TEMA 1. INTRODUCERE ÎN DISCIPLINA MANAGEMENTUL OPERAȚIUNILOR.

1.1. Managementul operațiunilor - concept, conţinut şi obiective

1.2. Premise ale apariţiei, evoluţia şi tendinţe în managementul operațiunilor
1.3. Întreprinderea - obiect al Managementului operațiunilor

1.1. MANAGEMENTUL OPERAȚIUNILOR - CONCEPT, CONŢINUT ŞI OBIECTIVE

Managementul operațiunilor – procesul de gestiune a resurselor necesare realizării cantității stabilite de

produse, care sunt în concordanță cu cerințele pieței
Managementul operațiunilor – managementul procesului de conversie, care transformă intrările (teren, forța
de muncă, capital și management) în ieșiri (bunuri și servicii).
Obiectul de bază al managementului operațiunilor sunt operațiile și procesele.
Tabelul 1.1. Terminologia de bază
Termen Semnificație
Producere Fabricarea, producția, crearea oricăror produse, precum și lucrări directe ce țin de
fabricarea produselor
Operațiune Acțiunile separate într-o serie de alte similare. Există operațiuni de producție și
operațiuni de servicii
Sistem de Un sistem care utilizează resursele materiale, informaționale și financiare (intrări) în
operațiuni vederea transformării lor în rezultat (ieșiri): produse sau servicii
Business-proces Totalitatea activităților durabile și interdependente care transformă "intrările" în
"ieșiri" ce prezintă valoare pentru utilizatorul final
Intrări Sunt constituite din materii prime, materiale, semifabricate, forţa de muncă, energie,
informaţii etc. și cuprind acele elemente care, de regulă, formează cheltuielile variabile
Ieşiri Sunt formate din produse, lucrări sau servicii şi constituie scopul pentru care s-a creat
unitatea economică

Tabelul 1.2. Diferențe între bunuri și servicii

Bunuri
Produsul este fabricat înainte de a fi adus pe
piaţă.
Performanţa şi calitatea sunt atribuite de
producător
Producătorul stăpâneşte rezultatul şi e
responsabil de acesta
Bunurile se schimbă pe piaţă, aceasta
exercitând un rol regulator.
Servicii
Serviciul nu există înainte, el e creat pe măsură ce se
derulează producţia.
Performanța şi calitatea sunt în responsabilitatea atât a
producătorului cât şi a consumatorului
Producătorul nu dispune de o adevărată stăpânire a
rezultatului lui. Producătorul nu se poate angaja asupra
rezultatului.
Piaţa nu mai este locul de determinare a prețurilor şi
cantităţilor; negocierea şi informaţia devin determinante

Tabelul 1.3. Distincția dintre operațiunile de producție și servicii

Caracteristici
Natura produselor
Consumul de produse
Natura activității
Gradul de contact cu
clientul
Participarea clientului la
procesul de conversie
(transformare)
Măsurarea randamentului
Operațiuni de producție Operațiuni de servicii
Produse tangibile Produse intangibile
În timp Pe loc
locuri de munca care folosesc mai puțină forță posturi care folosesc mai multă forță
de muncă și mai mult echipament de muncă și mai puțin echipament
Contact redus Contact direct
Nici o participare Participare frecventă
Metode sofisticate de măsurare a activităților Metode elementare de măsurare a
de producție și de reducere a consumului pe activităților de conversie și de reducere
măsura realizării produselor a consumului.

1
2
 Principalele elemente comune ale proceselor de operațiuni de bunuri sau servicii
 au un proces de conversie (procesul de transformare a intrărilor - forța de muncă, capital, teren și
management - în ieșiri: bunuri și servicii);
 obțin feedback informațional în legătură cu activitățile din sistemul de operațiuni.

Tabelul 1.4. Operațiuni în câteva tipuri de organizații

Activități Furnizor de servicii Lanț de fast-food Organizație Producător de
funcționale de bază Internet (ISP) internațională de mobilă
caritate

Dezvoltare Concepe servicii noi și Concepe meniuri. Elaborează noi campanii Proiectează mobilier
produse/servicii contractează conținut Proiectează decor de apel. nou.
informațional nou. ambiental pentru Elaborează noi Actualizează paleta
localuri programe de asistență coloristică la modă.
Operațiuni Întreține dotările Pregătește meniurile. Furnizează servicii Fabrică elementele
hardware și software, Servește clientela. beneficiarilor de componente.
și conținutul. Debarasează mesele. ajutoare caritabile Asamblează mobila
Implementează noi Întreține dotările
legături și servicii.

