vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod

absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare

rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

1. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
2. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
3. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
4. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

5. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
6. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
7. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
8. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

9. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
10. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
11. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
12. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.
Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

13. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
14. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
15. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
16. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

17. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
18. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
19. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
20. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
 23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

21. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
22. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
23. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
24. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
 pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.
Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 25. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
26. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
27. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
28. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

29. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 30. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
31. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
32. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
 35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

33. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
34. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
35. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
36. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

37. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
38. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
39. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 40. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.
Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

41. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
42. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
43. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
44. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

45. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
46. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
47. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
48. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
 51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

49. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
50. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
51. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
52. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

53. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
54. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
55. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
56. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.
Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

57. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
58. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
59. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
60. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
 același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.
Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
 64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:
 61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.
vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
 62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.

vremuri, mai precis până pe la începutul anilor 90, prefața unei cărți se întindea, într-un mod
absolut nejustificat, pe aproximativ 30-40 de pagini, depășind considerabil comentariile literare
rezonabile, ceea ce era de-a dreptul împovărător, aproape pierzând cititorul în alambicatul
păienjeniș al unei disecții halucinante și plictisitoare. Pur și simplu cel care întocmea prefața
cărții se lansa în tot felul de aprecieri, unele dintre ele având chiar hilara pretenție de axiomizare.

Cu siguranță că prefața unei cărți nu va putea fi vreodată comparată cu o recenzie sau cu vreun
studiu literar, ele sunt noțiuni distincte. Poate, dintr-un anumit punct de vedere, el poate fi
asemănat cu comentariile literare de pe vremea liceului. Poate.

Eu unul îndrăznesc să afirm că prefața unei cărți nu este necesară din următoarele motive:

61. Cei care întocmesc prefața unei cărți se lasă adeseori prinși în capcana desconspirării
acțiunii, venind cu argumente, dar mai ales cu citate din carte, anulând astfel interesul
pentru narațiunea în sine.
62. Categorisesc personajele și acțiunile lor cu atâta ardoare încât diminuează în mod
considerabil puterea imaginativă a cititorului, limitându-i puterea de înțelegere la un
anumit făgaș oarecum stereotipic, șablonard.
63. Întinzându-se, nu de puține ori, pe zeci de pagini, care alunecă în analize sintactice,
morfologice, tipologice sau etimologice, taie din elanul cititorilor care, nu au cu toții
același nivel de înțelegere (că doar autorul nu a scris doar pentru academicieni sau doar
pentru casnice!), plictisind prin redundanța unor cuvinte și expresii complicate, care te
duce cu gândul la o lucrare de doctorat, nicidecum la beletristică.
64. Uneori cel care întocmește prefața unei cărți este atât de entuziasmat, încât îți lasă
impresia că vrea să strălucească cu mult mai mult decât autorul, nu de puține ori terfelind
munca acestuia sub tropăitul unor imunde considerente.