Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie
Departamentul de Geografie Regională şi Mediu

GEOGRAFIA FIZICĂ A ROMÂNIEI

CURS nr. 5

Conf.univ.dr. Iuliana Vijulie

 Relieful României

 Unităţile morfostructurale au fost aduse la zi în diferite

perioade geologice, ulterior au intrat sub incidenţa
agenţilor modelatori externi;

 Relieful rezultat este un produs al interferenţelor şi

relaţiilor dintre mişcările tectonice, mişcările
epirogenetice (+; -) şi activitatea agenţilor exogeni;
 Modelarea reliefului României a început la sf.
Proterozoicului;

 În acest interval de timp (Ptz. - prezent), teritoriul

României a cunoscut condiţii climatice diferite, care au
impus predominarea unor agenţi de modelare şi crearea
unor forme de relief ce caracterizează un anumit regim
climatic;

 Relieful, care a rezultat în urma interacţiunii dintre

agenţii modelatori externi şi tectonică, poate fi grupat în
funcţie de tipurile genetice şi în funcţie de agenţii
predominanţi care l-au generat;
 Au existat etape în care au predominat:
1. procesele de eroziune;
2. procesele de acumulare (formarea piemonturilor, câmpiilor
piemontane etc.);

Fizionomia reliefului a fost impusă, în afara agenţilor modelatori, şi

de către litologie şi structură;

Relieful creat de agenţii exogeni – principalele siteme de modelare:

- denudaţional (a denuda = a goli);
- fluvio-lacustru;
- fluviatil;
- glaciar;
- periglaciar;
- eolian;
- marin.
 SISTEMUL DE MODELARE DENUDAŢIONAL

‘’totalitatea proceselor exogene ce determină îndepărtarea materialului de la nou

la vechi’’

Formele de relief denudaţional sunt reprezentate în peisajul

geomorfologic actual al României prin suprafeţele de nivelare
existente în regiunile carpatice, subcarpatice şi în cele de podiş;

Suprafeţele de nivelare sunt rezultatul unor îndelungate şi intense

procese de eroziune, în urma cărora denivelările (asperităţile
reliefului) au fost înlăturate, ajungându-se la suprafeţe relativ
netede sau uşor ondulate, care, în timpul formării lor, reprezentau
adevărate câmpii de eroziune (sau trepte extinse de eroziune);
 Cum le recunoaştem pe teren ?

În spaţiul carpatic, suprafeţele de nivelare (eroziune) sunt puse

în evidenţă prin prezenţa unor fragmente de platouri sau
interfluvii aproape orizontale sau uşor înclinate;

Cele mai vechi reliefuri de denudaţie se păstrează în regiunile

carpatice, respectiv în masivele cristalino-mezozoice;

 PEDIPLENA CARPATICĂ este cel mai vechi relief carpatic

(Posea, 1962). Modelarea ei a început imediat după
definitivarea structurală a masivelor cristalino-Mz., după
mişcările laramice (sf. Cr.);
NOŢIUNE: ‘’pediplenă’’ – suprafaţă uşor înclinată (‘’aproape câmpie’’); relief format din unirea mai multor
pedimente, deasupra cărora se înalţă martori insulari ‘’inselberguri’’; este formată într-un climat arid sau
semi-arid;
Relieful de pediplenă este un relief relict, reprezentând cel mai vechi
relief ce intră în alcătuirea Carpaţilor;

 Pediplena se păstrează pe cele mai înalte culmi ale Carpaţilor (în

zona cristalino-Mz.);

 Altitudinile diferite la care se află această suprafaţă de nivelare în

Carpaţi pun în evidenţă înălţările diferenţiate pe care le-au suferit
unităţile cristalino-Mz.
 PEDIPLENA CARPATICĂ
1.
(SUPRAFAŢA CULMILOR ÎNALTE CARPATICE)

 În C. Meridionali are cea mai uniformă şi cea mai extinsă

dezvoltare;

