşite de alţii şi apar
mai ales în sfera intereselor şi atitudinilor.
2. O altă taxonomizare grupează trăsăturile în: a. capacităţi sau abilităţi care determină
cât de eficientă este persoana în a acţiona în vederea atingerii unui anumit scop; b. trăsături
temperamentale, care definesc stilul sau tempoul de acţiune şi; c. trăsături dinamice, acele
modalităţi sau forţe care activează şi conduc comportamentele (motivaţii, tebuinţe).
3. Poate mai importantă este distincţia între trăsăturile a. de suprafaţă şi b. sursă.
Trăsăturile de suprafaţă sunt un set de caracteristici superficiale ale personalităţii, care
corelează între ele fără a constitui un factor, în măsura în care nu sunt determinate de aceeaşi
trăsătură sursă. Ele sunt întâlnite în chestionar ca factori secundari. Reprezintă clusteri de
corelaţii care nu se pot defini ca entităţi factoriale distincte şi depind direct de variabilele care
sunt incluse în matricea de corelaţii (trăsăturile sursă). Au în primul rând o valoare descriptivă,
asemeni sindroamelor clinice. Au o mai mică stabilitate şi o natură mai puţin permanentă, ele
fiind mai puţin importante pentru înţelegerea personalităţii.
Trăsăturile sursă definesc elemente de bază ale personalităţii, sunt stabile, permanente şi
importante pentru comportament.
Trăsăturile sursă pot fi şi ele împărţite în:
- trăsături constituţionale, care îşi au originea în condiţiile interne ale organismului (nefiind în
mod necesar înnăscute) şi depind de fiziologia acestuia,
- trăsături care ţin de mediu derivă din influenţele cadrului socio-fizic asupra personalităţii.
4. În afara acestor taxonomizări Cattell subliniază importanţa considerării forţelor dinamice sau
motivaţionale ale personalităţii şi identifică două tipuri de trăsături dinamice: a. sentimente şi b.
ergi. Ambele se manifestă la nivelul atitudinilor subiectului.
Termenul de erg este derivat din grecescul ergon şi este utilizat de autor pentru a înloui
conceptul prea vag de impuls sau instinct. Un erg este energia sursă pentru întreg
comportamentul, unitatea de bază a motivaţiei, fiind orientate spre scopuri precise. Cercetările
bazate pe analiza factorială au extras 11 ergi ca motive umane fundamentale: 1. curiozitatea, 2.
sexualitatea, 3. gregaritatea, 4. nevoia de protecţie, 5. afirmarea de sine, 6. nevoia de securitate,
7. foamea, 8. mânia, 9. dezgustul, 10. atractivitatea, 11. supunerea.
Sentimentul este o trăsătură sursă de tip mediu, deci un model de atitudini învăţate de
individ, centrat pe aspecte importante din viaţa lui (partener, profesie, religie etc).
Diferenţa dintre erg şi sentiment ţine de durabilitatea diferită a acestora. Ergul este
constituţional şi în consecinţă permanent, nedispărând niciodată total din psihicul persoanei şi
variind doar în intensitate, în timp ce sentimentul, format prin învăţare, poate fi supus în timp
procesului invers şi astfel să dispară, pierzându-şi importanţa pentru viaţa persoanei. Pentru
fiecare persoană există un sentiment de sine, un model sau set de sentimente care funcţionează
ca sentiment – master. Acest sentiment faţă de propria persoană este cel mai important şi cel
puţin teoretic se va reflecta în toate atitudinile persoanei; asigurând unitatea şi stabilitatea
comportamentului, organizarea tuturor trăsăturilor sursă, el controlează toate structurile
personalităţii.
Scopul autorului a fost acela de a evalua trăsăturile identificate prin analiză factorială.
Inventarul porneşte de la cele 12 trăsături sursă definite prin analiza factorială iar itemii sunt
selectaţi pe baza saturaţiei în factorii respectivi fără a se specifica modul în care au fost ei
formulaţi sau aleşi de autor pentru lotul de itemi experimental.
Multe dintre denumirile trăsăturilor sunt formulări speciale ale lui Cattell, cu scop de a
elimina toate conotaţiile specifice limbajului uzual şi a atinge o exactitate de nivel ştiinţific a
terminologiei. El a ales soluţia redefinirii exacte a conceptelor folosite şi a sistematizării şi
codării termenilor. În acest sens chestionarul este destinat a fi utilizat doar de către profesionişti
familiarizaţi cu teoria lui Cattell şi cu semnificaţia exactă a fiecărui factor.
