Într-o noapte de sâmbătă, le-a apărut bătrânilor în vis Sfânta Fecioară Maria și le-a spus

ca a doua zi, în drumul lor spre biserică, să ia primul lucru care le iese în cale, să îl
sărute și să îl pună în sân ca să îl ducă acasă.

A doua zi, bătrânii s-au pregătit și au plecat spre biserică. Pe drum, moșneagul a văzut o
pană pe care nu o recunoscu nicidecum. I-a arătat-o și bătrânei și au căzut de acord să o
păstreze. Au sărutat-o amândoi și au pus-o în sân. Când au ajuns acasă, au pus pana în fața
unei icoane.
Trecu o săptămâna de la găsirea penei și nimic nu s-a întâmplat. Duminica următoare,
când s-au întors bătrânii de la biserică, au găsit casa curată, focul făcut și mâncarea
aburindă pe masă. Ei nu înțelegeau ce s-a întâmplat! Pana se afla se afla în același loc
iar în casă nu era nici urmă de om!
Văzând toate acestea, la ce s-a gândit moșneagul? El i-a spus bătrânei că duminica
viitoare se va ascunde sub sobă în timp ce ea va merge la biserică. Zis și făcut!
Duminica următoare, bătrâna a plecat la biserică, iar moșneagul s-a pitit sub sobă.
După puțin timp, pana a sărit din fața icoanei și s-a transformat într-o fată foarte
frumoasă, cum bătrânul nu mai văzuse întreaga lui viață.
Ea a început să deretice prin casă, să facă focul și mâncare. Până să se întoarcă bătrâna de la
biserică, masa era deja pusă iar treaba terminată. De frică să nu dispară din nou fata,
moșneagul a ieșit de sub sobă și a prins-o de mână.

Văzându-se atinsă de un om, fata a știut că magia s-a rupt și că nu se mai putea
transforma în pană. Ea a început să plângă iar moșneagul o alinta cu vorbe dulci și
mângâieri părintești. Când s-a întors bătrâna, moșneagul i-a povestit cele întâmplate. Ei
erau amândoi nemaipomenit de bucuroși că aveau în sfârșit o copilă a lor.
Într-o zi, pe când stătea copila pe prispa casei, a văzut-o Soarele. Acesta s-a oprit pe
bolta cerului și s-a uitat la ea trei zile fără încetare, uimit de frumusețea ei. După acest
timp, Soarele s-a întors în palatele sale unde l-a întâmpinat mama lui. Ea l-a întrebat
cum de a stat atât de mult pe cer, încercând să afle dacă nu cumva a văzut pe cineva
care l-a fermecat. Știind adevărul, Soarele se gândea doar la cum ar putea să o aducă
pe fată în cer, la el.
Așa i-a venit ideea de a coborî din cer un leagăn fermecat. Bătrânii care urcau în leagăn
întinereau, oamenii urâți se înfrumusețau. Văzând acestea, bătrâna s-a
gândit că era perfect pentru copila sa. Ei erau bătrâni și nu le mai trebuia nimic acum, dar
voiau ca fata lor să fie fericită!
Văzând Soarele că fata s-a urcat în leagăn, imediat îi ridică în cer. Bătrâna, înspăimântată
de această ispravă, se necăji foarte tare și se căia spunând ar fi fost mai bine dacă era
mută și nu ar fi spus nimic. Auzind acestea, fata s-a gândit că este o idee bună să facă
pe muta acolo unde mergea.
Ajunsă în cer, în palatele Soarelui, fata nu a scos un sunet. Soarele îi vorbea, îi punea
întrebări și spera să reușească să o facă să vorbească - știa doar că fata nu era mută! Dar
încercările sale au fost zadarnice. Copila făcea însă treabă bună, orice trebuia în palat.
Părea că era acolo de când lumea! Așa că Soarelui i-a venit o idee.
Soarele s-a gândit să o trimită pe copilă să culeagă căpșuni în toiul iernii. Așa a cugetat el că
o va face să vorbească și, încrezător, i-a spus și ei dorința lui. Dar fata nu era surdă! Și-a pus
numaidecât șorțul și a plecat în căutarea căpșunilor, în acel tărâm în care atunci era iarnă.
A mers cât a mers și când a simțit un loc în care soarele o ardea mai tare în ceafă, a găsit
și căpșunile. Și-a umplut poala șorțului cu ele și s-a întors degrabă la Soare.
Dar înfuriată cum era că a bătut atâta cale ca să adune fructele, ea a uitat că trebuia să fie
mută și i-a spus Soarelui trântindu-i căpșunile pe masă:
— Na! Ți-am adus și căpșuni!
Atunci, de bucurie, Soarele s-a aplecat și a sărutat fata.
Dar în acel moment, copila s-a transformat în rândunică și a dat să zboare. Disperat,
Soarele a încercat să o prindă cu o mână, dar nu a făcut decât să îi zgârie gușa. Apoi, s-a
aruncat înspre ea și cu cealaltă mână, dar a rămas doar cu câteva pene din coada
păsării.

De aceea se spune că rândunica are gușa sângerie și coada bifurcată, de când a încercat
să o prindă Soarele. Și tot de atunci se spune că este foarte rapidă în zbor.