Economia circulară este un 

model de producție și consum care implică partajarea,

reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât
mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins.
În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge
la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul
economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din nou și din nou, creând
astfel o valoare suplimentară.
Economia circulară se abate de la modelul economic tradițional, liniar, care se bazează
pe un model de ia-fă-consumă-aruncă. Acest model se bazează pe cantități mari de
materiale și energie ieftine, ușor accesibile.

 De asemenea, o parte a acestui model este programarea uzurii - conceperea unui

produs pentru a avea o durată limitată de viață pentru a încuraja consumatorii să
cumpere unul nou. Parlamentul European a solicitat măsuri de combatere a acestei
practici.

Termenul se referă la mai mult decât producția și consumul de bunuri și servicii,

include atăt trecerea de la folosirea combustibililor fosili către folosirea energiei
regenerabile, cât și rolul diversității ca o caracteristică a sistemelor reziliente și
productive. Deasemenea, include discuția despre rolului banilor și a finanțelor ca parte
a unei dezbateri mai largi, și unii dintre pionerii ei au făcut apel la modernizare
metodelor de masurare a performanțelor economice.
 Capitalurile fac parte dintre factorii de producţie (natura, munca, capitalul,
informaţia etc.).
Având un rol de o asemenea importanţă, conceptul de capital, modul de formare
a capitalurilor, alocarea lor în cadrul proceselor economice, modul lor de utilizare şi
finalitatea utilizării lor trebuie să fie cunoscute şi stăpânite.
Pentru cunoaşterea şi stăpânirea acestora, capitalurile se clasifică după criterii
multiple, în funcţie de scopul urmărit.
Dintre aceste criterii, unele sunt de mai mare circulaţie şi, ca urmare, le
enumerăm mai jos:
 după modul în care participă la procesele economice, se consumă şi se înlocuiesc,
capitalurile, se clasifică în:
 capitalul fix;
 capitalul circulant;
 după conţinutul lor:
 capitalul economic;
 capitalul permanent;
 capitalul de lucru (fondul de rulment);
 după forma de proprietate:
 capitalul propriu;
 capitalul împrumutat;
 după rolul şi forma capitalului:
 capital productiv;
 capital financiar;
 după modul de participare a proprietarilor la formarea capitalurilor:
 capital subscris;
 capital vărsat;
 capital nevărsat.
Întrucât, până nu demult, în România noţiunea de capital avea o circulaţie
restrânsă şi uneori era utilizată ca o categorie economică nedorită, definirea acestor
categorii este în curs de cristalizare, de aşezare etc., astfel încât toţi utilizatorii lor să
înţeleagă acelaşi lucru atunci când le utilizează.
 Definirea capitalurilor

I. După modul în care participă la procesele economice:

1. Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului productiv format din bunuri de
lungă durată ce servescca instrumente ale muncii oamenilor în mai multe cicluri
de producţie, care se consumă treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de
folosire.
Capitalul fix reprezintă partea cea mai activă, motiv pentru care creşterea cantitativă
concomitent cu îmbunătăţirea performanţelor tehnice, reprezintă calea principală de
introducere a tehnicii noi, de creştere a volumului fizic al producţiei şi de sporire a
productivităţii muncii.
În unităţile industriei si serviciilor rurale, capitalul fix este format dintr-o mare
varietate de mijloace de munca, în consecinţă se impune o clasificare a acestora în
anumite grupe care să le apropie cât mai mult in ceea ce priveşte :
• destinaţia lor tehnică şi de producţie;
• gradul de influenţă asupra activităţii productive;
• durata de funcţionare.
Clasificarea componentelor capitalului fix având drept criterii cumulative, are
importanţă practică, deoarece ea permite alcătuirea unei grupări cât mai omogene
privind perioada de funcţionare şi recuperare a valorii lor prin cotele de amortizare
care se includ în cheltuielile de producţie ale unităţii şi influenţează decisiv eficienţa
economică a produselor sau a serviciilor realizate.
Având drept criteriu cumulativ: forma materială; destinaţia tehnologică; modul de
acţionare asupra obiectelor muncii, capitalul fix se compune din următoarele :