 A fost identificată de E. Martonne şi numită Platforma

BORĂSCU (după Muntele Borăscu - Masivul Godeanu);

 Caracterul de pediplenă al acestei suprafeţe de nivelare apare

foarte clar evidenţiat în M. Făgăraş (pe flancurile N şi S se
păstrează culmile bine nivelate ale acesteia, separate în partea
centrală de creste şi vârfuri reziduale);

 Este situată la altitudini cuprinse între 1900-2000 m;

În M. Banat, aceasta a fost identificată tot de E. Martonne;
 M. Semenic - Peneplena Semenicului, situată la 1200-1400 m;
 M. Almăjului - Suprafaţa Almăjului, situată la 800-1100 m;

În C. Orientali: se întâlneşte în masivele cristalino-Mz.;

 M. Rodna – 1800-2000 m (a fost numită de T. Morar, în 1937 –
Suprafaţa Nedeilor);
 M. Maramureş (apare sporadic);

În M. Apuseni – este cunoscută sub numele de Suprafaţa Fărcaş-

Cârligata (după numele unui sat şi a unui vârf din M. Bihor);
 M. Bihor (1100-1600 m);
 În V Apusenilor apare la altitudini de 1000-1100 m (după Gh. Pop);
Platforma Borăscu – M. Godeanu (1900-2000 m)

Foto: Mircea Moldovan

Vf. Borăscu Mare – 2158 m
M. Retezatului – partea de SV
http://retezatul.files.wordpress.com/2011/07/harta_google_borascu.png
 Vf. Gugu – 2291 m (Masivul Godeanu)
Platforma Borăscu
http://lh5.ggpht.com/-kiD_QBZzslw/SsB8OmI2DmI/AAAAAAAAK6g/cNWPsEQvggU/IMG_1156.JPG
Platforma Borăscu în M. Iezer

http://www.pensiunea-jupanitei.ro/fisiere/iezer_avion.jpg
Platforma Borăscu în M. Iezer

Suprafaţa Borăscu

Suprafaţa Râu-Şes

Foto: Laura Tîrlă

 Platforma Borăscu în M. Iezer

Foto: Ionuţ Săvulescu

Umăr de vale
Platforma Borăscu – M. Bucegi (Platoul Bucegilor)
 Munţii Făgăraş - pe flancurile N şi S se păstrează culmile bine nivelate
ale acestora, separate în partea centrală de creste şi vârfuri reziduale.

http://ruga.files.wordpress.com/2010/11/panorama-spre-muntii-fagaras.jpg

Suprafaţa BORĂSCU se păstrează sub forma unor poduri netede, cu suprafeţe de câţiva km²,
situate spre partea superioară a masivelor montane, suprafeţele în cauză fiind limitate de arcuri,
văi glaciare în Muntele Godeanu, Ţarcu, Cândrel, Iezer, în timp ce în Retezat, Parâng şi Făgăraş
acestea sunt dominate de existenţa crestelor şi a reliefului piramidal, mai înalt cu 200-300 m
făţă de suprafaţa de nivelare.
Făgăraş – Platforma Borăscu

http://lh4.ggpht.com/-_iw8mraxAR0/S3rjO3h3aWE/AAAAAAAAB_8/lx2PevK58lE/MuntiiFagarasCabanaBarcaciu.jpg
http://ruga.wordpress.com/2010/11/09/in-cozia-la-sfarsit-de-octombrie/panorama-spre-muntii-fagaras/
 M. Semenic - Peneplena Semenicului (1200-1400 m)

Foto: Laura Tîrlă

 Munţii Rodnei – Suprafaţa Nedeilor (1800-2000 m)

http://2.bp.blogspot.com/_JE5IKVrEhFw/S9C5g2J4Y2I/AAAAAAAAAkk/K0BIOhy80u0/s1600/Maramures+-+Muntii+Rodnei+-+07.08.2008+014.jpg
M. Rodnei – Vf. Pietrosu – 2303 m

