Sunteți pe pagina 1din 23

Psihodiagnoza personalităţii

Suport de curs

Aspecte generale în evaluarea personalității

Nedelcea, 2007:

Teorie a personalităţii

Pentru a putea utiliza un test, este necesară cunoaşterea teoriei personalităţii care stă la
baza sa. Sunt constructori de teste care preferă să măsoare dimensiuni ale personalităţii
consacrate în psihologie, precum cele teoretizate de Jung în MBTI sau SLIP (SLTDI) şi
constructori care preferă să ajungă prin studiu sistematic la modele ale personalităţii, cum este
cazul majorităţii constructorilor consacraţi de teste. În testele de personalitate, laturile acesteia se
regăsesc în scalele testelor şi sunt de regulă denumite trăsături, dimensiuni sau constructe.

Măsurare

Cel mai simplu, în domeniul personalităţii măsurare înseamnă a da o valoare numerică


unui aspect psihic. Măsurarea se poate face pe mai multe tipuri de scală: nominală, ordinală, de
interval şi de raport. De interes pentru psihodiagnoza de personalitate sunt măsurările pe scale de
interval şi de raport, deşi există excepţii de la această regulă, în relaţie cu constructul măsurat. De
exemplu, inventarele tipologice de tip MBTI, stabilind apartenenţa individului la o structură
tipologică prestabilită, realizează de fapt o măsurare pe scală nominală.

Important de notat că toate testele psihometrice de personalitate se bazează pe


autoevaluări sau heteroevaluări conştiente, aspectele inconştiente ale psihismului rămânând
neexplorate. Apoi, aceste evaluări pot fi viciate de faptul că sunt bazate pe opinii ale subiectului,
presupoziţia că aceste opinii sunt evaluări valide fiind cumva implicită. In sfârșit, evaluările pot
fi influenţate de capacitatea şi dorinţa de autodezvăluire a subiectului.

Normă – etalon

Existența unui sistem de norme, respectiv a unui etalon relevant, reprezintă o condiție
fundamentală pentru utilizarea unui test psihologic. Realizarea unui etalon presupune
investigarea populației pentru care este construit testul, bazată pe utilizarea unui eșantion
reprezentativ. Scorurile obținute sunt procesate statistic și structurate într-un sistem de norme –
valori la care sunt raportate scorurile brute ale subiecților examinati si prin intermediul carora
aceste scoruri brute capata semnificatie psihologica. Din acest punct de vedere, este improprie
utilizarea unui test psihologic pentru care nu exista studii de etalonare pe populatia in care este
utilizat. Normele pentru diferite caracteristici investigate cu ajutorul testelor pot sa difere
semnificativ de la o cultura la alta, motiv pentru care este obligatorie realizarea unor studii de
estimare a calitatilor psihometrice si de etalonare pentru orice test tradus dintr-o alta limba.
Calităţi psihometrice ale testelor

Calitatile psihometrice sunt cele care definesc valoarea testelor ca instrumente de masura,
respectiv capacitatea acestora de a surprinde in mod real, acurat si sistematic realitatea
psihologica pe care isi propun s-o masoare. Principalele calitati psihometrice ale testelor sunt
validitatea – respectiv capacitatea testului de a masura ceea ce isi propune sa masoare, fidelitatea
– capacitatea testului de a oferi masuri consistente si stabile si discriminarea – capacitatea de a
diferentia intre indivizi in raport cu constructele evaluate. Este contraindicata utilizarea testelor
care nu prezinta calitati psihometrice acceptabile sau teste despre care nu sunt cunoscute valorile
acestor indici.

Instrumente şi metode utilizate pentru evaluarea psihologică a personalităţii

Există mai multe categorii de astfel de instrumente şi metode utilizate în domeniul


psihodiagnozei personalităţii:
a. Instrumente psihometrice: chestionarele, inventarele şi testele care măsoară diferite
aspecte sau trăsături ale personalităţii sau încearcă surprinderea unei imagini generale de
ansamblu asupra acesteia, pornind de la o concepţie teoretică de lucru. Esenţiale pentru aceste
instrumente sunt două problematici: cea a măsurării în psihologie şi cea a relaţiei dintre test şi
viziunea teoretică asupra personalităţii.
b. Teste proiective
c. Probe calitative, de tipul testelor situaţionale sau utilizarea unor metode şi tehnici
precum observaţia sau interviul clinic.

Încercând a răspunde unei cerinţe esenţiale şi fundamentale în evaluarea psihologică


şi chiar în cercetare, se impune cu necesitate corelarea acestor tipuri de metode şi tehnici în
demersul concret de evaluare. Niciodată nu vom face evaluare utilizând un singur tip de
metodă, ci întotdeauna prin corelarea informaţiilor obţinute cu ajutorul mai multor metode.

Chestionare construite pe baza modelului Big-Five (NEO-PI-R)


Minulescu, 2004; Nedelcea, 2007:

Construirea chestionarelor de personalitate plecând de la specificul lingvistic

Pentru a se realiza o taxonomie a trăsăturilor de personalitate se apelează la dicționarul


limbajului natural.
Inițial, s-a făcut apel la adjective, selecția lor fiind făcută atât de experți, cât și de oameni
obișnuiți. Treptat, s-au utilizat și substantive și verbe ca descriptori de personalitate.
S-a analizat apoi dacă este util să se descrie trăsăturile de personalitate prin adjective
abstracte sau să se folosească propoziții în care sunt specificate comportamente relevante pentru
personalitate.
Criterii de selecție a adjectivelor:
 potenţialul ca descriptor de personalitate
 criteriul utilizării în limbajul zilnic
 criteriul „natură” („El/ea este … de la natură”) şi criteriul „persoană”
(„Ce fel de persoană este domnul/doamna X?”)
 criteriul „fundamentalităţii” (adjectivul este fundamental sau superficial?)
Cercetările ulterioare au vizat identificarea numărului de factori de personalitate,
rezultatele indicând cinci superfactori.

Teoria lui Costa şi McCrae

Autorii au creat un model al personalității, în care personalitatea apare ca una dintre


subdiviziunile fundamentale, alături de abilităţile cognitive şi de cele fizice precum şi de alte
aspecte care intră în alcătuirea personalităţii ca „material” brut. Psihodiagnoza nu abordează în
mod direct aceste tendinţe bazale, ele nefiind observabile şi funcţionând ca şi constructe
ipotetice. Ceea ce interesează pe psihodiagnostician sunt adaptările specifice, felul în care au fost
modelate tendinţele de bază prin influenţele externe şi interne.
Trăsăturile bazale ale personalităţii, respectiv cei 5 superfactori, apar ca dispoziţii
psihice fundamentale care sunt la rândul lor „deservite”, de structurile sau bazele biologice
(suportă influenţe de intermediere din partea acestora din urmă). Între tendinţele bazale ale
personalităţii şi biografia obiectivă a persoanei nu există o legătură directă. Trăsăturile măsurate
prin modelul Big Five pot fi cel mai bine înţelese dacă sunt privite ca explicaţii pentru o
categorie intermediară de fapte psihice, denumite adaptări caracteristice, care la rândul lor pot
furniza explicaţii pentru comportamentele observabile. În raport cu manifestările observabile,
psihice sau psihosociale, trăsăturile de personalitate apar doar ca explicaţii distale.

Personalitatea aşa cum apare ea în ontogeneză este supusă unor influenţe endogene
(tendinţe bazale – cu caracter de concepte ipotetice care nu sunt observabile direct dar pot fi
inferate) şi unor influenţe exogene.

Influenţele externe includ cadrul socio-cultural de formare a persoanei, evenimentele de


viaţă şi întăririle pozitive sau negative primite de individ de-a lungul vieţii. Ele operează asupra
individului în ontogeneză şi pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială”.
Biografia obiectivă este constituită din cursul real al comportamentelor şi trăirilor care
formează viaţa individului. Comportamentul observabil este o secţiune temporală a biografiei
obiective şi include gânduri, sentimente, acţiuni, atitudini etc.
Punctul de focalizare (întâlnire) în modelul celor doi autori este nivelul „adaptărilor
caracteristice”, constituite atât din personalitate cât şi din cultură, ele având valoare de expresii
fenotipice ale trăsăturilor. Ele definesc identitatea contextualizată a persoanei şi conţin obiceiuri,
deprinderi, valori, motive, roluri, relaţii.
Un rol important la nivelul adaptărilor caracteristice revine imaginii de sine, ca o
subdiviziune a nivelului. Conţinuturile itemilor chestionarului sunt legate direct şi în înaltă
măsură de acest nivel al imaginii de sine.

Chestionarul NEO-PI-R (Costa şi McCrae)


În chestionarul NEO-PI-R, fiecare dintre cei 5 superfactori are câte 6 faţete care au fost
validate prin analiză factorială. Având în vedere specificitatea înaltă a acestor tipuri de
instrumente pentru cultura limbii respective, este posibil ca structura intrafactorială (faţetele) a
celor 5 superfactori să difere în spaţii lingvistice şi culturale diferite, conform a ceea ce populaţia
vorbitoare în mod specific consideră util în evaluarea comportamentului sau a personalităţii.
Structura normelor va fi de asemenea diferită de la o populaţie la alta.