Resurse supuse transformării:

 Materiale
 Informații
 Clienți

PROCESUL
DE Clienți
Intrări de resurse Ieșiri de produse și Clienți
TRANSFORMARE servicii

Resurse transformatoare
 Dotări materiale
 Personal

Figura 1.1. Operațiunile sunt procese de tip intrări-transformare-ieșiri

Tabelul 1.5. Intrările predominante de resurse supuse transformării din diverse operațiuni
Predomină procesarea intrărilor de Predomină procesarea intrărilor
materiale de informații
Toate firmele de producție Firmele de contabilitate
Companiile de minerit Centralele de bănci
Firmele de comerț cu amănuntul Firmele de cercetare de piață
Depozitele Analiștii financiari
Serviciile poștale Serviciile de știri
Firmele de expediții containerizate Unitățile de cercetare ale
universităților
Firmele de transport rutier de marfă Firmele de telecomunicații
Predomină procesarea intrărilor de
clienți
Saloanele de coafură
Hotelurile
Spitalele
Sistemele rapide de transport în comun
Teatrele
Parcurile de distracții
Cabinetele de stomatologie

3
 Figura 1.2. Componentele unui sistem de producție

Funcțiile managementului Funcțiile / funcțiunile întreprinderii

Cercetare-
Producție Comercială
dezvoltare
Planificare
Organizare
Motivare
Control

Financiar- Resurse
contabilă umane

5P al managementului operațiunilor
• Plants – organizații producătoare de produse sau prestatoare
Plants
de servicii

People Parts • Parts – produse și servicii

5P • Plan and control Systems – realizarea funcțiilor
Plan and
manageriale
Processes Control
Systems
• Processes – proiectarea business proceselor

• People – selectarea personalului

Obiectivele managementului operațiunilor:

 dezvoltarea constantă și introducerea de noi produse;
 reducerea sistematică a costurilor pentru fabricarea tuturor tipurilor de produse;
 îmbunătățirea calității, caracteristicilor de consum în timp, cu reducerea costurilor de producere;
 reducerea costurilor la toate etapele de producție și distribuție;
 extinderea/modificarea gamei de produse fabricate.
Sarcinile managementului operațiunilor:
 contribuirea la crearea de produse (bunuri sau servicii) pentru a satisface cererea consumatorilor;
 utilizarea eficientă a resurselor disponibile;
 asigurarea unei maxime ritmicităţi în desfăşurarea procesului de producţie;
 folosirea eficientă a forţei de muncă, utilajelor şi suprafeţelor de producţie;
4
  realizarea celei mai scurte durate a ciclurilor de fabricaţie ale produselor;
 asigurarea unor cheltuieli de producţie minime şi a calităţii superioare a produselor.
Obligațiunile managerului de operații:
 Calcularea și amplasarea capacităților de producție;
 Proiectarea produselor și serviciilor;
 Luarea deciziilor cu referire la autsorsingul anumitor business procese;
 Organizarea fabricării produselor și prestării serviciilor;
 Elaborarea graficelor de lucru pentru alimentarea cu materii prime și materiale și fabricarea producției;
 Determinarea gradului de centralizare a activității operaționale.

