Sunteți pe pagina 1din 2

Legea iubirii – după OSHO

*
„Pentru rațiune iubirea e oarbă, iar pentru inimă rațiunea e proastă, stupidă; o
fi ea folositoare în ceea ce privește piața, dar nu e folositoare în ceea ce
privește viața. Așa că cei care trăiesc rațional trăiesc în piață, și tot ce transcede
piața, ce e mai important decât piața, e dincolo de ei, îi depășește. Ei nu-și dau
seama de ceea ce este mai important, nici nu-l întrezăresc măcar; acel
curcubeu nu apare niciodată în viața lor, el se înalță dincolo de ei. Ei trăiesc
ceea ce este lumesc, trivial. Lor nu li se întâmplă nimic poetic, în inima lor nu
coboară nici o cântare, pentru ei nici un dans nu e posibil – extazul nu e de ei.

Așa că nu contează că o numești credință oarbă, iubire sau capitulare –


numește-o cum îți place. Ține minte un singur lucru: ea trebuie să răsară din
simțirea ta, nu din mintea ta. Și nu-ți forța mintea să fie liderul, nu-ți forța
rațiunea să fie liderul, pentru că prin minte s-ar putea să devii mai puternic, dar
vei fi mai puțin fericit. Prin urmare, s-ar putea să realizezi multă bogăție, dar
lăuntric vei rămâne sărac. Prin minte s-ar putea să guvernezi mii de oameni, dar
nu vei fi un stăpân ca Buddha sau Iisus – în interior vei rămâne un sclav.

Așa că ai de ales. Dacă vrei mai multă putere, mai mulți bani, mai mult
prestigiu, urmează-ți rațiunea; dacă vrei mai multă fericire, mai multă liniște,
mai multă pace, mai mult Dumnezeu, mai mult extaz, nu-ți asculta rațiunea,
urmează-ți inima. Ele sunt două dimensiuni diferite, nu le confunda.

Decide bine, și apoi urmează un drum; omul nu poate trăi doar cu logică, Iisus
spunea că omul nu poate trăi numai cu pâine, eu spun că omul nu poate trăi
numai cu logică. Însă tu poți să încerci, și în acel efort ai să pierzi tot ce e viață,
tot ce merită și tot ce poate fi simțit ca fericire și beatitudine.”
*
foto > Forbidden Love,Digital Art
Din „Vedanta, 7 pași spre samadhi”, pag.293-294

S-ar putea să vă placă și