ATELAJUL ETEROGEN

Un om având un armasar

Îl înhamă la jug

C-o vită de măgar

Şi cu un bou de plug.

Boul fiind săcat,

La un picior rănit,

Măgarul ne-nvățat

Şi prea rău nărăvit,

Stăpânul lor, din car

Strigă, plesnea-n zadar:

Calul se azvârlea,

Dar boul îl oprea,

Măgarul îl lovea

Şi carul nu mergea.

“Prea rău i-ai potrivit”,

Zice un trecator.

“Esti foarte amăgit,

Domnule privitor,

Raspunse omul; eu

Lumea am vizitat,

Şi, dacă vrei să ştii,

Într-însa am aflat

Multe dregatorii

Tot astfel întocmite ca atelajul meu.”