1.3.

Rolul, locul și funcțiile agriculturii în creșterea economică

Agricultura este considerată de către unii specialiști fiind șira spinării unei
națiuni sau petrolul verde al națiunii, întrucât este un factor esențial atât al
stabilității sociale cât şi al menținerii echilibrului ecologic.
Agricultura reprezintă în ansamblul economiei naţionale una din ramurile de
mare importanţă, menită să contribuie într-o măsură covârşitoare la relansarea
creşterii economice a ţării noastre.
În literatura de specialitate s-a conturat definiţia potrivit căreia agricultura este
acea ramură a producţiei materiale în care, cu ajutorul organismelor vii ale
plantelor verzi şi sub acţiunea diriguitoare a omului are lor transformarea energiei
cinetice a soarelui în energie potenţială, sub singura formă accesibilă organismului
omenesc – substanţa organică.
Importanţa deosebită a agriculturii în comparaţie cu celelalte ramuri ale
economiei naţionale derivă din următoarele:
1. Este singura ramură de producție capabilă să acumuleze energie cu ajutorul
muncii, în timp ce toate celelalte ramuri consumă energie;
2. Este ramura primară a producției materiale din care s-au desprins celelalte
ramuri;
3. Acțiunea favorabilă a factorilor biologici face ca la orice nivel de
capitalizare, ponderea bunurilor și serviciilor consumate în agricultură să fie
mai redusă decât în alte ramuri ale economiei naționale;
4. Produsele agroalimentare au o desfacere sigură pe piața mondială.
Cu privire la locul agriculturii în economie au fost elaborate numeroase teorii
şi păreri, unele fiind chiar diametral opuse. Sistematizându-le rezultă două tendințe
care-şi dispută prioritatea:
1. agricultura deține rolul principal ca urmare a faptului că pământul deține
unica sursă de bogății naturale, iar agricultura este unica ramură
productivă,
2. agricultura deține un rol secundar în economie, teorie vizată de faptul că
ritmul de dezvoltare şi nivelul productivității muncii sunt mai reduse decât
în alte ramuri; agricultura nu se poate dezvolta fără sprijinul altor ramuri,
îndeosebi fără ajutorul industriei care asigură materiale necesare.
Principalul obiectiv al acestui sector de activitate îl constituie asigurarea
securităţii alimentare şi protecţia resurselor naturale ceea ce-i conferă un rol pe
care nici o altă activitate economică nu o poate substitui.
În cadrul economiei naţionale agricultura îndeplineşte mai multe funcţii:
 principala funcţie a agriculturii este aceea de furnizoare de produse
agroalimentare pentru consumul intern al populației;
 agricultura participă la satisfacerea nevoilor de bunuri de larg consum ale
populației și pe calea aprovizionării cu materii prime agricole a industriilor
prelucrătoare;
 agricultura constituie piață de desfacere pentru mijloacele de producție;
 agricultura constituie sursă importantă de creare a acumulărilor generale ale
statului prin sistemul de impozite, taxe, tarife, prețuri etc.;
  agricultura îndeplineşte şi o funcţie socială, prin aceea că este încă
furnizoare de forță de muncă;
 agricultura contribuie la refacerea și întreținerea mediului înconjurător;
 agricultura participă nemijlocit la crearea, dezvoltarea și împrospătarea
periodică a rezervelor de stat de produse agricole necesare pentru situației
neprevăzute.
Agricultura este considerată de către unii economişti mai mult decât un sector
strategic, având rolul de factor principal de menţinere a echilibrului ecologic, ceea
ce reprezintă o prioritate a politicilor de dezvoltare durabilă.
În ansamblul conceptului de dezvoltare durabilă se înscrie şi cel referitor la
agricultura durabilă, care are ca scop menţinerea calităţii solului şi asigurarea
unei corelaţii optime între cantitatea şi calitatea alimentelor, sănătatea oamenilor şi
menţinerea calităţii mediului înconjurător.
Acţionând raţional pentru o dezvoltare durabilă, trebuie evitată cu orice preţ
distrugerea solului, pe considerente de ordin economic, care au rezultate scontate
numai pe termen scurt şi pot avea implicaţii negative mari pe termen mediu şi
efecte dezastruoase pe termen lung. În acest sens agricultura durabilă se foloseşte
de conceptul de agricultură biologică, care presupune restricţii ecologice de
producţie, ce au ca obiectiv obţinerea de produse nepoluate prin următoarele
direcţii de acţiune: rotaţia culturilor; reciclarea resturilor de culturi şi a gunoiului
de grajd; folosirea în limite reduse a îngrăşămintelor chimice, pesticidelor şi a altor
substanţe chimice; extinderea culturilor de protecţie şi ameliorare a solului;
combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor