Semnificaţia unor figuri de stil-model rezolvare cerinta bac

„Dorinţa”, de Mihai Eminescu

Citeşte următorul text:

Vino-n codru la izvorul

Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.
……………………………………………….
Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la text:

1.Numește câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: crengi și a alerga. 2 puncte

2.Explică rolul cratimei în secvența vino-n. 2 puncte

3.Construiește un enunț în care să folosești o expresie/locuțiune care să conțină substantivul gând. 2

puncte

4. Transcrie două cuvinte din text care aparțin câmpului semantic al pădurii. 4 puncte

5.Precizează două motive literare identificate în textul dat. 4 puncte

6. Menționează două mărci lexico-gramaticale ale subiectivității din textul dat. 4 puncte

7.Prezintă semnificația a două figuri de stil diferite din ultimele două strofe. 4 puncte

8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului liric. 4 puncte

9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte (șase – zece rânduri), primele două strofe ale textului dat, prin
evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
Propuneri de rezolvare

1. crengi – ramuri; a alerga – a fugi.

2. În secvenţa vino-n, cratima marchează rostirea legată a două cuvinte alăturate: verbul vino şi
prepoziţia în. Prin rostirea legată a celor două cuvinte, cade vocala î din în şi se formează o silabă (non)
din finalul verbului şi ceea ce mai rămâne din prepoziţie. Astfel, se reduce numărul de silabe de la trei la
două şi se obţin măsura versului şi ritmul poeziei dorite de autor.

3. Purtarea lui mă pune pe gânduri.

4. codru, crengi.

5. Motive eminesciene: codrul, izvorul, teiul.

6. Pronumele de persoana I: mi şi ne. Verbele la persoana I: să ridic, să desprind.

7.Prezintă semnificația a două figuri de stil diferite din ultimele două strofe ale poeziei "Dorinţa", de
MihaiEminescu. 

PLANUL COMPUNERII COMPUNEREA

I. Introducere
 despre ce este vorba în poezie "Dorinţa" este o poezie de dragoste. Eminescu imaginează...
(1-2 enunţuri);

II. Cuprins
 despre ce este vorba în
ultimele două strofe (1-2 Ultimele două strofe conturează...
enunţuri); Două figuri de stil contribuie la această atmosferă.
 identificarea primei figuri de Epitetul "blânda" (asociat locuţiunii substantivale "batere de
stil şi prezentarea semnificaţiei vânt") transmite ... iar personificarea "(armonia codrului) bătut
ei; de gânduri", asociind unui element al naturii (codrul) o însuşire
 identificarea celei de-a doua intelectuală (gândirea), sugerează ...
figuri de stil şi prezentarea
semnificaţiei ei;

III. Încheiere
Aşadar, cele două figuri de stil folosite de poet vin să contribuie
 concluzie: rolul figurilor de stil
la conturarea ideii...
în ansamblul poeziei.
 Model de compunere

"Dorinţa" este o poezie de dragoste. Eminescu imaginează o mică scenă idilică. Eul liric, în
ipostaza îndrăgostitului romantic, aşteaptă, într-un cadru natural binecunoscut la Eminescu (codru,
izvoare, tei), apariţia iubitei. La chemarea iubitului, ea soseşte şi cei doi adorm îmbrăţişaţi sub florile de
tei care cad peste ei. Evident, totul este ipotetic, o dorinţă.
Ultimele două strofe conturează tabloul naturii în mijlocul căreia cei doi îndrăgostiţi îşi află
fericirea. Izvoarele susură, vântul adie încetişor, flori de tei cad pe creştetele celor doi. Pare că natura,
însufleţită, participă la extazul dragostei împlinite.
Două figuri de stil contribuie la această atmosferă. Epitetul "blânda" (asociat locuţiunii
substantivale "batere de vânt") transmite o sugestie de tandreţe, de mângâiere, iar personificarea
"(armonia codrului) bătut de gânduri" - asociind unui element al naturii (codrul) o însuşire intelectuală
(gândirea) -  sugerează o prezenţă permanentă şi universală a spiritului. Doar sub semnul lui, dragostea
se poate împlini.
Aşadar, figurile de stil folosite de poet vin să contribuie la conturarea ideii dragostei ideale, care
nu se poate împlini decât în natură.