Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de

revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!
Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un număr de
revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei scurte (Iocan).
Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr dedicat genului
scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta (falsă) intitulată
„Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi Marius Miheţ are două
componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să menţină echilibrul între magia
poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate justifica existenţa numai în
limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei scurte se deapănă dincolo de
graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot ce aţi trăit în ziua aceasta,
pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La acest foarte ingenios şi
relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori (de la ceva mai tinerii
Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo, Cosmin Manolache,
Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O. Nimigean, Florin Toma,
Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în joc şi oferă multe
„paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier de creative writing
este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate, printre alţii, inclusiv
de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent dedicat artei
povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta, de fapt, un
număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate prozei
scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent număr
dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă. Ancheta
(falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan şi
Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii! Am folosit acest „turnir“ de definiţii ca un captatio înainte de a prezenta,
de fapt, un număr de revistă dedicat prozei scurte (Familia) şi un număr nou al revistei dedicate
prozei scurte (Iocan). Revista Familia, care apare la Oradea, a pregătit poate cel mai consistent
număr dedicat genului scurt în ultimii nu ştiu cîţi ani de către o revistă literară generalistă.
Ancheta (falsă) intitulată „Proza scurtă are bătaie lungă“ şi prefaţată/pregătită de Mircea Pricăjan
şi Marius Miheţ are două componente: una de prezentare a genului („proza scurtă trebuie să
menţină echilibrul între magia poeziei şi concretul ucigător al romanului“, „proza scurtă îşi poate
justifica existenţa numai în limita a ceea ce sugerează, arătînd“, „mare parte din epicul prozei
scurte se deapănă dincolo de graniţele ei“), cealaltă de provocare a scriitorilor: „Dacă ar fi ca tot
ce aţi trăit în ziua aceasta, pînă acum, să fie o proză scurtă, care ar fi paragraful de încheiere?“ La
acest foarte ingenios şi relativ dificil exerciţiu/experiment sînt invitaţi nu mai puţin de 18 scriitori
(de la ceva mai tinerii Andrei Mocuţa, Bogdan Munteanu, Ionuţ Chiva, Radu Pavel Gheo,
Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu pînă la mai puţin tinerii Radu Niciporuc, O.
Nimigean, Florin Toma, Radu Ţuculescu, Daniel Vighi ş.a.), care, spre meritul lor, se prind în
joc şi oferă multe „paragrafe de încheiere“ cel puţin interesante. Această „anchetă“ ca un atelier
de creative writing este urmată de încă optzeci de pagini de proze scurte „complete“ semnate,
printre alţii, inclusiv de unii dintre respondenţii de mai sus. Cum spuneam, un număr consistent
dedicat artei povestirii!