1.2. PREMISE ALE APARIŢIEI, EVOLUŢIA ŞI TENDINŢE ÎN MANAGEMENTUL OPERAȚIUNILOR

Factorii principali care au influenţat în mod direct evoluţia managementului operațiunilor (producţiei) sunt:
 Diviziunea muncii
 Revoluția industrială
 Separarea conducerii producţiei de proprietate în întreprinderea industrială
 Standardizarea componentelor produselor
 Controlul guvernamental
 Înţelegerea importanţei elementului uman
 Calculatoarele electronice
Tabelul 1.6. Etapele evoluției Managementului operațional
ANII CONTRIBUȚIE REPREZENTANȚI
EPOCA TIMPURIE  1776-1880
1776 ”Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei”- diviziunea muncii în condiţiile Adam Smith
producţiei de serie mare şi de masă (1 persoană: 20 ace/zi, după 4800 ace/zi
1798 Standardizarea operațiilor. In  anul 1798, Whitney a primit o comanda din partea guvernului Eli Whitney
pentru a produce 10,000 flinte.
Cu aceasta ocazie, el a aratat ca poate face masini-unelte, piese standardizate cu specificaţii
exacte.
EPOCA MANAGEMENTULUI ȘTIINȚIFIC 1880-1910
1880 Schimbarea atitudinii față de muncă. Taylor a crezut in “știința managementului” bazată pe Frederic Taylor
observație, măsurători, analize și dezvoltări ale metodelor de lucru și pe stimulente economice.
Acesta a studiat în detaliu metodele de muncă pentru a identifica cea mai bună cale de îndeplinire
a fiecărei însărcinări.
1900 metode de măsurare a activității din producție, studiul mișcării și timpului Frank & Lillian
Gilbreth
1901 Tehnici de planificare pentru angajaţi, maşini, posturi de producţie Henry Gantt
EPOCA „PRODUCȚIA ÎN MASĂ” 1910-1980
1913 prima linie de asamblare mobilă pentru a crea Modelul T de automobile, a introdus salarizarea în Henry Ford
funcție de performanțele individuale și ritmul de lucru impus de o bandă rulantă
1927 Relaţiile umane, studiile Hawthorne Elton Mayo
1935 Sondajul statistic aplicat la controlul calității; planuri de control prin sondaj al calității H.F. Dobge, H. G.
Roming
1965 MRP — (Material Requirement Planning) - aplicații computerizate pentru producție, planificare Orlicky J., Wright O
și control, planificarea necesarului de materiale
EPOCA MANAGEMENTUL CALITĂȚII TOTALE 1980 – 1995
1984 Teoria Constrângerilor (TOC – Teory of Constraints) Eliyahu M. Goldratt
1987 Implementarea Standardelor managementului calității — ISO 9000
1990 ERP — Planificarea resurselor întreprinderii. Distribuția. Planificarea financiară.
1994 Business Process Re - Engineering Michael Hammer,
James Champy
EPOCA PERSONALIZARII ÎN MASĂ 1995-2005
1996 SCM (Supply Chain Management) și CRM (Customer Relationship Management)
2000 ERP II - Planificarea integrată online a resurselor întreprinderii
2005 -PREZENT
Se încearcă să se găsească echilibrul între calitatea gestionată ca sistem globalizat, flexibilitatea
liniei de producție pentru produse personalizate și costuri raționalizate
Reduceri masive ale costurilor și stocurilor, menținerea calității la standarde ridicate, zbateri de
dezvoltare a unor noi nevoi de consum

Noi tendinţe în managementul operaţiunilor

5
 Există un ansamblu de factori care imprimă schimbări semnificative la nivelul managementului
operaţiunilor, dintre aceştia putând fi menţionaţi următorii:
1. Globalizarea economiei. Declinul rapid al costurilor din comunicaţii fi transporturi a permis ca pieţele
să se extindă la nivel global. Totodată, resursele sub formă de materiale, talent şi forţă de muncă, de asemenea au
devenit globale. Managerii de operaţiuni răspund acestei provocări prin inovare continuă şi introducerea rapidă pe
piaţă a produselor noi sau modernizate ca răspuns la cerinţele consumatorilor.
2. Performanţele sistemului de producţie „Just-in-Time”. Resurse financiare imense, în domeniul
producţiei, sunt imobilizate în stocuri fâcându-le astfel mai scumpe. De asemenea, stocurile limitează timpul de
răspuns al companiilor la schimbările rapide ale pieţelor. Prin urmare, managerii de operaţiuni trebuie să reducă
masiv nivelul stocurilor de materiale, producţie aflată în curs de execuţie şi de produse finite.
3. Formarea de parteneriate în lanţul de aprovizionare. Reducerea ciclului de viaţă al produselor,
determinată de modificarea preferinţelor consumatorilor, conduce la schimbării în ceea ce priveşte materialele şi
procesele de producţie şi solicită ca furnizorii să fie pregătiţi să răspundă nevoilor utilizatorilor finali. Se ştie că
furnizorii asigură, în medie, jumătate din valoarea încorporată în produse/servicii, rezultă că managerii de
operaţiuni trebuie să construiască parteneriate pe termen lung cu principalii jucători din lanţul de aprovizionare.
4. Dezvoltarea rapidă a produselor. Dezvoltarea sistemelor de comunicaţii la nivel global permite
transmiterea rapidă a noutăţilor şi a schimbărilor semnificative survenite în stilul de viaţă al oamenilor, cu
consecinţe directe asupra reducerii duratei de utilizare a produselor. Răspunsul managerilor de operaţiuni constă în
lansarea mai repede în fabricaţie a produselor noi sau modernizarea celor existente, pentru a face faţă acestor
provocări.
5. Producţia de masă la comandă. Odată cu extinderea pieţelor la nivel global, diferenţele individuale
devin din ce în ce mai importante. Diferenţele culturale, intr-o lume unde consumatorii devin din ce în ce mai
conştienţi de opţiunile şi de forţa pe care o deţin asupra vânzătorilor, determină ca firmele să răspundă la aceste
presiuni. Managerii de operaţiuni răspund prin proiectarea proceselor de producţie, pentru a fi suficient de flexibile
ca si răspundă cât mai bine la solicitările individualizate ale consumatorilor. Obiectivul este acela de a produce la
comandă, dar în cantităţi mari, indiferent de unde vine comanda şi momentul când aceasta este transmisă.
6. Delegarea de autoritate subordonaţilor. Crearea de locuri de muncă care necesită o calificare mai înaltă
şi aptitudini din partea celor care te ocupi înseamnă un volum mai mare de cunoştinţe, o dotare cu tehnici moderni
şi un transfer de responsabilitate la nivelul subordonaţilor. Prin delegarea de autoritate subordonaţilor, managerii
operaţionali le dă acestora posibtlitatea de a adopta anumite decizii, şi, implicit, de a-şi asuma responsabilități.
7. Producţia trebuie să fină cont din ce în ce mai mult de mediul înconjurător. Această abordare constă în
proiectarea produselor astfel încât acestea să biodegradabile sau componentele acestora să poată fi refolosite sau
reciclate.

