Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a

acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].
Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a
acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii
comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei
adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea
valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său,
dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este
evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după
1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii
de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de
afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după
ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În
sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns
concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în
același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este
foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși
denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În
multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație
revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului Constituției nu găsesc (încă) o
utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o „[c]odificare[] constituțională a unor
aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și pentru conduita tuturor subiectelor de
drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă
și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de voinţă politică a guvernanţilor care s-au
succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat şi deplin idealurile respective în acte
normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile insurecţionale din decembrie 1989 au avut
ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă participare şi reprezentare socială, dar s-au
impus numai după ce au fost transpuse de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii
de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de
fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se
observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din
faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă
emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera
momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de
identificat o «ideație revoluționară»”[6]. Unii comentatori extrem de avizați ai textului
Constituției nu găsesc (încă) o utilitate practică a acestei adăugiri, pe care o consideră o
„[c]odificare[] constituțională a unor aspecte care pot avea valoare de reper moral pentru stat și
pentru conduita tuturor subiectelor de drept din cadrul său, dar care sunt lipsite de caracter
normativ”[4]. Alții au o abordare pozitivistă și afirmă că „este evidentă neputinţa sau lipsa de
voinţă politică a guvernanţilor care s-au succedat la putere după 1989, de a transpune cu adevărat
şi deplin idealurile respective în acte normative şi alte decizii de guvernare (…). Idealurile
insurecţionale din decembrie 1989 au avut ca sursă primară de afirmare revolta populară de largă
participare şi reprezentare socială, dar s-au impus numai după ce au fost transpuse de către
Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decizii de guvernare”[5]. În sfârșit, alții preferă să
releve complexitatea chestiunii, fără a încerca (de fapt) să ofere un răspuns concret: „[î]n ceea ce
privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai
complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat
și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de
«Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea,
diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»”[6].