DREPTURILE ȘI

RESPONSABILITĂȚILE
PACIENTULUI
Derivate din drepturile fundamentale ale omului la viață și sănătate și pot fi
drepturi sociale, adică care garantează accesibilitatea și echitatea în ceea ce privește
accesul la servicii medicale sau drepturi individuale care garantează respectarea
demnității și integrității ființei umane în cadrul oferirii serviciilor medicale.
Tratatele internaționale în domeniu au prioritate.
Drepturile pacientului urmează a fi realizate cu următoarele principii
a) respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a demnităţii fiinţei umane în
domeniul ocrotirii sănătăţii;
b) recunoaşterea vieţii umane, a sănătăţii omului ca valoare supremă;
c) orientarea spre menţinerea vieţii, a sănătăţii fizice şi psihice a pacientului în
procesul prestării serviciilor de sănătate;
d) respectarea valorilor morale şi culturale ale pacientului, a convingerilor lui
religioase şi filozofice;
e) recunoaşterea pacientului, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, a reprezentantului
său legal (a rudei apropiate), în calitate de participant principal la luarea deciziei
privind intervenţia medicală;
f) reglementarea drepturilor, responsabilităţilor şi a condiţiilor de limitare a
drepturilor pacientului în scopul protecţiei sănătăţii acestuia şi respectării drepturilor
altor persoane;
g) încrederea reciprocă dintre pacient şi lucrătorul medical.
 
Art 5 lege – o listă neexhaustivă a drepturilor
Art 20 legea ocrotirii sănătății:
   (2) Statul, în conformitate cu prevederile Constituţiei, garantează minimul asigurării
medicale gratuite cetăţenilor Republicii Moldova, care  cuprinde:
    a) măsurile profilactice antiepidemice şi serviciile medicale în limita programelor
naţionale prevăzute în bugetul de stat;
   b) asistenţa medicală în caz de urgenţe medico-chirurgicale cu pericol vital, cînd sînt
necesare una sau mai multe intervenţii realizate atît prin intermediul serviciului
prespitalicesc de asistenţă medicală urgentă, de asistenţă medicală primară acordată
de medicul de familie, cît şi prin structurile instituţiilor medico-sanitare de tip
ambulator sau staţionar, în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală şi mijloacelor bugetului de stat pe anul respectiv;
    c) asistenţa medicală urgentă prespitalicească, asistenţa medicală primară, precum
şi asistenţa medicală specializată de ambulator şi spitalicească în cazul maladiilor
social-condiţionate cu impact major asupra sănătăţii publice, conform unei liste
stabilite de Ministerul Sănătăţii;
    d) asistenţa medicală, prevăzută în Programul unic al asigurării obligatorii de
asistenţă medicală, persoanelor asigurate, inclusiv celor neangajate în cîmpul muncii,
pentru care plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este
statul.
 
Garanțiile se consideră un sistem de obligații stabilite prin acte normative  ce
asigură realizarea drepturilor și responsabilităților pacientului.
Totalitate de mecanisme..
Ex: dreptul la confidențialitate e consfințit în mai multe legi. Cum se garantează?
Prin garanții.
Constituie secret medical toate informațiile cu caracter medical cu privire la pacient
precum și alte informații care au devenit cunoscute prestatotului de servicii
medicale în procesul solicitării, acordării asistenței medicale sau ulterior acesteia.
Dreptul la viață și confidențialitate
DUDO stipulează în art 12 : nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa
privat personală, în familia sa, în domiciliul său sau în corespondența sa, nici la
atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecție, la
protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Dreptul la
confidențialitate a informației cu caracter privat este abordat în Convenția Eu a DO
prin prisma art 8. În deciziile sale, Cedo menționează că info ce se referă la
sănătatea unei persoane se includ în noțiunea de viață privată.  Din acest motiv
curtea a decis că respectarea confidențialității info despre sănătatea persoanei
constituie un principiu esențial al sistemului juridic din statele semnatare ale
convenției. Constituția Rm în art 28 declară: statul respectă și ocrotește viața
intimă, familială și privată. Noțiunea de drept cu caracter personal include datele
despre o persoană fizică ce permit identificarea ei directă sau indirectă. Deținătorii
de date cu caracter personal și terții care au primit acces la datele cu caracter
personal trebuie să asigure confidețialitatea unor astfel de date. Încălcarea
inviolabilității vieții personale e prevăzută și în codul de procedură penală și în
codul penal. Fiind prevăzute pedepse :

 Culegerea ilegală sau răspândirea cu bună știință a informațiilor ocrotite de

lege despre viață personală care constituie secret personal sau familial al altei
persoane fără consimțământul ei. Se pedepsește cu amendă în mărime de până
la 300 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității
de la 180 până la 240 ore.
 Culegerea ilegală a informațiilor menționate fără consimțământul persoanei,
cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a
 informației, se pedepsește cu amendă de la 200 până la 400 u.c. sau cu muncă
neremunerată de la 240 la 480 ore.
 Răspândirea info menționate mai sus
 într-un discurs public prin mass-media , prin folosirea intenționată a situației
din serviciu, se pedepsește cu amendă de la 200 la 500 u.c. sau cu privarea de
dreptul de a ocupa o anumită funcție sau de a exercita o activitate pe termen de
1 an sau cu muncă neremunerată de la 180 la 240 ore cu amendă aplicată
persoanei juridice în mărime de la 100 până la 2000 uc.

