Studiu

individual

A elaborat: Puscas Aliona, grupa 104

A verificat : Dumitras Tatiana

 CUPRINS:
1.Tema: Comunicarea medic-pacient
2.Comunicarea
3.Rolul comunicarii
4.Obligatiile Medicului
5.Obligatiile pacientului
6.Comunicarea diagnosticului
7.Lipsa de informatii creeaza confuzie
9.Studiu de caz.
10.Descrierea cazului
11.Particularitați individuale
12.Strategii ameliorative
13.Metode, procedee aplicate
14.Rezultate obţinute
15.Reguli pentru o comunicare eficienta
16.Bibliografie.
Tema : Comunicarea
medic-pacient
Comunicarea se invata si poate avea un rol foarte important in intelegerea suferintei
pacientului, in stabilirea corecta a diagnosticului si a tratamentului si, bine in inteles, in
vindecarea lui.

Despre comunicare am putea spune ca e un lucru natural, simplu, care vine de la sine si pentru
care nu ai nevoie de vreun training special. Si totusi, pentru cei mai multi medici nu e asa.
Concentrati pe munca lor, atenti sa nu le scape ceva, stresati de pacientii nerabdatori de la usa
cabinetului, medicii uita adesea sa mai vorbeasca, sa mai asculte si altceva decat raspunsurile la
intrebarile despre simptome sau tratament.

Prima consultatie

Calitatea informatiilor obtinute de medic in timpul consultatiilor este strans legata de abilitatea
de a pune intrebari pacientului si de a crea o relatie cu el. Studiile arata ca intre 60 si 80% din
informatiile necesare stabilirii diagnosticului primar sunt obtinute in timpul interviului cu
pacientul. La randul sau, pacientul trebuie sa primeasca informatii pentru a putea fi capabil sa ia
o decizie.

Rolul comunicarii:

 schimbul de informatii;

 decizii reciproc acceptate;

 dezvoltarea intelegerii;

 construirea increderii.

Obligatiile Medicului:

 concentrarea intregii atentii asupra pacientului;

 crearea unui mediu care sa protejeze demnitatea bolnavului;

 confidentialitatea (nedezvaluirea catre alte persoane a informatiilor intime legate de

pacient);

 preocuparea permanenta pentru starea de bine a pacientului;

 respectarea rolului pe care il are pacientul sau familia acestuia.

  1. Ascultaţi cu rãbdare pacientul.

 2. Gãsiţi explicaţii, totdeauna, foarte clare.

 3. Acordaţi sfaturi de medicinã preventivã;

 4. Comportaţi-vã franc şi onest.

 5. Pãstraţi informaţiile pacientului în strictã confidenţialitate.

 6. Respectaţi dorinţele pacientului.

 7. Nu vã criticaţi pacienţii în public.

 8. Arãtaţi-vã sprijinul afectiv (emoţional).

 9. Priviţi pacientul în ochi în timpul convorbirii.

 10.Respectaţi intimitatea pacientului.

 11.Nu vã angajaţi în raporturi intime (sexuale) cu pacienţii.

 12.Nu folosiţi jurãminte şi promisiuni în compania pacientului.

 13.Nu vã arãtaţi supãrarea, stresul ori anxietatea în faţa pacientului.

 14.Nu pretindeţi pacienţilor ajutor material.

 15.Încercaţi sã alcãtuiţi diagnostice limpezi, clare.

 16.Prezentaţi-vã în faţa pacientului în lumina cea mai favorabilã.

Obligatiile pacientului:

 stabilirea unei liste de intrebari pe care vrea sa le adreseze medicului;

 la nevoie, desemnarea unui membru al familiei sau alta persoana de incredere care sa-l
reprezinte in discutiile cu medicul;

 dialogul deschis cu medicul;

 prezentarea cat mai obiectiva a simptomelor pe care le are.

 1. Întreabã medicul dacã este ceva neclar.

 2. Oferã medicului informaţiile necesare.

 3. Respectã cu grijã instrucţiunile medicului.

 4. Fii foarte onest în aceastã relaţie.

 5. Asigurã-ţi igiena şi curãţenia corporalã în vederea examinãrii medicale.

  6. Nu consuma în mod inutil timpul medicului.

 7. Nu pretinde lucruri nerezonabile în bugetul de timp limitat al medicului.

 8. Fii apropiat şi \"deschis\" faţã de medic.

 9. Respectã intimitatea medicului.

 10.Expuneţi problemele o singurã datã.

 11.Priveşte medicul în ochi, în timpul convorbirii.

 Aceste reguli, general orientative pentru pacient au, de asemenea, scopul de a ajuta în
centrarea pe problematica specificã solicitând intervenţia medicului pentru promovarea
şi protejarea, în acelaşi timp, a intimitãţii în acest sistem de comunicare: medic -
pacient.