1. Nevrotism - N
Considerat ca domeniul cel mai cercetat al personalităţii, este definit ca stabilitate emoţională
vs instabilitate, neadaptare. Scorurile înalte definesc tendinţa generală de a trăi afecte negative,
de a avea idei iraţionale, scăderea capacităţii de control şi de a face faţă stresului. Scorurile
joase definesc stabilitatea emoţională.
Desi Nevrotismul este definit ca o dimensiune a normalităţii, scorurile extreme (foarte înalte)
sunt interpretabile în sens de risc de dezvoltări psihiatrice dar fără ca semnificaţia patologică să
fie obligatorie.

Faţetele nevrotismului
N1 – Anxietate
N2 – Ostilitate
N3 – Depresie
N4 – Timiditate
N5 – Impulsivitate
N6 – Vulnerabilitate (la stres)

2. Extraversie - E
Sunt trăsături sesizabile în comportamentul curent. Comportamentul introvert (fiind mai puţin
observabil) este mai sărac în aspecte diferenţiale. Este un superfactor care face referire la
domeniul interpersonal.

Faţetele extraversiei
E1 - Căldură / entuziasm
E2 - Spirit gregar
E3 – Asertivitate
E4 – Activism
E5 - Căutarea stimulării
E6 - Emoţii pozitive

3. Deschidere catre experienta – O (openness to experience)


Este un factor oarecum contestat, între autori existând un relativ dezacord cu privire la
conţinutul său de trăsături.

Caracterizată prin imaginaţie activă, sensibilitate estetică, atenţie pentu viaţa şi sentimentele
interne, preferinţa pentru varietate, curiozitate intelectuală, independenţă în gândire, aspecte
care nu se asociază în mod necesar cu educaţia sau inteligenţa generală. Polul opus indică un
comportament conservator, preferinţa pentru familiar, viaţă afectivă „în surdină”. Lipsa
deschiderii nu înseamnă intoleranţă, agresivitate autoritară (regăsite în agreabilitate) sau lipsă
de principii.

Faţetele deschiderii:
O1 – Spre fantezie
O2 – Pe plan estetic
O3 – Către modurile proprii de a simţi
O4 – În planul acţiunilor
O5 – În plan ideatic
O6 – În planul valorilor

4. Agreabilitate – A
Apare ca o dimensiune pregnant interpersonală a personalităţii, asemeni extraversiei. Aspecte
centrale: altruism, cooperare pe plan interpersonal, un comportament simpatetic şi de
ajutorare a altora, uneori o persoană dependentă. Polul opus descrie un comportament
dominant şi antagonist, egocentric, competitiv, uneori narcisic, hedonist, antsocial.

Faţetele agreabilităţii:
A1 – Încredere
A2 – Sinceritate
A3 – Altruism
A4 – Bunăvoinţă
A5 – Modestie
A6 – Blândeţe

5. Conştiinciozitate – C
Se referă la autocontrol sub aspectul capacităţii de autoorganizare, planificării, îndeplinirii
datoriilor, voinţă, finalizare. Este un predictor (după autorii americani) pentru realizările de
valoare din orice profesie. Polul opus se caracterizează printr-o mai scăzută exactitate în
aplicarea principiilor morale, o manieră uşuratică de a urmări scopurile, de a realiza sarcinile,
tendinţa spre hedonism şi interesul dominant pentru viaţa sexuală.

Faţetele conştiinciozităţii:
C1 – Competenţă
C2 – Ordine
C3 – Simţ al datoriei
C4 – Dorinţă de realizare
C5 – Auto-disciplină
C6 – Deliberare

Modelul celor 3 mari factori de personalitate - Hans Eysenck (EPI, EPQ)


Minulescu, 2004; Nedelcea, 2007:

Eysenck a studiat şi experimentat un model tridimensional al personalităţii, conform


căruia personalitatea are următoarele dimensiuni fundamentale: extraversia, nevrotismul şi
psihotismul.
Trăsăturile sau dimensiunile primare ale personalităţii sunt deci conceptualizate de
Eysenck ca un continuum dimensional, de-a lungul căruia putem afirma că unele persoane sunt
mai aproape de o extremă, altele de cealaltă, altele se află în diferite poziţii pe acest continuum.

Acestea apar treptat în chestionarele construite de autor. Primul chestionar a fost MMQ –
Maudsley Medical Questionaire (1952), constând într-o scală de nevrotism cu 40 itemi.
Următorul a fost MPI – Maudsley Personality Inventory (1959), care prezenta şi o scală pentru
măsurarea extraversiei – introversiei în afara celei pentru nevrotism. În 1964 a apărut EPI –
Eysenck Personality Inventory, constând într-un total de 57 itemi şi 3 scale: Nevrotism,
Extraversie şi Minciună – L. În 1975 a fost introdus factorul psihotism prin chestionarul EPQ –
Eysenck Personality Questionaire.
Metoda folosită de autor şi considerată fundamentală pentru studiul personalităţii este
analiza factorială.
Trăsăturile (sau dimensiunile primare ale personalităţii, cum au fost definite de Eysenck)
sunt conceptualizate ca şi continuumuri bipolare, de-a lungul cărora putem plasa subiecţii
investigaţi.
În 1967, în lucrarea „The biological basis of personality”, subliniază faptul că
personalitatea dispune de o bază ereditară (genetică) substanţială, idee reluată în 1976, în „The
measurements of persoanlity”. El susţine ideea că pentru personalitate influenţele genetice sunt
deosebit de puternice şi rolul mediului unul secundar, capabil a conduce doar spre schimbări de
suprafaţă.
Cauzalitatea genetică joacă după autor rolul de predispozant, definind unele tendinţe
naturale ale organismului către anumite modalităţi specifice de simţire, percepere şi reacţie la
stimulările mediului. Aceste influenţe genetice sunt mediate de aspectele fiziologice, neurologice
şi hormonale ale organismului persoanei.
Comportamentul observabil reprezintă un rezultat al diferenţelor constituţionale în
interacţiune cu mediul, interacţiune care naşte unele diferenţe cu caracter descriptiv, care ţin de
fenotip. Există deci o serie de diferenţe interindividuale ce se pot identifica la nivelul trăsăturilor
şi al tipului, diferenţe care permit descrierea personalităţii şi totodată găsirea de explicaţii privind
apariţia lor. Multitudinea de fapte şi evenimente existenţiale, de comportamente reale etc. poate
fi redusă într-o astfel de abordare la un număr mic de variabile legate între ele prin reguli şi legi.
Conceptele (trăsăturile şi tipul) permit diagnosticianului să facă predicţii asupra
comportamentului individual.

Cei 3 superfactori ai personalităţii

În ceea cepriveşte cei 3 superfactori, autorul precizează că înţelesul conceptelor se referă la


comportmente integrate normalităţii psihice şi nu simptomatologiei psihiatrice.

Extraversia - E
Factorul a mai fost denumit extraversie – introversie şi se defineşte în principal prin
intercorelaţiile dintre trăsăturile de afirmare de sine, sociabilitate, energie de viaţă şi dominanţă.
Descrierile care sunt date de obicei pentru extraversie sau introversie reprezintă situaţii cumva
extremizate ale unui continuum pe care oamenii reali se pot situa la un grad mai înalt sau mai
scăzut. De asemenea, autorul insistă asupra faptului că aceste descrieri sunt aspecte fenotipice ale
personalităţii şi nu genotipice, comportamentale şi nu constituţionale.
Introverţii (scoruri mici) sunt descrişi de Eysenck ca având tendinţe obsesionale şi de a dezvolta
simptome de anxietate şi depresie. Ei suferă de o labilitate a sistemului nervos automat
(vegetativ). Se percep pe sine ca având sentimente uşor de rănit, conştienţi de sine, nervoşi, cu
tendinţa de a experimenta sentimente de inferioritate, care au adesea reverii, au insomnii, care
stau în fundal în situaţiile sociale. Corporal, creşterea verticală predomină asupra celei
orizontale. Efortul de răspuns este slab, inteligenţa este în genere înaltă, există tendinţa de a fi
persistenţi, sunt indivizi limpezi în gândire, dar lenţi. Au nivel înalt de aspiraţii dublat de tendinţa
de a-şi subestima propriile performanţe. Sunt rigizi şi prezintă o variabilitate interpersonală
slabă. Au preferinţe estetice „de modă veche” şi cumva concrete. Nu apreciază în mod special
glumele, în special pe cele cu conţinut sexual. Au un scris distinctiv.
Extraverţii (scoruri înalte) prezintă tendinţa spre a dezvolta simptome de conversie isterică şi o
atitudine isterică faţă de simptome. Prezintă o energie slabă, interese înguste, au în genere un
trecut profesional problematic, au tendinţa de a deveni ipohondrici. Se percep ca fiind predispuşi
la accidente, absentează frecvent de la muncă datorită bolii, au dureri şi neplăceri fizice. În
constituţia corporală prevalează creşterea orizontală faţă de cea verticală, efortul de răspuns este
destul de bun. Au nivel de aspiraţie destul de scăzut şi tind să-şi supraevalueze performanţele.
Sunt flexibili şi prezintă o mare varietate interpersonală. Au preferinţe estetice pentru culoare şi
modernism, abstract. Apreciază glumele, în special pe cele sexuale. Au un scris distinctiv.
La extraverţi pare să predomine Sinele ca formaţiune iar la introverţi Supraeul.

Nevrotismul - N
Factorul a fot denumit şi instabilitate emoţională şi este definit de interrelaţia dintre trăsăturile de
anxietate, depresie, autoapreciere scăzută, timiditate.
Instabilul emoţional (scoruri înalte) are reacţii emoţionale puternice care interferează cu
adaptarea sa slabă, conducându-l spre reacţii iraţionale, uneori rigide. Din asocierea dintre
nevrotism şi extraversie vor ieşi în prim plan neliniștea şi sensibilitatea, comportamentul fiind
excitabil sau chiar agresiv.
Stabilul emoţional (scoruri scăzute) are reacţii emoţionale lente şi slabe, prezentând tendinţa de
a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională.

Într-un studiu realizat de Eysenck, acesta descrie soldatul nevrotic ca: o persoană defectivă
mental şi corporal; sub medie ca inteligenţă, voinţă, control emoţional, acuitate senzorială şi
capacitate de a se afirma. Este sugestibil, lipsit de persistenţă şi lent în gândire şi acţiune,
nesociabil, tinde să reprime faptele neplăcute.

Psihotismul - P
Este cea mai complexă dimensiune a personalităţii, definită de interrelaţiile dintre trăsăturile de
agresivitate, egocentrism, comportament antisocial şi lipsă de empatie.
Individul cu scor înalt se caracterizează prin tendinţa de a produce tulburări, de a fi solitar, de a
arăta cruzime, de a fi ostil faţă de ceilalţi, de a prefera lucruri ciudate şi neobişnuite. Este genul
de persoană care nu are consideraţie faţă de regulile sociale.
Persoana cu scor scăzut este înalt socializată şi are tendinţa de a respecta şi a ţine cont de
drepturile celorlalţi.

Eysenck descrie indivizii cu scor înalt la psihotism ca fiind mai puţin fluenţi, cu performanţe
slabe în activităţi susţinute, indeciși în privinţa atitudinilor sociale, cu capacitate de concentrare
slabă, cu memorie deficitară, cu tendinţa de a face mişcări largi şi de a supraestima distanţa, cu o
anumită lentoare în citire şi cu nivele de aspiraţie puţin adecvate la realitate.
În 1991 Zuckerman sugerează înlocuirea denumirii de psihotism cu cea de psihopatie.

Testele EPI (Eysenck Personality Inventory) şi EPQ (Eysenck Personality Questionaire)

EPI – Eysenck Personality Inventory

A fost cel de-al treilea chestionar realizat de autor şi cuprinde 3 scale: L – Minciună, N –
Nevrotism şi E – Extraversie. Este disponibil în 2 forme paralele, pentu a permite testarea
repetată a aceleiaşi populaţii. Limbajul itemilor este unul accesibil, testul putându-se adresa
astfel şi persoanelor cu educaţie mai limitată.
Scala de minciună – L conţine 9 itemi care afirmă comportamente sociale dezirabile dar
pe care majoritatea oamenilor le încalcă frecvent în comportamentul informal. Un scor brut de 5
este considerat critic. Teoretic, cu cât tendinţa spre disimulare este mai mare, cu atât subiectul
alege răspunsuri care afirmă respectarea întocmai a conduitelor dezirabile formal. Studiile au
indicat unitatea factorială a scalei, precum şi faptul că aceasta măsoară un factor stabil de
personalitate ce denotă un anume grad de naivitate socială.
Asupra acestei scale au fost realizate o serie de studii privind validitatea ei. Şi s-a
constatat că în condiţiile lipsei unei motivaţii spre disimulare din partea subiecţilor aceasta
măsoară mai degrabă un factor de tip naivitate, capacitate redusă de conştientizare, rigiditate
mentală. Un scor înalt indică tendinţa subiectului către disimulare doar în condiţiile existenţei
unei motivaţii în acest sens. De obicei lipsa motivaţiei spre disimulare se traduce prin corelaţii
scăzute între scalele N şi L iar prezenţa acestei motivaţii prin corelaţia înaltă N – L.
La interpretarea scalei L trebuie să se ia în considerare vârsta subiectului şi nivelul
general al scorului la scală al populaţiei căreia aparţine subiectul. S-a constatat o creştere a scalei
la copiii mici în condiţii în care nu este suspectată disimularea, creştere datorată unui nivel înalt
de naivitate şi unor capacităţi introspective scăzute. Scala descreşte cu vârsta la copii şi creşte cu
vârsta la adulţi.

Interpretarea scalelor înseamnă pentru autor a merge dincolo de statistică pentru a corela
datele oferite de test cu datele teoretice şi cu cele experimentale şi observaţionale. Mai precis,
atunci când încercăm să înţelegem cei 2 factori este necesar să facem trecerea de la nivel
comportamental – fenotipal la nivel constituţional / temperamental – genotipal. În acest sens este
introdus modelul bidimensional al temperamentului, în care variaţia comportamentului apare
prin intersecţia extraversiei – intoversiei cu nevrotismul – stabilitatea emoţională.
Astfel, apar 4 structuri posibile, denumite de Eysenck prin termenii clasici pentru
temperamente:
1. Structura temperamentului coleric variază în funcţie de gradul de manifestare a nevrotismului
(instabilitate emoţională) şi extraversiei şi cuprinde caracteristici gradate de la sensibil, neliniştit,
agresiv, excitabil spre schimbător, impulsiv, optimist, activ
2. Structura temperamentală sangvinică, definită de asocierea dintre extraversie şi stabilitate
emoţională, prezintă caracteristici gradate de la sociabil, deschis, vorbăreţ, reactiv spre plin de
viaţă, fără griji, conducător
3. Structura temperamentală flegmatică definită de gradul de manifestare a introversiei şi
stabilităţii emoţionale, descrisă prin caracteristici ce variază gradat de la calm, mereu temperat,
de încredere, controlat spre paşnic, reflexiv, grijuliu, pasiv
4. Structura temperamentală melancolică, definită de gradul de manifestare a introversiei şi
instabilităţii emoţionale (nevrotism), descris prin caracteristici ca variază gradat de la liniştit,
nesociabil, rezervat, pesimist spre sobru, rigid, anxios, plin de toane, cu dispoziţii labile.

EPQ – Eysenck Personality Questionaire

Prin acest instrument este introdusă o nouă dimensiune a personalităţii, denumită


psihotism. Deşi termenul a fost preluat din psihiatrie, el nu implică faptul că scala ar măsura o
caracteristică clinică. Psihotismul este o dimensiune prezentă în grade variate la toţi oamenii şi
doar la un procent mic dintre cei cu scoruri foarte înalte este posibil să apară o psihoză de-a
lungul vieţii. Un termen echivalent pentru psihotism este pentru Eysenck cel de duritate, făcând
referire la un set de atitudini care se opun sensibilităţii şi consideraţiei şi nu sunt legate de axa
radicalism – conservatorism. Empiric autorul a demonstrat o corelaţie înaltă într notele ridicate la
P şi notele ridicate la scala de duritate în atitudini. Autorul consideră că schizofrenia este plasată
la un capăt extrem al dimensiunii P, care include de asemenea criminalitate, psihopatie şi
tulburări de tip maniaco-depresiv. Scala a fost revizuită în 1985.

Itemii scalei conţin caracteristici determinate la persoane cu comportament antisocial:


trăsături impulsive, sadice, antisociale şi care ţin de nonconformism, precum şi elemente de
ideaţie de tip paranoid şi anhedonist.

Datele de cercetare acumulate după 1990 indică faptul că scoruri înalte obţin persoanele
cu conduită antisocială, consumatorii de droguri, delincvenţii, criminalii, persoanele agresive, cei
care preferă filmele violente, sadomasochiştii, cei care au practici sexuale insecure, suicidarii
(ideaţie şi comportament) şi chiar persoanele cu deprinderi slabe pentru studiu. Unele studii
indică faptul că psihoticii sau schizofrenii obţin scoruri mai înalte decât subiecţii din loturile de
control, dar nu obţin scoruri la fel de înalte ca subiecţii antisociali.
Unii autori (Zuckerman) consideră că scala nu măsoară chiar ceea ce denumeşte ca
psihotism (critici privind validitatea) şi sugerează înlocuire a termenului cu cel de psihopatie.
Eysenck susţine ca răspuns pentru aceste situaţii constatate empiric faptul că scorurile
schizofrenilor sunt coborâte datorită confuziei mentale şi a lipsei de candoare. El aduce în
sprijinul acestei afirmaţii date de laborator cu valoare de probe indirecte, pentru a accentua faptul
că psihoticii diferă de subiecţii normali prin caracteristici asemănătoare celor care diferenţiază
între subiecţii cu P scăzut şi cei cu P ridicat.

Alte date de cercetare indică diferenţe intersexuale pentru scalele N şi P. Astfel, băieţii
prezintă scoruri medii mai înalte decât cele feminine la scala P iar fetele au scoruri mai înalte la
scala N. Acest fapt poate fi explicat parţial prin considerarea de către modelul social comun a
agresivităţii şi ostilităţii ca fiind descriptori ai comportamentului masculin.
Există o variantă românească a EPQ, experimentată în 1990 de Băban, Derevenco şi
Eysenck, sub forma unui chestionar de 79 itemi. Au fost determinate norme pentru cele 4 scale
ale testului, norme diferenţiate pe sexe.