 clădiri, care delimitează şi amenajează un anumit spaţiu cu scopul de a crea

condiţii de mediu necesare desfăşurării normale a diferitelor activităţi
economice şi sociale, productive si neproductive;
 construcţii speciale, cu anumite caracteristici constructive şi funcţionale, ca de
exemplu: rezervoare de apă, silozuri, canale etc.;
 maşini de forţă şi utilaje energetice;
 maşini, instalaţii de lucru;
 aparate si instrumente de măsură, control si reglare;
 mijloace de transport;
 utilaje, accesorii de producţie;
  inventar gospodăresc etc.
Există şi alte criterii de clasificare a capitalului fix.
În componentele capitalului fix nu sunt cuprinse următoarele :
 motoarele, aparatele şi subansamblele procurate pentru înlocuirea
componentelor uzate;

 sculele, instrumentele şi dispozitivele speciale care se folosesc

pentru fabricarea unor produse care reprezintă obiectul unor
 comenzi speciale (valoarea integrală se repartizează asupra
acestora);
 prototipurile care servesc ca model de executare a producţiei de
serie etc.
2.CAPITALUL CIRCULANT reprezinta acea parte a capitalului tehnic care
se consuma in fiecare ciclu al productiei, participa cu intreaga lui expresie baneasca la
formarea costurilor si se inlocuieste dupa fiecare consumare, odata cu reluarea unui
nou ciclu, cantitatea de stocuri de materiale, materii prime, combustibili si
semifabricate de care dispune intreprinzatorul.
O alta definitie a capitalului circular este:
Capitalul circulant este acea parte din capital care aduce profit prin faptul că
circulă şi îşi schimbă stăpânul, iar cealaltă parte din capital care nu părăseşte
manufactura şi aduce profit numai indirect, cu ajutorul capitalului circulant este numit

Corporale
Capital Active
fix imobilizate necorporale

financiare
Capital stocuri
total
Capital Active
Creanţe şi valori realizabile în termen scurt
circulant circulante

Disponibilităţi
băneşti

capital fix.
II. Dupa continut:

1. Capitalul economic reprezintă totalitatea activului bilanţului contabil al firmei,

fiind format din bunuri şi valori, respectiv a pasivului bilanţului, format din
drepturi de proprietate şi din obligaţii.

2. Capitalul permanent este format din capitalul propriu împreună cu

împrumuturile pe termen mediu şi cele pe termen lung.

3. Capitalul de lucru (fondul de rulment) reprezintă capitalul permanent, din care

se scad imobilizările (activele corporale şi necorporale, la valoarea lor netă).
Capitalul de lucru, în condiţii normale, trebuie să acopere necesarul de fond de
rulment, care, în general, rezultă din următoarea relaţie:
NFR = S + C – D
în care:
NFR – necesarul de fond de rulment;
S – stocurile de active circulante;
C – creanţele;
D – datoriile.
Condiţiile complexe în care îşi desfăşoară firmele activitatea, dinamica acestor
condiţii, structura, volumul şi dinamica fluxurilor de numerar din cadrul lor fac ca, de
regulă, să apară diferenţe între capitalul de lucru (FR) şi NFR, diferenţe care, în funcţie
de sensul lor, au conotaţii importante şi impun măsuri manageriale diferite, specifice,
de soluţionare, astfel:
FR > NFR = EFR (excedent de fond de rulment);
FR < NFR = DFR (deficit de fond de rulment).
Deci, atunci când capitalul de lucru este mai mare decât necesarul de fond de
rulment, avem de-a face cu un excedent, care trebuie să fie plasat în condiţii
favorabile, ca timp (astfel încât să poată fi recuperat şi utilizat la nevoie) şi ca
randament (adică la o dobândă, dividend, sau curs bursier), care să satisfacă interesele
din cadrul firmei, menţionate, şi în primul rând pe cele ale deţinătorilor de capitaluri.
Atunci când capitalul de lucru este mai mic decât necesarul de fond de rulment,
s-a creat un deficit care trebuie acoperit prin apelare la surse financiare suplimentare
(de regulă, la credite de trezorerie), care evident, ca orice marfă, au un cost ale cărui
implicaţii trebuie să fie bine analizate şi transformate în măsurile de corecţie ce se
impun (de regulă, pentru lichidarea imobilizărilor de active circulante).
III. După forma de proprietate:

1. Capitalul propriu reprezintă diferenţa dintre capitalul economic şi datoriile

firmei.

