UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE ŞI TEOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE

SFÂNTUL FOTIE CEL MARE –

PATRIARHUL
CONSTANTINOPOLULUI- ASPECTE
DIN VIAȚA SA

Coordonator
Lect. Dr. Gina Luminița Scarlat

Masterand
Crișu Antonie
SOAS – ANUL 2

GALAȚI
2020

1
 Fotie era cel mai ales învăţat al vremii. Era, de asemenea, de familie nobilă. Mai
era şi nepotul Sfântului Tarasie, care prezidase al Şaptelea Sinod Ecumenic şi, asemeni
Sfântului Tarasie când a fost numit patriarh, era şeful cancelariei împărăteşti. Ortodoxia lui
Fotie era deasupra oricărei bănuieli, întrucât el şi familia sa fuseseră prigoniţi de
iconoclaşti. Alte însuşiri favorabile erau legăturile de rudenie ale familiei lui Fotie, dinspre
partea mamei, cu împărăteasa Teodora şi cu Bardas.

Faima sa de bărbat virtuos şi înţelept a făcut ca până şi duşmanii lui Bardas,

episcopii ignatieni, să se învoiască cu ridicarea profesorului la vrednicia arhierească 1. Pe
deasupra, era un om nou care nu se număra neapărat între membrii declaraţi ai partidei
moderate. Nefiind amestecat în certuri şi dispute, mulţi îl socoteau a fi în stare să împace
grupurile învrăjbite şi să facă bine Bisericii prin unirea turmei dezbinate a lui Hristos.

Într-un portret, Fotie este descris ca având „un cuget măreţ şi cultivat cu îngrijire.
Bogăţiile sale îi înlesneau a găsi tot soiul de cărţi şi (…) ajungea să-şi petreacă nopţi întregi
cu cititul. Astfel a ajuns omul cel mai învăţat, nu numai al veacului său, ci şi al celor de
mai înainte. Era un iscusit cunoscător al gramaticii, poeticii, retoricii, filosofiei, medicinei
şi al tuturor ştiinţelor lumeşti; însă nu neglijase nici scrierile bisericeşti, iar când a ajuns în
dregătoria sa, s-a familiarizat amănunţit cu ele2.

Însă blândul Fotie a refuzat cu hotărâre complexa şi acaparanta dregătorie a

scaunului patriarhal. Nici nu se gândise vreodată să-şi lase cărţile şi studiile ca să intre în
rândurile clerului. Fotie i-a scris Cezarului Bardas încercând să scape de dregătoria ce avea
să fie pusă asupra lui; căci cinstea de care se bucura la curte îi era destulă povară,
îndepărtându-l de la studiile ce erau singura sa dorinţă. Ştia că, o dată urcat pe scaunul
episcopal, va fi silit să lase viaţa liniştită unde se bucura de adevăratele desfătări ale
învăţăturii. Astfel că îl ruga stăruitor pe Bardas să dea altuia acel „neodihnitor” scaun3.

1
Viața şi nevoințele celui între sfinți părintelui nostru Fotie cel Mare Patriarhul Constantinopolei
Traducere de Constantin Făgenan, Editura Cartea Ortodoxă Editura Egumenița.
2
Papalitatea schismatică, traducere de Iosif Gheorghian, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2001, p. 193.
3
Viața şi nevoințele celui între sfinți părintelui nostru Fotie cel Mare Patriarhul Constantinopolei
Traducere de Constantin Făgenan, Editura Cartea Ortodoxă Editura Egumenița.

2
 Ignatie abdicase spre a înlătura alte tulburări mai mari. Abdicarea sa a fost
recunoscută drept legiuită şi canonică de către toţi membrii înaltului cler adunaţi la
Constantinopol, între care erau şi adepţii săi cei mai credincioşi. Ignatie însuşi şi-a poftit
sprijinitorii să se supună împrejurărilor şi să purceadă la alegerea unui nou patriarh4.

Silit de împrejurări, de ocârmuire şi de episcopi, Fotie, cu inima îndoită, s-a supus

în cele din urmă şi a primit să fie hirotonit. A stărui în împotrivire ar fi fost o dovadă de
nemăsurată mândrie. La fel ca şi unchiul său, sfântul Tarasie, Fotie a trebuit să fie trecut în
grabă prin toate treptele hirotoniei5.

Sfântul Ioan, surghiunit pe nedrept, scria: „Biserica nu a început cu mine, nici se va

sfârşi cu mine. Apostolii şi prorocii au suferit mult mai mari prigoniri.” Sfântul Ioan
Hrisostom a cerut episcopilor săi să se supună oricui îl va înlocui, dar să nu semneze
osândirea sa dacă nu credeau că este vinovat6.

