UNIVERSITATEA PITEȘTI

ANUL II ISTORIE (2020-2021) - Istoria Artei -Teoria şi Istoria Artei Universale

- 2 ore curs/săptămână (vineri orele 16-18) ;
- 2 ore seminar/săptămână (vineri de la 18-20)

ISTORIA ARTEI
TEORIA ȘI ISTORIA ARTEI UNIVERSALE

ARTA ROMANĂ ANTICĂ - ROMA ANTICĂ - elemente esenţiale

Arta romană se dezvoltă pe teritoriul Imperiului roman. Este o expresie a societății
romane, a puterii statului, având ca scop principal propaganda în favoarea politicii oficiale.
De asemenea, arta exprimă și pasiunea romanilor pentru ornament, gustul lor pentru fastuos,
dorința de a-și înfrumuseța locuințele, palatele, templele și locurile publice.

Imperiul roman (fig. 58) (în latină IMPERIVM ROMANVM – 27 î.Hr.-395 d.Hr.) este
termenul folosit, în mod convențional, pentru a descrie statul roman post-republican
(republica romană = 509 î.Hr.-27 î.Hr.) caracterizat de o formă de guvernământ autocratică
(este un concept politic, termenul provine din limba greacă : autos ("auto") și kratos
("guvern" sau "putere"). Autocrația desemnează sistemul de guvernare a cărui autoritate
revine unei singure persoane fără a avea limite : autocratul.) și de stăpânirea unui imens
teritoriu în jurul Mării Mediterane cu capitala la Roma. Ca civilizație a Epocii de Fier,
deținea teritorii din jurul Mării Mediterane în Europa, Africa de Nord și vestul Asiei. După
reformele constituționale ale lui Augustus din secolul I î.Hr., la anarhia militară din secolul
al III-lea d.Hr., imperiul a fost un principat condus de la orașul Romei (27 î.Hr.-285 d.Hr.).
Imperiul roman a fost mai târziu divizat între Imperiul roman de Apus, cu capitala la Milano
și apoi la Ravenna și Imperiul roman de Răsărit, cu capitala la Nicomedia și apoi la
Constantinopol, condus de împărați multipli.

Anterior, era Republica romană care a înlocuit monarhia de la Roma în secolul al VI-lea
î.Hr, guvernată de doi consuli cu puteri executive cu mandate limitate la un an și condusă de
o adunare legislativă numită Senat. Republica era însă totodată un imperiu, dețînând teritorii
cucerite. Fiind destabilizată de o serie de războaie civile și conflicte politice dintre generali
ambițioși, în secolul I î.Hr., generalul Iulius Cezar a fost numit drept dictator pe viață, dar a
fost asasinat în anul 44 î.Hr. în urma unui complot senatorial. Au reizbucnit astfel războaiele
civile care au culminat cu victoria lui Octavian Augustus, nepotul și fiul adoptiv al lui Cezar,
care l-a învins pe generalul Marcus Antonius în Bătălia de la Actium din anul 31 î.Hr. După
anexarea Egiptului Ptolemaic, s-a încheiat oficial epoca elenistică marcată cu, cuceririle lui
Alexandru cel Mare în Orient. Octavian și-a asigurat controlul total asupra imperiului, iar
Senatul roman i-a garantat puteri executive nelimitate, titlul de Imperator (comandant
suprem al armatei) și titlul de Augustus (titlu de cinste dat de senatul roman împăratului
Octavian), devenind astfel primul împărat al Imperiului roman (27 Î.Hr.-14 d.Hr.).

În primele două secole, imperiul a cunoscut o perioada de stabilitate și prosperitate fără

precedent, cunoscută în istorie ca "Pax Romana" (Pacea Romană). Maximul teritorial a fost

