Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt.

Din când în când, mai publica la Moscova, în

ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.
Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.
Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.
Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.
Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?
Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.

Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.

Nu, nu. Devenise un pigmeu, cum şi era, de fapt. Din când în când, mai publica la Moscova, în
ziare politice, atacându-l uneori chiar pe Ceauşescu.
Publica la Moscova?

Da. După aceea, după ce a căzut, după ’65. O dată, ţin minte, am fost întâmplător la aeroport,
împreună cu Stancu şi Macovescu, când a venit Ceauşescu. Şi când s-a apropiat să ne strângă
mâna, primele sale cuvinte au fost: „Aţi văzut ce-a zis colegul vostru în Pravda”? Şi-ntr-adevăr
Beniuc publicase la adresa comunismului prea naţionalist şi prea autonom. Deci, ruşii îi cultivau
puţin.

Avea legături cu propaganda rusească?

Nu ştiu. Asta nu pot să-ţi spun. El devenise după aceea total marginal şi neinteresant, şi toată
lumea îl ocolea cu un plictisit dispreţ. În orice caz, nu poate fi comparat cu Ezra Pound, de
exemplu.

Dar la 70 de ani, când i s-a publicat o carte, 70 de poeme, Nichita, i- a făcut un aprins elogiu.

Nichita făcea tot felul de elogii. Era uneori imprevizibil.

Iată scena povestită de un martor ocular: bătrânul Beniuc era micuţ, plăpând, şi Nichita – mare
şi blând. După ce a vorbit cu Nichita, lui Beniuc i- au dat lacrimile.