1.3. ÎNTREPRINDEREA - OBIECT AL MANAGEMENTULUI OPERAȚIUNILOR

În condiţiile economiei de piaţă, întreprinderea reprezintă un agent economic care ocupă un loc important în
crearea de bunuri materiale, în executarea de lucrări şi servicii, totodată fiind şi utilizator de resurse. De aceea
întreprinderea trebuie studiată sub multiple aspecte, pentru a putea valorifica la maximum potenţialul ei productiv
şi a asigura dezvoltarea ei în condiţiile unei concurenţe puternice.
Întreprinderea îşi are originea în cele mai îndepărtate timpuri, fiind în permanenţă, ca formă de organizare şi
funcţionare, dependentă de organizarea social-politică.
Analizând conceptul ca atare, opiniile specialiştilor converg spre ideea că întreprinderea este o realitate
complexă şi în permanentă schimbare, o componentă esenţială a economiei de piaţă.
Asupra conceptului de întreprindere s-au dat diferite definiţii, fiecare dintre ele punând accentul pe diferite
aspecte caracteristice ale acesteia, cum ar fi satisfacerea nevoilor pieţei, realizarea de profituri, combinarea
factorilor de producţie ş.a.
După unii autori, o întreprindere este un loc în care se realizează produsele pe care le consumăm, unde sunt
finalizate investiţiile, repartizate veniturile, exportate produsele care determină echilibrul comercial, se creează
locuri de muncă noi.
Alţii consideră că întreprinderea combină factorii producţiei în vederea obţinerii unui produs pe care-l
lansează pe piaţă.
Aceşti autori şi mulţi alţii consideră că întreprinderea constituie un sistem care, cu ajutorul mijloacelor
fixe şi umane, produce bunuri sau servicii destinate vânzării, fiind organizată printr-un centru de decizie care
dispune de o anumită autonomie de decizie.

6
 Alţii spun, că întreprinderea este agentul economic de bază care atrage şi combină factorii de producţie
(munca, resursele materiale, factorii de producţie) şi îşi asigură existenţa şi dezvoltarea prin fabricarea şi
comercializarea bunurilor materiale în scopul obţinerii unor profituri.
Întreprinderea industrială se defineşte drept unitate de bază în cadrul industriei, în care personalul, prin
utilizarea factorilor de producţie, obţine materii prime, produce bunuri materiale, anumite servicii, în condiţiile
realizării unui anumit profit.
Principalele caracteristici ale întreprinderii sunt:
- domeniul de activitate;
- conducerea şi gestiunea economică unică;
- unitatea financiară.
Activitatea întreprinderii generează două grupe de fluxuri:
A) întrări de factori de producţie al căror cost determină fluxurile de cheltuieli ale întreprinderii către agenţii
economici care furnizează aceşti factori;
B) ieşiri de bunuri, servicii etc., produse şi puse la dispoziţia celorlalţi agenţi economici, care generalizează un
flux de venituri obţinute în urma comercializării bunurilor respective.