1
atins în timpul domniei împăratului Traian (98-117 d.Hr.). A urmat apoi o perioada instabilă
și astfel, declinul imperiului a început sub domnia împăratului Commodus (180-192 d.Hr.).
În secolul al III-lea, imperiul a traversat o perioada de criză ce i-a amenințat existența și
integritatea teritorială, dar a fost reunificat de împăratul Aurelian (270-275 d.Hr.). În efortul
de a stabiliza imperiul, Dioclețian (284-305 d.Hr.) a împărțit imperiul în două curți imperiale
diferite în estul grecesc și vestul latin. Creștinismul a luat amploare în secolul al IV-lea,
devenind religia oficială imperială în urma edictului (act) de la Milano din 313 ; a fost o
scrisoare semnată de Licinius și Constantin I în 313 care garanta toleranța religioasă în
Imperiul roman ; Licinius guverna partea de est a imperiului și Constantin I conducea
provinciile din vest. Cei doi s-au întâlnit în palatul imperial din Mediolanum (azi Milano)
pentru a sărbători nunta lui Licinius cu sora lui Constantin I și aici au semnat textul
scrisorii).

Apropo de această scrisoare (act) semnată de Licinius şi Constantin I şi legalizarea

creştinismului, sunt foarte interesante şi importante remarcile cunoscutului bizantinist
francez Paul LEMERLE, în cartea sa, Istoria Bizanţului, p. 7 :

„Tot atunci, situația creștinilor în Imperiu avea să se schimbe cu totul, fără vreo intervenție în acest sens
din partea lui Constantin. Adevăratul edict de toleranță a fost emis în 311, de Galerius. El proclama
recunoașterea creștinismului ca religie și dădea creștinilor dreptul de a se întruni, sub condiția de a nu
tulbura ordinea publică; în schimb, creștinii aveau datoria să se roage zeului lor pentru prosperitatea
împăratului și a statului roman. Explicația emiterii acestui edict, surprinzător dacă ne gândim că mai
înainte de anul 311, Galerius îi persecutase cu asprime pe creștini, trebuie căutată, poate, în starea de
derută în care acesta se găsea în acel moment, atins fiind de o boală necruțătoare, de pe urma căreia
avea să și moară în scurtă vreme: este de crezut, de asemenea, că romanii începuseră să se sature de
atâtea persecuții, vădit zadarnice, împotriva creștinilor. Oricum, adevăratul edict de toleranță este cel al
lui Galerius, iar tradiția care stăruie să-i transfere meritul asupra așa numitului - în chip impropriu, cum
vom vedea - edict de la Milan nu este conformă cu realitatea”.

După moartea împăratului Teodosius din 395, imperiul a fost împărțit definitiv între fii săi
Arcadius și Honorius, în Imperiul roman de Apus și Imperiul roman de Răsărit. Perioada
migrației, ce a presupus invazii masive din partea populațiilor germanice și hunice au dus la
declinul final al Imperiului roman de Apus. Odată cu cucerirea Ravennei de către ostrogoţi
(populaţie de neam germanic) și înlăturarea ultimului împărat roman, Romulus Augustus în
476, Odoacru (rege al Herulilor (neam germanic), cuprinse Roma şi distruse Imperiul roman
din Occident, în 476) s-a proclamat drept rege al Italiei și astfel Imperiul roman de Apus a
colapsat (s-a prăbuşit) și a fost desființat oficial de împăratul bizantin Zeno în 480. Imperiul
roman de Răsărit a continuat să existe ca Imperiul bizantin, cu capitala la Constantinopol,
până la cucerirea otomană din 1453.

Bizanţ, colonie grecească întemeiată pe Bosfor în sec. VII î.Hr., devenind sub Constantin cel
Mare capitale întregului Imperiu roman sub numele de Constantinopol (330 d.Hr.), apoi
capitala Imperiului roman de Răsărit şi a Imperiului bizantin până în 1453, când a fost
cucerit de turci, luând numele de Instambul.

Imperiul roman a lăsat în urma sa o moștenire grandioasă asupra dezvoltării Europei în

aspecte privind instituțiile, cultura, limbile, religia, arta, arhitectura, filosofia, dreptul și

2
știința. Ulterior, moștenirea romană a influențat debutul Renașterii, arhitectura neoclasică,
codul legislativ modern și formarea republicilor moderne precum Franța și Statele Unite ale
Americii. Limba latină răspândită în teritoriile cucerite de romani, precum și creștinarea, a
dus la crearea regatelor medievale și a statelor moderne de azi precum Franța, Spania, Italia,
Portugalia și România. Adoptarea creștinismului a condus la formarea bisericii creștine care
a dominat Europa pe durata evului mediu.

