Sunteți pe pagina 1din 205

Mama vitregă cea rea împreună cu tatăl micuților i-a dus pe aceștia în pădure, după care s-au

întors acasă. Dar Hansel și Gretel au găsit drumul înapoi spre casă datorită pietricelelor.
Următoarea zi, mama vitregă decide să-i ducă din nou în pădure. Dar nu l-a mai lăsat pe Hansel
să strângă pietricele albe, așa că micuții n-au mai găsit drumul spre casă și s-au pierdut.

Cum erau înfometați și obosiți, au început să meargă mai încet, dar ce să vezi? Au zărit în
apropiere o casă din turtă dulce. Fericiți pentru descoperire, începu să mănânce din ea, dar între
timp apăru o femeie bătrână care le spuse că va avea grijă de ei. La auzul acestei vești, Hansel și
Gretel s-au bucurat tare, ei neștiind că această femeie era o vrăjitoare.

Vrăjitoarea l-a pus pe Hansel într-o cușcă și a început să-l îngrașe ca să-l poată mânca, iar pe
Gretel a pus-o să facă toate treburile casnice.

Într-o zi femeia decise că este timpul să-l mănânce pe Hansel, așa că a pus-o pe Gretel să-i facă
focul. Gretel trebuia să se gândească rapid la un plan ca să-și salveze fratele. Când focul s-a
încins bine de tot, a chemat-o pe vrăjitoare și a rugat-o să vadă dacă a făcut bine.

Dar în timp ce vrăjitoarea verifica focul, Gretel a împins-o în flăcările mistuitoare, salvându-și
astfel fratele. Iar cei doi frați au scăpat. Și-au făcut o căsuță pentru ei, și-au găsit fiecare perechea
potrivită și au trăit fericiți toată viața.

S-ar putea să vă placă și