Cand toate acestea nu se respecta, relatia medic-pacient este deficitara, iar consecintele pot fi :
frustrarea, furia, acuzele, cresterea numarului de radiografii, analize, teste, vizite la medici
diferiti. Si nu doar pacientul poate trai sentimente de frustrare sau furie, ci si medicul, care nu
reuseste sa obtina implicarea bolnavului si ameliorarea sau vindecarea lui.

Comunicarea diagnosticului:

Dezvaluirea diagnosticului catre pacient, mai ales cand este vorba de o maladie incurabila, este
unul dintre cele mai grele aspecte ale comunicarii intre medic si bolnav. Multi cred inca faptul
ca aflarea unui diagnostic sumbru il deprima ireversibil pe pacient, il face sa renunte la a mai
lupta cu boala, il determina chiar sa recurga la gesturi finale. Desigur, toate aceste riscuri sunt
posibile. Ele pot fi insa sensibil atenuate si chiar evitate prin abilitatea medicului.Se considera ca
pacientul are dreptul de a sti diagnosticul daca doreste. Este important cum anume i se
comunica diagnosticul. Medicii prefera sa comunice cu familia si sa stabileasca impreuna cu
membrii acesteia conduita viitoare fara sa-l consulte pe bolnav, ca si cum acesta n-ar fi implicat.
Desigur, uneori rudele sunt cele care afirma ca bolnavul nu trebuie sau nu vrea sa stie. O
atitudine corecta din partea medicului presupune intrebarea directa a pacientului daca doreste
sau nu sa stie.Inainte de a comunica diagnosticul, e bine ca medicul sa stie cat mai multe despre
pacientul sau, despre viata lui, valorile sale, abilitatile si puterile lui. Astfel, prezentarea
diagnosticului se poate face intr-un mod incurajator, subliniind ce ar putea face pacientul
pentru a-si ameliora starea.

Pentru cei mai multi medici este cu atat mai greu sa vorbeasca deschis despre diagnostic cu cat
prognosticul este rezervat, iar pacientul este foarte tanar. Desigur, medicul poate apela la
sprijinul unui psiholog impreuna cu care sa faca o strategie de comunicare.

Lipsa de informatii creeaza confuzie:

Scopul unui pacient care se prezinta la medic este de a afla mai multe despre suferinta sa,
despre cauze, consecinte, tratament, alternative etc. In momentul in care pacientul nu primeste
informatiile dorite poate avea reactii diferite. Poate fi nemultumit si atunci apeleaza la alt
medic.Medicul trebuie sa vorbeasca dupa intelesul pacientului,sa lamureasca dupa situatiaa
psihica a acestuia,sa il sustina si sa incurajeze.

Ambiguitatea unei discutii cu medicul poate speria foarte tare un pacient. Acesta crede ca e
ceva grav, poate incurabil, si ca medicul ii ascunde asta. Iar in continuare poate incepe sa caute
dovezi care sa-i sustina ipoteza. Isi va interpreta fiecare simptom, fiecare stare, se va
documenta si va ajunge sa se diagnosticheze singur. Acest lucru poate fi extrem de periculos.

Un alt pacient ar putea crede ca daca medicul nu a fost ferm, nu i-a interzis clar anumite
obiceiuri sau nu l-a trimis la spital inseamna ca nu are nimic grav si ca probabil i-a prescris o
reteta ca sa nu plece cu mana goala de la el.

Astfel, constient sau nu, fiecare pacient are o reactie fata de lipsa de comunicare a medicului si
cauta explicatii cu orice pret. Si bine inteles le gaseste.

Studiu de caz.

Descrierea cazului :

Alexandra, 10 ani, clasa a IV-a.

Eleva face parte dintr-o familie cu doi copii. Relaţiile din familie sunt armonioase,
preocupându-se de dezvoltarea optimă a copilului . Din discuţiile cu mama, cu copilul, dar si din
observaţiile personale, am constatat ca fetita are un comportament normal, atât la şcoala, cat
si acasă. Este sociabilă, cooperantă, este atentă, disciplinată, politicoasă, răspunde la toate
solicitările și sarcinile de lucru date. Eleva prezintă tulburări de citit–scris: citire lentă,
fragmentată (pe silabe sau litere), cu multe ezitări, pauze; face deseori inversiuni de
litere/silabe: „el”-„le”, „al”-„la”, „un”-„nu”, „ul”-„lu”; omite si inlocuieste litere, silabe, grupuri
de litere, diftongi, cuvinte de legatura: de exemplu scrie„giocel” in loc de „ghiocel”, „pimejdie”
in loc de „primejdie”, scrie cu aspect dezordonat.La momentul actual, fetița are rezultate slabe
la învatatură ,din cauza limbajului deficitar.

Particularitați individuale: Senzaţii: foloseşte activ auzul, simţul tactil, văzul.