Cattell a fost printre primii autori care au instaurat o rigoare în multitudinea de termeni
pentru diferiţi factori ai personalităţii, introducând un cod universal denumit „index universal -
UI”, care îi permite să înmagazineze coerent rezultatele diferitelor cercetări. Sistematizarea
iniţială folosea litere, care au fost înlocuite de simboluri numerice. Fiecărui factor i se dă un
indicativ de cod UI, factorii de tip abilitate mentală nefiind separaţi în lista autorului de cei
temperamentali sau dinamici.
Chestionarul are 2 forme paralele de câte 187 itemi. Acestea pot fi utilizate simultan
pentru o mai mare fidelitate a evaluării sau poate fi utilizată numai una dintre forme, între
acestea existând corelaţii înalte în ceea ce priveşte fidelitatea şi având caracteristici psihometrice
relativ echivalente.
Foaia de profil a testului indică manifestările comportamentle pentru cele două extreme
ale dimensiunii.
Cu toate aceste critici, există numeroase cercetări care demonstrează utilitatea testului
pentru a discrimina între diferite grupuri clinice sau ocupaţionale, ceea ce pledează pentru
validitatea semnificaţiei scalelor în ciuda neclarităţii factoriale.
Factorii (rezultaţi statistic în urma analizei factoriale) sunt constructe bipolare care
încearcă să plaseze comportamentele specifice respectivei dimensiuni pe o scală gradată între cei
doi poli, unul definit printr-o maximă exprimare a dimensiunii iar celălalt prin opusul acesteia.
Testul evaluează practic poziţia individului de-a lungul acestui continuum. Semnificative pentru
comportamentul persoanei sunt acele scoruri care se înscriu în afara zonei medii. Cattell a folosit
un sistem de normare în 11 clase standardizate, semnificative fiind scorurile peste 7 (inclusiv) şi
sub 3 (inclusiv).
Ultima revizie a CPI a fost făcută în 1996, fiind restandardizat (reetalonat) cu ajutorul
unui eşantion de 3000 bărbaţi şi 3000 femei. Este vorba despre varianta cu 434 itemi a testului.
Tot cu ocazia acestei revizii a fost realizat un studiu privind utilizarea testului începând
cu vârsta de 13 ani. Această variantă a testului păstrează un număr de 158 itemi comuni cu
MMPI 2 şi necesită din partea subiectului abilităţi de citire simple (clasa a V-a la americani).
Această variantă cuprinde 29 scale (31 pentru varanta românească): 20 scale populare, 3
scale vectoriale, 6 scale speciale. Versiunea românească prezintă 8 scale speciale, apărând
suplimentar scalele Hos (Hostility – Ostilitate) şi Fght (Fighter Factor – Luptător)
Varianta din 2002 poartă numele de Spectrum CPI 260™. Ea cuprinde 29 scale (31
pentru varianta românească): 20 scale populare, 3 scale structurale şi 6 scale speciale. Versiunea
românească prezintă 8 scale speciale, apărând suplimentar scalele Hos (Hostility – Ostilitate) şi
Fght (Fighter Factor – Luptător).
Faptul că numărul de itemi este redus la aproape jumătate (260 faţă de cei 434 ai variantei
din 1996) reduce timpul de aplicare cu 40%, ceea ce face din CPI 260 un instrument relativ uşor
de utilizat în domeniul organizaţional.
Cu excepţia scalei Ac unde s-a obţinut o corelaţie de 0.56, între scalele CPI 260 şi cele
similare ale CPI 434 există corelaţii cuprinse între 0.85 şi 0.99. Valoarea consistenţei interne
pentu scalele CPI 260 RO variază între 0.34 (scala Re) şi 0.93 (vectorul 3).
Pentru fiecare scală, manualul furnizează pentru zonele de semnificaţie ale acesteia (peste
sau sub medie) atât aspectele care au format conţinutul propriu-zis al itemilor, cât şi unele
atribute care reprezintă felul în care persoanele evaluate sunt descrise de alţii, deci percepţia
socială asupra lor. Cele 20 de scale populare sunt structurate in 4 grupe sau domenii de evaluare.