Datele cu caracter medical despre pacient constituie unul dintre elementele de bază 
ale dreptului la viața privată. Respectarea acestui drept e necesară în consolidarea
valorilor democratice spre care tinde RM.
Taina medicală ca noțiune  a apărut din antichitate și există până la momentul
actual în medicină de cca 2500 ani î.e.n. în jurământul lui Hippocrate se reflectă
expresia jurământului medical: toate cele ce ]n decursul exercițiului său sau în afara
exercițiului artei mele aș putea vedea sau auzi privind viața semenilor mei, ȘI
CARE NU TREBUIE DIVULGATĂ  le voi reține pentru mine socotind că toate
acestea au dreptul la cel mai deplin secret.
Confidențialitatea sau secretul profesional – obligația profesioniștilor de a păstra în
taină informațiile despre persoană atunci când respectivele informații sunt obținute
în timpul exercitării profesiei. Aceste info, inclusiv cele referitoare la starea sănătății
sau situația socială nu pot fi divulgate altei persoane decât cu acordul beneficiarului
sau clientului său.
Confidențialitatea informației medicale este o formă de respect care trebuie
acordată fiecărui individ fără discriminare. Medicul nu are dreptul să violeze viața
intimă a celui examinat care se află într-o situație reactivă generată de problemele
de sănătate pe care le are. Confidențialitatea este legată organic de categoriile de
datoria personală a lucrătorului medical și de încredere a pacientului. Datoria
profesională obligă lucrătorul medical să consideră binele pacientului drept scop
prioritar în exercitarea funcției de serviciu. Păstrarea tainei medicale devine un
răspuns etico-moral al lucrătorului medical echivalent încrederii pacientului și un
fel de răsplată pentru taină. Taina medicală, împreună cu dreptul la autonomie a
pacientului inițiază categoria confidențialității ce la momentul actual, în practica
medicală provoacă foarte multe dileme etice. Însă într-o societate ce nu reușește
deocamdată să asigure respectul și șanse egale pentru toți membrii săi, unele
categorii de pacienți pot fi supuși discriminării și stigmatizării, chiar dacă există legi
care le apără drepturile. În acest context este evident necesitatea confidențialității
următoarelor informații despre persoane:

 diagnosticul,
 efectuarea unor teste,
 angajarea unui comportament la risc
 asocierea partener-membru al familiei cu o persoană infectată cu HIV etc

astfel taina profesională în domeniul sănătății se va extinde asupra a tot ceea ce

medicul în timpul exercitării profesiei sale a aflat direct sau indirect  despre viața
intimă a celui examinat. Deosebim un șir de factori esențiali ce determină
importanța confidențialității în domeniul sănătății:

 protejarea intimității și a confidențialității, ce sunt valori fundamentale ale

fiecărui individ. Lumea interioară a pacientului e deschisă unui cerc restrâns
de persoane. Iar în procesul actului medical, lucrătorul medical va afla că
condiția stabilirii diagnosticului presupune anumite lucruri intime, ca garanția
de bază venită din partea medicului despre păstrarea confidențialității permite
pacientului a fi deschis fără nici o frică căi va fi încălcată intimitatea și că ar
putea fi umilit.
 Echilibrul între conștiința profesională și încrederea pacientului. Pacientul
trebuie să aibă încredere în orice acțiune a medicului. Aceasta va asigura
sinceritatea și eficiența.
 Realizarea dreptului la autonomie, ce presupune un control eficient al
momentelor decisive din viață. O persoană va conștientiza propria-i valoare,
responsabilitatea și autodeterminarea numai atunci când va fi apt să-și
controleze evenimentele din propria viață. Aceasta este condiția libertății
individuale, a dependenței minime de forțele externe ce tind să-l manipuleze.
Divulgarea face persoana să se simtă mai vulnerabilă și dependentă.
 Asigurarea imaginii și a popularității medicului în societate. O persoană are
dreptul și posibilitatea să-și aleagă medicul și instituția medicală.
 Protejarea statutului social al pacienților. Integrarea socială e în corelație cu
confidențialitatea. Divulgarea publică a unor info despre pacient pune în
pericol statutul lui social, cariera, relațiile cu cei din jur, fapt care poate avea
un impact nociv și asupra situației financiare a acestuia, de ex: prin pierderea
serviciului sau a clientelei. Astfel, persoanele cu HIV au tot dreptul să ceară
lucrătorului medical respectarea tainei medicale referitor la rezultatele pozitive
ale testului pentru a-și putea continua viața fără a fi excluși.

Păstrarea confidențialității presupune mai mult decât abținerea de la divulgare a

info în scris sau verbal. Sunt considerate violări ale dreptului la confidențialitate nu
numai acele situații în care medicul în mod activ, a furnizat info părților terțe. De
ex: un medic poate fi acuzat de neglijență în confidențialitate referitor la
informațiile cu privire la starea sănătății unui pacient, dacă acestea au putut fi cu
ușurință accesate și obținute din calculatorul medicului de către o persoană terță.
Legislația RM garantează persoanelor dreptul la confidențialitate ceea ce înseamnă
că personalul medical și alte persoane, în virtutea obligațiilor de servici, sunt
obligate să păstreze confidențialitatea acestor informații . medicii,  lucrătorii medico
sanitari și farmaciștii sunt obligați să păstreze secretul info referitor la boală, viață 
intimă, familială de care a luat cunoștință în exercițiul profesiunii lor, cu excepția
cazurilor de pericol a răspândirii maladiilor transmisibile, la cerea motivată a
organelor de urmărire penală, sau a instanțelor judecătorești.