Percepţii: spirit de observaţie dezvoltat. Reprezentări: se orientează bine in spaţiu.

Atenţie: nu prezintă dificultăți majore în concentrare, stabilitate a atenţiei voluntare.

Memorie: predominant mecanică, de durată medie. Reproducerea este afectată de dificultățile

de organizare a răspunsului si cele de limbaj.

Gândirea: stabileşte relaţii logice de tip cauză-efect; nu identifică soluţii variate de rezolvare a
problemelor, dificultăți de analiză si sinteză.

Limbaj şi comunicare: vocabular sărac, exprimare greoaie, rar stabileşte relaţii de sinonimie,
antonimie si omonimie. Organizarea limbajului este deficitară: foloseşte în exces cuvinte și
povestiri neconcludente. Este comunicativă.

Imaginaţie: relativ bogată, inspirată din desenele animate pe care le vizionează la televizor.
Afectivitate: este echilibrată,mai puţin rezistentă la frustrări, dar nu se manifesta impulsiv.
Manifestă bucurie in jocurile colective, este foarte ataşată de mama.

Psihomotricitate: coordonare motrică generală bună.

Rezistenţă la dificultăţi: nu oboseşte uşor, nu se plictiseşte repede. Trăsături de caracter:

respectuoasă, colaborează bine cu grupul de elevi, neîncredere în sine, timiditate, nehotărâre,
nesiguranţă; pare dezorganizată, uitucă, chiar dacă nu e.

Aptitudini: activităţi practice, educaţie fizică, educaţie muzicaăa (memorează versurile

cântecelor, dar din cauza limbajului, întâmpină dificultăți lainterpretare).

Stil de învăţare: greoi, preferă activităţile practice (să picteze), educaţia fizica (imită cu uşurinţă
mişcările sugerate de domnul profesor), educaţie muzicală .

Stil de muncă: are o atitudine pozitivă față de muncă, este perseverentă, își rezolvă
constantsarcinile / temele cu ajutorul familiei sau al învățătorului.

Strategii ameliorative:

Obiectivele intervenţiei:

- ameliorarea tulburărilor de citit – scris;

- dezvoltarea priceperilor, deprinderilor, abilităţilor și a capacității de învățare.

Durata: septembrie 2018 - iunie 2019

Metode, procedee aplicate:

- activități recuperatorii;

- activități de exersare si dezvoltare a priceperilor si deprinderilor;

- fișe de lucru individualizate; terapie emoţională;

- cultivarea încrederii în sine; încurajarea/acordarea recompenselor la orice progres;

- implicarea în anumite sarcini în care să aibă diferite responsabilități;

- stimularea dezvoltării abilităţii fonologice a copilului;

- exersarea lecturii in imagini,asociind cuvântul scris ce denumeşte imaginea;

- exersarea construirii de cuvinte, în absența imaginii;

- exersarea compunerii de propoziţii (tehnica puzzle-jetoane cu imagini si propoziţii);

- pentru a o ajuta să citească cuvintele mai grele - sublinierea silabelor;

- ajutor în pronunţarea corectă a cuvintelor;

- aşezarea în prima bancă, pentru a beneficia permanent de ajutor;

- înmânarea, frecvent, a unei liste cu câteva cuvinte pe care să le învețe pe litere.

Rezultate obţinute:

- respectă toate regulile clasei ca și ceilalţi elevi;

- răspunde prin propoziţii simple, uneori dezvoltate;

- este receptivă la sarcinile de lucru;

- rezolvă sarcinile date în ritm propriu datorită tulburărilor de citit-scris;

- scrie un pic mai ordonat, mai estetic;

- o îmbunătățire în ceea ce priveşte limbajul și comunicarea cu ceilalţi;

- interrelaționare pozitivă cu toţi colegii;

- identificarea modalităților de dezvoltare a imaginii de sine;

- participarea la toate activitățile clasei.

Reguli pentru o comunicare eficientă

Trebuie evitate întreruperile sau elementele care distrag atenţia.

Mesajul trebuie să fie cât mai clar.

Cel care transmite mesajul trebuie să fie cât mai concis.

Cel care primește mesajul trebuie să fie capabil să îl asculte și

să îl recepţioneze.

Cel care primește mesajul trebuie să fie capabil să îl înţeleagă.

Bibliografie:

1.Spinei Angela. Comunicare şi comportament. Chişinău. Medicina, 2010.

2. Pașca Maria Dorina. Comunicarea în relația medic pacient. Târgu-Mureş: University Press,
2012.

3. Kristel K.H. Îngrijirea bolnavului, Ed. All, Bucureşti, 2010.

4. Mózes C. Tehnica îngrijirii bolnavului. Ed. Medicală, Bucureşti, 2010.

5. Caraven R.F., Hirnle C.J. Fundamentals of Nursing - Human Health and Function, J.B.
Lippincott.

MULTUMIM!!!