Suprafaţa Nedeilor
M. Rodnei - Vf. Ineu – 2279 m

Suprafaţa Nedeilor
 Timpul de modelare a fost cuprins între mişcările laramice şi
mişcările savice (sf. Paleogen), care au produs primele
deformări ale Carpaţilor denudaţi la nivelul acestei platforme;

 Vârsta pediplenei carpatice – PALEOGENĂ;

 Caracterul de pediplenă al acestei suprafeţe s-a realizat sub un

climat tropical-subtropical, cu două anotimpuri (secetos, ploios);

 Condiţiile climatice au permis, pe de o parte, puternice alterări

(sez. ploios), iar pe de altă parte, au favorizat retragerea
versanţilor prin procese de pedimentaţie (sez. secetos);
 Ploile rare, torenţiale, din timpul sezonului secetos spălau
materialele dislocate (Posea, 2002);
 În urma acestor procese de nivelare, Carpaţii se prezentau sub
forma unor culmi netede, întinse, a căror altitudine era cuprinsă
între 400-800 m;

 După formarea Pediplenei carpatice, aceștia au fost afectaţi de

mişcările savice, stirice, at(t)ice, şi r(h)odano-valahe (sf. Pliocen-
Q);

 Aceasta a fost înălţată, datorită mişcărilor tectonice, de la

altitudini de câmpie la altitudini de munte.

 Primele înălţări care au afectat pediplena carpatică au fost

mişcările savice, acestea au creat un potenţial eroziv râurilor,
începând, deci, fracturarea și fragmentarea prin eroziune a
pediplenei;
 Deformările suprafeţei Borăscu în Masivul
Vânturariţa – Buila
Ca urmare a secvenţelor de formare, această pediplenă prezintă
adesea mai multe trepte sau diferenţieri de la o regiune la alta;
Mişcările savice sunt cele care impun deformări şi chiar
fracturări ale pediplenei;
Sursa: Laura Tîrlă, Bazinul hidrografic Olăneşti. Studiu de geomorfologie, 2011, teză de doctorat
Carstoplena Builei (Pediplena carpatică)
 Faţă de aceste noi niveluri de bază create, ulterioar, a început
modelarea celei de-a doua suprafeţe carpatice;

2. SUPRAFAŢA CULMILOR MEDII CARPATICE

S-a numit aşa ca urmare a poziţiei intermediare:
 deasupra – Pediplena carpatică;
 dedesubt – Suprafaţa carpatică de bordură (periferia
Carpaţilor);

 Suprafaţa culmilor medii carpatice s-a format în detrimentul

pediplenei carpatice;
 Este prima suprafaţă de nivelare care se extinde şi în aria
flişului în Carpații Orientali;
 În C. Meridionali: Râu-Şes (alt. 1400-1700 m);

 În C. Orientali: apare ca a doua suprafaţă de eroziune în zona

cristalino-Mz., dar ca primă suprafaţă de eroziune în unitatea
flişului, unde ocupă cele mai înalte culmi ale acestuia
(Platforma Bătrâna sau Cerbu (M. Rodnei) – Plaiurile I, II ... în
restul Orientalilor;

 M. Banat: Cârja-Tomnacica (700-1000 m – M. Semenic); 550-

800 în M. Almăj;

 M. Apuseni: Măguri-Mărişel (Platforma Ţara Moţilor) (800-

1200 m în centru; 700-800 în culmile periferice);
 Platforma Râu-Şes – Munţii Iezer
(1400-1700 m)