Chestionarul 16 factori primari - R.B. Cattell (16PF)


Minulescu, 2004; Nedelcea, 2007:

Concepţia lui Cattell privind personalitatea umană şi evaluarea acesteia

Pentru Cattell, personalitatea are un sens direct diagnostic şi diferenţial, cunoaşterea


acesteia permiţând o predicţie asupra a ceea ce va face persoana într-o situaţie dată. El face
distincţia între trăsături şi tipuri ca alternative în explorarea personalităţii, definind tipul ca un
model particular şi recurent de atribute prin care se dau semnificaţii conotative. Atibutul se poate
defini ca un aspect unitar şi discret iar autorul a fost procupat iniţial de o definire ştiinţifică
exactă a acestor atribute sau trăsături.

El nu porneşte de la o teorie formală asupra personalităţii sau de la un cadru clinic de


referinţă (cum este cazul MMPI), ci porneşte de la date strict ştiinţifice şi de la cercetări
empirice. El a studiat un număr mare de subiecţi, colectând un volum foarte mare de date prin
chestionare, teste obiective, observaţii directe, cotări ale conduitei în situații reale. Datele
recoltate au fost preluate prin analiză factorială iar factorii obţinuţi sunt consideraţi ca
reprezentând chiar trăsăturile personalităţii, responsabile de variaţia comportamentului
subiecţilor.
Pentru Cattell, analiza factorială are 2 obiective:
1. Să determine structurile factoriale, respectiv factorii ca aspecte structurale ale personalităţii şi
2. Să ofere o estimare numerică a poziţiei (dotării) fiecărui individ în raport cu fiecare factor, ca
mijloc de predicţie asupra comportamentului acestuia.

Factorii se pot schimba de la o cercetare la alta datorită erorilor de eşantionare sau odată
cu avansarea în vârstă a subiecţilor sau în experimentarea instrumentului pe o altă populaţie sau
cultură. Ceea ce nu se modifică însă este ceea ce Cattell numeşte trăsătura sursă, care rămâne
identică şi care produce un factor. El vede aceste trăsături sursă în raport cu factorii în acelaşi
raport în care se află genotipul cu fenotipul. Pentru a identifica aceste tăsături sursă el a realizat
un amplu studiu lingvistic, sintetizând din dicţionare şi din literatura psihologică şi psihiatrică,
toate denumirile trăsăturilor de personalitate. El s-a folosit de asemenea de cele 45000 de cuvinte
descrise de Allport şi Odbert ca trăsături de personalitate. Grupându-le în sinonime, a redus lista
la 171 denumiri de trăsături de sine stătătoare. Un studiu realizat pe un lot de 100 subiecţi prin
heteroevaluare (pe o scală cu 3 valori: mediu, peste medie, sub medie) şi corelaţii statistice l-a
condus spre reducere la un număr de 53 clusteri nucleari. Continuând experimentul pe un lot mai
larg (208 subiecţi) evaluaţi fiecare de câte 2 evaluatori externi şi supunând datele unei analize
factoriale, ajunge la un număr de 12 trăsături de personalitate, considerate surse primare ale
acesteia.
Cattell a propus mai multe taxonomii asupra trăsăturilor de personalitate:
1. Face distincţia între trăsături: a. comune şi b. unice, distincţie făcută şi de Allport.
Trăsătura comună este cea pe care o are fiecare individ într-un anume grad de dezvoltare
(inteligenţa de exemplu) iar trăsăturile unice sunt cele care sunt rar împărtăşite de alţii şi apar
mai ales în sfera intereselor şi atitudinilor.
2. O altă taxonomizare grupează trăsăturile în: a. capacităţi sau abilităţi care determină
cât de eficientă este persoana în a acţiona în vederea atingerii unui anumit scop; b. trăsături
temperamentale, care definesc stilul sau tempoul de acţiune şi; c. trăsături dinamice, acele
modalităţi sau forţe care activează şi conduc comportamentele (motivaţii, tebuinţe).
3. Poate mai importantă este distincţia între trăsăturile a. de suprafaţă şi b. sursă.
Trăsăturile de suprafaţă sunt un set de caracteristici superficiale ale personalităţii, care
corelează între ele fără a constitui un factor, în măsura în care nu sunt determinate de aceeaşi
trăsătură sursă. Ele sunt întâlnite în chestionar ca factori secundari. Reprezintă clusteri de
corelaţii care nu se pot defini ca entităţi factoriale distincte şi depind direct de variabilele care
sunt incluse în matricea de corelaţii (trăsăturile sursă). Au în primul rând o valoare descriptivă,
asemeni sindroamelor clinice. Au o mai mică stabilitate şi o natură mai puţin permanentă, ele
fiind mai puţin importante pentru înţelegerea personalităţii.
Trăsăturile sursă definesc elemente de bază ale personalităţii, sunt stabile, permanente şi
importante pentru comportament.
Trăsăturile sursă pot fi şi ele împărţite în:
- trăsături constituţionale, care îşi au originea în condiţiile interne ale organismului (nefiind în
mod necesar înnăscute) şi depind de fiziologia acestuia,
- trăsături care ţin de mediu derivă din influenţele cadrului socio-fizic asupra personalităţii.
4. În afara acestor taxonomizări Cattell subliniază importanţa considerării forţelor dinamice sau
motivaţionale ale personalităţii şi identifică două tipuri de trăsături dinamice: a. sentimente şi b.
ergi. Ambele se manifestă la nivelul atitudinilor subiectului.
Termenul de erg este derivat din grecescul ergon şi este utilizat de autor pentru a înloui
conceptul prea vag de impuls sau instinct. Un erg este energia sursă pentru întreg
comportamentul, unitatea de bază a motivaţiei, fiind orientate spre scopuri precise. Cercetările
bazate pe analiza factorială au extras 11 ergi ca motive umane fundamentale: 1. curiozitatea, 2.
sexualitatea, 3. gregaritatea, 4. nevoia de protecţie, 5. afirmarea de sine, 6. nevoia de securitate,
7. foamea, 8. mânia, 9. dezgustul, 10. atractivitatea, 11. supunerea.
Sentimentul este o trăsătură sursă de tip mediu, deci un model de atitudini învăţate de
individ, centrat pe aspecte importante din viaţa lui (partener, profesie, religie etc).
Diferenţa dintre erg şi sentiment ţine de durabilitatea diferită a acestora. Ergul este
constituţional şi în consecinţă permanent, nedispărând niciodată total din psihicul persoanei şi
variind doar în intensitate, în timp ce sentimentul, format prin învăţare, poate fi supus în timp
procesului invers şi astfel să dispară, pierzându-şi importanţa pentru viaţa persoanei. Pentru
fiecare persoană există un sentiment de sine, un model sau set de sentimente care funcţionează
ca sentiment – master. Acest sentiment faţă de propria persoană este cel mai important şi cel
puţin teoretic se va reflecta în toate atitudinile persoanei; asigurând unitatea şi stabilitatea
comportamentului, organizarea tuturor trăsăturilor sursă, el controlează toate structurile
personalităţii.

Caracteristici ale testului 16PF


În 1950 apare prima formă a chestionarului, care a fost suspusă apoi unui larg număr de
cercetări de validare empirică. Varianta aflată în uz în mod curent este datată din 1970, autori
fiind Cattell, Eber şi Tatsuoka.

Scopul autorului a fost acela de a evalua trăsăturile identificate prin analiză factorială.
Inventarul porneşte de la cele 12 trăsături sursă definite prin analiza factorială iar itemii sunt
selectaţi pe baza saturaţiei în factorii respectivi fără a se specifica modul în care au fost ei
formulaţi sau aleşi de autor pentru lotul de itemi experimental.

Multe dintre denumirile trăsăturilor sunt formulări speciale ale lui Cattell, cu scop de a
elimina toate conotaţiile specifice limbajului uzual şi a atinge o exactitate de nivel ştiinţific a
terminologiei. El a ales soluţia redefinirii exacte a conceptelor folosite şi a sistematizării şi
codării termenilor. În acest sens chestionarul este destinat a fi utilizat doar de către profesionişti
familiarizaţi cu teoria lui Cattell şi cu semnificaţia exactă a fiecărui factor.
Cattell a fost printre primii autori care au instaurat o rigoare în multitudinea de termeni
pentru diferiţi factori ai personalităţii, introducând un cod universal denumit „index universal -
UI”, care îi permite să înmagazineze coerent rezultatele diferitelor cercetări. Sistematizarea
iniţială folosea litere, care au fost înlocuite de simboluri numerice. Fiecărui factor i se dă un
indicativ de cod UI, factorii de tip abilitate mentală nefiind separaţi în lista autorului de cei
temperamentali sau dinamici.

Formulările itemilor au trei modele: a. unii includ întrebări legate de comportamentul


subiectului respondent sau exprimă unele opinii sau atitudini generale despre oameni şi b. Itemi
care cer subiectului să aleagă între două posibile ocupaţii, activităţi recreative, tipuri de oameni
sau alternative privind judecăţi de valoare. c. Există şi itemi verbali sau numerici destinaţi
evaluării unui factor de abilitate rezolutivă.

