CURS 12

TEMATICA CURSULUI

2. Dualitatea unda-corpuscul. Cuantificare (continuare)

2.2. Natura corpusculara a radiatiei

a) efectul fotoelectric
b) efectul Compton. Radiatia Röntgen.

2.3. Natura ondulatorie a particulelor

a) ipoteza De Broglie
b) comportarea ondulatorie a particulelor
c) grupul de unde. Principiul de imprecizie al lui
Heisenberg.
 2. Dualitatea unda-corpuscul.
Cuantificare (continuare)

2.2. Natura corpusculara a radiatiei

Vom prezenta cateva fenomene din care rezulta ca nu

numai emisia si absorbtia r.e.m. are un caracter discret ci si
radiatia insasi, deci vom evidential natura corpusculara a r.e.m.
unda (r.e.m.) ~ corpuscul (foton)

a) efectul fotoelectric (laborator): consta in emisia de electroni

de catre suprafata unui metal pe care cade un fascicul de
lumina ( cu o frecventa suficient de mare) (fig. 1).

C – catod
A – anod
V – Voltmetru
μA – microampermetru
T – tub vidat
LM – lumina monocromatica

In fig. 2 am aratat curbele volt-amperice. Se observa ca,

odata cu cresterea potentialului U
aplicat intre catod si anod, curentul
creste si apoi atinge o valoare Is
(curent de saturatie) constanta. Is
depinde de intensitatea r.e.m.
incidente. Pentru o anumita valoare
V0 a d.d.p. U curentul fotoelectric
se anuleaza. Aceasta marime se
numeste potential de blocare.
Legile efectului fotoelectric sunt:
 1. Intensitatea curentului fotoelectric de saturatie,
determinata de numarul de electroni care ies din substanta
(metal) in unitatea de timp, este proportionala cu intensitatea
radiatiei e.m. incidente.
2. Energia cinetica maxima a fotoelectronilor este
proportionala cu frecventa radiatiei incidente si nu depinde de
intensitatea acesteia.
3. Efectul fotoelectric se produce numai pentru radiatii
incidente a caror frecventa este mai mare decat o anumita
valoare υ0 numita frecventa de prag care este caracteristica
fiecarei substante (metal) in parte. Daca υ < υ0 efectul
fotoelectric nu se produce.
4. Efectul fotoelectric se produce instantaneu (t ≤ 10-9 s)
Aceste legi au putut fi explicate daca se admite ca r.e.m.
este discontinua: un flux de fotoni.

ω h
(1) W0 = hυ = h ⋅ = ⋅ ω = `hω
2π 2π
Daca aplicam legea conservarii energiei acestui fenomen
obtinem (deoarece fotonii cedeaza intreaga lor energie
electronilor din metal):

(2) hυ = Le + E c max
unde Le este lucrul mecanic de extractie si Ec max este energia
cinetica maxima a electronului emis de suprafata metalului.
Lucrul de extractie are valori cuprinse intre 0,5 eV; 5 eV.
Sarcina electronului este e = 1,6 . 10-19 c si electron-voltul este
o unitate de energie:
(3) 1eV = 1,6 ⋅ 10 −19 J

b) efectul Compton. Radiatia Röntgen

 In urma ciocnirilor electronilor cu viteze mari de suprafata
unui metal, acesta emite u.e.m. de frecventa mare, cunoscute
sub denumirea de radiatie X sau radiatie Röntgen. Radiatia X
(RR) se obtine (fig. 3) cu un dispozitiv alcatuit din:

B – balon vidat
A – anod
c – catod incalzit de un filament
I.T. – sursa de inalta tensiune (~
KV)

Frecventa u.e.m. care alcatuiesc

radiatia Röntgen (RR.) este f. mare.
Lungimea lor de unda λ este cuprinsa intre 0,1 A0 si 100 A0 ( 1
A0 = 10-10 m). RR. a putut fi studiata cu ajutorul fenomenului
de difractie pe cristale. Emisia RR. poate fi explicata in cadrul
teoriei cuantice a atomilor.

O confirmare a naturii corpusculare a radiatiei Röntgen o

furnizeaza efectul Compon. Aceasta este procesul de ciocnire
elastica intre fotonii incidenti si electronii substantei, aflati
initial in repaus (fig. 4).
hυr – energia fotonilor incidenti
`hk - impulsul fotonilor incidenti
hυ’
r
– energia fotonilor emergenti
`hk ' - impulsul fotonilor emergenti
mc2 – energia electronului emergent
mv - impulsul electronului emergent.

Fotonii incidenti au energia (expresia (1)):

W = hυ = `hω
si impulsul
W r hυ k h k h
(4) p= u= ⋅ = ⋅ = k = `hk
c c k λ k 2π
2π
unde k = u este vectorul de unda si u versorul directiei de
λ
propagare a fotonului.
Sa aplicam legile conservarii impulsului si energiei acestui
fenomen. Initial electronul este in repaus
 ⎧`hk = `h k ' + mv λ = cT =
c
⎪ υ
(5) ⎨
⎪hυ + m c 2 = hυ '+ mc 2 c
λ ' = cT ' =
⎩ 0 υ'
Aceste relatii dau posibilitatea sa se stabileasca o legatura
intre lungimea de unda a fotonului incident λ si lungimea de
unda a fotonului emergent (difuzat) λ’. Aceasta este:
h 2h θ
(6) λ − λ'= (1 − cos θ ) = sin 2

m0 c m0 c 2
Aceasta este formula lui Compton. Marimea Λ = h se
m0 c
numeste lungime de unda Compton. Λ = 0,0242 A . 0

Acest fenomen constituie o confirmare a faptului ca r.e.m.

consta din cuante (fotoni) care poseda energia W si impuls p .

