Simbolismul

Simbolismul este un curent literar care a aparut in Franța, ca reacție împotriva clasicismului și a
romantismului, manifestâ ndu-se la sfâ rșitul secolului IX și începutul secolului XX.

Poezia simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilită ții pure. Poetul simbolist nu este interesat nici
de poezia naturii în sine, nici de poezia socială , nici de poezia de idei.

Obiectul poeziei simboliste îl constituie stă rile sufletești nelă murite, confuze, care neotâ nd fi
formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei.

Sugestia este folosită drept cale de exprimare a corespondențelor, prin cultivarea senzațiilor
coloristice, muzicale, olfactive, uneori în imagini complexe (sinestezii).

„A numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plă cerea pe care ți-o dă un poem, plăcere
care constă în bucuria de a ghici încetul cu încetul; să sugerezi, iată visul nostru.” (Mallarmé)

Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanță majoră în cadrul acestui curent. Utilizarea
acestuia, are rolul de a exprima corespondențele, afinită țile între diferite elemente ale universului.

Înclinația că tre stă ri sufletești nedefinite, predispoziția pentru reverie, visare, reprezintă alte
tră să turi ale poeziei simboliste.

Un element definitoriu al poeziei simboliste îl reprezintă căutarea muzicalită ții exterioare, obținută
nu doar prin ritmuri și rime perfecte, ci mai ales prin repetiția unor cuvinte, a anumitor vocale sau a
refrenelor.

Pentru crearea sugestiei, simboliștii folosesc adeseori versul liber, care exprimă nestingherit de
rigorile prozodiei mișcă rile intime ale sentimentului poetic (muzica interioară ); „Muzica înainte de
toate.” (Paul Verlaine)

Simboliștii au predilecții pentru anumite teme și motive: iubirea, nevroza, tâ rgul provincial ca
element al izolă rii, natura ca loc al corespondențelor.

În literatura româ nă , simbolismul este singurul curent care s-a manifestat sincron cu cel European,
avâ ndu-l ca theoretician pe Alexandru Macedonski, conducă tor al cercului revistei „Literatorul” 

Cel mai important reprezentant roman al simbolismului este George Bacovia. În dicționarul analitic
de opera literare româ nești, Vasile Fanache afirmă : „Imaginarul bacovian se subsumează unui
absolut paradigmatic: lumea este în cădere. De oriunde am decupa o secvență și indiferent dacă
obiectul ei este materia cosmică, spectacolul uman sau ființa poetică, dincolo de scenariul textual
prezidează căderea.”  
Temele specifice poeziei bacoviene sunt:

 Lumea orașului, a tâ rgului de provincie: „Pe drum e-o lume leneșă, cochetă;/ Mulțimea
toată pare violetă,/ Orașul tot e violet.” („Amurg violet”); „Prin ceață obosite, roșii fără zare,/
Ard afumate triste felinare/ Ca-ntr-o crâșmă umedă, murdară/ Prin mahalali mai neagră
noaptea pare(…)” („Sonet”); „Acum cad foi de sânge-n parcul gol/ Pe albe statui feminine/
Pe alb model de forme fine.” („În parc”)
 Moartea: „Sunt cîțiva morți în oraș iubito/ Chiar pentru asta am venit să-ți spun,/ Pe catafale
de căldură-n oraș./ Încet cadavrele se descompun.” („Cuptor”); „Și ce avânt/ Să treci,/ Pe
veci,/ Într-un mormânt.” („Nihil”)
 Iubirea: „Mai spune s-aducă și ceaiul/ Și vino și tu mai aproape,-/ Citește-mi ceva de la
poluri,/ Și ningă… zăpada ne-ngroape.” („Decembrie”); „Pe garduri bătrâne, pe streșini de
lemn, / Și frunzele cad ca un sinistru semn / În liniștea grădinii adormite. / O palidă fată cu
gesturi grăbite / Așteaptă pe noul amor…/ Pe când discordant și înfiorător, / Scârțâie
toamna din crengi ostenite. ” („În grădină”)
 Singură tatea: „Iarna, de-o vreme mă duce regretful/ Prin crânguri, pe margini de linii ferate-/
Trec singur spre seară pe ape-nghețate/ Când fâlfâie, pe lume violetul.” („Plumb de iarnă”);
„Trec singur… și tare mi-e teamă/ Și, unde mă aflu, nu știu-/ Vai, plopii deturnă orașul…/
Clavirile plâng a pustiu…” („Mister”)
 Natura: „Copacii albi, copacii negri/ Stau goi în parcul solitar/ Decor de doliu funerar…/
Copacii albi, copacii negri.” („Decor”); „E toamnă, e foșnet, e somn…/ Copacii, pe stradă,
oftează;/ E tuse, e plânset, e gol…/ Și-I frig, Și burează.” („Nevroză de toamnă”)