Caracteristici generale

La început, arta romană este dominată de influențe etrusce și grecești (încât unii o consideră
chiar o copie a acestor arte), ca apoi să devină o artă originală, cu trăsături specifice, care a
supraviețuit de-a lungul istoriei, exercitând influențe asupra perioadelor ulterioare având un
caracter statal, este o artă unitară, bazată pe talentul organizatoric, spiritul utilitar și simțul
practic al romanilor. De la Roma pornesc principiile, soluțiile, noutățile, pentru a se extinde
apoi în toate provinciile.

Arhitectura

Influența etruscă și greacă

De la etrusci romanii au preluat :

– unele principii urbanistice care stau la baza înființării și organizării orașelor (folosirea unor
planuri regulate, cu străzi drepte și trotuare pentru circulație, porți monumentale de acces,
sisteme de canalizare) ;

– existența camerei centrale (atrium) în planul caselor particulare ;

– modul de construcție al templelor de cult (podium din piatră foarte înalt, amplasarea
coloanelor);

‒ utilizarea arcului, sisteme de boltire.

De la greci au preluat :

– conceptul de piață publică (agora, care devine forum) ca centru al orașului ;

– ordinele arhitectonice (doric, ionic și corintic) ;

‒ modul de construcție al templelor de cult ;

‒ structura și componența teatrelor ;

‒ construcția trofeelor ca monumente comemorative ;

3
‒ utilizarea picturii, a mozaicului pentru decorarea caselor sau palatelor.

Arta sculpturală

Portretul

Acest gen de sculptură își are originea în venerarea strămoșilor reprezentați sub forma de
măști mortuare. Portretele sunt realiste reproducând trăsăturile fizice și morale ale
personajului reprezentat.

Statuia

Erau reprezentați mai ales împărații, având prezente simbolurile autorității și puterii :

‒ statui în marmură : Augustus (fig. 59), Traian (fig. 60 a) ;

‒ statui ecvestre : Cezar ; Augustus ; Domiţian ; Traian (fig. 60 b) ; Marc Aureliu (fig. 61a).

Relieful istoric

Aceasta formă de sculptură decorează columnele, altarele, arcurile de triumf și alte

construcții. Constituie atât un mijloc de propagandă, dar și un veritabil document istoric și
aceasta datorită bogăției detaliilor. Astfel de ornamente cu relief istorc întâlnim la Roma, pe
Columna lui Traian (fig. 62), pe Arcul de triumf al lui Titus (fig. 63 a-b ; a) gravura de
Piranese (1720-1778), pe Columna lui Aurelian (fig. 64), etc.

Mozaicul și pictura

Exemplificări :

Pictura romană s-a bucurat de un real prestigiu în decorarea edificiilor publice și a

locuințelor :

– Vila Misterelor, Pompei (fig. 65 a-c = fresce reprezentând scene mitologice) = este o
vilă romană antică situată la aprox. 300 m de poarta (intrarea) oraşului Herculanum
şi a zidului de nord a oraşului antic Pompei.

‒ Vila împărătesei Livia Drusilla Augusta (fig. 66 a-c = pictură reprezentând grădina
de la Vila Livia) = este o vilă romană antică situată la nord de Roma în zona numită
"Prima Porta".

‒ Vila lui Hadrian de la Tivoli (fig. 67 a-b) = este o vilă antică construită de împăratul
Hadrian în sec. II d.Hr., la 30 km distanţă de Roma.

Mozaicul :

4
 – Mozaicul pavimentar din Ostia (fig. 68 a-e ; b = Termopolim = un fel de restaurant
rapid) ‒ în latină OSTIA, OSTIUM, însemnând "gura unui râu", a fost portul Romei
antice, situat la revărsarea fluviului Tibru în Marea Tyreniană, la 35 km sud-vest de
Roma ; c-e = termele lui Neptun, reprezentări de animale fabuloase, Dragon, etc.

‒ DOMUS AUREA (fig. 69 a-c), sau Casa de aur a lui Nero de lângă Colosseum, Roma
= a fost un imens palat imperial construit de Nero (construit în anul 65 d.Hr., pe mai
multe zeci de hectare, mai multe cladiri, parcuri imense, un lac artifical, o sala de
banchet care se învârtea cu ajutorul unui mecanism hidraulic).