Foto: Ionuţ Săvulescu

Foto: Ionuţ Săvulescu
 Clăbucetele Predealului – Platforma Râu-Şes

http://www.mdrl.ro/_documente/turism/foto/turist_in_romania/mai_iunie/patrascu_mihaela_clabucet.jpg
Clăbucetele Predealului – Platforma Râu-Şes

http://www.zoso.ro/uploads/2010/04/predeal_clabucet.jpg
Munţii Bistriţei (C. Orientali) – deasupra platformei rămân vârfurile
(martori structurali şi petrografici)

http://www.allturism.ro/photoalbum/photoalbum_img/olqug8apqs6u.jpg
 Platforma Măguri-Mărişel în Apuseni – satul Mărişel

Foto: Laura Tîrlă

Foto: Cătălin Constantinescu
Foto: Cătălin Constantinescu
Foto: Cătălin Constantinescu
Foto: Cătălin Constantinescu
Foto: Cătălin Constantinescu
Platoul Padiş – 1200 m – Suprafaţa culmilor medii carpatice

http://v4.nonxt4.c.bigcache.googleapis.com/static.panoramio.com/photos/original/7012496.jpg?redirect_counter=1
Platoul Padiş – 1200 m – Suprafaţa culmilor medii carpatice

http://v7.cache3.c.bigcache.googleapis.com/static.panoramio.com/photos/original/40119694.jpg?redirect_counter=2
http://lh4.ggpht.com/-CgfEnm3TTpk/SlIEY1b_JyE/AAAAAAAACgY/K-gPfabGzPw/20090705PadisPauleasa.jpg
Platoul Padiş – Cabana Padiş – 1200 m – Suprafaţa culmilor medii carpatice

http://www.danielchirita.ro/wp-content/uploads/2009/05/padis_2.jpg
http://alpinet.org/foto/2010/11/08/NGM5OGY3OWJhZGM3MjI4YzRhNmMyZmJlYTkyMmZmMTfoto_102768.jpg
http://4.bp.blogspot.com/-jsmcBD1CwW4/Ta7Gf1zchOI/AAAAAAAAFvs/LY3wXIfLPGM/s1600/groapa%2Bruginoasa30%2Bharta%2B%2Bpadis
%252C%2Bcetatile%2Bponorulul%2Bapuseni.jpg
 S-a format în condiţiile unui climat mediteranean (vara – uscat;
iarna - umed) (Posea, 2002); alternarea sezoanelor a favorizat
dezagregarea pe versanţi şi nivelarea masivelor muntoase dinspre
exteriorul spre interirul acestora (glacisuri-pedimente);

 Modelarea ei a început imediat după mişcările savice (sf. Paleogen-

început Miocen) şi până la mişcările r(h)odanice (începutul
Pliocenului), în condiţii de linişte tectonică;

 De la nivelul culmilor periferice, aceasta se prelungeşte sub forma

unor culmi secundare de vale în lungul văilor, apărând ca un nivel
de vale situat sub Pediplena Carpatică;

 Vârsta – MIOCENĂ;

 Mişcările r(h)odanice au înălţat unitatea carpatică cu cele două

suprafeţe care se formaseră; adâncirea râurilor a fost din nou
impulsionată şi s-au creat condiţii pentru formarea celei de-a treia
suprafeţe de nivelare din Carpaţi;
3. SUPRAFAŢA CARPATICĂ DE BORDURĂ

Nivelul culmilor de la periferia Carpaţilor, culmi prin care Carpaţii

domină regiunile pericarpatice şi intracarpatice;

În timpul formării acestei suprafeţe au avut loc nivelări de vale,

rămase acum sub forma unor culmi secundare de-o parte şi alta a
văilor;

 Vârsta – PLIOCENĂ
 Modelarea: în condiţiile unui climat subtropical (mediteranean);

 Este singura suprafaţă care păstrează în componenţa ei şi resturi

ale unor suprafeţe de abraziune (prezenţa bazinelor marine –
Transilvan, Panonic, Getic);
 În Meridionali apare la 1000 – 1100 m (Platforma Gornoviţa);