În chip legiuit şi canonic, Fotie a fost ales de clerici şi mireni în anul 858. În decurs
de o săptămână a fost tuns călugăr, citeţ, ipodiacon, diacon şi preot, iar la Naşterea
Domnului a fost hirotonit episcop43. Hirotonia ca episcop a fost făcută de Grigorie
Asvestas şi de către doi episcopi ignatieni, Evlampie al Apameii şi Vasile al Cortinei7.
Chiar şi cei cinci monahi cu totul credincioşi lui Ignatie, după ce au primit anumite chezăşii
de la Fotie în privinţa lui Ignatie, au recunoscut alegerea lui Fotie şi l-au primit drept
patriarh legiuit.

Întrucât grija de căpetenie a noului patriarh era aceea de a aduce pacea în Biserică,
în ziua sfinţirii sale el a ţinut un cuvânt din amvonul sfintei Sofii, intitulat Pe pământ pace,
între oameni bunăvoire.

Iată ce spunea noul patriarh despre intrarea sa în rândurile sfinţiţilor slujitori:

„Niciodată nu am dorit acest scaun. Cei mai mulţi sau toţi fraţii şi împreună-slujitorii noştri

4
Idem.
5
Despina Stratoudaki White și Joseph R. Berrigan Jr., Patriarhul și Prințul, Holy Ortodox Press,
Brookline, MA, 1982, p.
6
Idem.
7
Sinaxarul cel Mare, p. 144.

3
ce erau de faţă ştiu preabine aceasta… Cu lacrimi şi cu zăbavă am venit în acest scaun. Am
venit fiindcă suveranul şi sfetnicii lui m-au încredinţat de neapărata trebuinţă, ca şi pentru
episcopi şi preoţi. Astfel, cu hotărâre de obşte şi cu hotărâri scrise ce au întărit hotărârea
împărătească, m-au dat străjilor care mă păzeau. Apoi, din acel loc, împotriva voii mele,
m-au ridicat în acest scaun8.”

Astfel, la treizeci şi opt de ani, Fotie, cel mai ales gânditor şi iscusit diplomat, avea să
primească păstorirea Bisericii Bizantine pentru o nouă perioadă de timp.

Apoi Fotie afirma că părtăşia credinţei şi a dragostei este cea mai bună dintre toate,
înfăţişând cu oacrivie şi adâncime vrednice de cei mai mari teologi mărturisirea sa de
credinţă ortodoxă în Sfânta Treime, în întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Sfintele
Şapte Soboare a Toată Lumea.

Astfel el primea şi mărturisea toate Sinoadele pe care Biserica le primise până la

acea vreme. De asemenea lepăda şi afurisea pe toţi cei lepădaţi şi afurisiţi de Biserică. Apoi
scria: „Arătând astfel prin scris mărturisirea noastră de credinţă, şi făcând cunoscut
Preasfinţiei Voastre ceea ce ne priveşte, am săpat ca pe marmură ceea ce v-am arătat
prin cuvinte. După cum v-am spus, avem trebuinţă de rugăciunile voastre, pentru ca
Dumnezeu să ne fie îndurat şi bun în toate lucrările noastre; ca să ne dea harul de a smulge
toată rădăcina smintelii, toată piatra de poticnire din cinul preoţesc; ca să putem paşte bine
pe toţi cei ce ne sunt încredinţaţi; ca mulţimea păcatelor noastre să nu zăticnească sporirile
turmei noastre în virtute, şi să nu facă astfel greşalele noastre încă mai numeroase; ca să
fac şi să zic credincioşilor totdeauna ceea ce se cuvine; iar din partea lor, ei să fie
totdeauna ascultători şi gata la tot ce priveşte mântuirea lor, ca prin harul şi bunătatea lui
Hristos, care este Capul tuturor, ei să crească necontenit întru El, căruia se cuvine slava şi
împărăţia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi de viaţă făcătoare,
acum şi pururea, şi în vecii vecilor9.

8
J.D. Mansi ed., Sacrorum Conciliorum Nova et Amplissima Collectio, vol. 17A, Col. 421, Florenţa şi
Veneţia, 1759-1798.
9
Guettée, op. cit., p. 281. (Cf. trad. rom., op. cit., p. 199.

4
Viața şi nevoințele celui între sfinți părintelui nostru Fotie cel Mare
Patriarhul Constantinopolului, Traducere de Constantin Făgenan, Editura
Cartea Ortodoxă Editura Egumenița.

Papalitatea schismatică, traducere de Iosif Gheorghian, Ed. Biserica

Ortodoxă, Alexandria, 2001

Despina Stratoudaki White și Joseph R. Berrigan Jr., Patriarhul și Prințul,

Holy Ortodox Press, Brookline, MA, 1982

Sinaxatul cel Mare, E.I.M.B.O.R