– Casa Faunului Casa del Fauno) la Pompei (fig. 70 a-f ; aici a fost gasit celebrul
mozaic cu reprezentarea lui Alexandru cel Mare (356-323 î.Hr., mort la 32 de ani) în
lupta cu Darius III, regele Persiei, în batălia de la Issos, în 333 î.Hr.).

‒ Villa lui Venus (Casa di Venere) la Pompei (fig. 71 a-d ; reprezentări cu zeiţa Venus
(Afrodita la greci), zeul Marte - Ares, etc.).

Istoria artei romane se împarte în două mari perioade :

– republicană : aflată, la început, sub influența artei etrusce, apoi, a celei grecești;

‒ imperială : arta atinge deplina maturitate, arhitectura este corelată cu concepțiile

urbanistice, iar sculptura și elementele de artă decorativă decorează edificiile
fastuoase.

Este cert, arta romană a fost influențată la începuturile ei de civilizaţiile etrusce și grecești,
dar ea, treptat, s-a desavârşit într-o artă originală, cu trăsături specifice şi proprii.

În timp ce, în secolul II î.Hr., statele elenistice intrau în declin, în Roma lua naștere o nouă și
distinctă formă artistică, care s-a extins, apoi, în întregul imperiu. Romanii au imitat, în
sculpturi și lucruri decorative, modele italice și elenistice, dezvoltându-și imagistica proprie,
specifică, în portrete și reliefuri. Busturile care reproduceau fidel subiectele erau populare
grație cultului străbunilor din perioada republicii, până în 27 î.Hr.

În timpul domniei primului împărat roman, Octavius Augustus (27 î.Hr.-14 d.Hr.) (fig. 72),
când au fost promovate științele și artele, în portretistică a apărut stilul monumental. Statuile
conducătorilor, reliefurile funerare, arcurile de triumf și columnele redau scenele de luptă și
evenimentele istorice.
Iar, în perioada domniei lui Traian (98-117 d. Hr.) arta romană a ajuns în culmea gloriei sale,
adică la apogeu, fiind caracterizată astfel : compoziţiile scenelor Columnei Traiane sunt
elaborate, bine echilibrate, proporţionate, nu sunt monotone, prezintă un aspect realist şi
naturalist ; proporţiile personajelor sunt bine respectate, "jocul" de planuri dă un adevărat
ritm (mişcare), profunzime, flux compoziţional, artistic şi narativ ; o logică artistică
compoziţională îndeplinită, realistă şi naturalistă. Și în ceea ce priveşte arta portretului
roman, ea excelează atât în arta basoreliefurilor (Columna) cât şi în cea a ronde-bosse-ului;
artiştii romani au desăvârşit arta reprezentării chipului uman, aducându-l spre o

5
reprezentare portretistică realistă şi psihologică, la cel mai înalt nivel artistic, neegalat până
atunci.

Printre cele mai valoroase monumente arhitectonice şi artistice sunt : Colosseumul (construit
între 72-80 d.Hr.) (fig. 73), Forumul Roman (Forum Magnum = centrul civilizaţiei romane),
Panteonul (fig. 74) (Pantheon = templul dedicat tuturor zeităţilor romane ; comandat de
Marcus Agrippa ca un templu pentru toți zeii din Roma antică, și reconstruit de împăratul
Hadrian, în aproximativ 126 d.Hr.), Columna Traiană şi basoreliefurile ei (fig. 75 a-b),
inaugurată în 113 d. Hr., în Forul lui Traian, Arcul lui Constantin (fig.76), construit în 315
d.Hr., etc.

Bibliografie

‒ Mihai GRAMATOPOL, Arta imperială a epocii lui Traian, ediţia a II-a adăugită, Braşov, 2011 ;
– Raymond BLOCH, Jean COUSIN, Roma şi destinul ei, vol. 1-2, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985 ;
‒ Richard BRILLIANT, Arta romană de la republică la Constantin, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1979 ;
‒ Élie FAURE, Istoria artei. Arta antică, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988 ;
– Niels HANNESTAD, Monumentele publice alei artei romane, vol. 1-2, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989 ;
– J. J. WINCKELMANN, Istoria artei antice, vol. 1-2, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985.