Tipul de personalitate influenţează felul în care comunicăm şi relaţionăm cu ceilalţi.

Dar
această influenţă este semnificativă pentru conflict doar în măsura în care ea se înscrie
în anumite tipare. Bineînţeles că relaţionăm altfel cu introvertiţii (cei centraţi pe sine)
decât cu extrovertiţii (cei centraţi pe lumea exterioară). Într-un fel vom avea o relaţie cu
un coleric sau un melancolic, tipurile de temperament instabile emoţional, şi în alt fel cu
un sangvinic sau un flegmatic, tipurile stabile.
 
Mult mai relevant este însă modul în care se exprima tipul de personalitate în
colaborare cu celelalte procese şi structuri psihice, legătură care a evoluat în funcţie de
experienţa de viaţă, de evoluţia persoanei. Unii dintre noi suntem flexibili, carismatici şi
reuşim natural să avem o relaţie bună cu ceilalţi, pe când alţii sunt dificili şi îi obosesc
sau îi supără frecvent pe cei din jur, fără a avea neapărat această intenţie. Avem
tendinţa de a-i evita pentru că nu întotdeauna avem chef de ei sau avem la dispoziţie
resursele necesare pentru a le face faţă. Există situaţii însă în care suntem obligaţi să
interacţionăm, ba mai mult, să ieşim cu bine dintr-un conflict cu ei şi să păstrăm o relaţie
bună şi după ce divergenţele s-au rezolvat.
 
Brinkman şi Kischner (1994) au descris 10 tipuri de persoane dificile:
 
Tancul - este agresiv, confruntativ, dă mereu vina pe altcineva şi nu reuşeşte să se
stăpânească;
Perfidul – atacă ascuns, folosind comentarii răutăcioase şi umor sarcastic;
Grenada – explodează zgomotos în legătură cu situaţii demult încheiate, care nu mai au
legătură cu cele prezente. Porneşte atacul folosind elemente prezente, apoi
divaghează;
Atoateştiutorul – nu tolerează discuţiile în contradictoriu şi corectările. Ceilalţi sunt
vinovaţi pentru orice merge rău;
Atoateştiutorul închipuit - pentru a câştiga atenţia şi respectul oamenilor, face des
exagerări şi afirmaţii pe care nu le-a verificat. Ştie suficient despre un subiect pentru a
face faţă unei conversaţii, apoi elaborează pe marginea celor cunoscute;
Serviabilul – vor să le facă pe plac celorlalţi şi fac deseori promisiuni sau îşi asumă
angajamente pe care nu vor reuşi să le respecte. Deşi nu se simt responsabili de
nerespectarea promisiunilor, suferă când consecinţele sunt negative. Aşadar, vor oferi
scuze şi explicaţii. Vor să trăiască în armonie, dar au tendinţa de a repeta
comportamentul, în ciuda scuzelor şi a noilor promisiuni că nu se va mai întâmpla;
Nehotărâtul – este obsedat de posibilele consecinţe negative ale fiecărei decizii, aşa că
amână la infinit sperând că va primi ca prin minune o idee mai bună;
Taciturnul – are o atitudine pasivă şi poate fi de două feluri: taciturnul concentrat pe
sarcină (convins că nu poate să-i determine pe ceilalţi să fie la fel de atenţi ca el, se
retrage şi refuză să mai facă ceva) şi taciturnul centrat pe persoană (se retrage în
tăcere atunci când armonia cu ceilalţi este pusă în pericol);
Negativistul - este perfecţionistul care vrea să îndeplinească sarcina fără erori şi, în
tentativa lui de a elimina posibilele erori şi slăbiciuni ale celorlalţi, precum şi toate
celelalte aspecte negative din jur, diminuează speranţa acestora şi distruge motivaţia
colaboratorilor;
Jeluitorul - se plânge constant de diferite aspecte şi situaţii din viaţa lui, dar nu are nici
cea mai vagă idee ce ar trebui să schimbe. Nu includem aici persoanele care se plâng
pentru a descărca stresul, ci cele care au dezvoltat un mod de a fi din asta, cel care se
văicăreşte constant fără a căuta sau a accepta soluţii.
 
 
  NOTĂ: pentru mai multe detalii privind diverse modalităţi de a interacţiona cu
aceste tipuri de persoane dificile puteţi consulta cartea „Conflictul interpersonal” de Ana
Stoica-Constantin.