1. Prima grupa cuprinde 7 scale, care evaluează calităţile interpersonale ale individului:
încredere în sine, echilibru, ambiţie şi eficienţă pe planul relaţiilor sociale. Gruparea defineşte şi
ceea ce la nivel comun se numeşte inteligenţă socială. Ea se referă la dimensiunile personalităţii
care intervin în afirmarea persoanei, imaginea de sine şi adecvarea interpersonală. Este formată
din scalele:
1. Dominanţă – Do,
2. Capacitate de statut – Cs,
3. Sociabilitate – Sy,
4. Prezenţă socială – Sp,
5. Acceptare de sine – Sa,
6. Independenţă – In,
7. Empatie - Em
2. A doua grupa cuprinde 7 scale, care evaluează valorile interne şi standardele aşteptate de
ceilalţi, ceea ce s-ar putea numi management de sine: maturitate, autocontrol, responsabilitate.
Grupa indică acele dimensiuni ale personalităţii care sunt implicate în opţiunile valorice şi
maturitatea interrelaţională a persoanei. Este formată din scalele:
8. Responsabilitate – Re,
9. Conformism social – So,
10. Autocontrol – Sc,
11. Impresie bună – Gi,
12. Comunalitate – Cm,
13. Sănătate (Bunăstare personală) – WB,
14. Toleranţă – To.
3. A treia grupa cuprinde 3 scale, care evaluează nevoia de realizare şi atributele cognitive
individuale, motivaţii şi stil de gândire: motivaţie, tenacitate, perseverenţă, capacitate de
organizare. Evaluarea vizează mai ales nivelul motivaţional în sensul potenţialului de realizare
personală şi al focalizării pe valorile intelectuale. Este formată din scalele:
15. Realizare prin conformism – Ac,
16. Realizare prin independenţă – Ai,
17. Eficienţă intelectuală – Ie.
4. A patra grupa cuprinde 3 scale, care evaluează unele caracteristici personale definite prin
aspecte precum: capacitate de adaptare, sensibilitate. Gruparea face trimitere către unele
modalităţi intelectuale care modelează un stil personal. Este formată din scalele:
18. Intuiţie psihologică – Py,
19. Flexibilitate – Fx,
20. Feminitate / Masculinitate – F/M
Există 3 scale vectoriale, care configurează 4 stiluri de viaţă / tipologii umane. Aceste scale se
bazează pe un model cuboid asupra personalităţii umane, elaborat de Gough în 1987 cu ajutorul
analizei factoriale.
Unele teste de personalitate cum ar fi MMPI sau MCMI (Millon Clinical Multiaxial Inventory)
prezintă avantajul că odată trasat profilul, este suficient să examinăm scalele pentru a putea şti un
diagnostic al pacientului, mai precis dacă acesta este nevrotic, psihotic sau nu este un subiect
patologic. Versiunea originală a CPI nu oferea examinatorului o astfel de posibilitate, motiv
pentru care Gough a dezvoltat o modalitate de interpretare structurală a scorurilor CPI, cu scopul
de a alerta psihologul în legătură cu tipul de personalitate pe care o evaluează. Această
modalitate este disponibilă începând cu varianta din 1987 a testului.
Scalele speciale sunt utilizate în special în scop de cercetare sau atunci când în evaluare sunt
necesare date suplimentare. Ele reflecta constructe ale personalitatii implicate in special in
activitatea de munca si dezvoltarea carierei. Cele 8 scale speciale in varianta romaneasca a CPI
260 sunt:
1. Potential managerial - Mp
2. Orientarea catre munca – Wo
3. Temperament creativ – CT
4. Leadership – Lp
5. Amicabilitate – Ami
6. Orientare spre aplicarea legii – Leo
7. Ostilitate – Hos
8. Luptator - FF
Autorul, C.G.Jung descrie şi aduce argumente empirice privind existenţa şi dinamica unei
tipologii în care se pune în joc o viziune structurală asupra psihicului.
Există mai multe niveluri psihice: psihicul conştient, psihicul inconştient personal şi
matricea de bază formativă sau psihismul inconştientului arhetipal. În dinamica dintre cele trei
instanţe intervin, complementar, aspecte distincte care permit o viziune tipologică asupra
personalităţii umane.