INTRĂRI IEŞIRI
Piaţa
Piaţa factorilor de consumatorilor
producţie ÎNTREPRINDEREA Piaţa producătorului

Indiferent de domeniul de activitate, toate întreprinderile au în comun câteva reguli şi constrângeri:

1. pentru a produce, întreprinderea trebuie să utilizeze factorii de producţie;
2. factorii de producţie sunt epuizabili şi trebuie cât mai raţional utilizaţi;
3. pentru a supravieţui şi a se dezvolta întreprinderea trebuie să fie rentabilă;
4. activitatea economico-financiară trebuie să fie condusă bine şi corect.
Întreprinderea joacă un dublu rol în viaţa economică - economic şi social.
Rolul economic constă în faptul, că:
1. întreprinderea pentru obţinerea unor rezultate cât mai înalte la un cost mic, acţionează permanent în
direcţia optimizării combinării factorilor de producţie;
2. permanent la întreprindere se lucrează în direcţia reînnoirii factorilor de producţie şi combinarea lor în
funcţie de situaţia pieţelor de aprovizionare şi desfacere;
3. întreprinderea distribuie venituri, ce corespunde acţiunilor specializate de remunerare a factorilor de
producţie (ex. personalul – salarii, statul – impozite şi taxe, băncile comerciale – dobândă, acţionarii –
dividende, etc.)
Rolul social estre determinat de faptul că întreprinderea există prin indivizi, respectiv salariaţi şi consumatorii
bunurilor oferite pe piaţă, care se manifestă prin:
- salariaţii cea mai mare parte din viaţă o petrec la întreprindere, de aceea pentru a realiza scopurile propuse este
necesar de antrenat personalul, de al promova şi stimula material şi moral;
- faţă de consumatori – întreprinderea trebuie să caute cea mai bună adaptare a produselor şi serviciilor sale la
nevoile clienţilor şi să difuzeze o informaţie completă şi veridică privind produsele sale.
Întreprinderea însă, în literatura de specialitate, este abordată nu numai ca organizaţie, ci şi ca sistem,
aceasta prezentându-se ca un ansamblu de elemente în permanentă interacţiune, orientate spre realizarea anumitor
obiective.
Ca sistem, o întreprindere se defineşte printr-o anumită structură cu elemente interdependente, prin o
sumă de obiective strategice stabilite de managementul acesteia. Întreprinderea, inclusiv cea industrială, abordată
din acest punct de vedere, reprezintă un tot unitar al mai multor subsisteme, ce se află într-o strânsă interacţiune:
sistemul productiv, sistemul uman, sistemul social, sistemul socio-economic.
Pentru a ilustra mai clar legăturile complexe ce se stabilesc în cadrul organizaţiei abordată ca sistem,
subsistemele întreprinderii se reprezintă schematic (fig. 1.2). Astfel, apar distincte asigurarea corelaţiilor optime

7
dintre resursele utilizate (materiale, financiare şi umane), dintre componentele structurale, luarea în consideraţie a
interacţiunilor cu mediul ambiant.

Abordată ca un sistem, întreprinderea prezintă mai multe caracteristici:

a) întreprinderea este un sistem complex, deoarece include resurse umane, materiale şi financiare, fiecare
dintre acestea fiind alcătuite dintr-o varietate de elemente. Resursele umane sunt compuse din personalul
întreprinderii, care prezintă caracteristici din punctul de vedere al nivelului pregătirii, specialităţii, postului ocupat,
vârstei, vechimii în unitate etc. Disponibilităţile băneşti în numerar şi la bancă, aflate la dispoziţia între-prinderii
formează resursele sale financiare.
b) întreprinderea este un sistem socio-economic, în sensul că în cadrul său colectivele de lucrători
desfăşoară procese de muncă generatoare de noi valori de întrebuinţare. Calitatea resurselor umane de a fi
singurele producătoare de noi valori le conferă o poziţie centrală în cadrul întreprinderii industriale.
c) întreprinderea industrială este şi un sistem planificat. Esenţa acestei trăsături o reprezintă fundamentarea
şi desfăşurarea tuturor activităţilor întreprinderii pe baza planului său, al cărui conţinut este diferit în întreprinderea
de stat faţă de cea privată.
d) întreprinderea este un sistem deschis. Aceasta se exprimă prin fluxul de intrări - utilaje, materii prime,
materiale, combustibil, energie electrică, informaţii destinate sistemelor din care face parte.
e) întreprinderea este un sistem organic adaptiv, adică se schimbă permanent, sub influenţa factorilor
endogeni şi exogeni, adaptându-se atât la evoluţia macrosistemelor din care face parte, cât şi la cerinţele generate
de dinamica susţinută a resurselor încorporate. însă întreprinderea nu este un sistem pasiv şi, la rândul său,
influenţează ieşirile sale, unele dintre caracteristicile sistemelor cu care intră în contact.
f) întreprinderea este un sistem tehnico-material, în sensul că între mijloacele de muncă, materii prime şi
materiale utilizate în cadrul său există anumite legături care se manifestă prin dependenţa tehnologică dintre
subdiviziunile sale.
g) întreprinderea este un sistem organizat. Se manifestă în descompunerea întreprinderii în elemente
componente cu scopul recompunerii lor în elemente componente după anumite criterii tehnice, economice şi de
personal.
Astfel, în cadrul unei unităţi economice poate fi evidenţiat un ansamblu de activităţi de bază: aprovizionare,
producţie, vânzare, transport etc.
Tipologia întreprinderilor
Este deosebit de importantă cunoaşterea diferitor tipuri de întreprinderi, ale căror particularităţi reclamă
abordări diferenţiate din anumite puncte de vedere.
Necesitatea clasificării întreprinderilor este determinată de mai mulţi factori:
1. pe această bază se pot efectua analize complexe şi aprofundate privind dezechilibrele şi disfuncţionalităţile
existente la un anumit moment în economie;
1. se identifică caracteristicile şi modalităţile de exercitare a conducerii în întreprindere.

8
 Marea diversitate a întreprinderilor ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul economiei naţionale impune o
clasificare a acestora după mai multe criterii de grupare, printre care evidenţiem:
1. După forma de proprietate:
- întreprinderi private - patrimoniul aparţine unei persoane sau unui grup de persoane;
- întreprinderi de stat (publice) - patrimoniul aparţine în întregime statului;
- întreprinderi mixte.
2. În raport cu timpul de lucru în cadrul anului calendaristic se deosebesc:
- întreprinderi ce funcţionează tot timpul anului;
întreprinderi sezoniere. De ex. Fabrica de zahăr, de conserve etc.
3. În raport cu domeniul de activitate:
- întreprinderi agricole, întreprinderi comerciale,
- întreprinderi industriale, întreprinderi prestatoare de servicii,
- întreprinderi financiare,întreprinderi de credit,
- întreprinderi de asigurării, etc.
4. În funcţie de caracterul obiectului muncii supus prelucrării, întreprinderile se împart în:
- întreprinderi prelucrătoare,
- întreprinderi extractive;
5. În raport cu destinaţia economică şi caracterul producţiei finite:
 producătoare de mijloace de producţie (grupa A);
 producătoare de bunuri de consum (grupa B).
6. După continuitatea procesului tehnologic:
- întreprinderi cu procese tehnologice continue,
- întreprinderi cu procese tehnologice discontinui;
7. În raport cu tipul de producţie:
- întreprinderi cu producţie de unicate;
- întreprinderi cu producţie de serice ( mică, mijlocie şi mare),
- întreprinderi cu producţie de masă.
8. Clasificarea întreprinderilor după mărime, conform Legii cu privire la întreprinderile mici și mijlocii
nr 179 din 21.07.2016

Categoria întreprinderii Numărul mediu scriptic anual de Cifra anuală , milioane de lei
salariaţi, persoane
Micro ≤9 ≤9
Mică 10 - 49 ≤ 25
Mijlocie 50 - 249 ≤50

9. În raport cu nivelul de specializare:

- întreprinderi specializate - fabrică produse finite sau efectuează anumite procese asemănătoare. Ex. fabrica de
confecţii, uzina de tractoare, fabrica de bere, etc.
- întreprinderi universale - o gamă variată de produse în cantităţi mici
- întreprinderi mixte - o gamă relativ mare de produse
10. În funcţie de metoda de organizare a producţiei:
- întreprinderi cu producţia organizată în flux;
- întreprinderi cu producţia organizată pe obiecte;
- întreprinderi cu producţia organizată în unicate.
11. În funcţie de forma organizatorico-juridică, acceptată de întreprindere, deosebim:
a) întreprindere individuală; (în agricultură – gospodărie țărănească)
b) societate în nume colectiv;
c) societate în comandită;
d) societate pe acţiuni;
e) societate cu răspundere limitată;
f) cooperativă de producţie;
g) cooperativă de întreprinzător 
h) întreprindere de arendă;
9
i) întreprindere de stat şi întreprindere municipală.

10