2.2. Natura ondulatorie a particulelor

Principiul dualitatii unda corpuscul extens la toate

particulele (atomice, subatomice, etc) a constituit punctul de
plecare in dezvoltarea mecanicii cuantice.
a) Ipoteza de Broglie
A considerat ca, deoarece r.e.m. are un caracter dual unda-
particula, acest aspect trebuie atribuit tuturor particulelor. Deci
in anumite situatii particulele se pot manifesta ca unde. Acestea
sunt undele de Broglie.
Tabel 1
Caracterul dual al Caracterul dual al
r.e.m. particulelor
impuls h h
p = ; p = `h k mv = ; p = `h k
λ λ
energie W = hυ = `hω W = `hω ; ω = 2πυ
 m0
In Tabelul 1. m = este masa de miscare a particulei si m0
υ2
1−
c2
este masa de repus. Constanta `h si vectorul de unda sunt:
h r
(7) `h =
2π ;
k = k ⋅u

unde u este versorul directiei de propagare a undei

(particulei).

b) Comportarea ondulatorie a particulelor

Sa calculam lungimea de unda λ in cazul unui electron
accelerat sub o d.d.p. U = 100 V.
Deoarece viteza electronilor accelerate sub aceasta d.d.p. este
mica in comparative cu viteza luminii in vid c, se pot negliza
efectele relativiste.
m0 v 2 p
eU = ; eU = 2
2 2m 0
h h 6,62 ⋅ 10 −34 J ⋅ s
λ= = =
p 2m0 eU 2 ⋅ 9,11 ⋅ 10 −31 Kg ⋅ 1,6 ⋅ 10 −19 c ⋅ 10 2 v
λ = 1,2 ⋅ 10 −10
Aceasta valoare este comparabila cu lungimea de unda a
radiaxiei X. Daca potentialul de accelerare creste, lungimea de
unda scade. Se obtin figurile de interferenta prin difractie
asemanatoare cu cele obtinute cu r.e.m.
Pe acest principiu s-au construit microscoapele electronice.
Folosirea electronilor duce la cresterea puterii de separare,
datorita valorii mici a lungimii de unda asociata, daca electronii
sunt accelerate corespunzator. Experimental s-a confirmat ca
toate microparticulele manifesta atat caracterul de unda cat si
pe cel de corpuscul.
 c) Grupul de unde

Sa consideram unde plane associate care se propaga dupa axa

Ox
i ( kx ± ωt )
(7) Ψ ( x, t ) = Ae i (ωt m kx ) ~ Ae
Dupa cum am vazut, aceasta expresie descrie o unda infinita in
spatiu si timp. Pentru a obtine unda atasata particulelei (care
este localizata in spatiu) trebuie sa suprapunem un numar
infinit de unde de tipul (7) pentru a obtine un grup de unde:
(8) Ψ ( x, t ) = ∑ An ei ( k n x −ω n t )
n

sau
+∞
(9) Ψ ( x, t ) = ∫ A(k )e
i ( kx −ωt )
dk
−∞

Se arata ca un pachet de unde , care este localizat intr-o regiune

finite din spatiu, se poate obtine numai daca consideram
suprapunerea unui numar foarte mare de unde care au numarul
de unda k cuprins intr-un anumit interval Δk. Cu cat Δk este
mai mic cu atat parchetul de unde este mai extins in spatiu, si
invers.
Daca Δk este mic, particula are un impuls
p = `hk
bine determinat. Dar in acest caz pozitia sa este nedefinita.
Invers, daca localizarea particulei este bine definite, impulsul
este nedefinit. Aceasra observatie constituie principiul de
imprecizie al lui Heisenberg. Pentru a ilustra acest adevar sa
consideram difractia unui electron cu impuls bine definit p
care se deplaseaza uniform dupa directia OZ, si intalneste o
fanta de deschidere a (fig. 5)
 Daca electronul trece prin fanta inseamna ca coordonata x
este determinate cu precizia a = Δx.
Prezenta fantei va produce difractia undei asociata
electronului.
Daca ne limitam la maximul central de difractie apare o
imprecizie asupra impulsului egala cu Δ p (fig. 5): x

Δp x = p sin ϕ
unde φ este unghiul corespunzator minimului de ord I pentru
difractia pe o fanta:
a sin ϕ = nλ cu n = 1
λ λ
sin ϕ = =
a Δx
λ h 2π
Δp x = p sau Δx ⋅ Δp x = `hK ⋅ λ = ⋅ ⋅λ
Δx 2π λ

deci ~h
Δx ⋅ Δp x
O demonstratie riguroasa arata ca:
`h
Δx ⋅ Δp x ≥
2
`h
Δy ⋅ Δp y ≥
2
(10) Δz ⋅ Δp z ≥
`h
2
`h
Δt ⋅ ΔW ≥
2
 Acestea sunt relatiile nedeterminare. Aceasta afirmatie
este o lege fundamentala a naturii. In mecanica clasica h este o
constanta a carei valoare, foarte mica, poate fi considerate zero.
In mecanica cuantica relatiile (10) guverneaza comportarea
particulelor.
Functia de unda Ψ (r , t ) are urmatoarele proprietati:
1. Ψ = dP ; dP – este probalitatea ca particula sa se gaseasca
2

dV
in volumul dV
2. P = ∫ Ψ dV ; P – probabilitatea ca particula sa se gaseasca in
2

(D)

domeniul (D)
3. ∫ Ψ dV = 1; conditia de normare
2

(∞)

4. Ψ (r, t )trebuie sa fie:

- univoca
- continua
- cu derivate de ord I continua