Astfel, intervine modul în care se orientează eul conştient în raport cu lumea şi
complementar faţă de orientarea inconştientului şi, de asemenea, intervine felul şi măsura în care
eul îşi dezvoltă şi stăpâneşte în raporturile cu realul cele patru funcţii posibile de cunoaştere:
două raţionale, funcţia logică şi funcţia valorică sau afectivă, şi două iraţionale, respectiv funcţia
senzorială şi funcţia intuiţiei. De exemplu, în situaţia în care în planul conştient al psihismului
există o predominantă orientare spre lumea exterioară vorbim de extraversia eului şi a funcţiei
preferenţiale, oricare ar fi aceasta. De asemenea complementar, ontogenetic se va dezvolta o a
doua funcţie, secundară, care va avea însă, o orientare introvertă pentru a permite accesul eului şi
înspre alte zone. Complementar, în inconştient se manifestă introversia şi celelalte funcţii rămase
recesive şi nesocializate.
Teoria tipurilor porneşte de la datele empirice care indică o predispoziţie a indivizilor
spre a prefera o anumită atitudine şi o anumită funcţie de cunoaştere, care, prin exersare conduce
la un sentiment de „competenţă personală", iar întărirea succesului se generalizează şi pentru alte
zone de activitate care se rezolvă prin implicarea aceloraşi abilităţi. Această dinamică conduce
treptat la definirea unor trăsături de suprafaţă, deprinderi şi comportamente asociate acestei
funcţii. În acest context, tipologia jungiană descrie reacţii şi preferinţe curente, aspecte forte şi
aspecte limitative pentru 8 tipuri principale în funcţie de orientarea şi funcţia dominantă la
nivelul eului conştient: introvert senzorial, extravert senzorial, introvert intuitiv, extravert
intuitiv, introvert logic, extravert logic, introvert afectiv, extravert afectiv.
Scala E-I: descrie modul cum este orientată energia la dispoziţia eului
Extravert
Cei care preferă extraversia, tind să-şi fixeze atenţia către lumea exterioară şi către mediul
exterior. Extraverţii sunt stimulaţi de ceea ce se întâmplă în lumea din jurul lor şi tind să-şi
focalizeze energia către mediu. Ei preferă să comunice prin viu grai şi nu prin scris. Simt nevoia
să experimenteze lumea pentru a o înţelege şi de aceea tind spre acţiune.
Introvert
Introverţii sunt stimulaţi şi incitaţi de ceea ce se întâmplă în lumea lor interioară şi aceasta
este zona către care tind să-şi direcţioneze energia. Introverţii sunt mai interesaţi şi mai în largul
lor atunci când munca sau activitatea desfăşurată le cere ca o mare parte din timp să stea singuri.
Ei preferă să înţeleagă lumea înainte de a o experimenta şi, astfel, înainte de a acţiona, adesea
meditează la ce au de făcut.
Scala S-N: descrie modul cum este percepută informaţia
Senzorial
Simţurile (vizual şi auditiv în principal) îi spun acestui tip uman despre ceea ce există
„acolo”, ori se întâmplă efectiv. Chiar şi imaginile mentale nu sunt vagi, metaforice, ci pline de
putere de evocare, vizuale, colorate, grăitoare. Tipurile senzitive tind să accepte şi să lucreze cu
ceea ce este dat „aici şi acum”, fiind astfel realişti şi practici. Excelează în rememorarea şi
mânuirea unui mare număr de fapte sau date concrete.
Intuitiv
Cealaltă cale de a afla este intuiţia, care îţi dezvăluie înţelesul, realităţile şi posibilităţile ce
se află dincolo de informaţia transmisă de simţuri. Intuiţia cercetează ansamblul şi caută să
descopere ceea ce este esenţial. Dacă preferi intuiţia, devii expert în descoperirea de noi
posibilităţi şi căi de a face lucrurile. Tipul intuitiv apreciază imaginaţia şi inspiraţia.
Scala T-F indică felul cum iei decizii. Scala T-F este singura scală care se cotează
diferenţiat în funcţie de sexul subiectului.
Logic, raţional
Odată dobândită informaţia printr-una din căile perceptive, ea trebuie folosită. Tipurile „T”
folosesc gândirea ca metodă conclusivă, prezicând consecinţele logice ale unei alegeri specifice
sau ale unui act particular. Când foloseşti gândirea, decizi în mod obiectiv, pe baza cauzei şi
efectului, iei decizia analizând şi cântărind dovezile, inclusiv realităţile neplăcute. Oamenii ce
preferă gândirea caută un standard obiectiv al adevărului. Ei excelează adesea în analiza
situaţiilor de criză, ori care cer adaptabilitate mărită, dar nu în cazurile în care se manifestă
situaţii ambigue.