2. Capitalul împrumutat este, ceea ce îi spune numele, capitalul altora, pe care

firma trebuie să-l remunereze şi ramburseze.
În legătură cu forma de proprietate a capitalurilor, sunt situaţii frecvente în care
capitalurile proprii sunt mai scumpe decât cele împrumutate, situaţie care a generat
sintagma că este mai profitabil să lucrezi cu banii altora.
Această stare de lucruri derivă din riscul plasamentelor şi, evident, din
randamentul pretins de plasator pentru a-şi asuma riscul respectiv. De pildă,
plasamentul într-o firmă este mai riscant decât dacă s-ar face într-o bancă sau în alte
zone, cu remuneraţie fixă, cel puţin din două motive:
 remunerarea capitalurilor plasate în firmă se face prin dividende acordate din
profit, ori nivelul profitului este rezultanta unei multitudini de factori greu de
gestionat, mulţi fiind imprevizibili, derivaţi dintr-o stare de incertitudine specifică;
 recuperarea capitalurilor avansate este condiţionată de bonitatea firmei (lichiditate,
solvabilitate, profitabilitate), care ţine, de asemenea, de cel puţin aceleaşi stări de
lucruri, redate la aliniatul precedent.
Ca urmare, deţinătorii de capitaluri îşi plasează fondurile în cadrul firmei numai
dacă dividendul oferit este mai mare decât dobânda oferită de bancă sau remuneraţia
ce i se oferă la alte forme de plasament, or, această diferenţă duce la un cost al
capitalurilor mai mare.
IV. După rolul şi forma capitalului:

1. Capitalul productiv este o noţiune mai puţin conturată şi ar putea fi considerat

capitalul necesar derulării ciclului de exploatare. Capitalul productiv se întâlneşte
sub două forme:
 capital real, numit si capital tangibil, format din bunuri materiale;
 capital uman, numit şi capital intangibil.

2. Capital financiar este reprezentat de instrumentele prin care se constituie

capitalul real respectiv acţiuni, obligaţiuni etc., sau care facilitează folosirea lui
adică diverse titluri de credit precum şi efecte comerciale (cambii, bilete la ordin,
cecuri etc.). Prin modul lor de circulaţie capitalul fictiv poate contribui pozitiv sau
negativ la surplusul monetar al firmei consecinţă a diferenţelor înregistrate dintre
preţurile de cumpărare şi de vânzare.

V.După modul de participare a proprietarilor la formarea capitalurilor:

1. Capitalul subscris reprezintă însumarea valorii acţiunilor pentru care fiecare

deţinător de capital a subscris atunci când a avut loc oferta (licitaţia).
2. Capitalul vărsat este valoarea acţiunilor subscrise, transformate în lichiditate, prin
depunerea numerarului echivalent la casierie sau în contul firmei.
3. Capitalul nevărsat, care este partea de acţiuni subscrise al căror preţ nu a fost
vărsat în contul firmei (cu implicaţii multiple şi foarte serioase).
In concluzie capitalul poate fi considerat stalpul constituirii si functionarii unei
societati comerciale.
Analiza tehnica se realizează prin studierea evoluției trecute a valorilor mobiliare și
pe baza acesteia se incearcă a se prevedea evoluția viitoare a acestora. Principalul
instrument utilizat este analiza grafică și diferite statistici privind istoricul cursului
valorii mobiliare studiate. In acest caz se considera ca evolutia viitoare a cursului
valorilor mobiliare poate fi determinata, pe termen scurt, prin analiza evolutiei trecute.
Principalul interes este identificarea unor maxime respectiv minime locale care permit
cunoasterea celor mai bune momente de vanzare respectiv cumparare.

Analiza fundamentala se realizeaza prin studierea indicatorilor financiari ai unei

firme si a conjuncturii economice generale pentru a valoarea intrinseca a unei firme si
pretul real al actiunilor sale si a prevede evolutia viitoare pe termen lung al acestora
(Analiza fundamentala poate fi realizata in doua moduri: "top-bottom" - analiza incepe
studierea de la nivel macroecomic, se continua cu domeniul de activitate in care se
inscrie activitatea firmei studiate si se incheie cu analiza detaliata a firmei propriu-zise
si "bottom-top" - analiza fundamentala a societatii se desfasoara asemantor, dar in sens
invers.

Principalele evenimente care determina ajustarea indicelui sunt urmatoarele:

 divizari (splits) sau consolidari ale actiunilor incluse in portofoliul indicelui

 modificarea componentei indicelui (inlociuirea unui simbol in portofoliul
indicelui)
 modificari survenite in capitalizarea unei societati ale carei actiuni sunt incluse
in portofoliul indicelui, care ar putea duce la depasirea limitei ponderii
procentuale admise in capitalizarea totala a simbolurilor incluse in indice
 modificari de capital (majorari/diminuari) pentru o societate ale carei actiuni
sunt incluse in indice.).