Chestionarul are 2 forme paralele de câte 187 itemi. Acestea pot fi utilizate simultan
pentru o mai mare fidelitate a evaluării sau poate fi utilizată numai una dintre forme, între
acestea existând corelaţii înalte în ceea ce priveşte fidelitatea şi având caracteristici psihometrice
relativ echivalente.

Foaia de profil a testului indică manifestările comportamentle pentru cele două extreme
ale dimensiunii.

Există date privind o bună validitate de construct a testului.

Vârsta de aplicare – începând de la 16 ani. În funcţie de grupul de vârstă vizat, există


mai multe variante ale testului:
- The high school personality questionnaire (HSPQ), pentru vârste între 12-15 ani
- The child's personality questionaire, pentru vârste cuprinse între 8-11 ani
- The early school personality questionaire, pentru vârste între 6-7 ani
- The pre-school personality quiz, pentru vârste între 4-6 ani
Normele pentru fiecare scală (factor) sunt diferenţiate pe sexe. Există elaborate de
asemenea seturi de norme speciale pentru diferite culturi (inclusiv norme româneşti), precum şi
pentru diferite grupuri clinice sau ocupaţionale.

Tipul de răspuns la itemi este trihotomic, răspunsurile fiind punctate cu 0, 1 sau 2


puncte.

Timp de completare 35-45 minute

Critici aduse testului

Consistenţă internă scăzută. Cattell argumentează că universul semantic cuprins de itemi


este prea larg pentru a putea construi o scală omogenă. Oricum, un test cu valoare scăzută ridică
numeroase probleme pentru utilizatorul practician. Dacă am accepta ca un coeficient de fidelitate
minimal de 0.7 pentru utilizarea testului cu subiecţi individuali, 10 dintre cele 16 scale de bază
ale testului devin inutilizabile (prezintă un coeficient mai mic de 0.7. În special factorii N şi Q3
rezintă coeficienţi de fidelitate extrem de mici).
Fidelitate forme paralele scăzută. Cele 2 forme ale testului nu sunt în realitate cu adevărat
paralele. Coeficienţii de corelaţie calculaţi între scalele formelor paralele sunt în majoritatea
cazurilor mult sub valoarea de 0.7, ceea ce conduce către ideea că una sau ambele forme ale
testului sunt invalide.
Critici privind validitatea scăzută a testului. Acestea datează încă din 1969, când Eysenck
a eşuat în una dintre cercetările sale în tentativa de a reproduce structura factorială propusă de
Cattell (care în cazul unei structuri corecte ar fi trebuit să fie reproductibilă în condiţiile utilizării
unui eşantion de subiecţi suficient de mare). Ideea de bază este aceea că structura factorială
propusă de Cattell este neclară, cei 16 factori de bază neputând fi confirmaţi prin cercetări
ulterioare.

Cu toate aceste critici, există numeroase cercetări care demonstrează utilitatea testului
pentru a discrimina între diferite grupuri clinice sau ocupaţionale, ceea ce pledează pentru
validitatea semnificaţiei scalelor în ciuda neclarităţii factoriale.

Cei 16 factori primari şi cei 4 factori secundari ai 16 PF

Factorii (rezultaţi statistic în urma analizei factoriale) sunt constructe bipolare care
încearcă să plaseze comportamentele specifice respectivei dimensiuni pe o scală gradată între cei
doi poli, unul definit printr-o maximă exprimare a dimensiunii iar celălalt prin opusul acesteia.
Testul evaluează practic poziţia individului de-a lungul acestui continuum. Semnificative pentru
comportamentul persoanei sunt acele scoruri care se înscriu în afara zonei medii. Cattell a folosit
un sistem de normare în 11 clase standardizate, semnificative fiind scorurile peste 7 (inclusiv) şi
sub 3 (inclusiv).

1. Factorul A – Schizotimie versus ciclotimie,


2. Factorul B – Abilitate rezolutivă generală. După autor, scala măsoară factorul general numit
inteligenţă. El distinge între inteligenţa fluidă (capacitate înnăscută ce poate fi aplicată la toate
tipurile de conţinuturi) şi inteligenţa cristalizată (abilităţile achiziţionate prin educaţie).
Inteligenţa fluidă influenţează pe cea cristalizată în sensul că va media aporturile şi beneficiile
provenite din învăţarea şcolară.
3. Factorul C – Instabilitate emoţională versus stabilitate emoţională (forta Eului),
4. Factorul E – Supunere versus dominanţă,
5. Factorul F – Expansivitate versus nonexpansivitate,
6. Factorul G – Supraeu slab versus forţa supraeului,
7. Factorul H – Threctia versus parmia. Aceste două denumiri ascund manifestările opuse ale
dimensiunii responsabile la un pol de timiditate şi sensibilitate la ameninţare iar la celălalt de
curaj şi lipsa de sensibilitate în faţa ameninţărilor. Termenul de threctia vine de la cuvântul
englez threat = ameninţare, asociată cu o reactivitate ridicată a sistemului nervos autonom (faţă
de ameninţare) şi este opus termenului parmia care indică o predominanţă parasimpatică.
8. Factorul I – Harria versus premsia. Denumirile provin din engleză. Harria vine de la hardness
and realism, indicând aspectul de duritate şi realism în mediul de formare. Premsia vine de la
protected emotional sensitivity, ceea ce indică formarea într-un mediu cultural rafinat, care
protejează sensibilitatea şi gustul estetic.
9. Facorul L – Alexia versus pretension. Scorurile joase (polul alexia) definesc indivizi
caracterizaţi prin încredere, adaptabilitate, cooperare, absenţa geloziei sau invidiei, interes faţă de
ceilalţi, o gravitate amabilă şi plină de spirit. Scorurile înalte (polul protension) prezintă un
individ tensionat, neîncrezător, gelos, îndărătnic, suspicios, timid, rigid în relaţii şi gândire,
indiferent faţă de ceilalţi, egocentric, interesat mai ales de viaţa sa interioară decât de oameni.
10. Factorul M – Praxernia versus autia. Factorul defineşte o dimensiune a personalităţii dificil
de integrat în limbajul uzual. Scorurile scăzute (polul praxernia) defineşte un individ practic şi
conştiincios, care ţine la formă, este capabil să-şi păstreze sângele rece, este relativ lipsit de
imaginaţie. Scorurile înalte (polul autia) definesc un tip neconvenţional excentric, imaginativ,
boem, mai puţin preocupat de conştiinciozitate, cu aspect exterior calm, cu izbucniri emoţionale
isterice ocazionale.
11. Factorul N – Naivitate versus subtilitate
12. Factorul O – Încredere versus tendinţa spre culpabilitate,
13. Factorul Q1 – Conservatorism versus lipsa de respect pentru convenţii,
14. Factorul Q2 – Dependenţa de grup versus independenţa personală,
15. Factorul Q3 – Sentiment de sine slab versus sentiment de sine puternic,
16. Factorul Q4 – tensiune ergică slabă versus tensiune ergică ridicată. Cattell interpretează acest
factor în sensul nivelului de excitaţie şi tensiune datorate pulsiunilor nedescărcate sau frustraţiei.
Scorurile sczute indică un mod destins, calm, nonşalant, satisfăcut de a trăi. Polul opus (scoruri
înalte) indică un individ încordat, tensionat, excitabil şi cu sentimente de frustrare.

Factorii secundari au semnificaţia unor trăsături de suprafaţă ale personalităţii. Ei au fost


definiţi şi determinaţi de Cattell în mod experimental. Scorurile la aceşti factori se calculează în
funcţie de contribuţia (ponderea) fiecăruia dintre factorii primari în clusterul factorial, utilizându-
se notele standard (nu brute). Scorurile pot obţine valori între 0 şi 10, având semnificaţia unor
scoruri pe scală standardizată în 11 clase. În practică se utilizează un sistem de calcul mai rapid
care permite rotunjirea notei finale şi a contribuţiei cotelor componente. Acest sistem de calcul
suferă de o relativă imprecizie, în sensul că poate conduce la obţinerea unor scoruri sub 0 sau
peste 10. Acestea se rectifică prin rotunjirea la nivelul cotei celei mai apropiate, respectiv 0 sau
10.
17. Factorul I – Adaptare versus anxietate
18. Factorul II – Introversie versus extraversie
19. Factorul III – Emotivitate versus dinamism
20. Factorul IV – Supunere versus independenţă

Inventarul psihologic California – CPI


Nedelcea, 2007:

Autor: Harrison G. Gough

Variante 1951 1957 1972 1987 1996 2002


Nr. Scale 15 18 18 20 29 29
Nr. Itemi 548 468 + 12 480 462 434 260

Aplicabilitate: începând de la vârsta de 13 ani


Tip de răspuns: dihotomic - Adevărat / Fals
Fidelitate: tip test – retest, între 0.55 şi 0.75 după un an.
Validitate: peste 1000 de studii destinate validării, experimentării, predicţiei şi aplicării pe noi
populaţii. O serie de studii indică o bună validitate de construct.

