Legenda ghiocelului

de Ortansa Tancu

Vestitorii primaverii,ghiceii,cu petalele gingase ca niste clopotei albi,nu

asteapta ,ca celelalte flori sosirea lui martisor.De indata ce primele raze de soare
apar pe cer si prind sa topeasca covorul de omat al padurii,plapandele flori isi scot
timid capul din zapada,printre frunze si vreascuri uscate si se bucura de lumina si
caldura.
Florile de ghiocei, stranse in buchetele,sunt oferite celor dragi, in semn de
buna vestire a sfarsitului iernii.Copiii indragesc ghioceii a caror legenda este
frumoasa si trista.
Demult,tare demult traia intr-o casuta tupilata la marginea satului o familie
de oameni nevoiasi.Munceau cu totii:tata,mama si cei doi copii,Ghiocel si
Sorina.Dar numai in lipsuri isi duceau viata.Aveau pamant putin si se abatuse prin
partea locului o seceta cumplita care uscase toate semanaturile pe camp.In zadar au
trudit ei toata primavara si vara.Toamna n-au reusit sa stranga decat foarte putina
recolta.De aceea asa cun faceau cei mai multi tarani cu pamant putin plecau in
cautare de lucru prin colturile tarii.Asa ca a plecat si tatal lui Ghiocel si al Sorinei
sa munceasca pentru a-si salva familia de la foamete.
Lunile de toamna au trecut repede si a venit naprasnica iarna.O iarna cum
nu mai fusese demult prin acele locuri.O iarna cu multa zapada si geruri
cumplite.O duceau greu mama si copiii cu toate ca munceau si ei la oamenii
instariti din sat.Toate au mers cum au mers pana cand mama,slabita de munca si de
necazuri,cazu greu bolnava la pat.Din ziua aceea,Ghiocel,care era un baietel
harnic,lua asupra lui grijile gospodariei.Dar,Sorina ,cu toate ca era mai mica,nu se
lasa mai prejos si-si ajuta fratele,ingrijind de casa si de mama bolnava.Fel de fel de
ceaiuri ii faceau cei doi copii mamei,doar, doar o vor insanatosi.Insa mama slabea
din zi in zi mai mult.
Mult s-au mai inspaimantat bietii copii,cand au vazut ca lemnele pentru foc
sunt ispravite.Gandul ca mama lor va fi nevoita sa stea in frigii ingrozea.Ghiocel
hotari sa se duca in padure si sa aduca de acolo vreascuri pentru foc.
Sorina ii zise:
-Bine ,dar cum sa te duci singur,pe o vreme atat de rea?Nu vezi ce tare
ninge?Si ,apoi este asa de greu de mers iarna prin padure!Nu ,nu se poate sa te duci
singur.Merg si eu sa te ajut.
-Tu,Sorina,trebuie sa ai grija de mama.Cum sa o lasam singura?Nu vezi cat
este de slaba si fara putere?Voi merge singur.Nu-ti face griji!Voi aduce numai
atatea vreascuri cat voi putea purta in spinare....Si fara sa mai stea mult pe
ganduri,se inarma cu o secure,.lua o funie,o bucata de mamaliga,o ceapa si porni la
drum...
Ziua era mohorita si ninsoarea deasa.Dar ,Ghiocel mergea plin de speranta cu
gandul la mama lui.Trebuie cu orice pret sa aduca lemne.Inimosul baietel inainta
cu greu prin zapada inalta.Picioarele i se infundau si abia reusea sa si le traga..Cu
greu ajunse in padure.Ninsoare se intetise si cerul se intunecase si mai mult .Vantul
viscolea zapada plimband-o in toate directiile.Ghiocel a pus mana pe secure si
incepu sa taie vreascuri uscate.Zicea el:”Crengile uscate sunt mai usoare,ard mai
bine.Si apoi nici nu vreau sa tai crengi vii.Ar suferi bietii copaci.!”Tot adunand
vreascuri pe care le aseza in manunchi,se afunda mereu mai mult in padure.Le lega
apoi cu funia adusa de acasa si porni prin padure,cale intoarsa spre casa.
Merse el ce merse tarand vreascurile dupa el.Intoarcerea era si mai
anevoiasa.Vantul ii sufla in fata iar zapada ii ardea obrajii cu cruzime;simtea cum i