Afectiv
Tipurile „F” folosesc afectivitatea ca metodă conclusivă. În acest fel, tipurile „F” iau în
considerare ceea ce este important pentru ei şi pentru cei din jur, fără să pretindă că acest lucru
este şi logic. Aceşti oameni preferă să devină empatici, favorabili şi plini de tact în deciziile lor.
Este important de înţeles că termenul „afectivitate” se foloseşte în acest context cu sensul de
„decizii luate pe bază de valori” şi nu se referă la sentimente sau emoţii în sine.
Scala J-P implică răspunsul la problema modului cum abordezi raţional sau iraţional datele
de informaţie asupra realităţii interioare sau exterioare?
Raţional (tradus uneori ca „judicativ”)
Această scală descrie stilul de viaţă pe care îl adopţi în confru-tarea cu lumea exterioară şi
modalităţile prin care te orientezi în relaţie cu ea. Dihotomia descrisă aici se bazează pe două din
scalele anterioare: în relaţionarea cu mediul fie preferi o atitudine bazată pe evaluare conştientă
şi pe concluzii proprii (indiferent dacă ele sunt raţional-logice ori afectiv-valorice), fie preferi o
atitudine non-raţională bazată pe percepţie (senzorială sau intuitivă). Cei care preferă o atitudine
raţională tind să trăiască în mod ordonat, planificat, să-şi regleze şi controleze viaţa. Ei preferă să
păstreze „frânele” situaţiei, preferă să ia decizii. Sunt organizaţi şi structuraţi şi vor ca lucrurile
să-şi urmeze calea planificată, să fie bine stabilite.
Perceptiv
Cei care preferă procesul perceptiv (fie prin senzorialitate, fie prin intuiţie) preferă să
trăiască într-un mod flexibil şi spontan. Preferă să-şi trăiască viaţa, mai degrabă decât să o
înţeleagă sau controleze, rămân deschişi experienţei, bucurându-se de ea şi având încredere în
abilitatea lor de a se adapta momentului.
Funcţia dominantă
Dintre cele patru funcţii (senzorială - intuitivă; logică - afectivă) două sunt preferate
deoarece sunt mai dezvoltate. Dar dintre cele două, una este mai puternică: este funcţia cea mai
dezvoltată, funcţia numărul unu. Este funcţia care răspunde prima când te afli în faţa unei
informaţii noi. Abia după aceea răspunde a doua funcţie auxiliară. La cea de-a treia şi a patra
funcţie, opuse celor două, se ajunge mai greu, dar ele în principiu pot fi accesate conştient,
formate şi utilizabile – chiar dacă pe termen mai scurt.
Funcţia dominantă, fiind cea mai dezvoltată, ne este şi cea mai familiară.
Funcţia dominantă se manifestă diferit la extravertiţi şi la introvertiţi. Pentru primii ea este
utilizată înspre afară, spre realitatea din jur, aici şi acum. În schimb la introverţi, funcţia
preferenţială este menită construirii realităţii interioare, cea mai bună a introvertiţilor este
înăuntru, ascunsă.
Bibliografie:
Iliescu, D., Sulea, C. (coord.) (2015). Tratat de psihodiagnostic al personalității. Iași: Polirom.
Minulescu, M. (2004). Psihodiagnoza modernă: chestionarele de personalitate. București:
Editura Fundației de Mâine.
Nedelcea, C. (2007). Evaluare psihologică (Psihodiagnoza Personalității). Note de curs.
Rusu, S., Maricuțoiu, L. P., Macsinga, I., Vîrgă, D., & Sava, F. A. (2012). Evaluarea
personalității din perspectiva modelului Big Five. Date privind adaptarea chestionarului IPIP-50
pe un eșantion de studenți romani [Personality assessment in terms of the Big Five model. Data
concerning the adaptation of the IPIP-50 questionnaire on a sample of Romanian students].
Human Resources Psychology, 10(1), 3956.
Gregory, R.J. (2010). Psychological testing: history, principles and applications (6th ed.). Cap.1.,
Disponibil la: http://www.ablongman.com/partners_in_psych/PDFs/Greg ory/gregory_ch01.pdf
Maltby, J., Day, L. and Macaskill, A. (2010). Personality, individual differences, and
intelligence. New York: Prentice Hall.