Concepţia privind evaluarea personalităţii şi construcţia testului

Preocuparea primă a lui Gough nu a fost crearea şi experimentarea de instrumente, ci


aceea de a dispune de un instrument de evaluare centrat pe persoană. Această nevoie a stat la
baza iniţiativei sale, a construcţiei şi experimentării chestionarului său. Chestionarul nu caută în
primul rând norma, tipologiile sau dimensiunile generale ale personalităţii, ci un mod de a
înţelege persoana, cazul viu.
În construcţia scalelor CPI nu a adoptat o viziune formală asupra personalităţii (autorul
fiind sceptic privind posibilităţile de aplicare în practică a poziţiilor teoretice), ci a adoptat o
metodă care porneşte de la situaţiile în care se cerea utilizat testul. În funcţie de aceste situaţii, a
construit măsurători care se bazau pe acele constructe deja operaţionale în felul în care se
comportă indivizii în contexte specifice. Concepţia este aceea a derivării scalelor pe cale
empirică şi se bazează pe de o parte pe tradiţia empiristă a Universităţii Minnesota iar pe de altă
parte pe experienţa legată de MMPI, CPI voindu-se a fi un instrument simetric faţă de acesta.
Dacă MMPI era destinat psihopatologiei, CPI a fost construit în replică pentru evaluarea
normalităţii, a persoanei sănătoase psihic în ipostaza ei reală, dinamică, adică în interrelaţionare.
Dacă MMPI fusese construit pornind de la variabilele clinice, de la concepte derivate empiric din
experienţa clinică, în cazul CPI s-a pus problema găsirii realităţilor, a variabilelor fiinţei normale
aflată în relaţii sociale.

Perspectiva de la care a pornit Gough a fost dublă: de la contextul de utilizare şi de la


acele concepte populare, care există deja în domeniul comportamentului interpersonal. Este
vorba despre acei termeni descriptivi pe care oamenii îi folosesc în mod uzual pentru a-şi descrie
modurile de a se comporta şi caracteristicile ce ţin de personalitate. Gough priveşte un concept
popular nu doar ca pe un termen utilizat în vorbirea curentă, ci şi ca pe unul care are calitatea de
a transcende o societate particulară, apărând în vorbirea curentă a diferitelor societăţi. El se
sprijină pe şi caută acei termeni care apar în relaţionarea socială curentă şi în limbajul cotidian,
atribute ce se pot regăsi în toate culturile şi care au o relaţie directă şi integrală cu formele de
interrelaţionare socială. Pentru Gough scopul fiecărei scale este să reflecte cât de fidel posibil un
aspect anume, o temă a comportamentului interpersonal, altfel spus să evalueze tocmai
constructul aşa cum este definit cultural, cu toate conotaţiile sale subtile şi denotaţiile formale.

Critici aduse chestionarului

1. Critici legate de validitatea scalelor: scalele nu au validitate de construct şi semnificaţie


precisă; conceptele populare sunt cuvinte cu un bagaj excesiv de înţeles conotativ, devenind
astfel imposibilă operaţionalizarea şi definirea ştiinţifică exactă.
2. Lipsa de omogenitate a scalelor şi redundanţa acestora, ele neprezentând toate puritatea
factorială caracteristică altor teste, toate corelând relativ înalt între ele (Thorndike arată că doar 4
din cele 18 nu corelează cel puţin în măsură de 0.5 cu unele dintre celelalte) şi cu dezirabilitatea
socială. Există de asemenea o serie de itemi ai testului care sunt comuni pentru mai multe scale.
Gough încearcă să rezolve această problemă prin utilizarea sistematică în construcţia scalei a
analizei conceptuale, care include atât validarea practică cât şi pe cea de construct şi chiar le
depăşeşte.
Goldberg 1972 şi Gough însuşi argumentează că de obicei scalele CPI conduc către 4
factori de personalitate (cele 4 grupe de scale) iar Mc Crae şi John (1992) afirmă că cei 5
superfactori Big Five pot fi găsiţi în CPI.
3. Lipsa de semnificaţie psihologică a scalelor. Conform normelor prescrise de Cronbach
(1959), unele criterii utilizate în dezvoltarea scalelor CPI nu au fost adecvate pentru definirea
constructului, un bun exemplu fiind scala de sociabilitate în care au fost selectaţi acei itemi care
corelau cu un număr de activităţi extracurriculare.

Variantele 1996 (434 itemi) şi 2002 (260 itemi)

Ultima revizie a CPI a fost făcută în 1996, fiind restandardizat (reetalonat) cu ajutorul
unui eşantion de 3000 bărbaţi şi 3000 femei. Este vorba despre varianta cu 434 itemi a testului.
Tot cu ocazia acestei revizii a fost realizat un studiu privind utilizarea testului începând
cu vârsta de 13 ani. Această variantă a testului păstrează un număr de 158 itemi comuni cu
MMPI 2 şi necesită din partea subiectului abilităţi de citire simple (clasa a V-a la americani).

Studii recente cu ajutorul analizei factoriale au identificat 5 factori în cadrul testului,


numiţi: 1. Ascendenţă (Ascendance), 2. Dependability (Dependenţă?), 3. Comunalitate /
Convenţionalitate (Communality / Conventionality), 4. Originalitate (Originality) şi 5.
Feminitate / Masculinitate (Femininity / Masculinity)

Această variantă cuprinde 29 scale (31 pentru varanta românească): 20 scale populare, 3
scale vectoriale, 6 scale speciale. Versiunea românească prezintă 8 scale speciale, apărând
suplimentar scalele Hos (Hostility – Ostilitate) şi Fght (Fighter Factor – Luptător)

Varianta din 2002 poartă numele de Spectrum CPI 260™. Ea cuprinde 29 scale (31
pentru varianta românească): 20 scale populare, 3 scale structurale şi 6 scale speciale. Versiunea
românească prezintă 8 scale speciale, apărând suplimentar scalele Hos (Hostility – Ostilitate) şi
Fght (Fighter Factor – Luptător).
Faptul că numărul de itemi este redus la aproape jumătate (260 faţă de cei 434 ai variantei
din 1996) reduce timpul de aplicare cu 40%, ceea ce face din CPI 260 un instrument relativ uşor
de utilizat în domeniul organizaţional.

Această variantă a fost tradusă şi etalonată în România pe un eşantion de 3200 subiecţi


(1600 bărbaţi şi 1600 femei), vârste cuprinse între 14 şi 82 de ani (cu o medie de 30 şi o abatere
stadard de 10.2). Eşantionul american pe care a fost realizată proba a fost format din 6000
subiecţi (3000 bărbaţi şi 3000 femei). Ambele eşantioane au fost formate din studenţi, absolvenţi
de liceu şi angajaţi în diferite profesii.

Cu excepţia scalei Ac unde s-a obţinut o corelaţie de 0.56, între scalele CPI 260 şi cele
similare ale CPI 434 există corelaţii cuprinse între 0.85 şi 0.99. Valoarea consistenţei interne
pentu scalele CPI 260 RO variază între 0.34 (scala Re) şi 0.93 (vectorul 3).

Ambele variante permit evaluatorului calcularea următorilor indici de validitate a protocolului:


Fake good – tendinţa de falsificare în sens pozitiv a răspunsurilor
Fake bad – tendinţa de falsificare în sens negativ
Random – tendinţa de a răspunde la întâmplare
Random vs fake – raportul random / fake

Cele 20 de dimensiuni ale personalităţii normale (scalele populare)

Pentru fiecare scală, manualul furnizează pentru zonele de semnificaţie ale acesteia (peste
sau sub medie) atât aspectele care au format conţinutul propriu-zis al itemilor, cât şi unele
atribute care reprezintă felul în care persoanele evaluate sunt descrise de alţii, deci percepţia
socială asupra lor. Cele 20 de scale populare sunt structurate in 4 grupe sau domenii de evaluare.

1. Prima grupa cuprinde 7 scale, care evaluează calităţile interpersonale ale individului:
încredere în sine, echilibru, ambiţie şi eficienţă pe planul relaţiilor sociale. Gruparea defineşte şi
ceea ce la nivel comun se numeşte inteligenţă socială. Ea se referă la dimensiunile personalităţii
care intervin în afirmarea persoanei, imaginea de sine şi adecvarea interpersonală. Este formată
din scalele:
1. Dominanţă – Do,
2. Capacitate de statut – Cs,
3. Sociabilitate – Sy,
4. Prezenţă socială – Sp,
5. Acceptare de sine – Sa,
6. Independenţă – In,
7. Empatie - Em

2. A doua grupa cuprinde 7 scale, care evaluează valorile interne şi standardele aşteptate de
ceilalţi, ceea ce s-ar putea numi management de sine: maturitate, autocontrol, responsabilitate.
Grupa indică acele dimensiuni ale personalităţii care sunt implicate în opţiunile valorice şi
maturitatea interrelaţională a persoanei. Este formată din scalele:
8. Responsabilitate – Re,
9. Conformism social – So,
10. Autocontrol – Sc,
11. Impresie bună – Gi,
12. Comunalitate – Cm,
13. Sănătate (Bunăstare personală) – WB,
14. Toleranţă – To.