 Este prezentă în toate celelalte masive carpatice, constituind

culmile periferice ale acestora, pătrunde şi în interiorul văilor sub
forma unor culmi secundare bine nivelate; ex. Suprafaţa
Mestecăniş (M. Rodnei) pentru Orientali (1000-1200 m); Suprafaţa
Feneş-Deva pt. Apuseni (600 m); Platforma Caraşului sau
Teregova pentru M. Banatului (600-900 m);

 În C. de Curbură, la periferia lor, are o alt. de 950 m, iar în lungul

văii Buzăului (în interiorul munţilor) ajunge la 1400-1450 m; acest
fapt pune în evidenţă înălţarea mai puternică a axului central al C.
de Curbură;
 A. Norton – a dovedit caracterul antecedent al văii Buzăului
(munţii se înălţau în timp ce Buzăul se adâncea).
Suprafaţa carpatică de bordură – Apuseni – Platoul Zece Hotare – bazinul Crişului
Repede
(Munţii Pădurea Craiului)

www.ciclism.ro
www.ciclism.ro
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/12/Zece_Hotare_Valea_Letei_02.jpg
www.ciclism.ro
Suprafaţa carpatică de bordură - Culoarul Timiş-Cerna

http://static.panoramio.com/photos/original/6363231.jpg
Suprafaţa carpatică de bordură – Pasul Prislop, 1100-1300 m

http://www.face-music.ch/fotosromania/prisloppass/marmur_g28.jpg
 Suprafaţa carpatică de bordură – Pasul Prislop, 1100-1300 m

Foto: Iuliana Vijulie

Suprafaţa carpatică de bordură – Pasul Prislop, 1100-1300 m

Foto: Iuliana Vijulie

Suprafaţa carpatică de bordură – Depresiunea Dornelor –
Platforma Dornelor - 950-1000 m
M. David, 1949.
http://www.allturism.ro/photoalbum/photoalbum_img/w6msj9zxlnkc.jpg
Sursa: Posea, 1997.
 Nivelurile de eroziune cu extindere mai mică (‘’umerii de vale’’)
s-au format după definitivarea ultimei suprafeţe de nivelare;

 Umerii de vale se păstrează pe flancurile văilor din aria flişului,

deasupra teraselor râurilor, fiind practic vorba despre o primă fază
de evoluţie a reţelei hidrografice (Posea et al., 1974).

 Râurile, impulsionate de mişcările valahe, s-au adâncit puternic,

iar materialele erodate în timpul formării acestor niveluri de vale
au fost depuse la periferia muntelui, sub formă de piemonturi (ex.
Piemontul Getic);

 Pasurile carpatice au fost modelate prin acţiunea combinată a unor

perechi de râuri care aveau cursuri opuse, astfel, râurile au evoluat
progresiv, prin eroziune regresivă, modelând în zona de obârşie
unele suprafeţe slab înclinate de tipul pasurilor – ex. prezenţa
Pasului Predeal.
 Bibliografie selectivă
• Coteţ, P. 1973. Geomorfologia României. Editura Tehnică, Bucureşti.
• Ielenicz, M., Pătru, I., 2005. Geografia fizică a României. Editura
Universitară, Bucureşti, ISBN 973-7787-47-1.
• Posea, G., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974. Relieful României. Editura
Ştiinţifică, Bucureşti.
• Posea, G., 1997. Suprafețe și nivele de eroziune, Revista de Geomorfologie,
nr. 1, p. 11-30.
• Posea, G., 2002. Geomorfologia României. Relief – tipuri, geneză, evoluţie,
regionare. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, p.444.
• Posea, G., 2003. Geografia Fizică a României, Editura Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti.
• Trif, S., 2018. Treptele de nivelare din Carpaţii Meridionali,
https://www.academia.edu/35943299/TREPTELE_DE_NIVELARE_DIN_
CARPA%C5%A2II_MERIDIONALI_Edi%C8%9Bia_a_II_a, accesat pe
20.10.2019.
•