se taie rasuflarea.Ghiocel nu se dadu batut.Merse si merse sperand ca va iesi la
drumul ce duce spre sat.Dar in loc sa ajunga la drumul cunoscut se afunda mai
mult in padure.Din cauza viscolului si al intunericului car se lasase,Ghiocel rataci
drumul.Intr-un tarziu, bietul copil si-a dat seama ca nu mai are putere sa inainteze
si-si zise:”Sunt atat de obosit!Simt ca nu mai pot sa fac nici un pas...Sa las sarcina
de vreascuri si sa ma mai odihnesc putin ca sa mai capat putere!”Se aseza langa
vreascuri,obosit si flamand si adormi.Viscolul atat a asteptat.A tot suflat si a adunat
zapada in jurul lui pana a reusit sa-l acopere.
Acasa ,mama si Sorina erau nelinistite de intarzierea lui.Au adormit in zori
gandindu-se ca Ghiocel se va intoarce.Dar, dimineata s-a ivit,a trecut si ziua,apoi s-
a innoptat ,fara ca Ghiocel sa se intoarca....
Mama plangea si se zbuciuma:”Vai cum am putut sa-mi las baiatul sa plece pe
o vreme atat de cumplita!Am ramas fara baietelul meu.L-au sfasiat lupii...”Asa se
zbuciuma mama si lacrimile ii curgeau fara incetare.Acum m-as duce sa-mi caut
baiatul dar n-am putere sa ma tin pe picioare.
Sorina ,care-si iubea nespus de mult mama si fratele,a mangaiat-o cu vorbe
blande,reusind s-o mai linisteasca.Pana la urma fetita a luat hotararea sa se duca sa-
si caute fratiorul drag..De aceea a spus:
„-Mama,viscolul s-a mai linistit.Plec sa-l caut pe Ghiocel.Pana spre seara
sunt acasa.Uite ,iti las ceauiul si mancarea pe masa.In soba am pus cateva
lemne,asa ca va fi cald pana ma intorc.”S-a impotrivit mama cat a putut
dar,vazandu-i hotatrarea,o lasa sa plece.
Sorina indemnata de dorinta de a-si gasi fratele inainta cu spor prin zapada
mare.Ajunse in padure si incepu sa strige:”Ghioce!Ghiocel!”Dar numai ecoul ii
raspundea.Sorina nu se lasa.Merse cauta in stanga si-n dreapta si deodata ii aparu
in fata o zana frumoasa care-i spuse:
 „-Draga mea fetita,stiu ca iti cauti fratiorul,pe Ghiocel.Te-am auzit strigandu-
l.
-Da asa este.Ghiocel a plecat la padure sa aduca lemne pentru foc pentru ca
mama noastra sa nu mai sufere de frig.Dar nu s-a mai intors.Ajuta-ma, te rog, sa-l
gasesc!
-Te-as ajuta cu draga inima,dar vezi ,viscolul cel rau si vantul l-au inghetat si
i-au luat rasuflarea.Stiu ce bun fratior ai avut si mai stiu cat de mult va iubea.De
aceea pentru bunatatea lui,am sa fac ca in locul unde i-a ramas trupul fara suflare
si pe unde a trecut el sa rasara de sub zapada flori gingase.Florile sa-i poarte
numele si ele sa fie primul semn al primaverii.
Spunand acestea,zana se facu nevazuta.Atunci fetita se intoarse repede acasa
si-i povesti mamei cele intamplate.Isi ingriji mama cu multa dragoste iar cand
aceasta se insanatosi merse impreuna cu Sorina in padure si recunoscura locul pe
unde trecuse Ghiocel.”-Aici a pierit copilasul meu!”incepu mama sa planga,cand
vazu la adapostul vreascurilor,sub zapada care incepuse sa se topeasca,flori
gingase,albe ,semanand cu niste clopotei,care la adierea vantului spuneau”Noi
suntem...noi suntem ghioceii,vestitorii primaverii!”
Si de atunci, in fiecare an, ghioceii apar odata cu inceputul topirii zapezilor si
vestesc pe oameni sa se pregateasca pentru marea sarbatoare a primaverii.

ANEXA 2

“Cursa lui Ghiocel”

-joc distractiv-

Ghiocel a plecat
Sa aduca lemne.
Pe carare a apucat
Si mergea alene.
 De ghicesti unde era ?
Ghiocel al nostru.
Cu tine ma vei lua
Ghiocele draga!

Ai ghicit!Ai ghicit!
Ghiocel e-al nostru.
Fericit,multumit,
Tu ii reiei locul!
N-ai ghicit!N-ai ghicit!
Ce bine ne pare.
De acum ai sa fii
Ca si noi o floare!