3. A treia grupa cuprinde 3 scale, care evaluează nevoia de realizare şi atributele cognitive
individuale, motivaţii şi stil de gândire: motivaţie, tenacitate, perseverenţă, capacitate de
organizare. Evaluarea vizează mai ales nivelul motivaţional în sensul potenţialului de realizare
personală şi al focalizării pe valorile intelectuale. Este formată din scalele:
15. Realizare prin conformism – Ac,
16. Realizare prin independenţă – Ai,
17. Eficienţă intelectuală – Ie.

4. A patra grupa cuprinde 3 scale, care evaluează unele caracteristici personale definite prin
aspecte precum: capacitate de adaptare, sensibilitate. Gruparea face trimitere către unele
modalităţi intelectuale care modelează un stil personal. Este formată din scalele:
18. Intuiţie psihologică – Py,
19. Flexibilitate – Fx,
20. Feminitate / Masculinitate – F/M

Scale vectoriale si Modelul cuboid

Există 3 scale vectoriale, care configurează 4 stiluri de viaţă / tipologii umane. Aceste scale se
bazează pe un model cuboid asupra personalităţii umane, elaborat de Gough în 1987 cu ajutorul
analizei factoriale.

Unele teste de personalitate cum ar fi MMPI sau MCMI (Millon Clinical Multiaxial Inventory)
prezintă avantajul că odată trasat profilul, este suficient să examinăm scalele pentru a putea şti un
diagnostic al pacientului, mai precis dacă acesta este nevrotic, psihotic sau nu este un subiect
patologic. Versiunea originală a CPI nu oferea examinatorului o astfel de posibilitate, motiv
pentru care Gough a dezvoltat o modalitate de interpretare structurală a scorurilor CPI, cu scopul
de a alerta psihologul în legătură cu tipul de personalitate pe care o evaluează. Această
modalitate este disponibilă începând cu varianta din 1987 a testului.

Cei trei vectori


Vectorul 1 - Prima dimesiune se referă la extraversie, ascendenţă socială şi asigurare de sine
(self-assurance).
Vectorul 2 - Cel de-al doilea vector reprezintă gradul în care individul răspunde şi aderă la
normele sociale (numit de Gough Norm favoring / Norm questioning).
Vectorul 3 - Cel de-al treilea vector evaluează gradul în care persoana şi-a realizat sau integrat
propriul tip de bază (de personalitate).

Cele 4 tipuri de personalitate


Gough a numit aceste tipuri de bază cu litere din alfabetul grec vechi: Alfa, Beta, Gama şi
Delta şi a folosit un sistem de scorare în 7 trepte pentru vectorul 3 (1 – foarte scăzut, 2 – mult sub
medie, 3 – sub medie, 4 – mediu, 5 – peste medie, 6 – mult peste medie, 7 – foarte înalt) pentru a
specifica tăria relativă cu care se manifestă fiecare tip în personalitatea şi interacţiunile
persoanei. Deci, un scor 7 la Alfa reprezintă un tip alfa pe deplin realizat. Gough a determinat
faptul că aceste 4 tipuri sunt relativ egal distribuite în populaţia generală.

Tipul Alfa – Stilul de viaţă bazat pe implementare


Combină aderenţa la norme cu o orientare către exterior în ceea ce priveşte relaţiile
interpersonale şi este considerat un stil foarte managerial. Sunt oameni de bază în majoritatea
organizaţiilor şi au un stil de interacţiune participativ. Sunt focalizaţi pe sarcini şi productivi.
Sunt văzuţi de ceilalţi ca fiind puternici, ambiţioşi, asertivi, extraverţi şi orientaţi către acţiune.
Ca manageri, ei sunt centraţi pe atingerea scopurilor organizaţionale, respectarea termenelor
limită şi sunt văzuţi ca fiind influenţi.
La scorurile foarte înalte întâlnim lideri carismatici.
La scorurile foarte joase întâlnim persoane manipulative şi centrate pe sine (intolerante faţă de
persoanele care nu sunt în acord cu ei, autoritari, punitivi şi preocupaţi doar de atingerea
propriilor scopuri).

Tipul beta – Stilul de viaţă suportiv


Combină acceptarea normelor cu o orientare mai degrabă introvertă faţă de lume. Sunt persoane
percepute ca fiind lente, responsabile, stabile, dependente, moderate, pricepute şi predictibile.
Sunt cei care păstrează normele şi valorile într-un grup. Ca manageri, ei sunt centraţi tot pe
realizarea scopurilor organizaţionale, numai că într-un mod mai lent şi mai aşezat. Sunt persoane
care au nevoie să le fie trasate direcţii de către manageri şi sunt buni în roluri executive.
La scorurile foarte înalte sunt modele din care te poţi inspira în legătură cu proprietatea şi
bunătatea şi de asemenea modele parentale.
La scorurile foarte joase sunt persoane foarte precaute, rigide, caracterizate printr-un conformism
temător.

Tipul Gama – Stilul de viaţă inovator


Combină evaluarea (respingerea) normelor cu o orientare extravertă. Sunt vizionari, poate acei
lideri strategici ce pot schimba orientarea unei organizaţii. Contestă şi pun sub semnul întrebării
status-quo(urile). Ca manageri, pun sub semnul întrebării misiunea şi scopurile organizaţionale,
preferă să schimbe directivele organizaţionale şi sunt orientaţi către inovaţie. Sunt percepuţi ca
inovativi, inteligenţi şi aventuroşi.
La scorurile foarte înalte sunt creativi, vizionari, imaginativi, inovativi.
La scorurile foarte scăzute sunt rebeli, impulsivi, intoleranţi, autoindulgenţi şi disruptivi.

Tipul Delta – Stilul de viaţă vizionar


Combină îndoiala legată de norme cu o orientare detaşată şi introvertă. Sunt persoane reflexive,
detaşate de mediu, preocupate şi perceptive şi au tendinţa de a fi experţi tehnici sau ştiinţifici. Ca
manageri tind să lucreze cel mai bine în colective mici sau organizaţii mici în care pot fi cumva
independenţi.
La scorurile foarte înalte găsim persoane idealiste, preocupate, imaginative, artistice sau
vizionare.
La scorurile foarte scăzute persoane rezervate, conflictuale, bulversate şi fragmentate. La
extrema de jos a sorurilor putem vorbi de fragmentare şi dezorganizare la nivelul personalităţii.
Astfel de scoruri obţin pacienţii psihiatrici cronici.

10.3.3. Scale speciale ale CPI

Scalele speciale sunt utilizate în special în scop de cercetare sau atunci când în evaluare sunt
necesare date suplimentare. Ele reflecta constructe ale personalitatii implicate in special in
activitatea de munca si dezvoltarea carierei. Cele 8 scale speciale in varianta romaneasca a CPI
260 sunt:
1. Potential managerial - Mp
2. Orientarea catre munca – Wo
3. Temperament creativ – CT
4. Leadership – Lp
5. Amicabilitate – Ami
6. Orientare spre aplicarea legii – Leo
7. Ostilitate – Hos
8. Luptator - FF

Indicatorul tipologic Myers-Briggs (MBTI)


Minulescu, 2004:

Teoria personalității – C. G. Jung

Complementar abordării personalităţii prin prisma trăsăturilor sau dimensiunilor de bază,


cunoaşterea psihismului uman poate fi realizată pe modelul tipologic în care aspectul central este
interacţiunea specifică, cu presupunerea subiacentă că fiecare individ reprezintă o echilibrare
specifică a unor tipuri de structuri de bază.

Autorul, C.G.Jung descrie şi aduce argumente empirice privind existenţa şi dinamica unei
tipologii în care se pune în joc o viziune structurală asupra psihicului.

Există mai multe niveluri psihice: psihicul conştient, psihicul inconştient personal şi
matricea de bază formativă sau psihismul inconştientului arhetipal. În dinamica dintre cele trei
instanţe intervin, complementar, aspecte distincte care permit o viziune tipologică asupra
personalităţii umane.
Astfel, intervine modul în care se orientează eul conştient în raport cu lumea şi
complementar faţă de orientarea inconştientului şi, de asemenea, intervine felul şi măsura în care
eul îşi dezvoltă şi stăpâneşte în raporturile cu realul cele patru funcţii posibile de cunoaştere:
două raţionale, funcţia logică şi funcţia valorică sau afectivă, şi două iraţionale, respectiv funcţia
senzorială şi funcţia intuiţiei. De exemplu, în situaţia în care în planul conştient al psihismului
există o predominantă orientare spre lumea exterioară vorbim de extraversia eului şi a funcţiei
preferenţiale, oricare ar fi aceasta. De asemenea complementar, ontogenetic se va dezvolta o a
doua funcţie, secundară, care va avea însă, o orientare introvertă pentru a permite accesul eului şi
înspre alte zone. Complementar, în inconştient se manifestă introversia şi celelalte funcţii rămase
recesive şi nesocializate.
Teoria tipurilor porneşte de la datele empirice care indică o predispoziţie a indivizilor
spre a prefera o anumită atitudine şi o anumită funcţie de cunoaştere, care, prin exersare conduce
la un sentiment de „competenţă personală", iar întărirea succesului se generalizează şi pentru alte
zone de activitate care se rezolvă prin implicarea aceloraşi abilităţi. Această dinamică conduce
treptat la definirea unor trăsături de suprafaţă, deprinderi şi comportamente asociate acestei
funcţii. În acest context, tipologia jungiană descrie reacţii şi preferinţe curente, aspecte forte şi
aspecte limitative pentru 8 tipuri principale în funcţie de orientarea şi funcţia dominantă la
nivelul eului conştient: introvert senzorial, extravert senzorial, introvert intuitiv, extravert
intuitiv, introvert logic, extravert logic, introvert afectiv, extravert afectiv.

Inventarul tipologic Myers-Briggs - forma G

Myers-Briggs Type Indicator (Indicatorul tipologic Myers-Briggs, MBTI) este un


chestionar de evaluare a personalităţii, creat de Katherine Briggs şi Isabel Myers, mamă şi fiică,
care au plecat în cercetările lor de la teoria jungiană a tipurilor psihologice. Rezultatele MBTI
surprind diferenţe valoroase între indivizii normali; chestionarul se adresează personalităţii
normale şi nu este conceput ca un test clinic.
Indicatorul tipologic Myers-Briggs a fost publicat în 1962. Testul este larg folosit atât în
cercetare, cât şi în psihologia aplicată.
S-au construit şi publicat cinci variante: forma F (166 de itemi), forma G (126 itemi), o
formă abreviată de auto-evaluare, forma AV (50 itemi), forma MMTIC (Murphy-Mesgeier Type
Indicator Children, de 70 itemi) care este o variantă pentru copii şi, cea mai recentă, forma M (93
de itemi) publicată în 1998 ca rezultat al cercetărilor celor de la Consulting Psychologists Press.
Această ultimă formă a fost realizată în scopul îmbunătăţirii formei G.

Descrierea scalelor MBTI


Cele patru scale măsurate de MBTI sunt:
EI: preferinţa pentru focalizarea atenţiei: Extravertire - Introvertire
SN: preferinţa pentru adunarea informaţiei din mediu: Senzorialitatea - Intuiţia
TF: preferinţa pentru luarea deciziilor: Gândirea logică - Afectivitatea
JP: preferinţa pentru orientarea faţă de lumea exterioară: Judecata - Percepţia

Scala E-I: descrie modul cum este orientată energia la dispoziţia eului
Extravert
Cei care preferă extraversia, tind să-şi fixeze atenţia către lumea exterioară şi către mediul
exterior. Extraverţii sunt stimulaţi de ceea ce se întâmplă în lumea din jurul lor şi tind să-şi
focalizeze energia către mediu. Ei preferă să comunice prin viu grai şi nu prin scris. Simt nevoia
să experimenteze lumea pentru a o înţelege şi de aceea tind spre acţiune.
Introvert
Introverţii sunt stimulaţi şi incitaţi de ceea ce se întâmplă în lumea lor interioară şi aceasta
este zona către care tind să-şi direcţioneze energia. Introverţii sunt mai interesaţi şi mai în largul
lor atunci când munca sau activitatea desfăşurată le cere ca o mare parte din timp să stea singuri.
Ei preferă să înţeleagă lumea înainte de a o experimenta şi, astfel, înainte de a acţiona, adesea
meditează la ce au de făcut.
Scala S-N: descrie modul cum este percepută informaţia
Senzorial
Simţurile (vizual şi auditiv în principal) îi spun acestui tip uman despre ceea ce există
„acolo”, ori se întâmplă efectiv. Chiar şi imaginile mentale nu sunt vagi, metaforice, ci pline de
putere de evocare, vizuale, colorate, grăitoare. Tipurile senzitive tind să accepte şi să lucreze cu
ceea ce este dat „aici şi acum”, fiind astfel realişti şi practici. Excelează în rememorarea şi
mânuirea unui mare număr de fapte sau date concrete.
Intuitiv
Cealaltă cale de a afla este intuiţia, care îţi dezvăluie înţelesul, realităţile şi posibilităţile ce
se află dincolo de informaţia transmisă de simţuri. Intuiţia cercetează ansamblul şi caută să
descopere ceea ce este esenţial. Dacă preferi intuiţia, devii expert în descoperirea de noi
posibilităţi şi căi de a face lucrurile. Tipul intuitiv apreciază imaginaţia şi inspiraţia.
Scala T-F indică felul cum iei decizii. Scala T-F este singura scală care se cotează
diferenţiat în funcţie de sexul subiectului.
Logic, raţional
Odată dobândită informaţia printr-una din căile perceptive, ea trebuie folosită. Tipurile „T”
folosesc gândirea ca metodă conclusivă, prezicând consecinţele logice ale unei alegeri specifice
sau ale unui act particular. Când foloseşti gândirea, decizi în mod obiectiv, pe baza cauzei şi
efectului, iei decizia analizând şi cântărind dovezile, inclusiv realităţile neplăcute. Oamenii ce
preferă gândirea caută un standard obiectiv al adevărului. Ei excelează adesea în analiza
situaţiilor de criză, ori care cer adaptabilitate mărită, dar nu în cazurile în care se manifestă
situaţii ambigue.
Afectiv
Tipurile „F” folosesc afectivitatea ca metodă conclusivă. În acest fel, tipurile „F” iau în
considerare ceea ce este important pentru ei şi pentru cei din jur, fără să pretindă că acest lucru
este şi logic. Aceşti oameni preferă să devină empatici, favorabili şi plini de tact în deciziile lor.
Este important de înţeles că termenul „afectivitate” se foloseşte în acest context cu sensul de
„decizii luate pe bază de valori” şi nu se referă la sentimente sau emoţii în sine.
Scala J-P implică răspunsul la problema modului cum abordezi raţional sau iraţional datele
de informaţie asupra realităţii interioare sau exterioare?
Raţional (tradus uneori ca „judicativ”)
Această scală descrie stilul de viaţă pe care îl adopţi în confru-tarea cu lumea exterioară şi
modalităţile prin care te orientezi în relaţie cu ea. Dihotomia descrisă aici se bazează pe două din
scalele anterioare: în relaţionarea cu mediul fie preferi o atitudine bazată pe evaluare conştientă
şi pe concluzii proprii (indiferent dacă ele sunt raţional-logice ori afectiv-valorice), fie preferi o
atitudine non-raţională bazată pe percepţie (senzorială sau intuitivă). Cei care preferă o atitudine
raţională tind să trăiască în mod ordonat, planificat, să-şi regleze şi controleze viaţa. Ei preferă să
păstreze „frânele” situaţiei, preferă să ia decizii. Sunt organizaţi şi structuraţi şi vor ca lucrurile
să-şi urmeze calea planificată, să fie bine stabilite.
Perceptiv
Cei care preferă procesul perceptiv (fie prin senzorialitate, fie prin intuiţie) preferă să
trăiască într-un mod flexibil şi spontan. Preferă să-şi trăiască viaţa, mai degrabă decât să o
înţeleagă sau controleze, rămân deschişi experienţei, bucurându-se de ea şi având încredere în
abilitatea lor de a se adapta momentului.
Funcţia dominantă
Dintre cele patru funcţii (senzorială - intuitivă; logică - afectivă) două sunt preferate
deoarece sunt mai dezvoltate. Dar dintre cele două, una este mai puternică: este funcţia cea mai
dezvoltată, funcţia numărul unu. Este funcţia care răspunde prima când te afli în faţa unei
informaţii noi. Abia după aceea răspunde a doua funcţie auxiliară. La cea de-a treia şi a patra
funcţie, opuse celor două, se ajunge mai greu, dar ele în principiu pot fi accesate conştient,
formate şi utilizabile – chiar dacă pe termen mai scurt.
Funcţia dominantă, fiind cea mai dezvoltată, ne este şi cea mai familiară.
Funcţia dominantă se manifestă diferit la extravertiţi şi la introvertiţi. Pentru primii ea este
utilizată înspre afară, spre realitatea din jur, aici şi acum. În schimb la introverţi, funcţia
preferenţială este menită construirii realităţii interioare, cea mai bună a introvertiţilor este
înăuntru, ascunsă.

Bibliografie:
Iliescu, D., Sulea, C. (coord.) (2015). Tratat de psihodiagnostic al personalității. Iași: Polirom.
Minulescu, M. (2004). Psihodiagnoza modernă: chestionarele de personalitate. București:
Editura Fundației de Mâine.
Nedelcea, C. (2007). Evaluare psihologică (Psihodiagnoza Personalității). Note de curs.
Rusu, S., Maricuțoiu, L. P., Macsinga, I., Vîrgă, D., & Sava, F. A. (2012). Evaluarea
personalității din perspectiva modelului Big Five. Date privind adaptarea chestionarului IPIP-50
pe un eșantion de studenți romani [Personality assessment in terms of the Big Five model. Data
concerning the adaptation of the IPIP-50 questionnaire on a sample of Romanian students].
Human Resources Psychology, 10(1), 3956.
Gregory, R.J. (2010). Psychological testing: history, principles and applications (6th ed.). Cap.1.,
Disponibil la: http://www.ablongman.com/partners_in_psych/PDFs/Greg ory/gregory_ch01.pdf
Maltby, J., Day, L. and Macaskill, A. (2010). Personality, individual differences, and
intelligence. New York: Prentice Hall.

S-ar putea să vă placă și